Curierul Foaea Intereselor Generale, 1885 (Anul 12, nr. 2-138)

1885-01-13 / nr. 5

PREȚUL ABONAMENTULUI ȘI ANUNCIURILOR din IASSI, pe an, 24 Fr. — pe semestru 12 Fr.— pe trimestru 6 Fr. IN DISTRICTE, pe an. 23 Fr.— pe semestru 14 Fr.— pe trimestru 7 Fr. STRAINATATE..............................................40 Fr.— INSERȚIUNI ȘI RECLAME, rândul . . 60 Bani. ȘTIRI LOCALE „ . . . . ?! Fr — EPISTOLE NEFRANCATE, nu se primesc. . . W . .. Anunciuri : Pag. I, 50 b. Pag. III, 40 b. Pag. Win JXr. 20 buni* !£ 4­1 Anul al Xlll-lea No. 5. IASSI Duminică 13 (25 Ianuarie­) 1885. Apare Duminica, Mercurea și Vinerea CURIERUL­­­ Â (TH. BAL­AS­SAN­­AiEA INTERESELOR GENERALE Pentru FRANCIA : se primesc anunciuri la Domnul Adam, négociant-comissionaire 4, rue Clément Paris.— John F. Jones, 31 bis, Faubourg Montmartre & 31, Pas­sage Verdeau, Paris.— Pentru AUSTRIA și GERMANIA la Rudolf Mosse Seilerstatte No. 3, Wien. Vincenz Hrdlicka L, Hauptstrasse No. 36. Wien.— Rotter & C-o Riemergasse 12 Wien.— Pentru ANGLIA la D. John F. Jones, 166, Fleet Street, Londra, E. C. Manuscriptele nepublicate se vor arde. «Tv». TWw­ 20 buni» 3TIL VECHIO _____gJMNJ____ 1 -­PJV TRONUL PILEI TIMPUL DIM SEPTAMANA STIL NOU f #Z­­I­U­A___________ PATRONUL PILEI________ RSa. Soar.­­ Apusul Soare Ianuarie ianuarie ~ , 13 Duminică Sf Mat. Ermiliu și Statonic 25 Duminică Pavel ‘—5 £ H Luni Cuv. Pr. uciși in Sinai și Raith 26 Luni Policarp Ki~ q 15 Marți Cuv. P. Pavel Tib. și Ion Col. La 12 Ianuarie la 7 ore sara, Pătrarul 27 Marți Ion Chrisostom 7—23 r — 18 Mercuri Inch, einst, lanț. Sf. Ap. Petru „ . . . „ 28 Mercuri Carol cel mare 7—22 !? „ 17 Joi t Cuv Păr. Antonie vitalu cu vant> nour­­a 101 zapada. 29 1oi Francisc Sales 7-21 5- 8 18 Vineri t­o-ții Păr. Atanasie și Kiril 30 | Vineri Martina 7—20 “­­19 __________Sâmbătă________Cuv. Păr Macariu Egipcn 31­­­­ Sâmbătă Petru N. . 7—19­5—11 IASSI, 12 Ianuarie 1885. CUM ERA—CUM ESTE. N’a trecut nici o jumătate de se­­­col de când au existat într’un colți­șor al globului pământesc două feri­­șore ca două floricele. Ele se nu­­miau Moldova și Valahia. Toți bătrânii cari au apucat acele timpuri ,fic fără escepțiune ca viața în aceste țeri era o viață din raiu. Pace și l­piș ce domina pretutindeni. Solul producea cu îmbelșugare hrana necesară omului, vitele îi procurau îmbrăcămintea, locuitorii trăiau în cea mai bună înțelegere între dănșii, os­pitalitatea cea mai întinsa exista în casele cele mai avute ca și’n cele mai sarace, contribuțiunile erau neînsem­nate, tote obiectele necesare pentru traiul omului erau de o­estinatate exemplara, monedă sunatare circula cu abundență în țară, penitenciare nu existau, fiind că se comiteau puține crime și hoții, statul nu avea datorii și ori so­cotro te întorceai vedeai în­tipărită fericire și mulțumire pe fața tuturora. Țerișorrele acestea erau atât de a­­­­vute, ca mulți străini, auzind că în ele curge lapte și miere, începură a­­ emigra din patria lor spre a găsi aici asii, ospitalitate, căscig, limi’sce și o existență îmbelșugată. Stă înse în natura omului de a nu se mulțumi cu ceia ce are. El năzuiesce la lucruri mai mari, la o sporire necontenită a avutului său. Ast­fel și numitele țeri începură a nu se mai mulțumi cu starea lucru­rilor în care se aflau, începură a re­cunosce că pentru a putea fi pe de­plin fericite li mai lipsesc școli, dru­muri ferate, telegraf, armata nume­­rosă, strade asfaltate, iluminarisirea orașelor cu gaz aeriform și alte de asemenea îmbunătățiri, într’un cuvânt, ele se convinseră că sunt lipsite de ceia ce se numesce progres. Pe o dată, a suflat un vânt de progres asupra acestor țări. Din țe­­rile libere și fericite de o­dini­ara s’a introdus în țara nostră un sistem general de progres. Acest vânt ne-a adus resultatele: Progres, agricultură, sciință, artă. Nu vom tăgădui, că aceste resul­­tate sunt din cele mai satisfac­tóre în privința progresului general al Na­­țiunei, înse vom arăta pur și simplu, că nu numai acele resultate tred la înflorirea națională, cari au de scop a arata defectele guvernului, ci și a­­celea, cari se ocupă în primul loc de Interesele țarei. Bătrânii ne spun, că după un timp de fericire în aceste țări, a început să sufle ventul de progres asupra țe­­rilor Moldova și Valahia și că acest vőnt a distrus tote bine­facerile tre­cutului. După acele expuse nu voim sa fi­gurăm între numőrul acelor, cari com­bat comercial, industria, agricultura română. Noi suntem dintre cei d’ănteiu, cari am dori ca România să fie cea d’ân­­teiu țară, care se merge înainte pe calea progresului. Dorim prin urmare ca comerciul nostru să fie recunoscut și de către străini, dorim, ca străinii să nu vină a ne spune: „Ți-am trecut anunciul ca un anunciu din cele mai impor­tante, și n’ași dori ca acest anunciu să răm­âne fără efect. Dorim ca România sa mergă pro­gresând înainte, fără ca să deruteze de la calea întreprinsă de progres și de înaintare, și să ne spună : acesta este calea progresului, acesta este ca­lea de înaintare. Moldova și Valahia s’a convins în curând că, după aspirațiunile timpu­lui, aceste țări nu înaintează după programa oficiala a guvernului. Guvernul, veglénd, că aceste ț­ări au rămas în urma tendințelor timpului, au început a introduce: progresse, industrii, meserii și alte moduri de câșciguri în țară. S'a creat în România fabrici­ dife­rite de postavuri, de zahar și de di­ferite alte stofe. * S’a înființat numerose fabrici de postav, de hârtie și de sticlă.­­Cu tóte acestea, Romănia, astă­zi nu se bucură de avantagiile, de cari se bucura în timpii trecuți. Din Moldova și Valahia s’a prefă­cut ca prin farmec, „Principatele Du­nărene.“ Sub acestă denumire am mers pănâ în zilele din urmă, până când­ țerile Moldova și Valahia au început să se convingă, că nu pot înainta, de­cât pe calea progresului. Am început a urma pe acestf­ cale. Avem astăzi în România: Tele­graf, poștă, drumuri de fer, trotuare de asfalt, gaz aeriform, apeducte; cu tote acestea nu ne putem bucura de beneficiile de cari se bucurau stră­moșii noștri. Când d. e. asta-zi se duce «ce­va se cumpere în piață marfă pentru 1 fr. 50 bani, comerciantul îi dă marfă pentru prețul de 1 fr. 50 cent., ínse îi declară tot­odată, că trebuie să vândă marfa sa cu un preț mai ur­cat, fiind­că și comersantul a trebuit sa plătiască în străinătate procente pentru marfa cumpărată. De aici se deduc multe consecinți. Din Moldova și Valahia, odinioră fericită, ese de odată, ca prin farmec: „Principatele Dunărene“ și din „Prin­cipatele dunărene“ se nasce ca prin farmec : „România.“ Nu voim să fim retrograzi, nu voim să zicem, că suntem de acord cu a­­cei din timpii trecuți, voim ső dove­dim numai, că facem parte din pro­gresiști și că ne bucurăm tot­deauna, când vedem că se realizeză gres material, fără a ne mai un pro­găndi în care ramură s’ar efectua acest pro­gres. Am aratat, după spusele bătrânilor, cum trăiau ómenii în România și’n Valahia în timpii trecuți. Vom reveni asupra timpului pre­sent ca se putem face o comparațiune justă. In trecut Moldova și Valahia erau ii­ce țeri tributare, dependințe de pro­­tecțiunea imperiului rus sau austriac, în timpii cei din urmă, mulțumită re­­sultatelor recente, România se bucură astă­zi de cele mai mari avantaje, de cari se póte bucura vre­un stat. Romania este astă­­zi un Regat, un Stat independent, care nu are sa dea nici o suma nimeruia despre cele ce face in interiorul țerei.­ România a căstigat lauri pe câmpiile de resbel. România se bucură astă­zi de tóte beneficiile, de cari se bucură tote sta­tele civilisate, și cu tote acestea ne întrebăm : „pentru ce astă­zi nu este nime mulțumit în România ? Pentru ce nu se mai aud alte vorbe de­căt: Criză, criză, criza generală, agio, scum­pete, lipsă de bani, înaintăm pe calea petrei ?“ In trecut erau toți mulțumiți cu starea lucrurilor existente. De când a bătut in România vân­­tul funest, numit „Progres,“ de atunci nu mai există in aceste țări nici a­­bundență, nici bogăție, nici ospitali­tate, nici viață fericită. Tota lumea a alergat după progres și desvoltare materială și intelectuală și de atunci nu mai există traiu bun în țerile Moldova și Valahia. Așa­­ fic bătrânii, și pănâ la probe contrare, noi nu putem susține con­trariul. Nu voim să facem nici o descrip­țiune avantagiosá trecutului, nici ső taxăm mai puțin de­cum merită avan­tagiile presentului; am dori să con­statăm numai că timpul trecut, după spusele bătrânilor, a fost mai fericit de­cât timpul nostru. Pentru ce ? La acestă întrebare nu putem res­­punde de­cât numai prin cuvintele urmatore : „Ceia ce se părea in timpii trecuți bine, astă­zi se consideră de réu ; ceia ce noi după ideile moderne, credem că este bine și frumos, strămoșii noș­tri ar fi considerat de cea mai mare necuviință.“ Pentru acesta, proverbele vechie, ar trebui să aibă și pentru noi, tinerii importanța cea mai mare. Ast­fel ziceau ei de exemplu: „ Quod licen Iovi •••• Ast­fel vom zice și noi, că: „ceia ce se cuvine Franciei, nu se cuvine Germaniei și ceia ce se cuvine Fran­ciei și Germaniei, nu se cuvine Ro­mâniei. România ínsă a voit să fie mai pre­sus de­căt alte state și a 7*8 , ceia ce se cuvine României, nu se cuvine al­tor state, adică că Romănia este mai presus de­căt tote cele­l­alte state de pe fața pamântului. De aici a început vijelia cea mare, numită „progres.“ „De cănd cu progresul, a început a se îngloda statul în datorii, de atunci s’a scumpit pănea și carnea in țara românească, de atunci nu mai există liniște și pace in aceste țeri, de atunci a fugit dreptatea de pe acest mamânt.“ Așa Z*c cei bătrâni. Noi zicem *aso’ că a făcut strămoșii noștri ca să pășiască pe ca­lea progresului, căci fără cultură in­telectuală, o națiune se póte compara cu animalele cele mai inferiore. Cu totea acestea am voi să stim cine are are dreptate: bătrânii, sau cei tineri ? CONRESPONDENȚI ÎN STRĂINATATE . ______________________________________________________ Oa,lend.a.r-D.1 S­e­p­t­ă­­m­â­n­e 1 _____________________________________________ FOILETON A. BELLOT. 36 MEDICUL DE ALIENAȚI Roman tradus de G?. JV. B* (Urmare). «Da, copilul meu, mai dăună-Zi! Ce prăpastie mare există intre astă­zi și o­diniora! Cum ași putea­­ să mă impac cu ideea a mă despărți pentru un timp atât de îndelungat de scumpa mea teamnă!» «îmi permiți să-ți spun curat opiniunea mea, un­chiule ?* «Tocmai acesta doresc și eu; pentru acesta te am așteptat. Decide, spune-mi, se remân sau se plec, am totá încrederea în tine.» «Din totă convingerea mea, te sfătuiesc să pleci, iubitul meu unchiu! Și acum ascultă și motivele mele. Absența ta nu va dura de­cât cel mult trei­­zeci de Zile; și întru­cât priveșce despărțirea de so­ția ta, doctorul și-a dat părerea încă astă­zi, că el ar putea vindeca pe mătuși ca Jeanna mai curând, dacă ai vrea să renunți la plăcerea d’a o vedea în săptămânile viitore. Tu scit că ea se află într’un loc forte sigur, și décá Du’ți este permis a o vedea, pate să-ți fie egal ori de vei fi aici sau în New­ York, și întru cât te privesce personal, călătoria îți va pro­­ura distracțiune, de care ai cea mai mare trebu­ință, și la reîntorcerea ta vei găsi pe scumpa nos­­tra bolnavă vindecată și pe deplin sănătosă. «Șausa nehotărârei mele nu se referă numai la Jeanna, ci și la Edmonda. Chiar în momentul când d. Delariviâre pronunță numele ei, intră fiica sa în cameră. «Ce ai vorbit chiar acum despre mine, tată?» D. Delariviere îi explică în puține cuvinte planu­rile sale și o încunoșciință despre causa pentru ce el întârzie a executa acele planuri. «Tată, n’ași putea remânea aici în Neuilly, sub protecțiunea lui Fabrice?» «Fabrice va pleca cu mine, draga mea copilă.» „Cum ?! Nu mă încet, iubite unchiu ? Doresci să plec cu tine la America ?” întrebă Fabrice, care nu era de loc pregătit pentru acesta schimbare a lu­crurilor. «Da, fiul meu, eu credeam că acesta se’nțelege de la sine, căci eu mă simt prea slab, prea debil ca să pot întreprinde singur acestă călătorie, și pen­tru acesta te rog să mă însoțesci pănâ la New­ York.” Fabrice își mușcă buzele. El regretă acum forte mult că sfătuise pe unchiul său de a pleca la New­ York, căci lui însuși absența de a­casă i se părea forte incomodă în momentul de față. Regretul însă era prea tardiv: acum trebuia să joce după cum i se cânta. «Tu scii, iubitul meu unchiu, că poți dispune de mine cum îți place.» Zine e. Și consimțimântul lui sună, dacă nu tocmai entusiastic, însă destul de u­­milit. «Și întru­cât se atinge de Edmonda, nu s’ar putea ea întorce pentru câte­va săptămâni în insti­tutul de la Saint-Mandé ?* „Nu, nu, tată, te rog!» exclamă Edmonda de o dată cu expresiunea unei terori nespuse. „Crede mă, că mi-ar fi forte penibil a mă obicinui iarăși cu viața scolastică, după ce am trăit cât­va timp pe lângă tine într’o libertate deplină. Eu însă ași cunosce an plan ca să putem eși din aceste încurcături. Cum ar fi tată, dacă m’ai trimite și pe mine la Auteuil ? Am auzit, că doctorul Brstier primesce și pensio­nare de acele în stabilimentul său, pe cari le tra­­tără numai intr’un mod provisoriu și cari locuiesc în una din frumósele case elvețiane în parc. Trimite pe Fabrice încă astă­zi la Auteuil ca să întrebe pe doc­tor dacă vrea să mă primiască în stabilimentul său ; acolo voiu fi la locul meu, căci acolo voiu fi în a­­propierea mamei mele.» Bancherul se adresă către Fabrice „Ce gândesci în privința acestui plan, iubite népéte ? Crezi că medicul ar încuviința să primiască pe Edmonda în stabilimentul său ?* «Nu pot să-ți respund la acestă întrebare, iubi­tul meu unchiu, cu tote acestea nu avem de­cât a face numai o simplă întrebare. Planul acesta, nu este tocmai rău, după părerea mea, căci îndată ce starea sănătăței bolnavei va permite ca ea să potă vedea pe cine­va în apropierea ei, Edmonda ar fi de­sigur cea d’ântăia personă autorizată pentru acesta.» «Bine, copilul meu, vom executa propunerea ta. Fabrice pote pleca chiar acum la Auteuil ca să co­munice acest plan doctorului Britler.» Fabrice trase clopoțelul și ordonă ca să se înhame caii cei mici la trăsura cea mică. * „Și când vom pleca, iubitul meu unchiu?» „Trebuie să căutăm să ajungem până mâne cel puțin pănâ la Havra, unde am pre­cari afaceri cu corespondentul meu, și Juoi ne vom ambarca pen­tru New­ York.« Un servitor anunță, că trăsura a tras la scară. «In două ore voiu fi la voi,* Z'8e jonele barbat și părăsi vila, spre a se duce la Auteuil, își pate închipui cine­va mirarea medicului de a­­lienați, văzând pe Fabrice că intră pentru a doua oară la dânsul. «Trebuie să se fi întâmplat vre­un accident extraordinar, care te-a silit a veni a doua oră la mine.“ Zise el cu o îngrijire expresivă în vocea și în mina sa. «Spune-mi repede, ce este!» «Poți să primesci în stabilimentul d-tale, nu pe o pacientă ci pe o persona care se bucură de tota întregimea minței ?* «O pensionară? D-ta scii însuși că acesta nu se prescrie prin regulamentul nostru. Cu tote acestea, nici o regulă fără escepțiune. Pentru hatârul d -tale, pare că m’ași decide să fac o escepțiune. Te rog explică-te numai puțin mai lămurit!» «Voiu fi cât se pate mai scurt. Ei bine—unchiul meu plecă mâne la America și mă ia cu dânsul.» «Cum? Ce? D-ta vrei să pleci la America?» «Absența mea va dura cel mult o lună și veri­­șara mea Edmonda doreșce să se afle în acest timp în apropierea mamei sale, cu preferență chiar în sta­bilimentul d-tale. Ar fi posibil acesta?» «Pentru ce nu ? Nu trebuie să’ți închipuiesci că n’ași iei de la cine anume se trage acest plan. D-ta ești o vulpe bătrână, Fabrice, și poți compta pe mine în cașul de față. D-ta ai gândit. Déca mama și fiica se vor afla în mânile acestui bun doctor Britler, care doreșce binele meu, acesta va simplifica cu totul totă chestiunea.» (Va urma).

Next