Gazeta Transilvaniei, octombrie 1890 (Anul 53, nr. 220-244)

1890-10-09 / nr. 226

•lacţiuea unhlitiatiista Tlîonat«: ■RAŞOVU, piata mar« Ir. 22 Biilorl nofrancani nu *• pri­­«nsica. Maanioripte cn an re­trimită ! Birourile se aniel­ri: .Gazeta* ese în fiă­care­­fi. Itoimite teitn iistro-Uitnlii Pe ună «nă 12 8., pe ite» htuti 8 fl., Pe trei luni 3 fl. Fentit România ii străinătate. Pe una anii 40 frinoi, pe lése luni 20 francî, pe trei luni 10 franci. Se premmiera la toate oficiere poştale din întm și din afară și la doi. colectori. Atouiutili pentru Brasovt, la administrațiune, piața mare Nr. 22, etagiulă I., pe ună ani 10 pe şase luni S fl., pe trai luni 2 fl. 50 er. Cu dusulă In oaeă. Pe ună ană 12 fl. pa ti se luni 6 fl., pe trei luni 3­0. Ună eeemplară 5 or, v. a. aăo 15 bani. Ar&tă abonamentele pătft şi inaerţiunile auntă a ae plăti înainte. Bra ovi, p­ata mara Ir 22 Inaerate mai trimeaoă in Vlana Mudolfi Mosta Hoatensiem­­i Volger (Otto Maat), t­ri: Schalik, Alois Hani IX.Enkes,A. Optenik,J.Don­­nitarp'In Bu­dapeita: 1. T.Sohl­­­erger Anon Metes Eckstein Be­nat: la Frankfurt: S. L. Deneler, In Hum­­­burp: A. Steiner. Fretală inrrrţiuiulora: o aeriă jarmondii pn o coloana 8 ar. at 80 or. timbru pentru o pu­blicare. Publicări mai dese după tarifă şi învoială, ■aelamn pe pagina M-a o aereă 10 pr. v. a. «Au 80 răni. Vr. 226. Braşovt, Luni, Marţi 9 (21) Octomvre 1890. aSTon atonamentu „GAZETA TRANSILVANIEI“. Cn fl Octomvrie (§90 stib­ rechin l’a deschisu nou abonam­um­, la care în­­vităm­ pe toţi amicii şi sprijinitorii felei noastre. Preţulu abonamentului. Pentru Austro-ungaria: pe trei luni 3 fl, pa şase luni 0 fl., pe unu anü 12 fl. Pentru România şi străinătate: pa trei luni 10 franci, pe şase luni 20 franci, pe unu anü 40 franci. Abonamente la numerele cu data de Duminecă: Pentru Austro-Ungaria: pe anu 2 fl., pe şase luni 1 fl. Pentru România şi străinătate: pe anui 8 franci., pe şase luni 4 franci. Abonarea se poate face mai uşorii şi mai repede prin mandate poştale. Domnii, cari se vor­ abona din nou sa binevoesc şi a scrie adresa lămurită şi a arăta şi posta ultimă. Mministraţiunea „Galetei Transilvan­ei“. Braşov­, 8 Octomvre v. 1890. La noi, în împărăţia acésta austro-ungară, cum e botezată dela 1867, de când cu dualismulu, mergă lucrurile mai de multe ori aşa, cum nu se aştâptă omulu şi de multe­ ori trebue se te miri, deca nu ai sei, că este o împărăţia cu atâtea neamuri şi limbi. Nu ve­dem a noi ore câtă de greu este se unesc! şi pe fii unui singură neamu; cu câtă mai greu nu tre­bue se fia a aduce la unu gân­du şi la o semţire atâtea neamuri aşa de deosebite în firea loru, în tre­­cutulu şi aspiraţiunile loru? Poate că şi acea convingere, că e foarte greu, deci nu chiar cu neputință, se faci ca atâtea soiuri de popoare să se ’nţelagă unele cu altele în pace şi se mearga toate împreună după o singură poruncă, i-a făcută pe ocârmuitorii austri­aci se-şî alegă devisa: divide et im­­pera, cu alte cuvinte: desbină po­poarele şi vei domni peste ele. Cu devisa aceasta au dus’o câtu au dus’o Austriacii. Aci sprijineau pe cei mai slabi în potriva celora mai tari, pentru ca apoi se-i pă­­răsască tocmai când le era lumea mai dragă, aci lingușiau pe cei mai tari în contulu celora mai slabi. C’una cuvântă, se îmbiiau a face tuturora pe voiă şi în cele din urmă eşia la ivéla, că nici pe a lora propriă voiă n’au lucratu, necum se fi mulţumită vr’unulă dintre numeroasele popoare ale vas­tului imperiu. Cu încercările acestea de-a ameţi pe toţi cu vorbe şi făgăduieli fru­­móase a mersu câtă a mersă, dar dela o vreme ivindu-se încurcături în afară, politica tradiţională aus­triacă, de-a îmbăta popoarele, cum se zice, cu apă rece, s’a înfundată ca vulpea în sacă. La 1866, după înfrângerea dela Koeniggrätz se vecrură nevoiţi Aus­triacii a face Unguriloră nisce con­cesiuni la cari nu s’au gândită mai înainte, şi le şi tăcură cu atâta grabă, încâta uitară, că mai au se ţină sema şi de Români, Şerbi, Slovaci, Saşi ş. a., cari pănă atunci erau sprijiniţî încâtva de ei ca cio­­cană în contra Ungurilor. Dar au uitată politicii austri­ac! chiar şi de popoarele slave din ţerile ereditare austriace și s’au învoită a introduce dualismulu. Acesta formă de stată vre se cjică, în partea de dincóace a monarchiei domnescă Maghiarii, ei în partea de dincolo Germanii. A mersă m­ă siră de ani așa după cum s’a alcătuită lucrulă la început. Domnia în bună înțelegere peste monarchie cumetrii Nemţi şi Unguri. Şi Nemţii au totă des­­binată în Austria ca se poatu stă­pâni mai uşoră, pana ce într’o­oţi cei desbinaţi şi asupriţi şi-au dată mâna şi au înfrântă egemonia ger­mană. Ministrulă Taaffe a introdusă la 1879 o nouă era, numită era împăcării. Dar nici Taaffe nu s’a putută desbăra cu totulă de poli­tica vechia, care era învețată a da cu-o mână și a lua Indereta cu amendoue. Nu s’a îndurată dér contele Taaffe a face nimerui pe voiă, li­a concesă în timpă de zlece ani, de când stă în fruntea guvernului tuturora câte ceva, dér pe nici una dintre naţionalităţile Austriei nu a sclut’o mulţămi. Intr’aceea arăşi se ivesce pe celula politică ală monarchiei ună­soră greu. împărăţia trebuia se se pregatesca pentru una even­tuală resboiu cu Rusia, şi nu voia ca în casulă acesta se aibă în spinare o mulţime de Slavi ne­mulţumiți. S’a dată dér de-odată, astă ierna, — se 4i°ei­că chiar prin intervenirea personală a capului statului — semnalură Cehiloră și Nemțiloră din Boemia: împăca­ţi-ve ! Lesne zisă, dér greu de dusă în împlinire! Păcatele vechi ale politicei austriace șovăitore nu s’au putută șterge printr’una regimă de zece ani sub firma de împăcare : Taaffe, înainte cu 30, ba și cu 20 de ani o împăcare era multă mai uşoră de a se realisa: — astăzi ? Astă4i popoarele suntă mai deş­tepte şi sciu a se folosi mai bine de păţaniile loră trecute. — Sciu cari sciu, or cele ce nu sciu, um­blă încă totă orbecândă pe pote­­cele vechi şi nu mai esă din labi­­rintură rătăciriloră! Cehii Boemiei au învăţată şi ■ ei ceva din cele păţite, au învă­ţată multă şi dela Unguri şi de­ aceea nu mai voră se se mulţă- j mésca cu promisiuni şi măsuri­­ pe jumătate, ci pretindă garanţii­­ după bîcala bétrânésca: ce-i în­­ mână nu-i minciună. Cehii tineri urmărescă politica­­ naţională radicală cu multă suc-­­ cesu. Ei suntă aceia, cari strigă­­ mereu: de ce să nu ne succéda­­ şi noue, Cehiloră, ceea ce a suc­­cesă Unguriloră, nu suntemă şi noi cinci milione şi încă­ multă mai înaintaţi şi mai avuţi decâtă Un­gurii ? Şi Cehii tineri au câştigată poporul, cehica, aproape totă, pe partea lor, ba au ajunsă aşa de departe, încâtă se crede, că dela ei aternă arî chiar viitorea des­făşurare a lucruriloru în Austria. Se se recunoscă dreptulă pu­blică ală Boemiei şi se se înco­roneze împeratură ca rege ală Boemiei. Acesta e postulatulu Ce­­hiloru tineri şi nici că ceru ceva neauzitu, deca ne gândimă, că în­coronarea a fostă pusă în pers­pectivă, într’una rescriptă cătră dieta boemă, chiar şi de corona la 1871, în ajunulă căderii minis­trului Hohenwart. Dar cei cu deprinderea vechiă: „împărechieză, ca se poţi domni,“ se gândescă şi aşî, ca şi la 1871, de a scăpa din încurcătură prin aceea, că se voră încerca a îm­­părechia din nou, a rupe arăşi pe Poloni de Cehi şi a pune în frunte ună ministeriu polonă-germană,­­ la Potocky. Acum Polocii suntă destinaţi a fi ciocanulă acelei politice, care în veci făgâduesce şi în veci nu dă nimicu de bună voiă, ci numai cons­­trînsă de împrejurări. —Românii Bucovineni ne-ar sei istorisi multe, foarte multe, despre făgăduielile, ce nu se ţină. Contrarii federalismului şi ală egalei îndreptăţiri politice­­ naţio­nale a popoarelor­ monarchiei, ar­ dori căderea câtă mai grabnică a cabinetului Taaffe şi înlocuirea lui cu un­ ministru-preşedinte polonă, care se facă din nou numai tre­burile Nemţilor­ şi ale Maghia­­rilor­. Anevoiă va succede înse o nouă încercare de a restabili egemonia germană în Austria şi dacă va succede, nu va puteavè decât numai EOILETONULU „GAZ. TRANS.« Valurile Tinereţei. jRornând de Ivan Turgh­enev. XI De-odată se aucji sunând el clopoţe­­lulu prăvăliei. Und micii copila de ţă­rână cu şapcă cu chenară şi cu ună peptară roșatecă intra în cofetăria. Acesta era celă dintâiu mușteriu. —„Așa merge afacerea nostră“, observa în decursul­ dejunului, suspinândo, doamna Lenore, lui Sanin. Vârstnica femeiă dormi mai departe. Gemma nu cuteza să’și tragă mâna de sub perină, ci clis© încetă cătră Sanin: „Te rogă mergi pentru mine în cofe­­tărie.“ Sanin, în vârfură degeteloră, s’a dusă. Copilulă de țărână ceru ună pătrată de fontă de turtă de ismă. „Câtă se­ceră pentru ea?“ întreba Sanin prin crepătura ușei. „Șase cruceri“, răspunse Gemma în­cetă. Sanin măsura atâta, căuta o bucată de hârtiă şi o învăli, apoi scutura pu­ţină de ea, o învăli şi mai bine, a dat’o micuţului cumpărătorii şi lua banii......... Copilulă se uită­ la elă cu mirare, şi după ce-şi întorse şapca între mâni, se de­­părta. Intr’acestea Gemma, în odaia ve­cină, abia ’şi stăpânia insule cu mâna pe gură. După puţină pausă, se arată al­ doilea, ală treilea cumpărătorii. „Aşa se vede, că’să norocosă l­a mână“, îşi gândi Sanin. Al­ doilea muşteriu ceru un­ pahar de lapte de migdală; ală treilea o ju­mătate funtă de licărime. Sanin le îm­plini dorinţele, în vreme ce făcea mare sgomotă cu lingurițele și tavele, el cu degetele sale căuta mereu prin pupitre și almam­ele de sticlă. Când și-a dată socoteala amănunțită despre cele vândute s’a aflat­, că o speciă a dat’o mai eftină, alta mai scumpă. Gemma nu putea să’și mai năbușască râsulă, or Saniu era într’o disposiție și seninătate neobicinuită. Elă ar fi gata să stea cu cea mai mare bu­­curiă întrega viața sa și să vândă în prăvălie, deci privirile lui s’ar întâlni cu ochii seducători a copilei din cealaltă odaiă. . . Inima lui Sanin se cufunda în visările dulci ale tinereței... în negrija fe­ricită a tinereții.. . Al­ patrulea mușteriu ceru ună fili­­gena de cafea și astfelă a trebuită să se îndrepte cătră Pantaleon. . Sanin se retrase în odaia de din­dărătă și se așecta­­răși alături de Gemma. Doamna Lenore, spre bucuria fetei sale, dormi­a încă. „Deca doarme mama, îi va înceta durerea de capă“, observa Gemma. Sanin — lucru firescă — îi vorbi încetă, ca şi mai înainte, şi încă despre trebile comerciului. Se informa seriosă despre preţul­ diferitelor­ specii de za­haricale. Gemma tatăl asemenea, în tonă seriosă îi da lămuririle de lipsă, şi amân­doi rîdeau în adânculă inimei loră, ca şi când s’ar fi scitită în faţa unei plăcute comedii. De-odată s’aude pe stradă me­lodia „ Venâtoruîă fermecătorii11 esecutată pe ună orgănelă portativă. „Peste câmpuri şi peste livecil...“ Sunetele instrumentului se pierdeau tremurătore şi şuerătore prin aerul­ nemişcată, fără de a produce nici ună echen. Gemma suspină: „Va tretui pe mama“. Sanin se grăbi afară spre stradă, aruncă musteantului cerşitură câţiva bă­nişori, instrumentală lui înceta şi merse mai departe. La reîntoarcere Gemma îi mulțumi prin o uşoră închinăciune. După aceea visatoare zîmbi ea și cu voce abia aucjită începu se murmure frumoasa me­lodii a lui Weber, în care își esprima Max desperarea și temerile primului amori. Intreba apoi de Samin, că cu­­cunosce pe „Fermecătorulu păstorii'1 și că place’i de Weber, mai adaugândă, că pentru o ființă femeiască italiană o ast­­fel­ de musică e mai pe susit de toate plăcută. De la Weber au ajunsă la poe­­sie, la romanțe și la Hoffmann, care pe timpul­ acela era ună scriitoră iubită de totă lumea... Doamna Lenore dormia încă, or ra­­ctele soarelui pătrundeau în linii blânde printre crepăturile perdelelor­,­; alunecau nevăcjute pe padimentă şi se aşezau pri­­begindă pe mobile, pe flori şi pe îmbră­cămintea Gemmei. XII. Era învederată, că Gemma nu era adoratoarea lui Hoffmann, ba ei chiar îi displăcea. Puţină farmecă avea pentru ea acesta scriitoră, pentru ea, a cărei ca­­racteră diferia așa de multă de cele is- (6)

Next