Ceahlăul, ianuarie-martie 1971 (Anul 4, nr. 889-963)

1971-01-13 / nr. 897

Pag. 2 Petru Poni unul dintre fondatorii școlii românești de chimie Petru Ponii (1841 — 1925) de la a cărui naștere s-au împlinit recent 130 de ani, face parte din galeria acelor oameni de care ne amintim, pentru că au fost mari prin fapte, prin pilde, mari prin aportul științific și dragos­tea de patrie. Importanta contribuție pe care a dus-o ca om de știință progresist la promo­varea orientării științifice in predarea chimiei, îl de­finește ca pe fondatorii școlii unul dintre românești de chimie. Astfel datorită lui Petru Poni, la Universi­tatea din Iași s-au făcut primii pași pe calea cercetă­rii științifice, a luat naștere prima școală de chimie din țară. Reîntors de la studiile efectuate la­­ Paris, și-a început cariera ca profesor la Academia Mihăileană, unde, în primul rînd, căutat să redacteze manuale­­ de chimie, întrucît în acea perioadă nivelul general al învățământului în țara noas­tră era scăzut, nu existau manuale, nici laboratoare sau reviste de specialitate Manualele lui Petru Poni au avut o importanță deosebită din punct de vedere al calității și al adevărului științific. Folosite timp de aproape 50 de ani, aceste manuale au contribuit la ridicarea nivelului predării și la răspîndirea cunoștințe­lor de chimie din țara noastră. El este, în același timp, organizatorul primelor laboratoare de la noi, desti­nate cercetărilor științifice și pregătirii cadrelor de chimiști. Nu se lasă impresionat de lipsuri și, numai după două luni de la numirea sa ca pro­fesor, la Universitatea din Iași, înaintează Ministerului Instrucțiunii Publice, un raport, prin care, descriind situația de la catedră, de­monstrează necesitatea impe­rioasă de a se crea labora­­re utilate, deoarece „fiecare fapt expus, fiecare proprie­tate a corpurilor, fiecare lege, întreg cursul, într-un cuvînt, trebuie demonstrat prin numeroase experiențe”. In urma străduințelor depuse, înființează primul curs de chimie din țară la nivel universitar, și începe în anul 1883 — primele lucrări practice cu studenții. Paralel cu activitatea de profesor, Petru Poni desfă­șoară și o bogată muncă de cercetare științifică, cu privi­re la studiul chimic al mine­ralelor și apelor, minerale din țară. Ca rezultat al pri­­­­melor cercetări, publică stu­­­­diul „Apa minerală de la Mă­­­­năstirea Neamțului”. Această­­ primă lucrare a fost urmată­­ de altele, în legătură cu a­­­­naliza apelor minerale. Pe alt plan, cercetările a­­­­­supra unor ape minerale au­­ scos în evidență valoarea u­­­­nor stațiuni balneare, iar stu­­­­diul asupra mineralelor, care­­ a durat 28 de ani, a scos la i iveală numeroase bogății ale­­ pămîntului țării noastre.­­ Una din cele mai importan­­­­te probleme studiate de că­­­­tre Poni este aceea a petro­­­­lului din România. Lucrările­­ în acest domeniu reprezintă­­ primele studii sistematice pri­­­­vitoare la cunoașterea dife­­­­ritelor categorii de hidrocar­­­­buri care intră în constituția­­ petrolului românesc. 1 Activitatea de cercetare­­ oglindește concepția lui Petru­ 4 Poni asupra științei — care­­ trebuie să aibă un caracter­­ aplicativ — cît și lupta ne­­­­încetată pentru progres.­­ Petru Poni a fost un peda­­­­gog de seamă și un mare e­­­­ducator. Talentul său de pe­­­­dagog era dublat de o mare­­ exigență față de sine, ceea­­ ce făcea ca pentru pregătirea­­ cursului să depună o muncă­­ îndelungată, tenace. E­ra un­­ exemplu de sobrietate și f­­­i­gurozitate științifică. „Singu­­­­rul merit ce l-am avut ca pro­­­­fesor — spunea Poni — este­­ că am iubit sarcina ce aveam,­­ că m-am devotat ei cu toa­­te puterile mele". Datorită a­­­­­­cestui profund atașament fa­­­­ță de catedră, el reușea să­­ insufle întotdeauna studenți­lor dragostea pentru știință. Petru Poni a fost nu numai un propagator al spiritului de cercetare științifică, ci și al concepției materialiste des­pre lume. El a fost un sin­cer și convins democrat, preocupat de ridicarea cultu­rală a satelor iar —* în func­țiile de răspundere pe care le-a deținut — a căutat cele mai bune mijloace cu ajuto­rul cărora să se desfășoare procesul instructiv-educativ.­­ Pentru întreaga lui viață de­­ muncă, integritate și modes­­­­tie, a fost ales membru al­­ Academiei române. Ca un omagiu adus aces­­tui mare om de știință, In­ I­­­stitutul de chimie al Acade­­­­miei Republicii Socialiste Ro­­­­mânia din Iași îi poartă nu­­­­mele. j prof. Octavia GRAMA,­­ inspector școlar 1 a CEAHLĂUL „Take, lanke și Cadîr" de V. I. Popa a Casa de cultură din Roman tiilor într-o lume cu o mentalitate ostilă. Transpunerea de față se in­spiră, din punct de regizoral, din viziunea vedere, unei interpretări ceva mai vechi a teatrului „Matei Millo“ din Timișoara. Mesajul ideatic complex al piesei predispune la oarecare derută în cazul unei trupe mai puțin expe­rimentate, pericol neevitat, se pare, nici de formația teatra­lă a Casei de cultură din Ro­man. Se trece de multe ori limita dintre expresivitate și șarjă necontrolată, devalori­­zîndu-se adesea chiar litera textului. Cadîr, dominat de tristețea unei vieți ratate este împovă­rat în scenă de o monotonie deprimantă, inexplicabilă, dacă ne gîndim mai bine la moti­vația acțiunilor sale. Take impunea realizarea unei fizio­nomii artistice elaborată cu o subtilă eleganță, capabilă să dezvăluie întreaga complexi­tate a stărilor personajului, de la revoltă pînă la mulțumi­re nostalgica. Nu este cazul formației romașcane, unde interpretul se apropie de rol, dar nu-1 trăiește îl concepe artificial, îndeajuns, printr-o îndoielnică recuzită de elemen­te exterioare. Iar dacă e să ne referim la Janke, acesta este un personaj dotat de autor cu un surplus de culoa­re, cu un fond sufletesc simplu, tratat însă în specta­colul de față cu o inutilă gravi­tate și sensuri suplimentare, simțite de spectator ca evident, artificiale. In ciuda celor semnalate mai sus se poate totuși afirma că formația de teatru a Casei de cultură din Roman a de­­­­pus eforturi serioase pentru­­­ reușita spectacolului și că, în ansamblu, el ajunge în cele din urmă să placă. Se cuvine amintită ca bine realizată scenografia semnată de Cons­tantin Cotescu. Regia lui Pavel Boțoc nu aduce elemen­te înnoitoare, m­enținînd co­media pe „linia de plutire" a unui spectacol jucat de ama­tori — plăcut, agreabil. Distribuția spectacolului este următoarea: Ianke (Ion Re­­țeanu), Take (Pavel Boțoc), Cadîr (Gh. Ungureanu), Ana (Maricica Leon), Ionel (Paul Purnichi), Safta (Elena Stanciu și Ițic (Mircea Apostol), Prof. Gheorghe IRIMIA Formația de teatru a Casei municipale de cultură din Roman și-a inclus de curînd în repertoriu cunoscuta come­die a lui V.I. Popa .Take, Ianke și Cadîru, concepută scenic cu un spectacol plin de umanitate, în conturarea unor profiluri care-și caută fericirea și împlinirea aspira­ Brigada artistică de agitație a întreprinderi OCL. Produse industriale din Piatra Neamț. Foto s Ș. POMPEI Experiență și tinerețe Expoziția județeană de artă plastică Piatra Neamț o port mereu în amintire ca una dintre cele mai pitorești așezări ale acestei țări. Pitorescul peisajului natu­ral se împletește cu al celui urban și arhitectonic, cu al celui spiritual unde, peste vechi legende, peste un trecut de bogată și frămîntată istorie s-au calchiat realități contemporane pline de vitalitate și noblețe, determinate de însăși înflorirea econo­mică. Și totul, peisajul, barajele, casele, vestigiile și oamenii îmi creează de fiecare dată sentimentul scenic al încrederii în ceea ce, dintotdeauna, oamenii acestor pămînturi au știut să făurească cu puterea minții și a brațelor, cu discreție și dem­nitate. Prezența unui cenaclu plastic, a unui grup de artiști, alături de alți creatori, nu poate decît completa armonios viața spiri­tuală a unui asemenea oraș, înscriindu-l­­e noile coordonate ale culturii moderne socialiste. Am căutat în Salonul '70 elementele care să pună în evi­dență strădania artiștilor de aici pentru descoperirea ineditului acestei noi realități, țesută din farmecul legendelor de ieri și noblețea muncii oamenilor de azi. Le-am găsit adeseori pe si­­mezele expoziției. Uneori, exprimate cu plenitudine­a talentului, cu siguranță, cu fermitate. Alteori, cu prospețimea talentelor la început de drum. De altfel, aceasta mi se pare a fi caracteristi­ca principală a cenaclului nemțean , faptul că alături de artiști cu o mai îndelungă experiență, cu realizări ce se înscriu în patrimoniul artei românești s-au grupat artiști tineri (și vor, mai veni, sîntem siguri, și alții), precum și artiști amatori. Expe­riența și tinerețea par a defini mai pregnant profilul actual al cenaclului de aici. Neîndoios, există încă multe inegalități în expoziția actuală, atît în ceea ce privește realizarea artistică, cît și­ în formarea u­­nei viziuni proprii. Dincolo de acestea, însă, se conturează, așa cum spuneam, o atmosferă. O regăsim în culorile dense, pline de sevă ale lui N. Milord („Peisaj industrial", Flori galbene“), în intensitatea dramatică a acuarelelor Iuliei Hălăucescu („Laleaua neagră", „Mesteacănul"). Fiecare întîlnire cu o lucrare a sa este o întîlnire cu o lume proprie, densă ca semnificații. Din­tre pînzele sale, de menționat, în primul rînd, portretul arheo­logului Mătase, un bine­venit și bine meritat omagiu pentru cel ce a adus o contribuție atît de valoroasă la viața culturală a orașului. Mihai Mădescu, în tușuri viguroase, formulează un protest grafic („Nu uitați") față de orice încercare de amenin­țare a vieții, a muncii pașnice a oamenilor. într-o atmosferă de poveste, construită din elemente suprarealiste, Zenaida Mă­descu invită la meditație asupra unor probleme mai profunde ale existenței. O mai atentă folosire a detaliului, o mai mare simplificare a liniei o va duce în viitor spre mai multă limpe­zime în exprimarea ideilor, gîndurilor sale. Sensibilitatea, finețea culorilor din pînzele lui Radu Geon­­tea („Catedrala", „Cîteodată Toamna"), farmecul deosebit, a­­mintind pictura naivilor, care caracterizează lucrările lui V. Ulian, simțul compozițional sigur din pînzele lui Thomas Mi­­lls (încă oarecum tributare unei viziuni scenografice) anunță evoluția virtuală a acestor artiști, dintre cele mai promițătoa­re. O idee interesantă. Un fel de evocare a trecutului pe un fundal modern, bine construită compozițional, ne propune Va­­sile Jora în „Arheologică". Mai puțin realizată plastic ni s-a părut lucrarea intitulată „Studiu anatomic“, în lemn, marmură și piatră. Pompiliu Clement (singurul sculptor al expoziției) își investește portretele cu o aură de legendă, înscriindu-le armo­nios în atmosfera Salonului. Compozițiile lui Petru Petrescu, constructiviste, cu ecouri din abstracționism (cam frustre, cam insuficient elaborate din punct de vedere coloristic) încearcă să evoce aspecte ale peisajului industrial modern. O anumită finețe a observației, o vibrație proprie în fata spectacolului na­turii (încă nevalorificate pe deplin în vibrația culorii) întîlnim în peisajele realizate de Mimi Lefter Columban și Arpad Co­­lumban. Pe linia peisajului de tip tradițional, cu o­ tentă ușor desuetă,­ se înscriu lucrările semnate de Gheorghe Iliescu.. Mai puțin con­ctudente (poate fiindcă este vorba de cîte una sin­gură) ne-au apărut cele semnate de Varahil Morari, Vlad Romeo, Adela Moga, Gheorghe Trăistaru, I. Tărtăcuță, Gri­­gore Andreescu­. De menționat, nu atît pentru calitatea artis­ticii, cît pentru o oarecare fantezie în abordarea desenului în tuș, lucrările artistului amator Mihai Agape. O altă artistă a­­matoare, Frăsina Chelaru, se păstrează în nota cunoscută a po­veștilor ei pictate Pe sticlă. Succinta trecere în revistă a expoziției nemțene nu și-a propus decît să noteze prezența, activitatea cenaclului. Fără îndoială că, dincolo de panourile unei expoziții, există efer­vescența atelierelor, truda neștiută de fiecare zi pentru șlefui­rea din culoare, linie, forme a gîndurilor, ideilor generoase. Numai printr-o asemenea permanentă și consecventă muncă poate veni împlinirea artistică a fiecărui creator. Există multe promisiuni în Salonul artiștilor din Piatra Neamț. Poate mai multe promisiuni decît realizări depline. Există, evident, un potențial artistic, resurse încă nedesțelenite. Și asta obligă. Adriana STOICA, critic de artă Miercuri» 13 ianuarie 1971 MW I­M“ Un volum de literatură a­­părtinind copiilor delimitea­ză, de obicei, pentru cititorul matur, aprioric, zona de re­ferință, stabilind, implicit, și o anumită detașare indul­gentă. Fiind de fapt o preju­decată, situația aceasta este adesea contrazisă nu atit prin valoarea neașteptată a lu­crărilor, cit mai ales, prin sta­bilirea miraculoasă a unei zo­ne afective comune, care iz­vorăște, de fapt, din disponi­bilitatea noastră de a ne re­crea, cu candoare și nostal­gie, copilăria. Volumul „Ste­­luțe nemțene“, editat recent de Consiliul județean Neamț al Organizației pionierilor. Înseamnă, de aceea, nu nu­mai un prilej de satisfactie pentru cei 21 de mici autori — poeți și prozatori — dar și un eveniment editorial in sine. Este evidentă, intic de toa­te, In paginile culegerii, e­­xigența manifestată in se­lectarea lucrărilor, multe din­tre ele — semnate de Iulia Secureanu, Maria Maria Man­­caș, Elena Vasiliu, Luminița Huzum, Ileana Savu, Doi­na Ciobanu, Doina Maria A­­marghioalei, Mariana Stan, Tania Plugaru, Anca Beru ș.a. — de o remarcabilă since­ritate și expresie. Actul cu­noașterii. Hittat prin percep­ții de o candidă seninătate. Înglobează mai ales ge­nerozitatea sentimentelor tră­ite amplu, adine, Intr-un timp statornicit In bucurie. Apariția culegerii reprezintă, de aceea, — cum afirma prof. Nicolae Vasiliu, președinte­le Consiliului județean Neamț al Organizației pionierilor — „darul pe care pionierii și școlarii din județul Neamț îl aduc, un semn de respect și mulțumire, celui care îl în­conjoară cu atîta atenție și dragoste, și care în acest an Își sărbătorește semicentena­rul existenței sale victorioase — Partidul Comunist Ro­dman“. I V.T. O scurtă excursie deconec­tantă pe culmea prelungă a Cozlei, ne pune, după aproxi­mativ o oră de mers, în fața cunoscutelor „căldări", exca­vații sferice în masa unor gresii, a căror formă curioasă și greu de explicat n-a întîrziat să facă loc imaginației și le­gendei. Legenda cu „căldările urie­­șilor" rămîne însă numai mărturie a spiritului iscoditor­­ al omului, un răspuns în condi­țiile în care enigmele acestei naturi atît de diverse nu pri­miseră încă adevăratele expli­cații din partea științei. O încercare de a explica ge­neza acestui microrelief de „căldări“ a fost făcută în re­vista Ateneu, nr. 8, din 1965, din care cititorii au reținut fap­tul că excavațiile respective ar fi luat naștere prin dizolvarea unor blocuri de calcare din ma­sa gresiilor. O cercetare aten­tă insă nu verifică opinia sus­ținută. Gresia de kliwa din îm­­prejurimile orașului Piatra Neamț este, ca în toți Carpa­­ții Orientali, substituită, une­ori, prin conglomerate, cum e cazul în Cernegura, dar nici­decum cu elemente de calca­re, ci de șisturi verzi de tip dobrogean. Mai mult, pe Goz­­la, gresia de kliwa este lipsită cu desăvîrșire de șisturi verzi, pentru a presupune că, chiar și aceste blocuri ar fi putut lă­sa excavațiile prin îndepărta­rea lor în urma dezagregării. Studiile specialiștilor geo­­morfologi, avînd la bază obser­vații amănunțite pe zone mult mai largi, au demonstrat că ele s-au format în condiții climati­ce deosebite, nefiind altceva, în limbaj științific, decît niște nișe eoliene, formate în condi­ții periglaciare ; cu alte cu­vinte, ele reprezintă rezultatul activității destructive a vîntu­­lui. Totul a început acum 20.000 de ani, cînd calota glaciară a Europei înaintase pînă la lati­tudinea orașului Cracovia. Munții Rodnei purtau ghețari și apăreau aidoma Alpilor de astăzi, iar Ceahlăul era sub mantia zăpezilor veșnice. Zone­le de sub nivelul ghețarilor și a zăpezilor veșnice evoluau sub imperiul condițiilor climatice de silvotundră, asemănătoare ce­lor care se întind astăzi în Europa și Asia la peste 60 gra­­de latitudine nordică. Climatul era aspru și rece, cu vînturi puternice și perpetui, vegetația săracă, era un peisaj în care renul, ruda apropiata a cerbu­lui carpatin actual, și­ mamutul, strămoșul elefantului de as­tăzi, dădeau viață acestor me­leaguri. In aceste condiții, gre­sia de kliwa, cît și alte tipuri de roci, în zonele lor mai de­­live se dezagregau, iar pe di­recția vînturilor dominante, ma­terialul era preluat și îndepăr­tat. La aceasta trebuie adăuga­­tă și forța mecanică a vîntu­­lui, care izbea cu putere, luînd o formă turbionară și îndepăr­­tînd materialul din gresie, par­ticulă cu particulă. Ca argument în sprijinul ori­ginii eoliene ar fi — după a­­cești specialiști — printre al­tele, orientarea constantă a a­­cestor nișe pe direcția sud, sud­­­est, atît aici, în Gozla, cît și i n alte zone, unde ele mai apar (cumpăna dintre Secu și Aga­­pia, Hăcigosul etc.). Se ob­servă apoi si faptul că ele se dezvoltă pe roci diferite, ceea ce arată că nu elemenul lito­­logic a fost factorul determi­nant, ci cel climatic (vîntul). în fine, excavatia sub nivelul o­­rizontal al acestor nișe sferice, nu putea fi făcută de alți a­­genți externi, ci numai de vînt, și anume de caracterul său tur­bionar. O dată cu retragerea gheța­­rilor, climatul a suferit schim­bări continui pînă la cel ac­tual, cînd zona se află în plin etaj al pădurii; se înțelege că astăzi fenomenul nu numai că nu continuă, dar el s-a stins de foarte multă vreme. în conse­cință, avem de a face cu un microrelief foarte vechi, mat, așa cum am văzut, tat­cu 20.000 de ani în urmă. în acest context se poate a­­firma că, de fapt, „căldările" prezintă mult mai multă portanță decît s-ar părea im­la prima vedere. Pentru această rațiune, se impune o mai mare atenție, în vederea ocrotirii, popularizării și cunoașterii lor. Ar fi necesar un nou marcaj, pentru că pe cel existent nu se mai poate conta­t am sugera, în plus, și un traseu Pe Valea Viei, cu mult mai scurt, pentru cazurile cînd singurul obiectiv al excursiei îl constituie cu­noașterea acestui tip de micro­relief, născut la sfîrșitul primei părți a Cuaternarului (Pleisto­­cen). Fiind foarte ușor amenin­țate de deteriorare de către tu­riști, Comisia județeană de o­­crotire a monumentelor naturii și-ar face încă o datorie luînd măsurile de avizare, însoțite de o justificare fUn­dafiletizată a interdicției. dr. geolog Constantin GRASU „Căldările urieșilor" operă bizară a naturii Trei căldări — fîntînă dintr-o zbuciumată istorie geologică a Carpaților Foto­n M. CIOBANU i Tw MIERCURI 13 IANUARIE 10, — 11.30 Pentru o mai bună gospodărire a pămîn­tului , lucrări pentru com­baterea eroziunii solului : 18 Deschiderea emisiunii. Ex- Terra 71 — E emisiune — concurs de construcții teh­nice pentru pionieri și școlari ; 18.30 Cabinetul economic Tv. ; 19.10 Trage­­rea Pronoexpres ; 19.20 1001 de seri — emisiune pentru copii ; 19.30 Telejurnalul de seară ; 20 „Nechemat Telecinemateca i în țărînă“. Premieră pe­­ țară ; 21.30 Voci de pretutindeni. Mary Kopkins, Sergio Endrigo, Tereza Kesovia, Samy Davis; 21.45 Cadran internațional ; 22.30 Gala marilor interpreți români i Ion Buzea l 22.50 Telejurnalul de noapte. stadio BUCUREȘTI MIERCURI: 13 IANUARIE PROGRAMUL I 15.05 100 de legende ro­ mânești ; 15.30 Pagini vo­cale și orchestrale de mu­zică de estradă . 16 Radio­jurnal ; 1615 Prelucrări co­rale de Ion Croitoru : 16­30 Melodii de curînd lansate . 17. Antena tineretului. Gau­deamus; 17.30 Concert de mu­zică populară ; 18 Orele serii ; 20 Tableta de seară ; 20.05 Zece melodii prefe­rate ; 20.40 Bijuterii muzi­cale ; 20.55 Știința la zi ; 21 Muzică de café-concert ; 21.30 Revista șlagărelor ; 22 Radiojurnal ; 22.30 Concert de muzică ușoară ; 22.55 Moment poetic ; 23 Concert de muzică ușoară (continu­are) ; 0.03—6.00 Estrada noc­turnă PROGRAMUL II 15.20 Din arhiva Institutului de etnografie și folclor - cin­­tece ; 15.30 Radio-școală ; 16 Radiojurnal ; 16.15 Recital Luigi Ionescu; 16.30 Piese vocale de Paul Constanti­­nescu ; 16.50 Pe teme medi­cale. Accidentul nu este ac­cidental. Dr Mircea Constan­­tinescu ; 17. Doină, doină cîntec dulce ; 17.30 Lecturi paralele ; 17.50 Orchestra Bel­a Sanders ; 18. Publici­tate radio ; 18.20 Selectiuni din operele lui Bellini ; 18.59 Partidului, inima și versul Mihai Beniuc: „Baladele tim­pului nou“; 19.05 Cîntecul e pretutindeni ; 19.30 Meridia­ne lirice ; 19.50 Noapte bună, copii ; 20. Muzică populară; 20.15 Teatru radiofonic ; 21.11 Muzică ușoară ; 21.39 Pagini din operete ; 22. Sim­fonia a Vl-a de Mihail An­­dricu ; 22.30 Universitatea radio ; 22.45 In lumea șan­­sonetei; 23.05 Discuri rare. Fragmente din opere; 24. Sui­ta Farrago de Robert Hugues; Concertul pentru violă și or­chestră de James Penderthy. 0.32—1.00 Trio pentru coarde de Cornel Țăranu, JOI 14 IANUARIE PROGRAMUL 1­ 6. De la 6. la 9.30 ; 9.30 Odă limbii române ; 10.05 Pe Argeș în jos — muzică popu­lară ; 10.30 Clubul călători­lor ; 11.05 Cîntă Doina Spă­­taru ; 11.15 Din țările socia­liste ; Reportaje din R.P. Polonă și R.P. Chineză ; 11.38 Corul Radioteleviziunii — lucrări de Ioan Chirescu, Danga; 12. Melodii de Constantin Alexandru ; 12.10 Un Inter­pret și rolurile sale : 12.30 Întîlnire cu melodia popula­ră și interpretul preferat : 13. Radiojurnal j 13.10 Avan­premieră cotidiană : 13.22 Rebus melodii : 14. Compozi­torul săptămânii : Hector Berlioz. PROGRAMUL NI 6.—8.10 Program muzical de dimineață ; 8.10 Tot îna­­inte(emisiune pentru pioni­eri); 8.25 Mari interpreții Pablo Casals ; 8.51 O pres­tigioasă formație de came­ră ; 9.10 Curs de limba rusă; 9.30 Vechi melodii populare; 10. Matineu de operă ; 10.40 Melodii de ieri, melodii de azi; 11. Prelucrări de mu­zică populară ; 11.20 Pentru voi tinerii — muzică ușoa­ră ; 11.55 Știința Ia­și : 12.03 Avanpremieră cotidiană ; 12.15 Dialogul instrumente­lor ; 12.30 Pagini din opere­ta „Culegătorii de stele” de Florin Comișel; 13. Con­cert de prînz ; 14.08 Muzică populară ; 14.30 Atefieu. i tt găti la Dupa „Maica Ioana a În­gerilor“ orice film de inves­tigare a ceea ce am putea numi „drama claustrării mo­nahale“ comportă un risc uriaș, dat fiind caracterul de „operă completă“ a fil­mului lui Jerzy Kawalero­­wicz. Este și cazul „Călugă­riței“ lui Jaques Rivette, o­­ferind cinematografierea ca­podoperei lui Diderot, dar ni­mic mai mult. In­­ aceste condiții, de la „Călugărița din Monza“ in regia unui Visconti (desigur nu Luchino) nu ne puteam aștepta la cine știe ce sur­prize artistice. Speram cel mult să vedem ur­ film co­erent, respectindu-și proprii­le reguli. Din păcate nu poa­te fi vorba nici despre ase­menea calități, pelicula con­­stituindu-se din triaturile Il­riei mnaii­seculate legende milaneze, peste care s-a tur­nat sosul abundent al ero­tismului ultramodern, înnobi­lat, dragă doamne, cu suges­tia unor riscai sentimente. De bună seamă că o călu­găriță de neam princiar, pe deasupra și stareță, se poate îndrăgosti de un boiernaș chipeș. Nimm­a mai tiresa să-și iubească copilul, rod nevi­novat al „păcatului". E ex­plicabilă — teoretic — și du­bla atitudine a junelui In cauză, impărțindu-se Intre multiplele sale aventuri ero­tice și pasiunea paralelă și subit constantă pentru călu­găriță. Dar aceasta filmul tre­buia s-o justifice într-un fel oarecare, alttichind­ acțiu­nea Don Juanului — fără de care filmul n-ar fi putut fa­ce un pas dincolo de gene­ris — fiind perfect aberantă. Ceva ar fi trebuit să se a­­leagă, pentru a conferi fil­mului arlmpeiul de autenti­citate necesară supraviețui­rii. Or, In intențiile lor, ideile, sentimentele autori­­­cile sunt — plutesc In vagul absolut, alunecind unele pes­te altele, amestecându-se în­tr-o pastă hibridă și aproape dizgrațioasă. S-ar fi putut accentua dra­ma reală (atingând în Maica Ioana dimensiunile Inspăi­­mlntătoare ale dementei) a neputinței omului de a se sustrage legilor implacabile ale bisericii 1­orialt de ciu­dat ar părea. In film această situație este prost exploata­tă, chilia păcătoasei fiind, de pildă, prezentată drept un soi de budoar In care-și crește copilul și primește vizitele frecvente și prelungite amantului. Abia In final are a­­ceastă atmosferă suficient de roz este brusc su­șiatâ de In­tervenția neașteptat de bru­tală a tribunalului este siastia. In fest o năvală de erotism, slujit fără rezerve de un șir de călugărițe, de preotul mă­năstirii etc. I se adaugă două crime perfect inutile, operă a aceluiaș băiat de viață, totul sfîrșind cu trimiterea la strămoși a eroilor princi­pali. "Așadar, violentă și sex In decorul lnu­mplător al unei mănăstiri de demult, neizbu­tind să transmită nimic fiind­că probabil nu și-a propus ni­mic. Un Ulm pur comercial, exploatând grosolan presu­puse situații limită, adresân­­du-se — neconvingător — laturii inferioare a receptivi­tății. C. STUPCANU cronica cinematografică A r.

Next