Viața, iunie 1942 (Anul 2, nr. 403-431)
1942-06-11 / nr. 412
.Vor fi fanf«ME ROMÂNIA IȘI CUCEREȘTE PRIN SACRIFICII LOCUL CE I SE CUVINE (Urmare din pagina la tul că mișcarea legionarilor l-a disamăgit speranțele. „— N'am un partid, — continuă Mareșalul — sau oamenii competenți de acolo unde ii găsesc. Nu mă las condus de idei preconcepute, ascult de imperativele categorice ale țării mele atât în interior cât și în exterior. Dacă am piles alianța cu Axa, aceasta se datorește faptului că sunt convins că aceasta este în interesul României. „Cum spuneam, am sosit cam târziu. Atunci când a venit ultimatumul Rusiei, am trimis o scrisoare Suveranului, indicându-i drumul pe care trebuia să-l urmeze țara noastră. Drept răspuns, Regele Caroll’a băgat la Închisoare. Atunci când m'a chemat la putere, situația era iremediebil compromisă: trebuia deci să recurg la remedii radicale. „Astăzi țara face suprem efort: România înțelege să-și cucerească prin sacrificii, locul care i se datorește după război. Și poporul mă urmează". Conducătorul se ridică: „— Știu, — Îmi spune — că doriți să vizitați Odesa". Și Crimeea dacă este posibil”. Bine, — mă asigură surâzând — voiu face așa încât călătoria dv. să se desfășoare in cele mai bune condițiuni". Și îmi întinde mâna cu multă cordialitate. PRIETENIA ȘI COLABORAREA româno-spaniolA (Urmare din pagina l-a) Cuvântarea d.lui prof. Mihai Antonescu Domnule Ministru. Sunt fericit să vă pot remite azi, in numele M. S. Regelui, Marea Cruce a Ordinului „Coroana României“, pe care Maiestatea Sa a binevoit să v’o acorde. Guvernul Mareșalului Antonescu a urmărit să cinstească prin această inaltă distincțiune deosebitele merite pe care Excelenta Voastră le are, ca prieten al Țării noastre și ca reprezentant al Spaniei, și să exprime iubirea și stima noastră pentru Spania însăși. Ași voi să ințelegeți, Excelență, că, deși Spania reprezintă aripa occidentală a latinității, pe când noi suntem aripa răsăriteană, ceea ce ne unește de Spania sunt veacurile istoriei noastre comune. Dacă gloria Spaniei a început în epoca imperială a Romei și ea rămâne indelebil legată de marea strălucire a împăratului Traian, istoria românească însăși își găsește în aceiași epocă izvoarele răsăritul vieții Neamului Romanescu, este legat de marele împărat Traian. Azi, Spania și România adaugă la acest trecut comun și la tradițiile și poruncile istoriei noastre voința de a împlini în civilizația europeană o misiune și un destin propriu, setea noastră de unoire, lupta pentru o Europă nouă, de onoare, de dreptate și de drepturi. De aceia, Excelență, vă rog să vedeți în această distincție semnul prin core. Guvernul Mareșalului Antonescu iși mărturisește iubirea și respectul lui pentru Spania lui Caudilo, pentru Spania nouă care reinoiește vechile tradiții latine și care luptă ca și noi pentru idealuri noi și mai ales pentru prăbușirea comunismului, care altădată a fost o încercare crâncenă pentru Spania, iar azi este o încercare sfântă pentru Neamul Românesc. Folosesc acest prilej ca să exprim toate gratitudinile mele Excelenței Voastre și colaboratorilor Excelenței Voastre pentru înțelegerea pe care o arătați poporului românesc. După aceea dl. Mihai Antonescu a rostit în limba spaniolă câteva cuvinte: Credem — a spus Domnia sa — în misiunea de civilizație, onoare și inoirea europeană a Spaniei, aripa occidentală a latinității, pe care comunismul a vrut s-o prăbușească, și, ca aripă răsăriteană luptăm azi împotriva dușmanului de ost al Spaniei. Vă mulțumesc pentru rodnica Dvs. colaborare; Trăiască prietenia românospaniolă; Trăiască Caudillo; Trăiască Spania. Răspunsul d-lui Conte de Casa Rajas, Ministrul Spaniei la București Excelență, înalta recompensă pe care Maiestatea Sa Regele și Guvernul Român au binevoit să mie acord c. are — o înțeleg foarte bine — o însemnătate mai înaltă decât aceea a unei generozități față de mine. Nu este cazul de a recompensa merite pe care nu le am, nici de a răsplăti — în mod mai mult decât mișcător — dragostea pe care România mi-a inspirat-o din clipa când am pășit pe pământul ei. Satisfacția mea personală nu măr>oși fi orbi. Mai presus de fiurile și slăbiciunile ei — se află câteodată valoarea simbolică pe care o întrupăm. Aceasta ne face uneori să suferim și să ne sacrificăm, iar alteori ne măgulește cu onoruri, ca in acest caz, când tara pe care o reprezentăm și tara care ne găzduește, doresc să arate fecțiunea care le unește, comuniatatea lor de idealuri și fraternitatea lor promițătoare. Acordând gestului Domniilor Voastre această valoare simbolică, fie-mi permis să vă exprim, mai presus de gratitudinea mea personală, asigurarea că Spania va considera acesta generoasă initiativă ca o dovadă de realități și de speranțe, într'o dorință vie și reciprocă de apropiere, care treime să dea roade intr'un viitor apropiat. In această fericită misiune, doresc să întrebuințez, zi de zi, toată râvna mea de muncitor tenace, pentru realizarea operei constructive, despre care Excelența Voastră — cu atâta claritate și vie prevedere — mi-a vorbit adeseori, drept sprijin într'o lume mai bună, pentru clipa când bubuitul tunului va înceta și începe a suna cu veselie clopotele păcii. Până atunci, dați-mi voi sa vă spun că, după cum ați știut să înțelegeți și să evaluați însemnătatea ultimului nostru război în care nu erau în cauză numai interese de politică internă, ci însuși viitorul Europei — tot astfel noi suntem încredințați că soldatul român — cumpărat în toate, afară de abnegație — nu a trecut dincolo de Nistru ca să cucerească noi pământuri, numai pentru a mări minunata voastră țară, mai ales să lupte pentru mântuirirea noastră comună și să stăvilească pericolul care ne amenința pe toți deopotrivă. Mai întâi noi, iar acum și voi, cruciați ai aceleiași cauze drepte, Spaniolii cât și Românii, au binemeritat de la omenire. De aceea, fără a fi inspirat de preocupări de curtioazie, ci lăsând să vorbească numai vocea inimii, fac urările cele mai fierbinți pentru Majestatea Sa Regele Mihai întâi și pentru Conducătorul Mareșal Antonescu, și totodată citez o strofă a lui Eminescu, pe care mi-o asum: „Ce-ți doresc eu fie, dulce Românie, „Țara mea de glorii, ț ara mea de dori „Brațele nervoase, arme de tărie, „La trecuturi mare, mare viitor! Răspunsul d-lui Ministru, Conte de Casa Rajas a fost citit în limba română, pe care d-sa a început să o cunoscă destul de bine. D. prof. Mihai Antonescu, Vice Președintele Consiliului de Miniștri a remis apoi d-lui Ministru al Spaniei Ordinul „Coroana României“ în gradul de Mare Cruce. D-sa s'a întreținut cu membrii legației Spaniei care erau de față. Ceremonia a luat sfârșit la orele 5 d. m. \ Noul prim-ministri al Africei Occidentale AMSTERDAM, 9 (Rador) După o știre dată de „Reuter“ din Londra, Regele a retificat numirea vicontelui Swinton ca președinte al consiliului de miniștri in Africa Apuseană. Vicontele Swinton va avea calitea de membru al guvernului T->n fț je im 11« ^Jc VIAȚA • CRONICA JUDICIARĂ ne-a adus ori o știre de mult așteptată: trimiterea în judecată al fostului inspector general Alexandru Ștefănescu; o știre așteptată, nu din rancună personală ci potrivit principiului care stă la baza vieții însăși și care în limba poporului a luat expresia de proverb, ulciorul nu merge de multe ori la apă. In ultimul timp, probabil nemaiavând ce ancheta, fostul inspector general administrativ s’a apucat de lucruri... mai concrete. Si-a luat-o de-acolo de unde alții au terminat traficu si escrocheria. Cu toate precautiunile ce si le luase, însă, totuși a căzut în leasă, dând prilej, din nou, cronicilor judiciare să se ocupe de numele său. Poate, pentru ultima oară de data aceasta... . NU PLÂNGEM pe cei cari au traficat scutirile dela munca de folos obștesc, nici pe acei cari au debursat, luni de-a rândul, sume fantastice pentru a o rupe la fugă din fața unei invitații (atât de normală) a gazdelor, care s’au constituit o viață întreagă shigi la alții atât pe frontul intern cât și pe frontul de luptă, dar plângem Țara care a crescut și a împrăștiat in cele patru unghiuri ale ei specimenele acelea ce s’au lăsa „un se” pentru un blid de linie destul de plinuț. Și asta, tocmai atunci când Tara i-a lăsat în liniștea căminului, înapoia frontului, spre a-i chivernisi și a griji de bunăstarea ei. Noroc că numărul acestor inconștienți e atât de mic. Și se va restrânge pe măsură ce unii vor trece în umbra închisorilor. w _ PENTRU o anumită gazetă înfierarea acelora cari se vând „pentru o bucată de pâine”, devine ridicolă. Căci tot atât de îndreptățit este cetățeanul român să se întrebe și să întrebe. De acei cari vorbesc în numele cinstei, pe care au peticit-o cu bancnote spurcate, ce deosebire este între a te vinde „pentru o bucată de pâine” sau „pentru o strachină cu iaurt”? _ _ ZILNIC afli din gazete că se deschid anchete sau acțiune în justiție împotriva unor negustori cari nu înțeleg să grijească de elementarea curățeniei în gospodăria lor. Astfel, A. Vasilescu, din str. Dristorului, fabrica mezeluri in cele mai infecte condițiuni, higiena fiind alungată din dugheana lui cu mătură cu tot. Și totuși, a fost amendat numai cu zece mii de lei. Prea puțin față de eventualele statistici ce s’ar putea deschide, pe urma acțiunilor unora ca acesta, în rândurile populației încovrigată de crampe sau ridicată pe dric. Dar, poate, secretul calității cârnaților și mezelurilor lui Vasilescu era ascuns tocmai în condițiunile neobișnuite în care își ținea lucrătorii, uneltele și materia primă. Secret, de altfel, în căutarea căruia sunt cele mai de seamă vlăstare ale „bunelor familii“ bucureștene, permanent pare de a descoperi câte o preo cucârciumă cât mai ordinară, (în limbajul lor pitorească), cât mai izolată de teoriile lui Esculap și, dacă se poate, cu argotul cât mai specific. Ceia ce înseamnă, că necesitatea confortului ne cam lipsește, iar întrebuințarea săpunului și a aforismelor create în fața calupurilor albe, echivalează direct cu o invitație la sinucidere. • • S’AU ÎMPLINIT 6 luni de când s’a deslănțuit războiul în Pacific prin conflictul declarat între Japonia, pe de o parte și America și Anglia pe de altă parte. Cu această ocazie s’au arătat, printr’o dare de seamă făcută de marele cartier general imperial al armatei japoneze, — rezultatele de până acum care prin caracterul lor excepțional nu numai că asigură bazele creerei Asiei mari dar, in acelaș timp, dau certitudinea victoriei filiale asupra celor două puteri anglo-saxone. In primul rând se constată că în momentul de față Japonia și-a asigurat materiile prime necesare purtării mai departe a războiului precum și a fabricărei de material de război. Și pe drept cuvânt în aceste prime 6 luni de război angloo-americano—japonez, nu am observat nici un moment ca inițiativă luptelor să o aibă America sau Anglia care au fost într’o continuă defensivă și într’o continuă retragere, mai mult sau mai puțin strategică, dar în mod sigur evidentă, din toate insulele și din toate posesiunile pe care le aveau cele două mari puteri, în Pacific. Acum, raportând această situație, care înseamnă, în fond, distrugerea puterii americane din Pacific și desembrarea imperiului britanic din această parte a lumii, la situația războiului de pe frontul oriental, din Atlantic și din Africa de Nord, vom constata că sfârșitul imperialismului anglo-saxon se apropie și că zorii unei noui lumi, stau să apară după orizontul atât de întunecat al războiului. RĂZBoIUL se lasă în stadiul lui cel mai înaintat. In momentul de față teatrele de luptă se află ,pe toate continentele și pe toate oceanele. Șase sunt aceste teatre de război: 1. Războiul chino—japonez, din Asia. 2. Războiul anglo -american—japonez, din Pacific. 3. Războiul submarinelor din Atlantic; 4 Războiul germano—englez de la Narvik la Saint-Nazaire; 5. Războiul europeano-rus, de pe frontul oriental și 6. Războiul italo-germano—englez din nordul Africei. Evoluția acestui război, nerecunoscut până acum în istoria omenirei prin întinderea si adâncimea lui, o constatăm din comunicatele militare, zilnce, Care va fi soluția lui? Ușor de ghicit! Japonezii bat pe Chinezi In Asia, Japonneezii bat pe americani și englezi In Pacific, germani tonaj mai mare de vase americii scufundă mereu, din ce in ce cane și engleze în Atlantic; englezii sunt mereu reduși la inerție ori de câte ori încearcă un atac ofensiv pe frontul de la Narvik la Saint- Nazaire; armatele roșii sunt în mod metodic decimate pe frontul oriental, de către armatele europene aliate Germaniei: forțele Axei distrug ultimele rezistențe engleze din Alte comentarii sunt inutile... nordul Africei. AVIAȚIA DE LUPTĂ Urmare din pagina s-a în picaj pe Ju 88 și Do 217, care acționează asupra obiectivelor determinate, precum vase, poduri, cazemate, și acestea cu deplin succes, datorită superioarei lor construcții tehnice. Până acum, statele inamice n’au reușit să construiască vreun tip nici cel puțin asemănător. Printre avioanele de luptă trebue considerate ca armă de atac avioanele torpiloare, a căror misiune nu poate fi descrisa mai pe larg aici. Cel mai aprig dușman al avionului de luptă este avionul de vânătoare sau distrugătorul inamic, purtătorul luptei de la avion la avion și coloana vertebrală a sistemului de apărare în aer. In afară de aceasta, desfășurarea luptei face necesară în mare măsură și acțiunea lor împotriva obiectivelor terestre, pentru sprijinul trupelor care luptă jos, prin distrugătorul Me 110. Cele 3 misiuni principale ale avionului de vânătoare sunt cunoscute din victoriile lor: apărarea în timp de zi și de noapte a spațiului aerian de deasupra teritoriului propriu, protejarea formațiunilor de luptă și picaj împortiva vânătorilor inamici și „vânătoarea liberă" deasupra teritoriului adversarului. Cu avionul Me 109, care astăzi este folosit mai ales ca bombardier de vânătoare, și mai ales cu „Focke Wulf 190“, aviația germană dispune de cele mai bune avioanne de vânătoare din lume. Bombardierele de vânătoare, distrugătoarele și avioanele de bătălie duc mai ales lupta împotriva obiectivelor terestre: coloane de marș, infanteria în înaintare, poziții de câmp, posibilitățile lor de acțiune fiind extrem de dude asemenea și cadrul misiunilor avioanelor de recunoaștere. Dacă la început de exemplu, avionul de recunoaștere cu mare rază de acțiune dispunea numai de puține arme de apărare, astăzi el așa numit „recunoașterea înarmată”, sboară prevăzut cu numeroase mitraliere, tunuri și bombe, având astfel pe lângă misiunile operative și însărcinări de atac, pe care dimpotrivă nu le are avionul de recunoaștere în apropiere, care face aproape numai oficiul de ochiu al conducătorului trupelor terestre. Recunoașterea cere echipagiilor, și mai ales observatorului, numeroase cunoștințe tehnice, calitatea de a se hotărî repede și un extraordinar de înalt simt al răspunderii. Pe informațiile lui, se bazează adesea operațiuni pline de urmări hotăritoare, de rezultatul sborului său, pe cât posibil îmbogățit cu fotografii, poate să atârne soarta luptei. Pe lângă aceste trei cele mai importante părți ale aviației, se cuvine o mențiune specială escadrilelor de transport, ale căror misiuni, acțiuni eroice și realizări incomparabile în Răsărit și Africa de Nord pe vechile și încercatele Ju 52 și He 111, au fost recunoscute cu prisosință. Misiunile avioanelor-curier și a celor pentru observațiuni meteorologice sunt de asemenea de cea mai mare însemnătate. Nu putem încheia acest reportaj asupra trupelor aviatice, fără a aminti de misiunea personalului terestru de aerodrom — „negrii” —, cari, hr condițiuni nemaipomenit de„SA RECEPȚIA OFERITĂ DE D. MINISTRU BOVA SCOPPA INONAREA ZIARIȘTILOR ITALIENI !* " * Eri după amiază, la orele 6, 0 saloanele Legațieitaliei. Excelenți Sa Ministrul Italiei și d-na Bovi Scoppa au oferit o recepție cu prilejul vizitei ziariștilor italieni în România. Au participat la această recepție. D-l prof. Mihai Antonescu, Vicepreședinte al Consiliului, Ministru și al Afacerilor Străine și Ministru al Propagandei Naționale; prof. Alex Marcu, ministru subsecretar de Stat al Propagandei Naționale cu d-na; ministrul plenipotențiar G. Davidescu, secretar g-ral al ministerului afacerilor străine; grupul ziariștilor italieni sosit în România, format din. d-nii: Guglielmonti cu d-na, consilier național, director la „Tribuna“; Fontanelli, consilier mațional, director la „Lavoro Fascista“; Enrico Santamaria consilier național, director la „Ente Stampa"; Gianni Granzotto, redactor la „Lavoro“; Gioo Caiani, dela ziarul „Popolo D’Italia“; Petrucci, șef redactor la „Messaggero". Bruno Bacei, redactor la ziarul „Nazione“. Giorgio Cabella, redactor ta „Popolo di Rotria" și „Stampa"; Vecchietti, redactor la „Matino"; Ezio Bacino. redactor la „Gazetta del Popolo"; Monadori, redactorul ziarului „Tempo“; Giachello, dela „Giornali di Genova“. Au mai participat la recepție d-nii: Petre IIcuș, directorul presei O. W. Cisek directorul adjunct al presei, prof. Petre Papacostea, D. D. Gerota, D. R. Ioanițescu, Ion Lugoșianu director la ziarul Universul, Mircea Grigorescu, director la ziarul Timpul, Const. T. Babeș directorul ziarului Acțiunea, Th. Solacolu, directorul Agenției Rador cu d-na, dr. Welkisch atașat de presă german, Jean Manoil de Aldera, atașat de presă al Spaniei, Protici, atașat de presă al Bulgariei, dr. Bauer, atașat de presă al Croației, dr. Weisenfeld, președintele uniunii presei străine cu d-na, presă, Vladimir Ionescu consilier de Emil Ciuceanu consilier de presă, Alex. Săndulescu, președ. sindicatului ziariștilor, Alex. Gregorian cu d-na, Karl Herman Theil de la Voelkischer Beobachter, N. Georgescu Cocoș, I. P. Prundeni, director Corbu, Berindei, din ministerul afacerilor externe, consilier Al. Costin, Av. Cristoforeanu consilier Paul Demetrescu, Av. Zadic secretar g-ral al soc. Amiciția Italo-Română, consilier M. Tincu dela Curtea de Apel, prof. Bruno Manzone cu d-na, Henrich dela Europapress, dr. Berge la Transkontinentpress, Hftergl de la Essener nationalzeitung cu d-nam Gebauer cu d-na, Luigi Armelani cu d-na. Din partea Legației Italiei au participat la recepția oferită de Excelența Sa Ministrul Italiei și d-na Bova Scoppa, d-nai: Omero Formentini prim secretar; Biuio Luigi Sbrana, consul g-ral, col. Giuseppe Bodini atașat militar; Clemente Bonniver atașat comercial; Baronul Raimondo Torella di Romagnano, prim secretar adjunct cu d-na; lt.-col. Gino Parmentola, atașat aeronautic; căp. de Pregata Giuseppe Massari atașat naval; dr. Amor Bavali, atașat de presă cu d-na; Baronul Folco Aloisi de Larderel, al doilea secretar de legație, cu d-na; Contele Stefano Manzi consul pe lângă legație; dr. Pier Giuliano de Luigi, al treilea secretar; dr. Alfredo Lenzi, ataș; com. adjunct; d. Giovanni Costa, atașat de presă adjunct; consilier albanez de Stat d. N. Zoi, consul albanez Avrami, precum și d-nii Bogardo Giaconello cu d-na, Ferrero, Rood, Saverno, etc. In tot timpul recepției, d. prof. Mihai Antonescu, vicepreședintele Consiliului, s’a întreținut în mod cordial cu grupul ziariștilor reprezentanți ai celor mai mari ziare italiene. Recepția a decurs într’o atmosferă Pagina 3-a TENULUI —MAI ALES PRIMĂVARA, DUPĂ INTEMPERIILE IERNII, ESTE CREMA REGENERATOARE a Cojioăie, Mody stupol cum natura are nevoie de soare lumin pentru ca să reînvie, tot astfel și pielea Dv. are nevoie de o cremă, care să intre adânc în pori, fără să lase grăsime la suprafață, deci Lanoline lady Cream. După întrebuințare pielea rămâne catifelată dând figurei o înfățișare plină de farmec și tinerețe. Este cosmeticul ideal și pentru pielea cea mai sensibilă, având o compoziție ideală și perfect dozată de: lanoline, miere și Cholesterină, LANOLINE beuLg Qteiun. LUPTA FInLANDEI ȘI ROMÂNIEI ÎMPOTRIVA BOLȘEVISMULUI Conferința rostită de d. ministru al Finlandei la Sibiu In comunitatea culturală europeană finlandezii și românii sunt popoare de periferie. La granițele noastre răsăritene, expuse prea mult agresiunilor și prea puțin prielnicei munci pașnice, am trebuit să facem față adeseori năvălirilor unor forțe mult mai puternice decât ale noastre. Noua ne-a revenit misiunea de a popula regiuiii așezate în calea marelor artere de legătură dintre răsărit și apus. Istoria este mărturie vie despre ceea ce a însemnat pentru noi sacrificiul de sentimente pe care l-am făcut la granițele dintre două civilizații: greutăți, năpăstuiri și uneori catastrofe. Apărarea căminurilor noastre, a libertății și culturii noastre ne-a costat atâta sânge dealungul veacurilor. Presiunea dinspre răsărit a devenit deadreptul insuportabilă în clipa in care vecinul nostru răsăritean ajunsese un factor politic puternic și a început să întreprindă anumite încercări expansioniste înspre vest în dauna țărilor noastre. Finlandezii au priceput această intenție încă de când slavii din răsărit au apărut pentru prima dată in imediata lor vecinătate la lacul Ilmen, scenă pe care se desfășoară actualmente lupte crâncene, unde și-au întemeiat încă de atunci punctul lor de reagim politic, Novgorod«!. Expansiunea slavismului a devenit din cale afară de primejdioasă pentru Finlanda atunci când Petru cel Mare acum 200 de ani, însuflețit de planuri imperialiste, a pus bazele centrului politic al puternicului său imperiu, Petrogradul, în inima așezărilor finlandeze de lângă Neva, unde locuitorii vorbesc până astăzi limba finlandeză și și-au păstrat cultura lor națională, cu toată vecinătatea acestui oraș de milioane. Sub regimul comunist pericolul rusesc a devenit pentru noi mai îngrijorător ca oricând. Ceea ce am suferit noi finlandezii și românii din partea rușilor din 1939 încoace constitue desigur cea mai mare nenorocire a istoriei noastre. Războiul Finlandei din iarna anului 1939-40 și pacea neomenoasă de la Moscova din 13 Martie 1940, pe de o parte, iar pe de altă parte invadarea României și teroarea de nedescris deslănțuită în ținuturile cotropite dovedesc cu prisosință această tristă stare de lucruri. Glia stăpânită și cultivată din vremuri străbune de popoarele noastre a trebuit să fie ridicată prin invazia rusească la nivelul „înfloritor” al situației pe care o cunoaștem. Dar ceea ce le-a fost dat vitejilor noștri ostași eliberatori să găsească acolo mai târziu, reprezintă o stare de nesfârșită umilință și de mizerie totală. Noi am știut unde țintește viclenia și nu destul de iscusit camuflata politică a bolșevicilor. In Martie 1940 Finlanda a trebuit totuși să semneze nemaipomenita pace pri constrângere de la Moscova, după ce puterile oștirei noastre, atunci slab înarmată, ajunseseră la limită. Dar pacea aceasta a fost pentru bolșevici numai un armistițiu, o perioadă de continue supărări, o neîncetată opresiune politică și de febrile pregătiri pentru un nou război, în cursul căruia se spera Finlanda odată lichidată trebuia să servească după aceea de trambulină pentru răspândirea comunismului în direcția Scandinaviei și a Atlanticului. Politica aceasta este astăzi rompledamente dejucată și niciodată nu va putea să mai amenințe independența noastră (aplauze puternice). Noi finlandezii și românii am dovedit cu prisosință că suntem capabili să ne împlinim cu devotament misiunea și să facem în acest scop chiar imposibilul. Puternica presiune dinspre est am ținut-o până acum în respect cu succes. Astăzi posturile noaste de sentimente ale culturii europene au devenit redute de apărare a întregei omeniri. Omenirea trebue salvată de cel mai mare pericol care a amenințat-o vreodată și popoarelor trebue să li se asigure o existență demnă într-o Europă nouă, eliberată de bolșevici. Pacea durabilă, unica pavăză a muncii creatoare, trebue dobândită cu o pasiune combativă și neclintită și cu un inepuizabil spirit de jertfă. In istoria unui popor există momente de hotărîri capitale, care îi vădesc însușirile specifice. Un astfel de moment s’a ivit pentru Finlanda in toamna anului 1939, când s’a comportat față de pretențiile imperialiste ale bolșevicilor după poruncile onoarei naționale și ale idealului lor de libertate cu un curaj și o dârzenie care a uimit lumea întreagă. Unanimitatea națională realizată cu acel prilej o pune în lumină clară declarația făcută atunci de actualul șef al statului d. Risto Ryti, care a spus: „Luptăm până la capăt și chiar și mai departe”. Un atare moment crucial este vremea noastră. Finlanda a intrat în actualul războiu deplin conștientă de însemnătatea covâșitoare a luptei, hotărîtoare pentru Europa și pentru întreaga omenire. Ea își dă seama că victoria finală este chezășia propriului său viitor. In acest momente mari și hotăritoare ies la iveală și se cristalizează toate însușirile ce s’au desvoltat în poporul finlandez dealungul unei istorii ingrate și a unor lupte interni, nubile cu inamicul ereditar din răsărit și cu un sol aspru ca al său. Istoria Finlandei s-a depănat la o distanță relativă de evenimente istorice ale restului Europei. Mai departe conferențiarul a arătat progresele culturale ale Finlandei începând din veacul al 19-lea încoace și deosebitele calități ale poporului finlandez, care sunt întruchipate în comandantul suprem al armatei, în mareșalul baron von Mannerheim (vii și puternice aplauze), care își încoronează activitatea de o viață întreagă conducând încă odată pe fiii patriei sale în războiul contra rușilor, D-sa stăruie după aceea asupra biruitoarelor lupte ce se duc în comun de germani, români și finlandezi împotriva bolșevismului și arată legăturile strânse ce există între Finlanda și România, legături ce se cristalizează mii așezarea lor grafică.