Drapelul Roşu, septembrie 1969 (Anul 25, nr. 7666-7689)

1969-09-16 / nr. 7678

PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE, UNITI­VĂ­ ORGAN AL COMITETULUI JUDEȚEAN TIMIȘ AL P.C.R. ȘI AL CONSILIULUI POPULAR JUDEȚEAN Anul XXVI, nr. 7.678 Marți, 16 septembrie 1969 4 pagini, 30 bani LUCRĂRILE AGRICOLE­­LA TIMPUL OPTIM! ■ Nu trebuie așteptat pînă se coace întregul lan ■ Eliberarea terenului, pe prim plan! ■ Cînd regulile agrotehnice sînt neglijate In aceste zile oamenii muncii de pe ogoarele județului nostru sînt antrenați într-o serie de lucrări de mare importanță. E vorba de recoltatul porumbului, al florii-soarelui și legumelor, de treie­ratul trifolienelor, de însilozarea furajelor și mai ales de pregătirea terenului pentru a se putea trece efectiv la însămînțatul grîu­lui. Executarea, la timp și la un nivel calitativ, a acestui volum spo­rit de lucrări presupune o temeinică organizare a muncii, mobilizarea tuturor forțelor, folosirea e­­fectivă a mijloacelor mecanice și a ficărei ore și zi bune de muncă. Din constatările de pe teren, din ultima perioadă, rezultă că nu peste tot conducerile de unități și specialiștii țin seama de necesitatea urgentării lucrărilor de sezon, de faptul că întîrzierea re­coltării culturilor de toamnă și a pregătirilor pentru însămînțatul griului pot avea urmări negative a­­supra producției. Pentru a cunoaște felul în care se preocupă conducerile de unități și organele agricole de termi­narea grabnică a lucrărilor din campania de toamnă, redacția ziarului nostru a organizat zilele trecu­te un raid-anchetă. ...Ținînd seama de influența deo­sebită pe care o are planta pre­mergătoare în sporirea producției de grîu, cooperatorii din Paniova, la îndrumările inginerului agro­nom, au stabilit recoltarea, cu prio­ritate, a culturilor de pe terenu­rile unde au fost amplasate orzul și griul. Din constatările făcute în teren a rezultat că nu toate plan­tele de floarea-soarelui sunt ajunse la maturitate. Pentru a nu se în­­tîrzia recoltarea și eliberarea te­renului și din necesitatea evitării pierderilor, s-a hotărît recoltarea manuală a capitulelor coapte. Pînă acum circa jumătate din floarea­­soarelui a fost recoltată și se lu­crează din plin la treierat. De a­­semenea, a fost strînsă și însilo­­zată recolta de porumb de pe tarlalele pe care a stagnat apa. S-a strîns la timp și trifoiul de sămânță, iar tractoarele sînt folo­site din plin la arat și pregătirea solelor pe care se va semăna griul. Menționăm că aplicarea re­gulilor agrotehnice se face cu dis­­cernămînt, avîndu-se în vedere condițiile specifice ale fiecărei tar­lale. Atît președintele cooperativei, tovarășul Ioan Laichici, cit și An­ton Iane, șeful secției de mecani­zare, de la I.M.A. Topolovățu Ma­re, sînt in permanență pe teren, organizînd munca și urmărind ca­litatea lucrărilor. Menționăm aici că sămînța pentru cele 200 hectare de grîu și 30 hectare de orz este deja tondiționată și i s-au făcut și analizele de calitate, lucru con­firmat de buletinele roșii. ...Cooperativa din Foeni și-a planificat să însămînțeze 430 ha cu grîu și 80 ha cu orz. După cum ne-a informat ing. Dorin Han, pre­ședintele unității, 33 la sută din suprafața de grîu va urma după porumb, 35 la sută după trifoliene și leguminoase, iar restul după păioase. Mecanizatorii din secția lui Isa Cizmaș au și arat la sută din suprafață. Se peste 60 găsesc într-un stadiu avansat și lucrările de recoltare a sfeclei de zahăr și florii-soarelui. ...Este demnă ,de apreciat mă­sura stabilită de conducerea I.M.A. din Biled de a întări secția de mecanizare care deservește coope­rativa agricolă din Satchinez, sec­ție cunoscută ca avînd numeroase lacune în probleme de organizare și de efectuare a lucrărilor la ca­litatea cerută. Din acest motiv, după o prealabilă consultare și cu tovarășii din conducerea coopera­tivei, în fruntea secției a fost pus tovarășul Ioan Rovășilă, mecaniza­tor destoinic și proaspăt absolvent al unei școli de maiștri, întărirea secției este concretizată acum prin aceea că tractoarele sunt di­st­rijate cu discernamînt spre lucră­rile cele mai urgente. 10-12 lu­crează zilnic la arat și pregătirea terenului pentru semănat. In ace­lași timp parte din mijloacele me­canizate ale secției sunt folosite la recoltatul și transportatul sfeclei, la insilozări și alte lucrări de se­zon. Pentru a evita orice posibilitate de diminuare a recoltei de porumb din lan, conducerea cooperativei, al cărei președinte este Vasile Iutchin, a luat măsuri de întărire a pazei pe timpul recoltării și transportului­ știuleților. Din constatările­­ făcute rezultă că n­u toți președinții de coopera­tive și specialiștii au tras învăță­mintele cuvenite din greșelile care au dus la obținerea unor Raid anchetă realizat de : Ing. A. RACHITOVAN B. BURZ G. MALAI (Continuare în pag. a II-a) LENAU-omagiu t­imișorean . Lucrările sesiunii Societății internaționale Lenau Duminică după-amiază, în aula Universității din Timișoa­ra s-au deschis lucrările sesiu­nii anuale a Societății interna­ționale Lenau cu sediul la Sto­­ckerau (Austria), care se des­fășoară în orașul nostru. La ședința festivă au participat in­vitați, precum și reprezentanți ai consiliului popular munici­pal, ai Comitetului județean pentru cultură și artă, scriitori și alți oameni de cultură. Ședința festivă a fost deschi­să de tov. Arnold Hauser, mem­bru al biroului de conducere al Uniunii Scriitorilor din România, care a salutat pe oaspeții de peste hotare. Poe­tul Virgil Teodorescu, vicepre­ședintele Uniunii Scriitorilor, a salutat lucrările Societății care anul acesta își ține adu­narea generală în țara noastră. Vorbitorul a subliniat că între Lenau și Eminescu sînt contin­gente, în operele lor întîlnim același fior liric, același mesaj de umanitate și libertate, idei care se vor desprinde și din lucrările sesiunii de la Ti­mișoara. In­formația poetică a lui Eminescu rolul lui Lenau nu este de neglijat. Scriitorii români contemporani au rămas credincioși ideilor de umani­tate și solidaritate între popoa­re pentru care au militat cei doi mari poeți. In încheiere, vorbitorul a urat bun venit pe pămîntul patriei noastre a­­cestei reuniuni internaționale­. In continuare Josef Wondrak, primarul orașului. Stockerau, președintele Societății interna­ționale Lenau, a mulțumit in­stituțiilor și organizatorilor ro­mâni care asigură desfășurarea lucrărilor la Timișoara. Soci­etatea — a arătat d-sa — s-a înființat cu cinci ani în urmă la Stockerau, orașul unde și-a petrecut o parte a vieții poetul austriac, cu scopul de a sta­(Continuare în pag. a II-a) IsI \ \IsI\sIs\\ rINI SOMA SEPTEM G BIB 19­69 I­a *v9 1 r JJ PJ *NIsIsINIs\s\\\\IvIs Is Is Is IssIs IIS Is l Instruirea secretari­lor de partid și a îndrumătorilor U.T.C. din școli Precedată de consfătuirile ca­drelor didactice, comandanți­lor unităților de pionieri și comandanților care răspund de pregătirea militară a tineretu­lui, duminică a avut loc, la Timișoara, instruirea secretari­lor organizațiilor de partid și a îndrumătorilor U.T.C. din șco­lile de cultură generală, șco­lile profesionale și liceele din județ. Axat pe sarcinile ce re­vin organizațiilor de partid, or­ganizațiilor U.T.C. și de pio­nieri în noul an școlar, din Ho­­tărîrea Congresului al X-lea al P.C.R., programul de instruire a cuprins expuneri pe diferite teme, informări din partea unor secretari de partid și îndrumă­tori U.T.C., și, pe marginea a­­cestora, dezbateri. In încheierea instruirii a luat cuvintul tovarășul prof. dr. IOAN ZAHIU, secretar al Co­mitetului județean Timiș al P.C.R. Subliniind măsurilor adoptate de importanța Congre­sul al X-lea al P.C.R., vorbito­rul a arătat pe larg modul în care trebuie să acționeze orga­nizațiile de partid din școli, în baza dreptului de control ce le-a fost atribuit de Congres, pentru îmbunătățirea neconteni­tă a procesului de învățămînt, formarea și educarea temeini­că a tinerei generații. Din nou la școala In toate școlile generale, profe­sionale, liceele și liceele de specia­litate din județul nostru au început ieri cursurile noului an de învăță­mînt. Cu emoție și bucurie, cei peste 100.000 de elevi, unii dintre ei pășind la numai 6 ani în clasa I (în clișeul de mai sus), iar alții în clasa a IX-a a școlii generale de 10 ani — s-au reîntîlnit cu școala, după o vacanță bogată în impresii, petrecută la munte sau la mare, in tabere de odihnă și drumeții. 1.500 de cadre didactice au trăit, alături de școlari, tradiționalul în­ceput, în vederea căruia s-au pre­gătit cu temeinicie pentru a putea desfășura în condiții optime noua bătălie destinată formării tinerei generații. Prima zi de școală a însemnat pentru școlari și primul contact cu sălile de clasă, cu noile manuale, cu laboratoarele, dar mai ales, cu învățătorii, și profesorii, cei care zi de zi se vor osteni pentru a le oferi cu­ mai multe cunoștințe. De­­butînd sub auspiciile hotărîrilor Congresului al X-lea al partidului, noul an școlar înseamnă o nouă treaptă în dezvoltarea învățămîn­­tului românesc. Începutului în­cărcat de elan și năzuințe îi urăm deplină împlinire ! Funeraliile DUMITRU tovarășului PETRESCU Luni, 15 septembrie, întreaga ța­ră, îmbrăcînd haina de doliu, a adus un ultim omagiu memoriei tovarășului Dumitru Petrescu, membru al Comitetului Executiv, al Prezidiului Permanent al Co­mitetului Central al Partidului Comunist Român, vicepreședinte al Consiliului de Stat, vicepreședinte al Consiliului Național al Frontu­lui Unității Socialiste. Pretutindeni, au fost arborate, în berna, drape­lul de stat al Republicii Socia­liste România și drapelul Parti­dului Comunist Român. In această zi, oamenii muncii din Capitală, cu inimile îndurerate de greaua pierdere pe care o tră­iește întregul nostru popor, au condus pe ultimul său drum pe tovarășul Dumitru Petrescu, mi­litant de frunte al mișcării mun­citorești și comuniste din țara noastră, care și-a consacrat întrea­­­ga viață, capacitatea și energia, cauzei clasei muncitoare, victoriei socialismului și înfloririi patriei. Incepînd de la ora 9 dimineața, în acordurile grave ale marșului funebru, mii și mii de cetățeni s-au perindat prin holul Palatu­lui Marii Adunări Naționale, unde se afla depus sicriul cu corpul defunctului, pentru a aduce ultim omagiu fiului credincios an partidului și poporului. Intr-un pe­al lerinaj neîntrerupt au trecut — o­­prindu-se un moment în fața cata­falcului — conducători de institu­ții centrale și organizații obștești, activiști de partid și de stat, vechi militanți ai partidului, generali și ofițeri superiori, oameni ai muncii din întreprinderile și instituțiile Capitalei. In cursul dimineții au venit la Palatul Marii Adunări Naționale, pentru a prezenta condoleanțe, șefi și membri ai unor misiuni diplo­matice acreditați în România. Pe fundalul holului, drapat în negru, se află portretul Îndoliat al lui Dumitru Petrescu, încadrat de drapele roșii și tricolore cer­nite. In fața catafalcului, pe perne purpurii, sunt așezate ordinele și medaliile Republicii Socialiste România ce i-au fost conferite pen­tru devotamentul neprecupețit cu care și-a slujit poporul și patria. De jur împrejur se află depuse coroane de flori din partea Comi­tetului Central al Partidului Co­munist Român, a Consiliului de Stat, Consiliului de Miniștri și Consiliului Național al Frontului Unității Socialiste, a Ministerului Forțelor Armate, Ministerului A­­­facerilor Interne, Consiliului Se­curității Statului, a altor ministere și instituții centrale, a Consiliului Central al U.G.S.R. și altor orga­nizații de masă și obștești, a unor întreprinderi bucureștene și uniuni de creație. Sunt depuse, de asemenea, co­roane de flori din partea Comi­tetului Central al Partidului Co­munist din Cehoslovacia și a gu­vernului federal al Republicii So­cialiste Cehoslovace, precum și a unor reprezentanțe diplomatice străine în țara noastră. Lingă catafalc, se află membrii familiei și cei apropiați defunctu­lui. O gardă militară ,alcătuită din o­­fițeri superiori face de strajă. In jurul catafalcului, rînd pe rînd fac de gardă membri ai C.C. al P.C.R., ai Consiliului de Stat, Consiliului de Miniștri și Consiliu­lui Național al Frontului Unității Socialiste, vechi membri ai parti­dului, ai mișcării muncitorești din țara noastră, activiști de partid, de stat și ai organizațiilor obștești, generali și ofițeri superiori, con­ducători de instituții centrale și de întreprinderi, reprezentanți ai vieții culturale și științifice. In semn de înaltă cinstire a me­moriei militantului de frunte al mișcării muncitorești și comuniste din țara noastră, din ultimele gărzi fac parte tovarășii Nicolae Ceaușescu, Ion Gheorghe Maurer, Paul Niculescu-Mizil, Pană, Gheorghe Rădulescu, Gheorghe Trofin, Ilie Verdeț, Maxim Virgil Ber­­ghianu, Florian Dănălache, Con­stantin Drăgan, Emil Drăgănescu, Ianoș Fazekaș, Petre Lupu, Dumitru Popescu, Leonte Răutu, Gheorghe Stoica, Vasile Vîlcu, Ștefan Voitec, Iosif Banc, Petre Blajovici, Mihai Gere, Ion Iliescu, general-colonel Ion Ioniță, Vasile Patilineț, Dumi­tru Popa, Ion Stănescu. Conducătorii partidului și statu­lui prezintă apoi condoleanțe mem­brilor familiei celui dispărut. Sicriul cu corpul neînsuflețit al tovarășului Dumitru Petrescu, pur­tat pe umeri de un grup de ofițeri superiori, este scos din Palatul Marii Adunări Naționale și așezat pe un catafalc instalat pe platoul din apropiere clădirii. In timp ce fanfara intonează marșul fune­bru, garda militară, cu drapelul îndoliat, prezintă onorul. La tribuna amenajată pentru mitingul de doliu iau loc conducă­torii de partid și de stat precum și membrii familiei defunctului, vechi membri ai partidului, conducători de instituții centrale și organizații obștești, membri ai corpului di­plomatic. Mitingul de doliu este deschis de tovarășul Dumitru Popa, membru supleant al Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., prim-secretar al Comitetului municipal București al P.C.R., primarul general al Capi­talei. Viața și lupta fiului credincios al partidului și al poporului român a fost evocată de tovarășii Chivu Stoica, președintele Comisiei Cen­trale de Revizie a C.C. al P.C.R., Gheorghe Stoica, membru al Co­mitetului Executiv al C.C. al P.C.R., membru al Consiliului de Stat, Ilie Verdeț, membru al Co­mitetului Executiv, al Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R., prim­­vicepreședinte al Consiliului de Miniștri. După mitingul de doliu, sicriul cu corpul defunctului, acoperit cu drapelul tricolor, este așezat pe un afet de tun. In acordurile mar­șului funebru, executat de fan­fară, cortegiul funerar, în fruntea căruia pășesc ofițeri ce poartă portretul defunctului, înaltele or­dine și medalii ce i-au fost confe­rite în timpul îndelungatei și boga­tei sale activități, se îndreaptă spre Parcul Libertății. In urma carului mortuar pușesc membrii familiei îndoliate și cei apropiați defunctu­lui. Tovarășii Nicolae Ceaușescu, Ion Gheorghe Maurer și ceilalți con­ducători de partid și de stat con­duc pe ultimul drum pe tovarășul Dumitru Petrescu. O gardă de onoare, alcătuită din ofițeri, înso­țește cortegiul, căruia i se adaugă o mare mulțime de bucureșteni, veniți să aducă în acest fel un o­­magiu cald memoriei defunctului. Alte mii de locuitori, pe ale căror chipuri citești durerea pe care încearcă în aceste clipe de doliu, o așteaptă cu o tristă, solemnă tăcere trecerea carului mortuar prin Piața Unirii, de-a lungul Magis­tralei Nord-Sud, a Bulevardului Mărășești, în Piața Libertății. In Parcul Libertății, pe treptele ce urcă spre Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism, si­criul cu corpul neînsuflețit este purtat pe umeri de ofițeri supe­riori. Pe platoul din fața monu­mentului, o gardă militară prezintă onorul. Sicriul este depus într-una din criptele de la baza hemiciclului monumentului. Răsună solemn, impresionant, acordurile Interna­ționalei. Cerul plumburiu vibrează de cele 12 salve de artilerie trase în semn de suprem omagiu adus tovarășului Dumitru Petrescu, lup­tătorului revoluționar pentru eli­berarea oamenilor muncii, pentru înfăptuirea celor mai nobile idea­luri de progres ale poporului nos­tru. In fața criptei deschise, condu­cătorii de partid și de stat, întrea­ga asistență, păstrează un pios mo­ment de reculegere. Pe lespedea de granit negru, care acopră cripta, sunt gravate numele : Dumitru M. Petrescu și datele 10. 5. 1906 — 13. 9. 1969, care închid între ele o viață de luptă închinată cauzei partidului, bine­lui și fericirii poporului român. RIN CURIND GENERAȚII-3 supliment politic, social, cultural al ziarului „Drapelul roșu“ ■ Reportaje, evocări, articole, sinteze refe­ritoare la prezentul și trecutul orașului Timișoara. ■ Personalități de prestigiu din țară și din orașul nostru vor aprecia, în cadrul unor anchete, interviuri, discuții, locul orașului în cadrul țării, istoria sa trecută și prezentă, punctele sale de inte­res social, uman, științific, artistic, farmecul său inegalabil. ■ In cadrul rubricilor CRONICA, STUDII, CENACLU, UMOR vă veți întîlni cu lucrări de beletristică, proză sau poezie, ale unor autori ti­mișoreni. Rubrica Cenaclu vă va prezenta cele mai deosebite condeie de poeți-elevi din orașul nostru. Rubrica Umor va urmări „caricaturiști și umoriști bănățeni, în timp“. ■ Intr-un ciclu de reportaje, semnate de Const. Marinescu, veți întîlni prezența Timișoarei la EREN-69. Ilustrat cu imagini contemporane, cu imagini ale unui trecut impresionant, cu interesan­te și inedite reproduceri după opere plastice, acest număr va putea interesa pe orice cititor, îmbogă­­țindu-i foamea de cunoaștere asupra trecutului, prezentului și viitorului acestui oraș multisecular, TIMIȘOARA. Cuvîntarea tovarășului ILIE VERDEȚ Stimați tovarăși. Cu inimile îndurerate, conducem pe ultimul său drum pe tovarășul Dumitru Petrescu, vechi și emi­nent militant al mișcării noastre comuniste și muncitorești, mem­bru al Comitetului Executiv, Prezidiului Permanent al Comite­at­­ului Central al Partidului Co­munist Român, vicepreședinte al Consiliului de Stat, vicepreședinte al Consiliului Național al Frontu­lui Unității Socialiste, întreaga viață a lui Dumitru Petrescu a fost călăuzită de mă­rețul ideal revoluționar al elibe­rării clasei muncitoare de exploa­tare și asuprire, al triumfului so­cialismului pe pămîntul patriei noastre. Acestui ideal i-a dăruit, cu ne­țărmurit devotament, întreaga sa energie și capacitate, toată puterea sa de muncă și luptă. Născut dintr-o familie de mun­citori, el însuși muncitor, s-a i­­dentificat din tinerețe cu intere­sele vitale și cu aspirațiile clasei din care făcea parte, s-a format ca un militant înflăcărat și ener­gic al mișcării muncitorești re­voluționare. In anii în care Partidul Comu­nist Român a mobilizat și condus masele muncitoare la luptă împo­triva ofensivei capitaliste, a înfeu­dată țării față de capitalul mono­polist străin, Dumitru Petrescu a demonstrat o înaltă conștiință de clasă și combativitate revoluțio­nară, luînd parte activă la orga­nizarea și desfășurarea marilor bătălii ale muncitorimii bucureș­tene din februarie 1933. In focul acestor bătălii s-au călit trăsăturile sale înaintate de acti­vist al partidului — încrederea în forțele revoluționare ale poporului român, capacitatea de a organiza și însufleți masele, curajul și neîn­­fricarea în lupta pentru­­ cauza dreaptă a clasei muncitoare. Sunt calități pe care Dumitru Petrescu avea să le pună în valoare în în­treaga sa activitate, în îndeplinirea tuturor sarcinilor încredințate de partid. Fiu devotat al poporului român, el a fost animat de un fierbinte patriotism și de un consecvent spi­rit internaționalist. Aceste senti­mente, insuflate de partidul nos­tru tuturor membrilor săi, luminat activitatea și în anii i-au în care a fost nevoit să trăiască de­parte de pămîntul patriei, în peri­oada celui de-al doilea război mondial, cînd a luat parte la marea luptă antihitleristă, la bă­tăliile purtate pentru alungarea trupelor fasciste și­ eliberarea în­tregului teritoriu al țării, iar apoi pentru eliberarea Ungariei Cehoslovaciei, pînă la izbînda fi­si­nală asupra fascismului. In anii revoluției populare, cînd partidul comunist a desfășurat clocotitoare activitate pentru făv­o­rirea noii orînduiri, Dumitru Pe­trescu a fost trimis de partid să lucreze în fruntea muncii politico - educative din cadrul armatei, în funcții de conducere din aparatul Comitetului Central, în posturi de înaltă răspundere în guvern; pre­tutindeni a pus cu abnegație apti­tudinile sale organizatorice, pri­ceperea și bogata sa experiență în slujba traducerii în viață a poli­ticii partidului de­­ construcție so­cialistă în România. In îndelungata sa activitate în rîndurile Partidului Comunist Ro­mân, în organele sale de conducere, a militat pentru respectarea norme­lor și principiilor statutare, pentru înlăturarea subiectivismului și ar­­bitrariului în adoptarea de hotă­­rîri și în aprecierea cadrelor, pen­tru crearea unui climat pe deplin democratic în întreaga viață de partid. Cu deosebită satisfacție și-a­ afirmat Dumitru Petrescu de la tribuna celui de-al X-lea Congres, acordul deplin cu măsurile pe care le-a luat conducerea parti­dului, după Congresul al IX-lea, pentru promovarea muncii colec­tive în organele centrale și cele locale, pentru dezvoltarea de­îa­mocrației interne de partid, pen­tru manifestarea largă a inițiati­vei și combativității tuturor co­muniștilor; el și-a exprimat vingerea că acest curs a dus con­si duce la întărirea forței și coeziunii partidului nostru. Apreciind însușirile sale de mili­tant revoluționar, principialitatea marxist-leninistă, Congresul X-lea l-a ales membru în Comi­ni­tetul Central, în Comitetul Execu­tiv și în Prezidiul Permanent C.C. al P.C.R. Totodată, ca o ex­a­­presie de prețuire a îndelungatei sale activități și a meritelor do­­bîndite în viața politică a țării, i s-au încredințat funcții de răspun­dere în conducerea activității de stat și obștești, fiind ales vicepre­ședinte al Consiliului de Stat și vicepreședinte al Consiliului Na­țional al Frontului Unității So­cialiste, funcții în care și-a adus contribuția la realizarea politicii partidului de dezvoltare a demo­crației socialiste, de întărire a unității poporului în jurul parti­dului, de progres multilateral și propășire a patriei noastre, libere și independente. Dumitru Petrescu, în a cărui ac­tivitate s-au înmănunchiat turi de preț ale luptătorului trăsă­co­munist, a avut adînca mulțumire de a vedea cum în noua realitate socialistă a României sînt întruchi­pate năzuințele și visurile pentru care a militat din tinerețe, cu toată ființa sa, cu întreaga sa pasiune revoluționară. Slujirea cu fidelitate a patriei, a cauzei poporului și socialismu­lui, legătura indisolubilă cu ma­sele largi de oameni ai muncii reprezintă crezul de bază al partidului nostru, izvorul inepui­zabil al tăriei sale, fundamentul afirmării tot mai viguroase a ro­lului său conducător în viața societății românești, înalta cinstire pe care partidul și poporul o acordă memoriei tu­turor celor cauzei clasei ce și-au dăruit viața muncitoare, a socia­lismului, își găsește expresia și în elanul cu care masele de oa­meni ai muncii, în frunte cu co­muniștii, muncesc pentru a înfăp­tui politica Partidului Român, mărețul program Comunist elaborat de Congresul al X-lea al partidului. Resimțind o grea pierdere prin dispariția lui Dumitru Petrescu din rîndurile noastre, aducem me­moriei sale, în aceste clipe dure­roase ale despărțirii, omagiul Parti­dului Comunist Român, al clasei muncitoare, al întregului nostru popor, cărora le-a închinat cu dă­ruire și devotament viața sa dem­nă de luptător revoluționar co­munist. Neștearsă va rămîne amintirea sa în inimile noastre. Adio, scumpul nostru tovarăș de muncă și de luptă ! i

Next