Apărarea Patriei, iulie-decembrie 1970 (Anul 26, nr. 26-52)
1970-07-15 / nr. 28
Paa 2 ________________________ APĂRAREA ÎN PREGĂTIREA »ttt fest«SS3aBBBggggM^aMBB2MBM TACTICĂ A COMANDANȚILOR ȘI OFIȚERILOR DIN STATELE MAJORE, condiție pentru întărirea caracterului formativ al procesului de pregătire. . La ședințele de pregătire a ofițerilor pe grupe se pune în prezent un accent mai mare pe discuții. Se asigură astfel mai direct și rapid cristalizarea cunoștințelor privind pregătirea acțiunilor de luptă în timp scurt, modul de acțiune a armelor etc Convorbire cu colonelul STELIAN POPESCU Red. : In actualul ciclu de instrucție s-a pus accent deosebit pe pregătirea cadrelor. Știm că o mare atenție s-a acordat pregătirii tactice și că, pe această linie, în majoritatea unităților s-au desfășurat activități variate. V-am ruga să faceți unele aprecieri privind eficacitatea acestora pe planul formării dezvoltării gîndirii tactice a ofișierilor. — Dezvoltarea gîndirii tactice a cadrelor constituie intr-adevăr un subiectiv principal, permanent și noi o considerăm ca fiind un punct de convergență al scopurilor parțiale urmărite în întreaga pregătire militară și politică eșalonată în ciclul de instrucție. Pe temelia bunei temeinice pregătiri politiceideologice și împletit cu aceasta, în unitățile noastre se realizează o pregătire tactică de fond, aprofundată. Condiția sine qua non este însușirea prescripțiunilor regulamentelor, înțelegerea și aplicarea lor creatoare la toate exercițiile, antrenamentele și aplicațiile tactice la care participă ofițerii , în unități, în mod constant, se stăruie pentru sporirea eficienței studiului individual, a lecțiilor și consultațiilor, informărilor, convocărilor de pregătire, a discuțiilor pe grupe, a ședințelor practice de toate categoriile. Aceste posibilități contribuie la formarea și dezvoltarea gustului pentru studiu al ofițerului, în măsura în care răspund cerințelor reale. Un sprijin concret primesc în această privință cadrele, prin măsurile luate de consiliul politic al marii unități, care ajută la dezvoltarea receptivității față de problemele noi ce apar, la cultivarea atitudinii critice și autocritice față de neajunsuri, preocupări specifice de altfel și organelor și organizațiilor de partid ,din unități. Ele , își concentrează atenția spre promovarea efortului personal în studiu, ca principală Red . Continuindu-vă ideea, vă rugăm să vă referiți la unele modalități și mijloace folosite pentru dezvoltarea spiritului de inițiativă, a capacității ofițerilor de a îndeplini independent și original atribuțiunile care le revin în luptă. . — Tărîmul cel mai propice pentru aceasta îl constituie exercițiile privind pregătirea acțiunilor și conducerea subunităților în luptă. La aceasta există suficient loc pentru afirmarea personalității fiecărui comandant sau șef, pentru rezolvarea mod creator, cu Inițiativă, a nuumeroaselor probleme ce apar de fiecare dată. Se cere doar ca ofițerilor să li se dezvolte încrederea în forțele proprii, iar pentru aceasta comandantul însuși trebuie să aibă încredere în subordonați. In trecut exista o practică dăunătoare. Se obișnuia ca la antrenamentele de stat major și la aplicațiile tactice desfășurate pe hartă sau în teren, după primirea misiunii de către un comandant, în timp ce acesta lucra pentru elaborarea hotărârii, să fie mereu întrebat : ce face, cum face: de ce procedează așa ? Din întrebare în întrebare era condus spre o anumită soluție, care în fapt nu-i aparținea. Consecințele nu trebuie să le mai relev. Adaug doar că pregătirea subordonaților trebuie realizată, in loturile ei principale, înainte de executarea activității și după consumarea acesteia, pe baza concluziilor desprinse pe timpul desfășurării. Astfel, comandantul respectiv, ofițerul, se obișnuiește să analizeze și să hotărască singur, fără a aștepta ajutorul șefilor care, în mod practic, într-o situație reală, nu se mai găsesc alături de el. La exercițiile și aplicațiile tactice sînt concepute mai frecvent decît în trecut situații în care subunitățile trebuie să acționeze independent, bizuindu-se în exclusivitate pe forțele și mijloacele proprii. Nu mai departe, la o convocare recentă, un comandant a primit misiunea ca unitatea să execute apărarea într-o situație în care un flanc se găsea pe munți iar celălalt flanc pe un curs de apă, ceea ce îngreuia mult cooperarea cu vecinii. Compartimentarea terenului a obligat pe comandant și statul său major să manifeste multă inițiativă și astfel au avut numai de câștigat. Am întîlnit, e drept, și cazuri cînd unele exerciții tactice, ca și desfășurarea acestora, purtau pecetea obișnuitului devenit șablon. Originalitatea era privită cu reținere, deși o știe oricine, ea nu înseamnă abaterea de la regulamente, ci, dimpotrivă, aplicarea creatoare a prevederilor acestora. Nu mai departe, chiar în acest ciclu de instrucție s-a stabilit ca statul major al unei unități să fie ajutat în mod deosebit tocmai datorită lipsurilor existente pe linia organizării și desfășurării convocărilor de pregătire tactică, sărace în probleme noi, fără o bază temeinică, teoretică și imaterială, neantrenante ca urmare a repetării unor lucruri cunoscute și lipsite de originalitate. Aplicarea unor metode variate, căutarea permanentă a noului în metodologia pregătirii cadrelor se subordonează direct cerinței ca activitățile respective să răspundă nevoilor reale ale ofițerilor, în raport cu sarcinile eșaloanelor pe care le comandă. Trebuie folosită mai mult, după părerea mea, metoda întocmirii de către ofițeri a unor lucrări personale : lecții, exerciții tactice, mici studii privind întrebuințarea armamentului în luptă. Este pozitiv că un număr mai mare de ofițeri din comandamentele de unități sînt antrenați în activitatea de organizare și conducere a PATRIEI pregătirii cadrelor, evitîndu-se situația ca aceleași persoane să expună în mod repetat consultații, să conducă discuțiile. Tendința este ca să fie atrași la pregătirea și desfășurarea acestor activități ofițeri cu o bogată experiență, absolvenți ai Academiei militare, înlesnindu-se astfel și o circulație mai largă a experienței. De altfel, consider că la diferite nivele fiecare ofițer poate și trebuie sa fie angajat ca, cel puțin o dată în cursul unui ciclu de instrucție, să prezinte în cadrul grupei din care face parte o consultație, un exercițiu tactic pe hartă sau un teren, un exercițiu demonstrativ etc. Este și aceasta o modalitate de a stimula interesul pentru studiu, pentru căutări creatoare, pentru întocmirea unor lucrări personale, originale — modalitate care vine în întîmpinarea acelor cerințe specifice despre care vorbeam. Este cazul să amintesc sprijinul dat de statul major, de cadrele din comandamentul marii unități, pregătirii tactice a ofițerilor din unități. Mă gîndesc la expunerea unor materiale sub formă de consultații, pe timpul activității de ajutor și îndrumare și cu alte prilejuri. Acestea s-au materializat prin abordarea unor probleme solicitate de ofițerii din unități, specifice nevoilor lor, fără a se merge pe linia stabilirii temelor de către comandament. A intrat în obișnuința ofițerilor din statul major al comandamentului să ajute unitățile în perioada întocmirii aplicațiilor tactice, pînă la prezentarea lor spre aprobare comandantului, astfel ca acestea să cuprindă și să ofere participanților situații cît mai complexe. In genere, se consideră eficientă participarea ofițerilor din statul major al comandamentului la aplicațiile conduse de comandanții de unități, nu atît în timpul desfășurării acestora, cît înainte de începerea lor,cu ocazia antrenamentelor de stat major și a întocmirii documentelor. A intrat, de asemenea, în practica comandamentului marii unități organizarea unor grupe de ofițeri care să ajute unitățile, statele majore cu mai putină experiență, în perioada de pregătire a convocărilor. In toate aceste privințe este de remarcat contribuția organizației de partid a major -din comandamentul statului marii unități care desfășoară o activitate susținută pentru mobilizarea cadrelor la îmbunătățirea stilului lor de muncă, pentru acordarea unui ajutor operativ și calificat ofițerilor, statelor majore din unități, în pregătirea tactică. Comuniștii sînt de fapt promotorii generalizării unor metode de lucru eficiente. > Red : Am reținut că în unități există preocupări pentru pregătirea diferențiată a cadrelor în funcție de eșaloanele la care lucrează. Ce este general și ce este particular in această pregătire ? —■ Pregătirea diferențiată a cadrelor este impusă de înseși funcțiile pe care aceștia sînt încadrați și de eșalonul la care lucrează. In acest sens s-a imprimat pregătirii cadrelor, la eșalonul mare unitate, un caracter mai pronunțat teoretic decît la unitate și batalion. Mergînd mai jos, la unități pregătirea teoretică se îmbină mai larg cu cea practică, iar la subunități pregătirea practică are rolul principal. Principiul de bază, care călăuzește activitatea cadrelor de la toate eșaloanele, pentru pregătirea luptei, bunăoară, este de a consuma cît mai puțin timp cu problemele organizării, în scopul de a lăsa trupelor cît mai mult timp pentru înfăptuirea pregătirilor necesare. Procedeele folosite în organizarea luptei diferă de la eșalon la eșalon. La eșaloanele superioare problemele de concepție au pondere foarte mare ; la batalion, o companie, principalul îl reprezintă transpunerea în practică a misiunii primite. De asemenea, dacă la un anumit eșalon se lucrează mai mult pe hartă, iar luarea hotărârii și transmiterea acesteia se realizează pe părți, la batalion se lucrează în teren, dar misiunile se dau în întregime cu toate detaliile. De aceste particularități esențiale se ține seama și în procesul de instruire diferențiată a cadrelor. Tendința unor comandanți de a pretinde eșaloanelor subordonate să lucreze la fel și să rezolve sarcinile așa cum le rezolvă ei este combătută. Ne preocupăm să facem pe toți comandanții să înțeleagă că principiile și unele reguli identice impun o aplicare diferențiată, specifică fiecărui eșalon. Iată, așadar, numai cîteva din problemele asupra cărora își îndreaptă atenția comandamentul marii unități în domeniul pregătirii tactice diferențiate a cadrelor. Firește, tema este mult prea vastă pentru a o putea epuiza în scurta noastră convorbire. Convorbire realizată de locotenent-colonel EUGEN VLADIMIR CIMPLARG AFIRMĂRII GÎNDIRII CREATOARE CHENAR și privesc palmele mari, și-n urechi mi sună vorbele celor cu care am discutat despre el. „Este un om priceput, de la el am învățat meserie“ — mi-au spus maistrul militar clasa a IlI-a Popa, locotenentul Stamate și maistrul militar principal Dănău. Rețin tot ce-mi povestește despre piese complicate, lucrul mașinilor și intr-un moment de pauză în discuție, îl întreb : — Mirajul mării v-a intrat in suflet ? Mirajul mai puțin, dragostea mai mult, deși prima oară am văzut marea cină am venit în armată- după aceea nu m-am mai putut despărți de ea! Era prin ’37, îmi era greu, am vrut să plec chiar, dar... n-am pitut. Mă cîștigase marea. Intr-o zi m-am prezentat la comandant și i-am raportat că vreau să rămîn „permanent“. „O să fie greu băiete“ — mi-a zis. Nu-mi amintesc ce i-am răspuns, dar am rămas. Am fost trimis la Școala de maiștri a marinei, cum se numea pe atunci, specialitatea mecanici de nave. Amintiri ? . w se — Noian. De mare și de maiinu leagă majoritatea amintirilor mele. Am trăit clipe grele în acei ani, dar le-am biruit. Apoi, in 1947 am fost primit în rîndurile partidului.Vi se zice „tineretul“ ! — Nu mă supără vorba asta. Cine mi-o fi spus primul așa nu știu, da-mi place Nu mai sunt atîta de iute la ăști 54 de ani ai mei, încă neîmpliniți, dar simt că inima îmi bate la fel ca altă dată. Ce ma bucură mult e că oamenii au încă încredere în iîinile mele. Nu mă dau în lături cînd e vorba de muncă și-s bucuros să-i ajut pe cei care-mi cer ajutorul. In timp ce notez toate acestea, mă gîndesc cu recunoștință la o zi de la începutul carierei mele de ofițer cînd a stat ore în șir alături de mine, cînd i-am urmărit mîinile dibace, cînd, cu pricepere și vorbă bună, m-a ajutat să remediez o acvarie care-mi dădea multă bătaie de cap. Vreau să-l întreb de un moment mai greu din viața sa de mecanic, dar vine în întîmpinarea gîndurilor mele și-mi spune : — încrederea comandantului în subordonați e un lucru mare. Atunci cînd în clipe grele il știi prieten și tovarăș, părtaș la frământările tale, parcă te simți mai puternic. Prin 1962, îmi amintesc toamna venise vîntoasă și rece. Frig al naibii. Intr-o seară am ieșit cu navele în larg. Marea era mon [UNK] TINEREȚEA UNEI PASIUNI tată , vînt, valuri și o ploaie deasă ca o perdea lichidă. Trebuia să ne deplasăm într-un raion unde se semnalaseră mine. Am plecat cu toată vremea rea. Misiunea o cerea și noi știam aceasta. Am ajuns în raionul ordonat, am executat misiunea și la venirea zorilor ne-am îndreptat spre țărm. Marea se înrăutățise. La un moment dat, un mașinist mi-a raportat că avem avarie la una din mașini. M-am dus în fugă să văd despre ce este vorba. „Ce facem — m-a întrebat comandantul — cerem să ne remorcheze?“. Aș fi raportat să cheme remorcherul, dar știți ce înseamnă aceasta — întreruperea misiunii întregului divizion și asta în timp ce se semnalaseră mine în alt raion. Pînă atunci nu mi se mai întîmplase să avem o avarie ca aceea. M-am gîndit . Dacă aș merge cu, o singură mașină ? Aș merge mai încet, dar aș merge, i-am raportat comandantului. M-a privit o clipă și apoi m-a întrebat : „O să meargă ?" Cred că da , i-am răspuns și am plecat la compartiment. Nu știu dacă ați simțit vreodată ce am simțit eu în acele clipe. Parcă mă contopisem cu mașina care rămăsese în stare de funcționare, parcă respirația mea, bătăile inimii mele trecuseră în ea. Marea se înfuriase și mai mult zgîlțiind nava din încheieturi, vuind năpraznic. Carturile s-au schimbat unul după altul, dar eu n-am plecat de lângă mașină. Nici comandantul n-a dormit toată noaptea, își împărțea timpul între comandă și sala mașinii. Ii vedeam chipul obosit dar îl simțeam aproape de mine și asta îmi dădea putere. Cînd am ajuns, spre dimineață, la cheu, mulți ne și vedeau venind remorcați, dar nu mică le-a fost mirarea cînd au văzut că veneam de parcă nimic nu se-ntimplase. Reușisem. —- Ce părere aveți despre tinerii maiștri veniți la nave ? — Sunt băieți buni, numai că ar trebui să știe că ceea ce au învățat în școală nu-i de ajuns. Viața-ți pune multe în față și dacă nu te ții de treabă cum se cuvine, te trezești „că-ți aruncă bandula“, cum spun marinarii, și asta nu e bine. — Aveți aproape 34 de ani de muncă în marină. Cineva mi-a spus în glumă : să nu-l întrebați de pensie că se supără. — Nu mă supăr. De m-ați întreba, v-aș răspunde , poate anul ăsta, poate la anu !... Mereu zic așa. Vedeți dumneavoastră, în viață omul trebuie să aibă o pasiune și eu o am. Maistrul militar principal Gheorghe Gheorghevici , înalt, cu umeri largi și fața brăzdată, de ani sau poate de stihiile mării. Aș fi putut scrie acum despre el fără să-i văd chipul, adunînd numai cuvintele frumoase ale comandanților, ale tovarășilor lui de muncă. Locotenent M. RAȘICA Maistrul militar principal GH. GHEORGHEVIC1 Nr. 28 (6022) Referindu-se la activitățile desfășurate de vînătorii de munte în această etapă, tovarășul locotenentcolonel M. Vicoveanu ne relata că, în vederea aplicațiilor tactice, subunitățile execută, pe lingă alte activități de instruire, cîte unul-două marșuri de antrenament, cu caracter aplicativ mai larg. „Urmărim, prin acestea, ridicarea gradului de călire fizică a militarilor, obișnuirea efectivelor ori regimul de luptă și viață, specific muntelui. Pe timpul marșurilor, sînt create momente și situații tactice variate, iar în poligoanele alpine se execută teme specifice“. — Noi sîntem primii care plecăm, ne spune comandantul unei companii, tovarășul căpitan S. Marin. Pe harta sa urmărim traseul care va fi parcurs timp de două zile. Pe ea sînt trecute situațiile și momentele tactice, poligonul alpin, locurile haltelor, al odihnei de noapte. — Pentru noi, acest marș este un bun prilej de verificare a stadiului de pregătire la care a ajuns subunitatea. Ostașii își vor încerca — sperăm cu succes — puterile. Ieri, de pildă, cei din ciclul doi s-au angajat la adunarea grupei U.T.C. să se comporte astfel incit să ofere exemple pentru cei din ciclul iutil. Toți militarii de altfel, mobilizați de comuniști, sînt hotărâți să adauge noi coeficienți potențialului lor fizic și moral. „Trebuie inamicul prin să fim gata să lovim surprindere, acolo unde nu se așteaptă ; aceasta impune viteză maximă în acțiuni, capacitatea de a ajunge cu întregul efectiv și cu totalitatea tehnicii în locurile și la orele ordonate“, — explică comandanții tinerilor vânători de munte. Așa că,... la puțin timp după miezul nopții, cînd compania începe deplasarea, se merge cu 6—7 kilometri pe oră ! ...Zorile găsesc compania la marginea unei mici localități. ..Este ocupată, probabil, de trupe adverse“ — sună situația tactică. Misiunea de cercetare tată pe trei direcții, poate fi executînt constituite imediat patrulele de cercetare, comandate de gradați, care vor acționa, pentru învățămînt, simultan. Se precizează misiunile, cînd și cum să fie raportate informațiile. Văzîndu-i la lucru ne convingem că militarii cunosc procedeele de cercetare, tehnica transmiterii informațiilor folosind aparatura radio ce ne-a fost pusă la dispoziție. ...Urcușul devine tot mai anevoios. Se înaintează în șir indian, evitîndu-se și cel mai mic zgomot. Comandanții de plutoane au avut de altfel grijă să verifice și ajustarea echipamentului. Vînătorii trăiesc senzația infiltrării actinei în spatele dispozitivului adversarului. De fapt, aceasta s-a și urmărit. Dar situația nu este scutită de o nouă surpriză. In momentul cînd subunitatea se pregătea să facă o așteptată haltă mică, patrula de siguranță a raportat că terenul este infectat cu S.T.L. persistente. Ocolirea zonei nefiind posibilă, marșul continuă în același ritm, cu masca contra gazelor pe figură. ...In locul stabilit este organizat un poligon alpin. Sînt traversați în funicular niște versanți aproape verticali , pe alți versanți se execută cățărarea liberă și coborîrea în rapel. Este o adevărată demonstrație de îndemânare și curaj, in care exemplul comandanților de plutoane joacă un rol însemnat. Sfîrșitul primei zile de efort intens, prelungit, găsește subunitatea la locul destinat instalării taberei pentru odihna de noapte. Construirea corturilor se face rapid și în liniște. După realizarea măsurilor de asigurare de luptă, comandanții dau indicații privind prepararea individuală a hranei, folosirea apei potabile, utilizarea sacilor de dormit. Este organizat serviciul pe timpul nopții Se ordonă „stinger PP “ ..în zorii zilei, comandanții s-au trezit mai devreme. Comandantul de companie stabilește locurile de executare precum și amănuntele desfășurării exercițiilor tactice specifice zonei alpine. Curînd, tabăra este desființată ; nici un indiciu nu mai arată că aici au staționat zeci de oameni. Instrucția în plin munte are ca epilog marșul de înapoiere spre cazarmă, pe un alt itinerar. La sfîrșitul celor 80 de kilometri de marș, al celor 36 de ore de efort susținut, vînătorii de munte, deși osteniți, aveau încă suficiente forțe pentru a îndeplini o nouă misiune tactică. Cred, de altfel, că aceasta este una dintre cele mai importate „cuceriri“ ale vînătorilor de munte, o garanție că în aplicațiile tactice viitoare vor fi la înălțimea cerințelor. Locotenent I. MÎRZAC VERSANȚII SE SUPUN... Trecere cu carabiniera peste genunea prăpastiei Foto:m: POJOGEANV Exercițiu practic în teren wmmmmmÊmrnammmiÉSmamËiÈaËÈÊlimÊiÊmimiÊKiammmmÊmmmmÊÊmmmÉmmmaaaÊiÊmmmsmmmmm» ■ ........... 1 ACCIDENT ȘI „LANȚUL SLĂBICIUNILOR1" CARE L-AU FAVORIZAT La volanul autoturismului „A— 40896“ se află soldatul Nicolae Bulei. A plecat din unitate la orele 17.30. Acum este trecut de 21.00. Șoferul nu respectă viteza legală. Se grăbește să ajungă mai repede în unitate. Un autobuz. Bulei nu-l ia în seamă. O fetiță care coboară din autobuz este grav accidentată. La control, s-a constatat că soldatul Bulei avea 0,63 ° o concentrație de alcool în singe... Așadar s-a produs un accident de circulație. La prima vedere, totul este limpede. Vinovat este șoferul care nu trebuia să consume alcool cît timp era la volan, nu trebuia să depășească viteza admisă. Dar... o „radiografie“ a cazului pe care-l analizăm scoate în evidență un întreg „lanț al slăbiciunilor“ care au favorizat, au creat posibilitatea săvârșirii acestei infracțiuni. Să derulăm înapoi filmul întîmplărilor. Comandantul companiei de comenduire și îndrumare a circulației era plecat în concediu. Timp de trei zile, sergentul-major Nicolae Dobre a ținut locul comandantului. Urma o duminică. Nu fără importanță pentru Dobre, își propusese să organizeze „o mică petrecere“ într-o comună aflată la 4 km de garnizoană. Dar la petrecere se bea și vin. Și nu torni din damigen e direct în pahar. Ai nevoie de sticle. Sticlele trebuiau transportate la destinație. Element iresponsabil, certat cu disciplina, își pune în gînd să folosească în acest scop în mod ilegal o mașină din unitate. „A—40896“ era „mașină de intervenție“. Pentru a obține aprobarea ieșirii din parc, sergentulmajor Dobre inventează o misiune primită din partea ofițerului de serviciu principal. Sergentul-major Ion Dumitru, ofițer de serviciu pe parcul de autovehicule al subunității, ignorând obligațiile regulamentare, nu verifică exactitatea ordinului și aprobă plecarea mașinii în cursă. Așadar, atitudinea sa de gură cască a creat de la început premise pentru săvârșirea accidentului. Dar cum a ieșit sergentul-major Dobre cu autoturismul din unitate ? Aici intervine o altă verigă a lanțului slăbiciunilor. La ieșirea din parcul de autovehicule există două drumuri. Unul duce la punctul de control și altul prin care poți ieși către o „portiță“ nestingherit în afara unității. Deoarece pleca într-o cursă ilicită, sergentul-major Dobre a evitat P.C.T.-ul. Prin acea „portiță“ se mai strecuraseră cu cîtva timp în urmă alte două autovehicule. Totuși șeful serviciului tehnic — maiorul ing. Vasile Stoica — a constatat dar n-a întreprins nimic pentru ca asemenea situații să nu se mai repete, astfel încă o „portiță“ care a favorizat accidentul a rămas deschisă. După ce sergentul-major Dobre și-a făcut treburile cu mașina unității, a intrat într-un bufet. Șoferul, soldatul Bulei, știa că nu are voie să conducă autovehiculul sub influența alcoolului. Om influențabil, insuficient pregătit, nu a avut putere sa refuze coniacul oferit de superiorul său. După ce l-a transportat pe subofițer acasă, a plecat singur către unitate. Dar santinela nu i-a permis lui Bulei să intre în unitate pe la „portiță“, trimițîndu-l la P.C.T îngrijorat că astfel plecarea aceasta ilegală din unitate va fi descoperită pleacă din nou acasă la subofițer, care-l trimite înapoi la unitate, pe la P.C.T., promițîndu-i că o să aranjeze el lucrurile a doua zi. Orele fiind înaintate șoferul se grăbește. Coniacul începuse să-și facă efectul. La serviciul tehnic nu se enumera o serie de măsuri întreprinse pentru a preveni în viitor accidentele. Intr-adevăr tot ceea ce s-a prevăzut în ordinele și dispozițiunile eșaloanelor superioare s-a executat dar, după cum s-a văzut canalele care duc la producerea accidentelor n-au fost cu adevărat excluse. Nu am vrea să greșim, dar am rămas cu impresia că ceea ce s-a urmărit nu a fost atît efectul, prevenirea reală a unor asemenea evenimente, cît posibilitatea de a se raporta executarea unor dispoziții. Așa se explică îndeosebi lipsa unor măsuri ferme pentru întărirea ordinii interioare, pentru obligarea tuturor persoanelor din serviciul de zi de a-și face datoria așa cum prevăd regulamentele. Ne-am interesat la ajutorul șefului serviciului tehnic pentru exploatare și reparații, locotenentulmajor Alexandru Străinu, de tematica, modul de organizare și desfășurare a pregătirii șoferilor. Ofițerul ne-a privit buimac, a desfăcut o mapă, un registru, a ieșit din încăpere, a revenit, fără să ne poată da o lămurire. Pur și simplu, la ora aceea — 12,45 — era sub influența alcoolului. Despre ce spirit de responsabilitate, seriozitate poate fi vorba dacă își face serviciul într o asemenea stare. Ce autoritate poate avea cuvîntul unui om care nu este exemplu de corectitudine și disciplină în fața subordonaților ? Repetăm deseori despre necesitatea muncii diferențiate cu oamenii. Secretarul biroului organizației de bază ne-a spus lucruri nu prea măgulitoare despre sergentul-major Dobre, despre soldatul că îi cam place să bea. Bulei știe Personal l-a mai scos o dată dintr-un bufet. La rîndul său secretarul comitetului U.T.C. se plîngea că soldatul Bulei nu se încadrează în program, sub motiv că are de lucru la mașină. Existau deci elemente care trebuiau să pună în gardă factorii educativi, să-i determine să-și îndrepte cu osebire atenția spre acești oameni, cu un caracter mai slab, predispuși mai ușor greșelilor. Ni s-a vorbit despre lecții, convorbiri, referate, dar mai puțin am putut afla despre apropierea firească față de acești tineri, despre încercarea de a-i readuce pe „linia de plutire“. Departe de noi să diminuăm cu ceva vina celor doi militari care au provocat accidentul la care ne-am referit. Am dorit să demonstrăm că accidentul de circulație nu-i o fatalitate, așa cum susțin unii, ci se naște, de obicei, pe terenul indisciplinei și lipsei de ordine, apariția lui fiind favorizată de cei care în serviciu nu-și respectă cu strictețe atribuțiile regulamentare, de slăbiciunile muncii politico-educative cu conducătorii de autovehicule. Locotenent-colonel ing. IOAN MURARESCU Intre „argumente“ și... realitatea „Fisuri“ in ordinea interioară