Glasul Bucovinei, octombrie 1919 (Anul 2, nr. 252-277)

1919-10-09 / nr. 259

fig» 2. GLASUL BUCOVINEI Parazitismul care trebuie să dispară.­ ­L Când pajura austriacă și a înfipt ghiarele pe acest pământ în trupul Moldovei, porțile au fost deschise largi tuturor elementelor eterogene care s’au așezat în mijlocul nostru. Numai în contra faptului acestuia al imigrării n’ar fi de obiectat nimic. Și astăzi va fi primit cu brațele deschise în țara noastră oricine va ști să-și facă rost aici în vederea intereselor și idealu­rilor care singure pot stăpâni între hotarele noastre, promovând evoluția firească, istorică și milenară a sufletului ce-și are rădăcinile în acest pământ.. Elementele străine trimise încoace de noua stăpânire de la 1774 înainte n’au înțeles să respecte și să ajute în desvoltarea ei vechea cultură moldovenească pe care au găsit o aici și de a cărei existență n’au vrut sau — în mentalitatea lor —­ n’au putut să ia act. Și totuși această cultură, ocrotitoare a unității neamului românesc, oricât de modestă, oricât de disprețuită, oricât de redusă în ochii d-lor, își sărbează chiar acum triumful asupra cultu­rei lor, respectată și chiar admirată și de noi. Trebuia să biruie sufletul nostru, pentru că a răsărit din seva dătătoare de viață a acestor plaiuri românești, care îl vor aici stăpânitor. Surzi pentru glasul pământului care îi adă­­postia acum, aceste elemente nouă care s’au adăugat aici, credeau că trebuie să ne dea ei un suflet de import. In curând își făceau ilu­zia că și-au realizat visul și erau mândri de opera lor, de a fi făcut din Bucovina o Au­strie în miniatură, cu cultura ei specifică, care n’are nimic de a face cu cultura, băștinașă, care în concepția lor nici n’a existat vrodată pe aici. De fapt orașele bucovinene, în mare parte îți puteau face impresia aceasta. Dar între ora­șele acestea și satele cele multe nu exista nici o legătură organică. Nu zvăcnia același suflet și aici și acolo. In baza operei civilizătoare pe care își în­chipuiau că au îndeplinit-o, noii cetățeni ai Bucovinei credeau —­ nu toți vor fi fost con­vinși de dreptatea lor — că pot pretinde he­­ghemonia în țara aceasta. De fapt au și avut-o. Iar astăzi nu se pot împăca cu gândul că ve­chile lor concepții, izvorîte dintr’o autosugestiune fatală, trebuie revizuite. De dragul lor, orașele ar fi să rămână deci ce au fost până acum, cu fizionomia și duhul lor străine de mulțimea satelor în mijlocul cărora se găsesc, cuibărite deasupra lor, în loc de a li se subordona și asimila într’o închegare organică și conviețuire armonică, în viața unei țări orașele au un rol con­ducător. Dar nu poate cugeta nime cu un creer care nu este al lui, respira cu plămânele altuia, pune în mișcare sângele său cu o inimă străină de el. Un popor nu se poate conduce decât prin sine însuși, căci de altfel e menit ofirii. Dovadă Rusia lui Lenin și Trotzki și Ungaria lui Bela Kuhn. Aceeași soartă o pre­­gătia odată și României, Rakowski, tovarășul care a aflat o caldă apărare și în Bucovina de atunci, când nația noastră a știut să se dez­bare de acest parazit. Cred că acestea sunt adevăruri care tre­buie să convingă pe oricine vrea și poate fi un bun cetățean român, că există, aici un pa­­razitism care trebuie să dispară. Atunci se vor potoli pasiunile în jurul chestiunei limbii, a școalei, a universității, a teatrului etc., căreia sântem hotărîți și doriții a nu fi împiedecați de ai da o soluție echitabilă. Alecu Procopovici. Compania lirica Avram Nicolau în Cernăuți. In seara de 7 Octomvrie­­, compania li­rică Avram Nicolau din București a dat prima reprezentație la Cernăuți­, inaugurând seri de spectacole cu „Donna J­uanitta“, operetă comică în 3 acte, muzica de compozitorul vienez Franz Suppé. Cunoscuta operetă a lui Fr. Suppé, cu ariile sale ușoare, vesele, cu toată structura ei țesută pe reminis­cențe ale muzicei lui Offenbach, cu libretul plin de umor și având totuși un netăgăduit fond moral, a plăcut mult. Dintre artiștii, pe cari partea cea mai mare a publicului cernăuțean îi vede pentru prima oară, s’a distins chiar dela început d-na Mărioara Cinsky în rolul lui Renée Dufaure. D-na Cinsky, mult apreciata artistă a Bucu­reștilor, a cucerit prin eleganța mișcărilor, prin sugestivitatea jocului scenic,și prin vocea sa simpatic timbrată. Dl. Ciucurette în rolul lui Don Pomponio și dl. Kanner în rolul marchizului Don Miguel au fost foarte bine mai ales ca joc de scenă. Căpitanul Castan Dufaure (dl. Leo Calmusky) e un tenor plăcut, dar am ră­mas cu impresia că-i fac greutate gamele­­ de sus. Donna Olimpia (d-na Alina Grand) a fost bine. Ansambul, atât corurile cât și orchestra, sânt exacte, pline și disciplinate. Costumele bogate și, după cum am amintit, jocul scenic peste tot ireproșabil. " Prima reprezentație promite a ne aduce pentru zilele următoare surprinderi din cele mai frumoase. Salutăm cu toată simpatia pe destinșii noștri artiști și invităm publicul să răsplătească munca lor frumoasă prin cercetarea reprezentațiilor. E pentru noi Românii o da­torie de onoare aceasta mai ales astăzi, în zi­lele așa numitei „crize teatrale“. A. M. ISfc. 259 In acel memoriu se spune textual: „Populația evreească din Ucraina este jefuită, desonorată, schi­­lodită și omorî­tă. Nu este casă care să nu fie în­doliată din cauza pierderilor suferite. Văduvele, orfanii și femeile dezonorate sânt nenumărate. Ce a mai rămas e expus foametei și epidemiilor.“ Spre a scăpa de furia haidamacilor și bolșevi­cilor, populația evreească din Ucraina cere permi­siunea de a trece în Basarabia, până se­ vor liniști lucrurile în Ucraina. (Din „Îndreptarea“.) Cui nu-i place la noi să poftească în Ucraina. l­un­ Ucraina. Ziarul „Dacia“ din 8 Octomvrie publică un articol interesant, care clarifică opinia pu­blică românească asupra situației din Ucraina. lițian Ucraina are 2 guverne: 1. guvernul ga­­în frunte cu dictatorul Petrușevici, 2. guvernul ucrainean compus din Mazeppa, președintele consiliului și ministru de interne, L­vițki, ministru de externe, colonel Petrof, ministru de război u, Zgrobin, ministru de ma­rină, Shahin, ministru de comerț, Bespaleo, fost socialist bucovinean, ministru pentru lu­crări publice. Toate celelalte ministere sunt ocupate prin interimat în lipsa persoanelor alese, cari sunt trimise în delegații la marile puteri și la conferința de pace. La consiliile de miniștri asistă și membrii guvernului galițian. Hotărîrile guvernelor însă trec prin ședințele directoratului, care are pu­terea supremă în Ucraina. Acesta e compus din Petl­iura, ca președinte și generalista, Mai­arenko și Schweiz, ca membri. Organizarea administrației continuă pe toate terenele. Singura nemulțumire a țăranilor sânt rechizițiile, pe cari guvernul trebuie să le facă. Viața este foarte scumpă, îmbrăcăminte nu se găsește aproape de foc. Un arșin de stofă de calitate inferioară costă 500 de ruble, o pereche du ghete 1500 ruble, o pereche de cizme 3000 de ruble, un șunt de sare 100 de ruble, iar un pud de grâu 500 de ruble. In vederea întăririi reformei agrare,­ direc­toratul are intenția să facă alegerile în scurt timp pentru convocarea constituantei. Alege­rile însă vor avea loc după izgonirea lui De­nikin din Kiev la scopul acesta s-au luat toate dispozițiunile. Adunarea constituantei va mai avea me­nirea sa proclame independența Ucrainei și să ceară recunoașterea ei de la toate­­ puterile pre­cum și de la vechea Rusie. Toate aceste lucruri interesează noul stat român, dat fiind faptul că politica României sprijinește intențiunile Ucrainei. Situația evreilor din Ucraina. Toți bunii cetățeni r­o­­mâni siin să se Înscrie le partidul si de resocpat al Unirii» ,s 0 rară meserie care s’a stins: €­o­­potaria din Pătrăuți pe Suceava. ., Vi vos voco Mortuos plango De mai bine de zece ani clopotăria din Pă­­trăuți pe Suceava a amuțit, — a încetat pentru tot­deauna da a mai trei clopote. Cât de puțini vor fi știind că această rară meserie, trei vieți de om a dăinuit într’un colț de lume uitată și fără de nume! Și cât de puțini vor fi știind că cei ce au profesat acest meșteșug, n’au fost ca de obiceiu, străini, ci Români, cari continuau o cine știa cât de veche tra­diție românească. Era doar trecutul nostru atât de preocupat de cultul religios. Vasile Fogoraș, cel din urmă maistru clopotar din Pătrăuți pe Suceava, a murit la 1 August 1909. Dintre copiii lui nici unul n’a ajuns să-i învețe me­seria, și astăzi nici măcar cuptorul, înalt cât un turn, din care sute de clopote au ieșit, nu mai există.. Ți se arată doar rămășițele de forme­­ cari dă­deau forma clopotului) și rămășițele de tipar (slove, litere și izvoade de ornamentică, cari se scriau în relief pe clopot). încolo — numai aduceri, aminte... — O delegație a comitetului evreesc, constituit la Chișinău, în interesul evreilor din Ucraina, s’a prezentat zilele acestea autorităților noastre mili­tare, căroră le a înmânat un memoriu cu privire la situația populației evreești din Ucraina. Iată-le: De mult, pe vremea când Pătrăuții nu erau decât o adunătură de vre-o 60 de bordeie, un voinic călare s’a oprit în sat. Străin părea după port, dar „moldovan“ după vorbă, deși vorbea mai altfel decât Moldovenii. Din greu drum se vedea a veni. Ars de soare, sălbătăcit la înfățișare, și calul lui istovit de drumuri lungi. Era Mihai Fogoraș și venia din țara Ardealului, de undeva de pe apa Someșului. Tânăr, harnic și străbătător el în curând ajunse să-și ridice un bordeiu, deși mai altfel decât sălașele Pătrăuțenilor, precum mai altfel era și firea ciuda­tului pribeag. Și dacă fetele îl plăceau și trăgeau cu coada ochiului la chipul dârzului b­e­j­e­n­a­r, atunci dimpotrivă bărbații și femeile scuturau cu neîncredere din cap­ră: „Dumnezeu știe ce păcat l-o fi păscând pe veneticul ăsta, de nu l-a răbdat pământul lui și a trebuit să-și ieie lumea în cap“. Mihai își vedea de treabă. Pentru lucru se da în vânt. Lucra nu numai la gospodăria sa, dar și în târguri, de pe cine știe unde. In cele din urmă i-a plăcut și lui o fată Pă­­trăuceancă. Și a cerut-o. Dar nu i-au dat o părinții, neîndurându-se a se încrede „omului străin“. Atunci Mihai Fogoraș îndelungată vreme s’a făcut nevăzut. După săptămâni de zile s’a întors înapoi cu Ancuța lui, o mândreață de nevastă ca rar altele, pe care tot din Ardealul său și-o aducea. Și acuma abia a început Mihai a arăta la cât îi stă puterea și min­tea! Și-a zidit un cuptor­ mare cât toate zilele., Și a adus soiuri, de a ațâțat o pălătaie de foc cât casa. Stânjeni întregi ardea. Pe urmă, ca un vraciu, o noapte întreagă a tot scormonit cu cociorva într’o smoală de Dumnezeu știe ce „cherarii“ sleite... A doua zi, minune ! Glas de clopot străbate satul, glas neobișnuit de nou și frumos. Răsună valea și cântă codrul... Cu mic, cu mare s’au adunat Pătrău­­țenii la poarta „pribeagului“. Și ce să le vază ochii? Urgisitul de Mihai trage clopotul, ceroându-i glasul cu ciocanul... Un clopot nou-nouț, chiar atunci isprăvit de mâna lui... Și-au zis cu toții că binecuvântată mână are, dacă face glas de clopot care chiamă la închinare și la rugăciune... Și i-au zis lui „clopotarul“,. Acesta a fost tatăl clopotarului Gheorghe Fo­goraș, despre care „condica morților enoriei Pă­­trăuți pe Suc.“ spune că a murit de holeră la 13 August 1848, în vârstă de 48 de ani. Vreme ce cioclii ridicau (la 15 Aug.) năsălia lui Gheorghe Fogoraș, pentru a-l duce la groapă, soția acestuia, Maranda, trăgea și ea de moarte. A și murit, după cum arată aceeași „condică“, la 16 August 1848, în vârstă de 40 de ani. A murit de aceeași strașnică boală a holerei, zic bătrânii cari își m­ai aduc aminte de vremile rele, și „de nașterea pruncului“,­­după cum pretinde amintita „condica“ a morților.— Așa s’au stins părinții clopotar, Vasile Fogoraș,celui din urmă maistru -

Next