Apărarea Patriei, ianuarie-iunie 1970 (Anul 26, nr. 1-52)

1970-02-25 / nr. 8

Pag. 7 APĂR­ARE__________________________________________________________________________________ In poligoanele Interlocutorii noștri, comandantul și secretarul comitetului de partid au aprecieri frumoase în legătură­­ cu munca celor cărora le-a fost Încredințată buna funcționare păstrare a „averii“ pe care o în­și sumează poligonul unde coman­dant este locotenent-colonelul Ioan Cătănea. Intr-adevăr, intrînd pe­­ poarta poligonului, ne-am putut da­­ seama că aici energia oamenilor rodește. Maiorul Corneliu Achim de a­proape patru ani și-a legat pro­priile sale succese de cele ale sub­unităților care vin în poligon să-și verifice cunoștințele dobîndite în­­ mânuirea armamentului. Am discu­tat cu el despre scurtarea drumu­lui de rezolvare a unor probleme de importantă pentru eliminarea acelor „goluri“ nedorite care mai apar atunci cînd subunitățile sînt prezente în poligon pentru a se instrui asa cum cer regulamentele. „Luînd“ drumul poligonului, mă­surile întreprinse s-au dovedit ra­ționale, dinamizate de spiritul de conștiinciozitate și de disciplină al tuturor celor ce muncesc în poli­gon, răspunzători de fiecare „șurub“ care ar putea deregla buna func­ționare a instalațiilor. Cînd se execută întreținerile regulamenta­re, cînd se efectuează o reparație, în reglaj, toți se află la datorie, în poligon . Și tot ceea ce s-a făcut se controlează cu atenție. Procedlndu-se astfel, au putut fi luate din vreme , măsuri pentru a se combate superficialitatea, întări exigența și disciplina pe toate trep­tele care formează scara ierarhică ia întregului poligon. Și în acest Poligon sînt „minusuri“ ; subli­niem însă că „plusurile“ preva­lează. In alte locuri, unele defecțiuni frecvente sînt puse pe seama „ve­chimii“ instalațiilor si agregatelor poligonului. Iată care este părerea maiorului Achim : — Improvizațiile datorate slabei calificări dau naștere de fapt unor astfel de defecțiuni. Cum proce­dăm noi ? La începutul fiecărui ciclu de instrucție depistăm mili­tarii care au cunoștințe de electro­nică, telecomandă, pe bobinatori, electromecanici sau care au lucrat în echipe de ridicare a deranja­mentelor în rețelele de înaltă ten­siune, în acest sens am găsit înțe­legere din partea comandanților. După ce acești ostași își desăvîr­­șesc pregătirea militară generală sînt repartizați în poligon, unde timp de aproape o lună, îi „înar­măm“ cu cunoștințele necesare pentru a asigura buna funcționare, exploatare și întreținere a apara­turii și instalațiilor din sectoarele de trageri ale căror „șefi“ vor fi. Apoi, în alte 30 de zile, lucrează cot la cot cu sectoriștii din ciclul II, iar în a treia lună, urmăriți îndeaproape de către noi sînt aju­tați să intre în atribuțiuni, cu toa­te responsabilitățile care le revin. Astfel, la noi, instalațiile din poli­gon funcționează în conformitate cu cerințele regulamentare. Ca atare, nu e vorba de „îm­bătrânirea“ aparaturii ci a cunoș­tințelor celor chemați să le ex­ploateze. ...Pentru noul ciclu de instrucție baza materială a acestui poligon este gata. Cîmpurile de tragere cu armamentul de pe tanc, cu arma­mentul automat de infanterie și cîmpul de tragere al artileriei au fost verificate „bucățică cu bucă­țică“, după analiza temeinică situației de fapt a fiecărui cîmp a de tragere. Am întîlnit mulți oameni des­toinici în acest poligon ca, de pil­dă, maiorul Ion Cornu, plutonierul Gheorghe Dumitru sau soldații loan Jercan, loan Dănilă și loan Colcea Oamenii care muncesc aci au și ei greutăți, pe care ar fi necesar ca organul de partid să le asculte cu mai multă atenție. Și o propu­nere au făcut oamenii din acest poligon : cîmpul de tragere al infanteriei este cel mai solicitat (să nu uităm nici de „lotul de luptă al infanteriei“). Cu toate a­­cestea, șeful cîmpului de tragere nu are un ajutor, un subofițer. In schimb, colegul lui de la cîmpul de tragere cu armamentul de pe tanc — mai puțin solicitat — are prevăzute două asemenea ajutoare ! Soluții se găsesc. Trebuie numai aplicate. Locotenent-colonel ing. I. RARES VALORIFICAREA CONTINUĂ A EXPERIENȚEI ACUMULATE PAȘN­­UNE PENTRU MESERIE.. Ne aflăm într-un poligon de garnizoană. Se trage aici, nu glu­mă ! Trag infanteriști, trag tan­­chiști, trag artileriști. Facem cunoștință cu maiorul Co­­­teliei Anastase. De șase ani mun­cește aici. Nu întotdeauna au mers luaturile ca „pe roate“. A mai fost și criticat, i s-a arătat ce trebuie să mai facă... Nu a aș­teptat să i se spună de două ori același lucru. Acum, aici totul func­ționează ca „la carte“. Intrați în „cămine“, parcurgeți „căile de rulare“, cronometrați viteza ținte­lor mișcătoare, intrați prin grupul social și o să vă convingeți. Iată-l și pe plutonierul Tanasin Branislav. Promoția ’58. Cînd l-am cunoscut era bolnav. Ne-a spus că o să se ducă la spital după ce sub­unitățile vor termina tragerile. E „maistru“ în reglaje. Unde pune el anina, totul „merge“. Din ’62 mun­cește aici. Cu o mică întrerupere. In cîmpul de „tragere“ al in­fanteriștilor, l-am întîlnit pe lo­cotenent-colonelul Ioan Peticaru, dintr-un comandament. I-am soli­citat părerea. Ne-a spus : Am mai fost prin poligoane. Așa că am multe etaloane de comparație Aici totul funcționează. Din toate punc­tele de vedere. Simțul de „bun gos­podar“ își spune cuvintul. Aici se ..trage“ în condiții regulamentare. Și asta-i foarte important, înainte de a trece mai departe, deschidem o paranteză. Vă preci­zăm că ne aflăm în poligonul de garnizoană al cărui șef este loco­­tenent-colonelul Constantin Mari­­nescu. Are și un locțiitor. E maior. Pe nume Ion Avram. Și face treabă. Are o experiență de aproape 9 ani de poligon ! 9, 8, 7, 6, 5... Sînt cifre care în­truchipează viata unor oameni care muncesc în poligoane Și în poligoane muncesc oameni ! Acest lucru nu trebuie să-l uităm.­ Au și ei familii. Au și ei nevoie de timp liber. Dar cînd tragerile s-au terminat, ei nu pleacă acasă. Atunci începe adevărata lor munca. Reparații, întrețineri, reglaje.. . Altfel, poligonul nu ar mai fi poli­gon. Le cerem, dar să le ș­i dăm. Din toată inima. O merită cu priso­sință 9, 8, 7, 6, 5... Aceste cifre i le-am­ înfățișat comandantului garnizoa­nei. Ne-a răspuns: „Nu i-am re­compensat. în regiment am „N“ ca­dre“. Faptul că instalațiile și agrega­tele poligonului sînt bine întreți­nute și reglate, faptul că aci trag mai multe subunități și unități în condiții regulamentare, nu dove­desc oare că în poligon muncesc cadre cu experiență, îndrăgostite de specialitatea lor, cu o înaltă conștiință profesională ? Meritele acestor oameni în făurirea rezul­tatelor cu care subunitățile se în­torc de la trageri nu sînt cu nimic mai prejos decît ale celorlalte cadre din unitate. Locțiitorul comandantului unei unități de tancuri din această garnizoană ne-a vorbit cu multă căldură despre munca oamenilor din cîmpul de tragere cu armamen­tul de pe tanc. De aceea s-a gîndit să-i stimuleze. Și i-a stimu­lat. Cu aprobarea comandantului, pe doi subofițeri din poligon i-a recompensat cu cîte un ceas. S-au scurs lunile. A venit finele anu­lui. Și controlul. Și „imputarea“ celor două ceasuri. Peste 700 lei. Cauza ? Cei doi subofițeri nu fi­gurau în evidența unității. Fenomene ca cele relatate își gă­sesc originea, după părerea noastră, în unele anomalii care există în prezent. De exemplu, materialele de întreținere și reparare a poli­gonului se obțin prin intermediul unei mari unități... de care nu a­­parține poligonul. Oamenii care muncesc în acest poligon sînt luați în evidență, și fac pregătirea poli­­tico-ideologică la o unitate care a­­parține de o altă mare unitate. Sprijinul care trebuie acordat pen­tru executarea unor reparații în cîmpurile de tragere este asigurat de unitățile care-și trimit militarii în poligon. Fiecare pentru cîmpul lui de tragere Soluții ? Am ascultat păreri dar nu s-au conturat soluții clare. Si­tuația ar trebui, după părerea noas­tră, analizată mai profund și re­zolvată pentru că oricum și de a­­cești oameni trebuie să aibă grija totuși cineva Maior ing. LIVIU SIRCA intîlnire cu constructorii de autoturisme românești Recent, la casa armatei din Pitești au avut loc două întîl­­niri între cadrele militare din garnizoană și reprezentanți ai u­­zinelor constructoare de autotu­risme. La prima întâlnire intitu­lată „Totul despre Dacia — 1300“ inginerul Leon Miulescu, de la uzina din Pitești, a vorbit des­pre caracteristicile tehnice ale noului autoturism românesc. La a doua manifestare de acest gen a participat inginerul Nicolae Merza care a relatat din expe­riența căpătată de constructorii români, din 1957 — data fabri­cației primului autoturism M — 57— și pînă astăzi. Ambele întîlniri au fost ur­mate de demonstrații practice efectuate de cei mai buni șoferi de încercare ai uzinelor cons­tructoare. (M. P.) PATRIEI ANUNȚ Academia militară organi­zează în perioada 10—20.VII. 1970, concursul de admitere la facultățile tehnice pentru ur­mătoarele specialități de IN­GINERI și SUBINGINERI MI­LITARI :­­­­ INGINERI ARMAMENT TRANSMISIUNI CONSTRUCȚII UTILAJ DE GENIU AVIOANE ȘI MOTOARE DE AVION INSTALAȚII ELECTRICE DE AVIAȚIE, SUBINGINERI TANCURI ARMAMENT. La concurs pot participa militari în termen, în vîrstă de cel mult 22 ani, absolvenți ai liceului cu diplomă de ba­calaureat sau absolvenți­i cu­ diplomă ai unei școli echiva­lente. Condițiile de admitere sunt aceleași ca la institutele teh­nice de învățămînt superior civile, publicate în broșura .ADMITEREA IN INVATAMAN­­TUL SUPERIOR — 1970". După încheierea studiilor, absolvenților li se acordă di­ploma de inginer (subingineri în specialitatea pe care au urmat-o Cererile de înscriere la concurs împreună cu actele necesare (copie de pe diplo­ma de bacalaureat și de pe certificatul de naștere — le­galizate de notariat) vor fi înaintate comandanților uni­tăților respective pînă la 20 aprilie 1970. Concursuri de admitere pentru anul școlar 1970/1971 în unele instituții militare de învățămînt Ministerul organizează Forțelor Armate concursuri de admitere pentru anul școlar 1970/1971 în următoarele in­stituții militare de învăță­mînt • Liceele militare, anul I, între 13 iunie și 3 iulie 1970 și anii II—IV între 18 și 22 iunie 1970; — Școlile militare de ofi­țeri activi, între 29 iunie și 7 iulie 1970; — Cursul de pregătire me­­dico-militară, Institutul de limbi și literaturi străine, în­tre 5 și 20 iulie 1970 ; — Școlile militare care pre­gătesc maiștri militari și sub­ofițeri, între 25 august și 5 septembrie 1970­­ — Școala militară de mu­zică — ciclul profesional — între 27 august și 5 septem­brie 1970. Tinerii care doresc să parti­cipe la concursul de admitere la una din aceste instituții militare de învățămînt vor depune cereri de înscriere la centrele militare județene pe raza cărora domiciliază, pînă la data de 10 aprilie 1970. Detalii suplimentare pot fi cerute la centrele militare ju­dețene (municipale, de sector), înainte de plecare în cursă Foto: M. POJOGEANU Pe agenda organizațiilor U.T. C. Luna cîntecului și a poeziei patriotice și ostășești In prima parte a ciclului de instrucție organizațiile U.T.C. desfășoară tradiționala „lună a cîntecului și a poeziei patrioti­ce și ostășești“, moment impor­tant al muncii de cultivare în rîndul tinerilor militari a dra­gostei față de patrie și popor, a devotamentului față de par­tid, a calităților morale și de luptă. „Pregătirile pe care le facem — ne spunea locotenentul-ma­­jor Virgil Bogdan, locțiitorul se­cretarului comitetului dintr-o unitate mecanizată U.T.C. — reprezintă în fapt o continuare a folosirii creațiilor artistice, a cîntecului și poeziei ca mijloace educative antrenante, îndrăgite de ostași“. Manifestările artistice sînt spri­jinite nemijlocit de subofițer­i din fanfara unității care au fost repartizați pe subunități. Ser­­gentul-major Marcel Știucă, res­ponsabilul comisiei pentru ac­tivitatea cultural-artistică, ne spunea, în calitatea sa de mem­bru al comitetului U.T.C. : „Pen­tru a ușura învățarea unor me­lodii, programăm concerte în sală și în aer liber, cînd timpul permite, în luna cîntecului și a poeziei patriotice și ostășești a­­ceste concerte se desfășoară cu și mai mare regularitate, avînd și un repertoriu specific. Toto­dată, subofițerii de muzică a­­jută organizațiile U.T.C. la în­vățarea cîntecelor patriotice și ostășești în timpul activităților culturale. Intenționăm să folo­sim mai bine și mijloacele teh­nice de propagandă din înzes­trarea unității“. Cîntecul și poezia patriotică și ostășească se îmbină organic cu preocupările curente ale uteciș­­tilor. Pentru a răspunde cerințe­lor dezvoltării calităților morale și de luptă ale militarilor, acti­vitățile culturale cuprind monta­je literar-muzicale care evocă eroismul ostașilor români, seri literare pe tema jurămîntului militar și alte asemenea genuri care, prin cîntec și poezie, oglin­desc realizările din patria noas­tră, viața ostășească. Totuși, programele de activi­tăți ale unor organizații se re­zumă doar la stabilirea unor cîn­­tece și poezii care vor fi învă­țate la anumite date; în timpul care a rămas, după cum ne spu­nea și locțiitorul secretarului comitetului de partid, lucrurile vor fi îndreptate. Inițiativele or­ganizațiilor­­ U.T.C. din batalioa­ne vor întregi activitățile la ni­velul unității, care includ con­cursuri de recitări, desfășurarea pe etape a concursului „Trec plutoanele cîntind“ etc. REP. • INFORMAȚII • CONSEMNĂRI PE URMELE MATERIALELOR PUBLICATE LA RUBRICA: Marea majoritate a consemnărilor noastre la rubrica „Controlul circulației M.F.A. ne informează, își găsesc ecoul corespunzător în unități și garnizoane. Factorii de răspundere, îndeplinind în­datorirea de a răspunde la semnalele presei de partid, ne scriu despre mă­surile luate pentru lichidarea lipsurilor semnalate de redacție. Așa de pildă, din răspunsul trimis de unitate, referitor la consemnarea intitu­lată „Un șofer... cam indisciplinat“ (nr. 2 1970), aflăm că fruntașul C. Gălăteanu, șofer, a fost înlocuit de la volanul ma­șinii pe care o conducea și mutat la o altă unitate. Abaterile de la regulile de circulație pe drumurile publice săvîrșite de ostaș în zilele de 2 și 7 ianuarie a.c. au constituit subiectul unei vii dezbateri cu toți militarii din unitate. împotriva căpitanului Gh. Constantin, comandan­tul subunității în care era încadrat frun­tașul Gălățeanu și a locotenentului P. Pană, aflat de serviciu de zi pe unitate pe data de 2 ianuarie, s-au luat măsuri disciplinare pentru lipsa de control și îndrumare a personalului trimis în cursă. In răspunsul său la critica adusă Sil raidul „Cînd neglijența merge mină în mină cu indisciplina“, publicat în nr. 49/1969, ofițerul I. Mușatescu arată că deficiențele semnalate au fost înlătura­te. Ni se mai comunică faptul că unita­tea are în dotare un număr important de mașini de transport și de utilaje, dar pînă in­ prezent eșaloanele superioare nu au încadrat o funcție de comandant de pluton auto-utilaje care să se ocupe efectiv de exploatarea și întreținerea a­­ce­st­or mijloace, deși unitatea a cerut insistent să se rezolve această situație. Referindu-se la alte lipsuri despre care este vorba în același raid, maiorul ingi­ner I. Poștoacă, șeful unui serviciu teh­nic, ne informează că toți șoferii meca­nici auto din unitate au participat la dez­baterea cazului semnalat. La sfîrșit ei­ imb­olul —— circulației ne aferism­â au fost informați despre măsurile ordo­nate de comandant. O scrisoare cam... telegrafică ne-a tri­mis locotenent-colonelul N. Laiță, refe­­rindu-se la consemnarea „Pe gratis“, a­­părută în nr. 47/1969. Reproducem din scrisoare : „Cazul a fost izolat, nu este o caracteristică a unității noastre, bene­ficiarul a suportat costul conform chi­tanței nr. 95 ; nu vom mai avea în uni­tate asemenea practici“. Dintr-un alt răspuns, semnat de loco­tenent-colonel I. Gavăt, cităm : „Artico­lul „Corigenți la o materie de bază“ a­­părut în Apărarea patriei nr. 49 din 10. 12.1969 a fost citit de către toți factorii răspunzători de pregătirea profesională a conducătorilor auto și s-au luat mă­suri corespunzătoare“. Ce fel de măsuri, nu ni se spun în aceste ultime două răs­punsuri deși ne-ar fi interesat. Din scrisoarea de răspuns la consem­narea intitulată : „Transporturi de­­ se­zon”, publicat în nr. 51/1969 — ,aflăm că împotriva căpitanului C. Luță, care a folosit pentru interese personale o ma­șină a unității aflată în rodaj abătîn­­du-se de la traseul ordonat de coman­dant, s-au luat măsuri disciplinare. Dar, oare nimeni nu s-a gîndit să calculeze cu­ a costat această abatere de la itine­­r­ar ? De ce să plătească statul ? Am mai primit de asemenea răspun­suri de la ofițerii M. Vîlceanov, V. Din­­că, C. Coltan și I Boantă. Colonel M. CIUPERCEANU NFORMAȚII • CONSEMNĂRI •INFORMAȚII Nr. 8 (2002) MARTOR NEDORIT LA O DISCUȚIE SĂ trăiți... — Bine ai venit, la noi­­ la loc să mai stăm de vor­bă, îmi spune cu amabilitate locțiitorul unui comandant de școală. Nici nu apuc bine să mă așez, că unul din secretarii comitetului de partid intră în birou cu o hîrtie în mînă. O sesizare trimisă de un e­­lev ziarului în care spune că... „nu-i bun programul orar... că n-au timp pentru vizita medicală..." — Cum n-au timp ? sa uite în programul zilnic , de la șapte la șapte douăzeci, vizita medicală — elevi. Cazuri gra­ve. Cele obișnuite, după masă. Elevul ar trebui pedepsit. Cum îndrăznește să afirme așa ceva ! — Totuși, oarecare drepta­te are... ha ora respectivă este în program și inspecția de dimineață, și gradații nu le dau voie să plece la in­firmerie. Cum nu le dau voie ? — Nu le dau. Gradații nu știu care sînt cazuri grave și care sînt ușoare. Numai medicul poate stabili, iar la medic nu se pot duce în cele douăzeci de minute. — Să se ducă după-amiază — Nu se poate. După masă medicul nu mai merge în cazarma lor. Vine dincoace,­­in cazarma aceasta. Unul din ei lipsește. Cel rămas face și el ce poate... In acest moment, tovară­șul care mă invitase să iau loc ca „să mai stăm de vor­­bă“ îmi întinde mina... Pă­răsesc biroul cu sentimentul că am asistat la una din a­­cele scene­­ de familie la care străinii incomodează. Mă gîndesc totuși poate că elevul respectiv n-o să fie pedepsit. Deși nu-i exclus, atîta timp cu­ Direcția învăță­­mîntului militar continuă practica trimiterii sesizărilor spre cercetare celor vizați. Eu cui să trimit sesizarea ? (D. D.) ACELA CARE UITĂ Plutonierul Costan Mihalca își crease în unitate, încă cu ani în urmă, un renume pen­tru care nimeni nu-l invidia : cînd se așeza la masă într-un local, nu se ridica pînă nu le vedea pe toate în dublu. To­varășii de muncă au încercat în repetate rînduri să-l ajute, dar zadarnic. Pînă la urmă a fost scos, pe bună dreptate, din rîndurile cadrelor active ale armatei. Prin nu se știe ce „mi­racol“, pe la jumătatea anu­lui trecut centrul militar din localitate l-a rechemat în armată. Cei care-l cunoșteau s-au mirat cînd l-au revăzut din nou în uniformă, însă și-au zis că, după cîțiva ani de „gîndire", omul a tras în­vățămintele cuvenite. Dar cum oamenii uită uneori, și pluto­nierul Miholca a uitat păța­nia din trecut... Deunăzi, i s-a încredințat misiunea să însoțească un de­tașament de militari. In loc să-și îndeplinească conștiincios datoria, într-o gară unde tre­buia să schimbe trenul și-ai făcut din belșug... plinul. A­­poi, și-a părăsit misiunea, lă­­sîndu-i pe militari în voia soartei­ și s-a dus — după cum avea să afirme a doua zi la unitate — să facă o vi­zită în comuna natală. Pro­babil că de această dată, după faptă i se va da și o răsplată pe care îi va fi mai greu să o... uite. (I. N.) M­ă aflu la Inspectoratul miliției municipiului București. In fața mea Tiberiu C. Este reținut pentru cercetări. La 18 ianuarie Împlinea 17 ani. La aniversare nu a mai primit nici florile și nici urările care se o­­bișnuiesc. Ce fapte îl aduseseră aici? Intr-o dimineață, dintr-o mașină sta­ționată intr-o piață din București, a furat o haină cu acte și bani. După citeva­­ zile este prins în timp ce încerca să vîndă obiecte furate. Se legitimează cu ...actele furate și ajunge la... miliție. Asupra lui se găsește o fotografie înfățișînd doi tineri cu pistoale in mină. • Stăm de vorbă cu acest tânăr. Mult timp nu răspunde, își fixează privirea în podea. Încercăm să re­facem drumul lung pînă la miliție. De la vîrsta de 12 ani, părinții l-au lăsat în grija unei bunici și a altor rude de prin București. De ce ? Poate au crezut că e mai bine ca băiatul să crească la oraș, nu undeva pe graniță. Lipsit de mediul familial, necontrolat de părinți, Tiberiu C. se mută de la o rudă la alta ca un orfan. Cîtva timp a fost elev la grupul școlar „Grivița roșie“. Pro­fesorul diriginte al anului doi, în care Tiber­iu C. era inscris, ne spune: „Absenta foarte mult de la școală. Am chemat părinții. A venit mama ele­vului. Dar el a continuat să lip­sească și am fost nevoit să-l ex­matriculăm“. începind din martie 1968, tinărul vagabondează prin Bucu­rești, vara pe litoral și din cînd în cînd se­­ duce și pe la părinți. Nici­odată insă pentru mult timp. De fiecare dată fuge de acasă, furînd cite ceva. O dată ia un costum de haine al tatălui său, altă dată lucruri ale mamei, o geantă de voiaj, un aparat de radio etc. pe care bine­înțeles le vinde. Curînd fură din casa părintească o mie de lei și iar fuge. Se spune că orice familie nefe­ricită e nefericită în felul ei pro­priu. Plec în orașul în care urma să întîlnesc familia acestui tinăr. Bucu­ria mutării, după mulți ani, într-un apartament nou este umbrită de a­­ceastă îngrozitoare veste. Pentru a ne putea întilni, tatăl trebuie să parcurgă mulți kilometri. Datoria lui și-o face cu răspundere. Omul din fața mea are lacrimi în ochi. El, un om cu autoritate, care se bucură de prețuirea celor cu care lucrea­ză... Acest părinte este ofițer al ar­matei noastre. Este căpitanul grăni­cer Ion C. Delincventul reținut de miliție este așadar fiul unui ofițer. E aproape de necrezut, închisoarea Văcărești. Stau de vor­bă cu Mircea Cezar B., un tinăr al cărui chip îl reținusem din citeva fotografii. Poartă acum hainele văr­gate ale deținuților. Un ofițer de miliție asistă la discuție. Tinărul in haine vărgate mi se pare un băiat inteligent, de altfel știu că în pri­mele clase lua chiar și premiu. Colegii tăi știau cu ce­te o­. La școală nu se știa nimic. Tinărul acesta are antecedente pe­nale. Prima oară a furat un mag­netofon pe care l-a vîndut propriu­lui său tată iar cu banii luați a ple­cat la mare împreună cu un prieten, încerc să aflu ce s-a petrecut atunci, cum a reușit să nu fie pedepsit... — Tata se zbatea foarte mult pen­tru mine. Poate prima dată cînd am fost condamnat, dacă aș fi fost și eu reținut măcar două-trei zile, îm­preună cu ceilalți care au făcut trei săptămîni închisoare, n-aș fi acum aici — Cum a obținut alunei tatăl du­­mitale o amintire de o lună de zile? — Nu cunosc ! Cine este acest tânăr, ce fapte l-au adus aici ? Tatăl armatei său este ofițer superior al noastre, locotenent-colonel Andrei B. Tinărul în haine vărgate este fiul său. Simți nevoia să ex­clami din nou. De necrezut ! Mircea Cezar B, fost elev în clasa a XI-a la liceul „Alexandru Sahia“ a fost con­damnat la patru ani închisoare pen­tru tilhărie. Citesc piesele din dosarul 154'B. 1969. Patru tineri pun la cale o spar­gere, în lipsa unui locatar, a soției și a fiului acestora de acasă, Mircea — împreună cu un alt tânăr — au pătruns în apartament, unde au gă­sit doar o fetiță de zece ani. Mir­cea Cezar B. „pentru a o reduce la tăcere pe fetița care a deschis ușa, i-a aplicat mai multe lovituri cu piciorul în stomac, după care a scos batista din buzunar și a legat-o la gură. Au legat-o de mi­ini și de picioare cu fularele de la au­, au acoperit-o cu o pătură și au început să cotrobăiască prin casă”. (Din do­sarul procesului)... Așadar d­ouă cazuri în care fii de ofițeri devin delincvenți. Să preci­zăm : sînt­ cazuri unice în felul lor. Exemple limită, am putea spune, — Trebuia să iau măsuri mai se­vere — spune acum ofițerul Ion C., după ce faptele au luat o asemenea întorsătură dramatică. A fost influențat de alții spune ofițerul Andrei B., acum cînd Mircea poartă costum de pușcăriaș. Da, acum căpitanul Ion C., tatăl tînărului arestat de miliție, recu­noaște­­ că ar fi putut, ar fi trebuit să ia măsuri severe pentru a-l de­termina pe fiul său să apuce pe dru­mul muncii cinstite. Ieșind de sub influența familiei cu care se vedea atît de rar și ulterior și a școlii pe care o abandonase, Tiberiu intră sub înm­urirea unor prietenii intimplă­­toare legate prin gări, prin parcuri sau pe plajă. Dacă părinții ar fi in­tervenit cu hotărîre pentru a schim­ba această situație inscriindu-și fiul la o școală cu internat — și în pri­vința aceasta ofițerii aflați în mi­siuni speciale beneficiază de priori­tate — probabil drumul fiului său ar fi fost altul. Stai și te gîndești. Un ofițer, un militar care trăiește în condițiile destul de aspre ale vieții pe frontie­ră, pentru care noțiuni ca disciplina, corectitudinea, datoria au o accepțiu­ne atît de clară, intens trăită zi cu zi, nu reușește, nici nu încearcă să insufle unicului său băiat sentimen­tul datoriei și al demnității. Un o­­fițer, un om care prin însăși pro­fesia sa este chemat să fie educator. Cum e posibil ? Aceeași întrebare își aruncă um­bra și asupra familiei lui Mircea, băiatul aflat la închisoare. Familia B. locuiește într-o casă frumoasă, în Capitală. Acum o cameră rămîne ne­încălzită, caa a fiului „plecat“. Ma­ma, izbucnind mereu în plins, ne arată multe insigne sportive, cărți și citeva fotografii înfățișîndu-l pe Mircea in orele de sport. Era într-un lot de volei , de două ori a fost plecat și în străinătate, la competiții. — Se pare că dumneavoastră îi luați mereu apărarea lui Mircea la școală, poate și acasă... — Am avut încredere în el. Une­ori mi s-a atras atenția asupra unora dintre prieteniile pe care le avea. Unul dintre acești prieteni venea și-l lua cu mașina (!). Am fost indul­gentă, aveam încredere. Dacă aș fi știut. — Dar totuși, știați, înainte de ultima lui faptă, că a mai furat un magnetofon... Directorul adjunct al liceului „Mi­­hai Viteazul”, diriginte în clasa­ a IX-a și a X-a al fostului elev al acestei școli ne spune : „Am discu­tat cu tatăl elevului. Elevul lipsea mult de la școală, dar părintele său îl apăra. într-o seară, cînd am ple­cat tîrziu de la școală, l-am văzut pe­ Mircea furișîndu-se pe lingă zi­duri. Parcă ascundea ceva. L-am chemat pe tatăl său la școală. L-am prevenit. Din păcate, intervenția mea n-a avut efectul dorit. Comportarea băiatului a rămas­­ neschimbată. Nici­odată nu avea situații de promovare, își alegea prietenii dubioase. Ii gă­sesc vinovați pe părinți“. — Vă simțiți vinovat ? — ii în­treb pe locotenent-colonelul Andrei B. Nu-mi răspunde. Și tăcerea poate fi un răspuns. — Ce atitudine ați adoptat cînd fiul dvs. r. furat magnetofonul... ? — A fost influențat de alții. într-adevăr a fost influențat. De către „prieteni“ constituiți în ban­dă, de către elemente certate cu cinstea, cu normele eticii noastre. Dar n-a fost influențat — cit de du­reros se confirmă azi — de către tatăl său care poartă o uniformă ce prin ea însăși semnifică datoria, răs­punderea socială, demnitatea. Se naște, firește, întrebarea t tatăl a făcut totul, tot ce trebuia ca părinte răspunzător de comportarea, de viitorul fiului său, de profilul mo­ral al unui membru al socieății so­cialiste ? Că își iubește fiul este in­contestabil. Și e firesc. Dar a nu-ți învăța copilul că în viață trebuie să răspunzi pentru ceea ce faci, a te zbate să-l scutești de pedeapsa me­ritată pentru acte nedemne săvîrșite nu are nimic comun cu dragostea părintească. O asemenea orbire nu poate duce decît la acte care — la fel ca în cazurile relatate — au ur­mări dintre cele mai grave și lo­vesc înainte de toate tocmai în cel pe care am vrut să-l ferim. Viața se răzbună, este uneori chiar necru­țătoare cu acei părinți care satis­fac toate capriciile fiilor lor, le o­­feră mai mult decît merită și decît trebuie. Subliniem din nou­: sînt două ca­zuri extreme, cu totul ieșite din co­mun, în lumea cadrelor forțelor ar­mate. Dacă le-am înfățișat așa cum sînt, sumbre și triste, am făcut-o pen­tru a fi ecou al mîhnirii pe care o resimt cei ce cunosc aceste cazuri — tovarășii de muncă ai ofițerilor respectivi — și pentru a trage un semnal de alarmă. Părinții au mari răspunderi față de copiii lor. Nici multitudinea sarcinilor cotidiene, nici condițiile de trai de care ne bucu­răm, atit de diferite față de părinții și bunicii noștri, nu trebuie să ne împingă spre o atitudine de negli­jare a educării copiilor, de a le în­gădui ceea ce nu li se cuvine, de a-i ocoli de răspunderile ce se in­cumbă vîrsta și îndatoririle. Sînt mari răspunderile de pă­rinți, de cetățeni... MELANIA DOBRE cuna ETICĂ - FAMILIE _______­__ DOI TINERI ÎN POSTURA DE DELINCVENTE DAR NUMAI EI SÎNT VINOVAȚI ?

Next