Adevěrul, decembrie 1892 (Anul 6, nr. 1369-1397)

1892-12-03 / nr. 1371

ANUL VI. — No. 1371 NUMERUL 10 BANI ABONAMENTELE ÎNCEP LA 1 ȘI 15 ALE FIE­CĂREI LUNI ;i 8« plătesc toM’a­ aaa Insiste In MwMvesiî la casa Administrației. Din Judeţe şi Străin&tate prin mandats poştal Un an în țară SO lei, la străin­ăt­ate 50 Seas® luni„ 16 , * „ 26 Treilnni IS Un nimnAr In sSpAinAfata 15 bani EDIŢIA A DOUA MANUSCRIPTELE NU SI ÎNAPOIAZĂM te fereşti» Romftue! de cuia strein in casă 7. ASuufrl. 1VUMERUL 10 BANI ANUNCIURILE Din BUCUREŞTI şi JUDEŢE se primesc: NUMAI la ADMINISTRAŢIE, din Strâân&tcete, direct la administraţie şi toata Ofiaiaia da poHMlsl®. Annaelarl la pagina iy . T'. v> 0,80 1». linia 3 a Úl' *:», # «' . «L*—* 1®Î a » a r, ÍI ■ < ii”. • • lai interționala șl Reclamei« Slab­ânda , ,r!?F »iaruî ae găsește dă. nendara cu nu mărul la kl®ş«al Re.117, Benlorard 81^-M Ici a V v ON NUMEE%VECHIU M BANI STR­ADA. ACADEMIEI,­­1«! ADMINISTRAȚIA 10,­­ 8 VRADA ACAdEMIEI, 10 Director politic: ALEX. V. BELDIMANO io REDACTIA Direcţia junimistă Hohenzoleriții şi săracii Hoţiile din Galaţi Discursul 1. 6. Morţim Viaţa şi anotimpurile Slana Spânzuratului Bucureşti, 2 Decembrie 1892. Direcţia junimişti Până acum se nega în mod ab­solut grupului junimist ori­ce in­fluenţă în moravurile politice ale acestei ţări. Dacă se recunoştea di­recţiunea ce ei au imprimat’o litera­ture­, dacă se recunoştea meritele de critic ale D-luî T. Maiorescu, pre­cum şi stăruinţa lăudabilă a D-luî Iacob Negruzzi de a scoate regulat Convorbirile Literare, — apoi nu tot aşa se petreceau lucrurile şi în po­litică. In mişcarea politică şi în luptele dintre partide grupul junimist aproape nu compta şi era socotit ca o can­titate neglijabilă. A trebuit să vină nişte momente critice pentru parti­dul liberal în 1884, în urma dotaţiu­­nei Coroanei, pentru ca grupul juni­mist să iasă la maidan. Atunci s’a văzut acel spectacol trist când juni­miştii erau aleşii prefecţilor liberali, primeau funcţiuni mănoase şi pro­cese grase. Ei au dat un prim semn de modul cum cred că e bine a se proceda în politică. Ce principii, ce idei, ce operă de organizare inte­rioară a Statului, — aceste sunt flea­curi bune de declamat în discursuri, scopul final este căpătuiala. Iată dog­ma junimistă. Dar nu despre acest trecut urîcios al junimiştilor voim să vorbim. E faptul că lor li s’a negat ori­ce in­fluenţă în politică. Ei bine, noi astă­zi susţinem contrariul. Junimiştii au do­bândit o mare parte de influenţă în politică şi au reuşit să imprime chiar şi o direcţiune a lor proprie. In ce constă oare această direc­ţiune în politică ? Iată în ce : Intr’un dinasticism scăpătat, exage­rat, înjositor şi în adulaţiunea persoa­nei Suveranului care merge până la linguşitorie şi lacheism, corumpând ca­racterele şi nimicind ori­ce spirit de iniţiativă şi independenţă. Dinasticismul primează totul. Să vedem acum reuşita acestei direcţiuni. Pe timpul opoziţiei­ unite grupul junimist era acela care impedeca ac­ţiunea energică a opoziţiei, şi aceasta din cauza dinasticismului pronunţat şi a lacheismului pentru tron. Ne aducem aminte că în acel timp fos­tul ziarist D. G­. Panu, în campania sa violentă contra liberalilor şi a re­­galităţei, ducea o luptă tot aşa de violentă în contra junimiştilor, cari erau denunţaţi ca cei mai primej­­dioşi opozanţi, căci ei prin atitudinea lor dinastică ţineau­ în loc acţiunea opoziţiei­ unite. In adevăr. Junimiştii faceau o opoziţie a Veau de rose, care nu strica în nimic guvernului liberal, dar care mai de grabă îi dădea un sprijin moral. Pe de altă parte ei protestau şi spuneau că Coroana nu trebue atinsă. In acele vremi junimiştii nu erau ascultaţi. Lupta antidinastică, critica aspră a Coroanei, erau declarate. Şefii opoziţiei­ unite D-nii L. Catar­giu, Al. Lahovary, G. Vernescu sco­teau manifeste ameninţătoare pen­tru tron . D. N. Blaremberg tuna prin întruniri publice contra Shyloc­­kului încoronat; conservatorii în Iaşi flueră, huiduesc şi aruncă cu mere murate în Rege ; se face proces de presa D-lui Panu pentru atacuri con­tra Regelui ; se dau în judecata ju­riului profesoral D-nui G. Mâr­­zescu, M. Tzony şi Pastia pentru iscălirea de manifeste publice contra Regelui; D. C. Ressu maimuţând pe Gambeta spuse celebra frază Regel să se plece sau să plece; în fine chiar blajinul Take Ionescu subscrie ma­nifeste contra Aceluia care poartă Co­roana. Cum vedem era o întreagă atmosferă politică de antidinasticism, o luptă și o critică accerbă contra tronului. In acele timpuri au fost momente de elan, de eroism civic, expresii de indignare sinceră. Se recunoştea de toţi că cheia politicei e regalitatea, că adevăratul guvern e Regele şi că marele culpabil al situaţiei de atunci era tot Regele. Aice e locul să spunem că dacă D-nii Catargiu, Vernescu, Lahovary etc., şi-aţ­ căpătat prestigiu şi s’au făcut stimaţi de opinia publică, apoi a fost prin lupta plină de cura­j contra tro­nului. Junimiştii cu dinasticismul lor a­­muţise. Direcţia dinastică până la lin­guşire şi servilism căzuse faţă de di­recţia sănătoasă de critică contra Regelui. Insă această din urmă normă în politică a fost de scurtă durată ; şi tocmai când se credea că o consecinţă inevitabilă a luptelor antidinastice va fi reluarea prerogativelor regale, în anul 1888 odată cu retragerea li­beralilor, direcţia junimistă începu să se afirme din nou şi, după cinci ani de luptă, reuşi cu desăvârşire. De la 1888 — 92 au fost numai câte­va li­căriri de antidinasticism, de exemplu câte­va articole regim Carlist în Vo­inţa Naţională şi inconstituţionalitatea Regelui în Naţionalul datorit D-lui N. Blaremberg, care de abia împli­nise 12 zile, în ministerul Genera­lului Florescu , apoi câţi­va oratori în întruniri publice, încolo nemic. Dar nu trecu mult şi aceleaşi ziare şi aceiaşi oratori începură iarăşi a­­dulaţiunile pentru Rege şi dinastia sa. Curentul junimist se revărsa cu putere. Azi acest curent a rupt toate di­gurile. Direcţia palatistă, direcţia de servilism şi de înjosire, adulaţiunea tronului, au reuşit pe toată linia. Po­­liticianii noştri au îmbătrânit, nu se mai simt în stare a duce lupta şi a rezista curentului junimist care i-a covârşit. Ei au apreciat foloasele imediate ale unei politici palatiste chiar în opoziţie. Cu ocaziunea dotaţiunei principe­lui moştenitor s’a văzut un concert armonios de dinasticism la toate par­tidele şi s’a produs un fenomen po­litic neobişnuit de 26 ani, de la ve­nirea lui Carol I. Toţi sunt dinastici azi, înainte de a fi liberali sau con­servatori , iar dinasticismul debitat cu acest prilej a fost scăpătat, exa­gerat, înjositor, adulator pentru per­soana Suveranului, mergând până la linguşitorie şi lacheism. In discursul său din Senat, D. P. Carp, şeful autorizat al junimiştilor, zise aceste cuvinte: Constat un pro­gres politic important împlinit în ţara aceasta, toate pasiunile politice încetează la picioarele Tronului. Constata­rea acestui adevăr însemnează că di­recţia junimistă în politică a reuşit. In adevăr. La Cameră, naţionalii-li­­berali (foştii colectivişti) votează pen­tru dotaţie, iar D. Stolojan îşi esplică votul, deşi se angajease faţă cu ale­gătorii să voteze contra. La Senat o concurenţă de dinasticism între D-nii Dem. Sturza, N. Blaremberg, G. Ver­nescu, G. Mârzescu, etc. de o parte, şi D-nii Al. Lahovary, Carp, etc. de altă parte. Regele este glorificat, El este salvatorul naţiunei române, El este model de constituţionalism... şi dinastia sa e pronia cerească căzută pe capul nostru !... Acest fapt se produce pentru pri­ma oară în lunga domnie a Regelui Carol. Pe când în opoziţie partidele erau antidinastice şi eu drept cuvănt, căci toată acţiunea politică purcede de la Rege, azi ele sunt dinastice, tot pentru acelaşi motiv. Înainte voiau să ajungă la putere prin a­­meninţarea tronului, azi voesc să a­­jungă prin linguşirea tronului. Ni se va obiecta că scopul fiind acelaşi, din punct de vedere moral nu e deosebire. Nu, vom zice noi. Regele fiind cheia de boltă a edifi­ciului nostru politic, urma ca o per­manentă luptă antidinastică să se angajeze între El şi ţară. Şi pe când lupta antidinastică din 1875 şi din 1887 au produs momente istorice cari vor rămânea, au produs carac­tere,— linguşitoria dinastică de azi corumpe caracterele, erijând în normă de conducere lacheismul, înjosirea şi contribuind la desvoltarea celor mai urîte instincte. Pe când înainte a­­veam caractere mari ca Dem. Bră­­tianu care până în momentul din urmă nu se pleca în faţa tronului, azi avem oameni ca Vernescu, Bla­remberg, etc., cari au dezarmat faţă cu tronul, cari se pleacă înaintea Regelui şi chiar îl adulează. Iată adevărul trist constatat de D. Carp în Senat. Direcţia junimistă în politică a reuşit pe deplin. Insă a­­ceastă direcţie o repetăm, este imo­rală şi stricătoare pentru moravu­rile noastre politice, în gradul cel mai înalt. Ed. Dioghenide, care i-a dat delegaţiunea Camerei, care i-a adus Adresa. Camera prin votarea unei dotaţiuni ti­nerei perechi—dotaţiune care se va înlesni a ajuta pe cei nenoro­ciţi — a voit să dea o nouă dovadă de de-t­rotamentul său către Dinastia română (?), a cărei poartă este nedespărţită de soarta României. Vă mulţumesc din inimă pen­tru aceasta. Va să zică, nu conservatorii au înţolit pe nişte calici, ci noua familie vrea să a­­jute pe săracii români, probabil. Foarte frumos, dar pentru ce familia Hohenzollern găseşte tot­deauna comod ca să facă acte de caritate cu banii altora şi nu cu ai sei? Regele ordonă să se împartă săracilor din Iaşi banii primăriei de acolo, iar ne­poţii M. Sale cer sute de mii de lei de la români, pentru a ajuta — zic ei — pe nenorociţi. Ce farsori caraghioşi! Regele a voit să dea un bobârnac con­servatorilor şi a făcut ca acela care scuipă în sus, tot pe faţa Lui a căzut ruşinea. De alt­fel, fie că conservatorii au dat unor nemţi calici, fie că nemţii voiesc a da românilor săraci, şi unii şi alţii au fă­cut acelaşi lucru. Conservatorii au făcut pomană cu banii poporului şi Hohenzollernii cei tineri vor — cum spune Regele — să facă şi ei pomană cu banii noştri. Cum, e turcul şi pistolul ! Argus A se vedea „Ultime Telegrame“ la pagina III. H9HERZOLLERM şi SIEACU Toată lumea a crezut, de­sigur, că do­­taţiunea votată de simula­nd de Parlament al conservatorilor pentru Ferd’l cu viitoa­rea sa soţie, avea de scop ca să le asigure existenţa, căci Unchiul avar nu vrea să dea nimic. Conservatorii chiar, ruşinaţi de ceea ce fac, au căutat să înduioşeze pe cei ce’i mus­traie pentru că despoae ţara în folosul nem ■ ţilor şi au bătut toba în toate părţile, că de milă au dat viitorilor soţi trei sute de mii de lei; că Ferd’­ e un calic, pe care trebue sâ’l ajutăm, căci suntem siliţi să a­­vem o dinastie şi dinastia costă; că, în sfîrşit, gheşeftarii aceia de engleji, n’au voit să’şi dea fata — calică şi ea — de cât dacă i­ se asigură un venit anual de atâta. Negreşit, toate aceste argumente n’au izbutit să convingă lumea că dotaţiunea nu este un jaf în averea publică şi un bir ne­milos pe spinarea ţăranuluî; dar conserva­torii au crezut că au găsit o scuză plausi­­bilă şi asta le ajungea. Se vede că Regele a aflat modul cum ex­plică guvernamentalii votid dotaţiunei şi nu i-a părut bine, că familia Sa e tratată, chiar de cei cari sunt protejaţii Lui, ca o droae de calici, pe cari noi trebue să-i în­ţolim. De aceea, M. Sa a stat mult pe gîn­­durî şi a găsit în cele din urmă mijlocul de a da o desminţire usturătoare com­er ra­tărilor. — Voi ve lăudaţi că rudele mele sunt nişte calici, pe cari voi îi procopsiţi; am să ve dovedesc, că ai voştri szint nişte ca­lici, şi Eu cu ai Mei îi ajutăm, ’şi-a zis Regele, şi iată ce a scris în răspunsul pe INSTANTANEE Dumiftrache Nicolaide G trec de origină. Scurt, plin, ca un plăcintar. Natură erotică. Figură ordinară. Rade barba, mustăţile tunse, părul scurt şi pomădat, ciung de o mână şi posează în aristocrat. Vrăjmaş democraţiei, prieten personal cu unii socialişti. Mărginit în idei ca un malac. In dis­cuţie în loc de spirit întrebuinţează obscenităţi şi sexualismul. Prieten intim al lui Lascar Catargiu, care-î tolerează toate potlogăriile. A făcut avere în timpul celei d’intâia domnii a conservatorilor. Sistema de administraţie, abuzul de putere şi vicleşugul. A avut 101 procese şi a stat o­­dată şi la dubă Ţăranii, mahalagii, negustorii şi meseriaşii au scârbă amestecată cu groază de el. Foarte obraznic şi încăpăţînat cu cei mici, umilit şi tîrîtor cu cei mart. Promite fără a se ţine de cuvănt. Ştie să corupă şi n’are scrupule în alegerea viciilor. Ca deputat a tăcut ca un peşte şi a votat ca un automat; a renunţat la deputăţie în ha­târul gheşeftarilor de la prefectura Putnei. Semne particulare: Ride ca un gânsac de toate fleacurile şi are teamă de bătaie fe­­meiască. Ef. -----------»—OS»‹-»-›OSK‹—-----------­ JOI 3 DECEMBRE 1892 P­ESPINS LA MESAGIU Discursul deputatului de Renan I. Gh. Morţiu (Urmare şi fine) La 1884, s’a făcut revizuirea Constitu­ţiei şi a lege! electorale, în care pe lângă asigurarea secretului votului s’au mai pus şi oare-care măsuri menite să împedice îndrăzneţul amestec al administraţiei. Intre acele măsuri este şi art. 83 din legea electorală, care zice : „Toţi cei retribuiţi de Stat, judeţ şi co­­­mună, precum şi alegătorii ce nu ştiu o carte, nu pot fi nici secretari, nici scru­tători“. In vremea ultimelor alegeri la colegiul II de Roman, un sub­comisar poliţienesc, Mihăilescu, dat afară de ochii lume! cu 15 zile înaintea votăreî, pentru ca să ser­vească de spion poliţienesc pe lângă noi, vine în ziua de votare şi îşi depune cartea de alegător. Cu toată protestarea opo­ziţiei, el e admis. Se face tragerea la sorţi şi ese între scrutători, declarând în pro­cesul verbal al alegere­ că nu mai este sub­comisar. Iar după ce administraţia a ră­mas bătută, isbutind lista noastră com­plectă, după ce am venit aci în Cameră, ve aduceţi aminte cu toţii de acea lungă jalbă care se trimesese de la Roman, prin care se cerea ca noi să fim invalidaţi, trimişi din nou înaintea alegătorilor, pen­tru că acel sub-comisar Mihăilescu era funcţionar. Protestul se întemeia pe art. 83 din legea electorală. Şi ca dovadă protestul era însoţit de un proces verbal al poliţiei de Roman, cu No. 952 din 15 Februare 1892, prin care se arăta că acel „ Grigore „Mihăilescu serveşte ca sub-comisar al des­părţirii a II din Roman, de la 1 Sept. „1890 şi până astă­zi 1892 Februarie 15, continuând a funcţiona“. Atunci, după validarea noastră, noî l’am dat în judecată. L’a dus la curtea cu ju­raţi, pentru că a călcat legea electorală, şi ca dovadă am adus procesul-verbal al poliţiei de Roman. Juraţii l’au condamnat, însă curtea l’a absolvit pentru că în lege faptul s’a oprit, dar s’a uitat să se pună o pedeapsă pentru înfrângerea acestui ar­ticol din lege. Dar, D-lor, să-mî permiteţi să fac oare­care observaţiune asupra totalităţeî lege! electorale. Legea electorală de la 1884, ast­fel cum este alcătuită, să nu credeţi că este un progres asupra lege! electorale de la 1866, întru cât priveşte representaţiunea inte­reselor populaţiuneî noastre rurale şi ur­bane. Această nouă lege electorală nu are de­cât meritul de a fi asigurat secretul votului, în­colo nimic. De altmintrelea puteţi vedea repede că după legea de la 1866, colegiul I dedea 33 deputaţi, al II-lea 33, al IlI-lea 58 şi al IV-lea 33, total 157, din cari numai 33 representau populaţiunea rurală, iar 124 representau oraşele, şi când zic ora­şele greşesc, căci cum se faceau şi se fac alegerile la noi, aceia reprezintau numai marea proprietate. Prin legea nouă electorală, colegiul I dă 75 deputaţi, al II-lea 70 şi al III-le 38, adică în total 183 din cari numai 38 re­­presintă pe ţărani, iar 146 oraşele. Va să zică pe când la cei avuţi s’a sporit numărul deputaţilor cu 21, la ţă­rani s’a sporit numai cu 5. Este bine, D-lor, să ne mai aducem a­­minte de un lucru : Camera ast­fel cum este alcătuită ea, nu represintă în mod e­­gal interesele populaţiuneî, fiind-că un deputat din colegiul I şi al II lea, re­presintă interesele a unui număr de 2068 suflete, iar un deputat din colegiul III represintă interesele a 112.277 de ţărani, bine­înţeles că şi aceasta numai când se întâmplă ca alesul să se gândească la in­teresele colegiului în numele căruia a ve­nit aci, ceea ce se întâmplă foarte rar. Dar mai este ceva. Am să vă arăt cu cifre extrase din statistica D­v. oficială, cu câtă uşurinţă s’a făcut această lege. Legea electorală este făcută fără nici o chibzuială, s’au dat la 8 judeţe dreptul ca să aleagă câte douî deputaţi pentru că în acele judeţe numărul ţăranilor era socotit mai mare, populaţiunea mai numeroasă. Ast­fel avem colegiul al IlI-a, colegiul ţăra­nilor, reprezintat, cu 2 deputaţi în ju­deţele, atuncea necesar pentru ca populaţiunea rurală să fie reprezintată prin 2 deputaţi este de 103,609 al judeţului Putna. Apoi am să vă citez alte 13 judeţe care au mai mult de­cât 103,609 şi veţi vedea că u­­nele au aproape îndoit număr de suflete şi col. III, colegiul ţăranilor, nu este re­­presintat de­cât prin un singur deputat. Va să zică reprezentarea intereselor ţă­răneşti, ast­fel după cum este făcută de legea D­v., este încă frustată cu 13 de­putaţi cari ar trebui să ia parte la face­rea legilor şi prin urmare ar trebui să fie 51 deputaţi în loc de 38. Să discutăm tot din punctul de vedere legal, uşurinţa cu care D­v. aţi împărţit alegătorii în bogaţi cu vot direct şi mun­citorime căreia îi trebue 50 de oameni adunaţi la un loc ca să facă un vot di­rect. D-lor, am să vă fac o mică întrebare : Sunteţi creştini, şi fără dor şi poate, pă­ziţi cu foarte mare sfinţenie credinţa în Dumnezeu şi Dumnezeire. Foarte bine. Nu mă îndoiesc, căci văd că chiar D-nul Maiorescu astă­zî admite existenţa lui Dum­­nezeu, D. Maiorescu, care cu 15 ani în urmă ne făcea, nouă tinerilor, propagandă ateistă de pe catedra universităţii de Iaşi. Ei bine, Dumnezeu, spuneţi D­v. în re­­ligiunea creştină, a făcut pe om după chi­pul şi asemănarea sa. Apoi ţăranul este om ca şi noî boeriî, cum se face atuncea că la vot 50 de ţărani făcuţi după chipul Ast­fel avem judeţul­ Botoşani cu o populaţie de 112.830

Next