Gazeta Transilvaniei, 1862 (Anul 25, nr. 1-102)
1862-01-13 / nr. 4
LA CRITIC’A DEIN „KORUNK.“ VI. Meritele romanului potu se fia fostu multe, foarte multe, sub flamur’a loru natiunale seau si sub cea ungureasca, inse anevolia seau foarte puținu fura recunoscute dein partea scrietoriloru magiari. Schurocz, pre care lu citeaza Criticulu, nu numai nu mentionéza pre romanu in descrierea batalielor portate de Ianculu in Transilvania si afara in contr’a turcului, ci nece in descrierea nefericitei bătălie dela Varna nece macaru cu una vorba nu atinge de romani, pre cumu se pote convinge oricene cetindu cu de amenuntulu descrierea acestei lupte temerarie la acestu autoru sarbedu in partea IV, capu 42 (Schwandtner Scriptores rev. hung. tom. I., pag. 255 seqg. ed. Wien, 1746 fol.) De mide, nu potemu sei, cumu acestu Criticu infalibile in istoria a potutu se ratecésca, menandu-ne la unu autoriu, care in asta parte e mutu ca pescele. Inse spre fericirea nóastra, ce nu se afla la Thurocz, se afla la altu istoricu, de si nu magiaru, de acea inse totu contemporeanu, pre carele chiaru si Pray in descrierea bătăliei dala Varn’a (Annal. reg. Hung, tom. III. pag. 25—31) l’urméaza, si inca in unele locuri dein cuventu in cuventu, dein căușele ce le aduce (totu acolo pag. 31, not. 1): Callimachus libr. III., ex quo malui, quam ex aliis depromere, turn quod magis singillatim res complexus est, turn quod non longe ab rebus gestis abfuerit, quippe anno 1496 in Polonia defunctus , itaque multis, qui pugnae interfuerant, synchronus. Hammer in istori’a imperiului othomanicu (lib. X, tom. I, pag. 349, ed. min.) scrie: ca Callimacu istoriculu a fostu secretarii regelui Vladislau si de fatia in batali’a dela Cunobiza, care o a descrisu si s’a vetematu la unu degetu, ci nu se pare a fi adeveratu. — Totu pre Callimacu a urmatu si Bonfiniu in descrierea bătăliei dela Varn’a, ca pre unu: Poeta nostri temporis insignis ac scriptor egregius (Dec. III., lib. VI); si asia nece bietii romani nu fura uitati. Er’ pre Thurocz numai Criticulu nostru l’a urmatu. Acestu scrietoriu de frunte, Ph. Callimacu (in cartea de rebus Vladislai, loc. cit. la Schwandtner totu acolo pag. 515) scrie: câ Huniadi despunendu ostile in campulu dela Varn’a, sîe si romanii oru nu sia asemnatu nece unu locu anumitu in oste, pentru câ asia mai usioru se potu alergă in totu loculu, unde se ar’ află de lipsa in cursulu bătăliei: Sibi autem cum Valachis nullum certum locum designavit, ut minime turbatis ordinibus, quocunqueres et periculum vocaret, accurreret, et nullum destinatum locum tuendo, omnia tueretur. Er’ in urma, după ce lupt’a fu pierduta, totu acel’asi scrie. (ib. p. 517): câ voliendu celu pusinu se scutia cadavrulu regelui cadiutu, Huniadi cu putinii romani ce mai remasera, se mai intepta inca una data si de a dou’a ora asupr’a turciloru, ci nepotendu reesî, in urma si elu se retrase la ai sei. Substitit paulisper Huniadianus, corpus regium, si fieri posset, recuperaturus, sed quum reliquis effusissime difugientibus, paucos admodum Valachos, qui remanserant, tam multorum impetum secum minime laturos intelligeret, ubi unum atque alterum conatum frustrări vidit, — ad suos retro se recepit. — Atata confidentia avu Ianculu in aceli patru milie de feciori romani, carii dedese principele României Vladu Draculea regelui Vladislau după ce nu i se accepta statulu de a nu se apucă la lupta avendu este asia puţina cu unu inimicu, carele si la venatu inca ese cu mai multi feciori, de cumu avea Vladislau atunci cu sene. Si eventulu arata, ca nu s’a instelatu in confidenti’a ce o puse in aceli fetiori, cari singuri remasera pana in capetu. — Testulu lui Callimachu se pote vedé citatu mai pre largu la P. Maioru (istor. de vncep. rom. ed. I., pag. 109 seqg.) Noi nu vomu se cercetamu aici, catu de derepta causa avu Ianculu de a tractă mai tardîu cu Vladu Draculea, cumu a tractatu, nu numai taliandu-lu pre elu, ci si pre filii lui si predandu tier’a romanesca, —■ inse ce barbatu a fostu acelu principe, si catu a pierdutu crestinetatea in uciderea lui, marturisesce totu Ph. Callimacu si in oratiunea catru Innocentiu VIII (ed. Hagensa 1533, fol. 19) cu aceste cuvente: Hue adde toties ductas totiesque inefficaces contra Valachos expeditiones, quae gens hodie in duas partes divisa, quarum neutra cum maxime floruit haud amplius, quam sexdecim armatorum milliam bella mittebat. Et tamen qui ex illis Bisserabi nuncupantur, longissimo tempore tam exiguis copiis omnem Turcorum vim, non modo sustinuere, sed saepissime etiam provocavere, priusquam intestina seditione partiti, et mutuo in semet saevientes, maximum ilium Imperatorem, et Ducem suum Vladislaum Draculam amisere. Quo orbi minim omnino non statim succubuisse. Ita tamen longe post venere in deditionem, ut leges suas omnes simul cum rebus, et poene libertatem retinerent. Moldavi autem licet in Euxini littore, amissis oppidis Moncastro et Licostomo, quorum illud in ostio Tyrae amnis, hoc ad Tyagolam paludem positum, interiora regionis suae nunc etiam retinent, et proximis annis tam magnas strages saepe Turco intulere, ut conctus sit demum Stephanum ipsorum Principem, — non armis sed conditionibus cedentem socium atque amicum appellare. Totu asia de amendoi scrie si F. Petanciu (de aggred. Turca, la Schwandtner loc. cit. pag. 871): Dracula enim cum paucis sed selectis militabus Mahumetum turcorum imperatorem potitum jam majori Valachia et ad minorem occupandam maturantem, hic (ad Vasilium castram, adecatn Vasluiu) ad secundam vigiliam noctis aggressus, conversum in fugum ad Danubium cum magna suorum caede et ignominia regredi coegit. Hic denique Stephanus Moldáviaé princeps Soleimanum bassam et ducem Romániáé sic prostravit, ut ex 30 turcorum millibus pauci admodum, qui forte veloctoribus equis insederant, evaserunt. — Asia au fostu acesti si alti principi ai romaniloru, pre carii scrietorii Europei seau-i ignoreza seau-i infiereza, candu eli, că si tanculu, au fostu murulu crestinetatei in contr’a Islamului. Vedi Engel Geschichte der Walachei tom. I. pag. 167 seqg. etc. Cu tote astea Criticulu si istoriculu nostru nu se indoiesce a cită una versiune rea a unui Bizantinu confusu anume Chalcocondyla, spre a adeveri: Cumu câ românii nece pana in seclulu XIV nu au datu vre unu esemplu de vertute demnu de a se trese in istori’a de TRANSILVANIEI. Mr. 4. ISrasiorii, 13. «famiariu 1819. Amilii AMA. Gazeta esse de 2 ori: Mercurea si Sambot’i, Feiea una data pe saptemana, — Pretiulu, pe 1 anu 10 £. v. a. Pentni tieri esterne 15 f. sun. pe unu &nu seu 45 doidieceri, or 3 galbini si 3 doidieceri mon. sunatoria. Pe prenuraera la postele c. r., si pe la DD. corespondenti. — Pentru serie ad. de 10 Torbemari seu mici inserate se Ceru 8 Cr. Tacs'a timbrata e 30 er. defiacare publicare. Fara depunerea acestui pretiu inainte nu se voru mai primi publicări.