Adevěrul, martie 1889 (Anul 1, nr. 161-187)
1889-03-26 / nr. 183
ANUL L-No. 183. Numérul 10 bani ABONAMENTELE ÎNCEP LA 1 SI 16 ALE FIECAREI LUNI SI SE PLĂTESC TOTDEAUNA ÎNAINTE TE BUCURESCI la casa Administrației Din JUDEȚE prin mandate poștale Un an...........................30 lei Şăse luni.......................15 „ Trei luni........................8 „ IN STREINATATE la toate officiile din Uniunea poştală Un an, 50 leiŞase luni, 25 lei. MANUSCRISELE NU SE ÎNAPOIAZA DUMINICĂ 26 MARTIE 1889 Numărul 10 bani ANUNCIURILE DIN BUCURESCI SE PRIMESC LA ADMINISTRAŢIE si la apentia ha vas Din JUDETE direct la administraţie Anunciurî, pagina IV.... 0, 30 b, linia „ HL... 1, 1. „ Inserţiile şi Reclamele 2 lei rândul. DIN STRAINATATE LA PARIS la Agenţia Havas, 8 Place de la Bourse şi sucursalele ei, precum şi la toate oficiile de publicitate. UN NUMER VECHI: 30 BANI. ADMINISTRAŢIA : Strada Nouă, ej Director politic I ALEX. V. BELDIMANN. REDACȚIA: Strada Iouri. © EDIŢIA ANTEIA. Bucureşti 25 Martie De aseară lucrurile au început a se limpezi. Regele a sfârşit prin a înţelege că pişicherlâcurile nu mai au trecere. La început El crezuse că lucrurile vor merge cum mergeau sub Ion Brătianu, adică, că junimiştii vor putea încetul cu încetul elimina elementele conservatoare şi că vor ajunge a înjgheba o nouă colectivitate ce va asculta de poruncile Palatului. Dar a uitat zicătoarea latină quod licet lovi non licet levi. Ceea ce putea face Ion Brătianu cu un partid compact şi disciplinat, nu a putut-o face Petre Carp cu adunătura sa de porumbei. La prima încercare ce a făcut prin eliminarea D-lui Vernescu, toată combinaţiunea junimisto-conservatoare s’a dărâmat fiind că nu avea nici o bază temeinică în Ţară. Dintr’o criză ministerială parţială junimiştii s’au pomenit de o dată cu o criză din cele mai grave din care au eşit sdrobiţi. Toate speranţele pe care Palatul le pusese în grupul junimist pentru a -şi urma politica personală, au rămas pe jos. Regele n’a avut încotro şi ieri a chemat pe D. Lascar Catargiu. Cu toate acestea, El nu l’a chemat încă spre a’l însărcina cu formarea cabinetului, ci pentru a face o nouă încercare ce constă în a forma un cabinet Lascar Catargiu cu elemente junimisto-conservatoare. Cu alte cuvinte Regele voeşte a se servi de autoritatea morală a lui Lascar Catargiu pentru a da o nouă putere unui cabinet junimistoconservator. Palatul nu voeşte în ruptul capului să părăsească politica pe care a adoptat-o de la 1883 încoace, adică, angajamentele luate fără știrea Ţârei către politica germană. Vezând că cabinetul junimist nu are puterea necesară pentru a impune Târei fortificările, Regele se încearcă a ademeni pe Lascar Catargiu că să primească de a fi preşedintele consiliului al unui minister în care Palatul va avea la dispoziţiunea sa pe ministrul afacerilor străine şi pe acela al resbeluluî. Restul este indiferent. Iată de ce Lascar Catargiu n’a fost chemat spre a forma cabinetului spre a se înţelege mai înainte cu D. Carp în privinţa politicei exterioare şi a fortificărilor. Suntem convinşi că Regele Carol nu va însărcina pe Lascar Catargiu de a compune un cabinet decât după ce această înţelegere va fi stabilită. Aşadar am ajuns în Ţara aceasta ca nici un guvern să nu fie cu putinţă fără ca Palatul să aibă pretenţiunea de a avea intr’ensul cel puţin dinoi reprezentanţi ai politicei Sale personale. In zadar opinia publică şi Parlamentul se pronunţă intr’un mod neîndoios în favoarea unei individualităţi politice. Regele nu se sinchiseşte ; nici nu vrea să auză de voinţa Ţarei, de Senat, de Cameră. Pentru Dânsul toate aceste sunt nimicuri; barometrul Său politic este la Berlin şi nu în Ţară. Acum de pildă, a văzut că nu mai merge cu junimiştii. Desigur a întrebat la Berlin: — Ce să fac? Am ţinut pe junimişti cât am putut, dar mi s’a înfundat; trebue să mă adresez lui Lascar Catargiu. I s’a răspuns : — Fie şi Lascar Catargiu! dar pune’l pe Carp ca sentinelă. Dacă ■va primi astfel, bine! De nu, disolvă Adunările şi fă ca Ion Brătianu, B. Sturdza şi P. Carp, să se înţeleagă în alegeri. Aşa i s’a poruncit, aşa a făcut. Precum nici un cabinet liberal n’a fost cu putinţă de la 1883, încoace fără D. Sturdza, tot astfel nici un cabinet conservator nu va fi cu putinţă fără P. Carp, până în ziua când se va găsi un bărbat politic care va avea destul caracter spre a zice lui Carol I verde în ochi: „Măria Ta! nu voia să fiu ministrul Palatului ci al Tarei !“ Dacă Lascar Catargiu va lua o asemenea atitudine faţă cu Regele, Ţara îl va urma. De nu, şi el va ajunge a nu fi decât o reediţiune a regimului lui Ion Brătianu. Fără junimişti Lascar Catargiu va fi ministrul Ţarei. Cu junimişti, el va deveni în scurt timp ministrul Palatului. Un Conservator. ---------------------------poG'fjov--------------------------neralul Boulanger, zice că rechizitoriul încearcă a justifica ceea ce nu se poate justifica şi că cere urmăriri înaintea unei jurisdicţiuni întâmplătoare compusă din inimicii săi politici. Bunul simţ judecă urâcioasele calomnii conţinute în acest rechizitoriu. Generalul aminteşte că ca soldat el a consacrat viaţa sa în serviciul ţerei, şi că vrea să smulgă prin sufragiul universal, Republica din mâinile înjosorite care o apasă. Toate violenţele ce se vor exercita contra lui nu -1 vor abate de la scopul ce urmăreşte şi care este eliberarea ţetei. (Havas). -------——---------------------------------------- LASCAR CATARGIU fi Rl I] v &infAr TELEGRAME (SERVICIUL DE DIMINEAŢĂ) BUDAPESTA, 24 Martie. —Camera deputaţilor a adoptat legea relativă la construirea unei căi ferate strategice de la Dées la Zilah, punem în comunicaţiune cele două districte Szolnok Doboka şi Szilagy din Ungaria. BUDAPESTA, 24 Martie. — Camera deputaţilor a adoptat în unanimitate convenţiunea relativă la canalul de Suez. Comisiunile unite ale Camerei Magnaţilor au adoptat, după o lungă discuţiune şi fără nici o schimbare, legea asupra armatei. PETERSBURG, 24 Martie. — Un ucaz imperial ordonă formarea unei noui diviziuni de cavalerie Cozăcească. ATENA, 24 Martie.—Mesagerul de Atena anunţă sub rezervă că Regele Gheorghe va merge să facă o cură la Aix-les-Bains şi pe urmă va vizita expoziţia de la Paris. Cutremurele de pământ continuă la Zante şi Megare, dar nici o stricăciune nu e semnalată până acum. PARIS, 24 Martie. — In manifestul pe care ’1 adresează alegătorilor selege NECROLOG La moartea unui om cu vază, cunoscuţii şi prietenii lui cred de datoria luide a spune o vorbă asupra unui mormânt încă deschis, mergând adesea aşa de departe în zelul lor încât pronunţă şi un discurs numit discurs funebru. Aceste discursuri funebre, pronunţate în faţa tristelor adunări, nu fac alta de cât de a lăuda tot ce a făcut sau n’a făcut regretatul defunct și conform principiului mortuis nil nisi bene ele nu amintesc de loc faptele ce merită a fi reprobate. Ei bine, articolul ziarului conservator Epoca—credem că după căderea D-lui P. P. Carp ziarul din piaţa Episcopiei îşi va readuce aminte că e conservator—de eri, ne-a făcut efectul unui discurs funebru, pronunţat înaintea mormântului deschis al guvernului junimist, căci departe de a găsi în el o apreciare imparţială din partea unui ziar mai mult sau mai puţin amic al conservatorilor, am găsit numai cuvinte de laudă la adresa marelui minister. Fiindcă D-nii cari au format marele minister sunt spre fericirea prietenilor lor în viaţă şi precum credem n’au putut fi atinşi atât de mult de boala ministerială , de aceia suntem datori a spune despre acel mare minister adevărul cu toată imparţialitatea ce caracterisează acest ziar, înainte de toate să citim partea medaliei pe care a citit’o Epoca neexperimentată în epigrafie. Ziarul junimist spune : „Că guvernul junimist a întărâtat în contra’i unele ambiţiuni nelegitime şi n’a dat satisfacere unor pofte nesănătoase.“ Aceasta e una din laude. Ce înseamnă ea însă ? Această laudă înseamnă că guvernul n’a crezut legitime ambiţiunile luptătorilor pentru a resturna regimul trecut şi că a considerat ca pofte nesănătoase aspiraţiunile conservatorilor şi ale liberalilor de a avea un minister parlamentar. Avem a face act cu o cestie de apreciare asupra căreia opinia publică şi majorităţile parlamentului s’au pronunţat , deci e de prisos ca să stăm la vorbă. A doua laudă este: „că timp de un an guvernul junimist a dat ţarei libertatea cea mai largă şi în acelaşi timp a ştiut să menţie ordinea cea mai perfectă“. Că guvernul a ştiut să menţină ordinea cea mai perfectă râmâne necontestat. El a dovedit’o pe câmpiile districtului Ilfov, în Roman, la Vaslui, n’avem nimica de adăogat. In ceea ce priveşte însă că guvernul a dat ţarei libertatea cea mai largă avem de amintit: starea de asediu în timp de pace, articolul curios din legea vânzărilor care ia ţăranilor pur şi simplu dreptul de petiţiune, confiscarea ziarului nostru pentru un articol cu totul inofensiv. Alegerile libere (?) din Octombrie se esplică prin lipsa de candidaţi guvernamentali ; adevărata libertate junimistă însă în alegeri s’a putut constata in alegerile parţiale. Vasluiul e încă viu. N’avem a ne ocupa de capacităţi, fiind că nu facem cestiuni personale şi de aceea nu putem respunde Epoceî asupra acestui punct altceva de cât, admiţând chiar că capacităţile s’au grupat împrejurul D-lui P. Carp, observăm că în statele democratice adevăratele capacităţi merg după pulsul poporului şi nu după fantasiile unor oameni. Reforma rurală e un alt obiect de laudă pentnu junimişti. E ştiut că noi o desaprobăm. Statele nu se guvernă prin ideile unui umanitarism ridicol, ci prin satisfacerea nevoilor reale. Ei bine, guvernul junimist n’a văzut că nevoia reală este întărirea ţăranilor care au un petec, insuficient însă, de pământ, aceştia formând majoritatea ţărei şi aceştia constituind adevăratul pericol, a dat pământ mai întâiu acelora cari nu au de loc şi cari sunt câte 4 sau 5 în fiecare sat. In acest chip nu se rezolvă o mare cestiune. Am putea urma cu critica faptelor junimiste reducându-le pe toate la adevărata lor valoare; ne temem însă că vom obosi pe cititorii noştri. Câte apoi sunt de numărat din cele ce n’au făcut pe când au trebuit ca să le facă! Cu toate acestea, cu toate că guvernul a fost personal şi deci am desaprobat în totul existenţa lui, cu toate că s’a sprijinit pe colectivişti, cu toate că a urmat sistema colectivistă în toate şi întru toate, cu toate enormele greşeli pe care le-a comis în scurta durată a esistenţei sale la putere, cu toată desaprobarea ce o datorim unui guvern personal şi reacţionar, cu toate acestea, guvernul junimist, dacă -l comparăm cu colectivitatea brătienistă a fost respectuos in toate, faţă cu legile ţărei şi, desaprobând politica lui externă, nu putem nega, că dacă ar prinde ceva mai multă dragoste de constituţiune, el ar putea după un timp oarecare reveni în capul afacerilor. Dar dispreţul pentru libertăţile poporului, germanofilismul afişat, ’l fac impropriu de a guverna în ţara românească. Deci nu prezicem nici un viitor junimiştilor, ei n’au fost de cât o apariţie efemeră care a perit într’o zeflemea. Povestea venerprii de porumbei In apropiere de ţinutul in care Ştefan- Voda cel Mare, da vânători fiarelor hrăpitoare ce veneai în haitîcurî mari de peste Dunăre, s’a ivit acum de curând un mare vânător P. P. C. Ţibănescu. Noul vânător, s’a făcut atâta de trufaşifi, în cât nu mai vrea să recunoască nici pe Sf. Hubert de patron. întâmplările ce urmează, arată cum și ce fel norocul l’a gâdilat și pe urmă l’a lăsat cu ce ’l-a rămas în puşcă. Dar să povestim aceste ciudate întâmplări ale lui Ţibănescu. * * Un mare paserar se trudise 12 ani să scoată fel de fel de pasări, unele mai ciudate decât altele. Era o adevărată minune coteţul acestui om. Vedeai nişte curcani mari, albi şi falnici care nu conservase de cât penele de curcan, eî numai bolboroseaţi ca ceî-l’alţî curcani din specia lor; găinele cu fulgi roşii, devenise atât de pestriţe la pene, că nu le mai cunoştea nimeni dacă sunt găini; căci ele nu mai cârcâia şi ca celel’alte, atât ele cât şi curcanii precum şi toate păsările din coteţul acelui păsărar cârâiau toate într’un fel, şi pentru nimic în lume, n’ar fi căscat ciocul lor să scoată cel mai mic sunet, când păsărarul era de faţă Ion Florea, căci aşa ’l chiamă pe păsărar, pofti o dată pe Petrache Ţibănescu să’i vază coteţul şi următorul dialog s’a încins între ei: Ţibănescu Bădiţă Ioane, grozav eşti de meşter în prăsila curciturilor ! Frumoase mai sunt! şi ce grase ! Ion De Petraki, aşa este, dar câte grăunţe mănâncă numai eu ştiu. Ţibănescu. Da cum le-ai împerechiat d’a eşti aşa pestriţe ? Trebue să fie un proces întreg. Ion Pişicherule! încă ce proces, scandalos, câte li’am asasinat până ce am ajuns aci. * * Ţibănescu plecă aproape mulţumit de pu rn» terea lui Ion Florea. Cale făcând ’şi ridică capul in sus şi’şî zise:—Ion e mare meşter, dar, ori şi cum el n’a putut face de cât curciturî de oretăriî oloage, eu, am să încerc cu porumbei să vedem n’am să’l întrec ? Dar ’mi trebue şi coteţ şi am să fac toate chipurile să ’l iau p’al lui Ion căci are şi grăunţe.* * * Astă-toamnă,când s’a deschis sezonul pentru vânătoare, Ţibănescu pofti pe mai mulţi vânători însemnaţi să ia parte la această, petrecere Fiecare vână ce putu, cătându-şî de cale, mai mult s’au mai puţin mulţumit de succesul său. Ţibănescu numără păsările ce’î rămăsese, de la toţi vânătorii şi satisfăcut începu a’şî freca mâinele de bucurie, că a putut strînge şi el ca să’şî facă un coteţ. * Se apropia anul de când Petrake începuse să prăsească porumbei. Tntr’o zi întâlni pe loan Florea. Ţibănescu Bădiţă Ioane, nu vii să’mi vezi coteţu meu cu porumbei ? Ion Nu-mi place mirosul... porumbeilor. Ţibănescu lacom d’a tot strânge la porumbei, ca stolul lui să fie mare, să poată umple coteţu ce’l hrăpise lui loan, prinse într’o zi cu capcana trei păsări pe cari el le boteză tot cu numele de porumbei. Când ca să vadă bietul Ţibănescu, una din ele era un berete d’ăia şireţi, care nu se dete pe faţă decât tocmai in ziua când se împlinea anul de când luase coteţul lui loan şi se pregătea să ospeteze pe prietenii săi. Când au văzut porumbeii că între eî era şi un berete, au fugit care încotro a văzut. Ion Florea vestit d’această nenorocire alergă la Ţibănescu. Ion Cum o duci cu porumbei? Ţibănescu Ion Dar cu coteţu ce faci? Ţibănescu ’Mi l’a luat alţii. Ion Eşti de plâns, fatul meu. Porumbeii au sburat, coteţu ţi l’a luat cu grăunţe cu tot dar ţie ce ţi-a rămas ? Ţibănescu Ce să’mî rămâe '? Ce ’mi a lăsat porumbeii. * * Au sburat toți. LUXEMBURG Camerile vor fi convocate peste dlone, trei zile, pentru ca să aleagă un regent, care nu va fi altul decât ducele Adolf de Nassau. Guvernul a socotit cu drept cuvent că nici constituţia de la 1848, nici cea de la 1868, nu abrogă pactul de familie din 1783 Acest pact de familie a fost semnat în Iunie 1783 de către toţi principii caselor de Orange şi Nassau. Tractatul de la Londra din 11 Mai 1867, recunoaşte acest pact în articolul I al său, declarând că drepturile pe care le posedă casa de Nassau asupra succesiunei în virtutea pactului de familie din 1783, sunt menţinute. Afară de acestea, tractatul din Viena de la 9 Iulie 1815, anexând Ţerilor-de- Jos marele Ducat de Luxemburg contra teritoriilor familiei de Nassau, a lăsat M. S. Regelui mare duce facultatea de a face cutare aranjament de familie, între principii săi, care i s’ar părea mai bun şi mai potrivit cu interesele monarhiei. Deci, nici un tractat nu abrogă pactul de familie din 1783, el servă chiar de bază Constituţiunei ţerei, de la 1868, deoarece art. 3 declară că: „Coroana marelui ducat este ereditară în familia de Nassau, conform pactului din 30 Iunie 1783“. Ducele însă îşi va lua un consiliu de regenţă, din care vor face parte membrii consiliului de Stat, şi a căreia vicepreşidenţie o va da D-lui Servais, burgmeistrul de la Nuremburg.