Ceahlăul, ianuarie-martie 1971 (Anul 4, nr. 889-963)
1971-01-13 / nr. 897
Pag. 2 Petru Poni unul dintre fondatorii școlii românești de chimie Petru Ponii (1841 — 1925) de la a cărui naștere s-au împlinit recent 130 de ani, face parte din galeria acelor oameni de care ne amintim, pentru că au fost mari prin fapte, prin pilde, mari prin aportul științific și dragostea de patrie. Importanta contribuție pe care a dus-o ca om de știință progresist la promovarea orientării științifice in predarea chimiei, îl definește ca pe fondatorii școlii unul dintre românești de chimie. Astfel datorită lui Petru Poni, la Universitatea din Iași s-au făcut primii pași pe calea cercetării științifice, a luat naștere prima școală de chimie din țară. Reîntors de la studiile efectuate la Paris, și-a început cariera ca profesor la Academia Mihăileană, unde, în primul rînd, căutat să redacteze manuale de chimie, întrucît în acea perioadă nivelul general al învățământului în țara noastră era scăzut, nu existau manuale, nici laboratoare sau reviste de specialitate Manualele lui Petru Poni au avut o importanță deosebită din punct de vedere al calității și al adevărului științific. Folosite timp de aproape 50 de ani, aceste manuale au contribuit la ridicarea nivelului predării și la răspîndirea cunoștințelor de chimie din țara noastră. El este, în același timp, organizatorul primelor laboratoare de la noi, destinate cercetărilor științifice și pregătirii cadrelor de chimiști. Nu se lasă impresionat de lipsuri și, numai după două luni de la numirea sa ca profesor, la Universitatea din Iași, înaintează Ministerului Instrucțiunii Publice, un raport, prin care, descriind situația de la catedră, demonstrează necesitatea imperioasă de a se crea laborare utilate, deoarece „fiecare fapt expus, fiecare proprietate a corpurilor, fiecare lege, întreg cursul, într-un cuvînt, trebuie demonstrat prin numeroase experiențe”. In urma străduințelor depuse, înființează primul curs de chimie din țară la nivel universitar, și începe în anul 1883 — primele lucrări practice cu studenții. Paralel cu activitatea de profesor, Petru Poni desfășoară și o bogată muncă de cercetare științifică, cu privire la studiul chimic al mineralelor și apelor, minerale din țară. Ca rezultat al primelor cercetări, publică studiul „Apa minerală de la Mănăstirea Neamțului”. Această primă lucrare a fost urmată de altele, în legătură cu analiza apelor minerale. Pe alt plan, cercetările asupra unor ape minerale au scos în evidență valoarea unor stațiuni balneare, iar studiul asupra mineralelor, care a durat 28 de ani, a scos la i iveală numeroase bogății ale pămîntului țării noastre. Una din cele mai importante probleme studiate de către Poni este aceea a petrolului din România. Lucrările în acest domeniu reprezintă primele studii sistematice privitoare la cunoașterea diferitelor categorii de hidrocarburi care intră în constituția petrolului românesc. 1 Activitatea de cercetare oglindește concepția lui Petru 4 Poni asupra științei — care trebuie să aibă un caracter aplicativ — cît și lupta neîncetată pentru progres. Petru Poni a fost un pedagog de seamă și un mare educator. Talentul său de pedagog era dublat de o mare exigență față de sine, ceea ce făcea ca pentru pregătirea cursului să depună o muncă îndelungată, tenace. Era un exemplu de sobrietate și figurozitate științifică. „Singurul merit ce l-am avut ca profesor — spunea Poni — este că am iubit sarcina ce aveam, că m-am devotat ei cu toate puterile mele". Datorită acestui profund atașament față de catedră, el reușea să insufle întotdeauna studenților dragostea pentru știință. Petru Poni a fost nu numai un propagator al spiritului de cercetare științifică, ci și al concepției materialiste despre lume. El a fost un sincer și convins democrat, preocupat de ridicarea culturală a satelor iar —* în funcțiile de răspundere pe care le-a deținut — a căutat cele mai bune mijloace cu ajutorul cărora să se desfășoare procesul instructiv-educativ. Pentru întreaga lui viață de muncă, integritate și modestie, a fost ales membru al Academiei române. Ca un omagiu adus acestui mare om de știință, In Istitutul de chimie al Academiei Republicii Socialiste România din Iași îi poartă numele. j prof. Octavia GRAMA, inspector școlar 1 a CEAHLĂUL „Take, lanke și Cadîr" de V. I. Popa a Casa de cultură din Roman tiilor într-o lume cu o mentalitate ostilă. Transpunerea de față se inspiră, din punct de regizoral, din viziunea vedere, unei interpretări ceva mai vechi a teatrului „Matei Millo“ din Timișoara. Mesajul ideatic complex al piesei predispune la oarecare derută în cazul unei trupe mai puțin experimentate, pericol neevitat, se pare, nici de formația teatrală a Casei de cultură din Roman. Se trece de multe ori limita dintre expresivitate și șarjă necontrolată, devalorizîndu-se adesea chiar litera textului. Cadîr, dominat de tristețea unei vieți ratate este împovărat în scenă de o monotonie deprimantă, inexplicabilă, dacă ne gîndim mai bine la motivația acțiunilor sale. Take impunea realizarea unei fizionomii artistice elaborată cu o subtilă eleganță, capabilă să dezvăluie întreaga complexitate a stărilor personajului, de la revoltă pînă la mulțumire nostalgica. Nu este cazul formației romașcane, unde interpretul se apropie de rol, dar nu-1 trăiește îl concepe artificial, îndeajuns, printr-o îndoielnică recuzită de elemente exterioare. Iar dacă e să ne referim la Janke, acesta este un personaj dotat de autor cu un surplus de culoare, cu un fond sufletesc simplu, tratat însă în spectacolul de față cu o inutilă gravitate și sensuri suplimentare, simțite de spectator ca evident, artificiale. In ciuda celor semnalate mai sus se poate totuși afirma că formația de teatru a Casei de cultură din Roman a depus eforturi serioase pentru reușita spectacolului și că, în ansamblu, el ajunge în cele din urmă să placă. Se cuvine amintită ca bine realizată scenografia semnată de Constantin Cotescu. Regia lui Pavel Boțoc nu aduce elemente înnoitoare, menținînd comedia pe „linia de plutire" a unui spectacol jucat de amatori — plăcut, agreabil. Distribuția spectacolului este următoarea: Ianke (Ion Rețeanu), Take (Pavel Boțoc), Cadîr (Gh. Ungureanu), Ana (Maricica Leon), Ionel (Paul Purnichi), Safta (Elena Stanciu și Ițic (Mircea Apostol), Prof. Gheorghe IRIMIA Formația de teatru a Casei municipale de cultură din Roman și-a inclus de curînd în repertoriu cunoscuta comedie a lui V.I. Popa .Take, Ianke și Cadîru, concepută scenic cu un spectacol plin de umanitate, în conturarea unor profiluri care-și caută fericirea și împlinirea aspira Brigada artistică de agitație a întreprinderi OCL. Produse industriale din Piatra Neamț. Foto s Ș. POMPEI Experiență și tinerețe Expoziția județeană de artă plastică Piatra Neamț o port mereu în amintire ca una dintre cele mai pitorești așezări ale acestei țări. Pitorescul peisajului natural se împletește cu al celui urban și arhitectonic, cu al celui spiritual unde, peste vechi legende, peste un trecut de bogată și frămîntată istorie s-au calchiat realități contemporane pline de vitalitate și noblețe, determinate de însăși înflorirea economică. Și totul, peisajul, barajele, casele, vestigiile și oamenii îmi creează de fiecare dată sentimentul scenic al încrederii în ceea ce, dintotdeauna, oamenii acestor pămînturi au știut să făurească cu puterea minții și a brațelor, cu discreție și demnitate. Prezența unui cenaclu plastic, a unui grup de artiști, alături de alți creatori, nu poate decît completa armonios viața spirituală a unui asemenea oraș, înscriindu-le noile coordonate ale culturii moderne socialiste. Am căutat în Salonul '70 elementele care să pună în evidență strădania artiștilor de aici pentru descoperirea ineditului acestei noi realități, țesută din farmecul legendelor de ieri și noblețea muncii oamenilor de azi. Le-am găsit adeseori pe simezele expoziției. Uneori, exprimate cu plenitudinea talentului, cu siguranță, cu fermitate. Alteori, cu prospețimea talentelor la început de drum. De altfel, aceasta mi se pare a fi caracteristica principală a cenaclului nemțean , faptul că alături de artiști cu o mai îndelungă experiență, cu realizări ce se înscriu în patrimoniul artei românești s-au grupat artiști tineri (și vor, mai veni, sîntem siguri, și alții), precum și artiști amatori. Experiența și tinerețea par a defini mai pregnant profilul actual al cenaclului de aici. Neîndoios, există încă multe inegalități în expoziția actuală, atît în ceea ce privește realizarea artistică, cît și în formarea unei viziuni proprii. Dincolo de acestea, însă, se conturează, așa cum spuneam, o atmosferă. O regăsim în culorile dense, pline de sevă ale lui N. Milord („Peisaj industrial", Flori galbene“), în intensitatea dramatică a acuarelelor Iuliei Hălăucescu („Laleaua neagră", „Mesteacănul"). Fiecare întîlnire cu o lucrare a sa este o întîlnire cu o lume proprie, densă ca semnificații. Dintre pînzele sale, de menționat, în primul rînd, portretul arheologului Mătase, un binevenit și bine meritat omagiu pentru cel ce a adus o contribuție atît de valoroasă la viața culturală a orașului. Mihai Mădescu, în tușuri viguroase, formulează un protest grafic („Nu uitați") față de orice încercare de amenințare a vieții, a muncii pașnice a oamenilor. într-o atmosferă de poveste, construită din elemente suprarealiste, Zenaida Mădescu invită la meditație asupra unor probleme mai profunde ale existenței. O mai atentă folosire a detaliului, o mai mare simplificare a liniei o va duce în viitor spre mai multă limpezime în exprimarea ideilor, gîndurilor sale. Sensibilitatea, finețea culorilor din pînzele lui Radu Geontea („Catedrala", „Cîteodată Toamna"), farmecul deosebit, amintind pictura naivilor, care caracterizează lucrările lui V. Ulian, simțul compozițional sigur din pînzele lui Thomas Mills (încă oarecum tributare unei viziuni scenografice) anunță evoluția virtuală a acestor artiști, dintre cele mai promițătoare. O idee interesantă. Un fel de evocare a trecutului pe un fundal modern, bine construită compozițional, ne propune Vasile Jora în „Arheologică". Mai puțin realizată plastic ni s-a părut lucrarea intitulată „Studiu anatomic“, în lemn, marmură și piatră. Pompiliu Clement (singurul sculptor al expoziției) își investește portretele cu o aură de legendă, înscriindu-le armonios în atmosfera Salonului. Compozițiile lui Petru Petrescu, constructiviste, cu ecouri din abstracționism (cam frustre, cam insuficient elaborate din punct de vedere coloristic) încearcă să evoce aspecte ale peisajului industrial modern. O anumită finețe a observației, o vibrație proprie în fata spectacolului naturii (încă nevalorificate pe deplin în vibrația culorii) întîlnim în peisajele realizate de Mimi Lefter Columban și Arpad Columban. Pe linia peisajului de tip tradițional, cu o tentă ușor desuetă, se înscriu lucrările semnate de Gheorghe Iliescu.. Mai puțin conctudente (poate fiindcă este vorba de cîte una singură) ne-au apărut cele semnate de Varahil Morari, Vlad Romeo, Adela Moga, Gheorghe Trăistaru, I. Tărtăcuță, Grigore Andreescu. De menționat, nu atît pentru calitatea artisticii, cît pentru o oarecare fantezie în abordarea desenului în tuș, lucrările artistului amator Mihai Agape. O altă artistă amatoare, Frăsina Chelaru, se păstrează în nota cunoscută a poveștilor ei pictate Pe sticlă. Succinta trecere în revistă a expoziției nemțene nu și-a propus decît să noteze prezența, activitatea cenaclului. Fără îndoială că, dincolo de panourile unei expoziții, există efervescența atelierelor, truda neștiută de fiecare zi pentru șlefuirea din culoare, linie, forme a gîndurilor, ideilor generoase. Numai printr-o asemenea permanentă și consecventă muncă poate veni împlinirea artistică a fiecărui creator. Există multe promisiuni în Salonul artiștilor din Piatra Neamț. Poate mai multe promisiuni decît realizări depline. Există, evident, un potențial artistic, resurse încă nedesțelenite. Și asta obligă. Adriana STOICA, critic de artă Miercuri» 13 ianuarie 1971 MW IM“ Un volum de literatură apărtinind copiilor delimitează, de obicei, pentru cititorul matur, aprioric, zona de referință, stabilind, implicit, și o anumită detașare indulgentă. Fiind de fapt o prejudecată, situația aceasta este adesea contrazisă nu atit prin valoarea neașteptată a lucrărilor, cit mai ales, prin stabilirea miraculoasă a unei zone afective comune, care izvorăște, de fapt, din disponibilitatea noastră de a ne recrea, cu candoare și nostalgie, copilăria. Volumul „Steluțe nemțene“, editat recent de Consiliul județean Neamț al Organizației pionierilor. Înseamnă, de aceea, nu numai un prilej de satisfactie pentru cei 21 de mici autori — poeți și prozatori — dar și un eveniment editorial in sine. Este evidentă, intic de toate, In paginile culegerii, exigența manifestată in selectarea lucrărilor, multe dintre ele — semnate de Iulia Secureanu, Maria Maria Mancaș, Elena Vasiliu, Luminița Huzum, Ileana Savu, Doina Ciobanu, Doina Maria Amarghioalei, Mariana Stan, Tania Plugaru, Anca Beru ș.a. — de o remarcabilă sinceritate și expresie. Actul cunoașterii. Hittat prin percepții de o candidă seninătate. Înglobează mai ales generozitatea sentimentelor trăite amplu, adine, Intr-un timp statornicit In bucurie. Apariția culegerii reprezintă, de aceea, — cum afirma prof. Nicolae Vasiliu, președintele Consiliului județean Neamț al Organizației pionierilor — „darul pe care pionierii și școlarii din județul Neamț îl aduc, un semn de respect și mulțumire, celui care îl înconjoară cu atîta atenție și dragoste, și care în acest an Își sărbătorește semicentenarul existenței sale victorioase — Partidul Comunist Rodman“. I V.T. O scurtă excursie deconectantă pe culmea prelungă a Cozlei, ne pune, după aproximativ o oră de mers, în fața cunoscutelor „căldări", excavații sferice în masa unor gresii, a căror formă curioasă și greu de explicat n-a întîrziat să facă loc imaginației și legendei. Legenda cu „căldările urieșilor" rămîne însă numai mărturie a spiritului iscoditor al omului, un răspuns în condițiile în care enigmele acestei naturi atît de diverse nu primiseră încă adevăratele explicații din partea științei. O încercare de a explica geneza acestui microrelief de „căldări“ a fost făcută în revista Ateneu, nr. 8, din 1965, din care cititorii au reținut faptul că excavațiile respective ar fi luat naștere prin dizolvarea unor blocuri de calcare din masa gresiilor. O cercetare atentă insă nu verifică opinia susținută. Gresia de kliwa din împrejurimile orașului Piatra Neamț este, ca în toți Carpații Orientali, substituită, uneori, prin conglomerate, cum e cazul în Cernegura, dar nicidecum cu elemente de calcare, ci de șisturi verzi de tip dobrogean. Mai mult, pe Gozla, gresia de kliwa este lipsită cu desăvîrșire de șisturi verzi, pentru a presupune că, chiar și aceste blocuri ar fi putut lăsa excavațiile prin îndepărtarea lor în urma dezagregării. Studiile specialiștilor geomorfologi, avînd la bază observații amănunțite pe zone mult mai largi, au demonstrat că ele s-au format în condiții climatice deosebite, nefiind altceva, în limbaj științific, decît niște nișe eoliene, formate în condiții periglaciare ; cu alte cuvinte, ele reprezintă rezultatul activității destructive a vîntului. Totul a început acum 20.000 de ani, cînd calota glaciară a Europei înaintase pînă la latitudinea orașului Cracovia. Munții Rodnei purtau ghețari și apăreau aidoma Alpilor de astăzi, iar Ceahlăul era sub mantia zăpezilor veșnice. Zonele de sub nivelul ghețarilor și a zăpezilor veșnice evoluau sub imperiul condițiilor climatice de silvotundră, asemănătoare celor care se întind astăzi în Europa și Asia la peste 60 grade latitudine nordică. Climatul era aspru și rece, cu vînturi puternice și perpetui, vegetația săracă, era un peisaj în care renul, ruda apropiata a cerbului carpatin actual, și mamutul, strămoșul elefantului de astăzi, dădeau viață acestor meleaguri. In aceste condiții, gresia de kliwa, cît și alte tipuri de roci, în zonele lor mai delive se dezagregau, iar pe direcția vînturilor dominante, materialul era preluat și îndepărtat. La aceasta trebuie adăugată și forța mecanică a vîntului, care izbea cu putere, luînd o formă turbionară și îndepărtînd materialul din gresie, particulă cu particulă. Ca argument în sprijinul originii eoliene ar fi — după acești specialiști — printre altele, orientarea constantă a acestor nișe pe direcția sud, sudest, atît aici, în Gozla, cît și i n alte zone, unde ele mai apar (cumpăna dintre Secu și Agapia, Hăcigosul etc.). Se observă apoi si faptul că ele se dezvoltă pe roci diferite, ceea ce arată că nu elemenul litologic a fost factorul determinant, ci cel climatic (vîntul). în fine, excavatia sub nivelul orizontal al acestor nișe sferice, nu putea fi făcută de alți agenți externi, ci numai de vînt, și anume de caracterul său turbionar. O dată cu retragerea ghețarilor, climatul a suferit schimbări continui pînă la cel actual, cînd zona se află în plin etaj al pădurii; se înțelege că astăzi fenomenul nu numai că nu continuă, dar el s-a stins de foarte multă vreme. în consecință, avem de a face cu un microrelief foarte vechi, mat, așa cum am văzut, tatcu 20.000 de ani în urmă. în acest context se poate afirma că, de fapt, „căldările" prezintă mult mai multă portanță decît s-ar părea imla prima vedere. Pentru această rațiune, se impune o mai mare atenție, în vederea ocrotirii, popularizării și cunoașterii lor. Ar fi necesar un nou marcaj, pentru că pe cel existent nu se mai poate contat am sugera, în plus, și un traseu Pe Valea Viei, cu mult mai scurt, pentru cazurile cînd singurul obiectiv al excursiei îl constituie cunoașterea acestui tip de microrelief, născut la sfîrșitul primei părți a Cuaternarului (Pleistocen). Fiind foarte ușor amenințate de deteriorare de către turiști, Comisia județeană de ocrotire a monumentelor naturii și-ar face încă o datorie luînd măsurile de avizare, însoțite de o justificare fUndafiletizată a interdicției. dr. geolog Constantin GRASU „Căldările urieșilor" operă bizară a naturii Trei căldări — fîntînă dintr-o zbuciumată istorie geologică a Carpaților Foton M. CIOBANU i Tw MIERCURI 13 IANUARIE 10, — 11.30 Pentru o mai bună gospodărire a pămîntului , lucrări pentru combaterea eroziunii solului : 18 Deschiderea emisiunii. Ex- Terra 71 — E emisiune — concurs de construcții tehnice pentru pionieri și școlari ; 18.30 Cabinetul economic Tv. ; 19.10 Tragerea Pronoexpres ; 19.20 1001 de seri — emisiune pentru copii ; 19.30 Telejurnalul de seară ; 20 „Nechemat Telecinemateca i în țărînă“. Premieră pe țară ; 21.30 Voci de pretutindeni. Mary Kopkins, Sergio Endrigo, Tereza Kesovia, Samy Davis; 21.45 Cadran internațional ; 22.30 Gala marilor interpreți români i Ion Buzea l 22.50 Telejurnalul de noapte. stadio BUCUREȘTI MIERCURI: 13 IANUARIE PROGRAMUL I 15.05 100 de legende ro mânești ; 15.30 Pagini vocale și orchestrale de muzică de estradă . 16 Radiojurnal ; 1615 Prelucrări corale de Ion Croitoru : 1630 Melodii de curînd lansate . 17. Antena tineretului. Gaudeamus; 17.30 Concert de muzică populară ; 18 Orele serii ; 20 Tableta de seară ; 20.05 Zece melodii preferate ; 20.40 Bijuterii muzicale ; 20.55 Știința la zi ; 21 Muzică de café-concert ; 21.30 Revista șlagărelor ; 22 Radiojurnal ; 22.30 Concert de muzică ușoară ; 22.55 Moment poetic ; 23 Concert de muzică ușoară (continuare) ; 0.03—6.00 Estrada nocturnă PROGRAMUL II 15.20 Din arhiva Institutului de etnografie și folclor - cintece ; 15.30 Radio-școală ; 16 Radiojurnal ; 16.15 Recital Luigi Ionescu; 16.30 Piese vocale de Paul Constantinescu ; 16.50 Pe teme medicale. Accidentul nu este accidental. Dr Mircea Constantinescu ; 17. Doină, doină cîntec dulce ; 17.30 Lecturi paralele ; 17.50 Orchestra Bela Sanders ; 18. Publicitate radio ; 18.20 Selectiuni din operele lui Bellini ; 18.59 Partidului, inima și versul Mihai Beniuc: „Baladele timpului nou“; 19.05 Cîntecul e pretutindeni ; 19.30 Meridiane lirice ; 19.50 Noapte bună, copii ; 20. Muzică populară; 20.15 Teatru radiofonic ; 21.11 Muzică ușoară ; 21.39 Pagini din operete ; 22. Simfonia a Vl-a de Mihail Andricu ; 22.30 Universitatea radio ; 22.45 In lumea șansonetei; 23.05 Discuri rare. Fragmente din opere; 24. Suita Farrago de Robert Hugues; Concertul pentru violă și orchestră de James Penderthy. 0.32—1.00 Trio pentru coarde de Cornel Țăranu, JOI 14 IANUARIE PROGRAMUL 1 6. De la 6. la 9.30 ; 9.30 Odă limbii române ; 10.05 Pe Argeș în jos — muzică populară ; 10.30 Clubul călătorilor ; 11.05 Cîntă Doina Spătaru ; 11.15 Din țările socialiste ; Reportaje din R.P. Polonă și R.P. Chineză ; 11.38 Corul Radioteleviziunii — lucrări de Ioan Chirescu, Danga; 12. Melodii de Constantin Alexandru ; 12.10 Un Interpret și rolurile sale : 12.30 Întîlnire cu melodia populară și interpretul preferat : 13. Radiojurnal j 13.10 Avanpremieră cotidiană : 13.22 Rebus melodii : 14. Compozitorul săptămânii : Hector Berlioz. PROGRAMUL NI 6.—8.10 Program muzical de dimineață ; 8.10 Tot înainte(emisiune pentru pionieri); 8.25 Mari interpreții Pablo Casals ; 8.51 O prestigioasă formație de cameră ; 9.10 Curs de limba rusă; 9.30 Vechi melodii populare; 10. Matineu de operă ; 10.40 Melodii de ieri, melodii de azi; 11. Prelucrări de muzică populară ; 11.20 Pentru voi tinerii — muzică ușoară ; 11.55 Știința Iași : 12.03 Avanpremieră cotidiană ; 12.15 Dialogul instrumentelor ; 12.30 Pagini din opereta „Culegătorii de stele” de Florin Comișel; 13. Concert de prînz ; 14.08 Muzică populară ; 14.30 Atefieu. i tt găti la Dupa „Maica Ioana a Îngerilor“ orice film de investigare a ceea ce am putea numi „drama claustrării monahale“ comportă un risc uriaș, dat fiind caracterul de „operă completă“ a filmului lui Jerzy Kawalerowicz. Este și cazul „Călugăriței“ lui Jaques Rivette, oferind cinematografierea capodoperei lui Diderot, dar nimic mai mult. In aceste condiții, de la „Călugărița din Monza“ in regia unui Visconti (desigur nu Luchino) nu ne puteam aștepta la cine știe ce surprize artistice. Speram cel mult să vedem ur film coerent, respectindu-și propriile reguli. Din păcate nu poate fi vorba nici despre asemenea calități, pelicula constituindu-se din triaturile Ilriei mnaiiseculate legende milaneze, peste care s-a turnat sosul abundent al erotismului ultramodern, înnobilat, dragă doamne, cu sugestia unor riscai sentimente. De bună seamă că o călugăriță de neam princiar, pe deasupra și stareță, se poate îndrăgosti de un boiernaș chipeș. Nimma mai tiresa să-și iubească copilul, rod nevinovat al „păcatului". E explicabilă — teoretic — și dubla atitudine a junelui In cauză, impărțindu-se Intre multiplele sale aventuri erotice și pasiunea paralelă și subit constantă pentru călugăriță. Dar aceasta filmul trebuia s-o justifice într-un fel oarecare, alttichind acțiunea Don Juanului — fără de care filmul n-ar fi putut face un pas dincolo de generis — fiind perfect aberantă. Ceva ar fi trebuit să se aleagă, pentru a conferi filmului arlmpeiul de autenticitate necesară supraviețuirii. Or, In intențiile lor, ideile, sentimentele autoricile sunt — plutesc In vagul absolut, alunecind unele peste altele, amestecându-se într-o pastă hibridă și aproape dizgrațioasă. S-ar fi putut accentua drama reală (atingând în Maica Ioana dimensiunile Inspăimlntătoare ale dementei) a neputinței omului de a se sustrage legilor implacabile ale bisericii 1orialt de ciudat ar părea. In film această situație este prost exploatată, chilia păcătoasei fiind, de pildă, prezentată drept un soi de budoar In care-și crește copilul și primește vizitele frecvente și prelungite amantului. Abia In final are această atmosferă suficient de roz este brusc sușiatâ de Intervenția neașteptat de brutală a tribunalului este siastia. In fest o năvală de erotism, slujit fără rezerve de un șir de călugărițe, de preotul mănăstirii etc. I se adaugă două crime perfect inutile, operă a aceluiaș băiat de viață, totul sfîrșind cu trimiterea la strămoși a eroilor principali. "Așadar, violentă și sex In decorul lnumplător al unei mănăstiri de demult, neizbutind să transmită nimic fiindcă probabil nu și-a propus nimic. Un Ulm pur comercial, exploatând grosolan presupuse situații limită, adresându-se — neconvingător — laturii inferioare a receptivității. C. STUPCANU cronica cinematografică A r.