Curierul Foaea Intereselor Generale, 1885 (Anul 12, nr. 2-138)
1885-01-13 / nr. 5
PREȚUL ABONAMENTULUI ȘI ANUNCIURILOR din IASSI, pe an, 24 Fr. — pe semestru 12 Fr.— pe trimestru 6 Fr. IN DISTRICTE, pe an. 23 Fr.— pe semestru 14 Fr.— pe trimestru 7 Fr. STRAINATATE..............................................40 Fr.— INSERȚIUNI ȘI RECLAME, rândul . . 60 Bani. ȘTIRI LOCALE „ . . . . ?! Fr — EPISTOLE NEFRANCATE, nu se primesc. . . W . .. Anunciuri : Pag. I, 50 b. Pag. III, 40 b. Pag. Win JXr. 20 buni* !£ 41 Anul al Xlll-lea No. 5. IASSI Duminică 13 (25 Ianuarie) 1885. Apare Duminica, Mercurea și Vinerea CURIERUL Â (TH. BALASSANAiEA INTERESELOR GENERALE Pentru FRANCIA : se primesc anunciuri la Domnul Adam, négociant-comissionaire 4, rue Clément Paris.— John F. Jones, 31 bis, Faubourg Montmartre & 31, Passage Verdeau, Paris.— Pentru AUSTRIA și GERMANIA la Rudolf Mosse Seilerstatte No. 3, Wien. Vincenz Hrdlicka L, Hauptstrasse No. 36. Wien.— Rotter & C-o Riemergasse 12 Wien.— Pentru ANGLIA la D. John F. Jones, 166, Fleet Street, Londra, E. C. Manuscriptele nepublicate se vor arde. «Tv». TWw 20 buni» 3TIL VECHIO _____gJMNJ____ 1 -PJV TRONUL PILEI TIMPUL DIM SEPTAMANA STIL NOU f #ZIUA___________ PATRONUL PILEI________ RSa. Soar. Apusul Soare Ianuarie ianuarie ~ , 13 Duminică Sf Mat. Ermiliu și Statonic 25 Duminică Pavel ‘—5 £ H Luni Cuv. Pr. uciși in Sinai și Raith 26 Luni Policarp Ki~ q 15 Marți Cuv. P. Pavel Tib. și Ion Col. La 12 Ianuarie la 7 ore sara, Pătrarul 27 Marți Ion Chrisostom 7—23 r — 18 Mercuri Inch, einst, lanț. Sf. Ap. Petru „ . . . „ 28 Mercuri Carol cel mare 7—22 !? „ 17 Joi t Cuv Păr. Antonie vitalu cu vant> noura 101 zapada. 29 1oi Francisc Sales 7-21 5- 8 18 Vineri to-ții Păr. Atanasie și Kiril 30 | Vineri Martina 7—20 “19 __________Sâmbătă________Cuv. Păr Macariu Egipcn 31 Sâmbătă Petru N. . 7—195—11 IASSI, 12 Ianuarie 1885. CUM ERA—CUM ESTE. N’a trecut nici o jumătate de secol de când au existat într’un colțișor al globului pământesc două ferișore ca două floricele. Ele se numiau Moldova și Valahia. Toți bătrânii cari au apucat acele timpuri ,fic fără escepțiune ca viața în aceste țeri era o viață din raiu. Pace și lpiș ce domina pretutindeni. Solul producea cu îmbelșugare hrana necesară omului, vitele îi procurau îmbrăcămintea, locuitorii trăiau în cea mai bună înțelegere între dănșii, ospitalitatea cea mai întinsa exista în casele cele mai avute ca și’n cele mai sarace, contribuțiunile erau neînsemnate, tote obiectele necesare pentru traiul omului erau de oestinatate exemplara, monedă sunatare circula cu abundență în țară, penitenciare nu existau, fiind că se comiteau puține crime și hoții, statul nu avea datorii și ori socotro te întorceai vedeai întipărită fericire și mulțumire pe fața tuturora. Țerișorrele acestea erau atât de avute, ca mulți străini, auzind că în ele curge lapte și miere, începură a emigra din patria lor spre a găsi aici asii, ospitalitate, căscig, limi’sce și o existență îmbelșugată. Stă înse în natura omului de a nu se mulțumi cu ceia ce are. El năzuiesce la lucruri mai mari, la o sporire necontenită a avutului său. Astfel și numitele țeri începură a nu se mai mulțumi cu starea lucrurilor în care se aflau, începură a recunosce că pentru a putea fi pe deplin fericite li mai lipsesc școli, drumuri ferate, telegraf, armata numerosă, strade asfaltate, iluminarisirea orașelor cu gaz aeriform și alte de asemenea îmbunătățiri, într’un cuvânt, ele se convinseră că sunt lipsite de ceia ce se numesce progres. Pe o dată, a suflat un vânt de progres asupra acestor țări. Din țerile libere și fericite de odiniara s’a introdus în țara nostră un sistem general de progres. Acest vânt ne-a adus resultatele: Progres, agricultură, sciință, artă. Nu vom tăgădui, că aceste resultate sunt din cele mai satisfactóre în privința progresului general al Națiunei, înse vom arăta pur și simplu, că nu numai acele resultate tred la înflorirea națională, cari au de scop a arata defectele guvernului, ci și acelea, cari se ocupă în primul loc de Interesele țarei. Bătrânii ne spun, că după un timp de fericire în aceste țări, a început să sufle ventul de progres asupra țerilor Moldova și Valahia și că acest vőnt a distrus tote binefacerile trecutului. După acele expuse nu voim sa figurăm între numőrul acelor, cari combat comercial, industria, agricultura română. Noi suntem dintre cei d’ănteiu, cari am dori ca România să fie cea d’ânteiu țară, care se merge înainte pe calea progresului. Dorim prin urmare ca comerciul nostru să fie recunoscut și de către străini, dorim, ca străinii să nu vină a ne spune: „Ți-am trecut anunciul ca un anunciu din cele mai importante, și n’ași dori ca acest anunciu să rămâne fără efect. Dorim ca România sa mergă progresând înainte, fără ca să deruteze de la calea întreprinsă de progres și de înaintare, și să ne spună : acesta este calea progresului, acesta este calea de înaintare. Moldova și Valahia s’a convins în curând că, după aspirațiunile timpului, aceste țări nu înaintează după programa oficiala a guvernului. Guvernul, veglénd, că aceste țări au rămas în urma tendințelor timpului, au început a introduce: progresse, industrii, meserii și alte moduri de câșciguri în țară. S'a creat în România fabrici diferite de postavuri, de zahar și de diferite alte stofe. * S’a înființat numerose fabrici de postav, de hârtie și de sticlă.Cu tóte acestea, Romănia, astăzi nu se bucură de avantagiile, de cari se bucura în timpii trecuți. Din Moldova și Valahia s’a prefăcut ca prin farmec, „Principatele Dunărene.“ Sub acestă denumire am mers pănâ în zilele din urmă, până când țerile Moldova și Valahia au început să se convingă, că nu pot înainta, decât pe calea progresului. Am început a urma pe acestf cale. Avem astăzi în România: Telegraf, poștă, drumuri de fer, trotuare de asfalt, gaz aeriform, apeducte; cu tote acestea nu ne putem bucura de beneficiile de cari se bucurau strămoșii noștri. Când d. e. asta-zi se duce «ceva se cumpere în piață marfă pentru 1 fr. 50 bani, comerciantul îi dă marfă pentru prețul de 1 fr. 50 cent., ínse îi declară totodată, că trebuie să vândă marfa sa cu un preț mai urcat, fiindcă și comersantul a trebuit sa plătiască în străinătate procente pentru marfa cumpărată. De aici se deduc multe consecinți. Din Moldova și Valahia, odinioră fericită, ese de odată, ca prin farmec: „Principatele Dunărene“ și din „Principatele dunărene“ se nasce ca prin farmec : „România.“ Nu voim să fim retrograzi, nu voim să zicem, că suntem de acord cu acei din timpii trecuți, voim ső dovedim numai, că facem parte din progresiști și că ne bucurăm totdeauna, când vedem că se realizeză gres material, fără a ne mai un progăndi în care ramură s’ar efectua acest progres. Am aratat, după spusele bătrânilor, cum trăiau ómenii în România și’n Valahia în timpii trecuți. Vom reveni asupra timpului present ca se putem face o comparațiune justă. In trecut Moldova și Valahia erau iice țeri tributare, dependințe de protecțiunea imperiului rus sau austriac, în timpii cei din urmă, mulțumită resultatelor recente, România se bucură astăzi de cele mai mari avantaje, de cari se póte bucura vreun stat. Romania este astăzi un Regat, un Stat independent, care nu are sa dea nici o suma nimeruia despre cele ce face in interiorul țerei. România a căstigat lauri pe câmpiile de resbel. România se bucură astăzi de tóte beneficiile, de cari se bucură tote statele civilisate, și cu tote acestea ne întrebăm : „pentru ce astăzi nu este nime mulțumit în România ? Pentru ce nu se mai aud alte vorbe decăt: Criză, criză, criza generală, agio, scumpete, lipsă de bani, înaintăm pe calea petrei ?“ In trecut erau toți mulțumiți cu starea lucrurilor existente. De când a bătut in România vântul funest, numit „Progres,“ de atunci nu mai există in aceste țări nici abundență, nici bogăție, nici ospitalitate, nici viață fericită. Tota lumea a alergat după progres și desvoltare materială și intelectuală și de atunci nu mai există traiu bun în țerile Moldova și Valahia. Așa fic bătrânii, și pănâ la probe contrare, noi nu putem susține contrariul. Nu voim să facem nici o descripțiune avantagiosá trecutului, nici ső taxăm mai puțin decum merită avantagiile presentului; am dori să constatăm numai că timpul trecut, după spusele bătrânilor, a fost mai fericit decât timpul nostru. Pentru ce ? La acestă întrebare nu putem respunde decât numai prin cuvintele urmatore : „Ceia ce se părea in timpii trecuți bine, astăzi se consideră de réu ; ceia ce noi după ideile moderne, credem că este bine și frumos, strămoșii noștri ar fi considerat de cea mai mare necuviință.“ Pentru acesta, proverbele vechie, ar trebui să aibă și pentru noi, tinerii importanța cea mai mare. Astfel ziceau ei de exemplu: „ Quod licen Iovi •••• Astfel vom zice și noi, că: „ceia ce se cuvine Franciei, nu se cuvine Germaniei și ceia ce se cuvine Franciei și Germaniei, nu se cuvine României. România ínsă a voit să fie mai presus decăt alte state și a 7*8 , ceia ce se cuvine României, nu se cuvine altor state, adică că Romănia este mai presus decăt tote celelalte state de pe fața pamântului. De aici a început vijelia cea mare, numită „progres.“ „De cănd cu progresul, a început a se îngloda statul în datorii, de atunci s’a scumpit pănea și carnea in țara românească, de atunci nu mai există liniște și pace in aceste țeri, de atunci a fugit dreptatea de pe acest mamânt.“ Așa Z*c cei bătrâni. Noi zicem *aso’ că a făcut strămoșii noștri ca să pășiască pe calea progresului, căci fără cultură intelectuală, o națiune se póte compara cu animalele cele mai inferiore. Cu totea acestea am voi să stim cine are are dreptate: bătrânii, sau cei tineri ? CONRESPONDENȚI ÎN STRĂINATATE . ______________________________________________________ Oa,lend.a.r-D.1 Septămâne 1 _____________________________________________ FOILETON A. BELLOT. 36 MEDICUL DE ALIENAȚI Roman tradus de G?. JV. B* (Urmare). «Da, copilul meu, mai dăună-Zi! Ce prăpastie mare există intre astăzi și odiniora! Cum ași putea să mă impac cu ideea a mă despărți pentru un timp atât de îndelungat de scumpa mea teamnă!» «îmi permiți să-ți spun curat opiniunea mea, unchiule ?* «Tocmai acesta doresc și eu; pentru acesta te am așteptat. Decide, spune-mi, se remân sau se plec, am totá încrederea în tine.» «Din totă convingerea mea, te sfătuiesc să pleci, iubitul meu unchiu! Și acum ascultă și motivele mele. Absența ta nu va dura decât cel mult treizeci de Zile; și întrucât priveșce despărțirea de soția ta, doctorul și-a dat părerea încă astăzi, că el ar putea vindeca pe mătuși ca Jeanna mai curând, dacă ai vrea să renunți la plăcerea d’a o vedea în săptămânile viitore. Tu scit că ea se află într’un loc forte sigur, și décá Du’ți este permis a o vedea, pate să-ți fie egal ori de vei fi aici sau în New York, și întru cât te privesce personal, călătoria îți va proura distracțiune, de care ai cea mai mare trebuință, și la reîntorcerea ta vei găsi pe scumpa nostra bolnavă vindecată și pe deplin sănătosă. «Șausa nehotărârei mele nu se referă numai la Jeanna, ci și la Edmonda. Chiar în momentul când d. Delariviâre pronunță numele ei, intră fiica sa în cameră. «Ce ai vorbit chiar acum despre mine, tată?» D. Delariviere îi explică în puține cuvinte planurile sale și o încunoșciință despre causa pentru ce el întârzie a executa acele planuri. «Tată, n’ași putea remânea aici în Neuilly, sub protecțiunea lui Fabrice?» «Fabrice va pleca cu mine, draga mea copilă.» „Cum ?! Nu mă încet, iubite unchiu ? Doresci să plec cu tine la America ?” întrebă Fabrice, care nu era de loc pregătit pentru acesta schimbare a lucrurilor. «Da, fiul meu, eu credeam că acesta se’nțelege de la sine, căci eu mă simt prea slab, prea debil ca să pot întreprinde singur acestă călătorie, și pentru acesta te rog să mă însoțesci pănâ la New York.” Fabrice își mușcă buzele. El regretă acum forte mult că sfătuise pe unchiul său de a pleca la New York, căci lui însuși absența de acasă i se părea forte incomodă în momentul de față. Regretul însă era prea tardiv: acum trebuia să joce după cum i se cânta. «Tu scii, iubitul meu unchiu, că poți dispune de mine cum îți place.» Zine e. Și consimțimântul lui sună, dacă nu tocmai entusiastic, însă destul de umilit. «Și întrucât se atinge de Edmonda, nu s’ar putea ea întorce pentru câteva săptămâni în institutul de la Saint-Mandé ?* „Nu, nu, tată, te rog!» exclamă Edmonda de o dată cu expresiunea unei terori nespuse. „Crede mă, că mi-ar fi forte penibil a mă obicinui iarăși cu viața scolastică, după ce am trăit câtva timp pe lângă tine într’o libertate deplină. Eu însă ași cunosce an plan ca să putem eși din aceste încurcături. Cum ar fi tată, dacă m’ai trimite și pe mine la Auteuil ? Am auzit, că doctorul Brstier primesce și pensionare de acele în stabilimentul său, pe cari le tratără numai intr’un mod provisoriu și cari locuiesc în una din frumósele case elvețiane în parc. Trimite pe Fabrice încă astăzi la Auteuil ca să întrebe pe doctor dacă vrea să mă primiască în stabilimentul său ; acolo voiu fi la locul meu, căci acolo voiu fi în apropierea mamei mele.» Bancherul se adresă către Fabrice „Ce gândesci în privința acestui plan, iubite népéte ? Crezi că medicul ar încuviința să primiască pe Edmonda în stabilimentul său ?* «Nu pot să-ți respund la acestă întrebare, iubitul meu unchiu, cu tote acestea nu avem decât a face numai o simplă întrebare. Planul acesta, nu este tocmai rău, după părerea mea, căci îndată ce starea sănătăței bolnavei va permite ca ea să potă vedea pe cineva în apropierea ei, Edmonda ar fi desigur cea d’ântăia personă autorizată pentru acesta.» «Bine, copilul meu, vom executa propunerea ta. Fabrice pote pleca chiar acum la Auteuil ca să comunice acest plan doctorului Britler.» Fabrice trase clopoțelul și ordonă ca să se înhame caii cei mici la trăsura cea mică. * „Și când vom pleca, iubitul meu unchiu?» „Trebuie să căutăm să ajungem până mâne cel puțin pănâ la Havra, unde am precari afaceri cu corespondentul meu, și Juoi ne vom ambarca pentru New York.« Un servitor anunță, că trăsura a tras la scară. «In două ore voiu fi la voi,* Z'8e jonele barbat și părăsi vila, spre a se duce la Auteuil, își pate închipui cineva mirarea medicului de alienați, văzând pe Fabrice că intră pentru a doua oară la dânsul. «Trebuie să se fi întâmplat vreun accident extraordinar, care te-a silit a veni a doua oră la mine.“ Zise el cu o îngrijire expresivă în vocea și în mina sa. «Spune-mi repede, ce este!» «Poți să primesci în stabilimentul d-tale, nu pe o pacientă ci pe o persona care se bucură de tota întregimea minței ?* «O pensionară? D-ta scii însuși că acesta nu se prescrie prin regulamentul nostru. Cu tote acestea, nici o regulă fără escepțiune. Pentru hatârul d -tale, pare că m’ași decide să fac o escepțiune. Te rog explică-te numai puțin mai lămurit!» «Voiu fi cât se pate mai scurt. Ei bine—unchiul meu plecă mâne la America și mă ia cu dânsul.» «Cum? Ce? D-ta vrei să pleci la America?» «Absența mea va dura cel mult o lună și verișara mea Edmonda doreșce să se afle în acest timp în apropierea mamei sale, cu preferență chiar în stabilimentul d-tale. Ar fi posibil acesta?» «Pentru ce nu ? Nu trebuie să’ți închipuiesci că n’ași iei de la cine anume se trage acest plan. D-ta ești o vulpe bătrână, Fabrice, și poți compta pe mine în cașul de față. D-ta ai gândit. Déca mama și fiica se vor afla în mânile acestui bun doctor Britler, care doreșce binele meu, acesta va simplifica cu totul totă chestiunea.» (Va urma).