Curierul Foaea Intereselor Generale, 1873-1874 (Anul 1, nr. 38 - Anul 2, nr. 36-104)
1874-06-30 / nr. 55
u L XIII-s L considerându „chestiunea Schitului Moldovenescul sub noul seu aspectu —amu luata motivu din însuși declararea Sinodului pentru a căuta și a găsi soluțiunea causei. Mama convinsa ca și după logică și după canoneltl Bisericei numai Patriarhul singura e în dreptu se decidă cu autoritate și definitiva asupra unei chestiuni care devenise in țoiă unu adevărata scandalir Reproducă mai josu hotărîrea Biseriei Mari. Nu potu însă trece mai departe fără d’a face omagiile mele Graciei Sale noului Patriarhii Ecumenica a caruia postesie ințeleptă va fi o adevărată inirigere pentru biserica nóstra orthodoxă. De la primile mele stăruinți Pre Sântul Patriarhii loachim m'a încuragiatu cu aceste demne cuvinte: „Fii-ne pace , amu venitu ca se în„tărescu biserica, nu ca s’o niiiezu „— se renalțu virtutea aru nu ca „s’o umilescu“. Aceste cuvinte și decisiunea Sinodului Patriarhal, nu au trebuință de comentarii din parte’mi. Fie orientu de tărțlie dreptatea s’a făcutu în fine ! La reintorcerea mea in țeră amu aflatu că dl.. Maiorescu a înlocuitu pe omul de bronzit la oficiul instrucțiunii și alu Cultelor. Ce va face acestu june ministru cu chestiunea Schitului Moldovenesc ?. Repara-va zeul causatu de predecesorele seu ? Domnul Tell a compromisu pe însu’și Domnitorul făcendu’lu se subscrie unu hrisovu secretu în care adeverul se înfrunta într’unu modu grosolanii Domnul Maiorescu pedepsi-va pe călugării culpabili;— face-va a se revoca unu hrisovu care este o absurditate și politică și constituțională, și logică. Lăsămu aceste interogațiuni deslegării viitoriului,—dar in tóte cașurile, ori—care am fi plecările pu~ >erei, noi amu căștigatu dreptul noi «rru, și câștigul acesta ne se póte • . c • » • * ' • A I iJIliJU pilii liUîumvu 14 V» tUICi IU-tr gi.... A. D. liolbanu. Iată deciniunile Patriarhale Sinodale. Copie legalisată de Patriarhie. HOTARIRE. lonchim cu mila lui D-lcu arhepiscop Connstantinopolei (noua Romă) și Ecumen r Patriarhii. (L. S.) No. 1974. Cuvioșilor Epitropi și celorlalți părinți ai sântei și onoratei naste Patriarhicescii și Stavropighiacescii monastiri a marei Lavre din Sf. munte Athos, fii voștri iubiți întru D-zeu —gracie și pace voité de la Domnul. Alăturăm« pe lângă acesta o copie de pe traducerea petițiunei ce ne au supus in românesce ieromonahul Nectarie, unul dintre ctitorii sântului Schit moldovenescu a cinstitului î nainte-mergător prin care cuvioșia sa înfățoșăndu-se ca plenipotent al confratelui seu Nifon și încă a treizeci și cinci monahi isgoniți din acel sânt Schit care este supus jurisdicțiunei canonice a sântei vóstre monastiri— a espus cu multă mâhnire și pe largu tate asuprirele și pătimirele lui însuși, precum și a pomeniților sei comitenți, pe care le sufera decând nesocotindu-se drepturile lor ctitoricesci ce sunt întărite prin deosebite înscrisuri oficiale, au fostu isgoniți din zisa metanie de câtră vlahii cari erau, case zicem așa, ospeții lor și pre cari, deși nu contribuise și nu se ostenise întru nimicu la fondațiunea acestui sânt locașu, îi totu’și i-au fost primit în schitu și s’au îngrijit de dânșii cu dragoste frățescă dăndu-le și drepturi de frățescă și de obștie viețuire.— Deci având în vedere petițiunea acesta ce ne a fost presentată înaintea Sinodului, și cetind atât Singhiliul care a fost edictu la anul 1856 luna Iunie, precum și ambele înscrisuri de alcătuire cu sânta vostră monastire— care privescu la fondarea și regularea schitului, adecă acel de la 1820 luna Iunie cuprinzător de trei-spredece articole și acel de la 1852 luna Sept, cuprinzător de patru articole, după copiile ce ne-au înfățoșat menționatul ierom. Nectarie, am venut lămurit, pe de o parte cu, acest schit chinoviocescu—care a avut începutul și stabilirea dela o simplă chilie a lui Janicopolo—fiind fondat de moldoveni este cunoscut ca Moldovenesc și este dator se aibă întotdeauna un Dicheu din neamu moldovenescu și douézeci părinți, având și pecete deosebită cu cuvinte moldovenesci „pecetea schitului moldovenesc al înainte mergătorului al Lacrei“ supus sântei vóstre monastiri caria are se platesca darea fixată de una mie lei sub cuvânt de supunere canonică, pentru lemnăria și varulu ce ar lua de la monastire; de altă parte, am vezut câ isgonirea ctitorilor și risipirea lor în chipu de vagabonzi cerșându'și pânea de tote c fiele, persecuțiunea lor 'naintea tribu nale t pustiGl'si' cr riltul îc-r.âcel« chiriarbicescu al nostru, sirguinți, prin tot feluul de mijlace, spre transforma, a schitului moldovenescu în chinoviu îiuiintuu, înființarea unui comit tiu pentru suiministrarea lui, înlocuirea vechei peceți prin o alta care portă cuvintele : „Sigiliul Chinociului Român,u alegerea unui stareții Vlahu în locu de dicheu moldovan în contra rostirei Singhiliului—într’un curent resturnarea totală a ordinei fondamentale prescrise de Singhiuliu, tóte aceste sevîrșindu-se, fără îndoială, cu dreptul celui mai tare de câtre confrații și conviețuitorii cari pentru ospitalitatea ce au primitu erau datori se aibă recine acei ce'i primise și respectu le chiriarchicesei ale monastii i oraicite cu acte oficiali și iuti e cu singhiliu tóte aceste si e desaprobarea bisericei, cu a 1 cu cât inovațiunele aceste au f» . .i prin unu recent Chrisov al r »mâniei Carol care, într’un chip ci du-se aice, arbitrariu a resturzu »1 Chrisov a lui Grigori Ghica-, singhiliul Bisericescu. Tóte aot î sinodicește în considerațiune ș se de aprópe cu luare aminte, a n amu statornicitu, pe de o pancelu ce se titluește starețu sc 1 ■ste ales legalmente, și, de astă p , Nifon și Nectarie și ceilalți pâinii năpătimitori cu dânșii au drepți, n ' jil și neprescriptibil de a se întorîl metaniei lor; căci Nifon der 'se din postul de picheu—din causa ilelor regretabile ce s’au ivitu— faptul de a se reînturna în schitroesce ; iar Nectarie de și s’au teună cu Nifon pentru înterei dar n’au demisionatu nici n’au membru confrăției precum iarăi cu amănuntul s’au fost decisu sinodală din aprilie anul treării părinți moldoveni, adevăru tote ca nici odată n’au închitului lor nici Vlahilor nici 1 > >i orthodoxu, cu nedreptul au 1 »vă de câtre Vlahii carii s’au direcțiunea schitului, acéstă sinodală trimețind’o cu»drepii omisiunea venirei acolo a ie Nectarie și monahului Antonie, și vă sfătuim ca, luănd în vedie ctitoricești ale moldovenilor , potrivit datoriei autorității chiri restabili în schitu aplicându piv Ie singhiliului bisericescu și a scrise menționate pe care se vaea și scopul pomenitului schitu ,d cu acestu chipu ordinea și vit canonelor vieții monahale î fondațiune a acestui sânt spre resultatul lucrării vóstre ve’ți urmă Biserica pentru sclință și D-^eu și nemărginita lui înduu cuvioșia vóstre. Iassi 1874 april 20. Klu Colfi Hananópulei intru Christos rugător. 1 . Arhiepiscopul Nicodixn Kizieul „ Serafim Artis I » 1r.-s I Sinodului ) ” Methodie Mitihnis I „ Anthim Marcinas I „ loachim Linmos * Anthim Bellegradis Sopie legalisată de Patriarhie. Î I OTA IIRE o ochim» cu mila lui D-deu Arhiepiscop Cons xtantinopolci (noua Roma) .si Ecumenii j Patriarhii. (L. S) No 1794.1 Cuvioșilor cinstiți ai Comunităților Sântul lui munte ale Athonului și tuturoru cuvioșilor proestoși a celor douezeci onorate Patriarhicesci și Stavropi giocești monastii, fii noștri iubiți întru D Zeu—gracie și pace vouă de la Domnul. Din alăturata aci epistola nostră adresată sântei monastiri a marei Lavre ve veți înșciința că cuviosul între ieromonahi chir Nectarie, unul dintre ctitorii Sântului Schitu Moldovinescu alu cinstitului ’nainte mergătoru, înfățoșat, du-se la Biserică ca plenipotentu alu fostului Dicheu și a celor treizeci și cinci lconarhi Moldoveni isgoniți din Schitu și imprăscieți prin Moldova și prin muntele Athonului au alergatu la Biserică invocând« protecția ei, ca a unei mame spre vindecare a suferințelor lor și hotărîre dreptă privitóre la drepturile lor ctitoricesci incalcate de către Vlahi, drepturi care suntu întemeiete pe înscrisuri oficiale încheiate de Moldoveni cu monastirea chiriarhă suspomenită și care bisericesce s’au întăritu prin singhiliomu. Sânta vostră comunitate ca una ce cunosce tóte amănuntele acestei grave afaceri negreșitu va impărtăși părerea vostră cum că: ase isgoni de câtră Vlahii primiți in ospitalitate, pe Moldovenii ctitori cari n’au esclusu din Schitu nici odată nici pe Vlahi nici oricare altul dintre monahii ortodoxi— și a schimba caracterul original alu Schitului prefăcendul din Moldovenescu în RomAnescu, nu numai este crudu, ba încă și cu totul contraru condițiunilor scrise și alcătuirilor pee care au fostu înființatu acestu Schitu. Deci ni s’a părutu de mirare cum Sânta Monastire a Lavrei nu numai a toleratu, ba încă se pare că a apăratu inovațiunile introduse de Vlahi și care suntu contrarie și actelor bisericesci și chiar intereselor sale proprii. Socotindu de prisosii a vorbi mai multu și a repeta cele ce suntu espuse pe largu în epistola alăturată, recomendămu cuvioșii voștri pe Părintele Nectarie și pe tovarășul seu monarhul Antonie precum și causa lom despre care amu vorbitu, sfătuindu-vă și ordonându-vă a împlini cele de cuviință pentru că, după hotătirea bisericesca se se facă căzuta îndreptare potrivita singhiliului Patriarhal, așa ca schitul se revină ctitorilor sei și se se restabilescă acolo ordinea și pace. Suntem convinși că nu numai ve’ți recomenda și din parte-ve decisiunea acesta bisericescă pe lângă Sânta Monastire chiriarhia a Marei Lavre— care și de altmintere este datore a pune tolă sirguință în sprijinirea condițiunilor înscrisurilor sale de allucii îi tviuții veiți lua paraghiliului și pentru restatirnicirea ordinei. ■e vor și în subiect«I nopst; 1. . .> 1 timpul cuvenita Bisericei. Darul Viii-yu di’nealărgiuita lui îndurare se fie cu cuvioșia vostră. (Semnată) 1874 April 20. Mu Constantinopolei întru Christos rugător. O Intimpinare la adresa d-tui Primar de [asst. IX. Gaue ! Dl. Primarele Iași voindu a se disculpa de gravele acusațiuni ce s’audusu d-sale și colegilor d-sale din Consil Comunal prin câteva articole publicate in Curierul Intereselor Generale (Curierul Balusan), prin care intre altele li se impută că au păgubita comuna cu uă sumă colosală, grabinduse a se împaca cu compania căei ferate de aicea pentru pământul de care a fost despropriată in interesul acelei companii, prin răspunsul ce d-lui face chiar in ajunul alegerilor comunale, și care mai dreptu se pote numi o reclamă electorală, făcută fără dreptu de apel pentru adversari, cărora le era cu neputință de a o combate și a o nimici, fiind timpul pre scurtu pentru a pute face acesta înainte de alegeri.— d-sa ca argumentu principal se mulțumesce a face o afirmațiune, aceea adecă că Consil. aru fi fostu silitu a se impace, nefiindu siguru de reușita procesului mai alesu gracie mie, care la 1S09 coindus'a tratatu in Cons. Comunal (din care făcea parte) questiunea retrocedării pământului usurpatu de la comună de monastirile închinate, pe care le-a moștenită guvernul, a'și fi rădicata incidentul și a și fi susținuta ca comuna se'și facă reservele sale pentru dreptul de despăgubire ce i se cuvinea de la guverna in privirea pămentului ce eru am fi cedata numitei companii ca alti seu din pămentul comunei, aducéndu ca dovadă la acesta procesul-verbal, publ. in faia oficială Nr. 57 din 10 Iulie 1870. Dl. Gane servindu-se de acesta manoperă (pe care nu voiu se vă califica cu adevaratul ei nume, inadinsu ca se nu se puta plânge de neurbanitate), au crețLutu a ajunge la done resultate I) de a putu justifica spoliarea ce s’a făcutu comunei prin transacțiunea încheietă cu compania <rei ferate, și alți I) de a arunca respunderea memorală a faptei asupra unui adversarii politicii, adecă asupra me. —Se vedem dlar întru câtu acesta aserțiune a d-lui Ganea este veridică, și fiindu veridică intrucât ea au putut iimuri asupra sortei procesului pendinte intre comună și companie. Este adevărat că la 1869 guvernul véti induse constrinsu de Con. comunei Iașii de a restitui pământul din jurul Iașului, care i’l a fostu usurpatu călugării greci, au alergatu la o împăcare cu comuna, piropuindu ai restitui acel pământu ; de aseminea este adeveratu că dl. Cogălnicanu, atuncea Min. de Interne, viind in sinul Cons. Comunal au propus o împăcare, la care eu am făcutu urmatórele reserve, adică că pengă pământul usurpatu guvernul se mai deie comunei : 1) Venitul pământului de la data usurpărei. 2) Prețul pământului cedatu de guvernu locuitorilor clacași, 3) Venitul bezmanilor rescumpărate de besmănari. Membrii Sinodului Arhiepisc. Nicodim Kizicul „ Serafim Artis „ Neofit Seres „ Metrodie Mitihuias „ Anthim Maronias „ loachim Sminos „ Anthim Bellegradis — Care’i elt, domnule ? — Acela de a mă vede înamoratu de drostră. Suzana dădu din umeri n'Zendu. — He domnă, nu trebue se vă bateți jocu de asta. Dacă m’ați fi luata de sogiu ați fi pututu scăpa de acestu pericolu, dar acum nu sunteți sigură de a lu evita. — Dacă acesta’i unu pericolu, mărturisiți-o cel puțin că D. de Louvois va avea îngrijire de a mă duce într’unu locu unde nu mă va pute ajunge. — Și tocmai asta mă face se turbo. Temniță pentru temniță, in locul d-vostră eu ași fi preferatu căsătoria. Asta’i vă Bastillie de unde cineva scapă câte odată. Suzana opri pe D. de Pomereux c’unu gestu. — Fie, reluâ elu. Bată-ve in ghiarele vărului meu, dar voiu face totul pentru scăparea d-vostră; lucrul mĕ intereseze acum puțin și nu voiu cruța nimicu pentru a vă reda libertății, riscurilor și pericolilor d-vostru. Vă oră după acesta, D- de Louvois chiamă pe D. de Pomereux. — Ei bine ! îi zice elu cum îl*1 zări de departe, făcut’amu se capituleze cetatea. — Pre legea mea, vere, dacă nemulu omenescu s’aru fi începutu cu D-na d’Albergotti, credu forte multu că păcatul n’aru fi fostu înventatu nici odată, așa feliu că n'am trăi nici unul nici cel altu. — Adecă că ai făcutu fiasco ? — Cu deseverșire. — Ți-o prezisesemu! — H« ! drace ! cineva e aprópe siguru a triumfa două femeie, și mă trimiteți spre unu fenomen ! Pe parola mea de onore, Eloisa de fidelă memorie, după părerea mea nu’i demnă nici a încheia corsetul D-mi d’Albergotti. — Iu scurtu îi place mai multu temnița sau monastirea decâtu persona d-tele ? — Mă vedeți cu totul umilitu. Sciui bine, seniore, că dac'aru fi multe femei de acestea ’n Paris, aru trebui să se facă cineva călugăru sau abate. Ea’i de unu pré reu esemplu pentru curte, și nu sciu cum se vă rogu s’o închideți mai curându. — Lasă-te pe mine de acesta grijă, respinse D. de Louvois scriindu câteva cuvinte pe nă hârtie. ■— Ei bine , trateze-me Escelența Vostră de capu fără crieri, de nebun, de visionaru, eu credu, pe onorea mea că amu începutu a iubi pe D-na d’Albergotti de cându ’mi a vorbitu astufeliu. — Iubesce-o câtu îți placa Aru trebui se fii sociul ei pentru ca se o opresci de a merge la monastire. — Sunteți dar decisu se o arestați ? — Nu repeta niciodată de dlone ori acelașu lucru, vere, și apoi, nu o scii că paserea din cușcă chiamă pe paserea din ceriu. Cu una vânătorul are done. — Sunteți unu omu teribilu, seniore. — O începu, murmură D. de Louvois. Cei cari nu voru vroi sa se’ndoiască se voru rupe. — Haide! strigă D. de Pomereux, care’lu ascultase, eată-mă otărîtu, și forte adevărat sunt înamoratu de D-na d’Albergotti. — Vezi că prin complesență la asta, ți-o păzescu. Accentul D-lui de Louvois făcu se se afioreze D. de Pomereux care cu tóte aceste nu se mișca tocmai ușoru. Elu aruncă uă privire de milă spre cabinetul unde era Suzana, și eși, îndată după acesta D de Louvois avu unu minutu conferință cu D. de Charny. — Ni remâne Monastirea, și asta’i încă destul de frumosu, reluă D. de Louvois punendu’și semnătura în josul hârtiei pe care o scrisese. — Ba! Z'și confidentul, uă temniță face mai multu decât u uă monastire. Curându după acesta, unu ușieru veni se înșciințeze pe D-na d'Albergotti că era timpii se plece. Marchisa se sculă și se scoborî in ograda oțelului, unde vezu uă trăsură cu armele ministrului. Gentilomul, care o condusese diminuță la D. de Louvois, o accepta pe peroni. Acesta era D. de Charny. La vederea acestei fețe palide și rece, D-na d’Albergotti se infioră; ea ’și întorse ochii într’altă parte și sări ’n trăsum iar’ai lua mâna. D. de Charny se sui după dînsa. Visiteul dădu biciu și trăsura, plecă. Pe când trăsura întorce in ogradă, D-na d'Albergotti venu prin geamu fața D-lui de Louvois, care se uita de pe ferestre, dar caii mergeu în galopu și asta fu ca uă visiune. — Unde mă conduceți, domnule ? întrebă Suzana pe D. de Charny. — La monastirea damelor benedictine din Stada Cherche-Midi. XXXIII Monastirea din strada Chcrdie- I Monastirea damelor benedictine din strada Cherche-Midi era atunci una din monastirile cele mai renumite din Paris pentru asprimea disciplinei. Acesta era u mare clădire în patru colțuri, lurgită prin doue aripi care otacu la unghiul dreptu; de jurn împrejuru se întindeu grădini întinse și frumóse, care făcea din acestu azilu alu religiunii unu meterezu verde plinu de nisce recoróse locuri singuratice și de cărăruși umbróse. Dar în miiloculu acestui mare parcu rocorosu și zimbitoru, monastirea cu zidurile ei albe și acoperișurile ei vinete, din care nu se scapa nici unu vuetu, avea unu aspectu posomorit careți îngheța inima. Era ca unu mormêntu mare între fior'. La numele D lui de Louvois portase deschise. D-na d’Albergotti și cărăușul nu se scoborîră din trăsură. Suzana fu condusă într’un odăiță unde nu erau alte mobile decât oă bancă de lemnu și icóna lui Christu. D. de Charny fu întrodusu în odaia de primire unde superiori îlu ascepta. — Bine-voiți a ascepta aici câteva minute, domnă, Zise D. de Charny Suzanel lâsând'o • asilul pe care vi’lu a alesu D. de Louvois ve derobeze două lume conrupătore care v’aru fi vestejitu pate puritatea. Am să ve recomanda la bunătățile cu totul speciale a D-nei superiore. Acesta’i ordinul espresu alu ministrului, și dacă înfluența mea pate ceva, fiți sigură că nu voiu negligia nimica pentru ca se fiți tratată aici după cum o meritați. D-na d’Albergotti se ’nclină far’ a respunde. Vocea acestui omu îi îngheța sângele ’n vine. Scrisorea pe care o aduce D. de Charny era în termini clari și preciși, îndată ce superiora luă cunoscință de dînsa, salută cu respectu pe trimisul ministrului. — Bine-voiți a asigura pe D. de Louvois, zise ea, că instrucțiunile sale voru fi observate ; sciu pre bine ce-i datoresce casa a cărei direcțiune o amu, pentru a lipsi la ele. — Damna mea, respunse D. Charny, acesta scrisore v’a pututu spune ca D. de Louvois mi-a încredințării preșicum tutela personei ce ve trimite. Intenția lui este ca ea să se călugărască în doua sau trei luni, afară numai dacă nu se va supune In curendiu la vroința lui. — Se va călugări, domnule. — Ba’i unu spiritu îndărătuieu, aplicata din nenorocire la lucrurile lumei, pugin neamabilu și care nutresce unu amoru culpabilu de care vrea se o vindece. Nu veți pute fi decâtu bună cu dênsa: acesta stă'n caracterul d-vóstră piosu și blându, domnă; dar stîmpărați acésta bunătate nemărginită prin pagină fermitate. Credeți-me ca astufeliu va găsi mai curéndu calea mîntuirei. — Nu voiu uita, domnule. — Domna d'Albergotti a recunoscuții forte reu complesanțele D-lui de Louvois, l’a înșelatu , la uă personă așa de lună, asta nu arĕta uă corupțiune bine înrădăcinată ? Incunjurați-o deuă mare privighere , exemplul și sfaturile d-vóstre o voru aduce ’ncurêndu la simțiminte oneste. (Va urma).