Vremea, iulie-decembrie 1938 (Anul 11, nr. 544-568)

1938-11-20 / nr. 564

le-a surprins lipsa acelui inevitabil „ceva” francez, când e vorba despre lucrurile de dincolo de Rin­ Naudeau, privește adevărurile cre­scute din virtuțile ordinei hitleriste, cu un spirit realist și obiectiv desă­vârșit. Mai mult, atrage insistent co­naționalilor lui atenția asupra pro­­ecțiilor In viitor ale adevărurilor minuni cum le spune el, amintite. Iar când vorbește despre acest con­gres în general și despre cel ce ie-a dat dinamica vieții lui geniale spu­ne : „Astfel aceste adunări fără a­­semânare au înfățișarea unor ade­vărate liturghii triumfale, celebrate în onoarea aceluia care știe dina­inte să ghicească hotărîrile Tatalui cel veșnic. O intuiție misterioasă, iul­ii descoperă secretele destinului și intențiile puterilor misterioase care conduc lumea. E clar că perspica­citatea sa nu-i decât continuarea unei minuni. Se recunoaște de azi înainte un privilegiu de infailibili­tate, al unei înțelepciuni supraome­nești, aceluia care tăgăduește da­torit infailibilitatea bătrânului insta­lat în Vatican. In această atmosferă incandescentă unde nu mai există loc pentru nici un raționalism, ima­ginațiile se aprind, sunt tulburate de o furtună universală. Iar peste toate astea este de remarcat și vo­ința dârză a d-lui Hitler care nu i­a un nou-l veșmânt de toamna, a apă­rut cu N-rul 8 pe copertă. Destul de vie, aduce contribuția literară a următoarelor condeie : Virgil Carianopol, V­int­iă Horia, Ior­­dache Răducu, Ovid Caledoniu, Am­nistița Gabrielescu, Ion Șingariu, Aurel Caline­scu, V. Zăvoianu, Ion Mirea, M. Ștefănescu și mușcătoa­­rea sprinteneală a cronicii mărunte a lui A. Zed. Tânărul director al Literaturii me­rită neprecupețită admirație pentru sufletul ce-l pune în această re­vist «a Meridiano di Roma Una din revistele italiene cele mai viu redactate, îmbrățișând activita­tea literară, artistică și științifică a Italiei contemporane, prezentând artele și curentele cu­turale din alte țări. Esseuri, poezii, polemici și tra­duceri opresc atenția cititorului. In numărul din 6 Noembrie d. G. B. Vicari semnează un esseu : „An­no di diassette : primo d'Europa ?" D. Enrico Ruta scrie despre Mis­sions sociale ; d. Cornelio di Mama despre „Croce e di Giacomo". Aite studii, articole, polemici, poezii de d-nii R. M. de Angelis, Wolfango Rossani, Ezio Saini, Alberto Braga­­glia. Umbro Apollonio, Liberto Biyia­­retti, Giovanni Descalzo, Mario Sic­­fanile, Gabrieldo Mar.ussi, Roberto Papini, etc. Luca Dumitrescu e un tânăr scriitor de real talent și cu o vigoare pe care n'o prea răs­frâng familicele opuri ce apar pe piață. Romanul d-lui Luca Dumitres­cu , Linii Paralele, va da prilej mul­tora să verifice talentul acestui scriitor ca și afirmația noastră. Familia De pe granița de Vest ne-a sosit un număr nou din vechea revistă a lui Iosif Vulcan „Familia", pe ca­re directorul ei de azi — d-l M. G. Samarineanu — cearcă să o condu­că pe aceeași linie de românească activitate. Cunoscând greutățile prin care trec azi toate revistele și în special cele de cultură, salutăm a­­ceastă nouă biruință a „Familiei" (căci biruință este orice nouă apa­riție) cu convingerea că umple un gol ce s'ar resimți greu în actualele împrejurări culturale.­ Ultimul număr apărut aduce rodul bogat a numeroase talente, împreu­nă cu critica plină de pricepere a­­ d-lui Octav Șuluțiu, care rămâne printre foarte puținii critici de astăzi , cari știu ce spun. Notele d-lui Sa­marineanu, mențin revistei un aspect de necesară actualitate. Din „Sumar" mai desprindem „Ba­­i Iul filantropic" al d-lui Sep­imiu Po­­pa, „Filozofia lui Leopardi" studiul I i d-nei Anna Colombo, versurile d-lor 1 Ștefan Baciu, I. Samarineanu, Șinga­­ciu. Mai colaborează : d-nui N. Roșu, a lăsat nimicit nici de mirosurile de tă­mâie care nu încetează să se ardă mereu împrejurul persoanei sale". Și mai departe acelaș Ludovic Nau­deau spune : „Am cunoscut Germa­nia imperială, am văzut pe Wilhelm II când era in culmea puterii, apă­rând in fața poporului lui minunat Altădată uniformele lui străluceau ca și aparatul lui militar, ca și mus­tața lui răsucită. Mărturisesc însă că niciodată, cele mai strălucite sărbători nemțești de dinainte de război, nici nu s'au apropiat batem, necum să egaleze aceste triumfuri mistice din 1338. Și mi se pare azi că Wilhelm II, Împiedicat la lleco pas de Reichstagul rui, de miniștri, supravegheat de o presă liberă, comparat cu Hitler nu-i decât un biet burghez neînsemnat, un Ludo­­vic-Filip „surmontâ d'un casque à pointe !” C. L D. Pe marginea unei re­viste de artă Ultimul număr din „Buletinul Im­primeriilor statului" este, după păre­rea noastră, cea mai faimoasă, mai îngrijită și mai selectă revistă de artă din câte au apărut până acum în teascurile românești. Fârâ să fie o revistă de artă pură, era­ „Spirit militar modern” D-l Lt.-Colonel C. Atanasiu a scos sub acest titlu, primul număr al revistei sale de cercetări psihotermi­­nice. Intre interesantele articole ide d-lui prof. Rădulescu-Motru, g-ral Costandache și Vasile Băncilă, re­marcăm studiul său de netăgăduită valoare asupra răsboinicului de mâi­­ne și asupra psihologiei și pedagogiei ordinului. Ideia de a introduce și în mediul militar o selecționare științifică a e­­lementelor este bine susținută în pa­ginile revistei și este regretabil că această activitate frumoasă nu a că­pătat sigiliul oficialității. Recomandând cu căldură opera d-lui Colonel Atanasiu, promitem că o vom urmări de aproape și vom sem­­nala la timp roadele ei bune. „Istoria filosofiei mo­derne“ In nici una din limbile europene de mare circulație, n'a apărut până acuma o carte care să trateze uni­tar și complect perioada contimpo­rană din mișcarea filosofică. Este măgulitor pentru noi să constatăm că am făcut un efort rodnic in acea­stă privință și am reușit să dăm o lucrare unică in acest gen.­­ ■­­ Apariția volumului III din lucra­­rea de vaste proporții asupra filoso­­fiei moderne, mai are insă, pentru rol, o însemnătate , avem prea pu­­țni cunoscători ai limbii germană î­n timp ce activitatea cu adevărat friginală și creatoare pe teren filo­­sofic se desfășoară tocmai in cultu­­a germană. Cititorii noștri vor avea astfel prilejul de a lua cunoștință de­ilosofia germană contimporană. Este cea mai bună recomandare ,e se poate face lucrării recent apă­­ute, care alături de celelalte im­­rogatește cultura noastră aprecia­ții. BULETINUL ALPIN ocupă un loc de seamă in pu­­blicistica de specialitate. Militând pentru un scop turistic­ațional, țintind la construirea a cât mai multe adăposturi in munții no­­tzi, revista asociației A. D. M.­­ H­­ompletează o operă de propagan­­ă românească ce merită relevată. REVISTA Ford" pe care am primit-o ia re­acție, este prima publicație de la 01 consacrată unui domeniu cu to­ți aparte : vehiculul. Această revistă îndeplinește toate alitățiile unei publicații turistice, fre a neglija elementul spiritual,­ăruia îi acordă o largă ospitali­­­ze prin paginile închinate litera­­t­urii, teatrului, etc. E revista automobilului, tipărită mericanește. I­lurtă — cum e publicația pariziană „Verve" de pildă — Arta și Technica grafică pe lângă scopul Inform­atv și documentar pe care și l-a propus încă de la primul număr, transmite și un cor artistic celui ce o răsfo­ește, încât ochiul p­rec­izează o co­municare spirituală autentică și cal­dă intre sufletul cititorului și nume­roasele reproduceri excelente din corpului revistei. Arta și Tehhnica grafică nu are acea nebunie artis­tică, acea dezordine plină de vrajă a marilor reviste de artă occiden­tală­­ — materialul este aranjat du­pă o ordine anumită, clișeele sunt dispuse în mod simetric, textele se succedează după dispoziția mate­rialului artistic — totul in această revistă formează o imagine unitară, complectă și bine cronologiată a artei românești considerată in toate manifestările ei, dela primele cres­tături in lemn, sau de la figurinele de bâlciu și de la cele dintâi creații conștiente, pierdute in negura isto­riei, până la cele mai noui și mai actuale creații artistice, ca Brâncuși și pictorii „moderniș.l" In frunte. O ținută academică, dar lard morga și preferințele vetuste ale academis­mului, caracterizează această re­vistă atât de armonios realizată, de o prezentare atât de plăcută. De altfel, amintind in treacăt câ­teva piese din materialul atât de divers și vast al revistei, se va pu­tea ușor vedea ce imagine largă și cuprinzătoare asupra artei noastre naționale a realizat intre coperțile ei „Artă și Tectonică grafică. Toate textele sunt însoțite de re­produceri variate și multiple, cre­­ind o adevărată imagine a „artei românești", căreia ii e consacrat nu­mărul. De la vestigiile vechei arte preistorice sau greco-romane, din țările noastre, până la exemplele ar­tei țărănești și realizările airtei cuti­e românești, buletinul actual a dat dovadă de o largă generozitate în privința reproducerilor, lucru ce nu poate transmite decât o adâncă b­u­curie celui ce-l are între degete. In general, o revistă de artă , o călă­torie intriun univers de imagini și creații pline de lirism, un muzeu în miniatură, o admirabilă Invitația la contemplație artistică. Pentru ci­ne iubește frumosul și are cultul cu­lorii sau al liniei care conturează o imagine transfigurată de un suflet artistic, revista despre care nu știm să spunem îndeajuns de frumoase lucruri, e o veritabilă invitare la contemplație. P. MART. C­URIER­ ­U___4.____ Miu Lecca, T. Scarlat Paul Con­țîu Lecca, T. Scarlat. stant, Mircea Rădulescu, Paul Con­G. Bota, AS Sever Furpa și Costin Murgescu. VREMEA Duminică 20 Noembrie 1938 S­ £ JT C­­ROWSCA LITERARA L L. CARAGIALE : Oper« (vol. IV și V), ediție îngrijită de Șerban Cioculescu, edit. Fundația Regele Carol II”­ nu Despre unitatea spiritului critic junimist s’ar putea scrie astăzi cu mai multă clar vedere decât a scri. Ibrăileanu, în cartea lui funda­­mentală, închinată „spiritului cri­tic în cultura fund­ul critic­a românească" , de fost el însuș­ir militant, în favoarea liberalismulu și analiza lui­­ sociologică este a unui partizan. Și-apoi însuș pla­nul mai mult politic din care ju­decă este insuficient; fenomenele pașoptism și junimism ni se arată în perspectiva timpului, ca două forme dialectice ale spiritului ro­mânesc, în noua lui orientare spre apus; și unul și altul sunt moda­lități alternative ale spiritului crea­tor național; departe de a se ex­clude, se controlează și se echili­brează reciproc. Dovadă că unii scriitori tineri, condamnând în bloc junimismul, pentru spiritul lui critic, prețuind pe însuș Emi­­nescu aproape numai pentru scri­sul lui de doctrinar politic, s'au reîntors la tradiția profetică a lui Heliade, ori au închinat un cult exclusiv lui Hașdeu. Dar aceste considerații ne-ar duce azi prea departe, când avem să vorbim despre activitatea de cronicar dra­matic a lui I. L. Caragiale; nu putem lăsa însă nerelevat faptul că sunt atâtea puncte de vedere, atâtea observații și constatări co­mune între cronicile lui Caragiale și ale lui Eminescu, publicate de Scurtu în Scrieri politice și literare. Făceam, la începutul a­­cestei plimbări, unele considerații și apropieri între geniul emi­nescian, în latura lui critică, și geniul caragialian, ceea ce ar fi părut atunci simple e­­nunțări necontrolate se veri­fică, pe măsură ce îmbrățișem mai deaproape materialul celor două volume. Am recitit cronicile și notițele critice despre teatru ale lui Emi­nescu; unele sunt scrise cam în a­­celaș timp cu ale lui Caragiale și se referă cam la aceleaș stări de lucruri; ei bine, s'ar putea recon­stitui un tablou veridic al teatru­lui românesc, în principate, se poate reface o atmosferă artistică, se poate pune la punct un mic ca­pitol de istorie, despre această istituție de cultură, urmărind,­­uneori paralel, cronicile celor doi mari scriitori. In recenta sa Schiță pentru istoria teatrului ro­­mânesc, d. Ion Anestin, a și folo­sit, în materialul bibliografic, critica lui Eminescu și Caragiale,­­a documente de primă importan­­ță. Problemele desbătute sunt aproape aceleaș ; repertoriul stră­­n și național, traducerile, jocul, pronunția și mimica actorului, e­­ducația artistică a publicului, df­­icila înjghebare a unui ansam­­blu scenic, feluritele influențe ale |_____________. ...1— universale, demne a figura tr'un repertoriu național permi­si­nent. Iar când e vorba să se di­vidă intre teatru și literatură, a­mândoi se opresc asupra cele dintâi forme ; și câtă surpriză,­­ aprecierea adâncă a teatrului h Molière, admirat deopotrivă romanticul Eminescu și de clasi­ci lul Caragiale ; înțelegere esen­țială a comicului, care-i duce­­ repudierea, egal de violentă, teatrului bulevardier francez sa a melodramei convenționale pâ­nă la refuz. Repetăm, că, in lun­ga noastră excursie, nu ne-ar propus să facem un studiu siste­matic, nici asupra lui Caragial și nici ,mai ales, asupra unități spirituale a criticismului junimist și totuși nu ne putem opri să nu semnalăm atâtea similitudini, să nu împletim din nou fire car sunt împletite într'o mare celui, de cultură națională. Mai ales bine să remarcăm, să insistăm a­supra marei experiențe de viață a fruntașilor scriitori junimiști : nie Creangă, nici Eminescu și nie Caragiale n’au fost literați de bi­rou sau spirite doctorale, care­ au pornit din cărți spre cultură. Via­ța lui Ion Creangă a fost o feed că aventură, cel puțin până la do­bândirea unei stări sociale; iar via­ța vagabondului genial Eminescu actor, sufleur, gazetar se aseama­nă, in această privință, cu a lu Caragiale, până la identitate. Ad­versitățile câte­ au fost și câte mai dăinuesc și astăzi, in conta junimismului, și acuzațiile care se aduc de unii oameni de culturi lui Maiorescu, Creangă și Cara­giale, din diverse puncte de vede­re (în fond unul singur, referitor la estetismul lor) — ni se par simple dușmănii personale sau neînțelegeri de perspectivă istori­că,în cel mai bun caz. Junimismu nu e nici cosmopolit, nici secătui­tor de duh național și forță crea­toare și criticismul lui este mna sănătos decât exaltarea pașoptis­tă sau acea semănătoristă și po­poranistă. Nu există scriitori ma naționali decât Creangă și Cara­giale, în intuiția lor artistică, în expresia lor și nu există spirite mai aplicate, mai lucide, la jude­carea culturii române a veaculu trecut, ca Eminescu, Maiorescu și Caragiale. Numai că exigențele lor sunt pe un plan major de cul­tură, să fie de vină, de pildă. E­­minescu și Caragiale, că multe din observațiile lor despre tea­tru sunt încă și astăzi valabile, să fie de vină criticismul lor, care ne-a deschis ochii, și nu ne-a le­gănat în iluzii primejdioase ? Iată de ce este nevoe de o restaurare a unității spirituale a junimismu­lui, în evoluția culturii române și de o încetare a ostilităților postu­me, cu marile lui umbre, pe unii cel puțin, umbra lui Maiorescu îi­­­ urmărește ca o adevarata umor« i- a lui banco, provocându-le spai­­i­­me ziua namiaza mare ! Ar fi, desigur, interesant, să îi stabilim numeroase paralele în» n­tre critica lui Eminescu, Maio­m­­­escu și Caragiale, în vederea­­ caracterizării acelei unități spiri»­i­­tuale de care vorbim, am încerc­e­­cat deseori, în desfășurarea noa« a­stră de impresii; ar fi de făcut și a intre critica dramatică eminesci­­u­ană și cea caragialiană. Autorul i­ Scrisorii pierdute vorbește, cum­­­ îi a firea, mai simplu, mai prin n bun simț și mai ales printro ma­­re experiență de teatru, care e și­e ereditară. Așa numitele principii ii sau idei generale sunt abia for­­­­­mulate, insinuante, intr'o convers­ii­sație pitorescă, plină de anecdo­­­­te, de unele amintiri și isvorite , din instinctul sigur al omului de­­ meserie.. Caragiale privește tea­­­­trul românesc din îndoita pers­­­­pectivă, a creatorului de teatru a și a spectatorului. Cronicile lui­­i Eminescu sunt mai abstracte ș­­i mai teoretice, fără ca observații­­­le lui să fie totuși mai pu­­­­țin substanțiale; însoțitorul tru­­­pei Fanyel Tardini a gustat și­­ el din mizeriile și plăcerile pro­­f­­esiunii și a văzut u..­așca lu­­i fleurului, fără miragiu, spectaco­­­­lul scenic, tot așa cum l-a văzut­­ și Caragiale. Și dacă acesta nu- i­sista mai cu osebire asupra „ar­­­­tei actorului", fiindcu-i interesa­t mai de-aproape, nu face nicioda­­­­ta confuzie între dramă și tea­­­­tru, intre text și intepretare. 1 Paginile prietenești despre Apus ■ de Soare sunt un model de criti­­­­că, in acest sens, iar un pasagiu f mai lung, despre meritele și de­­r­fectele dramei Răzvan și Vidra, ■ este și el in nota justă, pe care­­­­ și astăzi o prețuim. Ne plân­gem adesea de lipsa­­ sau lipsurile criticei dramatice, - din vremea noastră, și cei care o­­ fac sunt așa zișii oameni de tea­­­­tru; ne plângem de slaba tradiție " Pe care o întâmpinăm in această­­ ramură a criticii; reîntoarcerea­­ la Eminescu și Caragiale nu este­­ un îndemn la regres; prin acești­a doi pricepuți și serioși patroni ai­­ foiletonismului dramatic se pun­e bazele criticii respective romă* I­nești, cultura lor, bunul lor simț,­­ pasiunea pentru teatru și câinu» ■ nul lor țel, care este art-1 " con­­­­firma ca pe cei mai prețios. mar* ■ tori al timpului lor, când e vorba i • să privim adevărul în față. Am tot vorbit de o unitate de ■ spirit a junimismului și am încer­­­­cat să dăm unele sugestii, in le­­­­gătură cu ea; am făcut atâtea a* ■ propieri, între Maiorescu, Emil­­­nescu și Caragiale, in vederea a­­­­celeiași unități, pe care o presim* ■ țim mult mai adâncă, mai arbo­­rescentă, decât am putut-o schi­ța in impresiile noastre fugares ' spre capătul analogiilor noastre, începe să ni se arate , ca o pân­ză străvezie, compacta unitate, în liniile ei generale, junimismul, în reprezentanții lui de primă și mare generație, Maiorescu, Emi­nescu, însuși Creangă, acest ge­niu mușcător, întrupare de tăia etic și mit narativ, și Caragiale — alcâtuesc la un loc și in fețe variate și multiple, un adevărat geniu critic românesc, in înțele­sul lui cel mai larg, in rădăcinile cele mai ascunse, mai organi­­­izate de subconștientul rasei. Moldovenii Eminescu și Crean­gă, ardeleanul Maiorescu și mun­teanul meridional Caragiale au dat expresie unui sentiment al valorilor românești, în planuri de sensibilitate și inteligență ,în vi­ziune profetică sau satirică, în formă abstractă, sau în duh liric și viață, reconstituită, cristalizată în tipuri epice sau dramatice. Formula restrânsă a lui Ibrăi­­leanu, reluată și de d. E. Lovi­­nescu, despre specificitatea mol­dovenească a „spiritului critic" nu ni se pare să cuprindă decât un adevăr istoric, limitat la o a­­nume epocă; în realitate geniul critic junimist este o față mai complexă, a altei fețe, aceea a geniului românesc. Realizată a­­tât de unitar, în junimism, îi su­­praviețuește și este o categorie mai generală a dubului național. POMPH,KJ CONSTANTINESCU Tuoshinuac SholMVMifc: T lucumink 'cecumi súüuu, UN­E­SC „ELECTROSTAR“ SA. BUCUREȘTI, CALEA VICTORIEI, 2 - TCIEFON 4-62.2. FABRICA M­I FIENI JUP. DAMBC HALUCINAȚII 16 nuvele inedite de ANTON HOLB­AN Un volum de 260 pag. lei 40 VREMEA

Next