Flacăra Iaşului, noiembrie 1969 (Anul 25, nr. 7196-7221)

1969-11-08 / nr. 7202

FLACMA IAȘULUI PACIFIA 2*1 Corneliu Ştefanache „ZEII OBOSIŢI“ Existenta electiva, desfăşu­­ratei la aceeaşi tensiune ideo­logică, estetică şi morală, a creaţiei prin analiză interioa­ră şi semnificatii a unei ex­perienţe dramatice, irepeta­­bile în sensul intuiţiei, e im­presia fundamentală care se formează imediat după lec­tura romanului Zeii obosiţi (E.P.L., Bucureşti, 1969, 283 p.). Nu există In naraţiune o li­nişte contemplativă, un fir care să piardă ideile şi emo­ţiile o dată declanşate, ci to­tul se sedimentează printr-o mişcare epică riguros condu­­sa spre un punct al intersec­­tator: drama unui intelectual (sculptor) intr-un anumit timp al istoriei. Nu este drama abstractă până la exces a des­personalizării impuse, deci un exerciţiu analitic ca să realizeze o construcţie a li­nei măşti, a unei false vieţi, ci experienţa sentimen­tului de vină nerecunoscută, ne­justificată, dar trăită intens, excepţional de reală ca act de conştiinţă lucidă. Ca să traduc toate semnificaţiile ro­manului într-o formulă criti­că, aş zice că el reprezintă drama morală a lui Tom­a care este victima istoriei. Romanul Îşi deschide struc­turile dintr-o necesitate obiec­tivă de a justifica, narativ, în efect Interior şi exterior ital Istoriei ca proces de cris­talizare a unor evenimente greu de evitat şi de redimen­­isionare morală a unui perso­naj ca sculptorul Toma, vic­timă a unei prejudecăţi vul­gare, primare. Romancierul — şi In aceasta văd valoarea reprezentativă a cărţii — şi-a asumat riscul restituirilor bru­tale a unor fapte şi situaţii limită. E în toată compoziţia un mare curaj ideologic, o Îndrăzneală­ estetică puţin in­­tîlnită. Zeii obosiţi e romanul care poate fi pus alături de intrusul lui Marin. Preda şi Vestibul de Al. Ivasiuc prin ideile politice pe care le in­terpretează narativ scriitorul. E, aş zice, o continuare la unt nivel, cu alte viziuni a unei realităţi româneşti spe­cifice anilor din ultimul de­ceniu, dacă prin realitate so­cială înţelegem un timp con­sumat al istoriei şi introdus într-o experienţei estetică cu valoare de document. Roma­nul lui Corneliu­ Ştefanache nu exclude realitatea socială, ci o traduce într-o imagine de proporţii. Toma este a­­cela care călătoreşte, care dis­pare pentru şase ani, iar Anca este exmatriculată de la Universitate. Profesorul K. o „ocroteşte“ din milă. Per­sonajele au o existenţă auten­tică, iar dimensiunea lor se explică prin reacţiile care se produc o dată ce Toma re­vine in oraş. Apare o rela­ţie a vinovăţiei exclusă mo­notoniei, care caută o justifi­­care. La procesul lui Toma doar Anca îi ia apărarea, căci toţi sunt vinovaţi de tăcerea lor, de îngrijorătoarea pasivi­tate. Romancierul nu urmă­­reşte ceea ce personajele au gîndit atunci, ci ceea ce gîndesc la reîntoarcere. Arhi­tectul Constantinescu nu reu­şeşte să-şi poarte sentimentul de culpabilitate şi sfirşeşte printr-o sinucidere neacc­eptată de nimeni. D, e o caricatură, un simplu manechin pe care soţia-l poartă pe slori cu a­bilitate. Bătrlia trăieşte din experienţa sau mai bine spus din existenţa altora (marina­rul, sculptorul, femeile care o vizitează etc.) şi Îşi con­struieşte viaţa din amintiri. Ea dăinuie numai prin timpul aşteptării care-i pre­lungeşte viaţa. Realitatea sa ca perso­naj este indiscutabilă. Relaţia de vinovăţie ideolo­gică nu se consumă în exte­rior decit foarte puţin. Ni­meni nu se confesează decit în prezenţa sculptorului, dar şi atunci numai la Întrebările lui. Scriitorul a intuit exact Înstrăinarea completă a lui Toma, imposibilitatea de a se regăsi, de a repune In circuit o imagine a celuilalt­, care a fost. Personajul are două existenţe : una consu­mată In călătorie, veşnic tor­turat de sentimentul nevino­văţiei şi de obsesia perma­nentă a creaţiei („Am lucrat toată vremea, chiar din pri­mele zile... începutul nopţi­lor acolo era dificil şi atunci Începeam să sculptez aerul pină îmi simţeam mîinlre tre­­murînd... Vedeam atit de clar formele pe care Ie tăiam din blocul acela invizibil! Deşi ştiam că erau plăsmuiri CRONICA LITERARĂ ca de fibră, aveam senzaţia că, mişcindu-mă neatent, m-aş fi putut lovi de ele, le-aş­i putut sparge. Acum le-am re­luat, dar n-a ieşit nimic. — Trebuie să reiei mereu. — Evident, dar dincolo de asta ? — Poate numai tu te Întrebi. Cred că plnă la urmă fie care capătă un răs­puns“), alta In raport cu istoria, cu ceilalţi, care Încearcă Încă o dată să Închidă ochii şi să treacă mai departe sau să ia cunoştinţă de propria lor mas­că pe care au purtat-o ani de-a rlndul. Soţul Clarei e un tip reprezentativ, posibil şi de recunoscut. El joacă per­icol un rol de „om mare", care, descoperit la un moment dat cine e cu adevărat, se prăbuşeşte definitiv şi toţi 11 arată : „Uite-l“. Ce este in esenţă persona­jul Toma ? Un Călin Suru­­păceanu mai lucid, mai con­ştient că nimeni nu-l poate salva de la destinul său pe care-l contemplă, uneori cu indiferenţă, avînd conştiinţa că totul nu mai poate fi luat de la capăt. Drama se am­plified, primeşte un alt sens o dată ce Anca caută şi ea să recupereze timpul şi să se regăsească în ceea ce Toma pierduse definitiv : sentimentul erotic care e înlocuit cu u­­­nul al reflecţiei. Personajele recompun un timp al lor şi Anca va fi învinsă de acest timp al relaţiilor cumva ne­potrivite situaţiei dramatice. Pină la reîntîlnirea cu Toma ea nu-şi aparţinuse. Ea trăise, la fel ca ei, aşteptarea lui, evident cu o notă de incon­ştient. Explicaţia acestui pro­ces de restituire în afara o­­biectului vine dintr-o putinţă de­ a ridica observaţia directă până la înălţimea sufletească care descompune stările de nelinişte, de îndoială. Cind Anca pleacă de la K. şi cre­de cu adevărat că sculptorul este liniştea, sensul existen­ţei ei, naraţiunea se dinami­zează, deschiderea semnifica­ţiilor este mai cuprinzătoare şi romancierul Îşi limpezeşte stilul pentru o înţelegere e­­xactă a conflictului. Călătoria ei spre munte (simbolul poate fi tradus prin sensul de pur­li­­care, de geneză şi recunoaş­tere integrală) echivalează cu o apropiere nemijlocită de Toma care, la urmă se dove­deşte , a fi imposibilă şi care duce la catastrofa finală. An­ca e un personaj excepţional realizat şi romancierul a in­tuit exact metamorfozele ei, după ce la proces a strigat ca sculptorul nu e vinovat, fara nici un fel de teamă ! „Se Întreba cine este, de un­de a venit, ce sunt lucrurile şi fiinţele şi lumea In care se mişca ea. Nu-şi mai amintea nimic, nu putea răspunde la nici o­­întrebare. Căzuse intre lucrurile şi fiinţele care se apropiau sau se depărtau de ea şi-şi spunea că nimeni nu ştie cine este, de unde vine şi unde merge, cine dirijează această circulaţie. Se uita la fereastră, la creanga de pla­tan, care sta răsucită spre ea, la soare, asculta foşnetele de sub fereastră, foşnete de frunze sau de gândaci, sau de păsări, şi fluieratul unor trenuri Îndepărtate, sau a u­­nor sirene de fabrici, o ve­dea pe maică-sa apleclndu-se asupra el şi pe K. — Întot­deauna, întotdeauna K. ţinea ceva In mină, o sticluţă, sau o cutie — şi trebuia să În­chidă ochii şi să-şi astupe u­­rechile, fiindcă totul era prea viu, prea adevărat. Astfel se Intitni cu moartea care arăta altfel de cum i se spusese“. Tom­a, d­intr-un inconformism ideologic şi afectiv respinge, poate şi involuntar, voluptatea de a recunoaşte o apropiere. E, altfel spus, un străin care Încearcă să distrugă senzaţia de Inutilitate printr-o explo­zie polemică a ideii de vină ireparabilă. Nu e oare Tom­a un Învins al Istoriei ? Orice răspuns cheamă alte Între­bări, căci romanul are o structură polivalentă şi orice definiţie poate fi Înlocuită cu alta fără ca adevărul operei să fie epuizat. F­lozof­ia romanului e trasă fără sfială din J.J. Rousseau, act epic explicabil dacă ac­ceptăm că Anca şi Toma sunt două personaje lirice, contem­plative şi cu predispoziţii spre natură, spre necunoscu­tele ei fascinaţii: „Ifi este teamă, simt că ifi este teamă, fiindcă am fugit din cetate şi sintem­ goi. In faţa flarelor care rînjesc. Nu te auzi?... Uneori visez un fel de insulă, sau p­­in viri de munte, sus­pendat. Un loc fără nici o le­gătură cu lumea. Şi eu sfnt acela care reia totul de la Început. Sfnt prima ,femeie şi tu eşti primul bărbat. Ce proastă pot să fiu. Legenda este veche şi nu se mai poa­te repeta... Dar dacă totuşi, prin absurd, s-ar putea. .. Băieţii şi fetele ar creşte la lin Ioc şi In fiecare dimineaţă le-aş spune că ura şi minciu­na şi murdăria, toate laolal­tă sunt nişte poveşti şi... Nu, nu-i posibil, îndoiala s-ar naşte o dată cu ei... Nu poţi să-i ascunzi nimic omului...“ Dar e un roman şi un strat miozofic raţionalist, optimist („Oamenii pot obosi, pot muri, dar nimeni nu este ca ei"), care salvează sensurile naraţiunii. Romancierul n-a ocolit ideea fundamentală: istoria descoperă individul şi drama lui existenţialistă ca mod de participare, dar care e In fond o dramă realistă, socială, de amploare. Tradu­cerea acestei idei e fâcută cu artă, cu nimic stinjenitor In expresie. Corneliu Ştefa­­nach­e şi-a găsit un ton na­rativ propriu, o tehnică. Ac­ţiunile Înaintează paralel, cu pauze, pregătind prăbuşirea din finalul romanului. Tensiu­nea epică nu­ scade şi, in to­talitate, romanul trăieşte prin creaţie. Cum orice roman are ca obiect omul ca fiintă mo­rală (G. Călinescu), Zeii obo­siţi este radiografia Inteligen­tă, exactă a unor personaje dominate de istorie. Roman­cierul e un­­ remarcabil obser­vator al mişcărilor morale substanţiale şi un spirit ideo­logic Îndrăzneţ, un arhitect care sacrifică lirismul în fo­losul stilului exact. Zaharia SÂNGEORZAN Statuia marelui cărturar Gh. Asarb­i­­moarte se împlinesc 100 de ani,­­de la a cărui * Lingă Carpaţi... Amiază dulce, asemeni unui sărut pe frunte Cină dragostea colindă palatele din lună. Ca un arcuş lumina lin lunecă pe ape Şi-n strugurii ce-n cupe parfumul şi-l adună. Din lungi călătorii mă-ntorc din nou cu gînd­ul In amfiteatrul ţării, de daci şi de romani Durat in frumuseţe. Aici, lingă Carpaţi, Coboară toamna-n singe cu două mii de ani. In calea ei pădurea aşterne cel mai scump ! Covor ţesut din frunze de meşterii din soare , Şi-alege fir de cintec şi-l trece ne-ntrerupt ! In liniştea fintinii prin pinza de izvoare. I Argintul vîrstei noastre şi aurul din ramuri • Se intilnesc pe puntea de dor a unui vers.­­ Trec orele cu clinchet melodios si grav ! Rotind cu noi albastră planeta-n univers. Aurel BUTNARU I Noi aparîfîî în Editura tehnică In Editura tehnică au văzut lumina tiparului anul acesta pe lingă dicţionarele tehnice biling­ve, poliglote generale şi poli­tehnice, şi dicţionare poliglote de specialişti. Sub conducerea ştiinţifică a acad. C. D. Neni­­ţescu a apărut, de exemplu, „Dicţionarul poliglot de, indus­trie şi tehnologie chimică'', în care sunt incluşi peste 12.000 termeni tehnici­­ din limbi­le engleză, franceză, germană, rusă şi română d­in dome­niul chimiei teoretice şi chi­miei aplicate tehnologice. Pină la sfirşitul trimestrului, Editura tehnică va scoate de sub tipar două noi dicţionare tehnice bilingve: francez-român şi român-englez. Primul va pre­zenta 120.000 de termeni din toate domeniile­­de activitate tehnică, iar­­cel de-al doilea, aproximativ 160.000 de termeni­­similari, care în majoritatea lor nu se găsesc în dicţionarele generale sau în cele de o sin­gură specialitate. (Agerpres) „Decada “ (Sin cărţii sovietice Miercuri, 5 noiembrie, s-a inaugurat la Iaşi, în incin­ta Librăriei Centrale, tra­diţionala „Decadă a cărţii sovietice". Marcată printr-o expoziţie a ultimelor rea­lizări editoriale, prospecte ale principalelor edituri pentru anul 1970, pliante şi explicaţii în mai multe limbi, această manifestare culturală confirmă rolul in­contestabil al cărţii ca mijloc de comunicare şi cunoaştere între popoare, îmi amintesc cu plăcere de o expoziţie similară a căr­ţii româneşti, pe care am vizitat-o în luna august la Biblioteca „V. I. Lemin" din Moscova. Erau expuse edi­ţii noi din cronicari, cărţi ale poeţilor şi prozatorilor ieşeni, albume de pictură, manuale şi tratate univer­sitare, lucrări de ştiinţă şi tehnică, amintind printre altele şi contribuţia Iaşului contemporan. Acum ieşenii au primit cu interes expoziţia cărţii sovietice, numeroşi cumpă­rători vizitînd standul cu vînzare chiar din prima zi. După cum a reliefat V. Jihariov, reprezentantul Am­basadei sovietice la Bucu­reşti, în cuvintul de des­chidere a expoziţiei, Rusia analfabetismului de masă de acum 50 de ani a făcut un imens salt înainte în producţia spirituală, în e­­m­it­area şi difuzarea cărţii, întrunînd multe state cu tradiţii seculare în această privinţă. In U.R.S.S. interesul citi­torilor creşte neîncetat atit pentru cartea de speciali­tate, cît mai ales pentru tipăriturile despre literatu­ră şi artă Beneficiind de condiţii tehnice şi grafice deosebite cartea sovietică se bucură de o bună primi­re şi peste hotare. In mit, expoziţia actuală demon­strează capacitatea de in­formare, marea bogăţie te­matică a tipăriturii sovie­tice actuale. De deosebită atenţie se bucură standul cu probleme de ştiinţă şi tehnică nucleară, aerodina­mică şi cosmonautică. Me­dicii răsfoiesc albumele a­­natomice ale Editurii Aca­demiei, iar interesul gene­ral se îndreaptă spre edi­ţiile de artă ilustrate, al căror limbaj este universal. De o prezentare grafică îngrijită se bucură albumul „Galeria Tretiacov", „Co­lecţia de artă rusă veche", monografia „Andrei Rub­liov" şi albumul „Pictura franceză din Muzeele Uniu­nii Sovietice". Şi unele din cărţile pentru copii pot fi considerate ediţii de artă pentru calitatea ilustraţii­lor. Semnificativ ni se pare faptul că tirajul multor dintre ele depăşeşte un mi­lion de exemplare. Cartea sovietică este mai accesibilă maselor largi prin opera traducătorilor. In perioada 1949—1969 au fost traduse 3 000 de tit­luri în 11.637.000 exem­plare din cărţile tehnico­­ştiinţifice de autori sovie­tici. Lucrările marilor cla­sici ruşi au întrunit tiraje impresionante: L. N. Tol­stoi — 2.283.000 exempla­re, M. Gorki — 1.925.000 exemplare, E. M. Dostoiev­­ski — 805.000 exemplare, nuvelele lui A.P Cehov — 695.000 exemplare. Iaşul a adus o contribuţie substan­ţială şi în această privinţă, recunoscută fiind calitatea tălmăcirilor lui George Lesnea din operele marilor poeţi Puşkin şi Esenin. Cu mult interes se citesc în România scrierile auto­rilor sovietici contemporani. In forme noi, amplificate continuă acel schimb de idei şi frumuseţi, de sensi­bilitate şi înţelepciune pe care cultura popoarelor noastre l-a inaugurat prin Dosoftei şi familia Cante­­mirilor, Puşkin şi Negruzzi, V. Korolenko ş­ Gherea. Anul jubiliar Lenin se profilează de pe acum ca dericare bogăţie în dome­niul cărţii ideologice, un prilej nou de aprofundare a cunoaşterii. Svetlana NEGRU ii Valori ale picturii româneşti în Muzeul de artă din Iaşi «*­ Sala în care sunt expuse operele lui Cărin­ Ressu, Iosif Iser­­şi Jean Al. Steriodi - prezentate în articolul anterior - ne ofe­ră plăcerea unor emoţionante întîlniri şi cu alte opere valo­roase semnate de artişti ca Nicolae Dobescu, Aurel Băeşu, Sa­bin Popp şi Otto Briese, sau cu cele aparţinînd unor pictori mai puţin cunoscuţi ca Alexandru Grigorovici şi Ioan Cosmovici. Dintre aceştia, Nicolae Dărăscu (1883-1959) se detaşează ca o personalitate artistică de mare anvergură, în creaţia că­ruia dragostea de viaţă şi emoţiile în faţa mirificului spectacol al lumii ating beatitudinea. In „Peisajul din Vlaici" pe care ni-l oferă Pinacoteca ie­şeană reveriile pictorului se materializează într-o paletă domi­nată de două culori — verde şi galben — însă variaţiile aces­tora sunt sensibilizate într-o infinitate de nuanţe Peste planu­rile succesive ale peisajului, tăiat in diagonală de apa albastră a unui riu, sufletul artisttului se abandonează contemplaţiei cu un sentiment de profundă plenitudine. In Muzeul de la Iaşi este expus şi un tablou cu bărci — executat probdbil la Veneţia — oferindu-ne o imagine conclu­dentă pentru această categorie de lucrări, atit de frecvente in creaţia lui Dărăscu. Fluidul labil al luminii, vibraţiile cromatice cu marea lor bogăţie de reflexe, tuşele mari şi onctuoase, de o fină transparenţă totuşi, sunt trăsături pregnante ale acestei lucrări. Străbătînd sala de care am amintit, întîlnim şi lucrările lui Sabin Popp (1895-1928), format la Şcoala de arte frumoase din Bucureşti. Este vorba de „Vedere din Şistov", „Autopor­tret" şi „Bărci" - toate trei caracterizate printr-o cromatică rafinată şi printr-un desen viguros, cu tendinţe constructiviste în delimitarea şi compunerea planurilor. Relevăm in special autoportretul — datat 1925 - pentru expresia sa interiorizată, pentru privirile adinei ale personajului, visătoare şi pătrunză­toare în acelaşi timp, şi pentru aerul de inefabilă tristeţe care adie pe chipul său. La fel de înzestrat pentru arta penelului, dar — ca şi Sa­bin Popp - fără a avea răgazul să atingă vîrsta marilor îm­pliniri, Aurel Băeşu (1897—1928) — prezent în Muzeu cu patru tablouri - s-a născut la Fălticeni şi a urmat Şcoala de arte frumoase din Iaşi (1912-1919) sub îndrumarea pictorilor Gheor­­ghe Popovici şi Octav Băncilă. Genurile abordate predominant de artist au fost peisajul şi portretul, fără a neglija însă nici compoziţia, natura statică şi florile. Cele patru lucrări expuse la Iaşi - „Case de maha­la", „Primăvara", „Jăran" şi „Stareţa" - sînt reprezentative pentru creaţia lui Aurel Băeşu, atit sub raport tematic, cît şi artistic. In „Primăvara'' şi „Case de mahala" întîlnim - de pildă - coloritul luminos, cu sensibile variaţii de griuri şi ocruri specifice peisajelor sale în general, iar „Ţăran" şi „Sta­reţa" sunt concludente pentru însuşirile de portretist ale lui Băeşu, remarcabile în aceste două lucrări de la Iaşi, excep­ţionale in altele, cum ar fi - de pildă - „Ţărănci ginditoare" şi „Savin din Dorna" existente în Muzeul de artă de la Bucu­reşti. Urmează Alexandru Grigorovici (1892-1916), fiu al unei familii de jurişti din Iaşi, format la Şcoala de arte frumoase din acelaşi oraş, între anii 1907—1913. Acesta murind foarte tînăr­­ la 24 de ani — în luptele primului război mondial, nu a avut răgazul să creeze decit extrem de puţin din ceea ce fă­găduia marele său talent. Unica lucrare de Alexandru Grigorovici expusă la Iaşi - intitulată „Trandafiri" — anunţă un liric al culorii de o mare fineţe şi discreţie în exprimarea sentimentelor. Pentru a con­tura cit de cit posibilităţile creatoare de care dispunea Grigo­rovici, ar fi necesar ca Muzeul nostru să expună măcar unul din portretele executate de acesta, relevînd astfel capacitatea sa de a compune plastic, cu vigoare şi pătrunzător universul uman. Trecînd la Ioan Cosmovici (1888-1925) - fostul profesor de desen al multor generaţii de elevi de la Şcoala de arte frumoase din Iaşi - ne găsim în faţa unui corect mînuitor al penelului, aşa cum ni-l relevă singura sa lucrare expusă in Muzeu - „Portret de bătrîn“. Imaginea personajului din acest tablou, uşor adus de spate, cu barbă tolstoiană şi sprijinit în baston, se distinge printr-un desen clar, explicit­­ didactic, în care culoarea este aşezată veridic, dar fără vibraţii intense. Format la aceeaşi Şcoală de pictură din capitala Mol­dovei, devenind ulterior el însuşi profesor al generaţiilor mai noi de artişti, care au trecut prin această şcoală, Otto Briese (1889-1963) este bine reprezentat in Muzeul nostru. Cele patru peisaje - intitulate „Arhondaric“, „Peisaj din Agapia", „Peisaj de munte" şi „Peisaj" - reliefează suficient preferinţa artistu­lui pentru priveliştile moldovene, cărora ie-a surprins atmosfe­ra specifică intr-un colorit cald, optimist şi echilibrat, atingînad uneori - ca în „Peisaj" sau „Peisaj din Agapia", de pildă - densităţi cromatice aproape banciliene. Claudiu PARADAIS La Filarmonică — reîntîlnire cu publicul Noul profil al stagiunii de concerte şi nivelul calitativ ridi­cat al Interpretărilor au avut drept imediată consecinţă reve­nirea publicului in sala de con­cert. Umplind la refuz sala, la două concerte, publicul a aclamat pe dirijorul Mircea Basarab a că­rui prezenţă la pupitrul ieşean s-a lăsat atit de mult aştepta­tă. După „Rapsodia"-i proprie, în care ni se relevă un iscusit orchestrator şi un muzician care ştie să valorifice cu mult gust valenţele expresive ale folcloru­lui românesc, Mircea Basarab ne-a dat o tălmăcire de ţinută clasică a Simfoniei a V-a de Beethoven. Orchestra l-a înţe­les şi datorită unei perfecte co­muniuni am avut satisfacţia u­­nor Interpretări de autentică concepţie artistică. Am fi dorit poate să ascultăm sub bagheta lui Mircea Basarab o simfonie mai rar cintată. Afluenţa pu­blicului a dovedit însă că pro­gramarea capodoperei beetho­veniane a fost judicioasă, ne­cesară. La succesul concertului a con­tribuit desigur şi prezenţa pia­nistei Maria Chcerogeorge, una din artistele de frunte ale Gre­ciei. Interpretînd monumentalul concert nr. 1 pentru pian și or­chestră de Ceaikovski, pianista greacă a făcut dovada unui temperament ardent dublat de o poetică sensibilitate muzicală. A cîntat cu dăruire, cu con­vingătoare expresie, chiar dacă pe alocuri grija pentru claritate a trecut pe plan secundar. Ar­tistă cu mari resurse, Maria Cherogeorge a ştiut să confere lucrării acea monumentalitate gravă care alternează cu ex­presia pasiunii puternice sau cu cea a lirismului Ingindurării. Ovaţională, Maria Cherogeorge a oferit suplimente ale căror variate stiluri ne-au revelat ma­rile sale calităţi interpretative. Alternind concertele simfonice cu cele de cameră, Filarmonica a programat vinerea următoare formaţia „Camerata academica" a Conservatorului ieşean. Deşi in program ni se spune că orchestra s-a specializat in repertoriul preclasic, ni s-a ofe­rit un concert în care preclasic a fost doar ciclul „Anotimpu­rile" de Vivaldi, alcătuit din patru scurte concerte de vioară. Naivităţile muzicale ale acestei suite de concerte aşază lucra­rea în rândul pieselor de anto­logie, piese care îşi au raţiunea de a figura în program numai într-o impecabilă execuţie. Ceea ce n-a fost cazul. Nici solista Angela Gavrilă, nici orchestra dirijată de Nicolae Gîscă, n-au realizat cizelarea minuţioasă ne­cesară redării unei piese de e­­pocă, al cărei succes depinde de fineţea redării stilistice. Piesa „Amurg de toamnă" de Alfred Alessandrescu implică so­norităţi irizate, proprii unor i­­magini impresioniste. Eforturile dirijorului şi ale orchestrei de a aborda un stil atit de dife­rit de cel al profilului lor a dat roade. S-a cîntat cu dis­creţie, deşi fluenţa muzicii a fost întrucîtva stînjenită de miş­carea prea reţinută. S-au re­alizat totuşi momente convingă­toare. Cu claritate, în perfectă am­bianţă stilistică, Simfonia „Re­gina" de Haydn a încheiat con­certul. Realizată cu grijă pen­tru amănunt, simfonia a dove­dit potenţele artistice ale for­maţiei şi ale tînărului dirijor. Frumoasa execuţie a arătat că e bine să se iasă in public nu­mai după ce întreg programul este pus perfect la punct. Duminică dimineaţa, sub con­ducerea lui Ion Baciu, orches­tra a dat un concert educativ pentru elevi. Dată fiind cere­rea de bilete, concertul s-a re­petat. Un program adecvat, atractiv şi apropiat înţelegerii tinerilor ascultători, a fost executat în condiţii de probitate artistică. Dacă cei de pe scenă au luat lucrurile în serios şi sala s-a comportat ca atare. S-a ascul­tat cu luare aminte şi s-a a­­plaudat cu convingere. Consemnăm aceste succese cu certitudinea că prin judiciari­■ măsuri şi, mai ales, prin grija pentru calitate, pretinsa „criză­ de public" va fi soluţionată. George PASCU A In d­e 24 o­re1 Radio Iaşi EDIŢIA DE PRINZ (8 NOIEM­BRIE): 12.00 Revista presei; 12.10 Solişti de frunte ai muzicii populare româneşti; 12.30 Pre­zenţe româneşti peste hotare ; 12.40 Raliul melodiilor; 13.00 Bu­letin de ştiri; 13.10 Varietăţi muzicale; 13.30 Scena; 13.45 Mu­zică uşoară orchestrală. PROGRAMUL DE SEARĂ: 16.00 Buletin de ştiri; 16.10 Dialog cu ascultătorii noştri; 16.30 Magazin muzical; 17.00 Lecturi dramati­zate: „Moara cu noroc“ de I. Slavici; 17.30 Muzică de dans ; 18.15 Amintiri, amintiri (program de romanţe); 18.30 Radiojurnal ; Actualitatea în agricultură; 18.45 Melodii de succes din muzica u­­şoară românească. PROGRAMUL DE DIMINEAŢĂ (9 NOIEMBRIE): 6.00 Buletin de ştiri; 6.10 Valsuri şi porci exe­cutate de fanfară; 6.30 Unde mergem astăzi?; 7.00 Satul ro­mânesc contemporan? 7.20 Cîntă formaţia vocal-instrumentală „Ro­şu şi Negru"; 7.30 Matineu fol­­cloric-muzical; 8.00 Buletin de ştiri; 8.10 Interpreţi de muzică uşoară; 8.20 Cutezătorii. Televiziune 18.00 Cheia oraşului — emi­siune — concurs. Transmisiune de la Galaţi. 19.00 Telejurnalul de seară­ 19.30 Reflector. Pe urmele emisiunilor din această săptămînă; 19.45 Tele-enciclopa­­dia; 20.45 Filmul serial „Răz­bunătorii“. Episodul intitulat: ,,Ora H“; 21.40 Serenadă... pentru voce şi chitare (concert de muzică uşoară); 22.20 Tele­jurnalul de noapte. Telesport; 22.50 Un act şi . . . cîteva ta­blouri. Cîntece de petrecere. Cinematografe VICTORIA: „Mai periculoase decit bărbaţii", cinemascop," ore­le: 8.45; 11.05; 14; 16.20; 18.40; 21. REPUBLICA..' „Stelele,, din E­­ger“, ambele serii, orele: 9; 12.05; 15.45; 20. COPOU: „Operaţiunea Belgrad“, orele: 9; 11; 15; 17 ; 19 ) 21. ARTA: „Viridiana", o­­rele: 9, 11, 15, 17, 19, 21. TA­­TARASI: Program de filme de desene animate, ora 10. „Tigrul", orele 15,50, 18, 20.10 NICOLINA: „Sherlock Holmes“, orele: 16, 18, 20. PASCANI: „A trăi pentru a trăi". TG. FRUMOS: „Alexandru cel fericit*. HIRLAU: „Ziaristul", ambele serii. PODU­ ILOAIEI: „A­­runcaţi banca în aer“. Opera de stat LA ORA 19.30, va avea loc vin spectacol extraordinar cu opera „BAL MASCAT“, îşi dau con­cursul artişti de­ la Opera din Debreţin (R.P Ungară). In rolul lui Renato — Berczelly István şi în rolul lui Oscar — Pallos Györgyi. Dirijor -- Rubányi Vil­mos. Sunt valabile biletele cu seria 10. Casa de cultură a tineretului şi studenţilor LA­ ORA 20.00, la Casa de cultură a tineretului şi studenţi­lor va avea loc o SEARĂ DE DANS. Muzee IN PALATUL CULTURII, azi puteţi vizitai MUZEUL DE AR­TA, MUZEUL ETNOGRAFIC AL MOLDOVEI, MUZEUL POLITEH­NIC, care sunt deschise Intre ORELE 10—13 si 17—20. La ace­leaşi ore poate fi vizitat si MUZEUL UNIRII (str. Lăpuşnea­­nu). MUZEUL MEMORIAL .ION CREANGĂ” (Ţicău) este deschis Intre ORELE 10—17. MUZEUL DE ISTORIE NATURALA (str. Gh. Dimitrov nr. 72) e deschis între ORELE 9-13. MONUMENTUL IS­TORIC BISERICA .TREI IE­RARHI" şi SALA GOTICĂ își aş­teaptă vizitatorii intre ORELE 8—18. Loto Extragerea I: 70 88 52 82 68 19 73 42 54 80 1 11 Fond de premii lei 486.053. Extragerea a îl-a: 53 37 21 13 Fond de premii lei 254.703. Timpul probabil Vreme rece, dar în general frumoasa, va cerul mai mult senin noaptea şi dimineaţa şi variabil în restul zilei. Vînt slab la moderat din sectorul estic. Temperatura aerului staţionară­ minimele vor fi cuprinse între minus 3 şi minus 9 grade, iar maximele între 5 şi 9 grade. Local ceaţă, brumă şi îngheţ slab.

Next