Adevěrul, decembrie 1892 (Anul 6, nr. 1369-1397)
1892-12-03 / nr. 1371
ANUL VI. — No. 1371 NUMERUL 10 BANI ABONAMENTELE ÎNCEP LA 1 ȘI 15 ALE FIECĂREI LUNI ;i 8« plătesc toM’a aaa Insiste In MwMvesiî la casa Administrației. Din Judeţe şi Străin&tate prin mandats poştal Un an în țară SO lei, la străinătate 50 Seas® luni„ 16 , * „ 26 Treilnni IS Un nimnAr In sSpAinAfata 15 bani EDIŢIA A DOUA MANUSCRIPTELE NU SI ÎNAPOIAZĂM te fereşti» Romftue! de cuia strein in casă 7. ASuufrl. 1VUMERUL 10 BANI ANUNCIURILE Din BUCUREŞTI şi JUDEŢE se primesc: NUMAI la ADMINISTRAŢIE, din Strâân&tcete, direct la administraţie şi toata Ofiaiaia da poHMlsl®. Annaelarl la pagina iy . T'. v> 0,80 1». linia 3 a Úl' *:», # «' . «L*—* 1®Î a » a r, ÍI ■ < ii”. • • lai interționala șl Reclamei« Slabânda , ,r!?F »iaruî ae găsește dă. nendara cu nu mărul la kl®ş«al Re.117, Benlorard 81^-M Ici a V v ON NUMEE%VECHIU M BANI STRADA. ACADEMIEI,1«! ADMINISTRAȚIA 10, 8 VRADA ACAdEMIEI, 10 Director politic: ALEX. V. BELDIMANO io REDACTIA Direcţia junimistă Hohenzoleriții şi săracii Hoţiile din Galaţi Discursul 1. 6. Morţim Viaţa şi anotimpurile Slana Spânzuratului Bucureşti, 2 Decembrie 1892. Direcţia junimişti Până acum se nega în mod absolut grupului junimist orice influenţă în moravurile politice ale acestei ţări. Dacă se recunoştea direcţiunea ce ei au imprimat’o literature, dacă se recunoştea meritele de critic ale D-luî T. Maiorescu, precum şi stăruinţa lăudabilă a D-luî Iacob Negruzzi de a scoate regulat Convorbirile Literare, — apoi nu tot aşa se petreceau lucrurile şi în politică. In mişcarea politică şi în luptele dintre partide grupul junimist aproape nu compta şi era socotit ca o cantitate neglijabilă. A trebuit să vină nişte momente critice pentru partidul liberal în 1884, în urma dotaţiunei Coroanei, pentru ca grupul junimist să iasă la maidan. Atunci s’a văzut acel spectacol trist când junimiştii erau aleşii prefecţilor liberali, primeau funcţiuni mănoase şi procese grase. Ei au dat un prim semn de modul cum cred că e bine a se proceda în politică. Ce principii, ce idei, ce operă de organizare interioară a Statului, — aceste sunt fleacuri bune de declamat în discursuri, scopul final este căpătuiala. Iată dogma junimistă. Dar nu despre acest trecut urîcios al junimiştilor voim să vorbim. E faptul că lor li s’a negat orice influenţă în politică. Ei bine, noi astăzi susţinem contrariul. Junimiştii au dobândit o mare parte de influenţă în politică şi au reuşit să imprime chiar şi o direcţiune a lor proprie. In ce constă oare această direcţiune în politică ? Iată în ce : Intr’un dinasticism scăpătat, exagerat, înjositor şi în adulaţiunea persoanei Suveranului care merge până la linguşitorie şi lacheism, corumpând caracterele şi nimicind orice spirit de iniţiativă şi independenţă. Dinasticismul primează totul. Să vedem acum reuşita acestei direcţiuni. Pe timpul opoziţiei unite grupul junimist era acela care impedeca acţiunea energică a opoziţiei, şi aceasta din cauza dinasticismului pronunţat şi a lacheismului pentru tron. Ne aducem aminte că în acel timp fostul ziarist D. G. Panu, în campania sa violentă contra liberalilor şi a regalităţei, ducea o luptă tot aşa de violentă în contra junimiştilor, cari erau denunţaţi ca cei mai primejdioşi opozanţi, căci ei prin atitudinea lor dinastică ţineau în loc acţiunea opoziţiei unite. In adevăr. Junimiştii faceau o opoziţie a Veau de rose, care nu strica în nimic guvernului liberal, dar care mai de grabă îi dădea un sprijin moral. Pe de altă parte ei protestau şi spuneau că Coroana nu trebue atinsă. In acele vremi junimiştii nu erau ascultaţi. Lupta antidinastică, critica aspră a Coroanei, erau declarate. Şefii opoziţiei unite D-nii L. Catargiu, Al. Lahovary, G. Vernescu scoteau manifeste ameninţătoare pentru tron . D. N. Blaremberg tuna prin întruniri publice contra Shylockului încoronat; conservatorii în Iaşi flueră, huiduesc şi aruncă cu mere murate în Rege ; se face proces de presa D-lui Panu pentru atacuri contra Regelui ; se dau în judecata juriului profesoral D-nui G. Mârzescu, M. Tzony şi Pastia pentru iscălirea de manifeste publice contra Regelui; D. C. Ressu maimuţând pe Gambeta spuse celebra frază Regel să se plece sau să plece; în fine chiar blajinul Take Ionescu subscrie manifeste contra Aceluia care poartă Coroana. Cum vedem era o întreagă atmosferă politică de antidinasticism, o luptă și o critică accerbă contra tronului. In acele timpuri au fost momente de elan, de eroism civic, expresii de indignare sinceră. Se recunoştea de toţi că cheia politicei e regalitatea, că adevăratul guvern e Regele şi că marele culpabil al situaţiei de atunci era tot Regele. Aice e locul să spunem că dacă D-nii Catargiu, Vernescu, Lahovary etc., şi-aţ căpătat prestigiu şi s’au făcut stimaţi de opinia publică, apoi a fost prin lupta plină de curaj contra tronului. Junimiştii cu dinasticismul lor amuţise. Direcţia dinastică până la linguşire şi servilism căzuse faţă de direcţia sănătoasă de critică contra Regelui. Insă această din urmă normă în politică a fost de scurtă durată ; şi tocmai când se credea că o consecinţă inevitabilă a luptelor antidinastice va fi reluarea prerogativelor regale, în anul 1888 odată cu retragerea liberalilor, direcţia junimistă începu să se afirme din nou şi, după cinci ani de luptă, reuşi cu desăvârşire. De la 1888 — 92 au fost numai câteva licăriri de antidinasticism, de exemplu câteva articole regim Carlist în Voinţa Naţională şi inconstituţionalitatea Regelui în Naţionalul datorit D-lui N. Blaremberg, care de abia împlinise 12 zile, în ministerul Generalului Florescu , apoi câţiva oratori în întruniri publice, încolo nemic. Dar nu trecu mult şi aceleaşi ziare şi aceiaşi oratori începură iarăşi adulaţiunile pentru Rege şi dinastia sa. Curentul junimist se revărsa cu putere. Azi acest curent a rupt toate digurile. Direcţia palatistă, direcţia de servilism şi de înjosire, adulaţiunea tronului, au reuşit pe toată linia. Politicianii noştri au îmbătrânit, nu se mai simt în stare a duce lupta şi a rezista curentului junimist care i-a covârşit. Ei au apreciat foloasele imediate ale unei politici palatiste chiar în opoziţie. Cu ocaziunea dotaţiunei principelui moştenitor s’a văzut un concert armonios de dinasticism la toate partidele şi s’a produs un fenomen politic neobişnuit de 26 ani, de la venirea lui Carol I. Toţi sunt dinastici azi, înainte de a fi liberali sau conservatori , iar dinasticismul debitat cu acest prilej a fost scăpătat, exagerat, înjositor, adulator pentru persoana Suveranului, mergând până la linguşitorie şi lacheism. In discursul său din Senat, D. P. Carp, şeful autorizat al junimiştilor, zise aceste cuvinte: Constat un progres politic important împlinit în ţara aceasta, toate pasiunile politice încetează la picioarele Tronului. Constatarea acestui adevăr însemnează că direcţia junimistă în politică a reuşit. In adevăr. La Cameră, naţionalii-liberali (foştii colectivişti) votează pentru dotaţie, iar D. Stolojan îşi esplică votul, deşi se angajease faţă cu alegătorii să voteze contra. La Senat o concurenţă de dinasticism între D-nii Dem. Sturza, N. Blaremberg, G. Vernescu, G. Mârzescu, etc. de o parte, şi D-nii Al. Lahovary, Carp, etc. de altă parte. Regele este glorificat, El este salvatorul naţiunei române, El este model de constituţionalism... şi dinastia sa e pronia cerească căzută pe capul nostru !... Acest fapt se produce pentru prima oară în lunga domnie a Regelui Carol. Pe când în opoziţie partidele erau antidinastice şi eu drept cuvănt, căci toată acţiunea politică purcede de la Rege, azi ele sunt dinastice, tot pentru acelaşi motiv. Înainte voiau să ajungă la putere prin ameninţarea tronului, azi voesc să ajungă prin linguşirea tronului. Ni se va obiecta că scopul fiind acelaşi, din punct de vedere moral nu e deosebire. Nu, vom zice noi. Regele fiind cheia de boltă a edificiului nostru politic, urma ca o permanentă luptă antidinastică să se angajeze între El şi ţară. Şi pe când lupta antidinastică din 1875 şi din 1887 au produs momente istorice cari vor rămânea, au produs caractere,— linguşitoria dinastică de azi corumpe caracterele, erijând în normă de conducere lacheismul, înjosirea şi contribuind la desvoltarea celor mai urîte instincte. Pe când înainte aveam caractere mari ca Dem. Brătianu care până în momentul din urmă nu se pleca în faţa tronului, azi avem oameni ca Vernescu, Blaremberg, etc., cari au dezarmat faţă cu tronul, cari se pleacă înaintea Regelui şi chiar îl adulează. Iată adevărul trist constatat de D. Carp în Senat. Direcţia junimistă în politică a reuşit pe deplin. Insă această direcţie o repetăm, este imorală şi stricătoare pentru moravurile noastre politice, în gradul cel mai înalt. Ed. Dioghenide, care i-a dat delegaţiunea Camerei, care i-a adus Adresa. Camera prin votarea unei dotaţiuni tinerei perechi—dotaţiune care se va înlesni a ajuta pe cei nenorociţi — a voit să dea o nouă dovadă de de-trotamentul său către Dinastia română (?), a cărei poartă este nedespărţită de soarta României. Vă mulţumesc din inimă pentru aceasta. Va să zică, nu conservatorii au înţolit pe nişte calici, ci noua familie vrea să ajute pe săracii români, probabil. Foarte frumos, dar pentru ce familia Hohenzollern găseşte totdeauna comod ca să facă acte de caritate cu banii altora şi nu cu ai sei? Regele ordonă să se împartă săracilor din Iaşi banii primăriei de acolo, iar nepoţii M. Sale cer sute de mii de lei de la români, pentru a ajuta — zic ei — pe nenorociţi. Ce farsori caraghioşi! Regele a voit să dea un bobârnac conservatorilor şi a făcut ca acela care scuipă în sus, tot pe faţa Lui a căzut ruşinea. De altfel, fie că conservatorii au dat unor nemţi calici, fie că nemţii voiesc a da românilor săraci, şi unii şi alţii au făcut acelaşi lucru. Conservatorii au făcut pomană cu banii poporului şi Hohenzollernii cei tineri vor — cum spune Regele — să facă şi ei pomană cu banii noştri. Cum, e turcul şi pistolul ! Argus A se vedea „Ultime Telegrame“ la pagina III. H9HERZOLLERM şi SIEACU Toată lumea a crezut, desigur, că dotaţiunea votată de simuland de Parlament al conservatorilor pentru Ferd’l cu viitoarea sa soţie, avea de scop ca să le asigure existenţa, căci Unchiul avar nu vrea să dea nimic. Conservatorii chiar, ruşinaţi de ceea ce fac, au căutat să înduioşeze pe cei ce’i mustraie pentru că despoae ţara în folosul nem ■ ţilor şi au bătut toba în toate părţile, că de milă au dat viitorilor soţi trei sute de mii de lei; că Ferd’ e un calic, pe care trebue sâ’l ajutăm, căci suntem siliţi să avem o dinastie şi dinastia costă; că, în sfîrşit, gheşeftarii aceia de engleji, n’au voit să’şi dea fata — calică şi ea — de cât dacă i se asigură un venit anual de atâta. Negreşit, toate aceste argumente n’au izbutit să convingă lumea că dotaţiunea nu este un jaf în averea publică şi un bir nemilos pe spinarea ţăranuluî; dar conservatorii au crezut că au găsit o scuză plausibilă şi asta le ajungea. Se vede că Regele a aflat modul cum explică guvernamentalii votid dotaţiunei şi nu i-a părut bine, că familia Sa e tratată, chiar de cei cari sunt protejaţii Lui, ca o droae de calici, pe cari noi trebue să-i înţolim. De aceea, M. Sa a stat mult pe gîndurî şi a găsit în cele din urmă mijlocul de a da o desminţire usturătoare comer ratărilor. — Voi ve lăudaţi că rudele mele sunt nişte calici, pe cari voi îi procopsiţi; am să ve dovedesc, că ai voştri szint nişte calici, şi Eu cu ai Mei îi ajutăm, ’şi-a zis Regele, şi iată ce a scris în răspunsul pe INSTANTANEE Dumiftrache Nicolaide G trec de origină. Scurt, plin, ca un plăcintar. Natură erotică. Figură ordinară. Rade barba, mustăţile tunse, părul scurt şi pomădat, ciung de o mână şi posează în aristocrat. Vrăjmaş democraţiei, prieten personal cu unii socialişti. Mărginit în idei ca un malac. In discuţie în loc de spirit întrebuinţează obscenităţi şi sexualismul. Prieten intim al lui Lascar Catargiu, care-î tolerează toate potlogăriile. A făcut avere în timpul celei d’intâia domnii a conservatorilor. Sistema de administraţie, abuzul de putere şi vicleşugul. A avut 101 procese şi a stat odată şi la dubă Ţăranii, mahalagii, negustorii şi meseriaşii au scârbă amestecată cu groază de el. Foarte obraznic şi încăpăţînat cu cei mici, umilit şi tîrîtor cu cei mart. Promite fără a se ţine de cuvănt. Ştie să corupă şi n’are scrupule în alegerea viciilor. Ca deputat a tăcut ca un peşte şi a votat ca un automat; a renunţat la deputăţie în hatârul gheşeftarilor de la prefectura Putnei. Semne particulare: Ride ca un gânsac de toate fleacurile şi are teamă de bătaie femeiască. Ef. -----------»—OS»‹-»-›OSK‹—----------- JOI 3 DECEMBRE 1892 PESPINS LA MESAGIU Discursul deputatului de Renan I. Gh. Morţiu (Urmare şi fine) La 1884, s’a făcut revizuirea Constituţiei şi a lege! electorale, în care pe lângă asigurarea secretului votului s’au mai pus şi oare-care măsuri menite să împedice îndrăzneţul amestec al administraţiei. Intre acele măsuri este şi art. 83 din legea electorală, care zice : „Toţi cei retribuiţi de Stat, judeţ şi comună, precum şi alegătorii ce nu ştiu o carte, nu pot fi nici secretari, nici scrutători“. In vremea ultimelor alegeri la colegiul II de Roman, un subcomisar poliţienesc, Mihăilescu, dat afară de ochii lume! cu 15 zile înaintea votăreî, pentru ca să servească de spion poliţienesc pe lângă noi, vine în ziua de votare şi îşi depune cartea de alegător. Cu toată protestarea opoziţiei, el e admis. Se face tragerea la sorţi şi ese între scrutători, declarând în procesul verbal al alegere că nu mai este subcomisar. Iar după ce administraţia a rămas bătută, isbutind lista noastră complectă, după ce am venit aci în Cameră, ve aduceţi aminte cu toţii de acea lungă jalbă care se trimesese de la Roman, prin care se cerea ca noi să fim invalidaţi, trimişi din nou înaintea alegătorilor, pentru că acel sub-comisar Mihăilescu era funcţionar. Protestul se întemeia pe art. 83 din legea electorală. Şi ca dovadă protestul era însoţit de un proces verbal al poliţiei de Roman, cu No. 952 din 15 Februare 1892, prin care se arăta că acel „ Grigore „Mihăilescu serveşte ca sub-comisar al despărţirii a II din Roman, de la 1 Sept. „1890 şi până astăzi 1892 Februarie 15, continuând a funcţiona“. Atunci, după validarea noastră, noî l’am dat în judecată. L’a dus la curtea cu juraţi, pentru că a călcat legea electorală, şi ca dovadă am adus procesul-verbal al poliţiei de Roman. Juraţii l’au condamnat, însă curtea l’a absolvit pentru că în lege faptul s’a oprit, dar s’a uitat să se pună o pedeapsă pentru înfrângerea acestui articol din lege. Dar, D-lor, să-mî permiteţi să fac oarecare observaţiune asupra totalităţeî lege! electorale. Legea electorală de la 1884, astfel cum este alcătuită, să nu credeţi că este un progres asupra lege! electorale de la 1866, întru cât priveşte representaţiunea intereselor populaţiuneî noastre rurale şi urbane. Această nouă lege electorală nu are decât meritul de a fi asigurat secretul votului, încolo nimic. De altmintrelea puteţi vedea repede că după legea de la 1866, colegiul I dedea 33 deputaţi, al II-lea 33, al IlI-lea 58 şi al IV-lea 33, total 157, din cari numai 33 representau populaţiunea rurală, iar 124 representau oraşele, şi când zic oraşele greşesc, căci cum se faceau şi se fac alegerile la noi, aceia reprezintau numai marea proprietate. Prin legea nouă electorală, colegiul I dă 75 deputaţi, al II-lea 70 şi al III-le 38, adică în total 183 din cari numai 38 represintă pe ţărani, iar 146 oraşele. Va să zică pe când la cei avuţi s’a sporit numărul deputaţilor cu 21, la ţărani s’a sporit numai cu 5. Este bine, D-lor, să ne mai aducem aminte de un lucru : Camera astfel cum este alcătuită ea, nu represintă în mod egal interesele populaţiuneî, fiind-că un deputat din colegiul I şi al II lea, represintă interesele a unui număr de 2068 suflete, iar un deputat din colegiul III represintă interesele a 112.277 de ţărani, bineînţeles că şi aceasta numai când se întâmplă ca alesul să se gândească la interesele colegiului în numele căruia a venit aci, ceea ce se întâmplă foarte rar. Dar mai este ceva. Am să vă arăt cu cifre extrase din statistica Dv. oficială, cu câtă uşurinţă s’a făcut această lege. Legea electorală este făcută fără nici o chibzuială, s’au dat la 8 judeţe dreptul ca să aleagă câte douî deputaţi pentru că în acele judeţe numărul ţăranilor era socotit mai mare, populaţiunea mai numeroasă. Astfel avem colegiul al IlI-a, colegiul ţăranilor, reprezintat, cu 2 deputaţi în judeţele, atuncea necesar pentru ca populaţiunea rurală să fie reprezintată prin 2 deputaţi este de 103,609 al judeţului Putna. Apoi am să vă citez alte 13 judeţe care au mai mult decât 103,609 şi veţi vedea că unele au aproape îndoit număr de suflete şi col. III, colegiul ţăranilor, nu este represintat decât prin un singur deputat. Va să zică reprezentarea intereselor ţărăneşti, astfel după cum este făcută de legea Dv., este încă frustată cu 13 deputaţi cari ar trebui să ia parte la facerea legilor şi prin urmare ar trebui să fie 51 deputaţi în loc de 38. Să discutăm tot din punctul de vedere legal, uşurinţa cu care Dv. aţi împărţit alegătorii în bogaţi cu vot direct şi muncitorime căreia îi trebue 50 de oameni adunaţi la un loc ca să facă un vot direct. D-lor, am să vă fac o mică întrebare : Sunteţi creştini, şi fără dor şi poate, păziţi cu foarte mare sfinţenie credinţa în Dumnezeu şi Dumnezeire. Foarte bine. Nu mă îndoiesc, căci văd că chiar D-nul Maiorescu astăzî admite existenţa lui Dumnezeu, D. Maiorescu, care cu 15 ani în urmă ne făcea, nouă tinerilor, propagandă ateistă de pe catedra universităţii de Iaşi. Ei bine, Dumnezeu, spuneţi Dv. în religiunea creştină, a făcut pe om după chipul şi asemănarea sa. Apoi ţăranul este om ca şi noî boeriî, cum se face atuncea că la vot 50 de ţărani făcuţi după chipul Astfel avem judeţul Botoşani cu o populaţie de 112.830