Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1885 (Anul 48, nr. 145-289)

1885-10-09 / nr. 225

SOIRILE PILEI. Totu calumnii au ffostă și scirile alarmatoare din Ighiu și Zlatin date de foile unguresei. »Kol. Köz.« le desminte. Vorba e, că acii calumniandu și mâne des­­mințindă, fi-voră spălate fețişarele foilor­ .patriotice?« Nu credem­, e grósa obrăznicia cu care se înfiereazá. —0— Nesăbuitulă .Ellenzék* scrie, că înveţătorulu şi cantorulă [din Cluşiu I. Mureşanu, care a »vândută Joia trecută aspiraţiunî irredentiste în piaţa Cluşiului« — aşa se esprimă coada cosutistă — a fostă condamnată de judecătoria de cercă a oraşului la o săptămână a­­restă şi 10 fl. amendă. Foia calomnielor. Z'cea că de aceea s’a condamnată numai la atâta, fiindă că însuşi cumpărătorulă cartofiloră, jidovulă Allenberg, s’a rugată de judecătoriă, ca să dea o pedăpsă câtă mai uşoră. Sentinţa dovedesce, că alarma dată despre ameninţările numitului învăţătoră la adresa Unguriloră a fostă o ca­­lumniă ellenzekiană. Adevăratulă motivă ală condam­nării faia calumnieloră nu ’lă spune, se vede că nu se potrivesce de locă cu ce scrisese. Grosă obrază. —0— Din Pesta se anunţă: »Deorece proclamaţiunea .României iredente s’a îndrodusă în scrisori particulare şi încâtva a isbutită d’a provoca mişcare între Românii din ţările ungureşei, ministrulu de justiţia pentru împe­­decarea celeia a adresată tuturoră tribunalelor, o ordi­­naţiune circulară, ca scrisorile suspecte ce vină din Ro­mânia se se examineze. Tribunalele sunt­ provocate să delege în acestă afacere judecători de instrucţiă, şi ma­­gistrilor­ poştali li s’a impusă datorinţa d’a preda astfelă de scrisori judecătorului de instrucţia în timpă de 24 de ore. Judecătorulă de instrucţiă primesce autorisaţia d’a deschide fără întârziere scrisorile ce i se presintă şi în casă de lipsă să oprască a fi înmânate. Procuraturile tri­bunalelor­ facă propunerile lor­ cu privire la delegarea judecătorilor­ de instrucţii şi tribunalele iau hotărîrî în acăstă privinţă. Procuraturile, afară de trei, anume cela din Zălău, Becichereculă mare şi Lugoşă, şi-au trimisă propunerile lor­ procuraturei supreme regale."­­0— Ar crede cineva, că Maghiarii se gândescă numai la maghiarisarea Ardealului, Bănatului, Maramureşului, Crişanei ş. a. Dar peninsula balcanică unde rămâne? Coloman Szekrenyessy a eșită la ivală cu idea, că și aceasta trebue maghiarisată. Intr’o broșură apărută de curăndă, elă pledeaza, că Ungaria trebue se ocupe toate țările balcanice pănă în josă la Balcani, adecă și Munte­­negru, Serbia, Serbia vechiă ș. a. spre astă pănă la So­fia. Aceste țări trebuescă împărţite în optă voivodate, guvernare absolutistică pănă la complecta loră maghiari­­sare şi administrate de magnaţi unguri ca domni feudali. Acesta’i marele plană în trăsuri generale. Se vede că ma­rele strategă ală maghiarisării nu cunosce fabula: »Brusca şi Boală.* —0— »Luptătorulă« Z'ces­c& în Ziua de 1 Octomvre, tribunalulă de Putna a avută să judece 12 procese de divorță. Toate aceste divorțuri suntă intentate de cătră sexulă celă slabă, celă frumosă cum s’ar zice, și pe mo­­tivulă că le place să trăiască în libertate. Se vede treaba, că femeile de astăzi voră să se emancipeze cu totulă. Jugulă căsătoriei li se pare greu, eră celă ală concubinagiului ușoră. Z*ce „Resboială.« Ce e dreptă, societatea face progrese imense; se consolidăză pe fie­care Zi! —0— Institutulă Vau­ti­er, care esistâ în Brașovă de'30 de ani, s’a distinsă de cătră Maiestatea Sa monarchală decorându-se directarea lui cu „Crucea de aură pentru merite." Acesta decoraţiune s’a înmânată d-şorei Vautier de cătră prefectură com­itatensă în sala de şedinţe a representanţii oraşului Joi în 8 Octomvre st. n. Felicitămă şi noi pe d-sora directoare cu atâtă mai vertosii, cu câtă meritele d-ei se referă mai cu semă la educaţiunea eleveloră de naţionalitate română, căci a­­ceste au fostă totdeauna în majoritate preponderantă. —o— Vineri nóaptea trenulu accelerată ce venea dela­­ Cluşiu spre Braşovă a suferită o sguduitură aşa de tare, înoată conducătorulă maşinei a trebuită să opresca tre­culă. Nisce băieţi, cari păsceau boii la câmpă, au fostă răsturnată ună lemnă mare pe sine. Nu s’a întâmplata nici o nenorocire.­­0— Camera de comerţă şi industria din Braşovă, cu privire la emisiilă ministerului imperială de răsboiu c. r., aduce la cunoscinţa cercurilor­ interesante, că procu­rarea de pături de orna, de vară şi de cai în anul­ 1886 pentru armata c. r. se va face pe calea concu­renţei generale prin oferte în­scrisă. Ofertele, ce au să se facă în sensulă incunosciinţării date de ministe­rulă imperială de răsboiu c. i. au să se înainteze spre înregistrare la ministerulu imperială de răsboiu pănă la 30 Noemvre a. c., 10 ore a. m. Inc­u­j­nosciinţarea, în care se cuprindă datele despre cantitatea de predată, calitatea, condiţiun­ile contractului ş. a., se poate vedea în cancelaria camerei de comerţă şi industrie din Braşovă. Afară de aceasta, s’a înmânuată câte ună exemplară reuniunei industriale din Braşovă, Sibiiu şi Sighişora, precum şi magistratului orăşenescă din Kézdi- Oşorheiu, şi prin urmare se poate vedea şi acolo. Lupta dreptăţii contra fărădelegilor!!. (Apendice la prigonirea profesorului Lucaciu în Sătmară Nr. 103 din »Gazetă.«) Domnule Redactoră! Vă rogă a da locă în pre­ţuita vGazetă« urmatoarelor­ acte cari potă servi de oglindă pentru ilustrarea justiţiei din acestă stată pore­clita constituțională, și ne arată în ce modă se respec­­teaza legile de cătră Ungurii »patrioți.* I. Nr. 349 ad. ord. — 1885. Boros Bálint, membru alu consiliului orășenescii, avendu în vedere, că Dr. Vasiliu Lucaciu, fostula profesorii gimnasială, s’a înfățișată în sala adunărei orăşe­­nesci şi a cuprinsă locă între membrii acestei corporaţiuni, se adreseză cătră primarul­ ora­şului ca cătră preşedintele adunărei cu între­barea, deci Dr. Vasiliu Lucaciu, fostula profe­­soră gimnasială, în urma dispunerei jurisdicţiunei interne este verificată ca virilistă, și deca față cu h­otărîrea adusă în 6 Iuliu a. c. sub Nr. 259, prin care adunarea dechiară, că pe numitulă Dr. V. Lucaciu pănă atunci nu-lă vede bucurosă în mijloculă său, pănă când nu se va purifica, de acusările publice rădicate contra patriotismului său, în fine decâ i s’a comunicată acesta mai de multe ori amintitului Dr. Vasiliu Lucaciu? După ce primarulă-președinte, ca răspunsă la interpelațiunea susă citată dechiară, că hotărîrea din întrebare s’a comunicată numitului domnă, interpelantele f­ice, că în aceste împrejurări do­­resce a face o propunere cu privire la causa cu­noscută a d-lui Lucaciu și voiesce ca să și fie resolvată. Intreaba deci, dăcă numitulă domnă, care personalminte este interesată,­­ poate fi de față sau nu la desbaterea acelei propuneri. Punându-se întrebare în aceasta direcțiune din partea preşedintelui, adunarea unanimă răs­punde cu nu. Primarul- preşedinte provoca pe Dr. Vasiliu Lucaciu să paraseasca sala, — după ce i-sa denegată cuventula unanimă, părăsesce sala declarândă: „Acuşi mă voiu reintoarce.“ După depărtarea d-lui Dr. V. Lucaciu, îşi presentă Boros Bálint propunerea insinuată, înainte de toate face o reprivire propunato­­rulă, asupra ţinutei Românilor, manifestată de presintă şi între aceste şi asupra causei d-lui Lucaciu. Atitudinea lui pr­ovocatoare şi acusările rădi­cate contra lui, ca contra unui nepatriotă, de cari nicidecum nu voesce a se curăţi, au adusă cu sine hotărîrea, de sub Nr. 259 din 6 Iuliu a. c. Atunci când comitetulă orăşenescă au fă­cută declararea, că pănă ce Dr. Vasiliu Lucaciu nu se va purifică de acusările ridicate contra lui, pănă atunci nu-lă poate primi bucurosă şi nu-lă vede bucurosă în cerculă său, adunarea a fostă în acea convingere, că mnă amă cultă faţă cu o asemenea hotărîre, care este de natură emi­nentă, socială, şi care faţă de densulă s’a adusă într’o formă de totă cruţătdre, îşi va fi cunos­­cândă datorinţa sa, şi va fi înţelegendă ponde­­rositatea ei. Nutrita speranţă nu s’a împlinită, Insă căci în locă, de a satisface condiţiunei sale Dr. Lucaciu a fostă destulă de îndrăsneţă de a se presentă în acesta adunare. Avendă în vedere că a renunţată la postură de profesoră la Lonşotă, unde a fostă numită de guvernă în urma repăşirei sale (dela Sătmară); avendă în vedere că din interesulă legâturiloră secrete, a primită staţiunea cu beneficiulă preo­­ţescă de Sisiesci, perdându-şi dreptulă legală, pe basa căruia i s’a stabilită cvalitatea de viri­­listă din partea guvernului; avenda în vedere mai departe, că déca vomă abstrage, dela aceste împrejurări şi vomă voi se păstrăm­ă curăţenia simţământului morală cum proclamaţiunea îndrăs­­naţă a irredentei valahe provoca la reacela, incendiu şi ucidere contra ungurismului, procla­maţiunea care numai mai nainte ne a vătămată pănă la sânge, considerândă, că amicii acestei irredente suntă destulă de audacî a veni şi în corporaţiunea representanţilor­ societăţii maghiare şi a-o insulta cu tóata îndrásnéala, din toate aceste considerante propune, ca în puterea datorinţei morale ce-o are faţă cu decisiunea adusă în 6 Iuliu sub Nr. 259, care a fostă primită ca co- FOILETONU, Sereanu şi Doreanu. (Poveste de I. P. Reteganulu.) Z­ice că a fostă odată ca nici odată, că de n’ar fi fostă nu s’ar povesti, că doră nici eu nu-să de când cu poveştile, ci­ să mai dincoace c’o Zi—două, mai din­colo cu vre-o nouă. A fostă odată ună Imparată, der apoi se sciți că a fostă Imperata, nu tândală, și avea o Imperateasa atâtă de frumosă, încâtă și stelele de pe ceră se temeau a se uita la ea, de frică că o voră deochia. Apoi câta era de frumosă, atâtă era și de pretinosă, numai ceva cam mărăță; der nici nu-i sta rău, că dară de aceea era ea imperátésá. De altcum și ea era femeiă și, ca toate femeile, cam poftărâță. Odată viseazá noaptea, că ea mânca peste, și diminața și trimite pescarii să-i aducă pesce. Ce nu ar face cei mai mici, numai se implineasca voia celoră mai mari? încă le pare bine când le potă împlini voia. Aşa bieţii pescari luară de-a rândulă, unii apele curgătoare, alţii apele stătătore, şi alţii alergau cinară la mare, care de care se grăbi a aduce pesci mai frumoşi şi mai în grabă. Totuşi numai unuia putu veni mai ântâiu, şi ceilalţi după aceea. Celă dintâiu pescară aduse numai ună pesce, o mréná de aură. Când o veni ímpérátésá, i se umplu inima de bucuriă și­­ cinsti pescarului duci bănuți să-șî ia tutună (tăbacă.) ! Apoi dete mréna la bucătăresă sé i-o gátescá, colea domnesce, ca pentru o ímpérátésá, se o fiarbă în borșii proaspete și să i-o aducă caldă pe masă. Bucatareasa, care era țigancă, se pricepea bine să facă mâncările după gustulă împărătesei, și făcu ea chiară după cum căpătă poruncă, apoi intra în curtea împărătesei cu peș­­cele gata. Și mânca impărátesa și atâtă de tare îi plăcu­, încâtă ar fi mâncată toata mréna, dar temându-se să nu-i fiă reu după ea, lăsă puţină bucătăresei. Şi mânca şi bucataresa, şi şi ei îi plăcu­ forte multă, că dară mréna nu-i fie­ ce pesce! Şi adună apoi oasele frumuseți! şi le dédu unei căţăluşe să le mănânce, şi mânca că­­ţăruşa oasele toate, şi şi ei așa de multă ii plăcură, încâtă mai o­ară intreaga se totă lingea pe buze. Der povestea numai de aci se începe! Impărátésa v’am spusă, că era foarte frumosă, der trebue că era și foarte tânără, căci sciți Zicala: copii buni și babe frumoase nu se vede nici rară, necum desă?! Dreptă, că împă­­rátéasa nóastra din poveste era tânără, nici nu avuse copii pănă atunci. Şi cum mânca mréna aceea, se simți grea, împovărată; totă asemenea se simți şi bucatáréasa, ţigana; căţăruşa încă porni grea de când mâncase oasele Nu trecu multă după aceea şi înălțata imperátésá era mamă; născ îi adecă ună pruncuță ca ună îngerașă de frumosă și cu părulă de aură. Fiindă că îlă năs­cuse seara, îi puse numele Sereană. Numai decâtă în di­­mineața urmatore nascu și jupneasa bucătărăsă țină co­pila chiară ca ală împărătesei, și fiindă că-lă născuse diminăța în Zori de Zi îi puse numele Doreanu. Colo cam cătră amé ei feta cățâuia patru cățăi frumoși cu pera de aură. Totă lumea vedea, că aci este ce este, adecă s’a întâmplata ce s’a întâmplată. Și toate erau voioase de feții loră și toate îi iubeau de o potrivă de multă și la fiecare i se părea că ală ei e mai frumosă. Ală îm­părătesei însă cu greu credă că ar fi fostă omă în lume să­ lă deosebéscu de ală bucătăresei, póate aşa dară deca ar fi spusă ei care ală cui este. Dar minunea, minuniloră! Pruncii acei duci, adecă ală împărătesei şi ală bucătăresei nu supseră de­­câtă o­ri şi îndată au luată arme şi şi-au chemată cei patru cățăi­ și hai la vânată. Și le era lesne să mérgá, că dară de aceea erau năzdrăvani. Imperátésá­­nsé, ca femeile, nu prea vedea cu ochi buni pe bucătarăsă de când avuse copilul ei, cu deosebire căci era țigană, er copilulă era întru toate ca ală ei. Dar ca totuși se scie lumea care-i fiulă împărătesei și care ală țiganei, ceru sfată dela o babă, că ce are de făcută ? Baba ca toate hărăncile de fermecătore, sfătui pe Impérátésa ca, îndată ce va veni copilulă acasă, să-lă înfiereze cu ună fieră roșu în frunte ca să-lă cunoască toatá lumea și ea. Și ascultă impératésa de babă, și băgă m­ă fieră în focă și când veni copilulă acasă, i­lă apăsă în frunte ca mnă sigila; de bună séama că copilulă nu a­sciută gândulă mamei sale, că altcum poate se pă­zea. Când îlă fripse însă cu fierulă în frunte, țâpoti de durere și­ îi z'se: .Maică iți stricași noroculă, că pe mine atâta me mai vezi!* Apoi merse şi chemă pe frate-seu şi pe cei patru căţăi şi dute dorului, nici nu se mai uitară înapoi. Şi s’au dusă acei duoi fraţi multă lume împărăţia, ca D*Zeu se ne ţtă, că cuvântulă din poveste, mai nainte este, mândră şi frumosă, s’ascultaţî și d-vostră. Și s’au dusă pănă la nisce cruci de dramă, acolo s’au oprită au mai vorbită puțintelă, și apoi scoase Sereană din bu­­zunară o naframă (batistă) albă și o dete lui Doreanu Zicându-i: »Când vei vedea tu frate trei picături de sânge pe năframa aceasta, atunci se sei că suntă mort fi şi se vii în urma mea să me cauți.“ Apoi sâ’mbrăţişară şi se sărutară, despărţindu-se amânduoi in două părţi şi luândă fie­care câte duci câni cu sine, unulfi pe ,Ne aude,« şi »Ne vede,« altulă pe .Ne uşoră ca vântulă« şi »Ne greu ca pământulă,» căci aşa puseră ei nu­mele la cânii loră. Și s’a dusă fiecare înainte pe drumulă pe care apucase. Sărilă ajunse pe drumulă său pănă pe în­­serate chiar în marginea unei păduri. Aci stătu locului, adună lemne şi găteje şi făcii m­ă focă mare, că am­­nară, cremene şi iască avea de acasă. După aceea

Next