Familia, 1889 (Anul 25, nr. 1-53)
1889-12-03 / nr. 49
Strada principala 375 a. ORADEA-MARE MAGYVÁRADJ 3 decembre st. v. 15 decembre st n. Ese in fiecare duminecă. Redacţiunea : ANUL XXV. 1889. Preţul pe un an 10 fl. Pe/â de an 5 fl.; pe t/i de an 2 fl. 70 cr. Pentru România pe an 25 lei Ruga dela Chiseteu. - - Comedie poporală intr’un act, cu cântece și joc. — S’a jucat ini iiu la 8/30 septembre 1889, in Chiseteu, la rugă; apoi a doua oră la 11/39 septembre 1889, in Caranseş, cu ocasiunea adunării generale a Societăţii pentru fond de teatru român, totdeauna de corul vocal al glugaritor români din Chiseteu, sub conducerea părintelui Lucian Şepeţian. Persoanele: Ioan Ursici, plugar. Raveca, soţia lui a doua. Paraschiva, fiica lui. Brăila Coştelan, fecior holteiu. Achim Ghiju, prietenul lui. Efta Marcu, plugar. Rusalina, nevesta lui. Costa Herşu, insurăţel. Gruia Goruian, cismar. Şloim, precupeţ de târg. Lica Sica, plăeş. Chira Crăciun, conducătorul corului. Chinezul. Un tartar. Un covrigar. Corişti, corişte, popor. Scena se petrece ’n satul Chiseteu, in uliţa cea mare, la rugă. Scena I. Popor in haine de serbatare, mai cu seama tinerime. La stânga o casă cu ocol, de cătră stradă cu gardin tămatul casei un hambar. Apoi Chira Crăciun şi Chinezul. Chira Crăciun intrând. Coriştii înainte d’a se ’ncepe ruga, să cântăm o doină doiniţă. Inşiraţi-ve la loc ! (Coriştii se pun in rând. Crăciun in fruntea lor dă tactul.) COR* Doină doiniţă. » Doină doiniţă doiniţă, De-aş ave o puiculiţă, Cu flori galbene ’n cosiţă, Cu flori roşii pe guriţă. De-aş avea o mândrulică, Cu-ochişori de porumbică, Şi cu suflet de voinică! Face-m’aş privighetoare, De-aş cântă noptea ’n vecare Doina cea desmerdătore. Doina cea desmerdatoare. * Cuvintele de V. Alecsandri, musica de I. Vorofcchievici. Doină, doiniţă doiniţă, De-aş avea o puşculiţă Şi trei glonţi in punguliţă; Şi-o sorioara de bartiţă, De-aş avea pe gândul meu Un cal aprig ca un leu, Negru ca păcatul greu . Face-m’aş un vultur mare Şi-aş cântă ziua la sere Doina cea de resbunare, Doina cea de resbunare, Doina cea de resbunare, Doina cea de resbunare. Doină, doiniţă doiniţă, Şi aş dlice: Mândruliţă, Me jur p’astă cruciuliţă, Să te ţin ca un bădiţă Şi aş dice voinicele, Să te ’ntrec cu rândunele, Peste dealuri şi vălcele, Hai copii cu voinicie Să scăpăm bieta moşie, Să scăpăm bieta moşie, De păgâni şi de robie. Crăciun. Bine, dragii mei. Acum puteţi să ve duceţi care ’n bătrân, să jucaţi şi să ve faceţi chef. Ştiţi, cum e obiceiul la rugă. Dar băgaţi de samă să fiţi cam p’aici aproape, să ve pot adună iute, când o fi să cântăm orăş. Un corist. Bade Chiro, o să mai cântăm? Crăciun. Se ’nţelege. Şciţi că la ruga nostă vine lume şi ţară. Astăzi or vini şi mai mulţi, numai s’asculte corul nost, că ne-a mers vestea multă lume şi ’mperăţie. Un om din popor. Mei, mei! Că mic eşti şi mare grăişi ! Un corist. (Cătră omul din popor.) Ce ştii tu! ? .. . (Mesurându-l cu dispreţ.) Numai plugu şi sapa-s de tine . .. Paure! Omul din popor. Da tu ce eşti? . . . De răspăliie? Coristul. (Cu fală.) Io mi-s corist! Omul din popor. Sărăcie lucie. Alt om din popor. De cap mei, că hainele-s scumpe! Chinezul. (Intrând.) Aveţi minte mei şi nu ne faceţi ruşine. Corul nost ne-a făcut cinste la naţia ’ntregă . .. Poporul. Să trăască! Crăciun. Mulţămim de omenie ... Ş-acum haidam la veselie... (Poporul şi coriştii se ’mprăştie.) 49