Viitorul, iunie 1914 (Anul 8, nr. 2264-2293)
1914-06-17 / nr. 2280
Diplomații San Lurasso Legația Italiei Ministrul Franței Baron de Fontenay Legația Austriei Manuscrisul lui FMI Hhme ȘEFUL PARTIDULUI conservator a props: Votat egal și direct pentru toți știutorii ele Cu toate somațiile făcute, nici d-lui Marghiloman și duplicitatea politică a partidului conservator. Se dovedește de data aceasta, cu dovada propriului manuscris al d-lui Marghiloman, că în lupta conservatorilor contra reformelor nu era în joc un principiu, ci numai interesele, meschine ale unei caste de privilegiați, cari vor să-și mențină privilegiile cu orice preț. Acesta e adevăratul mobil al rezistenței desperate pe care au opus-o conservatorii reformelor, primind pe rînd cînd una și cînd alta din cele două reforme, — dar numai este una izolată, — ca să-și rezerve totdeauna un motiv de împotrivire. Faptul că schimbă de păreri asupra aceleiași chestiuni în cîteva luni de zile, lămurește pentru judecata cea mai nepărtinitoare că toate argumentele invocate de conservatori pentru și contra reformelor, sînt simple pretexte ca să-și apere privilegiile de castă. Dar discuția în jurul manuscrisului d-lui Marghiloman de abia începe și nu o vom înceta pină cînd șeful conservatorilor nu va sfîrși prin a se explica presa conservatoare autorizată și nici d. Alex. Marghiloman n’a desmințit pină azi importantele destăinuiri ale d-lui E. Pangratî, cari pun așa de mult în evidență duplicitatea politicei șefului conservatorilor față de reforme. Noi presupunem că d. Marghiloman nici nu va cuteza să dea vre-o desmințire, — cel mult va încerca, poate, oarecari explicațiuni, cari însă nu-1 vor scoate din situația imposibilă în care s’a pus destăinuirile fostului ministru conservator de lucrări publice. Adversar învierșunat, acum cîteva luni, al exproprierei pe care azi o admite, d. Marghiloman propunea în proectul de program conservator, VOTUL EGAL #1 DIRECT PENTRU TOȚI ȘTIUTORII DE CARTE, fără să vadă o dificultate IN APLICAREA IMEDIATA a reformei electorale sub această formă. .Propunerea aceasta a d-lui Marghiloman , scrisă cu PROPRIA D-SALEMÎNĂ. Acest manuscris, există și poate face oricînd dovada materială că șeful de azi al partidului conservator, care se ridică acum cu învierșunare împotriva colegiului unic, propunea acum citeva luni comitetului executiv conservator să introducă în program o reformă electorală, care ia forma prezintată de d. Marghiloman însemna nici mai mult și nici mai puțin decit VOTUL UNIVERSAL. Cum rămine atunci cu declarațiunile făcute acum cîteva zile la clubul conservator de același domn Marghiloman care spunea, recomandîndu-și șefia: „cînd va fi însă vorba de schimbarea legei electorale, vom zice: NU!“ Dar se potrivește oare acestaU așa de categorie cu propunerea de acum cîteva luni a d-lui Marghiloman ca să se introducă votul egal și direct pentru toți știutorii de carte? Care e părerea adevărată a d-lui Marghiloman asupra reformei electorale? Cînd era sincer șeful conservatorilor? Cînd propunea votul egal și direct pentru toți știutorii de carte sau astăzi cînd opunem NU categoric reformei electorale? Dar mai întrebăm iarăși: de a admite azi exproprierea, pe care n’o primea acum cîteva luni, și de ce refuză acum reforma electorală, pe care d-sa o propunea și mai înfriuntată decît colegiul unic, atunci cînd combatea reforma agrară? Să se explice d. Marghiloman pe care destăinuirile d-lui Pangratti, CARE POSEDA MANUSCRISUL d-lui Marghiloman, îl compromit politicește. Suntem curioși, odată cu întreaga lume politică să-i auzim explicația prin care va încerca să iasă din această pobilă situație. Nu penibilă situația șefului conservatorilor, fiindcă destăinuirile d-lui Pangratti învederează și duplicitatea politică personală a/© . •--------------—0X0---------------- Adresa la Cameră Prinșii do Minstori DEZBATERILE ASUPRA ADRESEI AU FOST SOO 150 RATE DE ORATORII OPOZIȚIEI „Epoca“ exaltă de mîndrie si bucurie. Cei doi oratori ai opoziției cari au luat vină acuma cuvîntul la discuțiunea generala a adresei, după părerea ziarului conservator, au „nimicit“ pur și simplu guvernul, iar cuvîntările pe cari le-au rostit au fost nu se poate mai cu miez și mai potrivite cu o discuțiune generală la Mesagiu... Cînd e vorba, însă ca să dea cititorilor un rezumat cît de scurt al acestor cuvîntări, „Epoca“ se scuză că ..lipsa, de spațiu“ o împiedică să facă o analiză a celor spuse. Lipsa de spațiu e un pretext cam ușor. De fapt nu lipsa de spațiu, ci lipsa de subiect, de idei conducătoare, de discuție de principii, a pus în imposibilitate pe Epoca să analizeze cu vîtările celor doi oratori de opoziție. Și adevăr, spectatorul imparțial al primelor ședințe de la discuția generală a Mesagjului nu poate să nu fie izbit de nivelul absolut scăzut al acestei dezbateri. Alit d. Luca Elefterescu, cit și mai ales d-l. Eleva nu au ținut discursuri Ici mesagiu, căci elucubrațiile oratorice cu cari au ținut Camera au loc două ședințe nici nu merită titlul prea pretențios de discurs. Cei doi oratori s’au mulțumit să aducă la tribună mărunțișurile electorale cunoscute de mult din presa ele scandal,amplificîndu-le și trivializîndu-le. Aici o idee nouă, nici o discuție de principii, nici o privire asupra reformelor sent asupra altor clațsiuni mari cuprinse în Adresă, nu au fost nici măcar atinse de cei mui oratori. De aer ca, fără exagerare, se poate zice că niciodata disculumea la Mesagiu nu a fost atît rar coboră ca aceea din Camera constituantă, pină acuma. |—T*----------0X0 — ■-------• Gloriile neamului r omul, ci opera LUI MIHAIL EMINESCU O ADMIRAM ȘI-O SLĂVIM Intre Carpați și dincolo de Carpați, pînă la Dunăre și Prut, și dincolo de Dunăre și i Prut, trăesc în grupe compacte sau în cete răzlețite — colonii latine pe cari soarta le-a aruncat și resfirat — poporul romînesc, care a cunoscut în viață toate greutățile și toate vicisitudinile istorice. Secole întregi el n’a avut liniște. Intre două clădiri de biserici, trebuia să se lupte, să moară sau să părăsească cele cu greu agonisite, să se apere de tiraniile și asupririle străine, săși conserve cu greutate un grain strămoșesc care era și este permanent periclitat. E istoria cea mai tristă, istoria poporului nostru, căci e lupta unui popor inteligent, care păstra în conștiința lui latenta amintire a obîrșiei lui nobile, cu greutățile ce-i apăsa viața, și îi impedeca avîntul intelectual. Din fericire geniul rasisei noastre a învins. El a spart granițele și a rupt zăgazurile, el a deșteptat energiile latente. Personalități atunci răsărite au venit să dovedească fnmei întregi că din sinul unui popor asuprit pot să iasă Alexandri și Eminescu, pictorul Grigorescu și satiricul Caragiale, sau povestitorul Creangă. Aceste nume mari și alte cîteva ce trăesc viu în mintea noastră, sînt figuri cu adevărat reprezentative și în același timp sunt personalitățile oarecum răzbunătoare. Ele ne răzbună de indiferența străinătății de ignorare a occidentalilor cari încet-încet au început să cunoască valoarea literaților romîni. Caragiale, Eminescu, Alexandri traduși în franțuzește și în nemțește au provocat în străini și la străini conștiința că în poporul romînesc se află putința creației artistice, și că personalitățile răsărite pot aparține cu onoare în galeria oricărei mari și vechi literaturi occidentale. Eminescu a fost un astfel de... răzbunător. El a probat tuturor că pa plaiurile romînești pot să apară stele ce nu pier, și că se găsește în adîncurile sufletelor noastre acea mină de aur care face din un popor să fie veșnic. Dar pentru că acuma se glorifică Eminescu este bine să se reamintească un adevăr și să se aducă aminte un precept de bună cuviință literară. Să lăsăm viața lui Eminescu, și să nu admirăm decât opera lui. Micele cancanuri ale unei vieți ce a cunoscut și sărăcia ce sidef umilește, și dragostea ce de multe ori scade, micele mizerii strîns „legate de un bulgăr de pămînt“ toate aceste mici pete de pe soarele ce se numea Eminescu ar trebui să le ignorăm. El © stie mare nu prim micșorimea patimelor ce-1 asemuia celor ce n’aveau genialitatea lui, ci prin opera sa care are în ea cea mai curată atmosferă cerească. Eminescu nu e nevoe să fie cunoscut ca om, pentru ca să fie admirat ca poet. Opera lui singură să fie prapurul în numele căruia și în jurii căruia să se unească toate inimile romînești încîntate de frumos și de ideal. La momintul lui Eminescu să se ducă astfel toți cei cărora greutățile vieței nu le-au ofilit floarea albastră a idealului 1 0X0-T. iaEaregriffir&a^sfi^3&a btr^a^ate^«Mii^ira»e3«,«ramES5a^ Atentatul Un Sarajevo Un atentat monstruos a răpus, la Sarajevo, viața principelui moștenitor al Austro-Ungariei și a soției sale, contesa de Hohenberg. După toate probabilitățile, ne aflăm în fața unui asasinat politic și cercetările pentru stabilirea adevărului vor fi cu atît mai anevoioase, cu cît explicațiunea psihologică va fi mai greu de găsit. Asasinatul arhiduce Francisc Ferdinand d’Este era un partizan hotărît al egalei îndreptățiri a naționalităților de sub sceptrul habsburgic. Prin urmare, omnește judecind, atentatul nu poate fi opera unor naționaliști exaltați. Considerînd și naționalitatea —croată—a atentatorilor, motivele asasinatului apar și mai puțin evidente, dat fiind că în conflictele lor cu maghiarii, Croații s’au bucurat, de toată bunăvoința principelui moștenitor. Cum însă de bună seamă, ne aflăm în fața unui atentat politic, el trebue să fie opera unei acțiuni tenebroase și autoritățile respective vor avea mult de lucru pînă ce vor descurca ițele acestui complot. Cît despre personalitatea arhiducelui Franz Ferdinand, moartea lui va fi sincer deplînsă de toți supușii dinastiei de Habsburg. Era un om drept, împăciuitor și capabil. Proclamat principe moștenitor după drama din Mayerling, Franz Ferdinand d’Este s’a pregătit cu multă seriozitate pentru marea răspundere pe care o primise. Ii pasionau în deosebi chestiunile militare. Chiar acum două săptămîni, primind vizita împăratului Wilhelm, s’a întreținut cu dînsul îndelungat despre problemele navale din Mediterana. Dacă în ceea ce privește politica externă Franz Ferdinand era gelos de prestigiul monarhiei, fiind, la nevoie, chiar partizanul unor acțiuni hotărîtoare, în chestiunile interne era, în schimb de un spirit conciliant intervenind cu multă bună voință pentru popoarele peste cari avea să domnească. Noi Românii care păstrăm vie amintirea vizitei pe care defunctul arhiduce a făcut-o Regelui nostru la Sinaia, deplingem sincer atentatul din Sarajevo care aduce o nouă lovitură veneratului Suveran Franz Joseph. Și tot atît de sincer îl depling și Românii de sub sceptrul austro-ungar, care vedeau indefunctul arhiduce un prieten și un protector. —-xx- Dsiminica 22 Iunie In s JllTiior ficif atol főméi!: UEBEBSJUBBBKSB^ESÍ^SSSÉi „CEL DIN URMA ALBANEZ“ P|,*B»iMNto^«:;ESja'3a^;u^graa6BiaMia8m^ ess ie psetai VÍCT0Í? EFTlHSfU In fiecare vară se expatriază de la noi mii și zecimi de mii de oameni, sub diferite motive, care iau drumul stațiunilor balneare și climaterice din lumea largă. Pe la sfîrșitul lunei iunie și începutul lui iulie, într-o anumită clasă socială mai ales, domnește o mare febrilitate și un neastîmpăr bolnăvicios. Pe toți îi apucă frigurile pregătirilor de ducă, de expatriare și de călătorie mai lungă sau mai scurtă, mai depărtată sau mai apropiată. Dacă ar fi numai febrilitatea și neastâmpărul acesta bolnăvicios, care durează cam o lună pînă în ziua plecărei, și tot oamenii ar avea drept la o odihnă binefăcătoare și potolitoare de nervi prea excitați. Imensa majoritate a acelora cari pleacă peste graniță suferă, ca să zicem așa, de un „filoxenitism“ acut, boală care ia naștere din prea multă iubire de străinătate și tot ce e străin. In filoxenitismul lor bolnăvicios, unii se mulțumesc să se oprească chiar lingă graniță, într’o localitate cît de mică și cît de aproape de hotarul țârei, numai să poată spune că și-au petrecut vilegiatura în străinătate. Alții, și sînt mulți de aceștia, nu se pot mulțumi numai cu atîta. Ei pleacă departe, și pentru mai multă vreme, în țări străine, în localități balneare și climaterice vestite, ruu atît prin reputația lor curativă, cît mai ales prin faptul că pe acolo trec milionari și miliardari, conți și marchizi, duci și prinți, ba chiar și capete încoronate! Cum voiți să lipsească, omul nostru, snobul roman, tocmai de la asemenea stațiuni climaterice și balneare așa de vestite și mai ales frecventate de așa nobilime! Doar după ce să se arate și ei că sînt nobili, dacă nu prin aceea că se adună laolaltă cu nobilimea din lumea întreagă? Lăsînd gluma la o parte, nu credem că există un alt popor mai iubitor de străini și străinătate, mai dispus să plece peste hotare spre a-și face vilegiatura și mai gata de a-și vărsa agonisiia lui în pungi străine.* Trebue să recunoaștem că în afară de snobii și fanfaronii cari se expatriază în fiecare vară numai de plăcerea de a poza din simțimînt de filoxenitism, sunt și oameni cari au nevoe să se ducă în anumite stațiuni balneare și climaterice din străinătate. Aceștia sunt oameni cu adevărat suferinzi, din diferite clase sociale, cari pleacă forțați de nevoi să-și caute sănătatea pe care n’au putut’o dobîndi în țară. Dacă ne ridicăm în contra filoxenitismului exagerat, nu trebue să se creadă că suntem xenofobi. Din contră o călătorie în străinătate este folositoare și foarte instructivă. Prin asemenea călătorii se îmbogățește mintea, se cultivă spiritul și se înalță sufletul. Este chiar necesar să poată face cineva o călătorie în străinătate, dacă nu chiar și mai multe. Noi ne ridicăm numai împotriva sistemului de a se expatria în fiecare an, fără nici o nevoe și fără nici un folos. Noi vorbim de acei cărora nu li se pare nimic bun în țară și cari rămân sau se prefac extaziați de tot ce văd în străinătate, cînd slavă Domnului avem destule minunății și destule pozițiuni admirabile în diferite localități din țară. v * Nu poate nimeni tăgădui că aem în țară stațiuni climaterice, și balneare de primul ordin. Poate că nu s’a făcut încă tot ce trebue pentru modernizarea acestor stațiuni. In ceea ce privește însă climatul și puterea curativă a apelor noastre, sunt egale cu cele mai reputate stațiuni dim străinătate. Fără îndoială că ar mai trebui încă multe de, făcut pentru a atrage lumea. In primul rînd este lipsa de confort și scumpetea exagerată a traiului aproape în toate stațiunile climaterice și balneare. Ar trebui mai multă îngrijire și mai multă moderațiune în prețuri. Atunci, fără îndoială, că, stațiunile noastre ar atrage mai mulți lume și nu numai o lună pe an, ci cel puțin trei serii de lume în trei luni. In afară de snobii și fanfaronii despre cari am vorbit mai sus, mai sunt lipsa de confort și scumpetea care fac pe mulți să prefere a pleca în străinătate. Iată atîtea cauze pentru care se varsă, în fiecare vară, grămezi de aur, romînesc în străinătate. Gh. Ccmpoteca ■ Vilegiatura --------------------~-M8——-----------------Hi fii citiistil ie expatriat! Motivele celor cari pleacă vara peste granița. — Snobii și fanfaronii. —Localitățile noastre de cură SCOȚIENE O explicare De ce d. Delavrancea ține la toți șefi cîte-o urare? Pentru că e autorul „Apusului de soare“ și șefii conservatori sînt toții... la apus! Gazetar... slab „Epoca“ consacră o bună parte a coloanelor sale lui Eminescu, „gazetarul“. Degeaba însă, Eminescu nu știa să scrie ă la Făurei ca aceia ce îi continuă pana în ziaristica conservatoare. Un banchet ridicol Gazeta d-lui Mille publică în prima pagină, două articole cu titlurile: „Un banchet ratat“, „Banchetul d-lui Mille“. La naiba, pînă și colaboratorii de peste. Adivei• își bat joc de... „alesul“ lor ? _ __ Democrație Suntem informați că d. dr. Rakovski își va da demisia din șefia partidului Socialist, care și-a permis să atace pe boeri. Șeful consideră ca renegați pe toți cei ce nu preferă ceaiul d-lui Marghiloman lărgirii colegiilor electorale. HOTE -oxo- Scott Forța geniului Orea mai puțin întemeiată din ipotezele ce au eșit din mintea oamenilor, a fost pesimismul, a fost și este doctrina aceea care susține că în lume totul merge spre rău și din ce în ce mai rău. Aceasta e o erezie și o otrăvire a sufletelor. Totul din contra e astfel orânduit în lume nicit nimic să nu se piardă și nimic să nu fie lipsit de răsplata meritată. Firește sînt și cazuri în care talente incontestabile nu au primit dreapta lor răsplată; e și cazul lui Schopenhauer, înte atîtea altele, a cărui genialitate Francezii au trebuit s-o descopere după moarte... Aceasta e adevărat. Dar iarăși e perfect adevărat că nu există un geniu mare, și un mare talent, pare să fi rămas ignorat, și uitat pentru totdeauna. Gindiți-vă la al nostru Eminescu... Nu există suflet românesc care să nu-1 admire, nu există minte care să nu-1 asimileze, și nu e anuare să aducă o scădere în unanima recunoaștere a genialității lui. Niciodată nu a fost mai prețuit Eminescu ca acuma cînd un sfert de veac a trecut dela cea mai crudă dintre morți și nici o generație nu s’a arătat «mi recunoscătoare decit cea de azi care n’a cunoscut din Eminescu dpcît aurul splendidei sale opere iar mingura și cenușa pe care o critică puțin, artistica o face în jurul aceluia care din timpul vieței un nini aparținea nani intuirii. Geniul are el virtutea de a trăi, de a învinge, de a fi etern în imensul pantazi al tuturor lucrurilor. " ' Fetronius r—pxo— D. deputat C. I. C. Brătianu ne trimite următoarea scrisoare, a doua asupra reformei electorale;— iaVo: Domnule Redactor, Scrisoarea ce v’am adresat și pe care ați publicat-o în numărul ziarului D-voastra din... a. c., a ridicat o polemică și din partea adversarilor și din acea a unor amici politici. Exprimam prin scrisoarea mea opținiuni personale, cari ar fi trebuit să nu alarmeze pe nimeni; sunt însă mulțumit că ea a dat prilejul unei discuțiuni asupra modalități de votare pe viitor. In privința reformei electorale, partidul liberal a pus înainte un principiu: acela al colegiului uni, asupra căruia toți membrii partidului liberal sunt de acord. Modalitățile însă se pot discuta ca mijloace pentru a ajunge la țelul dorit. Dacă fiecare membru al partidului ar fi intransigent în privința acestor modalități orice reformă ar fi imposibilă. Discutîndu-se însă în mod obiectiv diferitele propuneri, sunt convins că se va ajunge la un rezultat mult mai bun, decit dacă s’ar porni de la formule intangibile. Punând problema trebue să ne întrebăm de unde plecăm și unde vrem să ajungem, soluția ei va depinde de sigur de premisele ce sunt puse. Sistemul nostru electoral de astăzi, se diferențiază de acela al altor state prin clasarea alegătorilor după censul funciar și prin secretul votului. Dacă prima caracteristică a lui reprezintă un anacronism în viața politică contimporană,secretul votului în schimb constitue un progres asupra sistemelor de votare ale celorlalte state europene. Sistemul nostru are însă inconvenientul de a prelungi peste măsură timpul necesar exprimărei votului alegătorilor. Cu un colegiu mare votarea poate deveni imposibilă sau incontrollabilă. Trebue prin urmare să ne preocupăm, ca menținînd secretul votului, controlul operațiunilor de votare, actul votărei și despuierea scrutinului să fie posibile. In această ipoteză cred că numai două solutiuni se pot adopta, selation de arctuaisment, adică ca fiecare plasă sau circumscripție electorală să-iși aleagă deputații săi, «au scrutinul de lista,prin care, județul întreg ar alege deputații săi, votarea putându-se face în fiecare circumscriptie. Pe care trebue să-l alegi, din ae?iao două sisteme?După mine unu li col de al doilea prezintă multe avantaje: 1) Este urat moral și se va putea forma un simt politic mai real. 2) . Va da o representație națională care se va ocupa mai mult în în interese generale decît de cele _. .acte sau speciale. 3) Va fi mai puțin coruptibil și inifimentabiil. . 4) Va accelera operațiile de votare. ■ 5) Va putea asigura representareaminorităților. Nu voi idesveitba aceste puncte, măi voi mărgini să lămuresc ultimul punct, acela ale representărei miniorității e. . Partidele politice vor propune liste de candidați, însă fiecare listă nu va putea conține mai mulți candidați decât numărul fixist pervin proporția irepresentărei minorităților. Spre exemplu: dacă intr’nai județ se vor alege zece deportați și dacă proporția reprezentărei minoritaiților este hotărîtă de 3 din minoritate pe 7 din majoritate, nici o listă nu va putea conține mai mult ca 7 candidați, puțind însă conține mai puțini și chiar un singur candidat. La despuierea scrutinului va fi proclamată aleasă lista ce va întruni majoritatea voturilor exprimate, rămînînd ca epilalți s ă fie proclamați din celelalte liste în raport cu numărul voturilor ce vor întruni. Astfel lista 1 */a. ,da 7 .deputați, lista 2 va putea da 2, lista 3-a unul cu condiție însă ca să întrunească un număr determinat de voturi. Se obiectează în contra scrutinului de listă că voturile date candidaților tari, ar atrage după sine alegerea candidaților slabi după aceiași listă , însă și contrariul este adevărat, antipatia ce poate inspirai un candidat slab poate face să vadă un candidat tare. Eu nu văz că scrutinul nominal să fi dat alte rezultate și sunt nenumărate exemple de oameni politici de frunte, cari au căzut înaintea unor necunoscuți.i. Am arătat în scrisoarea precedentă că reușita cîtorva oponanți în ultimele alegeri ,se datorește altor circumstanțe decit independenței alegătorilor sau simpatiei personale dar care se bucurau. Să nu se uite însă că corectivul scrutinului de listă este representarea minorităților. Este mai ușor pentru un personaj marcant să pătrunză într-un parlament ca reprezentant al unei minorități de 2000 de alegători dintr*un număr total de 10.000 de votanți* decit se poată obține astăzi majoritatea într-un mic colegiu electoral. Ciremarea maselor la viața politică implică neapărat o schimbare a terenului electoral și impune un alt mod de propagandă decît cel actual. De aceea trebue să examinăm sistemul electoral viitor din alte puncte de vedere ca cel de_ Si AS PJE&9S9PJSI 2&. Reformele Huernle D. C. 1.1 BRaTlflUU tfsspre reforma electorală — A doua scrisoare —