Gazeta Transilvaniei, 1882 (Anul 45, nr. 1-152)
1882-02-14 / nr. 19
grena „Glas Demogorita“ : „Sfătuiu datu Austriei, de a ocupă Muntenegrulu si a ne răpi libertatea, pastrata de noi in timpu de 5 secule nu e o idea rea, dér’ e forte periculósa. Austria se faca bine si se se gandeasca, că asie ceva nu se poate face tocmai asie lesne, ca Muntenegrenii sein se se apere, ca niciodată si nimeni n’a pututu se ocupe Muntenegrulu, ca nu soldați austriaci, dér’ nici bravii Turci, avendu in fruntea loru pe intrepidulu Suleiman, n’au pututu face drumulu celu de duce ore de la Nicsici la Spuz decătu intr’o septemana de dîre si perdiendu siese mii de omeni. Austriacă n’au decătu se poftésca căci noi ii asteptamu!“ Despre calatoria lui Gambetta in 11 ai’a s’au formatu deja multe legende. Amicii sei spunu misterioșii, că are se aduca mari servicii Franciei, că spera a face pe guvernulu italianu se recunóscu tractalalu din Bardo, că Crispi l’ar’ fi presentatu regelui Umberto si e vorb’a de o aliantia. Pete de Gambetta se fi fost mai fericitu acum, decătu ca ministru. Inca nici pena adi ordinea nu sa pututu restabili in Iran d’a. Spre a ne face o idea cătu au de lucru tribunalele in acea provincia nefericita mentionamu, că sunt de resolvatu 70,000 procese contra turburatoriloru incendiatoriloru, etc. Pentru neplat’a arendii s’au expulsu 2000 arendasi numai in ultimele trei luni ale anului espiratu. Siansele unui resbelu cu Russi’a După ce a aratatu că unu resbelu intre Austri’a si Russi’a va fi neevitabila, deca se va continua politic’a de ocupatiune, „Neue freie Presse“ cumpanesce siansele unui resbelu eventualii cu Russii. „Nu este nicidecum asié de sigura“, dice numit’a foia, „că in casulu unui confiictu russo-austricu Germania va sari in ajutoriulu nostru. Se nu fima sentimentali. Russia se va feri fara indoiela de a ataca deodata pe Austri’a si Germani’a. Panslavistii poate se fantaseze multe, dér’ guvernulu russescu se va feri de a provocă si pe Germani’a. „Dér’ deca Germani’a nu va fi atacata, putemu se admitemu cu siguritate amesteculu ei in duelulu austro-russescu ? Simpathiele Germaniei voru fi pe partea nóstra dér’ de aci pena la mobilisarea puterei armate germane este multu. Germani’a nu se va incurca intr’unu resbelu mare de dragulu Austriei. Alianti’a „nescrisa“ dela 1879 nu o silesce a dă Austriei ajutoriu militariu sub ori si ce impregiurari. Principele Bismarck face politica reala nu se infierbenta asie usiora. Ni se pare că in casa candu Russi’a ar’ atacă Austri’a, Bismarck isi va indrepta privirile numai spre occidentu si ’si va dice, că Germani’a trebue se ’si păstreze fiacare soldatu ce ’lu are, pentru a fi asigurata in contra Frangiei. In amilii 1870 Russi’a s’a aratatu amicabila fagîa de Germani’a si cercurile oficiale din Berlin incă n’au uitatu de acést’a Afara de acést’a Bismarck a mai declarata, că Germani’a n’are mari interessé in Orienta. Pe Austri’a si Russi’a le desbina inse tocmai cestiunea orientala. . . In Russi’a — adauge „N. Fr. Pr.“ — nu se presupune nicidecum că Germani’a va sari in ajutoriulu Austriei. Acest’a o dovedesce si Skobelev, care s’a grabitu a’și luă indereptu toate cuvintele, cari au pututu vatamă pe Germani’a. Elu n’a gasitu inse nici măcaru unu cuventu de scusa pentru atacurile contra Austriei, der’ a revocatu seu a tagaduitu tóate espressiunile, cari puteau vatamă pe cei dela Berlin. Miscarea panslavista si ur’a „vechiloru Russia e indreptata numai contra Austriei... Trebue se ne dedlamu cu ide’a că avendu unu duelu cu Russi’a, Germani’a va observă numai o binevoitoria neutralitate, pe candu poporele peninsulei balcanice ne-ar atacă pe la spate. Monarchi’a nostra ar’ ajunge intr’o situatiune forte critica. Datori’a unui politicii patrioticu austriacu este dér’ de a lucră din tóate puterile că se nu isbucnésca resbelulu, de care se vorbesce de vre-o optu dîle. Momentulu actualii ar’ fi forte favorabilu pentru Russi’a. De aceea strigu fanaticii de tagm’a lui Skobelev asie de multu după resbelu. Declarările foiloru oficiale russesci sunt insuficiente- Déca generalulu Skobelev a primitu dela Tiarulu ordinulu se se reintorca la Petersburg, acést’a se poate privi numai că o aten tau Manifestu au Crivoscianiloru. „Pester Llyod“ ne spune că „Vorstadt Ztg.“, din Vien’a, a fost oprita de politia pe diu’a de 14 Februariu pentru că a tipărită unu Manifestu pe care ’la publicații comitetulu centralii alu insurgintiloru. Din acesta Manifestu •— dice „Pester Lloyd“ — reiese intr’unu chipu neindoiosu ce ilusiune gresita isi facil persoanele conducetoare ale armatei candu conteaza pe amiciti’a Russiei si pe neutralitatea micelora state slave. Insurgenții, după cum reiese din Manifestu, sunt petrunsi de firm’a convingere, că Russi’a, Serbi’a si Muntenegru ii voru ajută. Ei au instituitu unu guvernu provisoriu sub voivodulu din Muntenegru Lazar Socia si fiacare banda de insurgenţi are unu steagu muntenegrenu, ce porta vechi’a coroana a lui Dusianu Proclamatiunea adresata cătra toti locuitorii din Boche, Hertiegovin’a si Bosni’a e urmatori’a: In numele a totu puternicului Dumnedieu! Ajuta-ne marele Domne alu dreptăţii! Corpuri puternice de trupe imperiale vinu contra nóstra cei din Crivosci’a si Hertiegovin’a. Intreg’a lume isi arunca privirile ei asupra stanciloru si muntiloru nostri si voiesce a sei caus’a acestei mari concentrări de trupe. Nimenui nu-i sunt necunoscute căușele erudîmeloru din anulu 1869. Guvernatorele Wagner ni se presintă spre a ne impune „Landvvehrulu“ (serviciulu inarmat’a teritoriala) Noi ’i diseramu : Da ne voia a ne arunca la piciorele a totu puternicului imperatu si alu ruga se si arunce milostivii sei ochi asupra miseriei nóastre. Wagner ne retusa totulu si repedi contra nóstra o armata. Tomn’a trecuta veni la noi guvernatorele baronulu Rodich, de asemene spre ne impune „Landwehrulu“ ; si de astadata ilu regiru''“ "“-astepte, ’i ceruramu se ne comunice caus’a acestei mesuri si se no o esplice, de vreme ce noi nu putemu primi cu nici unu chipu „Landwehrulu“ din caus’a relatiuniloru nóstre economice si de viétia. Guvernatorele Rodich primi cererea nóastra, dér’ guvernulu din Vien’a o respinse. Guvernatorele baronulu Rodich, prin professorele Risto Govacii, ne ordonă pentru cea din urma ora se primimu „Landvvehrulu“, dér’ ’i declaramu categoricu ca ne vomu opune recrutarei pentru „Landwehr“ si că ne vomu lupta cu armele in mani pena la morte contra oricarei încercări d’a ne sili la serviciulu militaru. Ne-amu luatu înapoi tier’a dela Turci cu armele in mâni, republic’a venetiana a respectatu drepturile nóstre si Austro-Ungari’a, prin pacea dela Knezlac, ne-a confirmatu privilegiile. Locuitorii de prin orasie s’au supusu serviciului pentru „Landwehr“, ei au scule si institutii de crescere, guvernulu a facutu ceva pentru ei. Dati-ne mai antaiu isvore de crescere si hrana si vomu ii gata a ne sacrifica sângele si vieti’a contra oricărui inimieu. Pe candu asteptamu inca respunsulu professorului Covaciei, ne sosesce scrrea despre venirea episcopului Ierosimu Petronovici care avea din partea baronului Rodich insarcinarea de a ne imdemna se ne supunemu la serviciulu militariu. Se vede că cineva ’la facutu pe baronu se créda că acést’a midibeire ar’ puté se aiba unu mai bunu succesu de cătu aceea a professorului Govacici. Dér’ noi, intr’o întrunire luaramu otarirea ca se inchiderau bisericele si se gonimu pe episcopulu nostru. In urm’a acestei decisiuni a nóstre, ministeriulu din Vien’a luă otarirea de a ne nimici, din care causa baronulu Rodich fu departatu si se tramise contra nóstra veselulu baronu Iovanovici care, in a doo’a espeditiune din 1869 contra noastra, fu greu ranitu de puscile si iataganele noastre. Stâncile si prepasthiile noastre ’lu voru vede din nou ca comandante alu trupeloru austro-ungare, der’ d. baronu si guvernatore alu Dalmației se se gandeasca bine, că deca va cade in manile noastre, nu va mai revede soarele, ci ’si va găsi mormentulu in stanei. Baronulu Iovanovici a olaritu, ca pe noi si pe aliații nostrii din Hertiegovin’a si Bosni’a se ne nimicesca cu forti’a brutala militară a unui Stătu mare si se ne sileasca a renuntia la aspiratiunile noastre spre libertate. In casa candu vomu remané cu totii morţi pe campulu de bataia, atunci fraţii nostri din Muntenegru, Hertiegovin’a, Bosni’a, Serbi’a si Vechea Serbia ne voru resbuna, si Statele balcanice, impreuna cu marele imperiu alu tutor Rusiiloru, isi voru mesura fortiele loru militare si poporale cu trupele austro-ungare. Noi nu ne putemu mesura nici cu armele, nici cu armatele austro-ungaro-germane, dér’ Dumnedieulu dreptății este cu noi. Statele nationale simpatiseaza pentru dreapt’a noastra causa, toate popoarele iubitori o de libertate ne voru sprijini moralminte si materialminte. Naţiunea angleza este, supt marele liberalii si barbatu de statu Gladstone, pentru liberarea tuturoru poporeloru dela Balcani de sub dominatiunea străină si brutala. Imperatulu rusu Alesandru III si primulu seu consiliaru, autorulu păcii dela San Stefano, generalulu Ignatieff, sunt cu totulu pentru lupt’a nóstra pentru libertate. Principele Nikita alu Muntenegrului, sub a cărui comanda suprema am luptatu trei ani in contra Turciloru, este căstigatu pentru sprijinulu si ajutorulu nostru militaru. Declaramu: Iovanovici! sângele care va curge pentru întărirea drepturiloru nóstre si pentru liberarea definitiva a tuturoru Serbiloru, se cada asupra t’a si asupra aceloru cari te-au tramisu la acesta lupta de desperare. Fratiloru din Bosni’a, Hertiegovina, Dalmati’a, Serbi’a, Muntenegru si Vechea Serbia! Curagiu si rabdare, urmati-ne locuitori ai muntiloru din Crivosci’a si Hertiegovina de Sudu spre a aperă drepturile naţionali! Salutare fratiloru dela Nev’a si dela marea Negra! Salutare Bulgariloru, Serbiloru, Rusiloru si tuturoru Slavdom. In numele a tot-putintelui! Dumnedieule alu dreptăţii, Tu ne vei sustiene!ţiune fagia de Germani’a, care nu’lu putea vedé bucuroşii in Paris, nu este inse o satisfacţia pentru Austri’a. Bine face guvernulu austriacu, că tace, căci Skobelev si sogi dorescu resbelu si ar’ salută cu bucuria o nota aspra austriaca adresata cabinetului russescu; din parte-ne — încheia ,N. Fr. Presse“ — dorimu a trai in pace cu toata lumea si cu Russi’a si nu vomu incetă a-o aperă, pe căta vreme se va putéa sustiené cu onoare. Raportu asupra proiectului de lege pentru incuragiarea industriei nationale. Domniloru deputaţi! Secţiunile adunarei cercetandu proiectulu de lege pentru incuragiarea industriei nationale, infagisiatu de D. P. S. Aurelianu, si sustînutu de mai multi deputaţi, l’au admisu, numindu delegaţi pe D-nii: Pantazi Ghica, Martianu Emanoilu, Moruzi Dimitrie, Aurelianu P. S. Chenciu Panaitu, Burileanu Michailu, Balanescu Grigore.’ Comitetulu delegatiloru in majoritatea membriloru, cercetandu din nou acestu proiectu, au alesu raportoru pe subsemnatulu. Delegaţii sectiuniloru, interpreți fideli ai semtiementeloru si ideiloru D-vóastre, au recunoscutu d’impreuna cu proprietorulu proiectului, că intemeiarea unei industrii nationale este o cestiune vitala pentru tiera noastra ; că pentru a ajunge la acestu sfârsitu, suntemu datori a ne impune toate sacrificiile permise de midilecele nóstre. O data necesitatea semtita de noi toti semtita de intregulu popom romanu, se nasce întrebarea cum trebue se incepemu ? Cu alte vorbe, ce programa se adoptamu pentru intemeiarea industriei in tier’a nóastra. Eu unulu credu, si credinti’a mea este împărtășită de comitetulu delegatiloru, că in materia de organisatiune economica trebue se se tiena sema mai antaiu de diferitele impregiurari proprii poporului, alu dneilea, de esperienti a Stateloru mai înaintate. Cu privire la impregiurarile in care se afla poporulu romanu, scimu cu totii că, din caus’a starei noastre politice si sociale, naţiunea romana, in contra vointiei sale, a fost tienuta in locu. Nevoita se’si apere naţionalitatea si esistenti’a, ea a trebuitu se sacrifice acestora duce bunuri supreme toata activitatea si toata inteligenti’a s’a. De alta parte, legata economicesce prin a totu puternici’a Europei de Imperiulu Otomanu, tier’a nóstra nefiindu stapana deseversita la sine, a trebuitu se îndure, cu voia fara voia, tractatele încheiate de puterile Europene cu Turci’a. încercările făcute, după timpu, pentru a întemeia fabrici, au fostu lovite si strivite de concurenti la necrutiatoria din afara. In zadaru atăti Romani s’au inesteatu se fabriceze in tiera postavuri, pânzeturi, pielărie, sticlărie, luminări Stearine, chartia si alte producte, căti va ani de esistentia si stabilimentele pereau ca din seninu. Aci langa noi se desvoltă industria in toate ramurile sale; Brasiovulu si Sibiulu ne procura suma de fabricate; la noi inse, nici o fabricațiune nu putea se prindă rădăcină. Si nici că putea se fia intr’alt felu. Cum era oare se se intareasca industria, in tiér’a noastra, candu ele nu erau ocrotite prin nici o mesura? Cum putea se esiste fabrici intr’o tiéra, unde comercialu era cu totulu lîberu si unde guvernele, după timpu, nu au acordatu nici o incuragiare fabricateloru indigene ? Prin puterea impregiurariloru politice am fost dert tînuti in locu in aceea ce privesce intemeiarea industriei. Candu, după lupte nesfarsite, amu reusitu a ne asigura autonomi’a, desi amu simtitu cu totii ca tari’a acestei autonomii trebuie se fia asigurata intre altele printr’o constituire economico-nationala, desi eram incredintiati că organisatiunea statului Romanu va fi siubreda, pe cătu timpu nu va fi rezimata pe desvoltarea avutiei nationale, si prin urmare, pe intemeiarea industriei, a trebuitu se ne resemnamu, se rabdamu in noi, pentru ca alte interesse de-o ordine superioara reclama toata activitatea noastra. Era vorb’a de a recapeta vechi’a independintia a Statului Romanu, de a scapă odata de acea suzeranitate căreia tier’a acesta datoresce atâtea amarine