Gazeta Transilvaniei, 1852 (Anul 15, nr. 1-102)

1852-03-26 / nr. 25

­­­­al 98 : dreptul de a cerca in analiza din urmă scăderile care in­tărzie s­au impedecă progressul dorit al scolelor? Cine are datoriă a pune mană binefăcătoare spre a le vindeca Ea să poată aduce inimist folosul pe care romănul îl a­­șteaptă dela scolă mi numai dela scolă? Căt pentru scoala din Reșinari, raportatoriul a venit la convințiune că o voință potiite care ar sprijini cu căldură institutul acesta după mijloacele de ape, ns iar poate da numai toată desvoltarea de care este capace, ca să respundă deplin destinățiunei sale; ci ce încetul la cele trei clasi nor­­mali ce ae ape­­i cap poate adaoge mi doe s­au trei clasi reali, de care Romănul ape arăta trebuință pentru indu­­striă și comerție; s­au cap poate mai tărziu preface chiar într'un gimnaziu, de care nrațiunea pătimesce arăta lipsă! - In magnis volaisse sat est. 3 + 1 Admonițiă. Supremul nponsparop de Stat în Xam Grasehoff trage luarea aminte a tuturor, (vezi Wiener Zeitung, 11. Febr. 1852, Nr. 36) cum că provocățiunile din foile publice, sape eșiră de la sn­ama numit „Buroul Comisienei din Liebeca” mi tare cuprind intrebărire: Cum? mi unde pote cineva deveni la sos sumă Bani rara cam de 200,000 taleri, pentru 8 taleri prusiani curanți? ar fi numai o speculățiune de bani aline Mariolăriă, trocăriă calculată pe socoteala de a­­ așela publicul, fiindcă el își deschisă ocasiune de a trage știri despre valoarea și tendința acestor provocări, și că oficiul polițian din Liudeca i ar fi făcut împărtășirea, cum că proprietariul numitului Dispo­ta comisiunei încearcă a debita supt pro­­pria sa responsabilitate nește promese numeritate și a­­ceasta prin a nonce lățire, care nu promit nici un căștig de bani dirept, ci primește în ele numai îndatorirea, că în întămplare, cănd într'o loteriă străină desemnată de sine ar cădea pe numerii correspunzători căștiguri de bani, proprietarilor promiselor sale losuri pentru luternele străine, respunde cu obligății de Stat ș. a. ș. a. de la a căror succes mai tărziu ap depinde resultatul final. Sperăm, că publicănd aceasta, facem numai la in­­teresul publicului, a cărui luare aminte o tragem repetit, ca nimene în țeara aceasta să nu ia parte din sxeculația aceasta de bani ne e calculată de înșelătoriă. „Din Transilvania.“ O corespondință despre contribuțiunea nemnos venituri și despre cele trei limbi ale patriei au eșit în Ost de Post din 30. Marțin, carea nu trebue trecută cu vederea.­­ În aceeaș ce zice mai întăiu, că principiul egalită­­ții de îndatoriri însoțit de egalitatea drepturilor se ade­­vărează și înființează mai de anpone prin aceea, că con­­cetățenii Statului se îndatorează a purta sarcinele lui în măsura în carea ce bucură fierbare de scutul și apărarea lui (adică nu pop mai purta unii toate greutățile, iar alții tocma nimic). Contribuțiunea de venituri s­au în­trodus estimp și în Transilvania. De aci încolo va plăti fiecare după căt pi­ma­gi venitul. Acest feliu de contri­­buțiune va face pe țărani mai econom, precum trebue să facă mi pe proprietariul mare contribuțiunea ne moșiile făcătoare, fie ele cultivate seau părăsite mi înțelenite; el în viitorie Ba ci silit a te cultiva ne toate, pentru ca să nu dea contribuțiunea în deșert. Contribuțiunea ne ve­­nituri Ba mai abate pe țărani și dela bețiă.). Mai este mi sn alt rău care privește la țărani. Acest rău corespondintele îl află întru împregiurarea cum zice el, că legile și ordinățienile guberniului ră­­mănu neînțelese de popor; iar vina o află în limbele romăna și mariapa! Despre limba romănă 2 ue, și aceeaș­i este matură de ajune, pentru va ea să poată spmv­i stilului nemțesc între tote'ntorsăturele lui; ear despre limba maghiară ce observă, vă aceeaș ap­ai cu adevărat manieră, însă translatorii ei cad prea de su­­pa greșala de a traduce din cuvănt „în cuvănt, cănd ei ar trebui să rămănă bredincoși numai înțelesuleui; pentru că spurțimea orientele a limbei mariape ns sufere langiturile care sunt atăt de caracteristice stilului nemțesc, prin urmare moare decrete, pe care mariapsa le ar putea da în căteva rânduri, ținănduse de lungimea originalului nemțesc, le scoate cu totul întunecos. De acestea observățieuni ale corespondintelor aruncate asupra limbelor aflăm de trebuință neapărată a mai ada­­oge și noi altele în interesul causei și al bunei înțe­­legeri; ne vom mărgini însă numai la limba romănă. Dacă limba romănă este de ajuns majoră seau­a, pentru ca ob ce publice pa tru asa toate legile și ordi­­națiunile, nu se poate afla mai sigur și mai pinăit, decăt pe cale practivă ama. Apucă d­e trei părechi de caci, doe trei păreci de maghiari și tot atăți romăni, alegei însă astfeliu, încăt ei să stea toți pe aceeaș treaptă de cuctură, cap. ec. toți țărani. Citeștele ori care de­­sper seau ordinațiune din cele mai populare și tradese căt ce poate de snop mi au înțeles, la fiecare an limba lor paționale și încă sașului nu nemțește, ci chiar să­­sește, platu, pentru ca ce înțeleagă mai ușor citește ca toți papă, viar, curat, răspicatu. Care va fi resultatul? Aici, să dăm rămasu pe un armăsariu seuma de soiul cel mai curat și mai frumos ardeleanu, cumbă din 100 țărani aleși după calitățile mai cec atentate 10%, apia vor în­­țelege cuprinsul lubrului numai din o singu­ră citire. Cine va purta vina acestei ne'nțelegeri? S Originalul nemțesc? Nu! Tradecțiunile? Ear­ ns! Apoi dau sine? Noutatea lucrului pe cine.­­ Oare pentru ce noi cărturarii și corespondenții suntem atăt de pedanți și adeseori așea nedrepți cătră poporul cel si mple? Noi știm prea bine, să noi înșine ne înțelegem dintr'o dare o mulțime de lucreri, de mi scrise căt ce poate de precisu și concinsu. Noi ne este cunoscut, av de ecs. pn parlamente, ale că­­ror membrii sunt oameni tot luminați, nu e de ajuns că un proiect oarecare ce propune spre desbatere odată, ci se delătură în adins de doe, de trei ori, pentru că tre­­cănd luni, încă și ani la mijloc, membrii parlamentului să aibă ocasiune a medita asupra lui mi al­terne din tote școală și biserică, fără preoți cum se cade, apoi împutați ță­­ranului că merge la cărcimnă nu numai sămbăta, ci și dumineca. - - ") Așea zice corespondintele; noi însă o negăm aceasta. Omul necultivat bea și cănd are și cănd nu are, el bea și din voie bună zi de supărare .Îm­mulțiți numai mașinele de raciu, apoi pretindeți ca țăranul totuș să nu bea. Lăsați'l fără spanioală, de a cărei omoare ei ns ce puteau decalul ca­ii de către vechile și scumpele lor libertăți. În seculul an 17 țeranii Burgundiei se îngropau cu fața către pămănt spre a -și arăta ura ce simțiau în privința cucerinței franțuzești și a domniei lui Lu­­dovic XIV. Ști ns toate aceste, de la finea secului 18 arăta simțiment naționale domni în locuitorii Burgundiei, încăt nici o pro­­vinciă n'a dat patriei amenințate vataliene mai numeroase și de viața lor mai puțin cru­­țătoare. Acest pămănt nobile numai atunci a încetat a da Franței eroi, cănd Franța a încetat a se bate. Deopotrivă fructiferă și în cămpul literaturei și al sciințelor Burgundia pănă în zilele noastre produse nu­­mai de acele spirite, ale căror cutezare, stămpărată prin studiu și credință, n'a des­­prețuit nici odată conștiința și rațiunea. Ca să citez numai pe contimporani, Dom­­nilor, Dumneavoastră aveți să mulțemiți a­­celui pămănt pe D. Cuvier, care pururea și pretutindenea știu a fi mape; ne D Nodiep, care avu ghibăcia a remănea popular cu toată batb­ocura ce o arunca preste tote îngăm­­fatele fantasme ale secului nostru; în fine pe înțeleptul și bunul bărbat, al cărui scaun al ocupa sunt chiemat de Dumneavoastră D. Droit ca toți burgundezii, își iubia locul nașterei sale cu amore fidelă. El m'ar fi ținut de zeu, dacă vorbind de dănsul, n'aș fi vorbit mai întăiu de locul nașterei lui. Eu împliniiu bucuros această sarcină, căci și pentru mine Burgundia este un fel de pa­­triă. Ea este care după naufragiul pere­­rrei și al regatului me priimi în sinus; ea este care, deschizindu'și de la sine cărarea politică, ne a dat, Dumnevoastră, Dlor, oca­­siunea ca să vă aruncați ochii asupra mea, dar mie cutezarea ca să me bat după votu­­rile Dv. Mulțumind ei, vă pot mulțumi as­­toză mi Ds, pentru aceea că m'ați făcut să fiu părtaș de singura favoare ce am do­­rit'o, de singura alegere după care m'am bă­­tut, de singura destingere ce am dobăndit în cursul vieței mele. D. Droț ce născu la 1773 pn Besanson din una din acele familii de judecători, ale căror omeniă tradiționale, năravuri aspre, neatărnare însoțită cu o dosă bunicică de libertate compunea una din puterile de viață a­le vechei societăți franțeze. Dănsul era încă forte tener cănd a perdut pe mamă­­sa, tată seu, un bărbat evlavios și erudit, venă­­ educțiunei nu fără greutăți a fili seu. Un caracter hotărât mi­cerbicos arată încă din junnă pe Droț, că o să de­­vină odată moralist. Religiunea, pe care mai tărziu o mărturisi dănsul într'un tip atăt de nobil, pi însufla deocamdată (cum însuși ne p­ensne) numai un cea de ură și neplăcere. El iubia științele și avea chiar și ambițiune literară; însă șlendm­anul învățămăntului scolastic îl obosi. Ajun­­gănd la cursul filosofiei nu mai putut răb­­da, latina și silogismul a'a adus de tot în amețeală, și căpătă dela tată seu voie ași continua studiile în ochii părintești. Prima carte, ce a priimito din mările tată seu a fost „Tractatul despre metodă” de Decart. Pe această poartă intră Droț în filosofie, căltarea și pasiunea se d­uci înainte la onipat zilele Momentul n'a fost fericit; materialismul secului 18 domnia fă­­ră rival. Irreligiositatea era generale. Văn­­tul cel necurat, se pălea toate înainte de a desrădăcina tote, bătu preste ăst suflet

Next