Adevěrul, octombrie 1928 (Anul 41, nr. 13737-13762)

1928-10-01 / nr. 13737

ANUL 41. No. 13737 * Luni 1 Octombrie 1928 6 Pagini Adevărul FONDATORI: A**• V- BELDEttAN 1888 1897 CONST. MILLE 1897-192« 750 lei pe un an. ABONAMENTE : 380 Iei pe 6 fünf. 200 lei pe 3 luni. In străinătate dublu TELEFOANE 9 Centrala: 306/67, 324 73, 346/79, 353/54 Direcția: 357 72. Administrația: 307/69, Provincia: 319/66. »»D. Manio — scrie oficiosul averescan — reclamă puterea in numele străzii". ...In numele cui o va fi reclamând oare d. general Averescu ? Guvernul şi declaraţiile d-lui Vaida s a mai văzut un fenomen atât de absurd cum este guvernarea liberală de la noi. Să ne gândim la toate relele consecinţe de până acum — şi la cele posibile încă, ba chiar inevitabile în viitor!mă, că „cine cunoaşte pe d. Maniu şi pe adjutanţii d-sale îşi dă seama de blubul acestor ameninţări“. Adică, ţine cu orice preţ guvernul acesta să împingă exasperarea publică la ultima ei limită ? E in afară de orice discuţie că liberalii au pierdut orice măsură. Lăcomia feroce cu care ţin prada, le va fi desigur fatală, şi lor — ceea ce nu ne-ar supăra deloc — dar poate face mult rău tării, expusă astfel la primejdioase zguduiri. Nu s’a mai văzut, — „în cadrul D. Al. Vaida-Voevod a făcut, prin că „dela Nistru pân’ la Tisa, în totinterviewul acordat „Adevărului“, te straturile sociale, tensiunea se adeclaraţii foarte impresionante. Apropie de punctul maximal“, oficio- D-sa a vorbit de „tensiunea care,sul guvernului găseşte nimerit să de la Nistru până la Tisa, în toate spue că respinge „ameninţările“ CU straturile sociale, se apropie de ‘ DISPREŢ — şi să mai adauge şi punctul maximal“. D-sa a vorbit de bravada, de o inconştienţă supre„înlăturarea putregaiului care stă pe calea progresului normal“. Şi a mai spus d-sa că: „de cuvântul lui Iuliu Maniu depinde ce se va întâmpla : PACE ORI RAZBOIU“. Evident, nu în fiecare zi se întâmplă ca un fruntaş politic, fost şef de guvern, să vorbească atât de energic. Oficiosul d-lui general Averescu s’a şi grăbit să denunţe gravitatea acelor cuvinte, caracterizându-le astfel: „E concepţia, e limbajul, e atitu- dinea caracteristică a unui partid revoluţionar. Un partid social-de-a actualei orânduiri sociale“, care immocrat — în Anglia, în Franţa, în ,aplică norme de drept, iar nu bunul Germania — necum un partid care plac al despoţiilor asiatice — nu solicită guvernul în cadrul actualei orânduiri sociale, nici când nu şi-a permis a ţine un asemenea limbaj factorului constituţional“. Nu ştim dacă este destul de exactă caracterizarea dată de „îndreptarea" . In tot cazul este sugestivă — şi foarte bine venită. Credem şi noi că In Anglia, in Franţa, In Germania, un partid care solicită guvernul In cadrul actualei orânduiri sociale, n’ar vorbi cum a vorbit d. Vaida. Dar în Anglia din Franţa, in Germania, nimeni n’are ocazia să vorbească astfel, pentru că in acele ţări nu se întâmplă — „în cadrul actualei orânduiri sociale“ — odioasa falsificare a vieţii politice, de care avem parte noi, in România. „In cadrul actuale! orânduiri so- j ciale", — în Anglia, In Franţa, in Germania şi pretutindeni!—nu sein- tâmplă ca partidul liberal să aibă J monopolul puterii, indiferent dacă alegătorii 11 vor sau nu, şi ca el să deţie puterea când şi cât vrea, iar când se satură, s’o Împrumute, pentru scurt timp, partidului pe care şi-l ataşează in treacăt, drept auxiliar ocazional. Şi fiindcă In Anglia, in Franţa, In Germania şi in mai toate ţările din lume, nu se întâmplă aşa ceva, de aceea nu se pomeneşte acolo ca un fruntaş politic de talia d-lui Vaida să vorbească aşa cum ne-a vorbit nouă d-sa. Dar cea mai bună dovadă că ne aflăm intr’o situaţie excepţională, de-o extremă gravitate, ne-o dă felul in care presa guvernului a primit declaraţiile d-lui Vaida. Faţă de avertismentul d-sale, atâtt de elocvent, atât de alarmant, Traien Vlad la Directorul şcoalei de Bele-Arte din Paris, care a prezidat inaugurarea Expoziţiei şicare a conferenţiat la Fundaţia Carol I, despre „Arta decorativă contimporană”. mm _ M. D. PAUL LEON AGITAŢIA SAŞILOR Reprezentanţii alegătorilor saşi din Ardeal s’au întrunit zilele trecute la Sibiu, spre a decide într’o chestiune de egală importanţă pentru această minoritate etnică, cât şi pentru statul român. Pentru a înlesni justa înţelegere a celor hotărâte la acest congres, e necesar să aducem multe preciziuni caracteristice. Imediat după unire s-au manifestat în rândurile saşilor două curente distincte: una din grupări, condusă de dr. Rudolf Brandsch, dorea ca saşii să rupă cu politica tradiţională a oportunismului cu orice preţ şi în orice împrejurări. Sprijinită pe dispoziţiunile pactului pentru protecţia minorităţilor şi pe cunoaşterea moravurilor politice din România, gruparea d-lui Brandsch s’a pronunţat pentru o politică de demnitate naţională, alături nu de guvernele oricari ar fi ele, ci paralel cu acţiunea acelui sau acelor partide politice, al căror program e mai apropiat de al saşilor şi de la a cărui realizare se putea aş■ tepta o îmbunătăţire a situaţiei generale. D. Brandsch a rămas însă în minoritate şi a triumfat curentul condus de d. Hans Otto Roth, a cărui directivă politică s’ar putea cristaliza în formula: există oare un guvern aşa de rău, încât să nu-1 sprijinim? Perpetuând metode, cari, e adevărat, în Ungaria asigurase saşilor importante privilegii, d. Hans Otto Roth, ales preşedinte al partidului pentru realizarea acestui program, —a tratat și a încheiat la pacturi cu toate guvernele. Vreo două-trei cu liberalii, cu averescanii. Pacturi verbale, pacturi scrise, la alegeri generale, la alegeri comunale etc. După zece ani de experienţe, s’a dovedit însă că politica d-lui Roth a dat faliment. Pactele au rămas toate frumuşel pe hârtie sau în vând şi nici una din doleanţele saşilor n’a fost satisfăcută. D. Roth a primit cele mai solemne promisiuni din partea d-lor Duca, Goga, Angelescu etc., dar atât şi nimic mai mult. Iar saşii şi-au pierdut răbdarea. Majoritatea găseşte — cum se învederează din cele petrecute la Sibiu —- că d. Brandsch a avut dreptate şi că se impune schimbarea macazului politic. Şi se pare că şi tacticii d-lui Roth sunt de această părere, întrucât priimul-redactor al oficiosului „Siebenburgisch Deutsche Tagblatt“ din Sibiu, d. Herman Plattner, a citit moţiunea, care în fond rezuma aspra filipică a d-lui Brandsch contra guvernului. * * * Dar in afară de aceste detalii, cari privesc în primul rând viitoarea orientare politică a germanilor din România, merită toată atenţiunea moţiunea votată la Sibiu. Din textul acestei moţiuni, se lămureşte precis că în 10 ani guvernele au reuşit să înstrăineze de statul român o minoritate de ordine şi valoroasă, ca cea săsească, împotriva căreia nici cei mai înfocaţi şovini nu puteau formula acuzaţia de visuri centrifuge. Un mănunchi de oameni paşnici şi civilzaţi, care nu putea fi decât de folos statului. Guvernele i-au tratat însă ca elemente aproape primejdioase pentru stat şi le-au tulburat exemplarele organizaţii şcolare. In chip cu totul inutil pentru stat sau pentru români. Nici d-lui dr. Angelescu nu-i putem face injuria să credem că s’a gândit să-i romanizeze pe saşi, făcându-le mizerii cu şcoala şi cu biserica. Au fost călcaţi, prin urmare, pe bătături, au fost amăgiţi şi păcăliţi, până au ajuns să formuleze ameninţări categorice la Sibiu. „Alegătorii saşi vor să fie pe deplin orientaţi asupra punctului de vedere al guvernului la îndeplinirea revendicărilor noastre. „Calea ce trebue s’o urmăm, e limpede pentru noi. Ea vine întâi înaintea conducătorilor responsabili ai politicei noastre de stat, şi dacă ei nu împlinesc pretenţiunile noastre juste, va trebui să apelăm la forurile internaţionale“. Despre minoritatea maghiară s’a putut afirma că influenţată de propaganda Budapestei, calomniază statul român, ale cărui temelii ar dori să te zdruncine. Dar cine va crede oare în Europa aşaceva despre saşii aruncaţi la o mie de kilometri de Germania ? Iată în ce situaţiune neplăcută ne-a adus imprudenţa şi lipsa de perspicacitate politică a regimurilor „competente“ de până acum. L. P. Nasta Am arătat în alt articol tot ce s’a petrecut în sesiunea recentă a Consiliului dela Geneva, in legătură cu procesul optanţilor unguri. Vina guvernului nostru rămâne evidentă pentru orice minte nepărtinitoare, în faţa căreia defilează întâmplările aşa cum s'au petrecut. Renunţarea la serviciile d-lui Titulescu din motive inavuabile de partid, cum şi nemulţumirea la punctul de vedere susţinut cu hotărlre de d-sa , constituesc două grave greşeli pe cari ţara indulgentă va trebui să le plătească foarte scump. Guvernul nostru s’a complăcut în teoria tratativelor directe, scontând o amânare a problemei. Or, diplomaţia ungurească a provenit din vreme pe membrii consiliului asupra acestui lucru şi de aci se explică asprimea rezoluţiei recente, care ne invită să tratăm cu ungurii, fixându-ne insă o limită extrem de sgârcită: sesiunea din Decembrie. Acceptând această rezoluţiune guvernul nostru a răsturnat implicit întreaga operă trudnică de până acum. Căci, tratativele directe cu Ungaria nu se pot concepe în noua situaţiune, decât pe calea unor importante sacrificii din partea noasta. Vechea teză a compensaţiunii din reparaţiile la cari avem dreptul a fost înlăturată în chiar cursul sesiunii, şi guvernul nostru, acceptând tratativele, a acceptat concomitent şi pista unor grave concesiuni. Prin acest fapt, a fost spulberată una din redutele de rezistenţă, ridicată cu meşteşug de d. Titulescu. De altă parte, acceptând rezoluţiunea consiliului de la Geneva, guvernul nostru a consimţit, în mod automat, şi la a doua renunţare fatală, care dă o turnură cu totul defavorabilă întregului curs al problemei. Anume, suntem legaţi de pe acum să admitem reînscrierea litigiului pe ordinea de zi a sesiunii din Decembrie, în cazul că tratativele nu izbutesc să ducă la un acord. Prin acest fapt, guvernul nostru a răsturnat şi a doua columnă ridicată de d. Titulescu In susţinerea punctului nostru de vedere. Iată-ne, deci, In tratative directe cu Ungaria. Guvernul dela Budapesta s’a grăbit să delege pe d. Spisteinyi — politician din specia Tisaistă — ca să reprezinte interesele optanţilor unguri. Iar guvernul nostru, intrat în horă printr’o nefericită inspiraţie, e nevoit să asculte acum pretenţiunile fantastice ale nobililor expropriaţi spre stupefacţia şi indignarea târii întregi. SOARTA LITIGIULUI PECETLUITA Suntem absolut siguri că, dacă ar fi rămas să trateze d. Titulescu, d-sa n’ar fi evadat niciodată din raza pe care şi-a impus-o la Început în chestiunea despăgubirii optanţilor şi n'ar fi admis cu nici un preţ altă bază de tratative decât compensaţiunea. Se prea poate ca ungurii să fi refuzat un acord pe această bază, însă d. Titulescu ar fi găsit suficientă tărie în dreptatea cauzei româneşti spre a replica, odată pentru totdeauna, că statul român a epuizat toată buna sa voinţă şi toate posibilităţile sale. In acea propunere, Guvernul d-lui Brătianu s’a lăsat însă târât pe panta intereselor sale subiective, cari nu se armonizează din nefericire nici cu interesele ţării şi nici cu ale d-lui Titulescu. Datorită acestui fapt, soarta litigiului cu optanţii o putem socoti pecetluită, atâta vreme cât statul nostru va îi reprezentat prin guvernul Brătianu. Metodele acestui guvern s'au dovedit profund greşite, in acest domeniu, ca şi iu altele, şi dacă mai este o eşire din impas, aceasta nu poate fi urmată decât de alt guvern şi cu alte metode. Iată de ce tratativele cu Ungaria au fost acceptate de d. Apponyi, numai după ce i s’a promis că statul român e dispus să trateze pe alte baze decât compensaţiunea. Aceasta însemnează că guvernul nostru e dispus să plătească despăgubiri grele optanţilor unguri pentru moşiile expropriate. Tratativele vor urma deci numai în jurul sumelor pe cari Ungaria Ie cere şi pe cari noi suntem gata să i le plătim. Guvernul d-lui Brătianu comite prin acest fapt o adevărată crimă împotriva ţării şi o revoltătoare nedreptate faţă de particularii şi instituţiunile din România, cari au suferit exproprierea fără să aibă dreptul de a revendica despăgubiri. Atâta vreme cât vor dura tratativele, vom înţelege că târguiala îşi urmează cursul ei capricios, ameninţând să greveze lumea muncitoare din ţară cu noui şi importante sarcini, menite să alimenteze setea de lux şi risipă a fericiţilor magnaţi unguri. Dacă ele se vor termina printr’un acord, vom înţelege că zarul a fost aruncat şi că ne rămâne doar să muncim din răsputeri pentru a achita generoasele concesiuni făcute de guvern. Iar dacă ele se vor rupe fără nici un rezultat, vom şti că, în Decembrie, problema optanţilor se va desbate din nou la Geneva, din bunul motiv că această desbatere a fost acceptată de noi cu anticipaţiune... GUVERNUL ARE CUVÂNTUL Ambele perspective interesând de aproape ţara — guvernul e dator să lămurească opinia publică asupra condiţiunilor in cari înţelege să trateze cu ungurii. Este absolut sigur, că, dacă aceste condiţiuni vor fi ruşinoase şi insuportabile, constituind un tribut al acestei ţări către nobilii reclamanţi dela Budapesta, opinia publică românească va şti să reacţioneze cu putere spre a le evita. Intr'o armonie indestructibilă, proprietarii români expropriaţi ca şi improprietăriţi vor găsi soluţiunea potrivită spre a reteza poftele îndrăzneţe ale celor ca vor să facă, din revoluţiunea socială a reformei agrare, nu prilej de târguială respingă tofire şi umilitoare. Dar, pentru a se face acest lucru, guvernul e dator să lămurească ţara. Vrem să ştim ce a promis şi cât vrea să plătească. Vrem să ştim deoare tristul curaj de a plăti din banii ţării câteva miliarde de lei, numai şi numai spre e acoperi înfrângerea sa şi Insuficienţa acţiunilor sale în această direcţiune». Şi mai vrem să ştim ce are de gând in cazul eşecului tratativelor. Căci, incontestabil, in urma nefericitei inspiraţiuni avute, problema optanţilor se va desbate din nou in Decembrie, fără nici o şansă de amânaare şi temporizare. Consiliul Ligii va da o soluţiune decisivă şi nimic nu ne Îndreptăţeşte să sperăm că ea ne va fi favorabilă. Ca să evităm complecta noastră înfrângere, o acţiune puternică in ţară e necesară, şi o schimbare urgentă in tactica noastră de la Geneva se impune. Şi mai e necesară, cu preţul oricărui sacrificiu, chiar al celui mai „grozav” — demisiunea d-lui Brătianu, iar d. Titulescu să reia conducerea operaţiunilor. Tiberiu Vornic PROCESUL OPTANŢILOR Tratativele cu Ungaria Ce putem aştepta dela aceste tratative? In pragul anului şcolar, vitrinele librăriilor sunt pline de manuale didactice. Nu poţi intra în casa unei rude, nu te poţi duce la un prieten — fără să nu vezi copiii aşezându-şi cărţi pe mese sau într’un ghiozdan. Ne-aducem aminte şi de emoţia noastră în faţa cărţilor cu „poze”, învelite de noi cu grijă pe vremuri —prevăzute cu „Ex meis libris“, sexmate şi rânduite în pupitru. Fără voe luăm acum în mână câte o carte de şcoală şi ne îngrozim: o hârtie de împachetat măsline, tipărită cu cerneală roşcată... pagini strâmbe, înţepate la întâmplare de sârme — când pieziş pe text când pe mandirul unui domnitor, servind parcă de agrafă. Cărţile de şcoală nici nu stau deschise. Imediat revin la loc. Seamănă mai degrabă cu nişte căpcăui sau aparate de surpriză. Copilul — când învaţă — trebue să pună pe o foae un pietroiu, iar pe alta... o gheaţă. Şcolarul neatent poate începe lecţia cu Alexandru cel Bun şi o continuă, din pricina unei svâcnituri neobservate a paginilor, cu reformele lui Cuza Vodă. Dar ilustraţiile? In abecedare, ca şi’n cărţile de curs primar—desenele parcă-s luate de pe pereţii peşterilor. Fără textul de alături, elevul n’ar ghici numele jdihaniei anexate. Sau autorii sunt,poate, partizanii artei nouă? Ilustraţiile cărţilor de liceu, care reprezintă personagii rigide sau cetăţi făcute ca din cărţi de joc ori din cutii de chibrituri, servesc la zeci de ediţii. Intre ediţii, clişeele respective zac în pivniţele tipografiilor sau în hambarele autorilor. Clişeele se freacă unele de altele în lăzi, se ciocnesc, prind rugină.... De-aceia împărătesele din an în an îmbătrânesc mai tare. Apollo capătă vărsat, iar Venus — pelagră... Cărţile de Istorie, de exemplu, par mai degrabă nişte tratate de dermatologie — cu fel de fel de pacienţi cu boli de piele.... nu cu domni chipeşi şi domniţe „fatale”. Fără îndoială, nu toate manualele sunt hidoase — dar marea lor majoritate.». Există şi cărţi îngrijite, ca manualele d-lui D. D. Patraşcanu, de pildă—„Istoria veche“ şi „Istoria mijlocie”. Autorii şi editorii sunt îndeobşte prea avizi de bani. Dacă nu le pune limite propria lor conştiinţă, —•oare n’ar putea interveni ministerul de instrucţie care, pe lângă aprobarea dată operei în manuscris, ar trebui să dea încă o aprobare operei tipărite ? M. Sevastos CARNETUL NOSTRU MANUALELE DIDACTICE Din ale copiilor Invenţii făcute de copii de dr. P. ROBESCU In fiecare copil există şi o facultate inventivă, care, poate să fie pusă în valoare, dacă împrejurările sunt favorabile. Vom descrie mai la vale, trei mari invenţii, de cari se foloseşte azi întreg pământul, făcute de copii. In anul 1712, în Anglia, doi lucrători, un fierar Tom Newcomen și un geamgiu John Cawley, amândoi din Darmouth (Distr. Devonshire) au construit o maşină cum nu se mai văzuse până atunci, o maşină cu vapori, sau în termenii de azi, un motor cu aburi. Ceia ce până atunci nu putuseră să facă marii ingineri, cu diplome şi titluri, au reuşit să facă cei doi modeşti lucrători. Maşina construită de ei a fost cea dintâi maşină cu vapori care a avut prima aplicaţie practică, şi, în minele de cărbuni ale unui proprietar Back, la Wolverhampton, era întrebuinţată să pompeze apa. Maşina, se înţelege de la sine, era foarte primitivă şi nu ajunsese la perfecţia la care a adus-o James Watt mai târziu. Una din perfecţiunile aduse acestei maşini, foarte importantă, a fost adusă de un copil, Humphry Potter, şi iată cum : Intre altele, maşina avea două valvule, cu care se închidea şi se deschidea orificiul prin care intrau vaporii de apă şi orificiul prin care intra apa ca să răcească cilindru. Aceste valvule trebuia să se închidă şi să se deschidă pe rând, ca mişcarea pistonului să fie regulată. Valvulele acestea le închidea şi se deschidea un lucrător. Firește că munca aceasta nu era grea sau obositoare, dar era foarte plicticoasă , fiindcă trebuia să tragi mereu când de sfoara asta, când de cealaltă, așa că valvulele să se închidă și să se deschidă pe rând. Newcomen pusese pe un băiat, Humphry Potter să tragă valvulele, pentru că această muncă nu cerea nici forţă, nici pricepere, şi băiatul, în schimbul unei mici sume, îşi vedea de treabă. Totuşi, ar fi de preferat să se joace cu tovarăşii săi, dar gândindu-se la câştig, trăgea de sfori şi bombănea în gând : dacă valvulele s’ar deschide singure, şi el tot să ia plata, ce bine ar fi! Ideia aceasta o duse pe Potter la marea invenţie : legă sforile valvulelor de biela maşinei, şi aceasta, închidea şi deschidea singură valvulele, fără ca Potter să le mai tragă şi mai ales, fără ca el să-şi piardă plata, să poată să se joace în linişte cu tovarăşii săi. Se înţelege că „chiulul“ lui Potter fu descoperit, copilul fu certat cum trebuie, dar Newcomen băgă de seamă că maşina lui mergea bine, ba chiar mai bine şi mai regulat de când nu mai deschidea omul valvulele, ci şi le deschidea singură maşina, în mod automat. In plus, că era şi un lucrător mai puţin de plată. Şi astfel, un copil de 12 ani, a adus o modificare importantă maşinei cu aburi, care nu va fi uitată în istoria maşinilor, căci dela sfoara lui Potter, ,s’a ajuns imediat la o mică pârghie, care funcţionează şi azi. Vedeţi toate bicicletele, vedeţi infinitatea de automobile cari circulă pe pneumaticele lor! Cine credeţi că este inventatorul ? Tot un copil şi iată cum: Cam pe la sfârşitul secolului trecut s’a inventat bicicleta. Pe atunci îi zicea „velociped* şi era cu trei roate, apoi cu două, una mare şi una mică în spate, şi în fine cu două roţi egale. Pe atunci, cauciucurile roţilor erau pline, şi chestiunea lor era o problemă. Scoţianul Dunlop, veterinar în Belfast, dăruise fiului său o bicicletă, şi copilul toată ziua se plimba prin oraş cu frumosul său vehicul. Lumea îl admira, cu atât mai mult cu cât caldarâmul Belfastului era aşa de prost, încât copilul mai-mai să-şi muşte limba. Pe atunci, englezii ziceau velocipedului Boneshakers adică „scuturător de oase“, şi tânărul Dunlop, a simţit poate mai mult ca oricare altul adevărul acestei porecle. Dunlop, împreună cu tatăl său căutară un leac al sguduiturilor, şi după câtăva gândire, ajunseră la o soluţie : dacă s’ar pune pe roate o substanţă mai moale decât guma, sguduiturile ar fi mai puţin simţite. Au încercat în diferite feluri, până ce le veni ideia să pună un tub de cauciuc, care servea la gazul de iluminat, umflat cu aer. Succesul pe care l-a avut, a făcut pe Dunlop să ceară brevetul Azi, vedeţi la ce mare întrebuinţare au ajuns cauciucurile cu aier comprimat, şi azi mai există marca Dunlop, originară din Scoţia, unde un copil a inventat pneumaticul de vehicul ’ ’ ' * La 30 Aprilie anul trecut, Germania a serbat 150 de ani de la naşterea marelui matematician Carl Friederich Gauss. Gauss, la etatea de 9 ani, când era în şcoala primară din Braunschweig, a dat o probă de eminentele sale facultăţi matematice. Intr’o zi, profesorul celor o sută de băeţi din clasa lui Gauss, a dat o lucrare în clasă : să facă suma totală a cifrelor de la 1 la 100. Această lucrare le-a dat-o ca în timpul cât ei vor socoti, el să-şi termine o lucrare a sa, cu care venise în clasă. Profesorul îşi făcuse socoteala că copiilor le va trebui cel puţin o oră ca să calculeze toate sumele, şi mare i-a fost uimirea, când după câteva minute, Carl Gauss se presentă la catedră cu caietul pe care era făcută toată socoteala. Profesorul constată că rezultatul lui Gauss era exact, dar nu-l obţinuse pe calea pe care crezuse dânsul, şi cum făceau ceilalţi şcolari, cari adunau toate cifrele. (Citiţi continuarea în par) NOTE LUNI se va întruni, în sfârşit, comisiunea însărcinată să se ocupe cu suferinţele moţilor rămaşi fără hrană. Mai târziu, pe la sfârşitul toamnei, se va face un raport asupra chestiunii. In orice caz, încă înainte de Paşti, comisiunea se va întruni din nou, ca să ia cunoştinţă de raport, iar pe la Sămpetru va fi trimis d. Tătărăscu la fața locului ca să refere asupra... grabnicei nevoi ele ajutorare a regiunilor bântuite de foamete! * * * UN COMUNICAT publicat în „Viitorul" spune între altele: ■ „Cenzură nu există in regat si încasarea impozitelor se face intr’un mod normal fără să se recurgă la mijloace excepţionale". Să ne înţelegem însă: comunicatul de mai sus, deşi publicat în oficiosul guvernului român, este al guvernului... iugoslav. La noi lucrurile stau cam altfel!.. . CHESTIA ZILEI A__ _AUTOARE CU GHINION — Cum nu izbutesc să te împuşc pe tine, când de-atâta vreme împuşc francul ? GLOSE POLITICE... Rezerva Un financiar cu reputaţie ne atrăgea deunăzi atenţia asupra unui fapt caracteristic, şi, care, după părerea lui, trebue să ne dea enorm de gândit. In ultimii doi ani începuse o mişcare de înfiripare şi de înviorare în raporturile cu străinătate. Legătura era ţinută tot mai strâns. Se discutau afaceri; se puneau la cale participări. Se găsea şi mijlocul să ne vie credite, timide la început, din ce in ce, însă, mai însemnate şi mai serioase. In ultimul timp s’a produs, însă, o pauză îngrijitoare. Contactul devine tot mai rar. Străinătatea stă într’o rezervă impresionantă. Nici un ordin de cumpărare sau de vânzare de acţiuni, nici o nouă legătură de afaceri. Desigur că la aceasta contribue, in primul loc, infinitele tratative pentru realizarea împrumutului de stabilizare. Dar nu este mai puţin adevărat că străinătatea este mult impresionată şi de teribila criză financiară prin care trece piaţa noastră. Falimentele, moratoriile şi protestele poliţelor, au trezit vigilenţa celor ce erau pe punctul de a începe noui legături cu România. Rezerva aceasta, cum am spus, este mai mult decât îngrijitoare. Ea marchează o stare de nouă neîncredere, ceiace agravează Și mai mult starea precară de până acum. Saşii In timpul Monarhiei, au avut o politică seculară notorie. In Austro-Ungaria ea era cunoscută și ajunsese un criteriu de judecată: „politica săsească" era sinonim cu o politică plină de abilităţi şi de oportunism. Saşii au dus acest gen de politică la o perfecţie desăvârşită şi reuşiseră de multe ori să dejoce combinaţiunile şi scopurile unora din cele mai marcante personalităţi politice din istoria Austro- Ungariei. Baza politicei lor era abilitatea şi oportunismul. Cele mai adeseori, în cursul duratei ei seculare, această politică a însemnat acordul cu guvernele. Ne-am amintit de toate acestea, când am citit rezoluţia şi violentele discursuri pronunţate la congresul săsesc de la Sibiu. Saşii proferând cuvinte violente şi ameninţătoare — aceasta nu-i în firea lor. Saşii, luând hotărit poziţie în potriva guvernului — aceasta nu-i in tradiţia lor. Si totuşi, şi una şi alta sunt perfect exacte. întâmplarea aceasta dă măsura exasperării generale, in potriva celor cari ne guvernează. Saşii violenţi — aceasta înseamnă că ceilalţi sunt pur şi simpul exasperaţi. Dar mai e un lucru. Saşii nu se plâng numai de nedreptăţi de ordin minoritar sau confesional. Ei declară că „au pierdut răbdarea", între altele, fiindcă „poporul nostru este ţinut intr’o stare de nesiguranţă de drept şi de sustragere de drepturi". Numai cei ce cunosc imensa forţă conservatoare înmagazinată de secole de Iaşi, forţă care a fost totdeauna baza principală a politicei lor, numai aceia vor înţelege ce înseamnă acuzaţia de sustragere de drepturi, venită de la ei, şi la ce grad de anarhie administrativă şi de abuz, trebue să se fi ajuns! Sever NAZBATII MINELE Pentru realizarea împrumutului finanţa străină cere modificări în legea minelor. D. Vintilă Brătianu, care îşi simte guvernul minat de conflicte ce s’au ivit între el şi ţară, ar accepta această soluţie, nădăjduind să-şi modifice şi dumnealui mina acră pe care i-o exploatează opoziţia, ştiind ce se află în subsolul sufletesc al primului ministru, Klx.