Lupta, iunie 1889 (Anul 6, nr. 847-871)

1889-06-30 / nr. 871

ANUL IV.­SERIA III. No. 871. Un an Va an. 3 luni. Un an. V* an. 3 luni. ABONAMENTE: IN ŢARA IN STREIN AT ATE furnérul 15 Bani. 40lei 209 109 50leî 259 159 REDACŢIA Bulevardul Elisabeta, No. 8, (Casa Lempart). IfiOlflA A UI VAI A BUCURESTI, VINERI si SÂMBĂTA 80-1 IUNIE 1889. ANUNCIURI: Pe pagina III, 30 litere corpul 7 . . 1 leu linia » IV, , . . . 25 bani „ Inserţie şi reclame „ „ . . 2 lei , — OM--• Pentru anunciurî a se adresa: In Itomfb­ia, la Agen ia Havas In Francia, Italia, Austro-d­n^aria An­glia la Agenţia Havas, 8, place de la Bourse, Paria precum şi sucursalele el Un immer vechili 5# Bani. ADMINISTRAȚIA Bulevardul Elisabeta, No. 8, (Casa Lempart). LATERALUL ORIGINA RE ULUI 0 istorie a Românilor DIFERENDUL ANOLO-DERIKAIV MINCINOASA LATERALII!... Este scandaloasă atitudinea d-lor laterali! Din acuzaţi cu drept cu­vânt, încearcă a se face acuzatori, iar din oameni necorecţi şi necin­stiţi în politică, umblă ca să se dea de modele de corectitudine !.. îndrăz­neala lor merge mai departe, ei se dau de salvatori al situaţiei, al pa­triei, al globului, al universului!.. E lucru revoltător! Un Toni, a­­dică o mediocritate necunoscută ţărei îndată ce treci bariera Socola sau Păcurarii de la Iaşi, un Toni care nu, poate avea de egal de­cât doar "pe Pătărlăgeanu de la Ploeşti, îndrăz­neşte a ridica micul sau cap de rep­tilă şi a da lecţii de corectitudine lui D. Brătianu, care nu are altă vină de­cât că nu tratează cum se cuvine în gazeta sa „Naţiunea“ pe aceste furnici politice cari au pără­sit moşmnoiul liberal, pentru a trece la cel conservator ! Am zis că îndrăzneala acestor zoofite politice e mare. In adevăr, ştiţi ce pretind d-nii laterali? Au curajul a spune că din grupul d-lui D. Brătianu majoritatea este cu el, şi merg chiar mai departe, el pre­cizează, ei dau cifre, ei spun că 18 membrii au trecut la conservatori, şi numai 7 — 8 au rămas cu d. D. Brătianu ! Să admitem pentru moment că este aşa, întreb : de când oare nu­mărul acopere incorectitudinea ? De când faptul că cei ce comit o vile­­nie sunt mai numeroşi de­cât cel ce se refuză de a o comite, consti­­tue o virtute civică, o faptă morală ? Cu această stranie teorie ar urma că dacă din 100 de oameni ce lo­­cuesc un sat, 80 s’ar constitui în bandă de hoţi, hoţii nu ar fi cei 80 ci cei 20 cari au refuzat de a in­tra în cariera drumului mare?... Cum? In politică sau mai bine în intrigile şi meschinărieie politice, este destul ca majoritatea unui grup să comită o faptă rea pentru ca cei necinstiţi să fie minoritatea?... Aceasta este neauzit încă ! A tre­buit ca o mediocritate umflată cum este d. Tzonel să conteze în un grup, pentru ca ast­fel de morală să fie în onoare! Dar sunt lucrurile măcar așa ? Este exactă afirmarea laterilor, adică că majoritatea grupului d-lui D. Bră­tianu a trecut la conservatori? Nea­devăr patent. Din un grup de 24 de membrii numai vre­o 10 au trecut la d. L. Catargiu, restul au rămas fideli ve­chiului drapel... Acesta este adevă­rul ! Provoc pe d-nii laterali să dea lista celor 18 despre caii ne vor­besc că au trecut la conservatori! Dacă ei au 18 partizani să le spună numele! Dar nu au să o facă, şi ştiţi de ce ? Fiind­că în momentul când ar îndrăzni să pronunţe nume, desmin­­ţirele ar curge ca ploaia , căci afară de câţi­va neruşinaţi, cum e d. Tzoni şi alţi câţi­va, în colo nici unul nu are tristul curagiu de a ţine lim­­bagiul de lateral! Nici chiar Pătăr­lăgeanu de la Ploeşti! Tzoni este mai jos ca caracter şi ca lipsă de ruşine chiar de cât d. Pătărlăgeanu! Vă provoc deci, d-lor laterali, să daţi lista celor cari au declarat că să separă de d. D. Brătianu pentru a da sprijin guvernului d-lui L. Ca­targiu ! Vă aştept, pentru ca toată lumea să vadă de ce e capabil un individ ca Tzoni sau un altul de trampa acestui efemerid politic ! încă nu s’a văzut acest spectacol! S’a văzat dezerţiuni şi inlenii po­litice. In­ genere însă, dezertorii sunt modeşti, tăcuţi! Nu s’a văzut exem­plul insolenţei la nişte oameni cari ţipă mai tare tocmai când comit actul cel mai ruşinos în politică, adică de­zertarea, trădarea. Dar n'am sfârşit cu aceste triste personaje. Gr. Jianu. SERVICIUL TELEGRAFIC - —- - -** * • - Agenţia Havas Petersburg, 10 Iulie. — Marele duce Petru a plecat la Cetinge pentru a se prezintă socrului şi soacrei sale, princi­pele şi principesa Muntenegrului. Viena, 10 Iulie. — Delegaţiunea ungu­rească a adoptat bugetul armatei, credi­tele suplimentare şi creditul pentru pro­vinciile ocupate Bosnia şi Herzegovina, pe baza raportului comisiunei armatei. In privinţa propunerei care cere ca ar­mata să poarte titlul de imperială şi re­gală, d. Tisza, preşedinte al consiliului, a declarat că o atare modificare a avut loc în alte ramuri ale administraţiunei, nu în urma unei deciziuni legislative ci prin mijlocirea ministrului respectiv. Propunerea a fost retrasă. Propunerea prezintatâ de opoziţie şi care cere ca examenul ofiţerilor unguri să se facă în limba ungurească a fost de asemenea retrasă în urma discursu­rilor mal multor membrii din majo­ritate. — Eri s’a dat de către împăratul un prânz în onoarea membrilor delegaţiu­­nilor. Au luat parte 30 membrii al delega­­ţiunel ungureşti, 30 din delegaţiunea austriacă, corniţele Taafe, d. Tisza, mi­niştrii comunei şi corniţele Szecheny. Petersburg, 11 Iulie.—Iactul Ţarewna având pe bord familia imperiala a arun­cat ancora în faţa lui Abo şi a trebuit să ia în urmă direcţia de la Vest. Belgrad, 11 Iulie. — Ivirea câtor­va bandiţi a dat, adversarilor guvernului ac­tual ocazia de a răspândi ştiri alarmante, cari sunt fără temei. Guvernul a luat măsurile trebuincioase pentru a opera prinderea rău-făcătorilor. In acest scop, şi pentru a evita în viitor repetirea fap­telor analoage, guvernul a ordonat ca al treilea ban al armatei să fie armat cu puşti vechi, ceea­ ce poate fi considerat ca fiind de asemenea în raport cu in­tenţia guvernului şerb de a stabili pro­gresiv miliţia naţională. Toate acestea n’ar putea fi considerate ca alarmante. Viena, 11 Iulie. — Vorbind de expli­carile date de guvernul şerb asupra înaxa­­mării banului al treilea „Fremdenblatt“ zice că aceste explicaţiuni răspund cu atât mai mult dorinţei lumii întregi, cu cât svo­­nurile asupra motivelor acestei înarmări deşteptaseră în ţările vecine şi mai cu seamă în Bulgaria o atenţiune serioasă. Decisiunea luată de guvernul şerb de a înăbuşi brigandagiul nu poate fi de­cât aprobată de întreaga lume. Ne putem îndoi cu toate astea că înarmarea banu­lui al treilea ar fi un mijloc destul de eficace pentru a ajunge la resultatul de­ rit. Se într­ebuinţează de ordinar în acest scop forţe militare încercate. Dispoziţiu­­nile luate de guvernul şerb errobează pe deplin trebuinţa care devine din ce în ce mai urgentă de a se preocupa de condiţiunile interioare ale Seb01 spre a da liniştea ţării atât de mult oscitate de aşa schimbări mari. Paris, 11 Iulie. — Camera a adoptat proiectul de r­ăscumpărarea telefoanelor. — Senatul a început ducaţiunea bu­getului. — In cercurile parlamentare se crede că sesiunea se va închide Sâmbătă. — D. Carnot a primit în timpul dimi­­neţei pe d. Delyannis. — După amiazî o deleg­aţiune a stu­denţilor greci din Paris, s’a dus la Hotelul continental pentru a ura bună-venire d-lui Delyannis. Acesta a mulţumit studenţilor şi le-a exprimat simpatiile sale pentru Francia. — Camera a discutat propunerea re­lativă la amnistie. Discuţiunea asupra primului articol a fost destul de zăpăci­tă. In sfârşit Camera a respins redacţiu­­nea comisiunii care cupri­­dea în amnis­tie şi pe greviştii osândiţi de la Decaze­­ville, şi a adoptat redacţiunea guvernului care esclude din amnistie ,pe aceşti con­damnaţi. •­­ Discuţiunea va continua mâine. ORIGINA REULUI • ‘ • ’v 1 8. Ne mirăm cu toţii şi ne înspăimântăm adesea de proporţiile uriaşe pe cari le iau In societatea noastră politică dezer­­ţiunile de la drapel şi de la credinţele politice, precum şi împerecherile mon­struoase cari se operează în societatea noastră politică. Şi, de cele mai multe ori ne mărginim a lovi în indivizi de­cât să căutăm a curma originea acestui viţiu. In politica sunt două feluri de evolu­­ţiuni şi de schimbare în prxieri : una cin­stită şi permisă, care să săvârşeşte fără nici un profit material pentru cel ce o face şi care atârnă exclusiv de o modi­ficare a convingerei ; a doua este evolu­­ţiunea oamenilor fără de nici o convin­gere, cari schimbă partidele şi ideile pen­­tru a căpăta mai multe foloase personale şi pentru a nu pierde oare­cari situaţiuni preponderante. Prima evoluţiune o întâlnim mai ales la oamenii cari se ocupă cu seriozitate de problemele sociale şi politice şi cari nu pot rămâne staţionari atunci când ştiinţa face progrese şi prezintă dintr’o zi într’alta concluziuni deosebite unele de altele. Bărbaţii politici serioşi, cari nu sunt copr­inşi de un fanatism orb şi ig­­norantesc pentru unele aparenţe fascina­­toare, nu pot persista în eroare atunci când evidenţa ştiinţifică le impune o mo­dificare a convingerii primitive. Spre pil­dă , un protecţionist înfocat, dacă la un moment dat ar constata că o modificare a relaţiilor economice cu străinatatea sa şi o dezvoltare neaşteptată a unor industrii în ţară, ar impune liber-schimbizmul, ar da o dovadă de o ignorenţă şi o îngusti­me ridicolă de vederi dacă, pentru plă­­cer­ea de a rămâne consecinţe, ar lucra în contra intereselor economice ale pa­triei sale şi ar închide ochii înaintea evi­denţei. Dar mai sunt şi un alt soin de nesta­tornici politici, mai sunt şi acei lilieci cari nici o dată nu ’şi au îngreunat capul cu vre-o ideie şi cari fac politică precum un băcan face comerţ. Când d. N din liberal devine conser­vator pentru singurul cuvânt că aceştia din urmă ’l-au făgăduit un portofoliu, pe când cei d’întâi nu’i pot da unul şi când d. Z schimbă partidele de trei ori pe an după cum îşi închipuia că un partid sau altul e mai sigur de a rămâne la putere, aceasta nici că mai merită a se numi evoluţiune politică, ci trebue calificata pur şi simplu drept o conrupţiune po­litică. Oamenii aceştia au in tot­dea­una la îndemână o scuză pentru fapta lor ne­cinstită : unii au sărit pârleazul politic pentru a împedica venirea la putere a unui partid mai per­iculos, altul nu are un guvern mai bun la îndemână şi de a­­ceea susţine pe cel prezent, un al treilea se gândeşte la interesele superioare ale statului şi la soarta patriei care negreşit se află pe marginea prăpastiei. Numai aceea ce e nostim este că, în general, aceste aşa zise evoluţiuni, sunt în­tot­­dea­una recompensate prin instalări mai mult sau mai puţin somptuoase, în para­grafele bugetare. Şi în Anglia s-a întâmplat, cu câţi­va ani în urmă, că un bărbat politic dis­tins, lordul Derby, să cadă în complect dezacord cu partidul conservator din care făcea parte, şi să se retragă din cabi­netul Salisbury, fiind în diverginţă asupra politicei orientale. Lordul Derby a trecut în rândurile partidului liberal a căruia politică exterioară o aproba pe deplin, dar când mai târziu, peste doi ani, d. Gladstone oferi un portofoliu lordului Derby, acesta zise : *nu, nu pot accepta o recompensă pentru trecerea mea în partidul liberal căci, în cazul acesta, lu­mea ar fi în drept să creadă că foloase mai mari arerate de liberali ’mi-au influ­enţat hotăr­ârea». Aşa procedează bărbaţii politici serioşi; mai întâi nu operează o schimbare de atitudine şi de partid de­cât pe un motiv serios şi bine accentuat şi, al doilea, nu primesc situaţiuni im­portante în noul partid la care au tre­cut, a doua­ zi după ce au operat o evo­luţiune. Dar la începutul acestui articol, am spus câ nestatorniciile noastre politice au un izvor ceva mai adânc de­cât îl judecăm. Ei bine, aceasta îmi râmâne să demonstrez. O ROBIE A ROMIILOR A apărut de curând trei volume din­tr’o scriere întitulată :• Istoria generală a Românilor din amândouă Daciile de I. N. Şoimescu. Ea merge din timpurile cele mai vechi până la 1822, sfârşitul revo­luţiei lui Tudor Vladim­irescu. Iată motivul care a făcut pe autor să tipărească această scriere : ♦ Când am întreprins această impor­tantă dar foarte dificilă lucrare, am «cedat mai mult unei imper’ioase nece­­­sităţi, am vrut să umplu mai mult un ’■gol foarte simţit pentru complectarea ’educaţiuneî naţionale a junimei noastre «studioase». Prin urmare­­şi-a propus să facă o carte didactică. E interesant să ştim a­­ceasta pentru ca să nu-l judecăm de­cât din puntul de vedere din care a con­ceput d-lul scrierea. Ne spune în Introducere : «Am între­­«prins redactarea acestei istorii conform «unui plan cu totul nou, conform cu «logica şi cu natura faptelor prin cari a «trecut istoria noastră». Să ne aşteptăm dar la ceva cu to­tul nou.* * * Citind cartea d-lui Şoimescu găsim ve­chia sistema, vechiul mod de a expune şi judeca faptele ca, de pildă, în istoria bătrânului Laurian, care cel puţin îşi avea scuza câ a întreprins cel întâi o lucrare generală asupra istoriei noastre în nişte proporţiuni mai întinse (căci A­­ron Florian a scris de şi mai înainte, însă Istoria principatului Palachiei). D. D. Şoimescu ar voi ca lucrarrea d-sale să fie carte­a de studiu pentru şcolarii de prin gimnazii şi licee*. Dar întrebe d-lui ce chin era pentru şcolarii cari trebuiau să înveţe după istoria lui Laurian. Acelaşi chin ar fi dacă, din nefericire, vre­un profesor de istorie ar introduce cartea d-sale în şcoală. Ca să se vază cât se pricepe d. Şoimescu a lucr­a o carte pentru elevi, reproduc aci un­­rând din Introducere în care zice : «Am adoptat in scrierea acestei istorii sistemul didac­tic sau mai bine sistemul dogmatic». Sis­temul didactic e tot una cu sistemul dog­matic. Dar bine, d-le. Șoimescu, cartea d-tale în trei volume nu se va putea da în altă clasă de­cât în cursul superior al liceului ? Şi vrei d-ta ca în clasa VII —unde după programele actuale se face istoria Românilor—ceea­ ce spune profe­sorul „să fie dogmă“ pentru şcolar ? Vrei d-ta sâ-l faci a crede câ istoria noastră este lămurită şi sigură ? Voeşti ca atunci când va citi unde­va despre mulţimea chestiunelor îndoelnice ale istoriei, să fie pus In poziţie de a bănui capacitatea profesorului care mi-a spus că totul e si­gur ? Iată la ce duce sistemul d-tale. Şi crezi câ aceasta este ceva cu totul nou ? Dar ar fi nefolositor să continuu discu­ţia pe acest teren. Să luăm volumele în mână. A le cerceta pe de a întregul ar fi să fac un curs de istorie a românilor, căci la fie­ care capitol se găsesc multe de obiectat. Voi­ prezenta însă în treacăt câte­ va exemple îndestulătoare ca să -şi facă ori­cine idee despre această carte şi ca valoare în sine şi ca operă didac­tică. Deschid volumul II la pag. 310. Este vorba despre domnia lui Mihai­ Viteazul la începutul ei. Ne spune că el chiama pe boeri şi le spune că ţira trebue să se ridice şi boerii odată răspund : „La armei da ! La arme !“ Aceasta e metodă de istor­ie, ca să pui d­işeurî ca în dra­mele cele mai proaste ? Şi ast­fel e în­tregul sistem al d-lui Şoimescu. La pag. 351 pune un discurs pe care­­l-ar fi ţinut Mihaiu soldaţilor la bătălia de la Câlugăreni. Este un întreg exerciţiu de retorică care s’ar da ca subiect de com­poziţie în clasa V liceală şi departe de aţi face vre­o impresiune, te lasă rece, ba te face chiar să zâmbeşti, vezând sfo­răituri de felul acestora : „Ce suntem as­tăzi noi şi ţara noastră ? O naţiune liberă şi o ţară independentă, în care fie­care se bucură de libertatea, onoarea şi averea sa, recâştigate de la duşmanii noştrii prin vitejia braţului nostru.“ „Acum dar mai mult de­cât ori­când să luptăm cu vitejie şi devotament* ş. a. D. Gion poate să fie mândru că şi-a găsit un adept care sa­­ împărtâşiască teoriile. In sfârşit Mihaiu se repede la luptă : „El loveşte în dreapta şi în stânga, tac şi răs­toarnă tot ce întâmpină...“ Iarăşi d. Gion. La pag. 356 este chestiunea dacă va veni sau nu ajutor lui Mihaiu şi iată ce zice autorul: „Sosi-va ea la timp ?!... Victoria crea a Românilor. Veni-va ea prea târziu ?! Neantul şi peireul..“ Acesta este sistemul cel nou al d-lui Şoimescu de a face istorie cu exclamări, cu semne de întrebare şi mirare şi cu o duzină de puncte. Apoi Mihaiu, repezindu se în luptă, zice soldaţilor : „Copil, acum ori nici­odată să salvăm ţara“. D. Şoimescu nu se dă la o parte de a pune în lucr­area sa ori­ce legendă s’a născut în imaginaţia poporului şi care are o tinctur-â poetică. Ast­fel e cunoscu­tă poezia lui Bolintineanu, care se ter­mina cu aceste versuri adresate de Mi­haiu calului său în urma bătăliei de la Mirislau. El îi scoate frâul numai alb­ de spume Şi îi zice : liber mergi de acum în lume. Această idee care face atâta efect în poezia d-lui Bolintineanu, este dată ca adevăr istoric în cartea d-lui Şoimescu : «Mihai», plin de recunoştinţă pentru că îi scăpase viaţa, descălică după dânsul, îl măngâe şi îl sărută ca pe un bun şi de­votat amic de care cată să se despartă. Lăsând în plină libertate armăsarul său, Mihaiu încăleca pe un altul.­» La pagina 482 este de observat ceva foarte interesant. E vorba despre sfâr­șitul bătăliei de la Mirislav. După ce a dat drumul calului să uita îndărăt şi zice : «Sat de o mie de ori blestemat, eselamă el cu durere ! Tu vei rămâne pentru se­­coli martor al m fem­eirei mele. Ziua de 18 Septembre va sta în eternitate săpată pe maculata ta fr­unte. (Adică pe frun­tea maculata a satului). In curs de atâţia ani de când am ridicat stindardul liber­­tăţeî naţionale, tu am înfruntat mii de pericule, am sfărâmat nenumărate armii puternice, m’am încununat cu multe vic­torii strălucite. ’ Ţi-a fost dat ţie să vezi astăzi înclinând către apus steaua străluci­toare a vieţei mele ! Ţie­­ţi-a fost dat să mă vezi părăsit pentru prima oară de zeul războiului ! Fii în etern blestemat !...» Poate fi ceva mai comic de­cât să ne închipuim ca Mihaiu, dupâ ce d’abia scă­pase cu fuga, trecând râul în noi, să se opriască şi să ţie satului un discurs în­treg ? N’avea alt­ceva mai bun de făcut ? De sigur că d. Şoimescu a citit pe Mi­haiu Viteazu a lui Bălcescu. Acolo după bătălia de la Mirislav este un aliniat care începe cu vorbele acestea : «Mi­rislav ! Mirislav ! Loc de peire, loc afu­risit: Cât sânge eroic... etc.» şi care e una din paginele cele mai frumoase ale prozei române ; însă frumuseţea e tocmai în aceea că vorbele le spune autorul, nu Mihaiu. D. Şoimescu sau a fost aşa de naiv să crează că acele vorbe sunt rostite de­­Mihaiu sau a vrut să se facă mai abitir de­cât Bâlcescu și să le pue în spinarea nefericitului erou. Cine a citit acele rânduri ale lui Bălcescu vede

Next