Familia, 1877 (Anul 13, nr. 1-52)
1877-09-11 / nr. 37
434 FAMILIA. Anulu XIII. „ Peste colacu si pupaza.“ In cele mai multe locuri, mai cu séma in Bucovina, au Românii datina de a duce la biserica unu „pomusioru“ de sufletulu celor morti. Pomusiorulu acestea, dintr’o crénga de prunu seu perju, îlu impodobescu ei cu póme, nuci, mere, colacei, turte dulci, si cu unu feliu de paserele făcute din aluatu de grâu. Aceste paserele le numescu Românii din Bucovina „pupeze“ seu pupegiere.“ Comusiorulu acestea înse se dâ desufletulu morţilor, după ce aceştia s’au inmormântatu, adeca, după ce de multu li s’a datu de sufletu „colacu si luminare.“ Prin urmare, deca cineva a imprumutatu cuiva unu lucru si nu i s’a intorsu inapoi, ci i s’a perdutu lucrulu, si pentru ca se-lu recâștige imprumutatorulu mai perde si alta ceva, se dice „peste colacu si pupăză“, adeca nu-i destulu că celu d’ântâiu lucru s’a perdutu, mai perde încă si alt’a pe de asupra si fara de nici unu folosu. „A ’nchinatu stégulu.“ Precum o armata, care se lupta din resputeri contra dușmanului, ce vre să-i repue viéti’a, vediéndu de la o vreme ca, cu toata barbatî’a si încordările sale, nu mai e nici unu chipu de scapare, vrându nevrându inchina steagulu, adeca se preda, asié si omulu, invinsu de slăbiciune se inchina morții, si deca se ’nchina, mare. Românii după cum ni dovedesce istoria, au avutu a se lupta necontenitu cu cei mai aprigi, mai crunți si mai amarnici dușmani. Ei trebuiau sa steie, asie ducendu, dî si noapte cu arm’a in mâna, câ ’n ori si ce vreme se poata da peptu cu dușmanii sei, se-si apere tiér’a, religi’a si viéti’a. Când buciumului strigă la resboiu, ei saltau cu totii si se luptau cu o nespusa barbatîa. Incotro vedeau fâlfaindu stégulu de resboiu, într’acolo se duceau si ei, si se fi fostu lupta ori si câtu de inversiunata, totuși aveau sperantia că voru învinge, ei se ’nchine stégulu, adeca se se predeie dușmanilor, nici când nu se incumetau, sciindu pre bine ca atunci, cu închinarea steagului, si viéti’a lor e repusa. Căci a se da in acele vremi pe mân’a, dușmanilor, era mai totu atât’a ca si când singuri siaru fi luatu viéti’a, pentru că dușmanii nu-i crutiau, ci-i omoriau ... De la acést’a impregiurare credu eu că vine proverbulu, *) ce se dice despre cutare că „a inchinatu stégulu“, adeca s’a predatu morții, a muritu. „Mai că erâ sé inchine stégulu“, mai cá erá sé móra. „Va ’nehiná stégulu“, va muri. / • „ Câtu ai scaperá dintr'unu amnariu.“ Inainte de a se inventa chibriturile *) se facea focu prin mijlocirea scaperamintelor. Fiecare casa trebue se aiba amnariu, cremene si iasca. Amnariulu era de ottelu. Cremenea de trasnetu **) se dice, ca era cea mai buna, si iasc’a de fagu. Era si bacalie (Zunderschwamm), dara acést’a, fiind mai rea, se intrebuintia mai raru. De când au esîtu chibriturile, de-atunci amnarele de scaperatu se perdu pe dî ce merge. Vorb’a inse „câtu ai scapera din amnariu“ a remasu si va remane pentru totu-de-una, avendu de a se apleca la harnici’a si sporniei’a unui omu, care ori si ce treaba o ispravesce intr’o mica de césu. „L’a gatitu postulu.“ Sânt multe popoare pe facl’a pământului, dar ca se posteasca atâte dâle, câte le postescu Românii, nu sciu de se afla vre-unulu? Multi dintr’insii, pe lângă dîlele cele prescrise de biserica, se apuca de mai postescu inca si altele de peste anu, precum Lunile si Martiele; si acéstea o făcu ei ca sa-si ajunga vre-unu scopu. Multi in asemene dîle nu mănâncă de feliu sau mai nimica. De aice vine cu cea mai mare parte de Români, când esu dintr’unu postu, se păru că au esîtu din cine sei ce boia grea. Acést’a impregiurare se vede câ a datu apoi nascere la urmatórele dîceri, precum : ,,l’a gatitu postulu“, — „l’a mâncatu postulu“, când cutare omu a postitu prea multu si e slabu. „Postesce Lunile.“ E o credintia vechia si forte latîta la Românii din Bucovina, că celu ce se „apuca“, se postesca Lunea, aceluia in multe privintie i merge bine. Ori ce-si propune duce la bunu sfirsîtu. Asie nevestele, cari n’au copii, si dorescu se aiba, deca postescu de despre diece Luni după olalta, credu ca voru nasce copii. Asemene, multi si dintr’aceia, cari capeta dureri crâncene de ochi, că mai nu potu vedéa nemica, inca se apuca a posti mai multe Luni, unii chiar si toata viétima. Alții eara-si se prindu a posti Lunea, din causa ca li se bolnavescu si peru vitele. Mai pe scurtu, fiecare pentru ce voiesce si pentru ce-lu dóré inim’a, si dîcu că de când „s’au apucatu“ a *) Pote ca si din alta impregiurare. Cu timpulu vomu vedé. *) Apringióre, temnutie. **) Românii din Bucovina dîcu, câ unde trasnesce, acolo se afla unu feliu de cremene, care e cea mai buna descaperatu. Era si, credu ei, ca trasnetulu cu atare cremene despica si tranduresce chiar si pe cei mai mari si mai tari copaci. Cu de acéstea aprinde casele etc.