Cuvântul Liber, noiembrie 2017 (Anul 29, nr. 209-229)

2017-11-08 / nr. 214

MIERCURI, 7 NOIEMBRIE 2017 • ANUL XXIX, NR. 214 (7.180) • 12 PAGINI, 2 LEI. E­MTOMtlAl, ■ „IAR NOI LOCULUI NE (MAI) ŢINEM”????? D­e când lumea şi Pământul, când cauţi ceva, găseşti altceva... Urmărind, din pură curiozitate, bătălia pentru scaunul de primar al Devei (cucerit în final de liberalul Florin Oancea), mi-am amintit cât de dor îmi este de oraşul-cetate pe care l-am descoperit în primul meu an de jurnalism radiofonic şi de Sarmizegetusa Regia, unde am promis să mă întorc de câte ori voi putea, primenindu-mă în aerul tare şi curat , al lumii de dincolo de timp. N-am apucat, dar încă nu e totul pierdut... Am descoperit, cu bucurie, zilele trecute, un articol intitulat „Sarmizegetusa Regia, cu porţile deschise", semnat de o jurnalistă isteaţă şi talentată, Laura Oană, şi postat pe internet, în 28 octombrie, pe site-ul Replica. Info HD, de unde am aflat că „Sarmizegetusa Regia, fosta capitală dacică, are «haine noi». După trei săptămâni de muncă, monumentul a fost redeschis publicului la finalizarea lucrărilor de reabilitare a unor componente ale sitului: s-au înlocuit cei aproape 120 de stâlpi de lemn ai marelui sanctuar dacic și s-a schimbat balustrada care mărginea străvechiul drum pavat, în prima zi, intrarea a fost liberă, iar turiştii au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare. «Este un vechi obicei românesc, noi ne aşteptăm oaspeţii cu pâine şi sare», explică, în limba engleză, Vladimir Brilinsky, administratorul sitului,­­ care vorbeşte cu doi turişti din Asia, ce mormăie încântaţi după ce gustă pâinea cu sare. «Excellent!», zice bărbatul­ui apoi întreabă: «Can I take one more?» («Pot să mai iau?», trad), îşi rupe o bucată zdravănă şi o împarte cu soţia sa. Bumsin Lee vine din Coreea de Sud şi este pentru prima dată în România. «Este minunat la voi. MARIANA CRISTESCU (Continuare în pag. a 3-a) SIMPOZION NAŢIONAL D­­E în cadrul Simpozionului Naţional de joi, 9 noiembrie, ora 16.00, de la Biblioteca Judeţeană Mureş, vor prezenta comunicări: Lazăr Lădariu - Vasile Netea - dăruire, patriotism, conştiinţă naţională, dr. Valentin Marica - Esenţa transilvanităţii; prof. univ. dr. Vasile Dobrescu - Memorandul în opera lui Vasile Netea; dr. Florin Bengean - Unitatea naponală a românilor, în viziunea lui Vasile Netea; prof. univ. dr. Cornel Sigmirean - Vasile Netea - publicistul; prof. Mie Şandru - Aspecte ale activităţii „Ligii Culturale " pentru apărarea fiinţei naţionale a românilor transilvăneni", drd. Constantin Bogosei - Vasile Netea şi învăţământul transilvan; prof. Dimitrie Poptămaş - Vasile Netea în anii de refugiu­­, Ilarie Gh. Opriş - O reeditare necesară. SIMPOZIONUL NAŢIONAL Valorificarea patrimoniului cultural-istoric transilvănean în opera lui Vasile Netea * htt hb/tt'.-- i­MUnt «fcm pajul Societatea Cultural-Patriotică .Avram Iancu” - Filiala Târgu-Mureş. Despărţământul Central Judeţean Mureş al ASTREI . Vă invită la conferinţa GENOMUL UMAN . Comunicarea va fi susţinută de ing. EMIL CECĂLĂCEAN. Moderator: Ioan Berţa. Clipa de poezie: Mircea Dorin Istrate şi Silviu Raţiu. Manifestarea va avea loc miercuri, 8 noiembrie 2017, ora 17, la Casa Memorială „Avram Iancu", str. Avram Iancu nr. 23, Târgu-Mureș. X Populaţia prosperi şi, totuşi, sărăcia creşte!? După criza economico-financiară din 2009-2011, avuţia populaţiei a început să crească, mai ales după anul 2012. în anul trecut averea populaţiei a crescut cu 9%, mai exact cu 11.500 de euro pe cap de locuitor, însemnând circa 220 de miliarde de euro, în timp ce în 2015 a crescut cu numai 7,1%, conform Raportului asupra Stabilităţii Financiare întocmit de BNR. în anul 2016 îndatorarea populaţiei a fost mai mică, doar de 4%, de 1.400 euro/persoană. Sectorul imobiliar a contribuit cel mai mult la creşterea avuţiei populaţiei - 11%, fapt susţinut de nivelul ridicat al românilor care locuiesc în propriile case, ce reprezintă aproape două treimi, restul fiind active financiare nete. „Valoarea depozitelor bancare a urcat cu 9,1% în perioada septembrie 2015 - septembrie 2016". Luată per total averea populaţiei a cunoscut o creştere importantă, însă, în acelaşi timp, polarizarea socială în distribuirea averii şi a veniturilor este foarte mare. Astfel, „20% din totalul gospodăriilor deţin peste 42,5% din venituri, iar cele mai bogate 10% gospodării obţin de 18,1 ori mai multe venituri decât cele mai sărace 10% dintre familii. Polarizarea poate fi observată în structura deţinătorilor de depozite bancare, unde valoarea totală se ridică la 143 miliarde euro. Un procent de 38,4% dintre deponenţi deţin doar 0,06% IOAN HUSAR (Continuare în pag. a 3-a) . COMENTARIU ---------------------------------------------------------------------­E „bătut în cuie**. TRANSFERUL CONTRIBUŢIILOR DE LA ANGAJATOR LA ANGAJAT SE FACE AZI, PRIN ORDONANŢA de urgenţă Premierul Mihai Tudose a declarat ieri, la Palatul Parlamentului, că transferul contribuţiilor de la angajat la angajator se face azi, prin ordonanţă de urgenţă, în cadrul şedinţei de Guvern. Ştirea a fost preluată de agenţiile de presă AGERPRES şi Mediafax, care mai notează că Tudose a negat existenţa unor nemulţumiri din partea primarilor legate de măsurile fiscale pe care Guvernul intenţionează să le adopte. Şedinţa de Guvern este programată pentru ora 15. (I.S.) V__________________________________ T SECVENŢA O nouă strategie a migraţiei: prin nord spre Europa Occidentală! „Cele trei state baltice - Lituania, Letonia şi Estonia - ridică la graniţele lor cu Rusia sau cu aliata acesteia, Belarus, garduri de sârmă ghimpată, dotate cu echipamente video sofisticate, dar nu împotriva vreunei agresiuni ruse de care cele trei ţări se tem, pe care, oricum, astfel de obstacole nu ar putea s-o oprească, ci pentru a stopa migraţia ilegală şi contrabanda, demers calificat însă de Kremlin, drept o «parte a unui plan de război psihologic împotriva Rusiei»" - scrie publicaţia spaniolă ABC. Acum, după ce Letonia aproape că a terminat ridicarea unui gard, de doi metri, de-a lungul celor 137 de kilometri ai graniţei cu Rusia, se pregăteşte să înceapă o construcţie similară (sursa: AGERPRES), pe cei 120 de kilometri ai frontierei terestre cu Belarus, pe alţi 53 de kilometri de frontieră pe râuri sau lacuri, total estimat de 10,5 milioane de euro. LAZĂR LĂDARIU (Continuare în pag. a 3-a)

Next