Adevěrul, ianuarie 1924 (Anul 37, nr. 12249-12274)

1924-01-01 / nr. 12249

Anul XXXVI. No. 122497 lei exeirpîartf to­rcara m 4 Lei exEippiarui in străinătate A devenit! fflarul 1 Ianuarie iaz* ______ | AL. V. JIILIMAN 1888—1897 _ CONST. MILLE 1897-1920 Cuvântarea D. ministru de finanţe a încheiat discuţiunea generală a budgetului cu o cuvântare, plină de un opti­mism robust, pe care, cu toate a­­plauzele majorităţei, nu credem că-l împărtăşesc mulţi chiar din sânul ei. D. Vintilă Brătianu nu s’a sfiit să se prezinte ca pe un iluzionist. Un om, a spus d-sa, care nu are iluzii, e un om perdut. O fi aşa pen­tru orice om, afară de un ministru de finanţe. Un asemenea om nu tre­bue să aibă iluzii, şi e cel puţin pe jumătate perdut, dacă le are. El trebuie să conteze numai cu reali­tatea rece. Iluziile însă, sunt cea mai mare piedică întru recunoaş­terea acestei realităţi. Admitem că cu un pesimism nelimitat, nu se poate face nici chiar politică finan­ciara, dar optimismul patriotic nu intră în această politică, decât ca un factor impulsiv, în examinarea stărilor de fapt şi a leacurilor posi­bile pentru îndreptarea ei însă, op­timismul, cu atât mai mult iluziile, nu sunt decât un balast tulburător. * * * E natural că optimismul robust al d-lui ministru de finanţe, iluzio­nismul d-sale în special, îl fac să vadă totul la noi, sub culoarea cea mai roză. Chiar unde întrezăreşte seriozitatea situaţiunei,­ povara cri­zei, găseşte repede mângâierea ca şi aiurea a fost aşa. Şi găseşte a­­ceastă mângâiere mai ales în faptul că cei tari vor scăpa dintr’insa. Pe cei slabi, poate şi ei interesanţi, ii abandon­eaz­ă. Hecatombele nu-i sperie, nici faptul că ele trebuie să submineze în mod fatal întregul or­ganism economic. Dar şi unde în­trezăreşte o dificultate, d. Vintilă Brătianu trece peste dânsa cu uşu­rinţa omului care suportă cu înles­nire durerile altuia, întunericul nu-l sperie. Cu o frumoasă figură lite­rară, d-sa a declarat că chiar şi prin cel mai mare întuneric, între­zăreşte raza de lumină Care va că­lăuzi în viitor poporul nostru. Noi în această­­privinţă suntem chiar mai animişti. Noi vedem mai multe raze de lumină în c­e priveşte viito­rul poporului român, — dar nu de aceasta e vorba în discuţiunea la buget, ci de prezenţi! f'nantelor sta­tului şi a economiei tărei. si aces­tea s''’t resfiriști cari se luminează cu altă ceva, decât cu raze, ele se luminează cu ban­sunători, pe cari un ministru de finanţe trebue să îi procure în cea mai largă măsură, co­nsminzător necesităt­­or de dez­voltare ale vieţei economice a na­ţii * Greşeala cea mare a d-lui minis­tru de finanţe este că d-sa crede că această viaţă economică poate fi ifitreruptă, că poate fi în interesul ei, ca in mod const­ant să lăsăm ca ea să treacă prin crize care s’au produs a urea, tocmai fiindcă lip­sise experienţa lor. Pentru ceea ce trebuie ţârei, a spus d. ministru de finanţe, e nevoie de douăzeci de ani. De aceia d-sa vrea sâ-i refacă şi să-i facă gospodăr­i în rate. Cu un mare împrumut contractit în străinătate, am fi putut şi am putea trece la real­zarea unui mare pro­gram de refacere şi înzestrare. D. Vintilă Brătianu nu a vru­t si nu vrea însă acest împrumut decât în condit uni cari nu se acordă azi ni­mănui in Europa. — si nu se mul­țumește a bara drumul capitalului străin spre stat, ci a astupat toate căile prin cari acest capital ar pu­tea vribi măcar spre întreprinde­rile private. D-sa argumentează că numai după refacerea financiară si monetară se pot obţine împrumu­turi pe marile pieţe financiare si invocă chiar in acest scop exem­plul Austriei, când adevărul e con­trarul, numai după ce împrumuturi mari au venit să învioreze organu­mul financiar al statui şi Prin re­percusiune pe cel economic, s’a pu­tut proceda »­ în Austria la echili­brarea budgetului şi la rem­edie­ea Bonetei D. ministru de finanţe mai invoa­­că mereu exemplul Cehoslovaciei pentru a scuza dificultăţile prin cari trecem şi va trebui să trecem încă. Dacă măcar am avea avantagiile pe care energica politică funneiară a Cehoslovaciei ie opune dezavan­­giilor ei­, Noi insă nu vedem de­cit perspectiva acestora din urmă, avantagiile ne lipsesc. Și insă, Ce­hoslovacia a putut temporiza fiindcă zestrea ei economică a fost intactă după război. Totuşi ea a căutat şi caută împrumuturi externe. Ea nu s’a sfiit să facă jertfele ce reda- Bau. * Noi suferim din cauza exageratei frici a d-lui ministru de finanţe, de capitalul străin. E una din acele gogoriţe care a luat la noi forma u­nui tabu. Nevoia ce constaţi de a atrage capitalul străin, e imediat calificată ca lipsă de nationalism si patriotism. Fraza „prin noi înţine“ celebra deviză politică a regelui Carlo Alberto, face ravagii finan­ciare la noi In Italia lui Mussolini se ţine în cursul lunei Ianuarie un congres al „Institutului Internatio­­nal pentru afluenţa capitalurilor străine in Italia“, sub preşidenţia marelui economist Loria. Scopul congresului este de a atrage capi­talurile străine în această ţară. La noi toate străduinţele tind la găsi­rea mijloacelor menite să înde­părteze capitalurile străine. Bucu­reştii puteau deveni centrul finan­ciar a! Europei estice. Dar capita­lul francez, englez şi italian afinea­ză spre Viena. Nu spre paguba a­­cestui oraş şi a Austriei ! Să sperăm cu toţii. Dar să nu f­m iluzionişti în finanţe şi econo­mie. Acest soi de iluzii nu duc la succese, dar costă mai scump decât orice alte iluzii. Siocerus reînvie Acsizele comunale, desfiinţate de răposatul Emil Costinescu ,sunt pe cale de a fi reînfiinţate de d. dr. I. Costinescu. Preşedintele comisiune­ interimare a expus unui ziar moti­vele cari l-au îndemnat să se gân­dească la o asemenea soluţie. Mărtu­risim însă că argumentele invocaţi de d. dr. Costinescu în sprijinul re­­fnfiinţării accizelor nu sunt în stare să rarne argumentele pe baza că­rora Emil Costinescu l s-a desfiinţat. Primarul Capitalei a e nevoe de 110 de milioane lei anual cu cari să a­­copere anuitatea procetatului îm­prumut de 2 miliarde necesar refa­­cerea Bucureştilor. Această sumă vech­e să şi-o procure dintr'o taxă de jumătate la sută ad-valorem a­­supra mărfurilor intrate şi eşite din oraş. D. dr. Costinescu se crede îndrep­tăţit de legea maximului să intro­ducă acea taxă. Se impate, dar a­­ceasta nu e o justificare suficientă pentru reintroducerea unui sistem fiscal medieval la care s’a renunţat tocmai pentrucă constitue un ana­­chronism şi fiindcă punea piedici atât de grele circulaţiei interioare a mărfurilor. Veniturile comunei nu sunt Îndes­tulătoare? Admitem. Dar ele nu pot şi nu trebue să fie sporite decât in cadrul sistemului actual. Capitala, a cărei populaţie a sporit atât de mult prin faptul întregire! naţiona­le, e in dreptul ei să pretindă a i se spori in proporţie cota-partea ce-i re­vine din taxa fondului comunal. Storul la fondul comunal cum şi cota-partea din impozitele prevăzute in reforma fiscală trebue să procure primăriei veniturile de care are ne-,­voie. Noi ştim­ că situaţia comunei e cât se ponte de prepară Mai ştim că d. dr. Costinesca e un om avizat şi bine intenţionatt. Socotm însă că d-sa t­ redeşte r.ând caută soluița si­tuaţiei financiare a Comunei, pe căile înveebite şi condamnabile ale taxelor de barieră, indiferent dacă egea maximului le autoriză ori nu Nestor Urmare la „Rebuniaengleza“ Am arătat mai deunăzi ce boală de constitutionalism acut băntuc in Anglia. Oamenii ăştia au jură decât pe Biblie si pe Constituţie, iar pe cea din urmă nu o au nici mur­al scrisă ci numai trad.(tanaid, ,­eci ar putea s’o calce băt­ţi bine fără ma­re bătae de cap sau de picioare. Si cu toate astea n'o fac. Sc­riu morţiş de ea parc’ar fi sfăntă şi deci intangibilă. Nu de geaba s’a zis că englezii sânt originali, cam loviţi ai leuca. Lloyd George ne-a dat zilele a­­cestea, o nouă dortula­tic mania constituţională care o stăpâneşte ţara Albionului. Vorbind la o întru­nire publică, de rezultatul alegeri­lor, el a spus că nici chiar nu înţe­lege ca Ramsay Mard­analii, b­aile al socialiştilor, să nu formeze gu­vernul, căci numai astfel s’ar­­es­ned­a Constituţia, care trebue să fie grila de căpetenie a ori cărui en­glez. Şi atunci din două una, a adăo­­gat Lloyd George, ori socialis­ta vor guverna In afară de realitate si împotriva ei. In care caz vor că­dea repede de la putere $i vor ver­de încrederea opiniei miblice, ori vor guverna In raport cu realitatea, si atunci peri ei, ori alţii, tot una va ti pentru binele Angliei. E logic, $i o fi si constitutional pe englezeşte, nu zicem, o mai e aceasta si un semn de mare încre­dere In înţelepciunea poporului en­glez, dar nu se potriveşte si nu ri­mează pe la mH de pildă. Pentn felul nostru de-a fi e aceasta o stinghereală, un fel de nebunie. Si nu de alta, dar cum ne vom mai Pu­tea socoti şi un popor Inferior dacă înţelepciunea e atât de sucit înţeleasă In (ara mamă a constitu­ţionalismului ? Căci, vorba ca Lloyd George, din două una: ori englezii sânt o excep­ţie regretabilă dela legile realităţi ori noi. Nu văd cu­m am alege o mijlocie de­ aci. I. T. pa ,i rwiwifygaggagagaB wneammmanutm ' Noul budget al Capitalei prevede mă­rirea cimitirelor. ...Bine că se fac© ceva și pentru bu­cureșteni! Huliganismul ieşan Cea mai săracă Universitate! Autorii agitaţiilor cuziste Ce ne spune 9.Dr. Slătineanu,rectorul Universităţii ieşene ne perfectă. Nici­odată n’a fost atâta auditor. Azistenţa e atât de for­midabilă că nu mai încape în sala de cursuri. Profesorul Sumuleanu nu face cursul d-sale. Este curios cum un dispensar de serviciu militar să ai­bă în așa oroare uniforma militară! La litere, cursurile se fac regulat, afară de ace! al d-lui Fedeleș, a cărui titulatură n’o cunosc, dar care are deasem­enea în oroare unifor­ma ! La drept, cursurile profesorului Matei Cantacuzino au un succes e­­norm. D-sa a fost rugat să s­e facă şi în cursul vacanţei de Crăciun. E curios însă că aceeaşi elevi nu vin la cursurile d-lor prof. Cuza, Tabn­­covici şi Coroi — aşa cel puţin pretind profesori’’ în chestiune. Ce bizară e psihologia studen­ţilor ! Ei vin cu duiumul la cursul d-lui Matei Cantacuzino, se arată dispuşi să urmeze cursul d-sale şi în vacanţă, dar nu vin la cursul d-lui Cuza. E o psiho­­logie al cărui mister eu nu-1 pot pă­­trimie In realitate» la Uni­ver-D. prof. dr. Al Slătineanu ,recto-1 către profesorii cari vroesc să- şi­­rul Universităţii din Iaşi, se află în ■ ţie cursul. La facultăţile de ştim­ţi­n Bucureşti, venit pentru a inzista pe şi medicină lucrurile merg în ordi lângă ministrul instrucţiunei publice, ca să soluţioneze, cu o oră mai cu­rând, o sumă de chestiuni, în legă­tură cu bunul mers al aşezământu­lui superior cultural din Capitala Moldovei. Vom avea ocaziunea să revenim asupra problemelor în chestiune. Pentru­­ moment credem util a da textul unei interesante convorbiri, vută cu d. dr. Slătineanu. Cititorii ar aprecia însemnătatea declaraţi­­unilor făcute de d. dr. Slătineanu ■u francheta d-sale obişnuită, decla­raţii cari lămuresc pe deplin rostul huliganismului universitar ieşan. NEMULŢUMIRI JUSTIFICATE — „Eu recunosc fără înconjur, ne spune d. prof. Slătineanu, că studen­ţii ieşeni au dreptul să fie nemulţu­miţi. Im Universitatea din capii a­­i Moldovei lipseşte complectamen­­e materialul de instrucţie, Iaşul stă el mai prost şi din această pri­vinţă. Pentru a avea o ideie de m­odul cum se instruesc studenţii la acea­stă Universitate, iţi voi spune că a lăcuit c cea de medicină 1009 de studenţi trebuie să înveţe medici­na internă — ramura cea mai im­­portantă a medicine! — într’o sin­gură clinică, care are 35 de paturi. Pet­­ru 330 din anul al V-lea am în laboratorul meu 10 microscoare. Alocaţia bugetară nu ajunge nici pentru hrana animale­lor. In asemenea condifîuni cum să ad­ lucrări practice ? Studenta simpliști s’au agitat pe chestia cadavrelor. Să presupunem că ea a fost rezolvită. Cu aceasta nu s’a rezolvit de cât o parte în­demnată din problema materialului si a mijloacelor de studiu. In budge­tul anului trecut nu s’a prevăzut nici un spor pentm Universitaea din Iaşi. In asemenea condiţiuni se poa­te vorbi oare de studiul serios al ■ncdicinet la acea Universitate . Studenţii simplişti, convinşi de către profesorii antisemit­, au găsit a soluţia stă în alungarea evreilor d­e Universitate. Dar odată evreii alungaţi, tot nu se obţine materia­lul de studiu. $i insuficienta prepa­­ratîunei rămâne aceeaşi Trebue fă­cut ceva pentru Universitatea ie­­sană, findcă aşa cum este astăzi, nu se poate ca ea să meargă îna­inte. Reprezentantul lui Rockefeier, are ?» venit anul trecut prin îasl. a de larat că n’căerî în lume n’a vâ­nt o Universitate a­t­ât de săracă şi că nu sî-a piriut închipui că o Uni­versitate poate să existe în aseme­nea condition!“. CUM SI DE CĂTRE CINE S’AU PUS LA CALE AGITAŢIILE ? Privitor la substratul agitaţiilor huliganice de la Iaş­­d. prof. dr. Slătinenmi ne-a declarat : , ,sAfîrm că ultima miţo­care studenţească a fost pregătită acasă la d. A. C. Cuza. Acesta s’a întors din Bucureşti in ziua de 6 De­cembrie, iar la 7 Decem­brie ne-am trezit cu o ce­rere a studenţilor din A­­sociaţia creştină, pur şi simplu fantastică. Ziua Oficiosul guvernului şi , după cum a arătat încă odată, la Came­ră, d. Em. Antonescu , guvernul însuşi, au o viclenie naivă în dor­­ul lor de a înşela lumea cu privire la agitaţiile diverse ce se întreţin in tară. Metoda aceasta care nu inseal­tă, fireşte, pe nimeni e pe cât de păgubitoare pentru ţară, pe atât de naivă. Şi, iată In ce constă, se în­curajează făţiş sau pe furie toate agitaţile şi. In urmă,­­ ne dau explicaţii. Explicaţii din care reese totdeauna că vina agitaţiilor sunt exclusiv victimele acestora sau po­trivnicii! Totul se încheie cu o fra­ză evazivă şi sonoră in care se preamăreşte spiritul larg de legali­tate al guvernului care nu înţelege, în împrejurările grave, etc. etc. Iată-ne şi aseară muştruluiţi de _______ ___________ _____„Viitorul" că-L­ calomniem când de 13 Decembrie să fie vorbim de odioasa lui atitudine, vii-declarată zi de sărbătoa­re, cursurile suspendate şi alte lucruri de acelaş calibru ! Senatul şi rectorul au refuzat ce­rerea. Uzând Insă de o indulgenţă exagerată, au permis ţinerea unei conferinţe — făcută de profesorul Găvănescu — In­sula Udversiăţei, in ziua de 10 Decembrie, cu condi­ţia expresă — formulată şi in scris si prin grai — că nici un curs nu v­z fi turburat. Cu toate acestea cursurilor profe­sorilor Mueller, Bogdan şl Pascu au fost împiedicate. N’am luat nici o măsură In ziua de 10 Decembrie. In ziua de 11 am fost chemat Insă În laboratorul profesorului Şumuleanu, unde am constatat că doi studenţi evrei aveau capetele sparte, iar cei­lalţi erau destul de serins loviţi. Bă­taia s’a Întâmplat la cursul d-lui Şumuleanu, dar nu in prezenta d-sale; d. Şumuleanu se afla in oda­ia de alături In asemenea condiţi­­uni am crerut necesar să introduc armata, poliţia şi parchetul în Uni­­ersitate De atunci lucrurile merg foarte ne. Cursurile se fac regulat, de­m­oîtatea din Iaşi n’am avea ‘ nici o tulburare de ordi­ne, dacă ea n’ar fi pusă la cate de unii profesori. In­teresul acestora de a pro­voca agitaţiuni, e foarte simplu de întrevăzut: fă­ră agitaţiuni ei n’ar mai avea nici o existenţă po­litică. Cursurile făcându-se in iinişte, sunt decis, ca după vacanţă să re­trag armata. Prevăd însă că scanda­lurile vor reîncepe şi că deci voi fi nevoit să bag din nou armata in Univers­itae. Turburărîle vor reîncepe şi în cea mai mare parte ele sunt opera stu­­danţlor în drept. Aceştia fac agita­­ţiile fiindcă li se asigură astfel exa­­m­enele, după cum studenţii evrei sunt siguri că vor fi trântiţi, pentru motivul că sunt evrei“. # Am înregistrat, aproape steno­grafie declaraţiile rectorului ieşan, care dau o deplinâ confirmare ce­lor ce am spus noi de mult, în pri­vinţa agitaţiilor cuziste de la Iaşi. Nici acum nu va mişca guvernul? Nici acum d. dr. Anghelescu nu va pune capăt cârdăşiei cu d. Cuza ? R. O. NAZBATI­I Vinovate . După lungi * coturi poliţiste, „Viitorul" a ajuns, in sfârşit, să ne desluşească pricina lipsei curentu­lui electric. Vinovată de lipsa curentului *... Dâmboviţa! „In dese rânduri, uzina comuna­lă de la Grozăveşti a fost oprita din funcţiune,-intru cât nu trai era apă suficientă in Dâmbovita care sa ră­cească turbinele". Nu se poa­e conchide, deci, decât că avem a face cu o... „anumită apă“, sau cu ..râuri înstrăinate". Publicul românesc, informat, va Înţelege că administraţia publică nu e cu ni­mic vinovata şi va rupe legaturile cu .anumita apă" care aduce, în asemenea împrejurări ,fata apă la moara opoziției!... Kîx. Sistemul complicităţii... ...explicative! nă ori de-o lasă duplicitate ori de-o ignorabilă complicitate, în agi­taţiile antisemite. „Viitorul" sare in­dignat: „cum?, noi antisemiţi?, e o calomnie .­ Si. adaogă: ,,colec­ţia noastră e de faţă !" E, In adevăr, oficiosul guvernului de o îndrăzneală şi de o lipsă de pudoare, cu totul... emoţionante. El ne prezintă colecţia lui. O avem. In ea cetim zi cu, zi cum scandalu­rile antisemite au găsit mereu ori explicaţia provocătoare ori chiar îndemnuri deadreptul, pând la mi­zerabila atitudine în chestia con­gresului din Cluj al presei. Că după fiecare din aceste susţinute mani­festări, acelaş „Viitorul" aranjează şi căte-o notiţă de declamaţie ino­centă, pentru a salva aparenţele,— această hipocrizie naivă nu înşeală pe nimeni. Revenirea nervoasă de diseară a ziarului guvernamental în­vederează şi ea că chiar mânuitorii acestei ridicule viclenii au început să-i vadă ineficacitatea. Numai că experienţa se face pe ,socoteala intereselor celor nui de­­licate ale ţării Ch. Ce să Fi­­i toi?! CERŞETORUL: Şi ţie ce ţi-a dat guve­r­ul de sărbători? INVALIDUL: Loc in tribună la Bobotează. r Cametui nostru Eiffel Din Paris vine ştirea că Ingine­rul Eiffel, constructorul turnului parizian care poartă numele său, a murit in vârsta de 91 ani. Pe câ­td era încă în viaţă, fante­zia populară ţesuse în jurul lui le­getule, i se spunea câ dupâ ce gran­ui­­oasa construcţie fusese termina­tă, el, constatând de pe ultimul balcon, oscilațiunile ei, s’ar fi arun­cat dela acea înâlțime și ar fi ră­mas cu capul sfărâmat la picioa­rele gigantului turn ce clădise. Era o legendă care-i prindea bine bătrânului inginer, după ce, impli­cat în afacerea Panama, căzuse în­­tr’adevăr moraliceşte de la înălţi­mea gloriei sale, în adâncimile tem­niţei. In realitate însă el continua să trăiască, şi, după cum mi-a spus paznicul turnului, venea adesea sus, pentru a cuprinde cu ochii Pa­risul şi împrejurimile sale di a trăi din amintiri şi din credinţa că lucrarea lui atât de mult dispu­tată când a conceput-o, trăeşte şi va trăi, sfidând elementele. La vremea lui, turnul Eiffel a fost o minune. încă America nu clădise acele case zgârie nouri, in cari oamenii se instalează cu tot confortul, la înălţimi fantastice. Nu num­ai aeroplanul părea o uto­pie irenlia­bilă, dar nici automo­bilul nu exista încă. Nu se inven­­ase motorul acela mic care era condiţia pentru realizarea acestor două fantastice instrumente de locomoţiune. Şi totuşi această ul­timă invenţiune, al cărei autor a­­bia dacă e cunoscut specialiştilor, a avut cu siguranţă o mai mare însemnătate, decât construcţia tur­nului Eiffel ! Dar celebritatea con­structorului acestuia, a rămas mai mare, popularitatea lui mai sigu­ra. Şi copiii ştiu ce-i turnul Eiffel, dar dacă ştiu chiar ce-i motorul mic, nu cunosc ca în primul caz, numele inventatorului său. Totuşi acum, când moartea in­ginerului Eiffel­ îl aminteşte din nou lu­mei, distrugând legendele, — turnul cel mare, semnul ca­racteristic al Parisului, ca şi cupola donaui­­ui Invalizilor şi tur­nurile lui Notre Dame, pe deasu­pra cărora se înalţă biruitor ca vârsta fierului şi a materialismu­lui asupra artei idealiste, l­a în­ceput să fie discutat. Unii îl socot diform, alţii cred că strică prive­liştea Parisului văzut din perspec­tiva vulturului,, şi numai utili­tatea lui practică de observator meteorologic şi pilon radiografic, îl salvează. Poate însă că jocul ca­pricios al vântului, care clatină simţitor silueta, pe care eu o gă­sesc elegantă şi chiar graţioasă, a turnului, va sfirşi prin a determina desfacerea operei lui Eiffel. Atunci materialul din care e compus şi care reprezintă o mare valoare, va intra în compunerea altor con­strucţioni mai utile şi mai solide, a unor avioane poate, cari vor înăl­ţa oamenii cu mult peste nivelul care nu mai departe decât la 1889 părea încă fantastic, iar poste­­ri­atea fără a înţelege de ce turnul Eiffel a emoţionat atâta pe contimporani, nu-i va cunoaşte de cât din gravurile pe cari amatorii ie vor cumpăra dela antiquari. B. Br. TELEFOANELE . . ' NOASTRE; Direcţia 57'7fi Secretariatul 24/73 Se ştie că la biserica Sf. Ştefan (Cuibul cu bană) din Capitală s'a întâmplat un fapt care a provocat vii discuţii. Preotul paroh T. Po­­pescu, învinuit de abateri de la orto­doxie a fost Suspendat, până la ju­decată, din atribuţiile sale biseri­ceşti. In această chestiune d-nii D. Na­nu şi G. Galaction, distinşi literaţi, au publicat In Adevărul care-o scri­soare. D. Nanu revine cu următoa­rea scrisoare, In care expune, din punctul său de vedere, fondul pro­blemei: SCRISOARE-RASPUNS PĂRIN­TELUI GALA GALACTION Iubite Prietine, După apariţia scrisoare! tale in Adevărul" din 23 Dec. o voce din public m’a Întâmpinat: „E! Ai vă­zut? Tudor Popescu a făcut declara­ţii complecte. Va să zică, nici el nu mai tăgădueşte do­anul americanilor protestant!! Ce mai zic acum protes­­tatarii memoriului către Mitropo­lie?" Vezi iubitul meu, cu câtă vino­vată uşurinţă se alunecă un public dela un nevinovat ca ambur al tău, ca o totală deformare a adevărului! Iată de ce voiu pune toate punctele pe toţi­­, acum când judecata Con­­sistoriului Mitropoliei s'a pronunţat, prec­inându-şi c­ompetinţa excluderea părintelui T. Popescu, din Biseri­că. Consistoriul, cu drept cuvânt, a ridicat astfel nivelul unei chestiuni care trece cu mult peste importanţa unei pricini personale şi îmbrăţi­şează principial o problemă de via­ţă şi de moarte a Bisericei noastre ortodoxe. Nu mai am să mă războiesc dar cu persoane, ci cu tipicul bisericesc şi cu răposaţii lui autori Părintele T. Popescu adus în faţa Consistoriului şi-a rezumat crezul creştinesc in două puncte: Venera­ţie sfinţilor şi închinare numai dumnezeeştii Treimi. Această for­mulare se găseşte in canoanele or­­odoxe şi tranşează dintr’odată deo­sebirea intre Biserica noastră şi ce­lelalte două Biserici surori. Biseri­ca protestantă ignorează cu desă­vârşire pe sfinţi. Biserica apuseană catolică ii pune pe aceeaş treaptă la esenţa Dumnezeirei. Biserica or­todoxă de răsărit ii venerează dân­­du-i ca exemple de urmat pen­ru credincioşi şi prăznuindu-le memo­ria la sărbători Acolo unde insă tipicul ortodox de răsărit, se deosi­­beşte de Evanghelie — singura au­toritate indiscutabilă — este când a început mai târziu să confunde pe nedrept veneraţia cu închinarea dându-se sfinţilor rolul de mijloci­t ori pe lângă Dumnezeu, rol pe can catolicii îl acordă de la început din belşug. Prim urmare formula deosebitoa­re intre noi şi catolici este acum goală de înţelesul ce-l avea la Ince­put veneraţia. Confuzia aceasta de termen­, — pentru unii intenţionat voite, pentru alţii, din exces de zel, nevinovată,— a adus cum era şi firesc consecin­ţele oricărei abateri dela noruri Dumnezeiască: moartea Ingrtttuţiei Chestiunea se pune in judecata Sinodului, şi se va vedea dacă in­terpretările făcute de oameni vor f mai puternice pentru Sf. Sinod d­cât poruncile Evangheliei lui Ifris­tos şi ale primilor săi apostoli direcţi Pavel, Petru şi loan. Până atunci, eu fac apel la cinstea intelectuală a fiecărui credincios şi întreb: in care vând din nou­ testament, admite I­­sus alt intermediar Intre păcătos şi Tatăl ceresc, decât pe tine. Când zice „eu sunt aşa; dacă in­tră cineva prin mine va fi mântuit" sau „Veniţi la mine toţi cei trudit şi împovăraţi căci eu sunt blând şi smerit cu inima" (Matei II a­ 28—30) nu elimină El pe orice al mijlocilor? Nu e o scădere a con­cepţiei despre iubirea şi blânteţa lui, când căutăm avocaţi pe lângă milostivirea lui? Când apostolul Pavel nu epistola către Timoteiu (II—5) spune „Căci este un singur Dumnezeu fi un singur mijlocitor între Dumnezeu fi oameni: omul Isus Ilristos, care s’a dat pe sine însuşi ca preţ de res­cumpărare pentru toţi”, — cuvântul acesta este riguros conform cu ra­ţiunea omenească, fiindcă numai cel ce te răscumpără cu preţul sân­gelui este indicatul tău intermediar E scris negru pe alb: „Un singur mijlocitor” Prin ce aberaţie scoa­teţi SOS de mijlocitori şi abrogaţi această esenţială şi categorică afir­maţie, care logiceşte nu suferă nici o altă interpretare? Ce? Litera de Evanghelie este un hocus-pocus, un „uite popa nu e popa?” Şi sa se no­teze bine, ca şi cum, sau mai bine zis tocmai fiindcă Apostolul Pavel prevedea intortocherile si restalma­­cirile ce aveau să se dea cuvintelor sale şi ale Mântuitorului, el mai adaogă imediat in continuare întă­rind afirmaţia de mai sus: „Faptul acesta (ca e un singur mijlocitor) trebuia adeverit la vremea cuvenită şi propovădui­torul şi Apostolul Lui, am fost pus eu; spun adevărul nu Ilristos, nu mint. „Nu Înţeleg oare cei ce susţin contrariul, că iar min­­cinos de cel mai strălucit purtă­top de cuvânt al lui Isus? şi mai de­t ierte: „Vreau dar ca bărbaţii să se roage in orice loc şi să ridice spre cer mâini curate, fără mânie şi fără, gânduri rele!" Ah! Cum mai prevedeau de min­nunat Apostolii, că multe mâini e­­cleziastice aveau să se intindă du­pă acatis­e şi sărindare in numele celor 365 de mijlocitori aithoc invo­caţi Împotriva cuvintelor exprese, atât ale Mântuitorului cât şi ale trimişilor săi direcţi. Cum? Adică suntem aşa de naivi ca să nu pri­cepem cum s’au transformat vechi­le indulgenţe papale nn sărindare şi acatiste, cari au ca şi ele tot atâta legătură cu m­ântuirea păcătosului? Au nevoe Dumnezeu Tatăl şi Fiul, de intervenţia Sfinţilor şi a Sfin­ei Fecioare pentru rugăciunile pocăi­ţilor? Cu­m? Şi nu Cer intervenţii şi bilete de recomandaţie? şi acolo protecţie şi nuică tarifară de pământ, fără preţuri maximale? Nu vedeţi cum nu admirabilul său bun simţ poporul românesc însuşi a pecet­uit această erezie cu proverbul: ,.1 Până la Dumnezeu te omoară Sfinţii?" La ce exasperare trebue să fi adus pe acest popor taxele pentru, mijlocirea Sfinţilor, ca să desnădăjduiescă şi în Cel de a mai găsi Dreptatea! Dar ce probă mai bună poate a­­vea cineva că închinarea la Sfinţi este o erezie, decât inseşi cuvintele Sfinţilor? Nu şi-a rupt hainele da pe el Apostolul Pavel nu Listra, când vindecând pe ologul din naş­tere, poporul I-a luat drept o Dum­nezeire? „Oameni buni!” De ce fa­ceţi aceasta? Şi noi suntem oameni de aceiaşi fire cu voi; noi vă adu­cem o veste bună şi vă îndemnăm ca să vă lepădaţi de aceste lucruri deşerte şi să vă Întoarceţi la Dum­nezeu cel viu!" Iată cum ne invaţă să ne Închi­năm Sf. Apostol Pavel. Ace’aş lu­cru şi Sf. Apostol Petru: „Când era să intre Petru, Corneliu s’a aruncat la picioarele lui ţi i s'a închinat Dar Pe­ru l’a ridicat şi i-a zis: scoa­lă-te, nu eu sunt om­’. (Fap. Ap. 10—25). Şi pentru a vedea cât de refrac­tară este Sfinţilor Ideia închinării, la ei, voiu­­ncheia cu cuvintele unui al treilea însemnat mărturisitor al lui Isus, din care se va vedea că nici îngerii necum Sfinţii, nu sufe­ră acest omagiu datorit numai lui Dumnezeu Iacă ce zice loan in A­­pocalipsa 22—9: „Eu loan, am auzit şi am văzut lucrurile acestea Şi după ce le-am auzit şi le-am văzut m’am aruncat la picioarele îngeru­lui care mi le arăta, — ca să mă inchin lui. Dar el mi-a zis: Fereş­te-te să faci una ca asta!.„ Eu sunt un slujitor, ca şi fraţii tăi prooroci şi ca acei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta: Inchină-te lui Dum­nezeu” Mai mult decât atât, Isus afirmă că Insufi Dumnezeu Tatăl îl de­semnează oamenilor ca‘n unic mijlo­citor, spre a fi mântuiţi: „Nimenea nu poate veni la mine dacă nu-l atrage Tatăl care m’a trimis si eu il voiu învia in ziua de apoi Id prooroci stă scris: toţi vor fi învă­ţaţi de Dumnezeu, aşa că oricine e (Citiţi continuarea in pag. II a). Discuţia Nanu-Galadion Cu prilejul incidentului dela biserica Sf. Ştefan (Cuibul cu baia]

Next