Gazeta Transilvaniei, octombrie 1890 (Anul 53, nr. 220-244)
1890-10-09 / nr. 226
•lacţiuea unhlitiatiista Tlîonat«: ■RAŞOVU, piata mar« Ir. 22 Biilorl nofrancani nu *• pri«nsica. Maanioripte cn an retrimită ! Birourile se anielri: .Gazeta* ese în fiăcarefi. Itoimite teitn iistro-Uitnlii Pe ună «nă 12 8., pe ite» htuti 8 fl., Pe trei luni 3 fl. Fentit România ii străinătate. Pe una anii 40 frinoi, pe lése luni 20 francî, pe trei luni 10 franci. Se premmiera la toate oficiere poştale din întm și din afară și la doi. colectori. Atouiutili pentru Brasovt, la administrațiune, piața mare Nr. 22, etagiulă I., pe ună ani 10 pe şase luni S fl., pe trai luni 2 fl. 50 er. Cu dusulă In oaeă. Pe ună ană 12 fl. pa ti se luni 6 fl., pe trei luni 30. Ună eeemplară 5 or, v. a. aăo 15 bani. Ar&tă abonamentele pătft şi inaerţiunile auntă a ae plăti înainte. Bra ovi, pata mara Ir 22 Inaerate mai trimeaoă in Vlana Mudolfi Mosta Hoatensiemi Volger (Otto Maat), tri: Schalik, Alois Hani IX.Enkes,A. Optenik,J.Donnitarp'In Budapeita: 1. T.Sohlerger Anon Metes Eckstein Benat: la Frankfurt: S. L. Deneler, In Humburp: A. Steiner. Fretală inrrrţiuiulora: o aeriă jarmondii pn o coloana 8 ar. at 80 or. timbru pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă şi învoială, ■aelamn pe pagina M-a o aereă 10 pr. v. a. «Au 80 răni. Vr. 226. Braşovt, Luni, Marţi 9 (21) Octomvre 1890. aSTon atonamentu „GAZETA TRANSILVANIEI“. Cn fl Octomvrie (§90 stib rechin l’a deschisu nou abonamum, la care învităm pe toţi amicii şi sprijinitorii felei noastre. Preţulu abonamentului. Pentru Austro-ungaria: pe trei luni 3 fl, pa şase luni 0 fl., pe unu anü 12 fl. Pentru România şi străinătate: pa trei luni 10 franci, pe şase luni 20 franci, pe unu anü 40 franci. Abonamente la numerele cu data de Duminecă: Pentru Austro-Ungaria: pe anu 2 fl., pe şase luni 1 fl. Pentru România şi străinătate: pe anui 8 franci., pe şase luni 4 franci. Abonarea se poate face mai uşorii şi mai repede prin mandate poştale. Domnii, cari se vor abona din nou sa binevoesc şi a scrie adresa lămurită şi a arăta şi posta ultimă. Mministraţiunea „Galetei Transilvanei“. Braşov, 8 Octomvre v. 1890. La noi, în împărăţia acésta austro-ungară, cum e botezată dela 1867, de când cu dualismulu, mergă lucrurile mai de multe ori aşa, cum nu se aştâptă omulu şi de multe ori trebue se te miri, deca nu ai sei, că este o împărăţia cu atâtea neamuri şi limbi. Nu vedem a noi ore câtă de greu este se unesc! şi pe fii unui singură neamu; cu câtă mai greu nu trebue se fia a aduce la unu gându şi la o semţire atâtea neamuri aşa de deosebite în firea loru, în trecutulu şi aspiraţiunile loru? Poate că şi acea convingere, că e foarte greu, deci nu chiar cu neputință, se faci ca atâtea soiuri de popoare să se ’nţelagă unele cu altele în pace şi se mearga toate împreună după o singură poruncă, i-a făcută pe ocârmuitorii austriaci se-şî alegă devisa: divide et impera, cu alte cuvinte: desbină popoarele şi vei domni peste ele. Cu devisa aceasta au dus’o câtu au dus’o Austriacii. Aci sprijineau pe cei mai slabi în potriva celora mai tari, pentru ca apoi se-i părăsască tocmai când le era lumea mai dragă, aci lingușiau pe cei mai tari în contulu celora mai slabi. C’una cuvântă, se îmbiiau a face tuturora pe voiă şi în cele din urmă eşia la ivéla, că nici pe a lora propriă voiă n’au lucratu, necum se fi mulţumită vr’unulă dintre numeroasele popoare ale vastului imperiu. Cu încercările acestea de-a ameţi pe toţi cu vorbe şi făgăduieli frumóase a mersu câtă a mersă, dar dela o vreme ivindu-se încurcături în afară, politica tradiţională austriacă, de-a îmbăta popoarele, cum se zice, cu apă rece, s’a înfundată ca vulpea în sacă. La 1866, după înfrângerea dela Koeniggrätz se vecrură nevoiţi Austriacii a face Unguriloră nisce concesiuni la cari nu s’au gândită mai înainte, şi le şi tăcură cu atâta grabă, încâta uitară, că mai au se ţină sema şi de Români, Şerbi, Slovaci, Saşi ş. a., cari pănă atunci erau sprijiniţî încâtva de ei ca ciocană în contra Ungurilor. Dar au uitată politicii austriac! chiar şi de popoarele slave din ţerile ereditare austriace și s’au învoită a introduce dualismulu. Acesta formă de stată vre se cjică, în partea de dincóace a monarchiei domnescă Maghiarii, ei în partea de dincolo Germanii. A mersă mă siră de ani așa după cum s’a alcătuită lucrulă la început. Domnia în bună înțelegere peste monarchie cumetrii Nemţi şi Unguri. Şi Nemţii au totă desbinată în Austria ca se poatu stăpâni mai uşoră, pana ce într’ooţi cei desbinaţi şi asupriţi şi-au dată mâna şi au înfrântă egemonia germană. Ministrulă Taaffe a introdusă la 1879 o nouă era, numită era împăcării. Dar nici Taaffe nu s’a putută desbăra cu totulă de politica vechia, care era învețată a da cu-o mână și a lua Indereta cu amendoue. Nu s’a îndurată dér contele Taaffe a face nimerui pe voiă, lia concesă în timpă de zlece ani, de când stă în fruntea guvernului tuturora câte ceva, dér pe nici una dintre naţionalităţile Austriei nu a sclut’o mulţămi. Intr’aceea arăşi se ivesce pe celula politică ală monarchiei unăsoră greu. împărăţia trebuia se se pregatesca pentru una eventuală resboiu cu Rusia, şi nu voia ca în casulă acesta se aibă în spinare o mulţime de Slavi nemulţumiți. S’a dată dér de-odată, astă ierna, — se 4i°eică chiar prin intervenirea personală a capului statului — semnalură Cehiloră și Nemțiloră din Boemia: împăcaţi-ve ! Lesne zisă, dér greu de dusă în împlinire! Păcatele vechi ale politicei austriace șovăitore nu s’au putută șterge printr’una regimă de zece ani sub firma de împăcare : Taaffe, înainte cu 30, ba și cu 20 de ani o împăcare era multă mai uşoră de a se realisa: — astăzi ? Astă4i popoarele suntă mai deştepte şi sciu a se folosi mai bine de păţaniile loră trecute. — Sciu cari sciu, or cele ce nu sciu, umblă încă totă orbecândă pe potecele vechi şi nu mai esă din labirintură rătăciriloră! Cehii Boemiei au învăţată şi ■ ei ceva din cele păţite, au învăţată multă şi dela Unguri şi de aceea nu mai voră se se mulţă- j mésca cu promisiuni şi măsuri pe jumătate, ci pretindă garanţii după bîcala bétrânésca: ce-i în mână nu-i minciună. Cehii tineri urmărescă politica naţională radicală cu multă suc- cesu. Ei suntă aceia, cari strigă mereu: de ce să nu ne succéda şi noue, Cehiloră, ceea ce a succesă Unguriloră, nu suntemă şi noi cinci milione şi încă multă mai înaintaţi şi mai avuţi decâtă Ungurii ? Şi Cehii tineri au câştigată poporul, cehica, aproape totă, pe partea lor, ba au ajunsă aşa de departe, încâtă se crede, că dela ei aternă arî chiar viitorea desfăşurare a lucruriloru în Austria. Se se recunoscă dreptulă publică ală Boemiei şi se se încoroneze împeratură ca rege ală Boemiei. Acesta e postulatulu Cehiloru tineri şi nici că ceru ceva neauzitu, deca ne gândimă, că încoronarea a fostă pusă în perspectivă, într’una rescriptă cătră dieta boemă, chiar şi de corona la 1871, în ajunulă căderii ministrului Hohenwart. Dar cei cu deprinderea vechiă: „împărechieză, ca se poţi domni,“ se gândescă şi aşî, ca şi la 1871, de a scăpa din încurcătură prin aceea, că se voră încerca a împărechia din nou, a rupe arăşi pe Poloni de Cehi şi a pune în frunte ună ministeriu polonă-germană, la Potocky. Acum Polocii suntă destinaţi a fi ciocanulă acelei politice, care în veci făgâduesce şi în veci nu dă nimicu de bună voiă, ci numai constrînsă de împrejurări. —Românii Bucovineni ne-ar sei istorisi multe, foarte multe, despre făgăduielile, ce nu se ţină. Contrarii federalismului şi ală egalei îndreptăţiri politice naţionale a popoarelor monarchiei, ar dori căderea câtă mai grabnică a cabinetului Taaffe şi înlocuirea lui cu un ministru-preşedinte polonă, care se facă din nou numai treburile Nemţilor şi ale Maghiarilor. Anevoiă va succede înse o nouă încercare de a restabili egemonia germană în Austria şi dacă va succede, nu va puteavè decât numai EOILETONULU „GAZ. TRANS.« Valurile Tinereţei. jRornând de Ivan Turghenev. XI De-odată se aucji sunând el clopoţelulu prăvăliei. Und micii copila de ţărână cu şapcă cu chenară şi cu ună peptară roșatecă intra în cofetăria. Acesta era celă dintâiu mușteriu. —„Așa merge afacerea nostră“, observa în decursul dejunului, suspinândo, doamna Lenore, lui Sanin. Vârstnica femeiă dormi mai departe. Gemma nu cuteza să’și tragă mâna de sub perină, ci clis© încetă cătră Sanin: „Te rogă mergi pentru mine în cofetărie.“ Sanin, în vârfură degeteloră, s’a dusă. Copilulă de țărână ceru ună pătrată de fontă de turtă de ismă. „Câtă seceră pentru ea?“ întreba Sanin prin crepătura ușei. „Șase cruceri“, răspunse Gemma încetă. Sanin măsura atâta, căuta o bucată de hârtiă şi o învăli, apoi scutura puţină de ea, o învăli şi mai bine, a dat’o micuţului cumpărătorii şi lua banii......... Copilulă se uită la elă cu mirare, şi după ce-şi întorse şapca între mâni, se depărta. Intr’acestea Gemma, în odaia vecină, abia ’şi stăpânia insule cu mâna pe gură. După puţină pausă, se arată al doilea, ală treilea cumpărătorii. „Aşa se vede, că’să norocosă la mână“, îşi gândi Sanin. Al doilea muşteriu ceru un pahar de lapte de migdală; ală treilea o jumătate funtă de licărime. Sanin le împlini dorinţele, în vreme ce făcea mare sgomotă cu lingurițele și tavele, el cu degetele sale căuta mereu prin pupitre și almamele de sticlă. Când și-a dată socoteala amănunțită despre cele vândute s’a aflat, că o speciă a dat’o mai eftină, alta mai scumpă. Gemma nu putea să’și mai năbușască râsulă, or Saniu era într’o disposiție și seninătate neobicinuită. Elă ar fi gata să stea cu cea mai mare bucuriă întrega viața sa și să vândă în prăvălie, deci privirile lui s’ar întâlni cu ochii seducători a copilei din cealaltă odaiă. . . Inima lui Sanin se cufunda în visările dulci ale tinereței... în negrija fericită a tinereții.. . Al patrulea mușteriu ceru ună filigena de cafea și astfelă a trebuită să se îndrepte cătră Pantaleon. . Sanin se retrase în odaia de dindărătă și se așectarăși alături de Gemma. Doamna Lenore, spre bucuria fetei sale, dormia încă. „Deca doarme mama, îi va înceta durerea de capă“, observa Gemma. Sanin — lucru firescă — îi vorbi încetă, ca şi mai înainte, şi încă despre trebile comerciului. Se informa seriosă despre preţul diferitelor specii de zaharicale. Gemma tatăl asemenea, în tonă seriosă îi da lămuririle de lipsă, şi amândoi rîdeau în adânculă inimei loră, ca şi când s’ar fi scitită în faţa unei plăcute comedii. De-odată s’aude pe stradă melodia „ Venâtoruîă fermecătorii11 esecutată pe ună orgănelă portativă. „Peste câmpuri şi peste livecil...“ Sunetele instrumentului se pierdeau tremurătore şi şuerătore prin aerul nemişcată, fără de a produce nici ună echen. Gemma suspină: „Va tretui pe mama“. Sanin se grăbi afară spre stradă, aruncă musteantului cerşitură câţiva bănişori, instrumentală lui înceta şi merse mai departe. La reîntoarcere Gemma îi mulțumi prin o uşoră închinăciune. După aceea visatoare zîmbi ea și cu voce abia aucjită începu se murmure frumoasa melodii a lui Weber, în care își esprima Max desperarea și temerile primului amori. Intreba apoi de Samin, că cucunosce pe „Fermecătorulu păstorii'1 și că place’i de Weber, mai adaugândă, că pentru o ființă femeiască italiană o astfel de musică e mai pe susit de toate plăcută. De la Weber au ajunsă la poesie, la romanțe și la Hoffmann, care pe timpul acela era ună scriitoră iubită de totă lumea... Doamna Lenore dormia încă, or ractele soarelui pătrundeau în linii blânde printre crepăturile perdelelor,; alunecau nevăcjute pe padimentă şi se aşezau pribegindă pe mobile, pe flori şi pe îmbrăcămintea Gemmei. XII. Era învederată, că Gemma nu era adoratoarea lui Hoffmann, ba ei chiar îi displăcea. Puţină farmecă avea pentru ea acesta scriitoră, pentru ea, a cărei caracteră diferia așa de multă de cele is- (6)