Contemporanul, iulie-decembrie 1974 (nr. 28-53)

1974-11-08 / nr. 46

V Majtényi Erik Salutul meu Eu il salut : pe ţărmuri roditoare, speranţe îndrăzneţe întinde, şi drapele; şi vise mîndre-nalţă către soare — el, oglindirea tinereţii mele. II preamăresc cînd zorii se-nfirip’, cînd planurile vaste-şi desfăşoară şi aurul l­aiege de nisip — din faptul zilei, pînâ-n fapt de seară. Acest partid îl preamăresc, prin care baladele și cîntecul au sens - partidul ce traseazâ­ adinc pe zare conturul comunismului, imens. In româneste de Dim. Rachici Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! Vineri 8 noiembrie 1974 Nr. 48 (1461­ 12 pag. — 1 leu SĂPTĂMÎNAL AL CONSILIULUI CULTURII ŞI EDUCAŢIEI SOCIALISTE Comorile culturii naţionale ([C­ARACTERISTICILE vie­ţii spirituale ale unei comunităţi, ale unui popor se definesc printr-o sumă de ex­presii specifice, între care, fără îndoială, un loc important îl ocupă creaţia sa cultural-artis­­tică. Odată cu intrarea lor în categoria patrimoniului, a moş­tenirii culturale, a tradiţiei, bu­nurile culturale capătă altă via­ţă, devenind repere, etaloane de comparaţie şi surse de inspira­ţie pentru creaţie. Colectivită­ţile resimt acest fapt, precum şi pe acela că în trăsăturile spe­cifice ale patrimoniului cultu­ral regăsesc propriile lor tră­sături definitorii. în contextul vieţii moderne, supusă unor mutaţii atît de profunde şi de rapide, patrimo­niul cultural devine factor de stabilitate, mijloc de recunoaş­tere a identităţii spirituale, atit pentru colectivităţi, cit şi pentru fiecare individ în parte. In această perspectivă, Legea recent votată de Marea Adu­nare Naţională a ocrotirii pa­trimoniului cultural naţional, despre care preşedintele Consi­liului Culturii şi Educaţiei So­cialiste arăta in parlament că , „atît iniţiativa cit şi concepţia de ansamblu — inspirate dintr-o înaltă grijă, preţuire şi răspun­dere pentru tezaurul cultural al poporului român — aparţin se­­­­ctorului general al partidului preşedintele Republicii noas­­t, tovarăşul Nicolae Ceauşescu“, trebuie înţeleasă ca un act de supremă preţuire a culturii. Noua lege se înscrie într-o tradiţie, încununează un şir de asemenea preocupări. Cele mai vechi datează încă din perioada renaşterii noastre naţionale, cînd, în vremea lui Alexandru Ioan Cuza, s-au luat primele măsuri de protecţie a patrimo­niului, creîndu-se şi instrumen­te corespunzătoare — Muzeul Naţional de Antichităţi. Mai tîrziu, personalităţi de seamă ale vieţii noastre ştiinţifice şi culturale şi-au legat activitatea de ideea ocrotirii moştenirii culturale. Este de ajuns în a-Radu FLORESCU (Continuare in­ pag. 2) Din patrimoniul Muzeului de artă GH. TATTARESCU : Nicolae Bălcescu (Detaliu) Permanenţe româneşti Viaţa ţi activitatea celor mai de seamă oameni de cul­tură din trecut sunt străbătute ca de un fir roşu de dra­goste ţi devotament faţă de popor şi patrie, de dorinţa arzătoare de a sluji idealurile celor mulţi, de un înălţă­tor spirit de jertfă pentru cauza libertăţii naţionale ţi so­ciale. Ei ţi-au făcut o datorie de onoare din a înfăţişa lumii virtuţile poporului român, nobleţea sa spirituală, modestia, hărnicia, umanismul ce l-au caracterizat întot­deauna, dorul de libertate ţi dreptate. NICOLAE CEAUŞESCU centre feniciene şi romane din Africa romană, la Utica şi Ker­­kuan, la Bulla Regia, Dugga, Thuburbo Majus şi El-Djem, a­­plicaţii practice privind tehnica săpăturilor, a restaurărilor şi conservării monumentelor ar­heologice, aplicaţii pe care le făcuseră în chip strălucit arhi­tectul francez Olivier şi doi dintre cercetătorii Institutului de arheologie din Bucureşti, Alexandru Suceveanu şi Ale­xandru Simion Ştefan. Aveam cu toţii satisfacţia împlinirii cu succes a unei sarcini interna­ţionale de mare încredere ; a­­veam, în acelaşi timp, şi satis­facţia că, pe calea aceasta, se Acad. Em. CONDURACHI Vicepreşedinte al Consiliului internaţional de filozofie şi ştiinţe umanistice (Continuare in pag. 2) M­ ­A ÎNTORCEAM acum trei săptămini în ţară de pe coasta de nord a Africii, din Tunisia, unde, chiar pe locul vechii Cartagine, organizasem şi condusesem, din însărcinarea Consiliului internaţional de filozofie şi ştiin­ţe umanistice şi a UNESCO, un seminar pentru perfecţiona­rea tinerilor arheologi din ţările arabe. Pe lingă expunerile teo­retice ale profesorului Roland Martin, directorul Institutului de arheologie şi artă din Paris, şi ale mele, avuseseră loc, timp de mai multe săptămini, la Car­­tagina, ca şi în numeroase alte TRIBUNA Etica muncii I­NDEMNUL pe care ni-l­­ adresează tuturor pro­iectul de Program al partidului de a munci dăruit, fără preget • sfint îndemnul de a munci l-am primit în copilărie de la tatăl meu, care spunea : „Măi băie­te, nu sta degeaba. Lucrează ceva. Dă apă la vite, la păsări sau adă lemne pentru foc". Cum eu nu prea aveam multă ener­gie ca să fiu activ, tata spunea : „Ai să mori de foame in viaţa ta, afară doar de cazul că ai să ai noroc să înveţi carte". El credea deci că fiecare trebuie să se afirme în acel domeniu care se potriveşte mai bine cu aptitudinile sale. Cînd în toam­na anului 1918, după termina­rea liceului din Vaslui, m-am hotărît să urmez secţia de Şti­inţe matematice a Facultăţii de Ştiinţe din Iaşi, m-am gîndit să nu pierd niciodată timpul, să lucrez în specialitatea mea, în fiecare zi. Socoteam că aceasta va produce roade odată. Cu atît mai mult cu cît am observat re­pede că unii dintre colegii mei, elevi veniţi de la liceele Internat şi Naţional din Iaşi, aveau cu­noştinţe matematice mai com­plete decit mine. Am fost ajutat şi de faptul că pe lingă Biblioteca Seminarului matematic din Iaşi funcţiona şi o sală de lectură, la care aveam cheia şi puteam lucra cînd şi cît vream, puţind studia şi alte cărţi decit acelea ce priveau direct cursurile pe care le ur­mam. Munca mea a dat roade, căci în toamna anului 1921, cînd m-am prezentat la examenul de Analiză matematică, am rezol­vat primul şi în întregime pro­blema ce ni s-a dat. Profeso­rul Sanielevici care trecea prin­tre bănci mi-a dat o mare satis­facţie atunci cînd, cerîndu-i-se o lămurire de colegul meu Schönberg (astăzi profesor la una din universităţile america­ne), a spus : „Intreabă-l pe Vrănceanu căci el a rezolvat problema". Faptul era important, căci colegul meu era consider Acad. Gheorghe VRÂNCEANU (Continuare în pag. 8) La Bucureşti, cu romancierul italian GAETANO GANGI Opera de artă este un act moral „Scriind, lăsăm o urmă , scriind, aruncăm o sămînţă. Să nu lăsăm urme ce ar putea face rău, să nu aruncăm seminţe din care ar putea încolţi buruieni I. Născut în Sicilia, Gaetano Gangi Işi Înscrie numele In rîndul scriitorilor de prestigiu ai Italiei contemporane. Romanul său Legenda familiei Espinosa reprezintă o frescă a vieţii siciliene, proiectată de-a lungul mai multor secole d­e istorie. Fin observator al realităţilor sociale, autorul demască obscurantismul, supersti­ţiile, fanatismul bisericii care au menţinut Sicilia într-o lume a­­nacronică şi retrogradă. L-am întilnit la Bucureşti cu prilejul a­­pariţiei în limba romănă a romanului Legenda familiei Espinosa. — Cu toată diversitatea mijloacelor de comunicare pe care tehnica le pune astăzi la indemnia noastră, cartea rămine prietenul cu care co­municăm zilnic. Care sînt, după părerea dumneavoastră, criteriile ce asigură succesul unei lecturi ? — Succesul poate fi de du­rată sau de moment Personal, resping cărţile al căror suc­ces se menţine numai atît cit durează proiecţia unui film la modă. Cînd ai citit o carte cu adevărat de valoare, ea îţi rămîne în minte, te urmăreşte, iar la o nouă lectură îţi pare cu totul alta ; recitită a zecea oară, te face să descoperi un­ghiuri şi aspecte noi, neobser­vate prima dată. Acestea sînt Interviu de Virginia STANCESCU (Continuare în pag. 8)__

Next