Viața, iunie 1942 (Anul 2, nr. 403-431)

1942-06-11 / nr. 412

.Vor fi fanf«­­ME ROMÂNIA IȘI CUCEREȘTE PRIN SACRIFICII LOCUL CE I SE CUVINE (Urmare din pagina l­a­­ tul că mișcarea legionarilor l-a di­­samăgit speranțele. „— N'am un partid, — continuă Mareșa­lul — sau oamenii compe­tenți de acolo unde ii găsesc. Nu mă las condus de idei preconcepute, ascult de imperativele categorice ale țării mele atât în interior cât și în exterior. Dacă am piles alianța cu Axa, aceasta se datoreș­te faptului că sunt convins că aceasta este în interesul României. „Cum spuneam, am sosit cam târziu. Atunci când a venit ultima­tumul Rusiei, am trimis o scrisoare Suveranului, indicându-i drumul pe care trebuia să-l urmeze țara noa­stră. Drept răspuns, Regele Carol­l’a băgat la Închisoare. Atunci când m'a chemat la putere, situația era iremediebil compromisă: tre­buia deci să recurg la remedii radi­cale. „Astăzi țara face suprem efort: România înțelege să-și cucerească prin sacrificii, locul care i se dato­­rește după război. Și poporul mă urmează". Conducătorul se ridică: „— Știu, — Îmi spune — că doriți să vizitați Odesa". Și Crime­ea dacă este posibil”. Bine, — mă asigură surâzând — voiu face așa încât călătoria dv. să se desfășoare in cele mai bune condițiuni". Și îmi întinde mâna cu multă cordialitate. PRIETENIA ȘI COLABORAREA româno-spaniolA (Urmare din pagina l-a) Cuvântarea d.lui prof. Mihai Antonescu Domnule Ministru. Sunt fericit să vă pot remite azi, in numele M. S. Regelui, Ma­­rea Cruce a Ordinului „Coroana României“, pe care Maiestatea Sa a binevoit să v’o acorde. Guvernul Mareșalului Antone­scu a urmărit să cinstească prin această inaltă distincțiune deose­­bitele merite pe care Excelenta Voastră le are, ca prieten al Ță­rii noastre și ca reprezentant al Spaniei, și să exprime iubirea și stima noastră pentru Spania în­săși. Ași voi să ințelegeți, Excelență, că, deși Spania reprezintă aripa occidentală a latinității, pe când noi suntem aripa răsăriteană, ceea ce ne unește de Spania sunt veacurile istoriei noastre comune. Dacă gloria Spaniei a început în epoca imperială a Romei și ea rămâne indelebil legată de marea strălucire a împăratului Traian, istoria românească însăși își gă­sește în aceiași epocă izvoarele răsăritul vieții Neamului Roma­nescu, este legat de marele îm­părat Traian. Azi, Spania și România adaugă la acest trecut comun și la tra­dițiile și poruncile istoriei noas­tre voința de a împlini în civiliza­ția europeană o misiune și un destin propriu, setea noastră de unoire, lupta pentru o Europă nouă, de onoare, de dreptate și de drepturi. De aceia, Excelență, vă rog să vedeți în această distincție sem­nul prin core. Guvernul Mareșalu­­lui Antonescu iși mărturisește iubirea și respectul lui pentru Spania lui Caudilo, pentru Spa­nia nouă care reinoiește vechile tradiții latine și care luptă ca și noi pentru idealuri noi și mai ales pentru prăbușirea comunis­mului, care altădată a fost o în­­cercare crâncenă pentru Spania, iar azi este o încercare sfântă pentru Neamul Românesc. Folosesc acest prilej ca să ex­prim toate gratitudinile mele Ex­celenței Voastre și colaboratorilor Excelenței Voastre pentru înțele­gerea pe care o arătați poporului românesc. După aceea dl. Mihai Antonescu a rostit în limba spaniolă câteva cuvinte: Credem — a spus Domnia sa — în misiunea de civilizație, onoare și inoirea europeană a Spaniei, aripa occidentală a latinității, pe care comunismul a vrut s-o pră­bușească, și, ca aripă răsăriteană luptăm azi împotriva dușmanului de ost al Spaniei. Vă mulțumesc pentru rodnica Dvs. colaborare; Trăiască prietenia româno­­spaniolă; Trăiască Caudillo; Trăiască Spania. Răspunsul d-lui Conte de Casa Rajas, Ministrul Spaniei la București Excelență, înalta recompensă pe care Ma­iestatea S­a Regele și Guvernul Român au binevoit să m­ie a­­cord c. are — o înțeleg foarte bine — o însemnătate mai înaltă decât aceea a unei generozități față de mine. Nu este cazul de a recompensa merite pe care nu­ le am, nici de a răsplăti — în mod mai mult de­cât mișcător — dragostea pe care România mi-a inspirat-o din cli­pa când am pășit pe pământ­ul ei. Satisfacția mea personală nu mă­r>oși fi orbi. Mai presus de fi­urile și slăbiciunile ei — se află câteodată valoarea simbolică pe care o întrupăm. Aceasta ne face uneori să suferim și să ne sacri­ficăm, iar alteori ne m­ăgulește cu onoruri, ca in acest caz, când tara pe care o reprezentăm și tara care ne găzduește, doresc să arate fecțiunea care le unește, comuni­a­­tatea lor de idealuri și fraternita­tea lor promițătoare. Acordând gestului Domniilor Voastre această valoare simboli­că, fie-mi permis să vă exprim, mai presus de gratitudinea mea personală, asigurarea că Spania va considera acesta generoasă i­­nitiativă ca o dovadă de realități și de speranțe, într'o dorință vie și reciprocă de apropiere, care tre­ime să dea roade intr'un viitor a­­propiat. In această fericită misiune, do­resc să întrebuințez, zi de zi, toa­tă râvna mea de muncitor tenace, pentru realizarea operei construc­tive, despre care­­ Excelența Voas­tră — cu atâta claritate și vie pre­vedere — mi-a vorbit adeseori, drept sprijin într'o lume mai bu­nă, pentru clipa când bubuitul tu­nului va înceta și începe a suna cu veselie clopotele păcii. Până atunci, dați-mi voi sa vă spun că, după cum ați știut să în­țelegeți și să evaluați însemnăta­tea ultimului nostru război în ca­re nu erau în cauză numai inte­rese de politică internă, ci însuși viitorul Europei — tot astfel noi suntem încredințați că soldatul român — cumpărat în toate, afară de abnegație — nu a trecut din­colo de Nistru ca să cucerească noi pământuri, n­umai pentru a mări minunata voastră țară, mai ales să lupte pentru mântui­ri­rea noastră comună și să stăvilea­scă pericolul care ne amenința pe toți deopotrivă. Mai întâi noi, iar acum și voi, cruciați ai aceleiași cauze drepte, Spaniolii cât și Românii, au bi­nemeritat de la omenire. De aceea, fără a fi inspirat de preocupări de curtioazie, ci lă­sând să vorbească numai vocea i­­nimii, fac urările cele mai fier­binți pentru Majestatea Sa Regele Mihai întâi și pent­ru Conducăto­rul Mareșal Antonescu, și totoda­tă citez o strofă a lui Eminescu, pe care mi-o asum: „Ce-ți doresc eu fie, dulce Românie, „Țara mea de glorii, ț ara mea de dori „Brațele nervoase, arme de tărie, „La trecuturi mare, mare viitor! Răspunsul d-lui Ministru, Con­te de Casa Rajas a fost citit în limba română, pe care d-sa a în­ceput să o cunoscă destul de bine. D. prof. Mihai Antonescu, Vice Președintele Consiliului de Mini­ștri a remis apoi d-lui Ministru al Spaniei Ordinul „Coroana Ro­mâniei“ în gradul de Mare Cruce. D-sa s'a întreținut cu membrii le­gației Spaniei care erau de față. Ceremonia a luat sfârșit la o­­rele 5 d. m. \ Noul prim-ministri al Africei Occidentale AMSTERDAM, 9 (Rador) După o știre dată de „Reuter“ din Londra, Regele a retificat nu­­mirea vicontelui Swinton ca pre­ședinte al consiliului de miniștri in Africa Apuseană. Vicontele Swinton va avea ca­­li­tea de membru al guvernului T->n fț je im 11« ^Jc VIAȚA • CRONICA JUDICIARĂ ne-a adus ori o știre de mult aș­teptată: trimiterea în judecată al fostului inspector general Alexan­dru Ștefănescu; o știre așteptată, nu din rancună personală ci potri­vit principiului care stă la baza vieții însăși și care în limba po­porului a­­ luat expresia de pro­verb, ulciorul nu merge de multe ori la apă. In ultimul timp, probabil nemai­­având ce ancheta, fostul inspector general administrativ s’a apucat de lucruri... mai concrete. Si-a luat-o de-acolo de unde alții au term­i­­nat­ traficu si escrocheria. Cu toate precautiunile ce si le luase, însă, totuși a căzut în leasă, dând prilej, din nou, cronicilor judiciare să se ocupe de numele său. Poate, pentru ultima oară de data aceasta... . NU PLÂNGEM pe cei cari au traficat scutirile dela munca de folos obștesc, nici pe acei cari au debursat, luni de-a rândul, sume fantastice pentru a o rupe la fugă din fața unei invitații (atât de nor­mală­) a gazdelor, care s’au cons­tituit o viață întreagă shigi la alții atât pe frontul intern cât și pe frontul de luptă, dar plângem Țara care a crescut și a împrăș­tiat in cele patru unghiuri ale ei specimenele acelea ce s’au lăsa­ „un se” pentru un blid de linie des­tul de plinuț. Și­ asta, tocmai atunci când Tara i-a lăsat în liniștea căminului, îna­poia frontului, spre a-i chivernisi și a griji de bună­starea ei. Noroc că numărul acestor incon­știenți e atât de mic. Și se va res­trânge pe măsură ce unii vor trece în umbra închisorilor. w _ PENTRU o anumită gazetă înfierarea acelora cari se vând „pentru o bucată de pâine”, devine ridicolă. Căci tot atât de îndrep­tățit este cetățeanul român să se întrebe și să întrebe. De acei cari vorbesc în numele cinstei, pe care au peticit-o cu bancnote spurcate, ce deosebire este între a te vinde „pentru o bucată de pâine” sau „pentru o strachină cu iaurt”? _ _ ZILNIC afli din gazete că se deschid anchete sau acțiune în justiție împotriva unor negustori cari nu înțeleg să grijească de ele­­mentarea curățeniei în gospodă­­ria lor. Astfel, A. Vasilescu, din str. Dristorului, fabrica me­zeluri in cele mai infecte condi­­țiuni, higiena fiind alungată din dugheana lui cu mătură cu tot. Și totuși, a fost amendat numai cu zece mii de lei. Prea puțin față de eventualele statistici ce s’ar putea deschide, pe urma acțiunilor unora ca acesta, în rân­durile populației încovrigată de crampe sau ridicată pe dric. Dar, poate, secretul calității cârnaților și mezelurilor lui Va­silescu era ascuns tocmai în con­­dițiunile neobișnuite în care își ținea lucrătorii, uneltele și mate­­ria primă. Secret, de­ altfel, în căutarea căruia sunt cele mai de seamă vlăstare ale „bunelor familii“ bucureștene, permanent pare de a descoperi câte o preo cu­câr­ciumă cât mai ordinară, (în lim­­bajul lor­ pitorească), cât mai izolată de teoriile lui Esculap și, dacă se poate, cu argot­ul cât mai specific. Ceia ce înseamnă, că necesitatea confortului ne cam lipsește, iar întrebuințarea săpunului și a a­­forismelor create­ în fața calupu­rilor albe, echivalează direct cu o invitație la sinucidere. • • S’AU ÎMPLINIT 6 luni de când s’a deslănțuit războiul în Pa­cific prin conflictul declarat între Japonia, pe de o parte și America și Anglia pe de altă parte­. Cu a­­ceastă ocazie s’au arătat, printr’o dare de seamă făcută de marele cartier general imperial al armatei japoneze, — rezultatele de până acum care prin caracterul lor ex­cepțional nu numai că asigură ba­zele creerei Asiei mari dar, in ace­­laș timp, dau certitudinea victoriei filiale asupra celor două puteri an­­glo-saxone. In primul rând se constată că în momentul de față Japonia și-a asigurat materiile pri­me necesare purtării mai departe a războiului precum și a fabricărei de material de război. Și pe drept cuvânt în aceste prime 6 luni de război angloo-americano—japonez, nu am observat nici un moment ca inițiativă luptelor să o aibă Ame­rica sau Anglia care au fost într’o continuă defensivă și într’o conti­nuă retragere, mai mult sau mai puțin strategică, dar în mod sigur evidentă,­­ din toate insulele și din toate posesiunile pe care le aveau cele două mari puteri, în Pacific. Acum, raportând această situa­ție, care înseamnă, în fond, distru­gerea puterii americane din Paci­fic și desembrarea imperiului bri­tanic din această parte­ a lumii, la situația războiului de pe frontul oriental, din Atlantic și din Africa de Nord, vom constata că sfârșitul imperialismului anglo-saxon se a­­propie și că zorii unei noui lumi, stau să apară după orizontul atât de întunecat al războiului. RĂZBoIUL se la­să în sta­­diul lui cel mai înaintat. In momen­tul de față teatrele­ de luptă se află ,pe toate continentele­ și pe toate oceanele. Șase sunt aceste teatre de război: 1. Războiul chino—japonez, din Asia. 2. Războiul anglo -american—ja­ponez, din Pacific. 3. Războiul submarinelor din At­lantic; 4 Războiul germano—englez de la Narvik la Saint-Nazaire; 5. Războiul europeano-rus, de pe frontul oriental și 6. Războiul italo-germano—en­glez din nordul Africei. Evoluția acestui război, nerecu­noscut până acum în istoria ome­nirei prin întinderea si adâncimea lui, o constatăm din comunicatele militare, ziln­ce, Care va fi soluția lui? Ușor de ghicit! Japonezii bat pe Chinezi In Asia, Japonne­ezii bat pe ameri­cani și englezi In Pacific, germa­­ni tonaj mai mare de vase ameri­­cii scufundă mereu, din ce in ce cane și engleze în Atlantic; engle­zii sunt mereu reduși la inerție ori de câte ori încearcă un atac ofen­siv pe frontul de la Narvik la Saint- Nazaire; armatele roșii sunt în mod metodic decimate pe frontul orien­tal, de către armatele europene aliate Germaniei: forțele Axei dis­trug ultimele rezistențe engleze din Alte comentarii sunt inutile... nordul Africei. AVIAȚIA DE LUPTĂ Urmare din pagina s-a în picaj pe Ju 88 și Do 217, care ac­ționează asupra obiectivelor deter­minate, precum vase, poduri, caze­mate, și acestea cu deplin succes, da­torită superioarei lor construcții teh­nice. Până acum, statele inamice n’au reușit să construiască vreun tip nici cel puțin asemănător. Printre avioa­nele de luptă trebue considerate ca armă de atac avioanele torpiloare, a căror misiune nu poate fi­­ descrisa mai pe larg aici. Cel mai aprig dușman al avionului de luptă este avionul de vânătoare sau distrugătorul inamic, purtătorul luptei de la avion la avion și­­ coloana vertebrală a sistemului de apărare în aer. In afară de aceasta, desfășurarea luptei face necesară în mare măsură și acțiunea lor împotriva obiectivelor terestre, pentru sprijinul trupelor care luptă jos, prin distrugătorul Me 110. Cele 3 misiuni principale ale avio­nului de vânătoare sunt cunoscute din victoriile lor: apărarea în timp de zi și de noapte a spațiului aerian de deasupra teritoriului propriu, prote­­jarea formațiunilor de luptă și picaj împortiva vânătorilor inamici și „vâ­nătoarea liberă" deasupra teritoriu­lui adversarului. Cu avionul Me 109, care astăzi este folosit mai ales ca bombardier de vânătoare, și mai ales cu „Focke Wulf 190“, aviația ger­mană dispune de cele mai bune avi­­oanne de vânătoare din lume. Bom­bardierele de vânătoare, distrugătoa­rele și avioanele de bătălie duc mai ales lupta împotriva obiectivelor te­restre: coloane de marș, infanteria în înaintare, poziții de câmp, posibilită­țile lor de acțiune fiind extrem de du­de asemenea și cadrul misiunilor avioanelor de recunoaștere. Dacă la început de exemplu, avionul de re­cunoaștere cu mare rază de acțiune dispunea numai de puține arme de apărare, astăzi el așa numit „recu­noașterea înarmată”, sboară prevă­zut cu numeroase mitraliere, tunuri și bombe, având astfel pe lângă mi­siunile operative și însărcinări de atac, pe care dimpotrivă nu le are avionul de recunoaștere în apro­piere, care face aproape numai ofi­ciul de ochiu al conducătorului tru­pelor terestre. Recunoașterea cere echipagiilor, și mai ales observato­rului, numeroase cunoștințe tehni­ce, calitatea de a se hotărî repede și un extraordinar de înalt simt al răspunderii. Pe informațiile lui, se bazează adesea operațiuni pline de urmări hotăritoare, de rezultatul sborului său, pe cât posibil îmbogă­țit cu fotografii, poate să atârne soarta luptei. Pe lângă aceste trei cele mai im­portante părți ale aviației, se cu­vine o mențiune specială escadrile­lor de transport, ale căror misiuni, acțiuni eroice și realizări incompa­rabile în Răsărit și Africa de Nord pe vechile și încercatele Ju 52 și He 111, au fost recunoscute cu priso­sință. Misiunile avioanelor-curier și a celor pentru observațiuni meteo­rologice sunt de asemenea de cea mai mare însemnătate. Nu putem încheia acest reportaj asupra trupelor aviatice, fără a a­­minti de misiunea personalului te­restru de aerodrom — „negrii” —, cari, hr condițiuni nemaipomenit de­­„SA RECEPȚIA OFERITĂ DE D. MINISTRU BOVA SCOPPA IN­ONAREA ZIARIȘTILOR ITALIENI !* " * Eri după amiază, la orele 6, 0 saloanele Legației­taliei. Excelenți Sa Ministrul Italiei și d-na Bovi Scoppa au oferit o recepție cu pri­lejul vizitei ziariștilor italieni în România. Au participat la această recepție. D-l prof. Mihai Antonescu, Vice­președinte al Consiliului, Ministru și al Afacerilor Străine și Ministru al Propagandei Naționale; prof. Alex Marcu, ministru subsecretar de Stat al Propagandei Naționale cu d-na; ministrul plenipotențiar G. Davides­­cu, secretar g-ral al ministerului a­­facerilor străine; grupul ziariștilor italieni sosit în România, format din. d-nii: Guglielmonti cu d-na, consili­er național, director la „Tribuna“; Fontanelli, consilier m­ațion­al, direc­­tor la „Lavoro Fascista“; Enrico Santamaria consilier național, direc­tor la „Ente Stampa"; Gianni Gran­­zotto, redactor la „Lavoro“; Gioo Caiani, dela ziarul „Popolo D’Ita­­lia“; Petrucci, șef redactor la „Mes­­saggero". Bruno Bacei, redactor la ziarul „Nazione“. Giorgio Cabella, redactor ta „Popolo di Rotria" și „Stampa"; Vecchietti, redactor la „Matino"; Ezio Bacino. redactor la „Gazetta del Popolo"; Monadori, redactorul ziarului „Tempo“; Gia­­chello, dela „Giornali di Genova“. Au mai participat la recepție d-nii: Petre IIcuș, directorul presei O. W. Cisek directorul adjunct al presei, prof. Petre Papacostea, D. D. Gero­­ta, D. R. Ioanițescu, Ion Lugoșianu director la ziarul Universul, Mir­cea Grigorescu, director la ziarul Tim­­pul, Const. T. Babeș directorul zia­rului Acțiunea, Th. Solacolu, direc­torul Agenției Rador cu d-na, dr. Welkisch atașat de pre­să german, Jean Manoil de Aldera, atașat de presă al Spaniei, Protici, atașat de presă al Bulgariei, dr. Bauer, atașat de presă al Croației, dr. Weisenfeld, președintele uniunii presei străine cu d-na, presă, Vladimir Ionescu consilier de Emil Ciuceanu consilier de presă, Alex. Săndulescu, președ. sin­dicatului ziariștilor, Alex. Gregorian cu d-na, Karl Herman Theil de la Voelkischer Beobachter, N. Geor­­gescu Cocoș, I. P. Prundeni, direc­tor Corbu, Berindei, din ministerul afacerilor externe, consilier Al. Co­­stin, Av. Cristoforeanu consilier Pa­ul Demetrescu, Av. Zadic secretar g-ral al soc. Amiciția Italo-Română, consilier M. Tincu dela Curtea de Apel, prof. Bruno Manzone cu d-na, Henrich dela Europapress, dr. Berge la Transkontinentpress, Hftergl de­ la Essener nationalzeitung cu d-nam Ge­bauer cu d-n­a, Luigi Armelani cu d-na. Din partea Legației Italiei au par­ticipat la recepția oferită de Exce­lența Sa Ministrul Italiei și d-na Bova Scoppa, d-nai: Omero Formen­­tini prim secretar; Biuio Luigi Sbra­­na, consul g-ral, col. Giuseppe Bodi­­ni atașat militar; Clemente Bonni­­ver atașat comercial; Baronul Rai­­mondo Torella di Romagnano, prim secretar adjunct cu d-na; lt.-col. Gi­­no Parmentola, atașat aeronautic; căp. de Pregata Giuseppe Massari atașat naval; dr. Amor Bavali, ata­șat de presă cu d-na; Baronul Fol­­co Aloisi de Larderel, al doilea se­cretar de legație, cu d-n­a; Contele Stefano Manzi consul pe lângă le­gație; dr. Pier Giuliano de Luigi, al treilea secretar; dr. Alfredo Lenzi, ataș; com. adjunct; d. Giovanni Co­sta, atașat de presă adjunct; consi­lier albanez de Stat d. N. Zoi, con­sul albanez Avrami, precum și d-nii Bogardo Giaconello cu d-na, Ferre­­ro, Rood, Saverno, etc. In tot timpul recepției, d. prof. Mihai Antonescu, vicepreședintele Consiliului, s’a întreținut în mod cordial cu grupul ziariștilor repre­zentanți ai celor m­ai mari ziare ita­liene. Recepția a decurs într’o atmosferă Pagina 3-a TENULUI —MAI ALES PRIMĂVARA, DUPĂ INTEMPERIILE IERNII, ESTE CREMA REGENERATOARE a Cojioă­ie, Mody stupol cum natura are nevoie de soare lu­min pentru ca să reînvie, tot astfel și pie­lea Dv. are nevoie de o cremă, care să intre adânc în pori, fără să lase grăsime la­ suprafață, deci Lanoline lady Cream. După întrebuințare pielea rămâne catife­lată dând figurei o înfățișare plină de far­mec și tinerețe. Este cosmeticul ideal și pentru pielea cea mai sensibilă, având o compoziție ideală și perfect dozată de: la­noline, miere și Cholesterină, LANOLINE beuLg Qteiun. LUPTA FInLANDEI ȘI ROMÂNIEI ÎMPOTRIVA BOLȘEVISMULUI Conferința rostită de d. ministru al Finlandei la Sibiu In comunitatea culturală europea­nă finlandezii și românii sunt popoa­re de periferie. La granițele noastre răsăritene, expuse prea mult agresiu­nilor și prea puțin prielnicei munci pașnice, am trebuit să facem față a­­deseori năvălirilor unor forțe mult mai puternice decât ale noastre. Noua ne-a revenit misiunea de a popula regiuiii așezate în calea marelor ar­tere de legătură dintre răsărit și a­pus. Istoria este mărturie vie despre ceea ce a însemnat pentru noi sacri­ficiul de sentimente pe care l-am fă­cut la granițele dintre două civili­zații: greutăți, năpăstuiri și uneori catastrofe. Apărarea căminurilor noastre, a li­bertății și culturii noastre ne-a cos­tat atâta sânge dealungul veacurilor. Presiunea dinspre răsărit a devenit deadreptul insuportabilă în clipa in care vecinul nostru răsăritean ajun­sese un factor politic puternic și a început să întreprindă anumite în­cercări expansioniste în­spre vest în dauna țărilor noastre. Finlandezii au priceput această in­tenție încă de când slavii din răsărit au apărut pentru prima dată in ime­diata lor vecinătate la lacul Ilmen, scenă pe care se desfășoară actual­mente lupte crâncene, unde și-au în­temeiat încă de atunci punctul lor de reagim politic, Novgorod«!. Expansiunea slavismului a devenit din cale afară de primejdioasă pen­tru Finlanda atunci când Petru cel Mare acum 200 de ani, însuflețit de planuri imperialiste, a pus bazele centrului politic al puternicului său imperiu, Petrogradul, în inima așe­zărilor finlandeze de lângă Neva, unde locuitorii vorbesc până astăzi limba finlandeză și și-au păstrat cul­tura lor națională, cu toată vecinăta­tea acestui oraș de milioane. Sub regimul comunist pericolul rusesc a devenit pentru noi mai în­grijorător ca oricând. Ceea ce am su­ferit noi finlandezii și românii din partea rușilor din 1939 încoace con­­stitue desigur cea mai mare nenoro­cire a istoriei noastre. Războiul Finlandei din iarna anu­lui 1939-40 și pacea neomenoasă de la Moscova din 13 Martie 1940, pe de o parte, iar pe de altă parte inva­darea României și teroarea de nede­­scris deslănțuită în ținuturile cotro­pite dovedesc cu prisosință această tristă stare de lucruri. Glia stăpânită și cultivată din vremuri străbune de popoarele noastre a trebuit să fie ri­dicată prin invazia rusească la nive­lul „înfloritor” al situației pe care o cunoaștem. Dar ceea ce le-a fost dat vitejilor noștri ostași eliberatori să găsească acolo mai târziu, reprezintă o stare de nesfârșită umilință și de mizerie totală. Noi am știut unde țintește viclenia și nu destul de iscusit camuflata poli­tică a bolșevicilor. In Martie 1940 Finlanda a trebuit totuși să semneze nemaipomenita pace pri constrân­gere de la Moscova, după ce puterile oștirei noastre, atunci slab înarmată, ajunseseră la limită. Dar pacea acea­sta a fost pentru bolșevici numai un armistițiu, o perioadă de continue supărări, o neîncetată opresiune po­litică și de febrile pregătiri pentru un nou război, în cursul căruia se spera Finlanda odată lichidată trebuia să serveasc­ă după aceea de trambulină pentru răspândirea comunismului în direcția Scandinaviei și a Atlanticu­­lui. Politica aceasta este astăzi r­om­­­pledamente dejucată și niciodată nu va putea să mai amenințe indepen­dența noastră (aplauze puternice). Noi finlandezii și românii am do­­vedit cu prisosință că suntem capa­bili să ne împlinim cu devotament misiunea și să facem în acest scop chiar imposibilul. Puternica presiune dinspre est am ținut-o până acum în respect cu suc­ces. Astăzi posturile noas­te de senti­­mente ale culturii europene au de­venit redute de apărare a întregei omeniri. Omenirea trebue salvată de cel mai mare pericol care a amenințat-o vreodată și popoarelor trebue să li se asigure o existență demnă într-o Eu­­ro­pă nouă, eliberată de bolșevici. Pa­­cea durabilă, unica pavăză a muncii creatoare, trebue dobândită cu o pa­siune combativă și neclintită și cu un inepuizabil spirit de jertfă. In istoria unui popor există mo­mente de hotărîri capitale, care îi vădesc însușirile specifice. Un astfel de moment s’a ivit pentru Finlanda in toamna anului 1939, când s’a com­­portat față de pretențiile imperialiste ale bolșevicilor după poruncile onoa­­rei naționale și ale idealului lor de li­bertate cu un curaj și o dârzenie care a uimit lumea întreagă. Unanimitatea națională realizată cu acel prilej o pune în lumină clară declarația făcu­tă atunci de actualul șef al statului d. Risto Ryti, care a spus: „Luptăm până la capăt și chiar și mai departe”. Un atare moment crucial este vre­mea noastră. Finlanda a intrat în ac­­tualul războiu deplin conștientă de însemnătatea covâșitoare a luptei, hotărîtoare pentru Europa și pentru întreaga omenire. Ea își dă seama că victoria finală este chezășia propriu­lui său viitor. In acest momente mari și hotări­toare ies la iveală și se cristalizează toate însușirile ce s’au desvoltat în poporul finlandez dealungul unei is­torii ingrate și a unor lupte interni­­, nubile cu inamicul ereditar din răsă­rit și cu un sol aspru ca al său. Isto­ria Finlandei s-a depănat la o distan­ță relativă de evenimente istorice ale restului Europei. Mai departe conferențiarul a ară­tat progresele culturale ale Finlandei începând din veacul al 19-lea în­coace și deosebitele calități ale po­porului finlandez, care sunt întru­chipate în comandantul suprem al armatei, în mareșalul baron­­ von Mannerheim (vii și puternice aplau­ze), care își încoronează activitatea de o viață întreagă conducând încă odată pe fiii patriei sale în războiul contra rușilor, D-sa stăruie după aceea asupra bi­ruitoarelor lupte ce se duc în comun de germani, români și finlandezi îm­potriva bolșevismului și arată legă­turile strânse ce există între Finlan­da și România, legături ce se crista­lizează m­i­i așezarea lor grafică.

Next