Inainte, februarie 1971 (Anul 28, nr. 8057-8080)

1971-02-26 / nr. 8078

Reîntîlnire cu IOANA RADU înt Unirea cu un artist e lsn/tot­­de atena Interesantă cu condiția să alegi moroteniul, dar acel montant e greu de găsit, mai ales eind e vorba de acel care și-au creat o faimă Și mai cu seamă atunci cînd Împrejurări cu totul obiecti­ve se impun să se retragă tem­porar din marele tumult al vie­­ții. Cam așa stau lucrurile cu ar­tista poporului Ioana Radu. In ultimul timp o vedeam tot mai rar pe micul ecran Iar vocea ei de neegalat In interpretarea dn­­tecului popul­ar și a romanțelor se lăsa așteptată. Am sunat-o la telefon și mi-a Îngăduit s-o văd. Stă pe strada Timpului, singură» într-o căsuță oblșnită cu grijă, iar la Întrebarea mea dacă n-o apasă cumva această singurăta­te pretimpurie (a Împlinit de cu­­rînd 54 de ani), determinată de suferința-i bine știută, Ioana Ra­du Îmi răspunde că nu, fiindcă rememorează permanent atîtea și atîtea bucurii și satisfacții din cariera de peste 30 de ani. Ii place să-și răsfețe pe cei doi mici pektoezi și se ocupă cu viața unei perechi de oameni bă­­trîni și suferinzi. Uneori, se de­lectează în fața micului ecran. — Uneori mă revoltă însă ce văd pe acest ecran mic — Îmi spune: Mă refer la muzica ușoa­ră, care e adesea prea ușoară. Uneori este o pseudo-muzică. Prea frecvent sîntem nevoiți să suportăm maimuțăreli și bîrîieli care vor să Înlocuiască lipsa de har. Atl­ia debutanți nechemați, atîtea apariții fără un pic de mare­­­ce caută ăștia, domnule, la televizor î­­ncerc să-i apăr pe debutanți și ea zâmbește. __Oare debut, domnule ? Eu eram In București de mulți ani și culegeam deja ropote de a­­plauze la I.Coșna Cireșoaia" și numai la prea multele Insistențe ale Miei Braia și ale soțului ei Petre Alexandru mi-am luat ini­ma Ia dinți să mă prezint la un concurs la radio. Din 2000 am reușit două : eu și Rodica Bu­jor... — Ce făcea Pe timpul acela Maria Tănase 7 — Era mare ! Era deja mare. Maria Tănase a fost întotdeauna mare, de la început. 30 de ani am fost alături de ea, pe scenă, dar, crede-mă, niciodată nu l-am trecut pe dinainte. N-am În­drăznit niciodată să-l ciat cîn­­tecele ei favorite. Iar dac­ o fă­ceam, uneori, îi ceream Îngădu­ința. Maria Tănase a fost o stea, steaua polară a cântecului nostru popular. — Ce spuneți de emisiunea „Steaua fără nume" ? — Nimic ! E uneori cam fără nume. In muzica ușoară, însă, e bine că se caută o stea. Poate că s-o putea să răsară de un­deva, vreuna. In ce privește în­să clntecul popular, răsar atîtea stele, atîtea stele adevărate, că ți se luminează sufletul ! Apropo, ai auzit cum schimonosesc clte unii. In muzică ușoară, poeziile lui Eminescu, ale lui Topîiceanu» Minulescu și alți clasici . De ce li se permit asemenea profanări ? — Se spune că «înteți o fire rece, nesentimentală, dar rin­te­cul dumneavoastră contrazice o a­­semenea părere ? Ioana Radu mă privește cu­­rtzind : — Cine zice că nu sunt senti­mentală ? Adevărul este că sunt prea sentimentală. Mi-e greu să suport lipsa de sentimente. In primul rînd eu nu cint dacă mai Inte nu trag In sinea mea un ro­pot de plîns. Plîng In mine, nu mă aude nimeni. Dacă e vorba de emoții la care făceai aluzie mai adineaori, află dumneata că numai adevărații artiști pot a­­vea așa ceva. Fără emoții nu se poate. De cînd mă știu (și pînă clnd am să mor) nu m-au­ pă­răsit emoțiile. Și asta fiindcă știu că sunt ascultată, că la clipele acelea e un dialog între mine și ascultătorii mei. Clntecul care merge la Inimă e pornit din Ini­mă. Maria Tănase, ființa pe care am iubit-o, am stimat-o, am a­­dorat-o și am furat-o, nu avea poate o voce prea generoasă, dar era mare fiindcă ea cânta cu sufletul, punea toată Inima el In­ca spunea... — Ce relații ați avut cu com­pozitorul Ion Vasilescu î — Eram vecini. Casa lui era a treia de la casa noastră. I-a fost profesor Miel Braia și au ți­nut mult unul la altul. Un ase­menea compozitor nu se mai naște. Nu Îmi place Insă cum i se schilodesc, uneori, cîn­tecele. Ele trebuie să rămînă așa cum le-a făcut el. Să nu-și Îngăduie să se atingă de el, fiindcă este prea frumos, prea măreț. — Ce-mi spuneți de Maria Lătărețu ? — Că e o privighetoare. Mulți o ascultă dar prea puțini își dau seama că trilurile ei, pe care le confunzi adesea cu ale privighe­torii, sunt ceva rar. — Ce să le spun craiovenilor și oltenilor, în general ! — Că le iubesc, că II stimezi că sunt lingă el și-l simt lîngă mi­ne întotdeauna cînd cînt... N. D. CARPEN Fără supărare... Pictorul Schuster Reihart a expus în expoziția personală tabloul „Mister“ Deși îmi ești un bun coleg Stimate pictore, Schuster, Tabloul tău nu-1 Înțeleg Intr-adevăr, e un... mister Pictorul Sălișteanu Ioan a expus la Bienala da artă tabloul „Tăcere“ tău, e ceva așa, mareeo Toată lumea-și ține gura Nimic nu spun cei ce privesc Cum nu spune nici pictura. Unu­i pictor modern care semnează vizibil tablourile Observ și eu de prima dată Că-n arta asta încurcată Sub ramă, In loc de pictură Distingi doar o Iscălitură. Sculptorului Bălănică Petre, au­torul sculpturii „A fost aici, o dată, o piatră“ Din piatra ce a fost odată Bătînd In ea, un an, sau doi El numai din ciocan și daltă A scos cogeamitea pietrei. GH. GROSU Epitafuri Unul celibatar Viața și-a trăit-o singur Dar destinu­l obiectiv ! De acum, In veșnicie Zace Intre... colectiv. Unul director care avea două secretare Cugetam* (milos, din fire) Croid, solemn, ți Ingropară : „O să-l fie greu, săracul, Singur, fără... secretară !" T. P. ORIZONTAL : 1) Se servește cu bere — îngropați un pămînt de vii. 2) Imaculat — Invidteli. 3) Apariții periodice — Noroi. 4) Ici și colo — Cu scoarța plină de tanin. 5) Protecție 6) Mreajă — Asterisc. 7) Stă la tablă — Călărie. 8) Careu­­ — Indiferent. D) Prinț arab — Localitate în Mesopotamia. 10) Justificări —­ Primă­veri (sing.) 11) Pustnic — Secrete. VERTICAL. 1) A­feri — Se dă pe față. 2) Regina nopții — Plăcut. 3) Drum bun ! — întreprinderea transporturi Craiova. 4) Face cărțile. 5) Mulți ani — încuietoare — Vânt sec ! 6) Poemă — Diminutiv feminin. 7) Nici mai mult nici mai puțin — Vorbă să fie I (fem.) 8) Vîsle — Patria lul Picasso. 9) Intre cel mare Și cel mic (pl.) 10) Nu-i femeie de casă (mold). — In Armenia So­vietică 11) Arcuit — Morfeu. Cuvinte rare s­CILA ; ARCAT. MIR­CEA ȘTEFANESCU ® ereul rebusist „Feroviarul“ Craiova ÎNAINTE • Maimuța Vrînd să fie neapărat cu moț (altceva mai bun nemaiavind, pe semne, de făcut) maimuța Și-a răscolit mai întlt puținul păr din creștet, trecind apoi la o serie de alte schimbări pe care le-a so­cotit neapărat trebuincioase. De bună seamă, Înfă­țișarea era un lucru cu totul deosebit. Așadar, cind moda­nilul era Încă în fașă ea și-a ciontit fusta, iar mai apoi cînd a apărut maxi, i-a cusut la loc bucata tăiată, și Încă ceva în plus pentru a fi (ați ghicit !) mai cu moț. Dar cum și moțul trebuia lichidat, in urma unor rugăminți fierbinți și a unui snop de banane, o rumegătoare i-a lins coafura, făcindu-i-o una cu creștetul. Și-a aranjat mai apoi o mutră palidă (se poartă) iar un­­gh­iile și le-a mutat în var pentru a fi un ton cu moda lacului deschis. Amănuntul esențial (după părerea maimuței) l-am lăsat Intradins la urmă : o sacoșă cu ciucuri pe care scrie „Lufthansa“ și in care se află un „Life“ și un „Paris Match“ șterpelite cine știe de pe unde. Sacoșa se așează neglijent pe colțul măsuței cafe­­larului sau pe orice alt colț acolo de unde maimuța poate ciuguli ceva. Și, afurisita s-a deghizat atit de bine. Incit numai un ochi expert o poate deosebi de o ființă omenească. Ia să privim bine Împrejur !... • Gloaba Comic de experimente senzaționale, un oarecare cunoscător al basmelor și mai apoi al celebrei Rosinante, s-a dus Întins la gloaba sa uitată la mulți ani Intr-un colț și, privind-o cu atenție, a hotărât în sinea sa cea ce avea să facă, de fapt, în dimineața următoare. Adică : i-a pus gloabei frig bătut în ținte lucitoare ; i-a lustruit copitele și i-a pus valtrape albi pe fluierele uscate ; i-a periat zdra­văn pielea, iar acolo unde părul năpârlise, a așezat meșteșugit di­ferite piese ale harnașamentului, pentru ca acele locuri să nu se observe ; i-a frecat ochii cu ceapă pentru a fi lucitori iar coama i-a retezat-o scurt pentru a arăta cit mai tinerește. Cu Jarul însă, a dat greș. Cînd l-a pus ligheanul sub nas, a sărit gloaba pină la tavan și n-a vrut nici in ruptul capului să guste măcar. Ceea ce nu l-a Împiedicat pe acel oarecare, să mintă cu senină­tate că gloaba ar fi mișcat jar și, ca atare, poate bate la spate pe oricare alt cal în putere și sprinteneală. Văzându-l Înfățișarea chi­peșă, mulți au crezut, hotărind ca gloaba însemnată să fie pusă pe un piedestal un chip de statuie, spre gloria neamului cabalin. C . CONSTANTINES­CU PERFOR­MANȚA VINE ploaie sau zăpadă. Și postumu-i VINE bine, Toate VIN la timp, grămadă, Numai el, la cur», NU VINE, Și­, firesc, Doar ca să vinĂ Trebuie să și citească , Cui s-o lase pe... bambina ? De la bar cum să lipsească ? Căci abia-l sosi mandatul, Nu s-au isprăvit pitarii, Se distrează fin băiatul, Doar aU pensie babacii ! Intre timp la facultate Un semestru-i ca și scurs ; Doar vedeți ce ocupat­e, Cind să vină și la curs î Da-n ajun de înfruntare. Timp de 3 sau 4 zile Scoate cursuri din sertare Și înghite mii de file... ...Dar examenele, iată, îl confirmă performanța : B a Iui și-l foarte clară : Sesiunea și restanța­­ GRIG.­TEP. FRANȚA, Avionul de transport gigant „Super Guppy-201“ contrac­tat de către societatea de industrie a aerobuzului (care grupează pe toți constructorii europeni participanți la proiectul „Aerobuz A. 300 B“), pentru transportarea elemente­lor aerobuzului fabricate în diver­se uzine din Europa, spre locul de asamblare, Toulouse, are la activul său 120 de ore de zbor de încer­care. De fabricație americană, „Super Guppy“ își va începe activitatea în luna aprilie. Sculptura aeriană (O artă a mobilelor) De mirare și de nedumerire, de uimire și de Întrebare le es­te celor tineri ori vîrstnici ca­re, pătrunzînd în curtea-gră­­dină a Muzeului de Artă din Craiova, întîlnesc, printre alte statui, o bizară lucrare artis­tică, confecționată din vergele de fier, cîteva perfect vertica­le, altele îndoite și de sprijin celor drepte — prinse cu șu­ruburi. sus­țin vîrfurile vergelelor, în ori în a­t­î­r­n­a­r­e pe flexibile peduncule, tot ca frunze-palme de plante tropicale ori ca fluturi, dante­late și nici una la fel perfora­tă ori răsucită, ci doar pre­văzute în ascuțimile lor de delici-vîntiște ce, de la întîia adiere ori de la una mai vîrtoa­­să, încep a se mișca, a fîlfîi, ori a se zbate împinse de vin­­tiște, pe șoptite ori în vițet, prinse ca într-o horă lină ori într-o aprigă bătută după cum o neașteptată bucurie sănătoa­să, vecină spiritualului, se ivește ca din poezia mișcării formelor , fiecare înălțare ațî­­ță mirarea și plăcerea ab­ato­rului, a neprevăzutului în filtă­­rii de scrise. Această „jucărie“ — e locul a-1 spune așa — este ajunsă Craiovei In Intenție de pildă a „mobilelor“ prin o re­partiție justificată a Direcției Generale a Muzeelor de Artă de acum cîțiva ani, ca și alte două de același acubit, acestea rămase păstrării în depozite, nicidecum din lipsa bereche­tului de spațiu de care se bu­cură curtea-grădină a Muzeu­lui. Toate trei sînt confecționate, pe măsura obedienței de Inspi­rație și de factură de sculpto­­rița Ana Cordoneț, împrumu­tate de la sculptorul poet fante­zist și inovator notoriu Al. Cal­­der (n. In Philadelphia S.U.A. 1898) ucenic indirect al lui C. Brâncuși, reușind, amăgiindu-i J. P. Sartre, spune capta în arta mișcarea înseși. a ★ Ucenicia indirectă a lui Al. Calder se înțelege prin pri­mirea de către tînărul sculptor de acum o jumătate de veac a tîrgului depus de C. Brâncuși sculpturalului de a-l elibera de încreme­nirea gestului și de invarianța chipului în piatră orî­­n bronz, prin o adecvată tratare tehnică a subiectului elimi­nind fronta­lul, avantajînd mișcarea volu­melor, supunîndu-le motilității, rotirii printr-un dispozitiv re­glabil al vitezei, reușind să dea la iveală ceea ce de la el încoace se vor numi „Statuile rotitoare ale lui Brâncuși". In astfel de condiții putîndu-se admira în muzeele din apus, MNAM din Paris și MOMA, SRGM, PMA, AIR etc. din S­ U.A., lucrările­­ Leda, Minunea, Peștele, Coco­șul, Măiestre, Zborul etc., pre­cum și portrete feminine s M. Pogány, Principesa X, Ei­leen etc., sculptorul izbutind, spune, omagiindu-l, Jean Casso „să atingă prin mișcare absolu­tul“, impulsionînd-o materiei , iar G. Oprescu să compare a­­ceastă realizare, întîie în istoria sculpturii, dar nu fără exem­ple în natură, cu unele „pre­ocupări de vitrină" ale coafo­rilor. ★ Al Calder, pornind de la e­­ficiențele realizărilor lui C. Brâncuși de a vivifica sculp­tura prin mișcare și scutind privitorul de a-i da tîrcul, dă­ruindu-ne, prin motilitate „uni fior rătăcitor" (Jean Paul Sar­tre), care, ca și în neîncetata sa pulsare, valul marin, reîn­cepe nesfîrșita bucurie ce pa­re temelia lui A­li (v. Paul Valéry și Prefața Expoziției de consacrare din 1946 a lui Al. Calder, semnată de J. P. Sartre). ★ John J. Sweeney, nouă apro­piat prin eficiența prețuirii lui arătată operei lui Brâncuși in­­stalînd-o în Muzeul de Artă Modernă din New York într-o ordonanță de templu, a dedicat „îndrăznelilor lui Al. Calder“ o amplă monografie arătând importanța poeziei mișcării for­melor, ideală și realizată în parte de C. Brâncuși dar dez­voltată și dusă mai departe de Al. Calder. Dintre conaționalii noștri de­dicați artelor în acea vreme a începuturilor lui Al. Calder, în Paris, pictorița Magdalena Rădulescu și sculptorița Irena Codreanu, amîndouă ca­ mesage­­re ale lui Calder și Brâncuși, știu că Brâncuși, și e­l un hî­­tru, a fost cel dinții care s-a bucurat de „jucăriile“ lui Al. Calder, completînd știutul său aforism despre copii cu pre­tenția că „totul vine din joaca lor“, amintind recentele crea­ții ale civilizației­­ moderne i­zmeu și avion, undă purtată de sforicică și telefon, pușcoacea și Diesel, cinematograful copi­ilor, al colțului foilor cărții răsfoite în viteză , fenakistikon, Meyer și Lumiére etc etc, ne­­pregetind să înglobeze acestei întîie joacă tendințele artei moderne contemporane, bănuin­­du-le chiar de a fi temelii în­seși ale începuturilor vieții : bucuria. Ne este de mulțumire să a­­rătăm că noua conducere a Muzeului de Artă a luat măsuri pentru recondiționarea funcțio­nării „jucăriei din grădină“, be­rechetul spațiului îngăduind, credem, și instalarea celorlal­te două „jucării" de scos din pivnițele depozitului pentru bucuria celor care, după vorba lui Brâncuși, continuînd a fi copii, n-au murit încă. V. G. PALEOLOG Microsceneti înainte și după PRIMO TEMPO (personaje t Manea, șef de serviciu ; Sofronie, salariat la același serviciu) — Eui tovarășe Sofronie, are un principiu­­ omul să fie ci­vilizat. Fie că ești mai „mic“ sau­ mai „mare", adică să ai un post de conducere sau cu­ de neînsemnat, e bine ca omul să se comporte manierat, în orice loc și în orice împrejurare. Ori­­cîtă cultură ar avea cineva, dacă nu e născut el cu sensi­bilitate, cu finețe... degeaba. Educația — ți-o spun eu — nu ți-o dă nici cei șapte ani de-acasă de care fac caz unii, nici cartea... Ce „intelectual“ ? Moft M­­-ai văzut pe unii care după ce-au terminat cîte una sau chiar două facultăți și se pretind „intelectuali“, cum i-au pus Intr-un post de conducere, te iau cu „mă“ și cu „tu" ?... Mitocănie, dragă, mitocănie... Geaba ! Omul fin e in firea lui de la naștere... Poate să fie și de la coarnele plugului... Ce mare lucru e pentru un șef de Instituție, nene, să fie politicos, chiar cu omul de serviciu ? Mai întîi că e uman și in al doilea rînd nu suntem­ toți oameni ai muncii ? N-are și el demnitatea lui, personalitatea lui, răspun­derea lui socială ? De ce să-l jignești, de ce să nu vorbești frumos, civilizat ? N-ai văzut la directorul nostru î — Face pe zmeul, tovarășe Manea ! — Aș ! Nu e manierat, tova­rășe Sofronie, asta e... Nu știe să vorbească așa, la inima o­­m­ului, să și-l apropie, nu să fie arogant, numai spre a-și da aere, că el e buricul pămîn­­tului... — Toți sunt la fel, tovarășe Manea ! — Nu, nu, nu e așa... Uite, eu, dacă m-ar pune într-un loc de răspundere... SECONDO TEMPO (personaje­­ Manea, director , Sofronie, salariat la același serviciu) — M-ați chemat tovarășe di­rector ? — Dumneata n-ai învățat să bați la ușă cînd intri la șeful instituției ? Că ești om în to­a­­tă firea, slujbaș vechi. Ei, co­media dracului ! Ori trebuie să vă fac educație la toți ? — Tovarășe director, dar am bătut... — Ai bătut ca să­ auzi dum­neata... Ia, te rog, închide ușa pe dinafară și bate frumos la ușă, așa, ca un om civilizat... Că eu nu sunt prndar aici !... (Sofronie iese, bate tare la ușă, apoi reintră). — Să trăiți, tovarășe direc­tor ! — Ar fi trebuit să te las să mai aștepți, ca să știi altădată cum să te comporți... Or, acu­ma, dacă am lucrat la un loc înseamnă să ne batem pe bur­tă, nu ? — îmi pare rău că... tocmai dumneavoastră... — Bine ! basă placa asta... Dă-mi hîrtiile la semnal și te rog să-ți schimbi atitudinea ! înțeles ? — înțeles, tovarășe director ! — Așa, mă, Sofronie !... PAUL TOMESCU La Festivalul Zăpezii din Sapporo (Japonia) poate fi vizuta cea mai mare citadelă Japoneza a sec. XV, Castelul Himeji. Înalt de circa 16 m modelat din zapada de 183 de sculptori. Itinerarii pe drumurile sportului românesc Previziunile unui mare campion ILIE NĂSTASE S-a scris atît de mult despre Ilie Năstase, încît cu greu s-ar mai putea găsi ceva inedit, ceva ce să fi fost uitat de specialiști, pentru a face obiectul rîndurilor de față. De aceea, de la bun început ne cerem scuze dacă ne vom vedea nevoiți în unele ca­zuri să repetăm unele lucruri deja cunoscute. In sportul românesc, Ilie NASTASE — N­lIUTA, cum le place prietenilor să-l strige, sau Nasty, cum l-a numit frumoasa fiică a directorului prestigioasei publicații „World Tennis“, diminutiv tot mai des folosit de marii ași ai rachetei — primul tenisman al Europei (desemnat după o largă anchetă) și al șaselea al lumii și-a cucerit galoanele de aur în urma unei evoluții cu adevărat spectaculoase. De la fotbal, unde — așa cum remarca Ioan Chirilă ar fi fost poate „rezerva lui Iordănescu, ca urmare a lipsei de forță și luciditate în fazele de finalizare“ — Năstase a parcurs drumul spinos al cunoașterii tenisului, pentru a ajunge să se „înfrupte“ din fructele de aur ale marilor victorii. Dacă ar fi să însemnăm pe hartă orașele prin care a trecut Năstase și locurile unde numele său a fost înscris în cartea de onoare, vom vedea că numărul acestora este impresionant de mare , de la New Delhi în India, La Sidney în Australia și de la Wimbledon în Anglia, la Philadelphia în S.U.A. După ce și-a încheiat cu succes anul 1970, ieșind învingător în turneul de la Ancona (Italia), printre învinșii săi numărîndu-se Ion Țiriac, Panaia Kukal, Pietrangeli și, în finală, Franulovici — ziarul „Corriere dello sport“ intitulîndu-și cronica „Năstase face vid în turneul de la Ancona“ — Iliuță și-a început, după o scurtă dar binemeritată vacanță, pregătirile pentru noul sezon. Și începutul a fost făcut cu brio. Nu cu mult timp în urmă, un alt maestru al rachetei, Ashe, într-una din pauzele întîlniri­­lor amicale dintre tenismanii români și cei americani, ce au avut loc pe terenurile Progresul din Capitală, afirma : „După părerea mea, 1971 va fi anul de vîrf al lui Năstase și tare îmi este teamă că în acest răstimp va trebui să înclin steagul în fața lui, într-o competiție oficială“. Cuvintele și-au căpătat confirmare după cîteva luni. La 27 ianuarie, Năstase ia startul în concursul internațional de tenis de la Omaha (statul Nebraska — S.U.A.). Alături de Cliff Richey — cîștigătorul Marelui Premiu al Federației Internaționale de Tenis (F.I.S.T.) — el este stabilit cap de serie. După ce și-a depășit pe rînd toți adversarii, Năstase s-a întîlnit în finală cu Cliff Richey. Rezultatul vă este deja cunoscut. Năstase îl învinge pe tenismanul american, înclinînd balanța victoriilor directe în favoarea su­i 4—3. în urma acestui succes, comentatorul agenției Associated Press, spunea : „Năstase a confirmat că la ora actuală este unul dintre cei mai buni jucători din lume". A urmat apoi concursul de la Richmond, al doilea din lunga serie a turneelor americane. Și aici, Năstase s-a situat în­­ vîrful piramidei. Printre cei care au capotat în fața românului s-au numărat : spaniolul Gimeno, apoi, în semifinale, John Newcombe , cîștigător al Wimbledonului în 1968 și 1970 (și cine nu știe ce înseamnă un titlu la proba de simplu cucerit în sanctuarul teni­sului?!), tenismanul nr. 1 al lumii, după opinia majorității revis­telor și ziarelor de specialitate — iar în finală Ashe, celebrul tenisman, care a avut darul... prezicerii. Ne oprim aici, fără să credem că am reușit oglindirea fidelă a figurii acestui mare campion. Sperăm, însă, că am reușit, în schimb, să o sugerăm, ea putînd fi completată cu atîtea și atîtea date pe care dumneavoastră le cunoașteți, fără îndoială, și pe care noi, din rațiuni de spațiu, le-am lăsat de o parte. Sîntem, însă, siguri, alături de dumneavoastră, că tînărul nostru jucător va trece în palmaresul său noi succese de presti­giu, pe care presa le va consemna și comenta cu promptitudine, completînd portretul tenismanului IliE NĂSTASE. I Eli !■ • 26 — n — 1971 O broșură omagială despre eroul craiovean IOAN ( ROMANESC!) Ioan Nicolae Romanescu a fost fiul lui N. Romanescu — primarul Craiovei, de numele căruia se leagă atî­tea inițiative gospodărești — și fratele lui Marcel Ro­manescu, apreciatul poet și traducător din literatura franceză și italiană, în tim­pul primului război mon­dial, el se angajează ca vo­luntar în aviația franceză, convins fiind că astfel își slujește propria patrie. In această calitate, a întocmit mai multe planuri ale unor invenții, printre care un a­­vion rapid, denumit de creatorul său „ba mouche”, Lupta pe front, ca pilot, i-a adus însă gloria unor fapte de arme remarcabile și, în sfîrșit, moartea eroi­că, la 1 noiembrie 1918. Pentru glorificarea tînărului erou craiovean, apare, în 1919, la Paris, în editura Jouve, o broșură intitulată „Par­amour pour la France et la Roumanie“. Broșura se deschide printr-o „Lettre du capitaine de Turenne“, în care comandantul secto­rului 201 de pe frontul fran­cez arată cum a pierit eroul român. Urmează apoi poezie omagială „A la me­u moire de Jean Romanesco", semnată de poeta de limbă franceză Elena Văcărescu, din care citez începutul i „îl disait, sur ses bords du Jioul, au pays ou l’aieul de Ronsard dans les champs de mais revait des rives de Touraine...“ („Spunea, pe malurile Jiului, în țara unde strămoșul lui Ronsard, pe cîmpurile cu visa la țărmurile porumb, Toure­­nes...). Cîteva pagini sunt menite să comunice citito­rului date biografice despre Jean Romanesco, născut la 14 aprilie 1895 și mort la 1 noiembrie 1918. Se publică, în continuare, o bogată co­respondență a eroului, adre­sată familiei și unor prie­teni francezi și români, din care rezultă sentimentele patriotice de care era în­suflețit. Scrisorile sunt, în același timp, și valoroase compoziții stilistice, vădind reale calități poetice ale autorului lor. Broșura respectivă se în­cheie cu mai multe măr­turisiri ale unor personali­tăți militare franceze des­pre eroul român și prin reproducerea a două artico­le din „Illustration“ de la 2 și 9 noiembrie 1918. Fără îndoială că figura eroului craioveam Jean Romanescu reprezintă o contribuție a­­leasă la continuitatea tradi­ționalelor legături de prie­tenie româno-franceze: beeter univ. dr. ION PATRAȘCU # f > I

Next