Apărarea Patriei, iulie-decembrie 1970 (Anul 26, nr. 26-52)

1970-07-15 / nr. 28

Paa­ 2 ________________________ APĂRAREA ÎN PREGĂTIREA »ttt fest«SS3aBBBggggM^aMBB2MBM TACTICĂ A COMANDANȚILOR ȘI OFIȚERILOR DIN STATELE MAJORE, condiție pentru întărirea caracte­rului formativ al procesului de pregătire. . La ședințele de pregătire a ofi­țerilor pe gru­pe se pune în pre­­­zent un accent mai mare pe dis­­cuții. Se asigură astfel mai direct­­ și rapid cristalizarea cunoștințelor privind pregătirea acțiunilor de luptă în timp scurt, modul de ac­țiune a armelor etc Convorbire cu colonelul STELIAN POPESCU Red. : In actualul ciclu de in­strucție s-a pus accent deosebit pe pregătirea cadrelor. Știm că o mare atenție s-a acordat pre­gătirii tactice și că, pe această linie, în majoritatea unităților s-au desfășurat activități varia­te. V-am ruga să faceți unele aprecieri privind eficacitatea a­­cestora pe planul formării dezvoltării gîndirii tactice a ofi­și­­erilor. — Dezvoltarea gîndirii tactice a­­ cadrelor constituie intr-adevăr un subiectiv principal, permanent și noi o considerăm ca fiind un punct de convergență al scopurilor par­țiale urmărite în întreaga pregă­tire militară și politică eșalonată în ciclul de instrucție. Pe temelia bunei temeinice pregătiri politice­­ideologice și împletit cu aceasta, în unitățile noastre se realizează o pregătire tactică de fond, aprofun­dată. Condiția sine qua non este însușirea prescripțiunilor­­ regu­lamentelor, înțelegerea și aplica­rea lor creatoare la toate exerci­țiile, antrenamentele și aplicațiile tactice la care participă ofițerii­ , în unități, în mod constant, se stăruie pentru sporirea eficienței studiului individual, a lecțiilor și consultațiilor, informărilor, convo­cărilor de pregătire, a discuțiilor pe grupe, a ședințelor practice de toate categoriile. Aceste posibili­tăți contribuie la formarea și dez­voltarea gustului pentru studiu al ofițerului, în măsura în care răs­pund cerințelor reale. Un sprijin concret primesc în această privință cadrele, prin măsurile luate de consiliul politic al marii unități, care ajută la dezvoltarea receptivi­tății față de problemele noi ce a­­par, la cultivarea atitudinii critice și autocritice față de neajunsuri, preocupări specifice de altfel și or­ganelor și organizațiilor de partid ,din unități. Ele , își concentrează atenția spre promovarea efortului personal în studiu, ca principală Red . Continuindu-vă ideea, vă rugăm să vă referiți la une­le modalități și mijloace folosite pentru dezvoltarea spiritului de inițiativă, a capacității ofițeri­lor de a îndeplini independent și original atribuțiunile care le revin în luptă. . — Tărîmul cel mai propice pen­tru aceasta îl constituie exercițiile privind pregătirea acțiunilor și conducerea subunităților în lup­tă. La aceasta există sufi­cient loc pentru afirmarea personalității fiecărui comandant sau șef, pentru rezolvarea mod creator, cu Inițiativă, a nu­­u­meroaselor probleme ce apar de fiecare dată. Se cere doar ca ofi­țerilor să li se dezvolte încrederea în forțele proprii, iar pentru a­­ceasta comandantul însuși trebuie să aibă încredere în subordonați. I­­n trecut exista o practică dău­nătoare. S­e obișnuia ca la antrena­mentele de stat major și la aplica­țiile tactice desfășurate pe hartă sau în teren, după primirea mi­siunii de către un comandant, în timp ce acesta lucra pentru ela­borarea hotărârii, să fie mereu în­trebat : ce face, cum face: de ce procedează așa ? Din întrebare în întrebare era condus spre o anumită soluție, care în fapt nu-i aparținea. Consecin­țele nu trebuie să le mai relev. Adaug doar că pregătirea subordo­naților trebuie realizată, in loturile ei principale, înainte de executarea activității și după consumarea a­­cesteia, pe baza concluziilor des­prinse pe timpul desfășurării. Astfel, comandantul respectiv, ofi­țerul, se obișnuiește să analizeze și să hotărască singur, fără a aș­tepta ajutorul șefilor care, în mod practic, într-o situație reală, nu se mai găsesc alături de el.­­ La exercițiile și aplicațiile tacti­ce sînt concepute mai frecvent de­­cît în trecut situații în care subuni­tățile trebuie să acționeze inde­pendent, bizuindu-se în exclusivi­tate pe forțele și mijloacele pro­prii. Nu mai departe, la o con­vocare recentă, un­­ comandant a primit misiunea ca unitatea să execute apărarea într-o situație în care un flanc se găsea pe munți iar celălalt flanc pe un curs de apă, ceea ce îngreuia mult coope­rarea cu vecinii. Compartimentarea terenului a obligat pe comandant și statul său major să manifeste multă inițiativă și astfel au avut numai de câștigat. Am întîlnit, e drept, și cazuri cînd unele exerciții tactice, ca și desfășurarea acestora, purtau pe­cetea obișnuitului devenit șablon. Originalitatea era privită cu reți­nere, deși­­ o știe oricine, ea nu înseamnă abaterea de la regu­lamente, ci, dimpotrivă, aplicarea creatoare a prevederilor acestora. Nu mai departe, chiar în acest ciclu de instrucție s-a stabilit ca statul major al unei unități să fie ajutat în mod deosebit tocmai datorită lipsurilor existente pe li­nia organizării și desfășurării con­vocărilor de pregătire tactică, să­race în probleme noi, fără o bază temeinică, teoretică și imaterială, neantrenante ca urmare a repetă­rii unor lucruri cunoscute și lip­site de originalitate. Aplicarea unor metode variate, căutarea permanentă a noului în metodologia pregătirii cadrelor se subordonează direct cerinței ca activitățile respective să răspundă nevoilor reale ale ofițerilor, în ra­port cu sarcinile eșaloanelor pe ca­re le comandă. Trebuie folosită mai mult, du­pă părerea mea, metoda întocmirii de către ofițeri a unor lucrări personale : lecții, exerciții tactice, mici studii privind între­buințarea armamentului în luptă. Este pozitiv că un număr mai mare de ofițeri din co­­­­mandam­entele de unități sînt­­ antrenați în activitatea de­­ organizare și conducere a PATRIEI pregătirii cadrelor, evitîndu-se situația ca aceleași persoane să expună în mod repetat consul­tații, să conducă discuțiile. Ten­dința este ca să fie atrași la pre­gătirea și desfășurarea acestor ac­tivități ofițeri cu o bogată expe­riență, absolvenți ai Academiei mi­litare, înlesnindu-se astfel și o circulație mai largă a ex­perienței. De altfel, consider că la diferite nivele fiecare ofițer poate și trebuie sa fie angajat ca, cel puțin o dată în cursul unui ciclu de in­strucție, să prezinte în cadrul gru­pei din care face parte o consul­tație, un exercițiu tactic pe hartă sau un teren, un exercițiu demon­strativ etc. Este și aceasta o mo­dalitate de a stimula interesul pentru studiu, pentru căutări crea­toare, pentru întocmirea unor lu­crări personale, originale — mo­dalitate care vine în întîmpinarea acelor cerințe specifice despre care vorbeam. Este cazul să amintesc sprijinul dat de statul major, de cadrele din comandamentul marii unități, pregătirii tactice a ofițerilor din unități. Mă gîndesc la expunerea unor materiale sub formă de con­sultații, pe timpul activității de ajutor și îndrumare și cu alte pri­lejuri. Acestea s-au materializat prin abordarea unor probleme so­licitate de ofițerii din unități, spe­cifice nevoilor lor, fără a se mer­ge pe linia stabilirii temelor de­­ către comandament. A intrat în obișnuința ofițerilor din statul ma­jor al comandamentului să ajute unitățile în perioada întocmirii a­­plicațiilor tactice, pînă la prezen­tarea lor spre aprobare coman­dantului, astfel ca acestea să cu­prindă și să ofere participanților situații cît mai complexe. In ge­nere, se consideră eficientă parti­ciparea ofițerilor din statul major al comandamentului la aplicațiile conduse de comandanții de uni­tăți, nu atît în timpul desfășurării acestora, cît înainte de începerea lor,­­cu ocazia antrenamentelor de stat major și a întocmirii docu­mentelor. A intrat, de asemenea, în practica comandamentului ma­rii unități organizarea unor grupe de ofițeri care să ajute unitățile, statele majore cu mai putină ex­periență, în perioada de pregătire a convocărilor. In toate aceste pri­vințe este de remarcat contribuția organizației de­­ partid a major -din comandamentul statului marii­­ unități care desfășoară o activita­te susținută pentru mobilizarea ca­drelor la îmbunătățirea stilului lor de muncă, pentru acordarea unui ajutor operativ și­­ calificat ofițerilor, statelor majore din uni­tăți, în pregătirea tactică. Comu­niștii sînt de fapt promotorii ge­neralizării unor metode de lucru eficiente. > Red : Am reținut că în uni­tăți există preocupări pentru pregătirea diferențiată a cadre­lor în funcție de eșaloanele la care lucrează. Ce este general și ce este particular in această pregătire ? —■ Pregătirea diferențiată a ca­drelor este impusă de înseși func­țiile pe care aceștia sînt încadrați și de eșalonul la care lucrează. In acest sens s-a imprimat pregătirii cadrelor, la eșalonul mare uni­tate, un caracter mai pronunțat teoretic decît la unitate și bata­lion. Mergînd mai jos, la unități pregătirea teoretică se îmbină ma­­i larg cu cea practică, iar la sub­unități pregătirea practică are ro­lul principal. Principiul de­ bază, care călău­zește activitatea cadrelor de la toate eșaloanele, pentru pregătirea luptei, bunăoară, este de a consu­ma cît mai puțin timp cu proble­mele organizării, în scopul de a lăsa trupelor cît mai mult timp pentru înfăptuirea pregătirilor ne­cesare. Procedeele folosite în orga­nizarea luptei diferă de la eșalon la eșalon. La eșaloanele superioa­re problemele de concepție au pondere foarte mare ; la batalion, o companie, principalul îl reprezin­tă transpunerea în practică a mi­siunii primite. De asemenea, dacă la un anumit eșalon se lucrează mai mult pe hartă, iar luarea ho­tărârii și transmiterea acesteia se realizează pe părți, la batalion se lucrează în teren, dar misiunile se dau în întregime cu toate­­ detaliile. De aceste particularități esențiale se ține seama și în procesul de instruire diferențiată a cadrelor. Tendința unor comandanți de a pretinde eșaloanelor subordonate să lucreze la fel și să rezolve sar­cinile așa cum le rezolvă ei este combătută. Ne preocupăm să fa­cem pe toți comandanții să înțe­leagă că principiile și unele reguli identice impun o aplicare diferen­țiată, specifică fiecărui­­ eșalon. Iată, așadar, numai cîteva din pro­blemele asupra cărora își îndreap­tă atenția comandamentul marii unități în domeniul pregătirii tac­tice diferențiate a cadrelor. Fireș­te, tema este mult prea vastă pen­tru a o putea epuiza în scurta noastră convorbire. Convorbire realizată de locotenent-colonel EUGEN VLADIMIR CIMP­LARG AFIRMĂRII GÎNDIRII CREATOARE CHENAR și privesc palmele mari, și-n u­­rechi m­­i sună vorbele celor cu care am discutat despre el. „Este­ un om­­ priceput, de la el am învățat meserie“ — mi-au spus maistrul mi­litar clasa a IlI-a Popa, locotenentul Stamate și maistrul militar princi­pal Dănău. Rețin tot ce-mi povestește despre­ piese complicate, lucrul mașinilor și intr-un moment de pauză în dis­cuție, îl întreb : — Mirajul mării v-a intrat in suflet ? Mirajul mai puțin, dragostea mai mult, deși prima oară am vă­zut marea cină am venit în arma­tă- după aceea nu m-am mai pu­tut despărți de ea! Era prin ’37, îmi era greu, am vrut să plec chiar, dar... n-am pi­tut. Mă cîștigase marea. Intr-o zi m-am prezentat la co­mandant și i-am raportat că vreau să rămîn „permanent“. „O să­ fie greu băiete“ — mi-a zis. Nu-mi a­mintesc ce i-am răspuns, dar am rămas. Am fost trimis la Școala de maiștri a marinei, cum se numea pe atunci, specialitatea mecanici de nave. Amintiri ? . w se — Noian. De mare și de maiinu leagă majoritatea amintirilor mele. Am trăit clipe grele în acei ani, dar le-am biruit. Apoi, in 1947 am fost primit în rîndurile parti­dului.Vi se zice „tineretul“ ! — Nu mă supără vorba asta. Cine mi-o fi spus primul așa nu știu, da-mi place Nu mai sunt atît­a de iute la ăști 54 de ani ai mei, încă neîmpliniți, dar simt că inima­ îmi bate la fel ca altă dată. Ce ma bu­cură mult e că oamenii au încă în­credere în iîinile mele. Nu mă dau în lături cînd e vorba de mun­că și-s bucuros să-i ajut pe cei care-mi cer ajutorul. In timp ce notez toate acestea, mă gîndesc cu recunoștință la o zi de la începutul carierei mele de o­­fițer cînd a stat ore în șir alături de mine, cînd i-am urmărit mîinile dibace, cînd, cu pricepere și vorbă bună, m-a ajutat să remediez o ac­varie care-mi dădea multă bătaie de cap. Vreau să-l întreb de un moment mai greu din viața sa de mecanic, dar vine în întîmpinarea gînduri­­lor mele și-mi spune : — încrederea comandantului în subordonați e un lucru mare. A­­tunci cînd în clipe grele il știi prie­ten și tovarăș, părtaș la frămân­tările tale, parcă te simți mai pu­ternic. Prin 1962, îmi amintesc toamna venise vîntoasă și rece. Frig al naibii. Intr-o seară am ieșit cu navele în larg. Marea era mon [UNK] TINEREȚEA UNEI PASIUNI tată , vînt, valuri și o ploaie deasă ca o perdea lichidă. Trebuia să ne deplasăm într-un raion unde se semnalaseră mine. Am plecat cu toată vremea rea. Misiunea o ce­rea și noi știam aceasta. Am ajuns în raionul ordonat, am executat mi­siunea și la venirea zorilor ne-am îndreptat spre țărm. Marea se în­răutățise. La un moment dat, un mașinist mi-a raportat că a­­vem avarie la una din mașini. M-am dus în fugă să văd despre ce este vorba. „Ce facem — m-a întrebat comandantul — cerem să ne re­morcheze?“. Aș fi raportat să che­me remorcherul, dar știți ce înseamnă aceasta — întreru­perea misiunii întregului divizion și asta în timp ce se semnalaseră mine în alt raion. Pînă atunci nu mi se mai întîmplase să avem o avarie ca aceea. M-am gîndit . Dacă aș merge cu, o singură mașină ? Aș merge mai încet, dar aș merge, i-am raportat comandantului. M-a privit o clipă și apoi m-a întrebat : „O să meargă ?" Cred că da , i-am răspuns și am plecat la com­partiment. Nu știu dacă ați simțit vreodată ce am simțit eu în acele clipe. Parcă mă contopisem cu ma­șina care rămăsese în stare de func­ționare, parcă respirația mea, bă­tăile inimii mele trecuseră în ea. Marea se înfuriase și mai mult zgîlțiind nava din încheieturi, vu­ind năpraznic. Carturile s-au schim­bat unul după altul, dar eu n-am plecat de lângă mașină. Nici comandantul n-a dormit toa­tă noaptea, își împărțea timpul în­tre comandă și sala mașinii. Ii ve­deam chipul obosit dar îl simțeam aproape de mine și asta îmi dădea putere. Cînd am ajuns, spre dimi­neață, la cheu, mulți ne și vedeau venind remorcați, dar nu mică le-a fost mirarea cînd au văzut că ve­neam de parcă nimic nu se-ntim­­plase. Reușisem. —- Ce părere aveți despre tinerii maiștri veniți la nave ? — Sunt băieți buni, numai că ar trebui să știe că ceea ce au învă­țat în școală nu-i de ajuns. Viața-ți pune multe în față și dacă nu te ții de treabă cum se cuvine, te trezești „că-ți aruncă bandula“, cum spun marinarii, și asta nu e bine. — Aveți aproape 34 de ani de muncă în marină. Cineva mi-a spus în glumă : să nu-l întrebați de pen­sie că se supără. — Nu mă supăr. De m-ați în­treba, v-aș răspunde , poate anul ăsta, poate la anu !... Mereu zic așa. Vedeți dumneavoastră, în viață o­­mul trebuie să aibă o pasiune și eu o am. Maistrul militar principal Gheorghe Gheorghevici , înalt, cu umeri largi și fața brăzdată, de ani sau poate de stihiile mării. Aș fi putut scrie acum despre el fără să-i văd chipul, adunînd numai cuvintele fru­moase ale comandanților, ale tova­rășilor lui de muncă. Locotenent M. RAȘICA Maistrul militar principal GH. GHEORGHEVIC1 Nr. 28 (6022) Referindu-se la activitățile des­fășurate de vînătorii de munte în această etapă, tovarășul locotenent­­colonel M. Vicoveanu ne relata că, în vederea aplicațiilor tactice, sub­unitățile execută, pe lingă alte acti­vități de instruire, cîte unul-două marșuri de antrenament, cu carac­ter aplicativ mai larg. „Urmărim, prin acestea, ridicarea gradului de călire fizică a militarilor, obișnui­­rea efectivelor ori regim­­ul de luptă și viață, specific muntelui. Pe timpul marșurilor, sînt create momente și situații tactice variate, iar în poligoanele alpine se execu­tă teme specifice“. — Noi sîntem primii care ple­căm, ne spune comandantul unei companii, tovarășul căpitan S. Marin. Pe harta sa urmărim traseul care va fi parcurs timp de două zile. Pe ea sînt trecute situațiile și momentele tactice, poligonul alpin, locurile haltelor, al odihnei de noapte. — Pentru noi, acest marș este un bun prilej de verificare a sta­diului de pregătire la care a ajuns subunitatea. Ostașii își vor încerca — sperăm cu succes — puterile. Ieri, de pildă, cei din ciclul doi s-au angajat la adunarea grupei U.T.C. să se comporte astfel incit să ofere exemple pentru cei din ciclul iutil. Toți militarii de altfel, mobilizați de comuniști, sînt hotă­râți să adauge noi coeficienți poten­țialului lor fizic și moral. „Trebuie inamicul prin să fim gata să lovim surprindere, acolo unde nu se așteaptă ; aceasta­­ im­pune viteză maximă în acțiuni, ca­pacitatea de a ajunge cu întregul efectiv și cu totalitatea tehnicii în locurile și la orele ordonate“, — explică comandanții tinerilor vână­tori de munte. Așa că,... la puțin timp după miezul nopții, cînd com­pania începe deplasarea, se merge cu 6—7­ kilometri pe oră ! ...Zorile găsesc compania la marginea unei mici localități. ..Este ocupată, probabil, de trupe adver­se“ — sună situația tactică. Misiu­nea de cercetare tată pe trei direcții, poate fi execu­tînt consti­tuite imediat patrulele de cercetare, comandate de gradați, care vor acționa, pentru învățămînt, simul­tan. Se precizează misiunile, cînd și cum să fie raportate informațiile. Văzîndu-i la lucru ne convingem că militarii cunosc procedeele de cercetare, tehnica transmiterii in­formațiilor folosind aparatura radio ce ne-a fost pusă la dispoziție. ...Urcușul devine tot mai ane­voios. Se înaintează în șir indian, evitîndu-se­­ și cel mai mic zgomot. Comandanții de plutoane au avut de altfel grijă să verifice și ajusta­rea echipamentului. Vînătorii tră­iesc senzația infiltrării actinei în spatele dispozitivului adversarului. De fapt, aceasta s-a și urmărit. Dar situația­ nu este scutită de o nouă surpriză. In momentul cînd subu­nitatea se pregătea să facă o aștep­tată haltă mică, patrula de sigu­ranță a raportat că terenul este infectat cu S.T.L. persistente. Oco­lirea zonei nefiind posibilă, marșul continuă în același ritm, cu masca contra gazelor pe figură. ...In locul stabilit este organizat un poligon alpin. Sînt traversați în funicular niște versanți aproape verticali , pe alți versanți se exe­cută cățărarea liberă și coborîrea în rapel. Este o adevărată demon­strație de îndemânare și curaj, in care exemplul comandanților de plutoane joacă un rol însemnat. Sfîrșitul primei zile de efort­ in­tens, prelungit, găsește subunitatea la locul destinat instalării taberei pentru odihna de noapte. Construi­rea corturilor se face rapid și în liniște. După realizarea măsurilor de asigurare de luptă, comandan­ții dau indicații privind prepararea individuală a hranei, folosirea apei potabile, utilizarea sacilor de dor­mit. Este organizat serviciul pe timpul nopții­ Se ordonă „stinge­r PP “ ..în zorii zilei, comandanții s-au trezit mai devreme. Comandantul de companie stabilește locurile de executare precum și amănuntele desfășurării exercițiilor tactice spe­cifice zonei alpine. Curînd, tabăra este desființată ; nici un indiciu nu mai arată că aici au staționat zeci de oameni. Instrucția în plin mun­te are ca­­ epilog marșul de îna­poiere spre cazarmă, pe un alt iti­nerar. La sfîrșitul celor 80 de kilome­tri de marș, al celor 36 de ore de efort susținut, vînătorii de munte, deși osteniți, aveau încă suficiente forțe pentru a îndeplini o nouă mi­siune tactică. Cred, de altfel, că aceasta este una dintre cele mai im­portate „cuceriri“ ale vînătorilor de munte, o garanție că în aplicațiile tactice viitoare vor fi la înălțimea cerințelor. Locotenent I. MÎRZAC VERSANȚII SE SUPUN... Trecere cu carabiniera peste genunea prăpastiei Foto:­m: POJOGEANV Exercițiu practic în teren wmmmmmÊmrnammmiÉSmamËiÈaËÈÊlimÊiÊmimiÊKiammmmÊmmmmÊÊmmmÉmmmaaaÊiÊmmmsmmmmm» ■ ........... 1 ACCIDENT ȘI „LANȚUL SLĂBICIUNILOR1" CARE L-AU­ FAVORIZAT La volanul autoturismului „A— 40896“ se află soldatul Nicolae Bu­lei. A plecat din unitate la orele 17.30. Acum este trecut de 21.00. Șoferul nu respectă viteza legală. Se grăbește să ajungă mai repede în unitate. Un autobuz. Bulei nu-l ia în seamă. O fetiță care coboară din autobuz este grav accidentată. La control, s-a constatat că solda­tul Bulei avea 0,63 °­ o concentrație de alcool în singe... Așadar s-a produs un accident de circulație. La prima vedere, to­tul este limpede. Vinovat este șo­ferul care nu trebuia să consume alcool cît timp era la volan, nu tre­buia să depășească viteza admisă. Dar... o „radiografie“ a cazului pe care-l analizăm scoate în evidență un întreg „lanț al slăbiciunilor“ care au favorizat, au creat posibi­litatea săvârșirii acestei infracțiuni. Să derulăm înapoi filmul întîm­­plărilor. Comandantul companiei de comenduire și îndrumare a circula­ției era plecat în concediu. Timp de trei zile, sergentul-major Nico­lae Dobre a ținut locul comandan­tului. Urma o duminică. Nu fără importanță pentru Dobre, își pro­pusese să organizeze „o mică petre­cere“ într-o comună aflată la 4 km de garnizoană. Dar la petrecere se bea și vin. Și nu torni din da­migen e direct în pahar. Ai nevoie de sticle. Sticlele trebuiau trans­portate la destinație. Element ires­ponsabil, certat cu disciplina, își p­une în gînd să folosească în acest scop în mod ilegal o mașină din u­­nitate. „A—40896“ era „mașină de intervenție“. Pentru a obține apro­barea ieșirii din parc, sergentul­­major Dobre inventează o misiune primită din partea ofițerului de serviciu principal. Sergentul-major Ion Dumitru, ofițer de serviciu pe parcul de autovehicule al subunită­ții, ignorând obligațiile regulamenta­re, nu verifică exactitatea ordinu­lui și aprobă plecarea mașinii în cursă. Așadar, atitudinea sa de gură cască a creat de la început pre­mise pentru săvârșirea accidentului. Dar cum a ieșit sergentul-major Dobre cu autoturismul din unitate ? Aici intervine o altă verigă a lan­țului slăbiciunilor. La ieșirea din parcul de autovehicule există două drumuri. Unul duce la punctul de control și altul prin care poți ieși către o „portiță“ nestingherit în afara unității. Deoarece pleca în­tr-o cursă ilicită, sergentul-major Dobre a evitat P.C.T.-ul. Prin acea „portiță“ se mai strecuraseră cu cîtva timp în urmă alte două auto­vehicule. Totuși șeful serviciului tehnic — maiorul ing. Vasile Stoica — a constatat dar n-a întreprins nimic pentru ca asemenea situații să nu se mai repete, astfel încă o „portiță“ care a favorizat acciden­tul a rămas deschisă. După ce sergentul-major Dobre și-a făcut treburile cu mașina unită­ții, a intrat într-un bufet. Șoferul, sol­datul Bulei, știa că nu are voie să conducă autovehiculul sub influența alcoolului. Om influențabil, insufi­cient pregătit, nu a avut putere sa refuze coniacul oferit de superiorul său. După ce l-a transportat pe sub­ofițer acasă, a plecat singur către unitate. Dar santinela nu i-a per­mis lui Bulei să intre în unitate pe la „portiță“, trimițîndu-l la P.C.T îngrijorat că astfel plecarea aceasta ilegală din unitate va fi descoperită pleacă din nou acasă la subofițer, care-l trimite înapoi la unitate, pe la P.C.T., promițîndu-i că o să aran­jeze el lucrurile a doua zi. Orele fiind înaintate șoferul se grăbește. Coniacul începuse să-și facă efectul. La serviciul tehnic nu se enumera o serie de măsuri întreprinse pen­tru a preveni în viitor accidentele. Intr-adevăr tot ceea ce s-a prevă­zut în ordinele și dispozițiunile eșa­loanelor superioare s-a executat dar, după cum s-a văzut canalele care duc la producerea accidente­lor n-au fost cu adevărat excluse. Nu am vrea să greșim, dar am ră­mas cu impresia că ceea ce s-a ur­mărit nu a fost atît efectul, pre­venirea reală a unor asemenea e­­venimente, cît posibilitatea de a se raporta executarea unor dispoziții. Așa se explică îndeosebi­­ lipsa unor măsuri ferme pentru întărirea or­dinii interioare, pentru obligarea tuturor persoanelor din serviciul de zi de a-și face datoria așa cum pre­văd regulamentele. Ne-am interesat la ajutorul șefu­lui serviciului tehnic pentru ex­ploatare și reparații, locotenentul­major Alexandru Străinu, de tema­tica, modul de organizare și des­fășurare a pregătirii șoferilor. Ofi­țerul ne-a privit buimac, a desfăcut o mapă, un registru, a ieșit din în­căpere, a revenit, fără să ne poată da o lămurire. Pur și simplu, la ora aceea — 12,45 — era sub influența alcoolului. Despre ce spirit de res­ponsabilitate, seriozitate poate fi vorba dacă își face serviciul într o asemenea stare. Ce autoritate­­ poate avea cuvîntul unui om care nu este exemplu de corectitudine și disciplină în fața subordonaților ? Repetăm deseori despre necesitatea muncii diferențiate cu oamenii. Se­cretarul biroului organizației de ba­ză ne-a spus lucruri nu prea mă­gulitoare despre sergentul-major Dobre, despre soldatul că îi cam place să bea. Bulei știe Personal l-a mai scos o dată dintr-un bu­fet. La rîndul său secretarul comi­tetului U.T.C. se plîngea că soldatul Bulei nu se încadrează în program, sub motiv că are de lucru la ma­șină. Existau deci elemente care trebuiau să pună în gardă factorii educativi, să-i determine să-și îndrepte cu osebire atenția spre acești oameni, cu un caracter mai slab, predis­­puși mai ușor greșelilor. Ni s-a vor­bit despre lecții, convorbiri, refera­te, dar mai puțin am putut afla despre apropierea firească față de acești tineri, despre încercarea de a-i readuce pe „linia de plutire“. Departe de noi să diminuăm cu ceva vina celor doi militari care au provocat accidentul la care ne-am re­ferit. Am dorit să demonstrăm că ac­cidentul de circulație nu-i o fatali­tate, așa cum susțin unii, ci se naște, de obicei, pe terenul indisci­plinei și lipsei de ordine, apariția lui fiind favorizată de cei care în serviciu nu-și respectă cu strictețe atribuțiile regulamentare, de slăbi­ciunile muncii politico-educative cu conducătorii de autovehicule. Locotenent-colonel ing. IOAN MURARESCU Intre „argumente“ și... realitate­a „Fisuri“ in ordinea interioară

Next