Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1885 (Anul 48, nr. 145-289)
1885-10-09 / nr. 225
SOIRILE PILEI. Totu calumnii au ffostă și scirile alarmatoare din Ighiu și Zlatin date de foile unguresei. »Kol. Köz.« le desminte. Vorba e, că acii calumniandu și mâne desmințindă, fi-voră spălate fețişarele foilor .patriotice?« Nu credem, e grósa obrăznicia cu care se înfiereazá. —0— Nesăbuitulă .Ellenzék* scrie, că înveţătorulu şi cantorulă [din Cluşiu I. Mureşanu, care a »vândută Joia trecută aspiraţiunî irredentiste în piaţa Cluşiului« — aşa se esprimă coada cosutistă — a fostă condamnată de judecătoria de cercă a oraşului la o săptămână arestă şi 10 fl. amendă. Foia calomnielor. Z'cea că de aceea s’a condamnată numai la atâta, fiindă că însuşi cumpărătorulă cartofiloră, jidovulă Allenberg, s’a rugată de judecătoriă, ca să dea o pedăpsă câtă mai uşoră. Sentinţa dovedesce, că alarma dată despre ameninţările numitului învăţătoră la adresa Unguriloră a fostă o calumniă ellenzekiană. Adevăratulă motivă ală condamnării faia calumnieloră nu ’lă spune, se vede că nu se potrivesce de locă cu ce scrisese. Grosă obrază. —0— Din Pesta se anunţă: »Deorece proclamaţiunea .României iredente s’a îndrodusă în scrisori particulare şi încâtva a isbutită d’a provoca mişcare între Românii din ţările ungureşei, ministrulu de justiţia pentru împedecarea celeia a adresată tuturoră tribunalelor, o ordinaţiune circulară, ca scrisorile suspecte ce vină din România se se examineze. Tribunalele sunt provocate să delege în acestă afacere judecători de instrucţiă, şi magistrilor poştali li s’a impusă datorinţa d’a preda astfelă de scrisori judecătorului de instrucţia în timpă de 24 de ore. Judecătorulă de instrucţiă primesce autorisaţia d’a deschide fără întârziere scrisorile ce i se presintă şi în casă de lipsă să oprască a fi înmânate. Procuraturile tribunalelor facă propunerile lor cu privire la delegarea judecătorilor de instrucţii şi tribunalele iau hotărîrî în acăstă privinţă. Procuraturile, afară de trei, anume cela din Zălău, Becichereculă mare şi Lugoşă, şi-au trimisă propunerile lor procuraturei supreme regale."0— Ar crede cineva, că Maghiarii se gândescă numai la maghiarisarea Ardealului, Bănatului, Maramureşului, Crişanei ş. a. Dar peninsula balcanică unde rămâne? Coloman Szekrenyessy a eșită la ivală cu idea, că și aceasta trebue maghiarisată. Intr’o broșură apărută de curăndă, elă pledeaza, că Ungaria trebue se ocupe toate țările balcanice pănă în josă la Balcani, adecă și Muntenegru, Serbia, Serbia vechiă ș. a. spre astă pănă la Sofia. Aceste țări trebuescă împărţite în optă voivodate, guvernare absolutistică pănă la complecta loră maghiarisare şi administrate de magnaţi unguri ca domni feudali. Acesta’i marele plană în trăsuri generale. Se vede că marele strategă ală maghiarisării nu cunosce fabula: »Brusca şi Boală.* —0— »Luptătorulă« Z'cesc& în Ziua de 1 Octomvre, tribunalulă de Putna a avută să judece 12 procese de divorță. Toate aceste divorțuri suntă intentate de cătră sexulă celă slabă, celă frumosă cum s’ar zice, și pe motivulă că le place să trăiască în libertate. Se vede treaba, că femeile de astăzi voră să se emancipeze cu totulă. Jugulă căsătoriei li se pare greu, eră celă ală concubinagiului ușoră. Z*ce „Resboială.« Ce e dreptă, societatea face progrese imense; se consolidăză pe fiecare Zi! —0— Institutulă Vautier, care esistâ în Brașovă de'30 de ani, s’a distinsă de cătră Maiestatea Sa monarchală decorându-se directarea lui cu „Crucea de aură pentru merite." Acesta decoraţiune s’a înmânată d-şorei Vautier de cătră prefectură comitatensă în sala de şedinţe a representanţii oraşului Joi în 8 Octomvre st. n. Felicitămă şi noi pe d-sora directoare cu atâtă mai vertosii, cu câtă meritele d-ei se referă mai cu semă la educaţiunea eleveloră de naţionalitate română, căci aceste au fostă totdeauna în majoritate preponderantă. —o— Vineri nóaptea trenulu accelerată ce venea dela Cluşiu spre Braşovă a suferită o sguduitură aşa de tare, înoată conducătorulă maşinei a trebuită să opresca treculă. Nisce băieţi, cari păsceau boii la câmpă, au fostă răsturnată ună lemnă mare pe sine. Nu s’a întâmplata nici o nenorocire.0— Camera de comerţă şi industria din Braşovă, cu privire la emisiilă ministerului imperială de răsboiu c. r., aduce la cunoscinţa cercurilor interesante, că procurarea de pături de orna, de vară şi de cai în anul 1886 pentru armata c. r. se va face pe calea concurenţei generale prin oferte înscrisă. Ofertele, ce au să se facă în sensulă incunosciinţării date de ministerulă imperială de răsboiu c. i. au să se înainteze spre înregistrare la ministerulu imperială de răsboiu pănă la 30 Noemvre a. c., 10 ore a. m. Incujnosciinţarea, în care se cuprindă datele despre cantitatea de predată, calitatea, condiţiunile contractului ş. a., se poate vedea în cancelaria camerei de comerţă şi industrie din Braşovă. Afară de aceasta, s’a înmânuată câte ună exemplară reuniunei industriale din Braşovă, Sibiiu şi Sighişora, precum şi magistratului orăşenescă din Kézdi- Oşorheiu, şi prin urmare se poate vedea şi acolo. Lupta dreptăţii contra fărădelegilor!!. (Apendice la prigonirea profesorului Lucaciu în Sătmară Nr. 103 din »Gazetă.«) Domnule Redactoră! Vă rogă a da locă în preţuita vGazetă« urmatoarelor acte cari potă servi de oglindă pentru ilustrarea justiţiei din acestă stată poreclita constituțională, și ne arată în ce modă se respecteaza legile de cătră Ungurii »patrioți.* I. Nr. 349 ad. ord. — 1885. Boros Bálint, membru alu consiliului orășenescii, avendu în vedere, că Dr. Vasiliu Lucaciu, fostula profesorii gimnasială, s’a înfățișată în sala adunărei orăşenesci şi a cuprinsă locă între membrii acestei corporaţiuni, se adreseză cătră primarul oraşului ca cătră preşedintele adunărei cu întrebarea, deci Dr. Vasiliu Lucaciu, fostula profesoră gimnasială, în urma dispunerei jurisdicţiunei interne este verificată ca virilistă, și deca față cu hotărîrea adusă în 6 Iuliu a. c. sub Nr. 259, prin care adunarea dechiară, că pe numitulă Dr. V. Lucaciu pănă atunci nu-lă vede bucurosă în mijloculă său, pănă când nu se va purifica, de acusările publice rădicate contra patriotismului său, în fine decâ i s’a comunicată acesta mai de multe ori amintitului Dr. Vasiliu Lucaciu? După ce primarulă-președinte, ca răspunsă la interpelațiunea susă citată dechiară, că hotărîrea din întrebare s’a comunicată numitului domnă, interpelantele fice, că în aceste împrejurări doresce a face o propunere cu privire la causa cunoscută a d-lui Lucaciu și voiesce ca să și fie resolvată. Intreaba deci, dăcă numitulă domnă, care personalminte este interesată, poate fi de față sau nu la desbaterea acelei propuneri. Punându-se întrebare în aceasta direcțiune din partea preşedintelui, adunarea unanimă răspunde cu nu. Primarul- preşedinte provoca pe Dr. Vasiliu Lucaciu să paraseasca sala, — după ce i-sa denegată cuventula unanimă, părăsesce sala declarândă: „Acuşi mă voiu reintoarce.“ După depărtarea d-lui Dr. V. Lucaciu, îşi presentă Boros Bálint propunerea insinuată, înainte de toate face o reprivire propunatorulă, asupra ţinutei Românilor, manifestată de presintă şi între aceste şi asupra causei d-lui Lucaciu. Atitudinea lui provocatoare şi acusările rădicate contra lui, ca contra unui nepatriotă, de cari nicidecum nu voesce a se curăţi, au adusă cu sine hotărîrea, de sub Nr. 259 din 6 Iuliu a. c. Atunci când comitetulă orăşenescă au făcută declararea, că pănă ce Dr. Vasiliu Lucaciu nu se va purifică de acusările ridicate contra lui, pănă atunci nu-lă poate primi bucurosă şi nu-lă vede bucurosă în cerculă său, adunarea a fostă în acea convingere, că mnă amă cultă faţă cu o asemenea hotărîre, care este de natură eminentă, socială, şi care faţă de densulă s’a adusă într’o formă de totă cruţătdre, îşi va fi cunoscândă datorinţa sa, şi va fi înţelegendă ponderositatea ei. Nutrita speranţă nu s’a împlinită, Insă căci în locă, de a satisface condiţiunei sale Dr. Lucaciu a fostă destulă de îndrăsneţă de a se presentă în acesta adunare. Avendă în vedere că a renunţată la postură de profesoră la Lonşotă, unde a fostă numită de guvernă în urma repăşirei sale (dela Sătmară); avendă în vedere că din interesulă legâturiloră secrete, a primită staţiunea cu beneficiulă preoţescă de Sisiesci, perdându-şi dreptulă legală, pe basa căruia i s’a stabilită cvalitatea de virilistă din partea guvernului; avenda în vedere mai departe, că déca vomă abstrage, dela aceste împrejurări şi vomă voi se păstrămă curăţenia simţământului morală cum proclamaţiunea îndrăsnaţă a irredentei valahe provoca la reacela, incendiu şi ucidere contra ungurismului, proclamaţiunea care numai mai nainte ne a vătămată pănă la sânge, considerândă, că amicii acestei irredente suntă destulă de audacî a veni şi în corporaţiunea representanţilor societăţii maghiare şi a-o insulta cu tóata îndrásnéala, din toate aceste considerante propune, ca în puterea datorinţei morale ce-o are faţă cu decisiunea adusă în 6 Iuliu sub Nr. 259, care a fostă primită ca co- FOILETONU, Sereanu şi Doreanu. (Poveste de I. P. Reteganulu.) Zice că a fostă odată ca nici odată, că de n’ar fi fostă nu s’ar povesti, că doră nici eu nu-să de când cu poveştile, ci să mai dincoace c’o Zi—două, mai dincolo cu vre-o nouă. A fostă odată ună Imparată, der apoi se sciți că a fostă Imperata, nu tândală, și avea o Imperateasa atâtă de frumosă, încâtă și stelele de pe ceră se temeau a se uita la ea, de frică că o voră deochia. Apoi câta era de frumosă, atâtă era și de pretinosă, numai ceva cam mărăță; der nici nu-i sta rău, că dară de aceea era ea imperátésá. De altcum și ea era femeiă și, ca toate femeile, cam poftărâță. Odată viseazá noaptea, că ea mânca peste, și diminața și trimite pescarii să-i aducă pesce. Ce nu ar face cei mai mici, numai se implineasca voia celoră mai mari? încă le pare bine când le potă împlini voia. Aşa bieţii pescari luară de-a rândulă, unii apele curgătoare, alţii apele stătătore, şi alţii alergau cinară la mare, care de care se grăbi a aduce pesci mai frumoşi şi mai în grabă. Totuşi numai unuia putu veni mai ântâiu, şi ceilalţi după aceea. Celă dintâiu pescară aduse numai ună pesce, o mréná de aură. Când o veni ímpérátésá, i se umplu inima de bucuriă și cinsti pescarului duci bănuți să-șî ia tutună (tăbacă.) ! Apoi dete mréna la bucătăresă sé i-o gátescá, colea domnesce, ca pentru o ímpérátésá, se o fiarbă în borșii proaspete și să i-o aducă caldă pe masă. Bucatareasa, care era țigancă, se pricepea bine să facă mâncările după gustulă împărătesei, și făcu ea chiară după cum căpătă poruncă, apoi intra în curtea împărătesei cu peșcele gata. Și mânca impărátesa și atâtă de tare îi plăcu, încâtă ar fi mâncată toata mréna, dar temându-se să nu-i fiă reu după ea, lăsă puţină bucătăresei. Şi mânca şi bucataresa, şi şi ei îi plăcu forte multă, că dară mréna nu-i fie ce pesce! Şi adună apoi oasele frumuseți! şi le dédu unei căţăluşe să le mănânce, şi mânca căţăruşa oasele toate, şi şi ei așa de multă ii plăcură, încâtă mai oară intreaga se totă lingea pe buze. Der povestea numai de aci se începe! Impărátésa v’am spusă, că era foarte frumosă, der trebue că era și foarte tânără, căci sciți Zicala: copii buni și babe frumoase nu se vede nici rară, necum desă?! Dreptă, că împărátéasa nóastra din poveste era tânără, nici nu avuse copii pănă atunci. Şi cum mânca mréna aceea, se simți grea, împovărată; totă asemenea se simți şi bucatáréasa, ţigana; căţăruşa încă porni grea de când mâncase oasele Nu trecu multă după aceea şi înălțata imperátésá era mamă; născ îi adecă ună pruncuță ca ună îngerașă de frumosă și cu părulă de aură. Fiindă că îlă născuse seara, îi puse numele Sereană. Numai decâtă în dimineața urmatore nascu și jupneasa bucătărăsă țină copila chiară ca ală împărătesei, și fiindă că-lă născuse diminăța în Zori de Zi îi puse numele Doreanu. Colo cam cătră amé ei feta cățâuia patru cățăi frumoși cu pera de aură. Totă lumea vedea, că aci este ce este, adecă s’a întâmplata ce s’a întâmplată. Și toate erau voioase de feții loră și toate îi iubeau de o potrivă de multă și la fiecare i se părea că ală ei e mai frumosă. Ală împărătesei însă cu greu credă că ar fi fostă omă în lume să lă deosebéscu de ală bucătăresei, póate aşa dară deca ar fi spusă ei care ală cui este. Dar minunea, minuniloră! Pruncii acei duci, adecă ală împărătesei şi ală bucătăresei nu supseră decâtă ori şi îndată au luată arme şi şi-au chemată cei patru cățăi și hai la vânată. Și le era lesne să mérgá, că dară de aceea erau năzdrăvani. Imperátésánsé, ca femeile, nu prea vedea cu ochi buni pe bucătarăsă de când avuse copilul ei, cu deosebire căci era țigană, er copilulă era întru toate ca ală ei. Dar ca totuși se scie lumea care-i fiulă împărătesei și care ală țiganei, ceru sfată dela o babă, că ce are de făcută ? Baba ca toate hărăncile de fermecătore, sfătui pe Impérátésa ca, îndată ce va veni copilulă acasă, să-lă înfiereze cu ună fieră roșu în frunte ca să-lă cunoască toatá lumea și ea. Și ascultă impératésa de babă, și băgă mă fieră în focă și când veni copilulă acasă, ilă apăsă în frunte ca mnă sigila; de bună séama că copilulă nu asciută gândulă mamei sale, că altcum poate se păzea. Când îlă fripse însă cu fierulă în frunte, țâpoti de durere și îi z'se: .Maică iți stricași noroculă, că pe mine atâta me mai vezi!* Apoi merse şi chemă pe frate-seu şi pe cei patru căţăi şi dute dorului, nici nu se mai uitară înapoi. Şi s’au dusă acei duoi fraţi multă lume împărăţia, ca D*Zeu se ne ţtă, că cuvântulă din poveste, mai nainte este, mândră şi frumosă, s’ascultaţî și d-vostră. Și s’au dusă pănă la nisce cruci de dramă, acolo s’au oprită au mai vorbită puțintelă, și apoi scoase Sereană din buzunară o naframă (batistă) albă și o dete lui Doreanu Zicându-i: »Când vei vedea tu frate trei picături de sânge pe năframa aceasta, atunci se sei că suntă mort fi şi se vii în urma mea să me cauți.“ Apoi sâ’mbrăţişară şi se sărutară, despărţindu-se amânduoi in două părţi şi luândă fiecare câte duci câni cu sine, unulfi pe ,Ne aude,« şi »Ne vede,« altulă pe .Ne uşoră ca vântulă« şi »Ne greu ca pământulă,» căci aşa puseră ei numele la cânii loră. Și s’a dusă fiecare înainte pe drumulă pe care apucase. Sărilă ajunse pe drumulă său pănă pe înserate chiar în marginea unei păduri. Aci stătu locului, adună lemne şi găteje şi făcii mă focă mare, că amnară, cremene şi iască avea de acasă. După aceea