Familia, 1878 (Anul 14, nr. 1-98)

1878-12-03 / nr. 92

Barba cobzariulu. — Novela originala. — (Urmare.) — Vedi­ asta locuiescu bogații, asta vei locui si tu, — i-a dâsu părintele, si elu de bu­curia strigă una tare, încâtu o bieta gaiiia ce sburâ de­asupra capului îsi scapă pred’a din gura. — Câtu e de bine a fi bogatu, — a răs­­punse Barbu cu pricepere. Dar si-a perdutu prétimpuri’a bucuria, poraenindu-se în curtea îngrădită și plina de caseni. S’ar fi întorsu cu dragu la colib’a din marginea codrului prin care saltase de atâte ori,singuru numai cu voi’a lui; s’ar fi întorsu, înse nu mai putea. Tatalu seu făcuse deja o tămâiere si-i porunci să sărute si elu mân’a boeriului, ce tocmai se asiedîă sub umbr’a pris­mei încungiurata de lesele unei vitîe de viia. Tîeranulu s’a uitatu numai cu furat’a la boeriu si-a aflatu, că ursoiulu si elu este totu una si aceea­si fiintîa, inse s’a uimitu de braz­dele ce erau trase pe fruntea cea încă tinera, si de sbârcitur’a afunda de pe lângă buzele boeriului. Nu credea elu cu capulu, că soiu de oameni ca acesta să scia ce sânt suferint­ele. Altu cum cu boeriulu. Elu nu l’a recu­­noscutu, dar si-a adusu aminte de nóaptea aceea viforósa, când porta o primavéra de sperantie în peptu, îsi aduse aminte de dîu’a ce-a ur­mații acelei nopți. Atunci a vediutu ântâiu pe Saftica rumenindu sub privirea iubitoare a lui, pe­ea ce s’a facutu soți’a lui, sufletulu sufle­tului lui, numai ca să deştepte jalusi’a sortii, care apoi să-o rupă dela sinulu lui si-a micei ei copile, si sa-o duca cu ornamentu în alte lu­mi necunoscute oamenilor. Ca o raza de îngânare dulce se strecurara aste în gândulu boeriului, si în farmeculu lor cerii pe Barbu, sa-i porte grige pe vibtîa. Si adeveru nici baetulu nu-i cadin reu. Espresi’a cam timida cu care statea înaintea lui, i plăcii, apoi nu-i peri ageritatea cautatu­­rei cu care insuia a prinde tóté. — Nu-ti fia greu, omule, — a graitu boe­riulu, — tu vei fi totu tat’a lui, eu giigescu numai să iese din elu flăcău harnicu si cin­­stitu. Neobicinuit’a omenia de care deduse tîe­ranulu îlu răpi cu gândulu la cei de acasa, si când vrii sa multîumlesca boeriului, i se rupse si gândulu si vorbirea prin strigatulu unei co­­pilitîe ce alergă vesela, după unu puiu de capriora. Barbulu tîeranului perduse acum si cea BU­DI-PESIA 3 Decemvre st. g. 15 Decemvre st. n. Ya esi joi­ a si duminec'a. ; Redactiunea: strad’a arbo- \ tr. 92. t ; relui verde nr. 12. ' t AXTJLTJ XIV. ! Pretîulu pe unu auu 10 fl. \ j Pe V2 de ami 5 fl.; pe */* de ? ' ■:„„ o fl in ■*

Next