Cuvântul Liber, iulie 2016 (Anul 28, nr. 128-148)

2016-07-15 / nr. 138

COTIDIAN MUREŞEAN DEMOCRATIC SI INDEPENDENT VINERI, 15 IULIE 2016 • ANUL XXVIII, NR. 138 (6.840) • 16 PAGINI, 2 LEI. M­IN­ORI.II. OARE SĂ NE MAI MIRĂM?! /v In loc să fim realişti şi să privim, cu luciditate, adevărul în faţă, muţi de uimire, de dezamăgire şi uluială, noi, românii, priveam cum Naţionala României ratează, prin nişte rataţi fotbalişti, sub ochii nu doar ai fanilor noştri, ci ai Europei, o calificare în grupele următoare ale Campionatului European 2016. Totul sub semnul penibilei improvizaţii a neinspiratului antrenor Popa Puiu. Aşa cum şi România actuală, din 1990 încoace, este condusă prost, de nişte guvernanţi improvizaţi, de nişte „jucători politici" nepricepuţi, îmbarcaţi în acele jilţuri înalte ale puterii, prin politică, nu prin merite, nu prin valori, ci prin conjuncturi şi interese de partid, tot aşa se petrec lucrurile şi în fotbalul românesc actual. Nişte rataţi, orgolioşi, aculturali, plini de ifose, puşi pe „agoniseală", care, la viaţa lor, unii n-au condus nici măcar doi oameni, nici măcar o bicicletă, au ajuns să conducă o ţară! Aşa se face că, în România postdecembristă, gazdă a atâtor scenarii abracadabrante, un fel de barman, preferatul primarului Aradului, finul lui Traian Băsescu, ajungea deputat, fără să aibă măcar liceul terminat, deci fără bacalaureat luat. Insul a schimbat paharele barului cu fotoliul de parlamentar. Pe la noi, totul este posibil! în doi ani insul îşi ia bacalaureatul, că, de, alesul neamului avea nevoie de patalama, iar încă peste vreo alţi doi ani devine ministru al Turismului românesc! Să ne mai mirăm, oare, că, din 1990 încoace, România merge aşa cum merge? Adică, de-a buşilea! După atâtea bufuri postdecembriste, România a început să coboare, periculos şi vertiginos. O cădere liberă, în multe privinţe, pentru care vinovaţi au fost şi sunt toţi: parlamentarii, guvernanţii, şefii de partide, preşedinţii de ţară. Atunci să ne mai mirăm, oare, că România a fost printre ţările care, de la Campionatul European, s-a întors acasă, cu coada între picioare, alături de Ucraina, care, într-un meci amical, ne-a învins cu 3-4? Să ne mai mire că, după 68 de ani, naţionala României pierdea un meci important, decisiv, 0-1, cu Albania, coborând, într-un fel, 68 de trepte?! Şi nu poţi să nu te întrebi: cum, oare, puteau să învingă echipa Franţei LAZAR LADARIU (Continuare în pag. a 3-a) DACĂ AR FACE... PEOPIT PERE... ...Atunci - zic unii - multe din actualele (şi fostele) „nedreptăţi" ar dispărea (ar fi dispărut) din... „România lucrului bine făcut". Cum însă această „Românie..." - slo­gan cu care Klaus lohannis a câştigat alegerile prezidenţiale - este la început de drum (cum a fost, de altfel, în toţi cei 26 de ani de la Revoluţie!), românilor le-a mai rămas speranţa în... dacă. Asta, câtă vreme, peste 60% din locuitorii României susţin - conform unui sondaj al Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie, citat de Agerpres - că veniturile personale le-au scăzut în 2015, că există riscul de a sărăci şi mai mult, în 2016! Ce le rezervă, românilor, viitorul? Un răspuns l-au oferit analiştii economici independenţi, potrivit cărora, România nu ar fi avut nevoie de rezolvarea problemelor economice curente cu ajutorul creditelor (de pe urma cărora unii s-au îmbogăţit), dacă: 1) La guver­narea ţării era un preşedinte (sau preşedinţi) şi un guvern (ori guverne) care nu era(u) şanta­­jabili şi aveau voinţa politică pentru a opri deturnările siste­matice de fonduri de la Bugetul de stat; 2) Dacă preşedinţii, pre­mierii ar fi avut stofă adevărată de lideri naţionali şi ar fi putut con­vinge sau forţa oligarhia locală să aducă înapoi în ţară şi să injecteze în economie miliar­dele de euro care au „plecat" în timpul tranziţiei. N-au făcut-o, iar, pe acest fond al neglijenţei, incompetenţei şi hoţiei, aproape generalizate, s-a format, în România, nu o clasă de mijloc puternică, ci un pol al bogăţiei şi opulenţei sfidătoare, în plus, până în anii trecuţi, parlamentarii (care se află mai mult în concediu, cu plată, desi­gur!) puteau avea, nestingheriţi, câte afaceri doreau. Aşa s-au realizat marile averi postdecembriste şi a sărăcit populaţia. Imunitatea GHEORGHE GIURGIU (Continuare în pag. a 3-a) DOAR 27?! Conform unei declaraţii recen­te a unui director din Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării, în urma Evaluării Naţionale la clasa a VIII-a, la nivelul ţării au fost depuse doar 27 de dosare pentru ocuparea locurilor spe­ciale, rezervate pen­tru romi, în liceele din România! Incredibil, dar adevărat! Doar 27 de locuri ocupate din cele foarte multe rezervate romilor. Ce să înţe­legem? în aroganţa lor, ei refuză să profite, de fapt, de o dis­criminare, neluând în seamă şi un alt aspect esenţial: dacă iau bacalaureatul, la absolvirea liceului, romii au locuri speciale, rezervate, şi la facultăţile din România! Doar 27 de dosare pentru ocuparea acelor locuri speciale în învăţământul liceal? Nu-ţi vine să crezi! Cu câtă seni­nătate ţigănească, cu câtă sfi­dare, se dă cu piciorul la şansa oferită de Statul Român, cu atâta generozitate! Să te mai miri că numărul mare al celor care abandonează şcoala, până spre 35%, prin unele locuri, din numărul elevilor din ţara noastră, îl for­mează cei din etnia ţigănească, în pofida tuturor avantajelor şi a condiţiilor create în ţara noastră, conform standardelor europene?! Nu-i aceasta, oare, o formă a refuzului de a învăţa carte, de a se educa, de a-şi depăşi condiţia arhicunoscută a unei minorităţi? LAZĂR LADARIU Foto: IOSIF TRIF W 1 W l * 'i­ V; / 'H if /H / rV* V'Yf! / i; 'M ... f 4' .; j Iv /.f I 'SlUifr-T— {■/TWm f NO COMMENT România cu fainosag „Eu vara nu dorm", şi-a spus executivul, în sinea sa inte­rioară, luând, pesemne, exem­plu de la forul legiuitor, pe care, de asemenea, l-a apucat aşa de tare hărnicia chiar înainte de a pleca în (binemeritata) vacanţă, încât un ales al neamului s-a mutat­­ cu căţel şi cu purcel (vorba poporului), cu pijamaua, ustensilele de bărbierit, chiloţii de schimb, pacheţelul cu de-ale gurii şi ciorapii murdari - la locul de muncă, adică în biroul său de la Cameră, să poată lucra în linişte, să nu fie deranjat în procesul de elaborare a unor proiecte legislative în folosul comunităţii. Năuc din pricina căldurii şi a muncii nocturne in­tense, senatorul hălăduia, dimi­neaţa, pe holurile Parla­mentului, în şlapi şi maiou, până l-a „identificat" un coleg şi l-a fugărit pe scări, de era să-şi scape, bietul om, periuţa de dinţi din mână şi proteza din gură. Tehnocraţii, în schimb, au preferat munca în echipă, în mod organizat, pragmatic, pro­­activ şi interactiv, în contextul proiectului european „care ILEANA SANDU (Continuare în pag. a 3-a) ti LECŢIA BRITANICA PENTRU VIITORUL EUROPEI Ne comportăm ca şi cum votul britanicilor a venit de nicăieri, deşi tot mai multe voci acuză birocraţia şi centralismul bruxelez, iar unele au atras atenţia asupra lui încă de acum trei decenii, când „Maastrichtul" părea suficient inclusiv pentru euroentuziaşti. Sunt destule voci care spun că votul britanicilor şubrezeşte Uniunea Europeană. E de fapt invers, căci plecarea britanicilor e efectul şi nu cauza degringoladei prin care trece proiectul european. Să le luăm pe rând. Londra semnalează de trei decenii Bruxelles-ului că drumul pe care a luat-o integrarea europeană este unul greşit. Margaret Thatcher a fost primul lider britanic care a atenţionat că adoptarea monedei euro va fi un fiasco şi că deficitul de democraţie creat prin construirea unei caste a birocraţilor nealeşi va fi un fiasco. Tradiţia liberală şi democratică a făcut ca Marea Britanie să fie singura putere europeană care să nu fi fost cucerită niciodată de o ideologie totalitară şi ţara care a salvat Europa secolul trecut de toate derapajele extremiste, fie că discutăm de nazism sau de comunism. Poate că acesta este şi motivul pentru care au înţeles primii că nu poţi pune în fruntea „Europei" lideri precum Juncker, Schulz, Rompuy sau Mogherini, lipsiţi de orice legitimitate democratică. După Maastricht, zeci de politicieni britanici au explicat că centralismul, uniformizarea şi con­strângerile la adresa libertăţilor statelor naţiune nu au nicio legătură cu valorile europene clasice, întruchipate atât de bine în ultimele secole de excepţionalismul britanic. De altfel, e greu să înţelegi cultura politică britanică dacă nu înţelegi excepţionalismul american. E greu să înţelegi cultura politică britanică dacă nu înţelegi ce însemna pentru istoria umanităţii 1215, 1265, 1688 sau 1776. David Cameron a câştigat primul mandat de pre­mier cu promisiunea fermă că va organiza un referen­dum. De la campania electorală din 2009 și până acum GEORGE RÎPĂ (Continuare în pag. a 11-a) Biblio JUQICU-L * idejecnfit (OP* - Q

Next