Flacăra Iaşului, noiembrie 1969 (Anul 25, nr. 7196-7221)
1969-11-08 / nr. 7202
FLACMA IAȘULUI PACIFIA 2*1 Corneliu Ştefanache „ZEII OBOSIŢI“ Existenta electiva, desfăşuratei la aceeaşi tensiune ideologică, estetică şi morală, a creaţiei prin analiză interioară şi semnificatii a unei experienţe dramatice, irepetabile în sensul intuiţiei, e impresia fundamentală care se formează imediat după lectura romanului Zeii obosiţi (E.P.L., Bucureşti, 1969, 283 p.). Nu există In naraţiune o linişte contemplativă, un fir care să piardă ideile şi emoţiile o dată declanşate, ci totul se sedimentează printr-o mişcare epică riguros condusa spre un punct al intersectator: drama unui intelectual (sculptor) intr-un anumit timp al istoriei. Nu este drama abstractă până la exces a despersonalizării impuse, deci un exerciţiu analitic ca să realizeze o construcţie a linei măşti, a unei false vieţi, ci experienţa sentimentului de vină nerecunoscută, nejustificată, dar trăită intens, excepţional de reală ca act de conştiinţă lucidă. Ca să traduc toate semnificaţiile romanului într-o formulă critică, aş zice că el reprezintă drama morală a lui Toma care este victima istoriei. Romanul Îşi deschide structurile dintr-o necesitate obiectivă de a justifica, narativ, în efect Interior şi exterior ital Istoriei ca proces de cristalizare a unor evenimente greu de evitat şi de redimenisionare morală a unui personaj ca sculptorul Toma, victimă a unei prejudecăţi vulgare, primare. Romancierul — şi In aceasta văd valoarea reprezentativă a cărţii — şi-a asumat riscul restituirilor brutale a unor fapte şi situaţii limită. E în toată compoziţia un mare curaj ideologic, o Îndrăzneală estetică puţin intîlnită. Zeii obosiţi e romanul care poate fi pus alături de intrusul lui Marin. Preda şi Vestibul de Al. Ivasiuc prin ideile politice pe care le interpretează narativ scriitorul. E, aş zice, o continuare la unt nivel, cu alte viziuni a unei realităţi româneşti specifice anilor din ultimul deceniu, dacă prin realitate socială înţelegem un timp consumat al istoriei şi introdus într-o experienţei estetică cu valoare de document. Romanul lui Corneliu Ştefanache nu exclude realitatea socială, ci o traduce într-o imagine de proporţii. Toma este acela care călătoreşte, care dispare pentru şase ani, iar Anca este exmatriculată de la Universitate. Profesorul K. o „ocroteşte“ din milă. Personajele au o existenţă autentică, iar dimensiunea lor se explică prin reacţiile care se produc o dată ce Toma revine in oraş. Apare o relaţie a vinovăţiei exclusă monotoniei, care caută o justificare. La procesul lui Toma doar Anca îi ia apărarea, căci toţi sunt vinovaţi de tăcerea lor, de îngrijorătoarea pasivitate. Romancierul nu urmăreşte ceea ce personajele au gîndit atunci, ci ceea ce gîndesc la reîntoarcere. Arhitectul Constantinescu nu reuşeşte să-şi poarte sentimentul de culpabilitate şi sfirşeşte printr-o sinucidere neacceptată de nimeni. D, e o caricatură, un simplu manechin pe care soţia-l poartă pe slori cu abilitate. Bătrlia trăieşte din experienţa sau mai bine spus din existenţa altora (marinarul, sculptorul, femeile care o vizitează etc.) şi Îşi construieşte viaţa din amintiri. Ea dăinuie numai prin timpul aşteptării care-i prelungeşte viaţa. Realitatea sa ca personaj este indiscutabilă. Relaţia de vinovăţie ideologică nu se consumă în exterior decit foarte puţin. Nimeni nu se confesează decit în prezenţa sculptorului, dar şi atunci numai la Întrebările lui. Scriitorul a intuit exact Înstrăinarea completă a lui Toma, imposibilitatea de a se regăsi, de a repune In circuit o imagine a celuilalt, care a fost. Personajul are două existenţe : una consumată In călătorie, veşnic torturat de sentimentul nevinovăţiei şi de obsesia permanentă a creaţiei („Am lucrat toată vremea, chiar din primele zile... începutul nopţilor acolo era dificil şi atunci Începeam să sculptez aerul pină îmi simţeam mîinlre tremurînd... Vedeam atit de clar formele pe care Ie tăiam din blocul acela invizibil! Deşi ştiam că erau plăsmuiri CRONICA LITERARĂ ca de fibră, aveam senzaţia că, mişcindu-mă neatent, m-aş fi putut lovi de ele, le-aşi putut sparge. Acum le-am reluat, dar n-a ieşit nimic. — Trebuie să reiei mereu. — Evident, dar dincolo de asta ? — Poate numai tu te Întrebi. Cred că plnă la urmă fie care capătă un răspuns“), alta In raport cu istoria, cu ceilalţi, care Încearcă Încă o dată să Închidă ochii şi să treacă mai departe sau să ia cunoştinţă de propria lor mască pe care au purtat-o ani de-a rlndul. Soţul Clarei e un tip reprezentativ, posibil şi de recunoscut. El joacă pericol un rol de „om mare", care, descoperit la un moment dat cine e cu adevărat, se prăbuşeşte definitiv şi toţi 11 arată : „Uite-l“. Ce este in esenţă personajul Toma ? Un Călin Surupăceanu mai lucid, mai conştient că nimeni nu-l poate salva de la destinul său pe care-l contemplă, uneori cu indiferenţă, avînd conştiinţa că totul nu mai poate fi luat de la capăt. Drama se amplified, primeşte un alt sens o dată ce Anca caută şi ea să recupereze timpul şi să se regăsească în ceea ce Toma pierduse definitiv : sentimentul erotic care e înlocuit cu unul al reflecţiei. Personajele recompun un timp al lor şi Anca va fi învinsă de acest timp al relaţiilor cumva nepotrivite situaţiei dramatice. Pină la reîntîlnirea cu Toma ea nu-şi aparţinuse. Ea trăise, la fel ca ei, aşteptarea lui, evident cu o notă de inconştient. Explicaţia acestui proces de restituire în afara obiectului vine dintr-o putinţă de a ridica observaţia directă până la înălţimea sufletească care descompune stările de nelinişte, de îndoială. Cind Anca pleacă de la K. şi crede cu adevărat că sculptorul este liniştea, sensul existenţei ei, naraţiunea se dinamizează, deschiderea semnificaţiilor este mai cuprinzătoare şi romancierul Îşi limpezeşte stilul pentru o înţelegere exactă a conflictului. Călătoria ei spre munte (simbolul poate fi tradus prin sensul de purlicare, de geneză şi recunoaştere integrală) echivalează cu o apropiere nemijlocită de Toma care, la urmă se dovedeşte , a fi imposibilă şi care duce la catastrofa finală. Anca e un personaj excepţional realizat şi romancierul a intuit exact metamorfozele ei, după ce la proces a strigat ca sculptorul nu e vinovat, fara nici un fel de teamă ! „Se Întreba cine este, de unde a venit, ce sunt lucrurile şi fiinţele şi lumea In care se mişca ea. Nu-şi mai amintea nimic, nu putea răspunde la nici oîntrebare. Căzuse intre lucrurile şi fiinţele care se apropiau sau se depărtau de ea şi-şi spunea că nimeni nu ştie cine este, de unde vine şi unde merge, cine dirijează această circulaţie. Se uita la fereastră, la creanga de platan, care sta răsucită spre ea, la soare, asculta foşnetele de sub fereastră, foşnete de frunze sau de gândaci, sau de păsări, şi fluieratul unor trenuri Îndepărtate, sau a unor sirene de fabrici, o vedea pe maică-sa apleclndu-se asupra el şi pe K. — Întotdeauna, întotdeauna K. ţinea ceva In mină, o sticluţă, sau o cutie — şi trebuia să Închidă ochii şi să-şi astupe urechile, fiindcă totul era prea viu, prea adevărat. Astfel se Intitni cu moartea care arăta altfel de cum i se spusese“. Toma, dintr-un inconformism ideologic şi afectiv respinge, poate şi involuntar, voluptatea de a recunoaşte o apropiere. E, altfel spus, un străin care Încearcă să distrugă senzaţia de Inutilitate printr-o explozie polemică a ideii de vină ireparabilă. Nu e oare Toma un Învins al Istoriei ? Orice răspuns cheamă alte Întrebări, căci romanul are o structură polivalentă şi orice definiţie poate fi Înlocuită cu alta fără ca adevărul operei să fie epuizat. Flozofia romanului e trasă fără sfială din J.J. Rousseau, act epic explicabil dacă acceptăm că Anca şi Toma sunt două personaje lirice, contemplative şi cu predispoziţii spre natură, spre necunoscutele ei fascinaţii: „Ifi este teamă, simt că ifi este teamă, fiindcă am fugit din cetate şi sintem goi. In faţa flarelor care rînjesc. Nu te auzi?... Uneori visez un fel de insulă, sau pin viri de munte, suspendat. Un loc fără nici o legătură cu lumea. Şi eu sfnt acela care reia totul de la Început. Sfnt prima ,femeie şi tu eşti primul bărbat. Ce proastă pot să fiu. Legenda este veche şi nu se mai poate repeta... Dar dacă totuşi, prin absurd, s-ar putea. .. Băieţii şi fetele ar creşte la lin Ioc şi In fiecare dimineaţă le-aş spune că ura şi minciuna şi murdăria, toate laolaltă sunt nişte poveşti şi... Nu, nu-i posibil, îndoiala s-ar naşte o dată cu ei... Nu poţi să-i ascunzi nimic omului...“ Dar e un roman şi un strat miozofic raţionalist, optimist („Oamenii pot obosi, pot muri, dar nimeni nu este ca ei"), care salvează sensurile naraţiunii. Romancierul n-a ocolit ideea fundamentală: istoria descoperă individul şi drama lui existenţialistă ca mod de participare, dar care e In fond o dramă realistă, socială, de amploare. Traducerea acestei idei e fâcută cu artă, cu nimic stinjenitor In expresie. Corneliu Ştefanache şi-a găsit un ton narativ propriu, o tehnică. Acţiunile Înaintează paralel, cu pauze, pregătind prăbuşirea din finalul romanului. Tensiunea epică nu scade şi, in totalitate, romanul trăieşte prin creaţie. Cum orice roman are ca obiect omul ca fiintă morală (G. Călinescu), Zeii obosiţi este radiografia Inteligentă, exactă a unor personaje dominate de istorie. Romancierul e un remarcabil observator al mişcărilor morale substanţiale şi un spirit ideologic Îndrăzneţ, un arhitect care sacrifică lirismul în folosul stilului exact. Zaharia SÂNGEORZAN Statuia marelui cărturar Gh. Asarbimoarte se împlinesc 100 de ani,de la a cărui * Lingă Carpaţi... Amiază dulce, asemeni unui sărut pe frunte Cină dragostea colindă palatele din lună. Ca un arcuş lumina lin lunecă pe ape Şi-n strugurii ce-n cupe parfumul şi-l adună. Din lungi călătorii mă-ntorc din nou cu gîndul In amfiteatrul ţării, de daci şi de romani Durat in frumuseţe. Aici, lingă Carpaţi, Coboară toamna-n singe cu două mii de ani. In calea ei pădurea aşterne cel mai scump ! Covor ţesut din frunze de meşterii din soare , Şi-alege fir de cintec şi-l trece ne-ntrerupt ! In liniştea fintinii prin pinza de izvoare. I Argintul vîrstei noastre şi aurul din ramuri • Se intilnesc pe puntea de dor a unui vers. Trec orele cu clinchet melodios si grav ! Rotind cu noi albastră planeta-n univers. Aurel BUTNARU I Noi aparîfîî în Editura tehnică In Editura tehnică au văzut lumina tiparului anul acesta pe lingă dicţionarele tehnice bilingve, poliglote generale şi politehnice, şi dicţionare poliglote de specialişti. Sub conducerea ştiinţifică a acad. C. D. Neniţescu a apărut, de exemplu, „Dicţionarul poliglot de, industrie şi tehnologie chimică'', în care sunt incluşi peste 12.000 termeni tehnici din limbile engleză, franceză, germană, rusă şi română din domeniul chimiei teoretice şi chimiei aplicate tehnologice. Pină la sfirşitul trimestrului, Editura tehnică va scoate de sub tipar două noi dicţionare tehnice bilingve: francez-român şi român-englez. Primul va prezenta 120.000 de termeni din toate domeniilede activitate tehnică, iarcel de-al doilea, aproximativ 160.000 de termenisimilari, care în majoritatea lor nu se găsesc în dicţionarele generale sau în cele de o singură specialitate. (Agerpres) „Decada “ (Sin cărţii sovietice Miercuri, 5 noiembrie, s-a inaugurat la Iaşi, în incinta Librăriei Centrale, tradiţionala „Decadă a cărţii sovietice". Marcată printr-o expoziţie a ultimelor realizări editoriale, prospecte ale principalelor edituri pentru anul 1970, pliante şi explicaţii în mai multe limbi, această manifestare culturală confirmă rolul incontestabil al cărţii ca mijloc de comunicare şi cunoaştere între popoare, îmi amintesc cu plăcere de o expoziţie similară a cărţii româneşti, pe care am vizitat-o în luna august la Biblioteca „V. I. Lemin" din Moscova. Erau expuse ediţii noi din cronicari, cărţi ale poeţilor şi prozatorilor ieşeni, albume de pictură, manuale şi tratate universitare, lucrări de ştiinţă şi tehnică, amintind printre altele şi contribuţia Iaşului contemporan. Acum ieşenii au primit cu interes expoziţia cărţii sovietice, numeroşi cumpărători vizitînd standul cu vînzare chiar din prima zi. După cum a reliefat V. Jihariov, reprezentantul Ambasadei sovietice la Bucureşti, în cuvintul de deschidere a expoziţiei, Rusia analfabetismului de masă de acum 50 de ani a făcut un imens salt înainte în producţia spirituală, în emitarea şi difuzarea cărţii, întrunînd multe state cu tradiţii seculare în această privinţă. In U.R.S.S. interesul cititorilor creşte neîncetat atit pentru cartea de specialitate, cît mai ales pentru tipăriturile despre literatură şi artă Beneficiind de condiţii tehnice şi grafice deosebite cartea sovietică se bucură de o bună primire şi peste hotare. In mit, expoziţia actuală demonstrează capacitatea de informare, marea bogăţie tematică a tipăriturii sovietice actuale. De deosebită atenţie se bucură standul cu probleme de ştiinţă şi tehnică nucleară, aerodinamică şi cosmonautică. Medicii răsfoiesc albumele anatomice ale Editurii Academiei, iar interesul general se îndreaptă spre ediţiile de artă ilustrate, al căror limbaj este universal. De o prezentare grafică îngrijită se bucură albumul „Galeria Tretiacov", „Colecţia de artă rusă veche", monografia „Andrei Rubliov" şi albumul „Pictura franceză din Muzeele Uniunii Sovietice". Şi unele din cărţile pentru copii pot fi considerate ediţii de artă pentru calitatea ilustraţiilor. Semnificativ ni se pare faptul că tirajul multor dintre ele depăşeşte un milion de exemplare. Cartea sovietică este mai accesibilă maselor largi prin opera traducătorilor. In perioada 1949—1969 au fost traduse 3 000 de titluri în 11.637.000 exemplare din cărţile tehnicoştiinţifice de autori sovietici. Lucrările marilor clasici ruşi au întrunit tiraje impresionante: L. N. Tolstoi — 2.283.000 exemplare, M. Gorki — 1.925.000 exemplare, E. M. Dostoievski — 805.000 exemplare, nuvelele lui A.P Cehov — 695.000 exemplare. Iaşul a adus o contribuţie substanţială şi în această privinţă, recunoscută fiind calitatea tălmăcirilor lui George Lesnea din operele marilor poeţi Puşkin şi Esenin. Cu mult interes se citesc în România scrierile autorilor sovietici contemporani. In forme noi, amplificate continuă acel schimb de idei şi frumuseţi, de sensibilitate şi înţelepciune pe care cultura popoarelor noastre l-a inaugurat prin Dosoftei şi familia Cantemirilor, Puşkin şi Negruzzi, V. Korolenko ş Gherea. Anul jubiliar Lenin se profilează de pe acum ca dericare bogăţie în domeniul cărţii ideologice, un prilej nou de aprofundare a cunoaşterii. Svetlana NEGRU ii Valori ale picturii româneşti în Muzeul de artă din Iaşi «* Sala în care sunt expuse operele lui Cărin Ressu, Iosif Iserşi Jean Al. Steriodi - prezentate în articolul anterior - ne oferă plăcerea unor emoţionante întîlniri şi cu alte opere valoroase semnate de artişti ca Nicolae Dobescu, Aurel Băeşu, Sabin Popp şi Otto Briese, sau cu cele aparţinînd unor pictori mai puţin cunoscuţi ca Alexandru Grigorovici şi Ioan Cosmovici. Dintre aceştia, Nicolae Dărăscu (1883-1959) se detaşează ca o personalitate artistică de mare anvergură, în creaţia căruia dragostea de viaţă şi emoţiile în faţa mirificului spectacol al lumii ating beatitudinea. In „Peisajul din Vlaici" pe care ni-l oferă Pinacoteca ieşeană reveriile pictorului se materializează într-o paletă dominată de două culori — verde şi galben — însă variaţiile acestora sunt sensibilizate într-o infinitate de nuanţe Peste planurile succesive ale peisajului, tăiat in diagonală de apa albastră a unui riu, sufletul artisttului se abandonează contemplaţiei cu un sentiment de profundă plenitudine. In Muzeul de la Iaşi este expus şi un tablou cu bărci — executat probdbil la Veneţia — oferindu-ne o imagine concludentă pentru această categorie de lucrări, atit de frecvente in creaţia lui Dărăscu. Fluidul labil al luminii, vibraţiile cromatice cu marea lor bogăţie de reflexe, tuşele mari şi onctuoase, de o fină transparenţă totuşi, sunt trăsături pregnante ale acestei lucrări. Străbătînd sala de care am amintit, întîlnim şi lucrările lui Sabin Popp (1895-1928), format la Şcoala de arte frumoase din Bucureşti. Este vorba de „Vedere din Şistov", „Autoportret" şi „Bărci" - toate trei caracterizate printr-o cromatică rafinată şi printr-un desen viguros, cu tendinţe constructiviste în delimitarea şi compunerea planurilor. Relevăm in special autoportretul — datat 1925 - pentru expresia sa interiorizată, pentru privirile adinei ale personajului, visătoare şi pătrunzătoare în acelaşi timp, şi pentru aerul de inefabilă tristeţe care adie pe chipul său. La fel de înzestrat pentru arta penelului, dar — ca şi Sabin Popp - fără a avea răgazul să atingă vîrsta marilor împliniri, Aurel Băeşu (1897—1928) — prezent în Muzeu cu patru tablouri - s-a născut la Fălticeni şi a urmat Şcoala de arte frumoase din Iaşi (1912-1919) sub îndrumarea pictorilor Gheorghe Popovici şi Octav Băncilă. Genurile abordate predominant de artist au fost peisajul şi portretul, fără a neglija însă nici compoziţia, natura statică şi florile. Cele patru lucrări expuse la Iaşi - „Case de mahala", „Primăvara", „Jăran" şi „Stareţa" - sînt reprezentative pentru creaţia lui Aurel Băeşu, atit sub raport tematic, cît şi artistic. In „Primăvara'' şi „Case de mahala" întîlnim - de pildă - coloritul luminos, cu sensibile variaţii de griuri şi ocruri specifice peisajelor sale în general, iar „Ţăran" şi „Stareţa" sunt concludente pentru însuşirile de portretist ale lui Băeşu, remarcabile în aceste două lucrări de la Iaşi, excepţionale in altele, cum ar fi - de pildă - „Ţărănci ginditoare" şi „Savin din Dorna" existente în Muzeul de artă de la Bucureşti. Urmează Alexandru Grigorovici (1892-1916), fiu al unei familii de jurişti din Iaşi, format la Şcoala de arte frumoase din acelaşi oraş, între anii 1907—1913. Acesta murind foarte tînăr la 24 de ani — în luptele primului război mondial, nu a avut răgazul să creeze decit extrem de puţin din ceea ce făgăduia marele său talent. Unica lucrare de Alexandru Grigorovici expusă la Iaşi - intitulată „Trandafiri" — anunţă un liric al culorii de o mare fineţe şi discreţie în exprimarea sentimentelor. Pentru a contura cit de cit posibilităţile creatoare de care dispunea Grigorovici, ar fi necesar ca Muzeul nostru să expună măcar unul din portretele executate de acesta, relevînd astfel capacitatea sa de a compune plastic, cu vigoare şi pătrunzător universul uman. Trecînd la Ioan Cosmovici (1888-1925) - fostul profesor de desen al multor generaţii de elevi de la Şcoala de arte frumoase din Iaşi - ne găsim în faţa unui corect mînuitor al penelului, aşa cum ni-l relevă singura sa lucrare expusă in Muzeu - „Portret de bătrîn“. Imaginea personajului din acest tablou, uşor adus de spate, cu barbă tolstoiană şi sprijinit în baston, se distinge printr-un desen clar, explicit didactic, în care culoarea este aşezată veridic, dar fără vibraţii intense. Format la aceeaşi Şcoală de pictură din capitala Moldovei, devenind ulterior el însuşi profesor al generaţiilor mai noi de artişti, care au trecut prin această şcoală, Otto Briese (1889-1963) este bine reprezentat in Muzeul nostru. Cele patru peisaje - intitulate „Arhondaric“, „Peisaj din Agapia", „Peisaj de munte" şi „Peisaj" - reliefează suficient preferinţa artistului pentru priveliştile moldovene, cărora ie-a surprins atmosfera specifică intr-un colorit cald, optimist şi echilibrat, atingînad uneori - ca în „Peisaj" sau „Peisaj din Agapia", de pildă - densităţi cromatice aproape banciliene. Claudiu PARADAIS La Filarmonică — reîntîlnire cu publicul Noul profil al stagiunii de concerte şi nivelul calitativ ridicat al Interpretărilor au avut drept imediată consecinţă revenirea publicului in sala de concert. Umplind la refuz sala, la două concerte, publicul a aclamat pe dirijorul Mircea Basarab a cărui prezenţă la pupitrul ieşean s-a lăsat atit de mult aşteptată. După „Rapsodia"-i proprie, în care ni se relevă un iscusit orchestrator şi un muzician care ştie să valorifice cu mult gust valenţele expresive ale folclorului românesc, Mircea Basarab ne-a dat o tălmăcire de ţinută clasică a Simfoniei a V-a de Beethoven. Orchestra l-a înţeles şi datorită unei perfecte comuniuni am avut satisfacţia unor Interpretări de autentică concepţie artistică. Am fi dorit poate să ascultăm sub bagheta lui Mircea Basarab o simfonie mai rar cintată. Afluenţa publicului a dovedit însă că programarea capodoperei beethoveniane a fost judicioasă, necesară. La succesul concertului a contribuit desigur şi prezenţa pianistei Maria Chcerogeorge, una din artistele de frunte ale Greciei. Interpretînd monumentalul concert nr. 1 pentru pian și orchestră de Ceaikovski, pianista greacă a făcut dovada unui temperament ardent dublat de o poetică sensibilitate muzicală. A cîntat cu dăruire, cu convingătoare expresie, chiar dacă pe alocuri grija pentru claritate a trecut pe plan secundar. Artistă cu mari resurse, Maria Cherogeorge a ştiut să confere lucrării acea monumentalitate gravă care alternează cu expresia pasiunii puternice sau cu cea a lirismului Ingindurării. Ovaţională, Maria Cherogeorge a oferit suplimente ale căror variate stiluri ne-au revelat marile sale calităţi interpretative. Alternind concertele simfonice cu cele de cameră, Filarmonica a programat vinerea următoare formaţia „Camerata academica" a Conservatorului ieşean. Deşi in program ni se spune că orchestra s-a specializat in repertoriul preclasic, ni s-a oferit un concert în care preclasic a fost doar ciclul „Anotimpurile" de Vivaldi, alcătuit din patru scurte concerte de vioară. Naivităţile muzicale ale acestei suite de concerte aşază lucrarea în rândul pieselor de antologie, piese care îşi au raţiunea de a figura în program numai într-o impecabilă execuţie. Ceea ce n-a fost cazul. Nici solista Angela Gavrilă, nici orchestra dirijată de Nicolae Gîscă, n-au realizat cizelarea minuţioasă necesară redării unei piese de epocă, al cărei succes depinde de fineţea redării stilistice. Piesa „Amurg de toamnă" de Alfred Alessandrescu implică sonorităţi irizate, proprii unor imagini impresioniste. Eforturile dirijorului şi ale orchestrei de a aborda un stil atit de diferit de cel al profilului lor a dat roade. S-a cîntat cu discreţie, deşi fluenţa muzicii a fost întrucîtva stînjenită de mişcarea prea reţinută. S-au realizat totuşi momente convingătoare. Cu claritate, în perfectă ambianţă stilistică, Simfonia „Regina" de Haydn a încheiat concertul. Realizată cu grijă pentru amănunt, simfonia a dovedit potenţele artistice ale formaţiei şi ale tînărului dirijor. Frumoasa execuţie a arătat că e bine să se iasă in public numai după ce întreg programul este pus perfect la punct. Duminică dimineaţa, sub conducerea lui Ion Baciu, orchestra a dat un concert educativ pentru elevi. Dată fiind cererea de bilete, concertul s-a repetat. Un program adecvat, atractiv şi apropiat înţelegerii tinerilor ascultători, a fost executat în condiţii de probitate artistică. Dacă cei de pe scenă au luat lucrurile în serios şi sala s-a comportat ca atare. S-a ascultat cu luare aminte şi s-a aplaudat cu convingere. Consemnăm aceste succese cu certitudinea că prin judiciari■ măsuri şi, mai ales, prin grija pentru calitate, pretinsa „criză de public" va fi soluţionată. George PASCU A In de 24 ore1 Radio Iaşi EDIŢIA DE PRINZ (8 NOIEMBRIE): 12.00 Revista presei; 12.10 Solişti de frunte ai muzicii populare româneşti; 12.30 Prezenţe româneşti peste hotare ; 12.40 Raliul melodiilor; 13.00 Buletin de ştiri; 13.10 Varietăţi muzicale; 13.30 Scena; 13.45 Muzică uşoară orchestrală. PROGRAMUL DE SEARĂ: 16.00 Buletin de ştiri; 16.10 Dialog cu ascultătorii noştri; 16.30 Magazin muzical; 17.00 Lecturi dramatizate: „Moara cu noroc“ de I. Slavici; 17.30 Muzică de dans ; 18.15 Amintiri, amintiri (program de romanţe); 18.30 Radiojurnal ; Actualitatea în agricultură; 18.45 Melodii de succes din muzica uşoară românească. PROGRAMUL DE DIMINEAŢĂ (9 NOIEMBRIE): 6.00 Buletin de ştiri; 6.10 Valsuri şi porci executate de fanfară; 6.30 Unde mergem astăzi?; 7.00 Satul românesc contemporan? 7.20 Cîntă formaţia vocal-instrumentală „Roşu şi Negru"; 7.30 Matineu folcloric-muzical; 8.00 Buletin de ştiri; 8.10 Interpreţi de muzică uşoară; 8.20 Cutezătorii. Televiziune 18.00 Cheia oraşului — emisiune — concurs. Transmisiune de la Galaţi. 19.00 Telejurnalul de seară 19.30 Reflector. Pe urmele emisiunilor din această săptămînă; 19.45 Tele-enciclopadia; 20.45 Filmul serial „Răzbunătorii“. Episodul intitulat: ,,Ora H“; 21.40 Serenadă... pentru voce şi chitare (concert de muzică uşoară); 22.20 Telejurnalul de noapte. Telesport; 22.50 Un act şi . . . cîteva tablouri. Cîntece de petrecere. Cinematografe VICTORIA: „Mai periculoase decit bărbaţii", cinemascop," orele: 8.45; 11.05; 14; 16.20; 18.40; 21. REPUBLICA..' „Stelele,, din Eger“, ambele serii, orele: 9; 12.05; 15.45; 20. COPOU: „Operaţiunea Belgrad“, orele: 9; 11; 15; 17 ; 19 ) 21. ARTA: „Viridiana", orele: 9, 11, 15, 17, 19, 21. TATARASI: Program de filme de desene animate, ora 10. „Tigrul", orele 15,50, 18, 20.10 NICOLINA: „Sherlock Holmes“, orele: 16, 18, 20. PASCANI: „A trăi pentru a trăi". TG. FRUMOS: „Alexandru cel fericit*. HIRLAU: „Ziaristul", ambele serii. PODU ILOAIEI: „Aruncaţi banca în aer“. Opera de stat LA ORA 19.30, va avea loc vin spectacol extraordinar cu opera „BAL MASCAT“, îşi dau concursul artişti de la Opera din Debreţin (R.P Ungară). In rolul lui Renato — Berczelly István şi în rolul lui Oscar — Pallos Györgyi. Dirijor -- Rubányi Vilmos. Sunt valabile biletele cu seria 10. Casa de cultură a tineretului şi studenţilor LA ORA 20.00, la Casa de cultură a tineretului şi studenţilor va avea loc o SEARĂ DE DANS. Muzee IN PALATUL CULTURII, azi puteţi vizitai MUZEUL DE ARTA, MUZEUL ETNOGRAFIC AL MOLDOVEI, MUZEUL POLITEHNIC, care sunt deschise Intre ORELE 10—13 si 17—20. La aceleaşi ore poate fi vizitat si MUZEUL UNIRII (str. Lăpuşneanu). MUZEUL MEMORIAL .ION CREANGĂ” (Ţicău) este deschis Intre ORELE 10—17. MUZEUL DE ISTORIE NATURALA (str. Gh. Dimitrov nr. 72) e deschis între ORELE 9-13. MONUMENTUL ISTORIC BISERICA .TREI IERARHI" şi SALA GOTICĂ își aşteaptă vizitatorii intre ORELE 8—18. Loto Extragerea I: 70 88 52 82 68 19 73 42 54 80 1 11 Fond de premii lei 486.053. Extragerea a îl-a: 53 37 21 13 Fond de premii lei 254.703. Timpul probabil Vreme rece, dar în general frumoasa, va cerul mai mult senin noaptea şi dimineaţa şi variabil în restul zilei. Vînt slab la moderat din sectorul estic. Temperatura aerului staţionară minimele vor fi cuprinse între minus 3 şi minus 9 grade, iar maximele între 5 şi 9 grade. Local ceaţă, brumă şi îngheţ slab.