Adevěrul, ianuarie 1924 (Anul 37, nr. 12249-12274)
1924-01-01 / nr. 12249
Anul XXXVI. No. 122497 lei exeirpîartf torcara m 4 Lei exEippiarui in străinătate A devenit! fflarul 1 Ianuarie iaz* ______ | AL. V. JIILIMAN 1888—1897 _ CONST. MILLE 1897-1920 Cuvântarea D. ministru de finanţe a încheiat discuţiunea generală a budgetului cu o cuvântare, plină de un optimism robust, pe care, cu toate aplauzele majorităţei, nu credem că-l împărtăşesc mulţi chiar din sânul ei. D. Vintilă Brătianu nu s’a sfiit să se prezinte ca pe un iluzionist. Un om, a spus d-sa, care nu are iluzii, e un om perdut. O fi aşa pentru orice om, afară de un ministru de finanţe. Un asemenea om nu trebue să aibă iluzii, şi e cel puţin pe jumătate perdut, dacă le are. El trebuie să conteze numai cu realitatea rece. Iluziile însă, sunt cea mai mare piedică întru recunoaşterea acestei realităţi. Admitem că cu un pesimism nelimitat, nu se poate face nici chiar politică financiara, dar optimismul patriotic nu intră în această politică, decât ca un factor impulsiv, în examinarea stărilor de fapt şi a leacurilor posibile pentru îndreptarea ei însă, optimismul, cu atât mai mult iluziile, nu sunt decât un balast tulburător. * * * E natural că optimismul robust al d-lui ministru de finanţe, iluzionismul d-sale în special, îl fac să vadă totul la noi, sub culoarea cea mai roză. Chiar unde întrezăreşte seriozitatea situaţiunei, povara crizei, găseşte repede mângâierea ca şi aiurea a fost aşa. Şi găseşte această mângâiere mai ales în faptul că cei tari vor scăpa dintr’insa. Pe cei slabi, poate şi ei interesanţi, ii abandonează. Hecatombele nu-i sperie, nici faptul că ele trebuie să submineze în mod fatal întregul organism economic. Dar şi unde întrezăreşte o dificultate, d. Vintilă Brătianu trece peste dânsa cu uşurinţa omului care suportă cu înlesnire durerile altuia, întunericul nu-l sperie. Cu o frumoasă figură literară, d-sa a declarat că chiar şi prin cel mai mare întuneric, întrezăreşte raza de lumină Care va călăuzi în viitor poporul nostru. Noi în aceastăprivinţă suntem chiar mai animişti. Noi vedem mai multe raze de lumină în ce priveşte viitorul poporului român, — dar nu de aceasta e vorba în discuţiunea la buget, ci de prezenţi! f'nantelor statului şi a economiei tărei. si acestea s''’t resfiriști cari se luminează cu altă ceva, decât cu raze, ele se luminează cu bansunători, pe cari un ministru de finanţe trebue să îi procure în cea mai largă măsură, consminzător necesitător de dezvoltare ale vieţei economice a naţii * Greşeala cea mare a d-lui ministru de finanţe este că d-sa crede că această viaţă economică poate fi ifitreruptă, că poate fi în interesul ei, ca in mod constant să lăsăm ca ea să treacă prin crize care s’au produs a urea, tocmai fiindcă lipsise experienţa lor. Pentru ceea ce trebuie ţârei, a spus d. ministru de finanţe, e nevoie de douăzeci de ani. De aceia d-sa vrea sâ-i refacă şi să-i facă gospodări în rate. Cu un mare împrumut contractit în străinătate, am fi putut şi am putea trece la realzarea unui mare program de refacere şi înzestrare. D. Vintilă Brătianu nu a vrut si nu vrea însă acest împrumut decât în condit uni cari nu se acordă azi nimănui in Europa. — si nu se mulțumește a bara drumul capitalului străin spre stat, ci a astupat toate căile prin cari acest capital ar putea vribi măcar spre întreprinderile private. D-sa argumentează că numai după refacerea financiară si monetară se pot obţine împrumuturi pe marile pieţe financiare si invocă chiar in acest scop exemplul Austriei, când adevărul e contrarul, numai după ce împrumuturi mari au venit să învioreze organumul financiar al statui şi Prin repercusiune pe cel economic, s’a putut proceda » în Austria la echilibrarea budgetului şi la remedieea Bonetei D. ministru de finanţe mai invoacă mereu exemplul Cehoslovaciei pentru a scuza dificultăţile prin cari trecem şi va trebui să trecem încă. Dacă măcar am avea avantagiile pe care energica politică funneiară a Cehoslovaciei ie opune dezavangiilor ei, Noi insă nu vedem decit perspectiva acestora din urmă, avantagiile ne lipsesc. Și insă, Cehoslovacia a putut temporiza fiindcă zestrea ei economică a fost intactă după război. Totuşi ea a căutat şi caută împrumuturi externe. Ea nu s’a sfiit să facă jertfele ce reda- Bau. * Noi suferim din cauza exageratei frici a d-lui ministru de finanţe, de capitalul străin. E una din acele gogoriţe care a luat la noi forma unui tabu. Nevoia ce constaţi de a atrage capitalul străin, e imediat calificată ca lipsă de nationalism si patriotism. Fraza „prin noi înţine“ celebra deviză politică a regelui Carlo Alberto, face ravagii financiare la noi In Italia lui Mussolini se ţine în cursul lunei Ianuarie un congres al „Institutului International pentru afluenţa capitalurilor străine in Italia“, sub preşidenţia marelui economist Loria. Scopul congresului este de a atrage capitalurile străine în această ţară. La noi toate străduinţele tind la găsirea mijloacelor menite să îndepărteze capitalurile străine. Bucureştii puteau deveni centrul financiar a! Europei estice. Dar capitalul francez, englez şi italian afinează spre Viena. Nu spre paguba acestui oraş şi a Austriei ! Să sperăm cu toţii. Dar să nu fm iluzionişti în finanţe şi economie. Acest soi de iluzii nu duc la succese, dar costă mai scump decât orice alte iluzii. Siocerus reînvie Acsizele comunale, desfiinţate de răposatul Emil Costinescu ,sunt pe cale de a fi reînfiinţate de d. dr. I. Costinescu. Preşedintele comisiune interimare a expus unui ziar motivele cari l-au îndemnat să se gândească la o asemenea soluţie. Mărturisim însă că argumentele invocaţi de d. dr. Costinescu în sprijinul refnfiinţării accizelor nu sunt în stare să rarne argumentele pe baza cărora Emil Costinescu l s-a desfiinţat. Primarul Capitalei a e nevoe de 110 de milioane lei anual cu cari să acopere anuitatea procetatului împrumut de 2 miliarde necesar refacerea Bucureştilor. Această sumă veche să şi-o procure dintr'o taxă de jumătate la sută ad-valorem asupra mărfurilor intrate şi eşite din oraş. D. dr. Costinescu se crede îndreptăţit de legea maximului să introducă acea taxă. Se impate, dar aceasta nu e o justificare suficientă pentru reintroducerea unui sistem fiscal medieval la care s’a renunţat tocmai pentrucă constitue un anachronism şi fiindcă punea piedici atât de grele circulaţiei interioare a mărfurilor. Veniturile comunei nu sunt Îndestulătoare? Admitem. Dar ele nu pot şi nu trebue să fie sporite decât in cadrul sistemului actual. Capitala, a cărei populaţie a sporit atât de mult prin faptul întregire! naţionale, e in dreptul ei să pretindă a i se spori in proporţie cota-partea ce-i revine din taxa fondului comunal. Storul la fondul comunal cum şi cota-partea din impozitele prevăzute in reforma fiscală trebue să procure primăriei veniturile de care are ne-,voie. Noi ştim că situaţia comunei e cât se ponte de prepară Mai ştim că d. dr. Costinesca e un om avizat şi bine intenţionatt. Socotm însă că d-sa t redeşte r.ând caută soluița situaţiei financiare a Comunei, pe căile înveebite şi condamnabile ale taxelor de barieră, indiferent dacă egea maximului le autoriză ori nu Nestor Urmare la „Rebuniaengleza“ Am arătat mai deunăzi ce boală de constitutionalism acut băntuc in Anglia. Oamenii ăştia au jură decât pe Biblie si pe Constituţie, iar pe cea din urmă nu o au nici mural scrisă ci numai trad.(tanaid, ,eci ar putea s’o calce bătţi bine fără mare bătae de cap sau de picioare. Si cu toate astea n'o fac. Scriu morţiş de ea parc’ar fi sfăntă şi deci intangibilă. Nu de geaba s’a zis că englezii sânt originali, cam loviţi ai leuca. Lloyd George ne-a dat zilele acestea, o nouă dortulatic mania constituţională care o stăpâneşte ţara Albionului. Vorbind la o întrunire publică, de rezultatul alegerilor, el a spus că nici chiar nu înţelege ca Ramsay Mardanalii, baile al socialiştilor, să nu formeze guvernul, căci numai astfel s’aresneda Constituţia, care trebue să fie grila de căpetenie a ori cărui englez. Şi atunci din două una, a adăogat Lloyd George, ori socialista vor guverna In afară de realitate si împotriva ei. In care caz vor cădea repede de la putere $i vor verde încrederea opiniei miblice, ori vor guverna In raport cu realitatea, si atunci peri ei, ori alţii, tot una va ti pentru binele Angliei. E logic, $i o fi si constitutional pe englezeşte, nu zicem, o mai e aceasta si un semn de mare încredere In înţelepciunea poporului englez, dar nu se potriveşte si nu rimează pe la mH de pildă. Pentn felul nostru de-a fi e aceasta o stinghereală, un fel de nebunie. Si nu de alta, dar cum ne vom mai Putea socoti şi un popor Inferior dacă înţelepciunea e atât de sucit înţeleasă In (ara mamă a constituţionalismului ? Căci, vorba ca Lloyd George, din două una: ori englezii sânt o excepţie regretabilă dela legile realităţi ori noi. Nu văd cum am alege o mijlocie de aci. I. T. pa ,i rwiwifygaggagagaB wneammmanutm ' Noul budget al Capitalei prevede mărirea cimitirelor. ...Bine că se fac© ceva și pentru bucureșteni! Huliganismul ieşan Cea mai săracă Universitate! Autorii agitaţiilor cuziste Ce ne spune 9.Dr. Slătineanu,rectorul Universităţii ieşene ne perfectă. Niciodată n’a fost atâta auditor. Azistenţa e atât de formidabilă că nu mai încape în sala de cursuri. Profesorul Sumuleanu nu face cursul d-sale. Este curios cum un dispensar de serviciu militar să aibă în așa oroare uniforma militară! La litere, cursurile se fac regulat, afară de ace! al d-lui Fedeleș, a cărui titulatură n’o cunosc, dar care are deasemenea în oroare uniforma ! La drept, cursurile profesorului Matei Cantacuzino au un succes enorm. D-sa a fost rugat să se facă şi în cursul vacanţei de Crăciun. E curios însă că aceeaşi elevi nu vin la cursurile d-lor prof. Cuza, Tabncovici şi Coroi — aşa cel puţin pretind profesori’’ în chestiune. Ce bizară e psihologia studenţilor ! Ei vin cu duiumul la cursul d-lui Matei Cantacuzino, se arată dispuşi să urmeze cursul d-sale şi în vacanţă, dar nu vin la cursul d-lui Cuza. E o psihologie al cărui mister eu nu-1 pot pătrimie In realitate» la Univer-D. prof. dr. Al Slătineanu ,recto-1 către profesorii cari vroesc să- şirul Universităţii din Iaşi, se află în ■ ţie cursul. La facultăţile de ştimţin Bucureşti, venit pentru a inzista pe şi medicină lucrurile merg în ordi lângă ministrul instrucţiunei publice, ca să soluţioneze, cu o oră mai curând, o sumă de chestiuni, în legătură cu bunul mers al aşezământului superior cultural din Capitala Moldovei. Vom avea ocaziunea să revenim asupra problemelor în chestiune. Pentru moment credem util a da textul unei interesante convorbiri, vută cu d. dr. Slătineanu. Cititorii ar aprecia însemnătatea declaraţiunilor făcute de d. dr. Slătineanu ■u francheta d-sale obişnuită, declaraţii cari lămuresc pe deplin rostul huliganismului universitar ieşan. NEMULŢUMIRI JUSTIFICATE — „Eu recunosc fără înconjur, ne spune d. prof. Slătineanu, că studenţii ieşeni au dreptul să fie nemulţumiţi. Im Universitatea din capii ai Moldovei lipseşte complectamene materialul de instrucţie, Iaşul stă el mai prost şi din această privinţă. Pentru a avea o ideie de modul cum se instruesc studenţii la această Universitate, iţi voi spune că a lăcuit c cea de medicină 1009 de studenţi trebuie să înveţe medicina internă — ramura cea mai importantă a medicine! — într’o singură clinică, care are 35 de paturi. Petru 330 din anul al V-lea am în laboratorul meu 10 microscoare. Alocaţia bugetară nu ajunge nici pentru hrana animalelor. In asemenea condifîuni cum să ad lucrări practice ? Studenta simpliști s’au agitat pe chestia cadavrelor. Să presupunem că ea a fost rezolvită. Cu aceasta nu s’a rezolvit de cât o parte îndemnată din problema materialului si a mijloacelor de studiu. In budgetul anului trecut nu s’a prevăzut nici un spor pentm Universitaea din Iaşi. In asemenea condiţiuni se poate vorbi oare de studiul serios al ■ncdicinet la acea Universitate . Studenţii simplişti, convinşi de către profesorii antisemit, au găsit a soluţia stă în alungarea evreilor de Universitate. Dar odată evreii alungaţi, tot nu se obţine materialul de studiu. $i insuficienta preparatîunei rămâne aceeaşi Trebue făcut ceva pentru Universitatea iesană, findcă aşa cum este astăzi, nu se poate ca ea să meargă înainte. Reprezentantul lui Rockefeier, are ?» venit anul trecut prin îasl. a de larat că n’căerî în lume n’a vânt o Universitate atât de săracă şi că nu sî-a piriut închipui că o Universitate poate să existe în asemenea condition!“. CUM SI DE CĂTRE CINE S’AU PUS LA CALE AGITAŢIILE ? Privitor la substratul agitaţiilor huliganice de la Iaşd. prof. dr. Slătinenmi ne-a declarat : , ,sAfîrm că ultima miţocare studenţească a fost pregătită acasă la d. A. C. Cuza. Acesta s’a întors din Bucureşti in ziua de 6 Decembrie, iar la 7 Decembrie ne-am trezit cu o cerere a studenţilor din Asociaţia creştină, pur şi simplu fantastică. Ziua Oficiosul guvernului şi , după cum a arătat încă odată, la Cameră, d. Em. Antonescu , guvernul însuşi, au o viclenie naivă în dorul lor de a înşela lumea cu privire la agitaţiile diverse ce se întreţin in tară. Metoda aceasta care nu insealtă, fireşte, pe nimeni e pe cât de păgubitoare pentru ţară, pe atât de naivă. Şi, iată In ce constă, se încurajează făţiş sau pe furie toate agitaţile şi. In urmă, ne dau explicaţii. Explicaţii din care reese totdeauna că vina agitaţiilor sunt exclusiv victimele acestora sau potrivnicii! Totul se încheie cu o frază evazivă şi sonoră in care se preamăreşte spiritul larg de legalitate al guvernului care nu înţelege, în împrejurările grave, etc. etc. Iată-ne şi aseară muştruluiţi de _______ ___________ _____„Viitorul" că-L calomniem când de 13 Decembrie să fie vorbim de odioasa lui atitudine, vii-declarată zi de sărbătoare, cursurile suspendate şi alte lucruri de acelaş calibru ! Senatul şi rectorul au refuzat cererea. Uzând Insă de o indulgenţă exagerată, au permis ţinerea unei conferinţe — făcută de profesorul Găvănescu — Insula Udversiăţei, in ziua de 10 Decembrie, cu condiţia expresă — formulată şi in scris si prin grai — că nici un curs nu vz fi turburat. Cu toate acestea cursurilor profesorilor Mueller, Bogdan şl Pascu au fost împiedicate. N’am luat nici o măsură In ziua de 10 Decembrie. In ziua de 11 am fost chemat Insă În laboratorul profesorului Şumuleanu, unde am constatat că doi studenţi evrei aveau capetele sparte, iar ceilalţi erau destul de serins loviţi. Bătaia s’a Întâmplat la cursul d-lui Şumuleanu, dar nu in prezenta d-sale; d. Şumuleanu se afla in odaia de alături In asemenea condiţiuni am crerut necesar să introduc armata, poliţia şi parchetul în Uniersitate De atunci lucrurile merg foarte ne. Cursurile se fac regulat, demoîtatea din Iaşi n’am avea ‘ nici o tulburare de ordine, dacă ea n’ar fi pusă la cate de unii profesori. Interesul acestora de a provoca agitaţiuni, e foarte simplu de întrevăzut: fără agitaţiuni ei n’ar mai avea nici o existenţă politică. Cursurile făcându-se in iinişte, sunt decis, ca după vacanţă să retrag armata. Prevăd însă că scandalurile vor reîncepe şi că deci voi fi nevoit să bag din nou armata in Universitae. Turburărîle vor reîncepe şi în cea mai mare parte ele sunt opera studanţlor în drept. Aceştia fac agitaţiile fiindcă li se asigură astfel examenele, după cum studenţii evrei sunt siguri că vor fi trântiţi, pentru motivul că sunt evrei“. # Am înregistrat, aproape stenografie declaraţiile rectorului ieşan, care dau o deplinâ confirmare celor ce am spus noi de mult, în privinţa agitaţiilor cuziste de la Iaşi. Nici acum nu va mişca guvernul? Nici acum d. dr. Anghelescu nu va pune capăt cârdăşiei cu d. Cuza ? R. O. NAZBATII Vinovate . După lungi * coturi poliţiste, „Viitorul" a ajuns, in sfârşit, să ne desluşească pricina lipsei curentului electric. Vinovată de lipsa curentului *... Dâmboviţa! „In dese rânduri, uzina comunală de la Grozăveşti a fost oprita din funcţiune,-intru cât nu trai era apă suficientă in Dâmbovita care sa răcească turbinele". Nu se poae conchide, deci, decât că avem a face cu o... „anumită apă“, sau cu ..râuri înstrăinate". Publicul românesc, informat, va Înţelege că administraţia publică nu e cu nimic vinovata şi va rupe legaturile cu .anumita apă" care aduce, în asemenea împrejurări ,fata apă la moara opoziției!... Kîx. Sistemul complicităţii... ...explicative! nă ori de-o lasă duplicitate ori de-o ignorabilă complicitate, în agitaţiile antisemite. „Viitorul" sare indignat: „cum?, noi antisemiţi?, e o calomnie . Si. adaogă: ,,colecţia noastră e de faţă !" E, In adevăr, oficiosul guvernului de o îndrăzneală şi de o lipsă de pudoare, cu totul... emoţionante. El ne prezintă colecţia lui. O avem. In ea cetim zi cu, zi cum scandalurile antisemite au găsit mereu ori explicaţia provocătoare ori chiar îndemnuri deadreptul, pând la mizerabila atitudine în chestia congresului din Cluj al presei. Că după fiecare din aceste susţinute manifestări, acelaş „Viitorul" aranjează şi căte-o notiţă de declamaţie inocentă, pentru a salva aparenţele,— această hipocrizie naivă nu înşeală pe nimeni. Revenirea nervoasă de diseară a ziarului guvernamental învederează şi ea că chiar mânuitorii acestei ridicule viclenii au început să-i vadă ineficacitatea. Numai că experienţa se face pe ,socoteala intereselor celor nui delicate ale ţării Ch. Ce să Fii toi?! CERŞETORUL: Şi ţie ce ţi-a dat guverul de sărbători? INVALIDUL: Loc in tribună la Bobotează. r Cametui nostru Eiffel Din Paris vine ştirea că Inginerul Eiffel, constructorul turnului parizian care poartă numele său, a murit in vârsta de 91 ani. Pe câtd era încă în viaţă, fantezia populară ţesuse în jurul lui legetule, i se spunea câ dupâ ce granuioasa construcţie fusese terminată, el, constatând de pe ultimul balcon, oscilațiunile ei, s’ar fi aruncat dela acea înâlțime și ar fi rămas cu capul sfărâmat la picioarele gigantului turn ce clădise. Era o legendă care-i prindea bine bătrânului inginer, după ce, implicat în afacerea Panama, căzuse într’adevăr moraliceşte de la înălţimea gloriei sale, în adâncimile temniţei. In realitate însă el continua să trăiască, şi, după cum mi-a spus paznicul turnului, venea adesea sus, pentru a cuprinde cu ochii Parisul şi împrejurimile sale di a trăi din amintiri şi din credinţa că lucrarea lui atât de mult disputată când a conceput-o, trăeşte şi va trăi, sfidând elementele. La vremea lui, turnul Eiffel a fost o minune. încă America nu clădise acele case zgârie nouri, in cari oamenii se instalează cu tot confortul, la înălţimi fantastice. Nu numai aeroplanul părea o utopie irenliabilă, dar nici automobilul nu exista încă. Nu se invenase motorul acela mic care era condiţia pentru realizarea acestor două fantastice instrumente de locomoţiune. Şi totuşi această ultimă invenţiune, al cărei autor abia dacă e cunoscut specialiştilor, a avut cu siguranţă o mai mare însemnătate, decât construcţia turnului Eiffel ! Dar celebritatea constructorului acestuia, a rămas mai mare, popularitatea lui mai sigura. Şi copiii ştiu ce-i turnul Eiffel, dar dacă ştiu chiar ce-i motorul mic, nu cunosc ca în primul caz, numele inventatorului său. Totuşi acum, când moartea inginerului Eiffel îl aminteşte din nou lumei, distrugând legendele, — turnul cel mare, semnul caracteristic al Parisului, ca şi cupola donauiui Invalizilor şi turnurile lui Notre Dame, pe deasupra cărora se înalţă biruitor ca vârsta fierului şi a materialismului asupra artei idealiste, la început să fie discutat. Unii îl socot diform, alţii cred că strică priveliştea Parisului văzut din perspectiva vulturului,, şi numai utilitatea lui practică de observator meteorologic şi pilon radiografic, îl salvează. Poate însă că jocul capricios al vântului, care clatină simţitor silueta, pe care eu o găsesc elegantă şi chiar graţioasă, a turnului, va sfirşi prin a determina desfacerea operei lui Eiffel. Atunci materialul din care e compus şi care reprezintă o mare valoare, va intra în compunerea altor construcţioni mai utile şi mai solide, a unor avioane poate, cari vor înălţa oamenii cu mult peste nivelul care nu mai departe decât la 1889 părea încă fantastic, iar posteriatea fără a înţelege de ce turnul Eiffel a emoţionat atâta pe contimporani, nu-i va cunoaşte de cât din gravurile pe cari amatorii ie vor cumpăra dela antiquari. B. Br. TELEFOANELE . . ' NOASTRE; Direcţia 57'7fi Secretariatul 24/73 Se ştie că la biserica Sf. Ştefan (Cuibul cu bană) din Capitală s'a întâmplat un fapt care a provocat vii discuţii. Preotul paroh T. Popescu, învinuit de abateri de la ortodoxie a fost Suspendat, până la judecată, din atribuţiile sale bisericeşti. In această chestiune d-nii D. Nanu şi G. Galaction, distinşi literaţi, au publicat In Adevărul care-o scrisoare. D. Nanu revine cu următoarea scrisoare, In care expune, din punctul său de vedere, fondul problemei: SCRISOARE-RASPUNS PĂRINTELUI GALA GALACTION Iubite Prietine, După apariţia scrisoare! tale in Adevărul" din 23 Dec. o voce din public m’a Întâmpinat: „E! Ai văzut? Tudor Popescu a făcut declaraţii complecte. Va să zică, nici el nu mai tăgădueşte doanul americanilor protestant!! Ce mai zic acum protestatarii memoriului către Mitropolie?" Vezi iubitul meu, cu câtă vinovată uşurinţă se alunecă un public dela un nevinovat ca ambur al tău, ca o totală deformare a adevărului! Iată de ce voiu pune toate punctele pe toţi, acum când judecata Consistoriului Mitropoliei s'a pronunţat, precinându-şi competinţa excluderea părintelui T. Popescu, din Biserică. Consistoriul, cu drept cuvânt, a ridicat astfel nivelul unei chestiuni care trece cu mult peste importanţa unei pricini personale şi îmbrăţişează principial o problemă de viaţă şi de moarte a Bisericei noastre ortodoxe. Nu mai am să mă războiesc dar cu persoane, ci cu tipicul bisericesc şi cu răposaţii lui autori Părintele T. Popescu adus în faţa Consistoriului şi-a rezumat crezul creştinesc in două puncte: Veneraţie sfinţilor şi închinare numai dumnezeeştii Treimi. Această formulare se găseşte in canoanele orodoxe şi tranşează dintr’odată deosebirea intre Biserica noastră şi celelalte două Biserici surori. Biserica protestantă ignorează cu desăvârşire pe sfinţi. Biserica apuseană catolică ii pune pe aceeaş treaptă la esenţa Dumnezeirei. Biserica ortodoxă de răsărit ii venerează dându-i ca exemple de urmat penru credincioşi şi prăznuindu-le memoria la sărbători Acolo unde insă tipicul ortodox de răsărit, se deosibeşte de Evanghelie — singura autoritate indiscutabilă — este când a început mai târziu să confunde pe nedrept veneraţia cu închinarea dându-se sfinţilor rolul de mijlocit ori pe lângă Dumnezeu, rol pe can catolicii îl acordă de la început din belşug. Prim urmare formula deosebitoare intre noi şi catolici este acum goală de înţelesul ce-l avea la Inceput veneraţia. Confuzia aceasta de termen, — pentru unii intenţionat voite, pentru alţii, din exces de zel, nevinovată,— a adus cum era şi firesc consecinţele oricărei abateri dela noruri Dumnezeiască: moartea Ingrtttuţiei Chestiunea se pune in judecata Sinodului, şi se va vedea dacă interpretările făcute de oameni vor f mai puternice pentru Sf. Sinod dcât poruncile Evangheliei lui Ifristos şi ale primilor săi apostoli direcţi Pavel, Petru şi loan. Până atunci, eu fac apel la cinstea intelectuală a fiecărui credincios şi întreb: in care vând din nou testament, admite Isus alt intermediar Intre păcătos şi Tatăl ceresc, decât pe tine. Când zice „eu sunt aşa; dacă intră cineva prin mine va fi mântuit" sau „Veniţi la mine toţi cei trudit şi împovăraţi căci eu sunt blând şi smerit cu inima" (Matei II a 28—30) nu elimină El pe orice al mijlocilor? Nu e o scădere a concepţiei despre iubirea şi blânteţa lui, când căutăm avocaţi pe lângă milostivirea lui? Când apostolul Pavel nu epistola către Timoteiu (II—5) spune „Căci este un singur Dumnezeu fi un singur mijlocitor între Dumnezeu fi oameni: omul Isus Ilristos, care s’a dat pe sine însuşi ca preţ de rescumpărare pentru toţi”, — cuvântul acesta este riguros conform cu raţiunea omenească, fiindcă numai cel ce te răscumpără cu preţul sângelui este indicatul tău intermediar E scris negru pe alb: „Un singur mijlocitor” Prin ce aberaţie scoateţi SOS de mijlocitori şi abrogaţi această esenţială şi categorică afirmaţie, care logiceşte nu suferă nici o altă interpretare? Ce? Litera de Evanghelie este un hocus-pocus, un „uite popa nu e popa?” Şi sa se noteze bine, ca şi cum, sau mai bine zis tocmai fiindcă Apostolul Pavel prevedea intortocherile si restalmacirile ce aveau să se dea cuvintelor sale şi ale Mântuitorului, el mai adaogă imediat in continuare întărind afirmaţia de mai sus: „Faptul acesta (ca e un singur mijlocitor) trebuia adeverit la vremea cuvenită şi propovăduitorul şi Apostolul Lui, am fost pus eu; spun adevărul nu Ilristos, nu mint. „Nu Înţeleg oare cei ce susţin contrariul, că iar mincinos de cel mai strălucit purtătop de cuvânt al lui Isus? şi mai det ierte: „Vreau dar ca bărbaţii să se roage in orice loc şi să ridice spre cer mâini curate, fără mânie şi fără, gânduri rele!" Ah! Cum mai prevedeau de minnunat Apostolii, că multe mâini ecleziastice aveau să se intindă după acatise şi sărindare in numele celor 365 de mijlocitori aithoc invocaţi Împotriva cuvintelor exprese, atât ale Mântuitorului cât şi ale trimişilor săi direcţi. Cum? Adică suntem aşa de naivi ca să nu pricepem cum s’au transformat vechile indulgenţe papale nn sărindare şi acatiste, cari au ca şi ele tot atâta legătură cu mântuirea păcătosului? Au nevoe Dumnezeu Tatăl şi Fiul, de intervenţia Sfinţilor şi a Sfinei Fecioare pentru rugăciunile pocăiţilor? Cum? Şi nu Cer intervenţii şi bilete de recomandaţie? şi acolo protecţie şi nuică tarifară de pământ, fără preţuri maximale? Nu vedeţi cum nu admirabilul său bun simţ poporul românesc însuşi a pecetuit această erezie cu proverbul: ,.1 Până la Dumnezeu te omoară Sfinţii?" La ce exasperare trebue să fi adus pe acest popor taxele pentru, mijlocirea Sfinţilor, ca să desnădăjduiescă şi în Cel de a mai găsi Dreptatea! Dar ce probă mai bună poate avea cineva că închinarea la Sfinţi este o erezie, decât inseşi cuvintele Sfinţilor? Nu şi-a rupt hainele da pe el Apostolul Pavel nu Listra, când vindecând pe ologul din naştere, poporul I-a luat drept o Dumnezeire? „Oameni buni!” De ce faceţi aceasta? Şi noi suntem oameni de aceiaşi fire cu voi; noi vă aducem o veste bună şi vă îndemnăm ca să vă lepădaţi de aceste lucruri deşerte şi să vă Întoarceţi la Dumnezeu cel viu!" Iată cum ne invaţă să ne Închinăm Sf. Apostol Pavel. Ace’aş lucru şi Sf. Apostol Petru: „Când era să intre Petru, Corneliu s’a aruncat la picioarele lui ţi i s'a închinat Dar Peru l’a ridicat şi i-a zis: scoală-te, nu eu sunt om’. (Fap. Ap. 10—25). Şi pentru a vedea cât de refractară este Sfinţilor Ideia închinării, la ei, voiuncheia cu cuvintele unui al treilea însemnat mărturisitor al lui Isus, din care se va vedea că nici îngerii necum Sfinţii, nu suferă acest omagiu datorit numai lui Dumnezeu Iacă ce zice loan in Apocalipsa 22—9: „Eu loan, am auzit şi am văzut lucrurile acestea Şi după ce le-am auzit şi le-am văzut m’am aruncat la picioarele îngerului care mi le arăta, — ca să mă inchin lui. Dar el mi-a zis: Fereşte-te să faci una ca asta!.„ Eu sunt un slujitor, ca şi fraţii tăi prooroci şi ca acei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta: Inchină-te lui Dumnezeu” Mai mult decât atât, Isus afirmă că Insufi Dumnezeu Tatăl îl desemnează oamenilor ca‘n unic mijlocitor, spre a fi mântuiţi: „Nimenea nu poate veni la mine dacă nu-l atrage Tatăl care m’a trimis si eu il voiu învia in ziua de apoi Id prooroci stă scris: toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu, aşa că oricine e (Citiţi continuarea in pag. II a). Discuţia Nanu-Galadion Cu prilejul incidentului dela biserica Sf. Ştefan (Cuibul cu baia]