Familia, 1883 (Anul 19, nr. 1-52)

1883-09-11 / nr. 37

ORADEA-MARE (NAGYVÁRAD) 11 Septembre st. v. 23 Septembre st. n. Ese in fie­care dumineca. Redacțiunea în Közép-utcza nr. 395. .37. ANUL XIX. Prețul pe un an 10 ffl. Pe ‘ 1 de an 5 fl.; pe *14 de an 2 fl. 70 cr. Pentru România 25 lei. 1883. I s­e h i a. — De A. Lamartine. — Ducând diua spre­ alte țărmuri, soarele de noi s’ascunde ; Luna, în tăcuta zare, se rădică ’ncetişor, Ş’a ei radă printr’a nopţii dese ’ntunecimi pătrunde, Aruncând pe fruntea-i sumbră văl d'argint strevădător. Din a munţilor 'nălţime unduloasele-i lumine Vedi-le ca riu de flăcări, rîpi şi coste înecând, Adormind in văi tăcute, lunecând peste coline, Ori departe dintr’al mării sin lucios reapărând. Licărirea îndoiosă, printre umbre respândită, Zugrăvesce ale dilei sarbe de întunecimi, Și tot face ca se ’note peste unda poleită Zare după zare, toate blând scăldate ’n moi lumini. Oceanul, nebun de dragul ăstor maluri linistite, L’ale lor picioare-şi maie furtunoasele-i plecări, Şi ’mbrăţişând aste sînuri şi ostrove înflorite, El le răcoresce ţărmii cu-a lui umedi sărutări. Aci ochiului i place să urmeze ’n legănare Valul care se tot duce şi se ’ntorce murmurând; E iubitul care strînge in nebună ’mbrăţişare Pe fecioara ce s’opune şi se ’nduplecă pe rând. Dulce ’ntocmai ca suspinul pruncului ce aromesce, Plângător şi tainic sunet se împrascie pe vânt ; Fi-va un ech­pu din ceruri ce audul ne răpesce? Vr'o oftare de iubire dintre mare şi pământ? El se ’nalţă şi recade, el renasce şi espiră, Ca o inimă­ apăsată de dorinţi şi de simţiri; Tn aceste nopţi se pare firea ’ntregă că respiră, Şi in traiul ei se plânge ca şi noi de fericiri. Muritor, deschide-ţi sinul Paste valuri de viaţă Şi de farmecele nopţii caută-a te sătura : Umbra-i să te ’mbeţi, te ’mbie, de-a amorului dulcuţă; Steaua-i cătra cer se ’nalţă şi-ţi lumină ’n calea sa. Vecii cea flacăre departe tremurând peste colină? E un foc aprins de mâna dragostii ce-aştăptă ’n dor: Ca un crin in mlădiere, amorăza se înclină Şi ascultă cu nesaţiu paşii scumpului odor. Frumuseţea, in visarea care inima-i răpesce, Cătră ceruri ’nalţă ochii-i ce resfrâng al lor azur, Şi din întâmplare mâna-i pe ghitară rătăcesce, Aruncând pe vântul serei tainic cânt, duios murmur : „Vino, linişcea cuprinde spaţiul in depărtare; Vino din răcorea nopţii împreună să sorbim! Este caşul ; văd , albesce pânza ce se perde 'n zare. Aducând pescarul pacînic la iubitul lui cămin. „De când barca ta departe d’aste ţărmuri rătăcesce, Eu privit-am z­iua ’ntrâgă pânza ei pe mări plutind, Cum din cuibu-i porumbiţa cea fricosă urmăresce A columbului aripă printre nouri strălucind. „Şi pe când ascunsă ’n umbra ţărmului sbura pe valuri, In echou, intr’ a lui voce, cunoscut-am vocea ta, Er a serii adiere, resipindu-se pe maluri, Mi-aducea cântarea-ţi dulce ce pe mări se prelungea. „Când mugind s’a spart talazul de cea stâncă spumegosă, Stelii mărilor şoptit’am cu drag numele-ţi frumos ; Reaprins-am a ei lampă şi-a mea rugă amorosă Isgoni in depărtare vântul rece, furtunos. „Dar acum sub ceruri totul gustă­ odihna ori iubirea : Ondulând talazul vine să se culce pe prundiş, Florea dorme pe lăstaru-i, şi cu ea intrâgă firea Se restrînge şi adorme intr’al nopţii înveliş. „Vedi cum muşchiul valea verde pentru noi o insmăltază, Cum in cute se ’ncovoie viţa oglindită ’n val, Er a undelor suflare buclele imi bălsămâză, Resfirând pe a mea frunte florile de portocal. „La lumina blândă, md­e, de pe bolta cea senină, Stând sub crengi de iasomie, glasul nostru vom uni In dulci cânturi, până ’n casul când, pălind, luna declină Spre Mesina, şi se perde printre radele de di-1. Astfel cântă şi cu ’ncetul vocea ei se potolesce, Er­echou ’n amorţire tot mai slab, mai rar atins­e'ale luthului acorduri, horelor nu mai șoptesce De cât liniscea ce nasce din suspinul ce s'a stins.

Next