Apărarea Patriei, ianuarie-iunie 1970 (Anul 26, nr. 1-52)
1970-02-25 / nr. 8
Pag. 7 APĂRARE__________________________________________________________________________________ In poligoanele Interlocutorii noștri, comandantul și secretarul comitetului de partid au aprecieri frumoase în legătură cu munca celor cărora le-a fost Încredințată buna funcționare păstrare a „averii“ pe care o înși sumează poligonul unde comandant este locotenent-colonelul Ioan Cătănea. Intr-adevăr, intrînd pe poarta poligonului, ne-am putut da seama că aici energia oamenilor rodește. Maiorul Corneliu Achim de aproape patru ani și-a legat propriile sale succese de cele ale subunităților care vin în poligon să-și verifice cunoștințele dobîndite în mânuirea armamentului. Am discutat cu el despre scurtarea drumului de rezolvare a unor probleme de importantă pentru eliminarea acelor „goluri“ nedorite care mai apar atunci cînd subunitățile sînt prezente în poligon pentru a se instrui asa cum cer regulamentele. „Luînd“ drumul poligonului, măsurile întreprinse s-au dovedit raționale, dinamizate de spiritul de conștiinciozitate și de disciplină al tuturor celor ce muncesc în poligon, răspunzători de fiecare „șurub“ care ar putea deregla buna funcționare a instalațiilor. Cînd se execută întreținerile regulamentare, cînd se efectuează o reparație, în reglaj, toți se află la datorie, în poligon . Și tot ceea ce s-a făcut se controlează cu atenție. Procedlndu-se astfel, au putut fi luate din vreme , măsuri pentru a se combate superficialitatea, întări exigența și disciplina pe toate treptele care formează scara ierarhică ia întregului poligon. Și în acest Poligon sînt „minusuri“ ; subliniem însă că „plusurile“ prevalează. In alte locuri, unele defecțiuni frecvente sînt puse pe seama „vechimii“ instalațiilor si agregatelor poligonului. Iată care este părerea maiorului Achim : — Improvizațiile datorate slabei calificări dau naștere de fapt unor astfel de defecțiuni. Cum procedăm noi ? La începutul fiecărui ciclu de instrucție depistăm militarii care au cunoștințe de electronică, telecomandă, pe bobinatori, electromecanici sau care au lucrat în echipe de ridicare a deranjamentelor în rețelele de înaltă tensiune, în acest sens am găsit înțelegere din partea comandanților. După ce acești ostași își desăvîrșesc pregătirea militară generală sînt repartizați în poligon, unde timp de aproape o lună, îi „înarmăm“ cu cunoștințele necesare pentru a asigura buna funcționare, exploatare și întreținere a aparaturii și instalațiilor din sectoarele de trageri ale căror „șefi“ vor fi. Apoi, în alte 30 de zile, lucrează cot la cot cu sectoriștii din ciclul II, iar în a treia lună, urmăriți îndeaproape de către noi sînt ajutați să intre în atribuțiuni, cu toate responsabilitățile care le revin. Astfel, la noi, instalațiile din poligon funcționează în conformitate cu cerințele regulamentare. Ca atare, nu e vorba de „îmbătrânirea“ aparaturii ci a cunoștințelor celor chemați să le exploateze. ...Pentru noul ciclu de instrucție baza materială a acestui poligon este gata. Cîmpurile de tragere cu armamentul de pe tanc, cu armamentul automat de infanterie și cîmpul de tragere al artileriei au fost verificate „bucățică cu bucățică“, după analiza temeinică situației de fapt a fiecărui cîmp a de tragere. Am întîlnit mulți oameni destoinici în acest poligon ca, de pildă, maiorul Ion Cornu, plutonierul Gheorghe Dumitru sau soldații loan Jercan, loan Dănilă și loan Colcea Oamenii care muncesc aci au și ei greutăți, pe care ar fi necesar ca organul de partid să le asculte cu mai multă atenție. Și o propunere au făcut oamenii din acest poligon : cîmpul de tragere al infanteriei este cel mai solicitat (să nu uităm nici de „lotul de luptă al infanteriei“). Cu toate acestea, șeful cîmpului de tragere nu are un ajutor, un subofițer. In schimb, colegul lui de la cîmpul de tragere cu armamentul de pe tanc — mai puțin solicitat — are prevăzute două asemenea ajutoare ! Soluții se găsesc. Trebuie numai aplicate. Locotenent-colonel ing. I. RARES VALORIFICAREA CONTINUĂ A EXPERIENȚEI ACUMULATE PAȘNUNE PENTRU MESERIE.. Ne aflăm într-un poligon de garnizoană. Se trage aici, nu glumă ! Trag infanteriști, trag tanchiști, trag artileriști. Facem cunoștință cu maiorul Coteliei Anastase. De șase ani muncește aici. Nu întotdeauna au mers luaturile ca „pe roate“. A mai fost și criticat, i s-a arătat ce trebuie să mai facă... Nu a așteptat să i se spună de două ori același lucru. Acum, aici totul funcționează ca „la carte“. Intrați în „cămine“, parcurgeți „căile de rulare“, cronometrați viteza țintelor mișcătoare, intrați prin grupul social și o să vă convingeți. Iată-l și pe plutonierul Tanasin Branislav. Promoția ’58. Cînd l-am cunoscut era bolnav. Ne-a spus că o să se ducă la spital după ce subunitățile vor termina tragerile. E „maistru“ în reglaje. Unde pune el anina, totul „merge“. Din ’62 muncește aici. Cu o mică întrerupere. In cîmpul de „tragere“ al infanteriștilor, l-am întîlnit pe locotenent-colonelul Ioan Peticaru, dintr-un comandament. I-am solicitat părerea. Ne-a spus : Am mai fost prin poligoane. Așa că am multe etaloane de comparație Aici totul funcționează. Din toate punctele de vedere. Simțul de „bun gospodar“ își spune cuvintul. Aici se ..trage“ în condiții regulamentare. Și asta-i foarte important, înainte de a trece mai departe, deschidem o paranteză. Vă precizăm că ne aflăm în poligonul de garnizoană al cărui șef este locotenent-colonelul Constantin Marinescu. Are și un locțiitor. E maior. Pe nume Ion Avram. Și face treabă. Are o experiență de aproape 9 ani de poligon ! 9, 8, 7, 6, 5... Sînt cifre care întruchipează viata unor oameni care muncesc în poligoane Și în poligoane muncesc oameni ! Acest lucru nu trebuie să-l uităm. Au și ei familii. Au și ei nevoie de timp liber. Dar cînd tragerile s-au terminat, ei nu pleacă acasă. Atunci începe adevărata lor munca. Reparații, întrețineri, reglaje.. . Altfel, poligonul nu ar mai fi poligon. Le cerem, dar să le și dăm. Din toată inima. O merită cu prisosință 9, 8, 7, 6, 5... Aceste cifre i le-am înfățișat comandantului garnizoanei. Ne-a răspuns: „Nu i-am recompensat. în regiment am „N“ cadre“. Faptul că instalațiile și agregatele poligonului sînt bine întreținute și reglate, faptul că aci trag mai multe subunități și unități în condiții regulamentare, nu dovedesc oare că în poligon muncesc cadre cu experiență, îndrăgostite de specialitatea lor, cu o înaltă conștiință profesională ? Meritele acestor oameni în făurirea rezultatelor cu care subunitățile se întorc de la trageri nu sînt cu nimic mai prejos decît ale celorlalte cadre din unitate. Locțiitorul comandantului unei unități de tancuri din această garnizoană ne-a vorbit cu multă căldură despre munca oamenilor din cîmpul de tragere cu armamentul de pe tanc. De aceea s-a gîndit să-i stimuleze. Și i-a stimulat. Cu aprobarea comandantului, pe doi subofițeri din poligon i-a recompensat cu cîte un ceas. S-au scurs lunile. A venit finele anului. Și controlul. Și „imputarea“ celor două ceasuri. Peste 700 lei. Cauza ? Cei doi subofițeri nu figurau în evidența unității. Fenomene ca cele relatate își găsesc originea, după părerea noastră, în unele anomalii care există în prezent. De exemplu, materialele de întreținere și reparare a poligonului se obțin prin intermediul unei mari unități... de care nu aparține poligonul. Oamenii care muncesc în acest poligon sînt luați în evidență, și fac pregătirea politico-ideologică la o unitate care aparține de o altă mare unitate. Sprijinul care trebuie acordat pentru executarea unor reparații în cîmpurile de tragere este asigurat de unitățile care-și trimit militarii în poligon. Fiecare pentru cîmpul lui de tragere Soluții ? Am ascultat păreri dar nu s-au conturat soluții clare. Situația ar trebui, după părerea noastră, analizată mai profund și rezolvată pentru că oricum și de acești oameni trebuie să aibă grija totuși cineva Maior ing. LIVIU SIRCA intîlnire cu constructorii de autoturisme românești Recent, la casa armatei din Pitești au avut loc două întîlniri între cadrele militare din garnizoană și reprezentanți ai uzinelor constructoare de autoturisme. La prima întâlnire intitulată „Totul despre Dacia — 1300“ inginerul Leon Miulescu, de la uzina din Pitești, a vorbit despre caracteristicile tehnice ale noului autoturism românesc. La a doua manifestare de acest gen a participat inginerul Nicolae Merza care a relatat din experiența căpătată de constructorii români, din 1957 — data fabricației primului autoturism M — 57— și pînă astăzi. Ambele întîlniri au fost urmate de demonstrații practice efectuate de cei mai buni șoferi de încercare ai uzinelor constructoare. (M. P.) PATRIEI ANUNȚ Academia militară organizează în perioada 10—20.VII. 1970, concursul de admitere la facultățile tehnice pentru următoarele specialități de INGINERI și SUBINGINERI MILITARI : INGINERI ARMAMENT TRANSMISIUNI CONSTRUCȚII UTILAJ DE GENIU AVIOANE ȘI MOTOARE DE AVION INSTALAȚII ELECTRICE DE AVIAȚIE, SUBINGINERI TANCURI ARMAMENT. La concurs pot participa militari în termen, în vîrstă de cel mult 22 ani, absolvenți ai liceului cu diplomă de bacalaureat sau absolvenții cu diplomă ai unei școli echivalente. Condițiile de admitere sunt aceleași ca la institutele tehnice de învățămînt superior civile, publicate în broșura .ADMITEREA IN INVATAMANTUL SUPERIOR — 1970". După încheierea studiilor, absolvenților li se acordă diploma de inginer (subingineri în specialitatea pe care au urmat-o Cererile de înscriere la concurs împreună cu actele necesare (copie de pe diploma de bacalaureat și de pe certificatul de naștere — legalizate de notariat) vor fi înaintate comandanților unităților respective pînă la 20 aprilie 1970. Concursuri de admitere pentru anul școlar 1970/1971 în unele instituții militare de învățămînt Ministerul organizează Forțelor Armate concursuri de admitere pentru anul școlar 1970/1971 în următoarele instituții militare de învățămînt • Liceele militare, anul I, între 13 iunie și 3 iulie 1970 și anii II—IV între 18 și 22 iunie 1970; — Școlile militare de ofițeri activi, între 29 iunie și 7 iulie 1970; — Cursul de pregătire medico-militară, Institutul de limbi și literaturi străine, între 5 și 20 iulie 1970 ; — Școlile militare care pregătesc maiștri militari și subofițeri, între 25 august și 5 septembrie 1970 — Școala militară de muzică — ciclul profesional — între 27 august și 5 septembrie 1970. Tinerii care doresc să participe la concursul de admitere la una din aceste instituții militare de învățămînt vor depune cereri de înscriere la centrele militare județene pe raza cărora domiciliază, pînă la data de 10 aprilie 1970. Detalii suplimentare pot fi cerute la centrele militare județene (municipale, de sector), înainte de plecare în cursă Foto: M. POJOGEANU Pe agenda organizațiilor U.T. C. Luna cîntecului și a poeziei patriotice și ostășești In prima parte a ciclului de instrucție organizațiile U.T.C. desfășoară tradiționala „lună a cîntecului și a poeziei patriotice și ostășești“, moment important al muncii de cultivare în rîndul tinerilor militari a dragostei față de patrie și popor, a devotamentului față de partid, a calităților morale și de luptă. „Pregătirile pe care le facem — ne spunea locotenentul-major Virgil Bogdan, locțiitorul secretarului comitetului dintr-o unitate mecanizată U.T.C. — reprezintă în fapt o continuare a folosirii creațiilor artistice, a cîntecului și poeziei ca mijloace educative antrenante, îndrăgite de ostași“. Manifestările artistice sînt sprijinite nemijlocit de subofițeri din fanfara unității care au fost repartizați pe subunități. Sergentul-major Marcel Știucă, responsabilul comisiei pentru activitatea cultural-artistică, ne spunea, în calitatea sa de membru al comitetului U.T.C. : „Pentru a ușura învățarea unor melodii, programăm concerte în sală și în aer liber, cînd timpul permite, în luna cîntecului și a poeziei patriotice și ostășești aceste concerte se desfășoară cu și mai mare regularitate, avînd și un repertoriu specific. Totodată, subofițerii de muzică ajută organizațiile U.T.C. la învățarea cîntecelor patriotice și ostășești în timpul activităților culturale. Intenționăm să folosim mai bine și mijloacele tehnice de propagandă din înzestrarea unității“. Cîntecul și poezia patriotică și ostășească se îmbină organic cu preocupările curente ale uteciștilor. Pentru a răspunde cerințelor dezvoltării calităților morale și de luptă ale militarilor, activitățile culturale cuprind montaje literar-muzicale care evocă eroismul ostașilor români, seri literare pe tema jurămîntului militar și alte asemenea genuri care, prin cîntec și poezie, oglindesc realizările din patria noastră, viața ostășească. Totuși, programele de activități ale unor organizații se rezumă doar la stabilirea unor cîntece și poezii care vor fi învățate la anumite date; în timpul care a rămas, după cum ne spunea și locțiitorul secretarului comitetului de partid, lucrurile vor fi îndreptate. Inițiativele organizațiilor U.T.C. din batalioane vor întregi activitățile la nivelul unității, care includ concursuri de recitări, desfășurarea pe etape a concursului „Trec plutoanele cîntind“ etc. REP. • INFORMAȚII • CONSEMNĂRI PE URMELE MATERIALELOR PUBLICATE LA RUBRICA: Marea majoritate a consemnărilor noastre la rubrica „Controlul circulației M.F.A. ne informează, își găsesc ecoul corespunzător în unități și garnizoane. Factorii de răspundere, îndeplinind îndatorirea de a răspunde la semnalele presei de partid, ne scriu despre măsurile luate pentru lichidarea lipsurilor semnalate de redacție. Așa de pildă, din răspunsul trimis de unitate, referitor la consemnarea intitulată „Un șofer... cam indisciplinat“ (nr. 2 1970), aflăm că fruntașul C. Gălăteanu, șofer, a fost înlocuit de la volanul mașinii pe care o conducea și mutat la o altă unitate. Abaterile de la regulile de circulație pe drumurile publice săvîrșite de ostaș în zilele de 2 și 7 ianuarie a.c. au constituit subiectul unei vii dezbateri cu toți militarii din unitate. împotriva căpitanului Gh. Constantin, comandantul subunității în care era încadrat fruntașul Gălățeanu și a locotenentului P. Pană, aflat de serviciu de zi pe unitate pe data de 2 ianuarie, s-au luat măsuri disciplinare pentru lipsa de control și îndrumare a personalului trimis în cursă. In răspunsul său la critica adusă Sil raidul „Cînd neglijența merge mină în mină cu indisciplina“, publicat în nr. 49/1969, ofițerul I. Mușatescu arată că deficiențele semnalate au fost înlăturate. Ni se mai comunică faptul că unitatea are în dotare un număr important de mașini de transport și de utilaje, dar pînă in prezent eșaloanele superioare nu au încadrat o funcție de comandant de pluton auto-utilaje care să se ocupe efectiv de exploatarea și întreținerea acestor mijloace, deși unitatea a cerut insistent să se rezolve această situație. Referindu-se la alte lipsuri despre care este vorba în același raid, maiorul inginer I. Poștoacă, șeful unui serviciu tehnic, ne informează că toți șoferii mecanici auto din unitate au participat la dezbaterea cazului semnalat. La sfîrșit ei imbolul —— circulației ne aferismâ au fost informați despre măsurile ordonate de comandant. O scrisoare cam... telegrafică ne-a trimis locotenent-colonelul N. Laiță, referindu-se la consemnarea „Pe gratis“, apărută în nr. 47/1969. Reproducem din scrisoare : „Cazul a fost izolat, nu este o caracteristică a unității noastre, beneficiarul a suportat costul conform chitanței nr. 95 ; nu vom mai avea în unitate asemenea practici“. Dintr-un alt răspuns, semnat de locotenent-colonel I. Gavăt, cităm : „Articolul „Corigenți la o materie de bază“ apărut în Apărarea patriei nr. 49 din 10. 12.1969 a fost citit de către toți factorii răspunzători de pregătirea profesională a conducătorilor auto și s-au luat măsuri corespunzătoare“. Ce fel de măsuri, nu ni se spun în aceste ultime două răspunsuri deși ne-ar fi interesat. Din scrisoarea de răspuns la consemnarea intitulată : „Transporturi de sezon”, publicat în nr. 51/1969 — ,aflăm că împotriva căpitanului C. Luță, care a folosit pentru interese personale o mașină a unității aflată în rodaj abătîndu-se de la traseul ordonat de comandant, s-au luat măsuri disciplinare. Dar, oare nimeni nu s-a gîndit să calculeze cu a costat această abatere de la itinerar ? De ce să plătească statul ? Am mai primit de asemenea răspunsuri de la ofițerii M. Vîlceanov, V. Dincă, C. Coltan și I Boantă. Colonel M. CIUPERCEANU NFORMAȚII • CONSEMNĂRI •INFORMAȚII Nr. 8 (2002) MARTOR NEDORIT LA O DISCUȚIE SĂ trăiți... — Bine ai venit, la noi la loc să mai stăm de vorbă, îmi spune cu amabilitate locțiitorul unui comandant de școală. Nici nu apuc bine să mă așez, că unul din secretarii comitetului de partid intră în birou cu o hîrtie în mînă. O sesizare trimisă de un elev ziarului în care spune că... „nu-i bun programul orar... că n-au timp pentru vizita medicală..." — Cum n-au timp ? sa uite în programul zilnic , de la șapte la șapte douăzeci, vizita medicală — elevi. Cazuri grave. Cele obișnuite, după masă. Elevul ar trebui pedepsit. Cum îndrăznește să afirme așa ceva ! — Totuși, oarecare dreptate are... ha ora respectivă este în program și inspecția de dimineață, și gradații nu le dau voie să plece la infirmerie. Cum nu le dau voie ? — Nu le dau. Gradații nu știu care sînt cazuri grave și care sînt ușoare. Numai medicul poate stabili, iar la medic nu se pot duce în cele douăzeci de minute. — Să se ducă după-amiază — Nu se poate. După masă medicul nu mai merge în cazarma lor. Vine dincoace,in cazarma aceasta. Unul din ei lipsește. Cel rămas face și el ce poate... In acest moment, tovarășul care mă invitase să iau loc ca „să mai stăm de vorbă“ îmi întinde mina... Părăsesc biroul cu sentimentul că am asistat la una din acele scene de familie la care străinii incomodează. Mă gîndesc totuși poate că elevul respectiv n-o să fie pedepsit. Deși nu-i exclus, atîta timp cu Direcția învățămîntului militar continuă practica trimiterii sesizărilor spre cercetare celor vizați. Eu cui să trimit sesizarea ? (D. D.) ACELA CARE UITĂ Plutonierul Costan Mihalca își crease în unitate, încă cu ani în urmă, un renume pentru care nimeni nu-l invidia : cînd se așeza la masă într-un local, nu se ridica pînă nu le vedea pe toate în dublu. Tovarășii de muncă au încercat în repetate rînduri să-l ajute, dar zadarnic. Pînă la urmă a fost scos, pe bună dreptate, din rîndurile cadrelor active ale armatei. Prin nu se știe ce „miracol“, pe la jumătatea anului trecut centrul militar din localitate l-a rechemat în armată. Cei care-l cunoșteau s-au mirat cînd l-au revăzut din nou în uniformă, însă și-au zis că, după cîțiva ani de „gîndire", omul a tras învățămintele cuvenite. Dar cum oamenii uită uneori, și plutonierul Miholca a uitat pățania din trecut... Deunăzi, i s-a încredințat misiunea să însoțească un detașament de militari. In loc să-și îndeplinească conștiincios datoria, într-o gară unde trebuia să schimbe trenul și-ai făcut din belșug... plinul. Apoi, și-a părăsit misiunea, lăsîndu-i pe militari în voia soartei și s-a dus — după cum avea să afirme a doua zi la unitate — să facă o vizită în comuna natală. Probabil că de această dată, după faptă i se va da și o răsplată pe care îi va fi mai greu să o... uite. (I. N.) Mă aflu la Inspectoratul miliției municipiului București. In fața mea Tiberiu C. Este reținut pentru cercetări. La 18 ianuarie Împlinea 17 ani. La aniversare nu a mai primit nici florile și nici urările care se obișnuiesc. Ce fapte îl aduseseră aici? Intr-o dimineață, dintr-o mașină staționată intr-o piață din București, a furat o haină cu acte și bani. După citeva zile este prins în timp ce încerca să vîndă obiecte furate. Se legitimează cu ...actele furate și ajunge la... miliție. Asupra lui se găsește o fotografie înfățișînd doi tineri cu pistoale in mină. • Stăm de vorbă cu acest tânăr. Mult timp nu răspunde, își fixează privirea în podea. Încercăm să refacem drumul lung pînă la miliție. De la vîrsta de 12 ani, părinții l-au lăsat în grija unei bunici și a altor rude de prin București. De ce ? Poate au crezut că e mai bine ca băiatul să crească la oraș, nu undeva pe graniță. Lipsit de mediul familial, necontrolat de părinți, Tiberiu C. se mută de la o rudă la alta ca un orfan. Cîtva timp a fost elev la grupul școlar „Grivița roșie“. Profesorul diriginte al anului doi, în care Tiberiu C. era inscris, ne spune: „Absenta foarte mult de la școală. Am chemat părinții. A venit mama elevului. Dar el a continuat să lipsească și am fost nevoit să-l exmatriculăm“. începind din martie 1968, tinărul vagabondează prin București, vara pe litoral și din cînd în cînd se duce și pe la părinți. Niciodată insă pentru mult timp. De fiecare dată fuge de acasă, furînd cite ceva. O dată ia un costum de haine al tatălui său, altă dată lucruri ale mamei, o geantă de voiaj, un aparat de radio etc. pe care bineînțeles le vinde. Curînd fură din casa părintească o mie de lei și iar fuge. Se spune că orice familie nefericită e nefericită în felul ei propriu. Plec în orașul în care urma să întîlnesc familia acestui tinăr. Bucuria mutării, după mulți ani, într-un apartament nou este umbrită de această îngrozitoare veste. Pentru a ne putea întilni, tatăl trebuie să parcurgă mulți kilometri. Datoria lui și-o face cu răspundere. Omul din fața mea are lacrimi în ochi. El, un om cu autoritate, care se bucură de prețuirea celor cu care lucrează... Acest părinte este ofițer al armatei noastre. Este căpitanul grănicer Ion C. Delincventul reținut de miliție este așadar fiul unui ofițer. E aproape de necrezut, închisoarea Văcărești. Stau de vorbă cu Mircea Cezar B., un tinăr al cărui chip îl reținusem din citeva fotografii. Poartă acum hainele vărgate ale deținuților. Un ofițer de miliție asistă la discuție. Tinărul in haine vărgate mi se pare un băiat inteligent, de altfel știu că în primele clase lua chiar și premiu. Colegii tăi știau cu cete o. La școală nu se știa nimic. Tinărul acesta are antecedente penale. Prima oară a furat un magnetofon pe care l-a vîndut propriului său tată iar cu banii luați a plecat la mare împreună cu un prieten, încerc să aflu ce s-a petrecut atunci, cum a reușit să nu fie pedepsit... — Tata se zbatea foarte mult pentru mine. Poate prima dată cînd am fost condamnat, dacă aș fi fost și eu reținut măcar două-trei zile, împreună cu ceilalți care au făcut trei săptămîni închisoare, n-aș fi acum aici — Cum a obținut alunei tatăl dumitale o amintire de o lună de zile? — Nu cunosc ! Cine este acest tânăr, ce fapte l-au adus aici ? Tatăl armatei său este ofițer superior al noastre, locotenent-colonel Andrei B. Tinărul în haine vărgate este fiul său. Simți nevoia să exclami din nou. De necrezut ! Mircea Cezar B, fost elev în clasa a XI-a la liceul „Alexandru Sahia“ a fost condamnat la patru ani închisoare pentru tilhărie. Citesc piesele din dosarul 154'B. 1969. Patru tineri pun la cale o spargere, în lipsa unui locatar, a soției și a fiului acestora de acasă, Mircea — împreună cu un alt tânăr — au pătruns în apartament, unde au găsit doar o fetiță de zece ani. Mircea Cezar B. „pentru a o reduce la tăcere pe fetița care a deschis ușa, i-a aplicat mai multe lovituri cu piciorul în stomac, după care a scos batista din buzunar și a legat-o la gură. Au legat-o de miini și de picioare cu fularele de la au, au acoperit-o cu o pătură și au început să cotrobăiască prin casă”. (Din dosarul procesului)... Așadar două cazuri în care fii de ofițeri devin delincvenți. Să precizăm : sînt cazuri unice în felul lor. Exemple limită, am putea spune, — Trebuia să iau măsuri mai severe — spune acum ofițerul Ion C., după ce faptele au luat o asemenea întorsătură dramatică. A fost influențat de alții spune ofițerul Andrei B., acum cînd Mircea poartă costum de pușcăriaș. Da, acum căpitanul Ion C., tatăl tînărului arestat de miliție, recunoaște că ar fi putut, ar fi trebuit să ia măsuri severe pentru a-l determina pe fiul său să apuce pe drumul muncii cinstite. Ieșind de sub influența familiei cu care se vedea atît de rar și ulterior și a școlii pe care o abandonase, Tiberiu intră sub înmurirea unor prietenii intimplătoare legate prin gări, prin parcuri sau pe plajă. Dacă părinții ar fi intervenit cu hotărîre pentru a schimba această situație inscriindu-și fiul la o școală cu internat — și în privința aceasta ofițerii aflați în misiuni speciale beneficiază de prioritate — probabil drumul fiului său ar fi fost altul. Stai și te gîndești. Un ofițer, un militar care trăiește în condițiile destul de aspre ale vieții pe frontieră, pentru care noțiuni ca disciplina, corectitudinea, datoria au o accepțiune atît de clară, intens trăită zi cu zi, nu reușește, nici nu încearcă să insufle unicului său băiat sentimentul datoriei și al demnității. Un ofițer, un om care prin însăși profesia sa este chemat să fie educator. Cum e posibil ? Aceeași întrebare își aruncă umbra și asupra familiei lui Mircea, băiatul aflat la închisoare. Familia B. locuiește într-o casă frumoasă, în Capitală. Acum o cameră rămîne neîncălzită, caa a fiului „plecat“. Mama, izbucnind mereu în plins, ne arată multe insigne sportive, cărți și citeva fotografii înfățișîndu-l pe Mircea in orele de sport. Era într-un lot de volei , de două ori a fost plecat și în străinătate, la competiții. — Se pare că dumneavoastră îi luați mereu apărarea lui Mircea la școală, poate și acasă... — Am avut încredere în el. Uneori mi s-a atras atenția asupra unora dintre prieteniile pe care le avea. Unul dintre acești prieteni venea și-l lua cu mașina (!). Am fost indulgentă, aveam încredere. Dacă aș fi știut. — Dar totuși, știați, înainte de ultima lui faptă, că a mai furat un magnetofon... Directorul adjunct al liceului „Mihai Viteazul”, diriginte în clasa a IX-a și a X-a al fostului elev al acestei școli ne spune : „Am discutat cu tatăl elevului. Elevul lipsea mult de la școală, dar părintele său îl apăra. într-o seară, cînd am plecat tîrziu de la școală, l-am văzut pe Mircea furișîndu-se pe lingă ziduri. Parcă ascundea ceva. L-am chemat pe tatăl său la școală. L-am prevenit. Din păcate, intervenția mea n-a avut efectul dorit. Comportarea băiatului a rămas neschimbată. Niciodată nu avea situații de promovare, își alegea prietenii dubioase. Ii găsesc vinovați pe părinți“. — Vă simțiți vinovat ? — ii întreb pe locotenent-colonelul Andrei B. Nu-mi răspunde. Și tăcerea poate fi un răspuns. — Ce atitudine ați adoptat cînd fiul dvs. r. furat magnetofonul... ? — A fost influențat de alții. într-adevăr a fost influențat. De către „prieteni“ constituiți în bandă, de către elemente certate cu cinstea, cu normele eticii noastre. Dar n-a fost influențat — cit de dureros se confirmă azi — de către tatăl său care poartă o uniformă ce prin ea însăși semnifică datoria, răspunderea socială, demnitatea. Se naște, firește, întrebarea t tatăl a făcut totul, tot ce trebuia ca părinte răspunzător de comportarea, de viitorul fiului său, de profilul moral al unui membru al socieății socialiste ? Că își iubește fiul este incontestabil. Și e firesc. Dar a nu-ți învăța copilul că în viață trebuie să răspunzi pentru ceea ce faci, a te zbate să-l scutești de pedeapsa meritată pentru acte nedemne săvîrșite nu are nimic comun cu dragostea părintească. O asemenea orbire nu poate duce decît la acte care — la fel ca în cazurile relatate — au urmări dintre cele mai grave și lovesc înainte de toate tocmai în cel pe care am vrut să-l ferim. Viața se răzbună, este uneori chiar necruțătoare cu acei părinți care satisfac toate capriciile fiilor lor, le oferă mai mult decît merită și decît trebuie. Subliniem din nou: sînt două cazuri extreme, cu totul ieșite din comun, în lumea cadrelor forțelor armate. Dacă le-am înfățișat așa cum sînt, sumbre și triste, am făcut-o pentru a fi ecou al mîhnirii pe care o resimt cei ce cunosc aceste cazuri — tovarășii de muncă ai ofițerilor respectivi — și pentru a trage un semnal de alarmă. Părinții au mari răspunderi față de copiii lor. Nici multitudinea sarcinilor cotidiene, nici condițiile de trai de care ne bucurăm, atit de diferite față de părinții și bunicii noștri, nu trebuie să ne împingă spre o atitudine de neglijare a educării copiilor, de a le îngădui ceea ce nu li se cuvine, de a-i ocoli de răspunderile ce se incumbă vîrsta și îndatoririle. Sînt mari răspunderile de părinți, de cetățeni... MELANIA DOBRE cuna ETICĂ - FAMILIE _________ DOI TINERI ÎN POSTURA DE DELINCVENTE DAR NUMAI EI SÎNT VINOVAȚI ?