Adevěrul, octombrie 1892 (Anul 6, nr. 1310-1338)

1892-10-09 / nr. 1318

ANUL VI, — No. 1318 NUMERUL 10 BANI ABONAMENTELE ÎNCEP LA 1 ȘI 15 ALE FIE­CÂRFI LUNI ţi se plătea*? tet-a’a-nna îaainte In Baearegt­ la casa Administrației. Din Judeţe şi Străinătate prin mandate postai Un an în țară SO lei, în străinătate 50 Sfc&Kt? inni# 15 „ M s 25 Trei Vani » 8 » „ , 18 Un nsawsâr In »trăMfat* ÎS bani MANOSCRIPTELE NU SE IN&POIAZA Să te ferești, Româise f­ie cuift strein în casă. ADMINISTRAŢIA 1«,­­ BTHADA ACADEMIEI,­­ IO Director politic: ALEX. V. BELDIMANU ?« AlexaMr­L HIPIŢIA A DOUA VINERI 9 OCTOMBRE 1892 NUMERUL10 BANI ANUNCIURILE Din BUCUREŞTI şi JUDEŢE se primesc: NUMAI la ADMINISTRAŢIE. din Striinfitatul direct la administraţie şi la -'s*i t®a*« Ofioi®ie d« publicitat*. Annhciurl la pagina IY ..... . 0.80 b. linia , HI....................2,~ lei „ , n..................8,— lri a Inserţiunele şi Reclamele 8 lei rândul La Parasg­ilarul se găsește de vânzare cu nu­mărul la kioşeu­l Sa. 117 Bennevard St.-Miche , UN NUMĂR VECHI, 30 BANI REDACȚIA (STR­A­D­A ACADEMIEI, ■ 10 DouA măsuri Prfisa streina si cesinrea român NOTE TEATRALE D’ale amorului Loja singerată ÎMBK T~ 1 • k­ r~T — Bucureşti, 8 Octombre 1892 DOUE MESURI De trei zile înnotăm în plin rez­­boiu... diplomatic. Grecia şi a reche­mat reprezentanţii oficiali din ţara noastră, lăsând paza numeroşilor sei supuşi — cari n’au apucat a fi încă încetăţeniţi de Parlamentul român — pe seama ministrului şi consulilor ruşi, la rindul nostru, D. Duiliu Zamfirescu, însărcinat cu girarea le­­gaţiunei române din Atena, a pri­mit ordinul de a veni la Bucureşti, înainte de a vedea care pot fi consecinţele acestui conflict diplo­matic, să facem un mic istoric al cauzelor aparente, care l-au provo­cat. Pentru aceasta, ne vom înte­meia pe acte oficiale, pe notele di­plomatice schimbate intre guvernul grecesc şi cel românesc. Se pare, că actualul ministru de externe al Greciei este un om foarte războinic şi gâlcevitor, căci iată în ce termeni vorbeşte el cu reprezen­tantul său despre guvernul român, în nota ce-l adresează, cu data de 13 iulie 1892 . După ce a meditat (guv. român) ca să pue mâna pe o moştenire imobiliară, care se cuvenea guvernului grecesc, conform cu dreptul şi cu voinţa testatorului, e (guv. român) s’a adresat propriilor sale tri­bunale pentru a fi pus de dînsele în po­sesiunea acestor imobile. Cu alte cuvinte, onorabilul diplo­mat grec acuză pe români nici mai mult nici mai puţin de­cât de a fi constituiţi intr’un fel de bandă de hoţi, compusă din guvern şi tribu­nale şi al căreia scop ar fi jefuirea nenorociţilor plăcintari greci îmbogă­ţiţi aici prin procedeurile Leven­tis. Dar să lăsăm aceasta. Motivul pentru care guvernul gre­cesc a rupt relaţiunile diplomatice cu cel românesc sunt următoarele: După moartea lui Evanghelie Zappa şi a lui Constantin Zappa, averea acestora, care se ridică la vr’o 20 milioane, a remas vacantă. S’a gă­sit ce e dreptul un testament, prin care se lăsa mai toatâ­ averea imo­biliară societăţei oficiale greceşti O­­limpia ; dar acest testament nu poate avea nici o putere faţă cu articolu­l din Constituţiune, care interzice streinilor dreptul de a avea proprie­tăţi rurale în România. Afară de aceasta, nişte moştenitori fireşti aî repausaţilor Zappa se ridicară cu pretenţiuni asupra acestei averi din­aintea tribunalelor române. Fireşte că, faţă cu textul precis al Constituţiunei şi al legilor civile, guvernul român s’a constituit şi e legatar şi a cerut tribunalelor să fie pus în stăpânirea avere! Zappa. Guvernul grecesc, la rînduî său, întemeindu-se pe testamentul găsit, ceru ca el să fie pus în posesiunea acestei averi şi tustrele părţile se puseră pe judecată, înaintea tribu­nalelor civile din România. Până aci toate au fosti bune, afa­­cerea a urmat cursul său regulat. In acelaşi timp, în care afacerea Zappa se trata pe calea aceasta re­gulată, la tribunalul Suceava şi apoi , curtea de apel din Iaşi se trata chestiunea moştenire! Bedmar. Şi acolo era vorba de o moşte­nire imobiliară, pe care o pretindea nişte streini, minorii Lemotheux.­­ Afacerea aceasta, care la început lornise pe cale regulată, de­oare­ce statul, prin avocaţii săi, revendica moştenirea Bedmar—în valoare de patru milioane —pentru dânsul, faţă cu pretenţiunile neîntemeiate ale u­­nor oameni cu desăvârşire streini şi neînrudiţi cu marchiza de Bedmar, vă de o dată o turnură neaşteptată. Tribunalul de Suceava, având în vedere că art. 7 din Constituţiune o­­preşte formal pe streini de a poseda imobile rurale în ţară, având în ve­dere, că minorii Lemotheux nu erau moştenitori drepţi ai marchizei Bad­­mar, dă statului român câştig de cauză. Curtea de apel din Iaşi confirmă această sentinţă, dar, mai înainte ca afacerea să ajungă la Casaţie, D. Carp — ministrul domeniilor — declară că statul renunţă la această moşte­nire şi o cedează minorilor Lemoiheux. Chestiunea, precum se vede, e foarte gravă şi agitaţia întreprinsă de ziarele liberale în această privinţă ni se pare cu totul întemeiată. Este de observat, că D. Carp a luat această hotărâre în contra con­siliului de avocaţi de pe lângă mi­nisterul domeniilor şi că, din propria sa iniţiativă, a dăruit unor străini fără nici un drept o avere de patru milioane. îndată ce reprezentantul Greciei a aflat de aceasta, el a comunicat guvernului său cele întâmplate şi rezultatul a fost, că Grecia a decla­rat că nu voeşte să mai ştie de tri­bunalele române ; că afacerea Zappa trebue regulată d­­’amiable sau prin­tr’un arbitragiu internaţional (nota No. 3409 a ministrului grecesc Dra­­goumis, către Papparigopoulo). D. Lahovary, care nu ştia, se vede, de isprava D-luî Carp şi care avea a face cu un stat mai mic de­cât România, stat care nu face parte din tripla alianţă, răspunde—după o lungă întârziere — notei greceşti pe tonul cu care răspunde in Parla­mentul deputaţilor opoziţiei când a­­ceasta nu e numeroasă, că guvernu român se conduce de legile române, care îi prescriu calea tribunalelor noastre. Justiţia română, zice ministrul de ex­terne, nu va lipsi de a aduce în cerce­tarea acestei afaceri toată imparţialitatea, de care tot­deauna a dat dovezi. Guvernul greşesc însă nu mai voia să înţeleagă lucrurile ast­fel. El nu voia ca guvernul român să fie faţă cu moştenitorii Bedmar mumă şi faţă cu statul grecesc ciumă. De aceea, în urma unei somaţiuni solemne a­­dresate guvernului român, el rupse relaţiile diplomatice cu noi. Acesta este, pe scurt, istoricul conflictului diplomatic cu Grecia şi, dacă am voi să judecăm lucrurile numai din punctul de vedere al drep­­tăţei legale burgheze, guvernul gre­cesc are dreptate , căci conservatorii noştri au procedat cu două măsuri atunci când dreptatea, chiar aceea pe care o înţeleg dănşii, trebue să fie una şi singură pentru toţi. Au dăruit patru milioane copiilor Lemotheux, trebuiau să rezolve tot pe cale ar­bitrară — nu arbitrali — moştenirea Zappa Dacă nu vor să dea aceasta, nu trebuia să dăruiască pe cea dintâiu. In ori­ce caz lipseşte consecvenţa în aceste două chestiuni şi este foarte uşor, ca dintr’un conflict diplomatic de mică însemnătate, în aparenţă, să nască o criză ministerială, provocată de deosebirea de acţiune dintre D-nii Carp şi Lahovary. De altfel, se şoptesc foarte, prea multe asupra acestui conflict. De a­­ceea suntem siliţi a ne opri pentru azi aici, rezervându-ne de a reveni într’un număr viitor şi a studia ches­tiunea și din cele­l­alt­e puncte de ve­dere, din care ea poate fi privită. N. Vasiliu. TELEGRAME ROMA, 7 Octombrie.— Agenţia Ştefani anunţă că guvernul italian a primit pro­punerea României de a se însărcina cu protecţia supuşilor români din Grecia. BERLIN, 7 Octombrie. — Post află că proectul militar s’a depus azi,, cu expu­nerea motivelor, consiliului federal. SOFIA, 7 Octombrie.—Un ukaz princiar convoacă Sobrania în sesiune ordinară pentru 15 (27) Octombrie. După Swoboda guvernul a ordonat con­siliilor generale din provincie de a nu mai acorda şcoalelor greceşti precum şi celor­l’alte şcoale private în care învăţă­mântul nu se face în limba bulgară, aju­toarele pe care le furniza pănă acuma și de a nu le mai face să beneficieze d­e ve­niturile bunurilor publice ale comunelor locuite de greci. mSTAMTAHTEE A. C. Cuxa. Statură potrivit la 30-32 de ani. Barba neagră, deasă, ascuţită, mustăţi întoarse în sus Vecinie cu ochelari , gură care de­notă un om nervos, susceptibil, gata de ceartă şi scandal. Vorbeşte mult, — şi multe fleacuri. Puţin peltic. Ep gramist, a scris multe epigrame frumoasa. Păcat că cea mai mare parte a lor au un ca­racter prea personal şi deci prea puţin clasic. Răutăcios, veninos chiar. A început prin a fi socialist alăturea cu Ion Nădejde şi a sfârşit prin a fi conservator alăturea cu Sandu Raşcanu. Pe la 1885 s’a făcut anti­semit la Slanic unde a avut un confl­it cu E­ias Şaraga. Anti-semi­­tismul său a crescut cu 50 la suta după ce l-a bătut Hon­gman în culoarele Circului Sudo­­ din Iaşi. Dacă c­ne­va îl întreabă de nesfârşitele lui evoluţii politice, răspunde că e: „socialist de principii, junimist de guvernăm­nt, anti-se­­mit de profe Si­e şi conservator de interese“. Ciocoia in toată put­erea cuvîntului. Inteligenţă destul de sucită. Nimic stabilit in mintea lui, în inima lui, încrezut în el pană la grandoma­nie. Prozator încâlcit, maimuţărind pe Maio­­rescu. Deputat guvernamental. Ca fie­care junimist care se respectă și-a făcut probele de cinism cu prilejul ultimelor alegeri. Semne particulare: Nedespărţit de Sandu Răşcan, pe care îl crede un mare talent politic şi un geniu electoral, Vania. Garantăm veracitatea faptelor na­rate mai sus. Mai crede oare D. ministru de justiţie că o nouă anchetă In Dorohoia este inutilă ? Un Dorohoean Ultime ispravi­ al61 Alicea Recomandăm atenţiunea D-lui mi­nistru de justiţie, ultimele isprăvi ale vestitului Dimeea, care a ajuns te­roarea sătenilor din plasa Başăului de sus a judeţului Dorohoia. Dorim ca aceste ultme jefuiri să poată decide pe D. ministru de jus­tiţie a trimite în Dorohoi, ancheta pe care a cerut’o, nu numai ziarele opoziţioniste, dar chiar un organ gu­vernamental, Bucureşti. Gheorghe Andronic harabagiu, lu­crând la culesul popuşoilor, priponise un mânzou pe marginea ogorului Banditul Dimeea a luat acel mânzoe şi nu a voit a’l înapoia până nu i s’a dat 50 lei. Nicu Andronic (fratele lui Gh. An­­dronic) a văzut cum banditul Dim­eea a luat jitarului comunal din Da­rabani iapa sa, și nu a voit a-i o înapoia pănă nu­ i s’a dat 40 lei. Barbă-lată (harabagiu din Darabani) are un băiat vizitiu. Banditul Dimeea, întălnind pe acest băiat cu trăsura cu doui Gai, l’a luat la cort cu tră­sura şi caii, l’a bătut cât a voit, şi după trei zile a eliberat trăsura, caii şi băiatul, după ce i s’a dat 50 lei Pentru moment, nu se mai împuşcă în Dorohoia, dar jafurile con­tinuă. H­OLE jet JL VIENA, 7 Octombrie. — Nici un cas nou, nici de holeră, nici de deces ieri la Glavia și la Podgoriţa. 1 cas la Debinki. PRAGA, 7 Octombrie. — Un individ so­sit la 18 Octombrie la Dictriehstein (dis­­trictul Pisek) venind din Budapesta a mu­rit cu simptome suspecte. S’a trimes un doctor oficial la Dietriehstein. BUDAPESTA, 7 Octombrie. — De ieri la 6 ore pănă astă-seară la 6 ore, au fost 25 caşuri de holeră şi 9 decese; 14 bol­navi s’au vindecat. La Szeghedin de ieri nici un cas; la Temişoara 1 cas suspect. HAMBURG, 7 Octombrie. — Buletinul de ieri înregistrează 4 caşuri şi 1 deces; 3 caşuri aparţin zilelor precedente. —jf--------»—OS»›-« -›oSG›--« ........ Cestiunea română şi Presa streină Marsle ziar Roma din Neapole publică urmă­torul interesant articol asupra românilor de peste munţi: Revendicaţii tael naţionale. Când în anul 1867 s’a întâmplat divi­ziunea statului Habsburgilor în 2 state re­lativ independente, Austria şi Ungaria, u­­nite împreună în federaţiune prin mijlo­cul aşa numitului­­­inister­ comun, întreaga Europă aplauda victoria obţinută de un­guri după atâtea lupte eroice şi atâtea sa­crificii pentru drepturile lor naţionale. Insă naţiunile ne-maghiare fac parte din Un­garia, au fost contrariu separării acesteia, pentru marele motiv ce se temeau atunci, (precum astă­zi sunt pe deplin convinşi după o crudă esperienţă) că o ast­fel de separare a patriei lor de Austria, ar e­­chivala cu egemonia elementului maghiar şi cu anihilarea a tot ceea­ ce nu ar fi ma­ghiar. Şi au ghicit just.. In adevăr, abia au dobândit autonomia lor naţională, maghia­rii, se declară cu cea mai mare energie la aplicarea sistemelor de concentrări directe spre a’şî asimila cele-l’alte naţiuni ale re­gatului. Friedrich de Hellwald scrie : „Orî­cine „a urmărit cu atenţiune mersul evolu­­„ţiuneî, natural nu va judeca un sin­­„gur moment că, pentru a uni într’un „singur tot, politic atâtea elemente etero­gene ce se întâlnesc în imperiul austro­­-ungar, nu există de cât 2 mijloace: e­­volutismul violent sau o federaţiune li­berală". Ei bine, maghiarii continuă a excela, întrebuinţând pe cel intâiu din aceste mijloace ; şi cum Românii, Germanii, Sâr­bii, Slovacii, etc nu sunt de loc dispuşi de a renunţa la limba, lor proprie şi la naţionalitatea lor, spre a se încorpora cu elementul maghiar, de aceia s’a întâm­plat că în 25 de ani nu s’a putut tra­duce în fapt, în statul Ungar, înţelege­rea între naţiuni, ci din contră luptele au mers mereu accentuându-se cu cât po­litica panmaghiarismului se făcea mai oprimătoare, şi feluritele naţiuni în faţa lor dobândirea şi mai mult,conştiinţa drep­turilor lor. De mult încă am vorbit de agitaţiunea ce se frământă actualmente foarte viu între român şi maghiar în Ungaria şi în Transilvania. O lege electorală excepţională, violenţe neauzite în alegeri proclamaţiunea de candidaţi maghiari ce erau în minoritate de voturi, proteste anulate din causa unei simple formalităţi, o lege asupra presei, din timpii cel mal nefasti aî absolutizmu­­luî austriac, persecuţiunî, încarcerări şi alte asemenea fapte, iată armele cu care maghiarii se luptă în potriva celor-l’alte naţionalităţi. Ast-fel fiind lucrurile, poporul român e constrâns de a plăti cu fructul ostenelilor sale pe miniştrii străini, pe deputaţii străini, pe înalţii magnaţi şi întregi legiuni de alţii funcţionari străini de acelaşi fel. Şi tot din punga sa trebue să contribu­­iască la foarte mari cheltueli pentru şco­lile şi profesorii străini, pentru mii de in­­stituţiunî maghiare ce nu au alt scop de­cât de a satisface exigenţele panmaghia­­rismuluî năvălitor şi materialmente de a sărăci şi maî cu seamă de a­nihila inte­­lectualmente poporul român. In primăvara trecută, studenţii univer­sitari din regatul român publicară un an foarte frumos m°moriü ce a fost răs­pândit prin toate statele Europei în lim­bile respective spre a face cunoscută o atare situaţie nenorocită de lucruri şi fapte. Aceasta a provocat demonstraţiuni os­tile şi răsbunări din partea unor fanatici maghiari cari arseră pe străzi şi pe pieţe publice multe exemplare din memoriu, sco­ţând răcnete ameninţătoare şi intonând cântece pline de insulte triviale în contra românilor şi se excitară ast­fel unii pe alţii, că luară pietre cu care asaltară ca­sele şefilor partidului naţional român, je­­fuindu-le în acelaşi timp. Apoi junimea academică maghiară, şi prin ea D. Mol­dovan Gherghely, publică un aşa zis răs­puns în care se încearcă de a desminţi aserţiunile memoriului bucureştean, dar în zadar, de­oare­ce f­aptele reale şi lesne de controlat nu se pot nega aşa de uşor. La acest răspuns al maghiarilor a ur­mat acuma un contra respuns (contra-re­­plică) al tinerimei academice române din Ungaria şi Transilvania ce a fost publicată tocmai în zilele trecute şi care conţine o expunere de fapte adevărate, imparţiale, documentate, cât se poate de mişcătoare prin istorisirea suferinţelor poporului ro­mân sub politica maghiarizătoare a regi­mului şi care constitue în acelaş timp o solemnă şi necontestabilă desminţire contra afirmaţiunilor din opunerile D-luî Moldo­van Gherghely şi de el pune înainte cu intenţiunea manifestă de a justifica mij­loacele cu care se serveşte panmaghiaris­­mul pentru a nimici exista naţională a românilor şi a celor­l­alte naţionalităţi maghiare din Transilvania şi Ungaria. In această replică chestiunea e tratată din toate punctele de vedere cu o senină­tate, cu o claritate de argumentare, cu atâtea exemple şi documente în­cât nu î ţi lasă cea mai mică îndoială asupra veraci­­tăţeî aserţiunilor sale. Cu toate acestea, maghiarii tot maî în­­drăsnesc de a vorbi de rou pe români, presupunendu-le cu vicleşug intenţiuni pe care nu le au, şi voind a face pe lume să creadă că ei doresc să rupă ori­ce legă­turi cu imperiul Austro-Ungar. Ei bine, aceasta nu e de loc adevărat: intenţiunile românilor apar de altmintrelea destul de evidente din următorul pasagiu al replicei de care vorbim: „Ce cerem noi în acest moment ? „Cerem noi ca maghiarii să ne cedeze ceva din posesiunile lor ? „Cerem privilegii ? „De la 1848 încoace, noi Românii nu „pretindem de­cât cea ce este al nostru; „pretindem drepturi naţionale în virtutea „faptului că ne găsim aici şi că voim să „rămânem aici; şi noi cerem acestea în „virtutea marelui principiu juridic şi etic­ia Iui unicuique suum; pretindem de a „ne administra şi a ne judeca prin noi „înşine, în limba noastră naţională, de a „ne alege prin noi înşine deputaţi şi func­ţionari fără de ingerinţe, de a funda sta­bilimente de cultură naţională română, „atâtea câte dorim cu ardoare noi înşine „ şi câte ştim noi mai bine de cât ori­cine „ar fi, că avem trebuinţă, cerem şi o ce­­­rem cu toată fermitatea, de a fi recu­­­noscuţi noi înşine ca arbitri ai soartei „noastre, şi nu voim, pentru tot, aurul „din lume, admite ca maghiarii să ’şi în­suşească pe nedrept dreptul de a dicta „noul feluri de a gândi, de a simţi şi de „a vorbi, ca maghiarii să ne dea lecţiuni „de patriotism sau de bună stare în asis­­­­tenţa noastră. „Intr’un cuvânt, este dorinţa noastră de „a avea de fapt şi noi o patrie în lu­me, „voim ca şi noi să stăpânim pământurile „antice ale strămoşilor, voim şi noi să ne „desfătăm la razele libertăţei n­aionale. „Iată cauza pentru care toată naţiunea „română, de la mare pănă la mic, de la „tînăr pănă la bătrân, re­vedică drepturi „naţionale asupra propriului sau pământ. „Suntem membrii unui popor care are „o vie conştiinţă a valoarei sale proprii „şi a propriei sale demnităţi; suntem fraţi „de sînge şi de limbă cu Românii rega­­­­tului României libere şi D-zeuneemar­­ator că numai moartea va putea să ne ră­­­pească naţionalitatea străbunilor noştri.“ Nu e vorbă deci de o luptă de partide politice, ci de o luptă de rasă, în care uu un popor întreg şi respectiv mai multe po­poare, au de luptat, spre a menţine in­tacte propriile lor caractere şi drepturile lor naţionale. Maghiarii ar trebui să înţeleagă că nu îngrijesc bine de viitorul lor, înstrăinau­

Next