Adevěrul, aprilie 1899 (Anul 12, nr. 3486-3509)

1899-04-04 / nr. 3486

ANUL XII—No. 34 86. FONDATOR ALEX. V. BELMMAN11 Abonamente Un an Şase luni Trei luni In țară..................30 lei 15 lei ^lei In străinătate. . 50 „ 25 „ 1O bani în toată țara 15 99 ,, străinătate Un număr vechi, bani 20 Duminică CONST. MILLE Ammeiiun Lini pagina IV Lei....................... o.50bani 2.— BIROURILE ZIARULUI 11. — Strada Sarin TELEFON DIRECTOR POLITIC Criza. - Ruptura dintre junimişti şi conservatori NEANŢ FRICOS începem să fim asasinaţi in chip ruşinos de teorii consti­tuţionale. Ziarele trădătorului încep să mirite că ceea ce a făcut regele este anul constitu­ţional, iar presa conservatoare ca să explice un fapt brutal, nu tocmai cum brutală era şi şederea la putere a lui Dimi­­trie Sturdza, recurge la teo­rii englezeşti asupra re­sponsa­­bilităţei regale. Lucrul este cu mult mai simplu. Avem pe tron pe un strein care a sosit în ţara ro­­mînească, ca ori care alt neamţ cu singurul gind sa se pricop­sească, să facă parale in pri­mul rind şi apoi să servească pe cit s’o putea mai mu­l, in­terese politice ,şi materiale ale ţărei sale — de naştere. A gă­sit sat fără dini, bărbaţi poli­tici ticăloşiţi şi cu cerbicea de gumelastică şi, pe cit a putut, agentul comercial al Germaniei şi-a urmărit cele două scopuri timp de trei­zeci de ani. Ne­avind în vedere de cit aceste două lucruri, e hotă­rit lucru că pe cit este de min­­dru, de arogant faţă de slugile sale, pe atit să fie de plecat faţă de cei mari şi chiar faţă de supuşii săi,cînd aceştia ridică glasul, in adevăr cind totul se concentrează la pungă şi cind ai o misiune de îndeplinit faţă de ţara la care te-a delegat să-i fii reprezentantul ei, intr’o altă ţară­ uitată de Dumnezeu­, trebuie să ştii să faci jertfa demnităţeî tale, să nu aibi altă cinste şi altă vrednicie, alt i­­deal, de­cit acele ale negu­ţătorului, care la fie­care cot de stambă vindută minte, se umileşte şi sufere totul pentru a-şî ajunge scopul, ciştigul ma­terial. Aceste doue însuşiri ale rege­lui explică multe şi explică in special conduita lui în ulti­mi­le­­timpuri, conduită care nu se explică de­cit prin frică. Cind la 1895 liberalii agitau chesti­unea naţională, regele şi-a dat seama că nu va putea trăda interesele ţărei, pentru marele folos al Germaniei, avind in opoziţiune un partid atit de turbulent şi fără de­­scrupule ca cel liberal. L’a adus la pu­tere, ca să-l astîmpere cu în­sărcinarea ca să-i fie unealtă oarbă, să-l ajute să ne vi­ndă şi să ne umilească, după cum cereau interesele Berlinului şi ale Vieneî. Liberalii, sau mai bine zis Di­mitre Sturdza, s’a pretat vesel acestei infamii şi sigur de această solidaritate a compli­­cităţei sfida, lumea şi dizidenta liberală. Uitase nenorocitul că regele nu are curagiul rău­-fă­cătorilor­—că este fricos şi că de îndată ce opoziţiunea con­servatoare, remarcată de di­zidenta liberală, va începe să facă gălăgie, acelaşi suveran care l’a adus la putere de frică, tot de frică ’1 va goni—şi lu­crul s'a întimp­at aidoma. Ca şi in tot-d’a-una, aureli-­ anişlii şi de astă dată au scă-i­pat tronul, ne­voind să tină seamă de această însuşire a suveranului, de a fi fricos. Pe cind conserva­torii, atacând pe Dimitrie Sturdza ca trădător, indirect puneau in cauză pe au­torul principal,pe rege, grupa­rea d-luî Aurelian a voit să lucreze subţire, să fie legală şi respectuoasă către coroană, şi pe cind dinasticii junimişti, chiar ei exiseră in strade, par­tizanii d-luî Aurelian, erau siguri, că graţie înţelepciunei lor, vor căpăta puterea. Ce s’a intimplat vede ori şi cine şi se adevereşte proverbul că obraznicul intuind praznicul, iar cumintele linge budele. Nu e vorba, e cu putinţă ca acum regele să fie silit să în­cerce o formaţiune Aurelian­ Stătescu, dar acesta s’ar da­tori nu cuminţenii drapeliştilor, ci proştii conseva­tori­lor de a nu fî putut ajunge la tocmeală intre ei. Am reamintit toate aceste lucruri, pentru ca să ştim şi mai bine că in lipsa de căi legale­­în stare anarhică a politicei noastre, fără de parlament şi fără nici o garanţie constitu­ţională, partidele politice au de apelat la frica suveranului, o frică căzută din raid şi care se potriveşte şi cu credinţa ro­­minului că neamțul e din firea lui fricos. Const. Blille. COTIDIANE RUPTURA Conservatorii,—conform ultimelor veşti ce avem—n’au putut forma un minister. Mărul discordiei în cazul de faţă a fost ministerul de interne, care este privit şi de cître conservatori şi de cître disidenţi ca cel mai important instrument de gu­vernare şi de preponderare. De la această neînţelegere pornind, relaţiunile între ambele fracţiuni conser­vatoare s’au înăsprit aşa de tare, în­cit conservatorii şi junimiştii sunt astăzi mai duşmani de­cît sunt fie­care cu li­beralii. UNUL CARE A PĂŢIT-O D-l Moruzi, prefectul de Dorohoia, a­­flînd că demisia cabinetului Sturdza a fost primită şi că partidul conservator a fost chemat la putere, s’a grăbit să feli­cite pe d. G. Cantacuzino şi să se­ în­scrie teleg­alic în clubul conservator. Insă acuma s’au încurcat lucrurile, relaţiile intre conservatori şi junimişti MOARTEA LUI LASCAIU CATARGI Fațada cernita a clubului conservator (piața Theatrului). s’au rupt şi este foa­te posibil ca să a­­vem­ un nou minister liberal. In cazul acesta kneazul a păţit-o cît de bună, dar păcăleala n’ar fi de cît foarte meritată. Cine se crede om cu mirosul prea fin îşi viră nasul pretutindeni şi.... de! Stop. UNA ŞI BUNA O greşeală de tipar : „Fragedă şi mlădioasă ca lăstarul unei vite“.. . DIN FUGA CONDEIULUI Jaful final In tot-d’a­una ziua de 1 Aprilie însem­nează : farsă, dar pentru ţară n’a fost farsă mai mare ca 1 Aprilie 1899 Ocultiştii văzînd că li s’a dus puterea din mină definitiv şi infinitiv, au luat nobila hotărîre de a da un iuriş final prin fon­durile publice. Aşa se explică potopul de mandate iscălite pe acea zi, cit şi sutele de mii de franci ce au dispărut din căra pu­blică. D că ar fi putut, oamenii aceştia ar fi luat visteria cu totul, dar tot mai există Văcăreşti­ şi le-a i fi şt teamă. Vax Poliţe de plătit Conservatorii sînt pe cale să vină la putere — dacă d. Carp va mai lăsa din pretenţiile sale şi dacă partidul conser­vator va mai da ceva. Veniţi prin stradă, conservatorii se vor resimţi veşnic de acest precedent şi cu atît mai greu le va fi guvernarea, cu cît în opoziţiune aţi subscris poliţe pe cari dacă nu le vor plăti, vor suferi pe urma necinstei lor. Capătă puterea înfierând trădarea na­ţională a regelui şi a lui Dimitrie Sturdza, şi aîi datoria ca să fie vrednici cel puţin faţă de coroană şi să rezolve toate che­stiunile remanse în suferinţă sub guver­nul ignobilului. In primul rind şi imediat au­ datoria să înceapă plata rentei bisericei şi şco­a­­lelor din Braşov. După campania dusă de d-l Tache Ionescu, în această che­stiune, ar fi o infamie egală a cererii alei Dimitrie Sturdza, ca lucrurile să rămînă în aceeaşi stare. E de nevoe absolută apoi ca același lucru să se facă in Macedonia, începînd Ediţia de prin gonirea lui Mărgărit, tovarăşul lui Sturdza întru suprimarea ori­cărei deş­teptări naţionale. Trebue ca mitropolitul Antim să de­vie un adevăr mitropolit romii­, iar chestiunea podului de la Cladova,­­ pro­­cedat in interesul drumurilor de ier ger­mane din Turcia şi Serbia, trebue pără­sită imediat. Aceste şi altele multe, conservatorii trebue să le îndeplinească imediaţi căci de­­ pietre mai sîn­t încă în Bucureşti şi sîngele vărgat de fostul guvern, po­ate rev­eadea în acest caz asupra­­noui inr deteri­nanţi. Imoralitate brutală Cazul prefectului de Dorohoia, faimo­sul Kneaz Monmi, e tot ce se putea imagina mai bruţii în imoralitatea in care înotam in politică, ind­ezneala ai­cestul om, instrument servil al lui Ion Bratianu si pina mai dămnâ­zî sturdzist sadea, atinge culmea. Sperăm ca parti­dul conservator, ori cit­ de puţine ilu­­­zii am avea asupra cinstei lui politice, se va revolta de depeşa Kneazului care in calitate de prefect sturdzist, cere sa fie înscris in partidul conservator pen­tru a nu-şî pierde prefectura, şi ca ce­rerea va fi respinsă cu unanimitate, iar îndrăzneţul destituit telegrafic. Inchipuifi-va un moment nenorocita soarta a bietului judeţ in capul căruia domneşte urgia Kneazului. Aproape doua sute de mii de locuitori, aşteptau cu nerăbdare momentul cina avea să scape de acest om. Acest moment so­seşte in fine. Lumea răsufla, mulţu­meşte lui D-zeu, şi cind colo­n­ihazul ameninţă sa rămină in postul vni,­grafie unei imoralităţi de o brutalitate fie mai pomenita. Mai mult, chiar. Prefectul trece la noul guvern cu toată clica lui, cu con­siliul comunal şi judeţean întreg, prin urmare şi cu toţi comisarii, cu toţi a­­genţii administrativi şi financiari, cu to­­­ta liota in par! Depeşa de c­ondo­­leanţe pe care prefectul Moruzzi o tri­mite d-nei Catargiu e, in adevăr, sem­nata de toată oficialitatea judeţului, care urmează pe prefect. Ori­cit am fi pentru stabilitatea fun­ cţionarilor publici, nu putem admite insă ca un principiut sănătos să se a­­plice pe că, aşa de piezişe şi de imo­rale. Fapta prefectului Moruzzi merită nu mira­i o înfierare din partea opiniei publice, du­ o înfierare atit din partea liberalilor cit şi a conservatorilor, sint imoralităţi cari trebue să ne găsească unanimi in a le combate. I. T. CRIZA CONSERVATOARE După criza liberală, avem acum criza conservatoare. Tocmai ciaci re­gele le arunca batista puterei, cele două fracţiuni conservatoare, s’au luat la harţă. D. Carp pretinde câ d-sale îl se cuvine şefia partidului, după moartea lui Catargiu şi a lui Alex. Lahovary.—Conservatorii pro­priu zicşi, acuză însă pe şeful junimiş­­dlor, că are politica ariciului și că după ce a fost primit in casă vro­­eşte să-i dea pe ei afară. Criza conservatoare este dar în toiul ei acut—și de sigur că azi re­gele se căieşte că n’a făcut ceea ce trebuia să facă, adică , să se fi adresat mai întîi tot partidului li­­beral, ca în afară de Dimitrie Sturdza să alcătuiască guvernul Numai daca n’ar fi reuşit în această înjghebare, avea dreptul să se adreseze conser­­vatoril­?. Azi se vede silit sau să încredinţeze puterea numai unei frac­ţiuni conservatoare şi să semene zavistia de la început, sau să se adr­eseze disidenţei liberale şi în a­­cest an trebue să mărturia­­scă el singur, că n’a avut deşteptăciunea necesară, ca să privească situaţiunea aşa cum trebuea să o facă. Criza deci devine acută. Trădă­torul de pe tron, care ne-a ucis şi pulverizat partidele, azi trebue să vadă că opera sa nefastă a dat roade, dar roade de acele cari şi pentru dîtisul sunt­ dezastruoase, căci tac imposibil ori și ce guvern se­rios. Inter. Regenerarea partidului liberal Ultimele manopere ale trădătorului. — Re­­organizarea partidului. Acum că venirea conservatorilor la putere e un fapt aproape sigur, e mult mai interesant să ştim ce vor face li­beralii, pe ce baze se va reorganiza par­tidul, cum Înţelege el să se poarte faţă de trădătorul care l-a compromis şi ne-a ruşinat pe toţi. Innainte de-a expune planurile liberalilor­, pe cari le ţinem de la un fruntaş demn de toată încre­derea, să povestim pe scurt ultimele ma­nopere pe cari le-a întrebuinţat trădă­torul ca să se mai menţină la putere sau cel puţin să-şi păstreze şefia in o­­poziţie. Congresul liberal Guvernul n’a fost răsturnat in ziua de 28 Martie, după cum mulţi o cred. Cu cite­va zile mai înainte, văzind că e atacat cu furie din toate părţile şi că nu i se dă disolvarea, trădătorul preve­nise pe rege verbal, că cabinetul e in criză, că demisiunea lui e iminentă. Pricina pentru care criza n’a isbuc­­nit înainte de 28 Martie, este că tră­dătorul a căutat să facă o ultimă sfor­ţare pentru a păstra puterea. Această sforţare consista in convocarea unui congres liberal cu un îndoit scop: ca congresul să-i voteze o moţiune de în­credere pentru tot ce săvirşise, şi ca să-i împace cu drapeliştii. Sturdza” spe­ra că aprobarea întregului partid şi îm­păcarea cu d. Aurelian, va impresiona pe rege şi-i va acorda încrederea dina­inte. Nereuşita manoperei Dar manopera n’a reuşit. Pina şi a­­rm­eiî cei mai intimi l-aţî sfătuit pe Sturdza să n’o incerce. Se temeaţi de-un blam, care ar fi fost un d­zastru ire­parabil pentru politica coteriei. Piuă şi oameni ca d. Caton Lecca, prefectul poliţiei, au­ îndrăznit să-l sfătuească pe Sturdza a renunţa la ideea convocărei unui congres liberal. Văzindu-se părăsit şi sfătuit aşa cum nu spera, trădătorul a renunţat la luptă şi demisia verbală s’a transformat in demisie scrisă.', * Elanul aitren­aniștilor Cu tot apaiul disperat pe" care aure­­n­aniștii il fac la rege prin Drapelul ca să mai formeze încă un guvern li­beral, cei mai mulţi dintre inşii inclind mai mult spre ideea de-a renunţa la putere, de-a reorganiza partidul liberal în opoziţie. Dacă aurelianiştii vor adresa un apel public către aiberali sau dacă vor lu­cra pe sub mină pentru a-i grupa pe baza ideilor, asta nu se ştie incă. Se ştie insă că sînt hotărî­ţi să lucreze pe cap­­e pentru a grupa toate forţele ti­nere şi cinstite, pe toţi adevăraţii liberali, pentru a reforma partidul pe baze mai democratice şi in afară de ideea unei şefii absolute. Afară cu trădătorul Dacă oameni compromişi ca Ferekyde, Paladi, Nacu, şi alţii vor fi primiţi in partidul reformat şi reorganizat, aceasta depinde de împrejurări, de gradul de pocăinţă al acestor condottieri şi rechini, de gradul sincerităţei pocăinţei lor. E vorba de-a scăpa liberalizarii de toata liota de falşi liberali, de oameni de a­­­faceri, de mincinoşi, care l-a compro­mis până acum, sau cel puţin influenţa acestei liote să fie redusă la mini­mum posibil. Ceea ce este însă sigur, ceea ce nici nu se mai discută, e izgonirea trădăto­rului din sinul partidului liberal. Cu nici un preţ nu se adm­ite, de nimeni, ca el să mai figureze alături cu oame­nii cinstiţi şi de inimă. De altmintrelea reorganizatorii parti­dului liberal, sau mai bine zis cei ce şi-au­ propus să-l reorganizeze, vor fi siliţi să facă aceasta chiar dacă inima nu le-o dictează. In adevăr, nu e ad­misibil că tineretul — chiar cel care facea pe guvernamentalul— ii va urma. Pe de altă parte, a se prezenta în public alături cu Sturdza, este a se expune la huiducii tot timpul, a renunţa la pu­tere pentru tot­d’a­una, a face numele­ partidului liberal de ruşine, a-l des­fiinţa pur şi simplu. Aşa­dar după prima satisfacţie care ni sa dat prin izgonirea trădătorului de la putere, ni se prepară o a doua, isgonirea lui din sinul partidului libe­ral. O aşteptăm cu nerăbdare. X­. Fleva In minister — Dar cu d. Fleva ce faceţi ? am în­trebat. — Foarte greu e să ne aranjăm cu el. Să-l mai conviem încă odată de-a reintra in rindurile partidului, pe el, om bătrin, care nu mai poate avea ca scop al vieţei lupta, ci încoronarea acestei vieţi, e aproape peste putinţă. Vom a­­pela la el, de sigur, dar nu ştim ce va face. — S’a spus că dacă conservatorii î-ar da un loc in minister, ar primi. Ce credeţi ? — Cred că e în stare s’o facă, şi mai cred că asta nu l’ar desonora. Psiholo­gia actuală a tribunului e foarte com­plicată. Omul ar vrea, cu drept cuvint la viraţa la care se află, să lucreze ce­va pentru ţară, să facă o operă vie şi* pozitiva. Trebue să fie să sul­pină peste cap de agitaţii, de rolul de răsturnător de guverne pe care l-a jucat pină a­­cum. Aspiră să mai facă şi altă­ceva. Or­i­cine î-ar da prilejul să lucreze in a te direcţii, e indiferent, numai să i-l dea, as­ia aşteaptă. , Nu cred că conservatorii ii vor­ oferi un loc in minister, dar dacă i-l oferă, de­­ nu se știe ce se va intimpla. Se poate să-l pierdem pe Fleva. Index. DIN 6 TREI NA­TATE Elveţia In cantonul Zürich s’au făcut zilei® acestea noul alegeri pentru consiliul can­tonal şi consiliul guvernului. Rezultatul acestor alegeri arată, că situaţia parti­delor nu s’a schimbat. Liberalii apror­gresiştii­ şi democraţii păstrează aceleaşi proporţii. Socialiştii au repurtat insă un succes ciştigind in Zurich cinci locuri, aşa că acum dispun in consiliu de 16 locuri. Ei au perdut insa un loc pe care l-a ocupat pină acum unul din şefii lu­crătorilor. După proporţia partidelor, gu­vernul se compune din 3 democraţi, 3 liberali şi 1 socialist. Portugalia Fostul ministru Emygdio Navano pu­blică in ziarul sub­ Nevidades un nou­ articol care face mare senzaţie. El sus­ţine că Portugalia nu se poate menţine la putere independentă, întru­cit nu va avea posesiuni coloniale peste Ocean. Alt­fel va ajunge sub protectoratul vre­unei alte puteri sau va trebui să se confunde cu Spania. Considerind situaţia geografică a ţarei şi situaţia strategică a coastei oceanului, trebue să se recu­noască de toţi că Portugalia nu poate exista fără colonia africană, care e ab­solut trebuitoare pentru viaţa economică şi autonomia naţiune! portugheze. Africa apusana e inima Portugaliei. Pentru a’şi putea concentra insă toată activitatea in această colonie, trebue ca vr’o putere mare să debaraseze Portu­galia de posesiunile sale din Africa de Sud lingă Capul Bunei Speranţe. Gu­ PARTIDUL LIBERAL In timp de 30 ani Actualul partid liberal, partidul lui Rosetti şi Bratianu, de­şi legitimat prin revoluţiunea de la 1848, nu s’a întemeiat puternic de cît sub dom­nia lui Carol I, în special pe tim­pul guvernului de la 1867—68. Ministerul liberal cade la 1868 în urma unor împrejurări externe ră­mase neexplicate pentru publicul cel mare. Deşi Ion Brâtianu avea pen­tru dînsul majoritatea Camerei şi a Senatului, fu nevoit să se retragă de la putere şi să lase locul unui cabinet Dimitrie Ghica. Din momentul acesta liberalii de­vin ostili palatului, şi încep o surdă campanie în potriva domnito­rului. De la 1869 şi pînă la 1871 par­tidul roseto-brătienist forţează nota în contra guvernelor conservatoare şi a lui Carol I, aşa că “un mare curent antidinastic se formează în ţară. Ministerul Ion Ghica, minister li­beral acesta, vine la putere în 1871, însă este prizonierul de fapt al par­tidului rosetto-brătenist. Sub acest minister izbucneşte cunoscutul scan­dal de la sala Slătineanu, maltratarea Germanilor adunaţi ca să sărbăto­rească victoriile germane asupra Francezilor cît şi declaraţiunea pre­fectului de poliţie Simeon Mihăilescu că nu mai poate menţine ordinea în Bucureşti. Domnitorul Carol I cheamă pe membrii locotenenţeî domneşti de la care primise Coroana în 1866, pen­tru a depune în inimile lor abdica­rea. Insă Lascar Catargiu declară că ea răspunderea situaţiuneî şi ga­rantează liniştea în ţară, şi aşa se formează cabinetul care trebuia să cadă în 1876. In tot timpul regimului conserva­tor prezidat de Lascăr Catargiu, li­beralii au dus cea mai învierşunată campanie atît în potriva guvernului cît şi a domnitorului. Partidul libe­ral erea democrat şi antidinastic, republican şi anarhist, toate mijloa­cele de luptă le întrebuinţa fără a­­legere, iar popularitatea sa creştea necontenit. Aict de bine au manevrat libera­lii conduşi de C. A. Rosetti, de Ion Brâtianu şi de statul major compus din Gogălniceanu, Dumitru Brâtianu, Ion Ghica, etc. în­cît la 1875, în a­­junul alegerilor generale, fierberea erea imensă în ţară. Toată tinerimea, toată suflarea de­mocratică, tot ce era ne­experimentat, tînăr, generos, se alipea de partidul liberal şi punea toate speranţele în oamenii providenţiali ce era şi în frun­tea lui. Alegerile pentru Cameră din 1875 au dat o imensă majoritate cabine­tului, însă au fost şi motivul unor mari scandaluri şi a două omoruri în Bucureşti. De-abia dacă au putut pătrunde în Cameră 12 deputaţi opozanţi şi anume : Mihail Cogălniceanu, Mano­­lach­e Costache Epureanu, Ion Ghi­ca, Ion Brâtianu, G. Vernescu, Al. Golescu, G. Chiţu, Anastase Stolo­­jan,­Candiano­ Popescu, Puricescu, etc. Partidul liberal, împuternicit cu disidenţii conservatori, duce lupta mai departe cu o rară energie, însă se observă că nota antidinastică scade; liberalii erau obosiţi şi se a­­propiau de putere. Se formează coaliţiunea da la Ma­­zar-paşa, apoi intervine votul de blam dat d-lui Maiorescu de către Senatul conservator; în sfîrşit Se­natul e dizolvat, alegerile din 1876 se fac şi—lucru ne­cunoscut în Ro­­mînia — majoritatea e ostilă guver­nului. Pătrund în Senat toţi, dar ab­solut toţi fruntaşii coaliţiunei, o a­­devărată pleiadă: Ion Ghica, M. Cogălniceanu, C. A. Rosetti, Ion Bră­­tianu, Dumitru Brâtianu, C. Bosia­­nu, Manolache Costache Epureanu, G. Vernescu, N. Blaramberg, Nico­­lae Ionescu, Dumitru Sturdza, G. Chiţu, I. Deşliu, general Haralam­­bie, etc. In sfîrşit regimul conservator cade şi în locul sau se ridică partidu­l li­beral condus de Rosetti şi Brâtianu. Acuma începe epoca de glorie a liberalizatului Ioam­n. Partidul înaintat, partidul nepre­­gătit pentru guvern, partidul anar­chic şi antidinastic ia frinele cu îndrăzneală, şi graţie aptitudinilor excepţionale ale unora dintre con­ducători, se reculege cu uşurinţă, se pune pe lucru. Iar îii ani ai regimului liberal au răspuns aşteptărilor ţarei şi au contribui mult la întărirea partidu­lui. Apoi o serie de fapte mari: răz­boiul, independenţa, regalitatea au mărit puterea şi prestigiul partidului , dar această întreagă prosperitate a fost şi începutul corupţiunei. Liberalii ajunşi în apogeul pute­rei şi a gloriei lor, încep să se stri­ce. Afacerile veroase încep să a­­bunde, membrii fruntaşi încep să se îmbogăţească, o Camarilă se formea­ză în jurul lui Ion Brătianu, Ion Bră­­tianu linguşit, zeificat, devine despot şi, don prim-ministru, se transformă la vizir. Partidul se îngraşă mereu, însă această îngrăşare este semnul exte­rior al degenerescenţei,­­Tradiţiunile democratice, tradiţiunile liberalizatu­lui sunt uitate şi părăsite, partidul care avea în frunte oameni de id­e se pomeneşte in cap cu oamenii de afaceri, cu antreprenori, cu colecti­vişti. După retragerea lui C. A. Rosetti partidul intră în perioada de des­compunere. Cei din urmă patru ani ai guvernului, Ion Brâtianu au fost numai o lungă agonie. Du­pă căderea acestuî minister partidul liberal s’a putut reorganiza repede, atît din cauza marilor tradi­­ţiunî lăsate de întîiul guvern roseto­­brătienist cît, mai ales, graţie neîn­ţelegerilor cari zbuciumau şi slă­beau partidul conservator. Liberalii, în tot timpul guvernului conservator au cîştigat necontenit teren, de cît erea văzut cum că pu­terea lui erea numai în numărul de oameni; nimic temeinic la feme­ie, nici o ideie, nici o solidaritate mo­rală, nici un om cu destulă autori­tate și cu destulă capacitate care să ia conducerea partidului. Cînd partidul a venit la putere în 1895 lipsurile s’au dovedit din pri­mele zile. Acuma la 1895, partidul liberal nu mai erea acela care luase puterea la 1876. Ce entusiazm a­­tun­cea şi ce dezlănţuire de pofte a­­cuma ! Ce dorinţă de a face binele şi de a realiza idealul liberal atun­­cea, şi ce sete de parvenire, de îm­bogăţire repede şi de dominaţiune brutală acuma! Un singur lucru mai menţineaă strînse şirurile liberale : un fel de disciplină de cazarmă, o frică superstiţioasă de organizaţia centrală, şi o temere neexplicabilă de acea misterioasă ocultă care a dat de rîpă partidul. Regimul sturdzist a fost dezastros nu numai din cauza incapacităţeî şi a perversităţei lui Dumitru Sturdza dar şi prin neputinţa dovedită a li­beralizatului. Liberalii, de­şi în mare parte ostili lui Dumitru Sturdza de­şi nemulţumiţi pe de-autregul în potriva politicei acestuia, au fost cu totul incapabili de a’l dărîma şi de a-î lua locuil. Marele păcat al liberalilor şi do­vada istovire­­lor definitive n’au stat în aceea că partidul lor a putut pro­duce un rod atît de inferior şi de otrăvicios precum a fost regimul sturdzist, dar a fost mai ales fap­tul că n’au putut produce reacţiunea salutarie şi că n’au avut nici des­tulă energie, nici destulă îndemînare, niei destulă pricepere şi nici destui oameni destoinici pentru această o­­peră salutarie. In momentele de faţă partidul liberal zace la pămînt trăgînd să moară. Liberalizatul, care pornise cu a­­tîta entusiazm în luptă şi care deş­teptase aşa, de frumoase speranţe în sufletul Românilor, cade, nu numai de la putere, dar încă şi din stima pu­blică. Liberalizmul nu mai însemnează nimic la ora actuală şi, pentru multă vreme a perdut ori­ce influenţă a­­supra afacerilor. Chiar dacă s’ar mai forma, chiar dacă ar mai fi cu putinţă formarea unui alt minister liberal, acest fapt ar fi neapărat spre folosul material al cîtor­va individualităţi, însă ar fi spre paguba şi mai mare a libera­­lizmului. Astă­zi intrînd cu toţii în opoziţi­une, liberalii vor fi încă în stare ca, de aci peste patru ani, să poată re­apare pe scenă şi relua rolurile ac­tive în politică, aceasta, fiind­că mai au oare­cari elemente necompromise capabile să puie mîna pe steag şi sâ-l ţie sus. Un nou minister libe­ral ar fi compromis pe toată lumea şi ar fi compromis viitorul însuşi» Ori­cum partidul liberal a primit o lovitură mort­­ă în anii din urmă. Şi acuma va trebui vreme, multă, sforţări şi mai multe, o luptă de ti­tani, o voinţă de fier, o abnegaţie mai mult de­cît omenească pentru a ridica moralul, pentru a pune din nou în picioare un partid care acu­ma zace la pămînt. Concluzia este că prea marea pu­tere vatămă. Partidul liberal cade din cauza atot­puterniciei lui Ion Brâtianu. Const. C. Bacalbaşa

Next