Magazin, iulie-decembrie 2015 (Anul 58, nr. 26-52)

2015-12-03 / nr. 48

SERIE NOUĂ -1274 • ANUL LVIII • 3 DECEMBRIE 2015 • 16 PAGINI • 2 Nr. 48 (3024) Adresă INTERNET: w­ww.revistamagazin.ro SĂPTĂMÂNAL CULTURAL - ȘTIINȚIFIC INDEPENDENT ■ Diferența dintre prostie și geniu este că geniul are limite... Albert Einstein Ш Sunt răni pe care timpul nu le vindecă, dar cu care putem învăța să trăim. Edgar Allan Poe Cercetări actuale în domeniul sistemelor de propulsie inovatoare pentru viitoarele călătorii printre stele sunt de fapt mai vechi pentru NASA. Nu am făcut călătorii intergalactice, așa cum credea Arthur C. Clarke prin anii 70 ai secolului trecut, dar cercetările consumă fonduri uriașe, chiar dacă fără realizări palpabile.­ nul dintre visele mărețe ale NASA este călătoria spre Marte la care Agenția se gândea încă de acum câțiva ani, înainte de a face publică descope­rirea apei pe Planeta Roșie. Ideea este asta: nu cum să lansezi rachete spre Marte, ci cum să concepi rachete superrapide pentru zborul spre Marte? Sau, chiar mai departe, prin Ga­laxie. Cu alte cuvinte, este vorba despre noi sisteme de propulsie a rachetelor care ar tre­bui să ducă viitorii cosmonauți mai repede și mai sigur spre Marte (?) O idee revoluționară, cel puțin pe hârtie, este un sistem de propulsie care îmbină pa­nourile solare cu fuziunea sau fisiunea nu­cleară. Adică, panourile solare plasate pe ex­teriorul navei ar colecta energie suficientă pentru a iniția procesul care creează fuziunea nucleară. Dezvoltând o viteză mult mai mare decât actualele sisteme de propulsie, cea imaginată de cercetătorii de la NASA ar scurta considerabil timpul călătoriei spre Marte. Problema e că nu se știe cu cât ar scurta o călătorie prin Galaxia noastră, și asta pentru că nu se știe dacă va fi efectuată vreodată. Cu Marte, măcar e mai simplu de cal­culat. „Folosind sistemele de propulsie actuale este aproape imposibil pentru oameni de a explora spațiul ceva mai departe de Pă­mânt”, este de părere John Slough de la Uni­versitatea din Washington, conducătorul echipei care încearcă să construiască o ra­chetă propulsată cu ajutorul fuziunii nucleare. „Noi credem că ar trebui să dezvolte o viteză suficient de mare pentru ca această rachetă să poată călători prin spațiul interplanetar”. De mai mulți ani, a pune piciorul pe Marte este ambiția principală a NASA. Agenția, cum scriam și săptămâna trecută, plănuiește să ajungă cu cosmonauți undeva, prin anii 2030. Dar pentru asta, vechile rachete cu combustibil chimic nu mai sunt de actualitate. Un drum dus-întors Pământ-Marte ar dura cam 500 de zile, ceea ce pentru Agenție este prea încet. Asta, deoarece pentru astro­­nauți a petrece atâtea zile în spațiul cosmic ar însemna ca organismul lor să acumuleze doze mari de radiații, să sufere o atrofiere a muș­chilor, a densității oaselor, dar și alte pericole cauzate de expunerea la microgravitație. O rachetă propulsată de un motor cu fuziune nucleară ar scurta drumul viitorilor cosmonauți spre Marte la doar 90 și ceva de zile, după părerea cercetătorilor. Practic, o asemenea misiune ar dura în total 210 zile, adică 83 de zile drumul până pe Planeta Roșie, 30 de zile de misiune pe solul marțian și 97 de zile drumul întors spre Pământ. Toată această performanță numai datorită motorului care folosește fuziunea nucleară, adică exact același proces care se desfășoară în Soare și care dă bombelor cu hidrogen acea putere distructivă de-a dreptul colosală. Sigur, de la idee la realizare o cale lungă, dar cercetătorii nu văd niciun motiv să nu creadă că acest lucru este posibil. „Este pro­babil cel mai simplu, cel mai eficient și mai ieftin sistem de propulsie pe care ți-l poți imagina” este de părere Anthony Pancotti de la compania MSM­.„Fizica fundamentală a fost dovedită în laborator cu aparatură avan­sată și am reușit să producem neutroni”. Mai spune cercetătorul: „mai trebuie să construim un motor după o metodologie explicită”. Chiar mai veche decât această idee este Pro­iectul Orion, inițiat în 1958, care își propunea să propulseze o navă cosmică prin detonarea unor mici bombe atomice plasate în spatele vehicu­lului, după un concept cunoscut sub numele de propulsie prin pulsație nucleară. Proiectul nu a fost finalizat nici azi, așa încât putem să ne imaginăm că ar fi și mai puține speranțe ca motorul cu fuziune nuclea­ră să fie realizat în viitorul apropiat. La fel de puțin probabil este să se reu­șească construirea unui motor de rachetă ali­mentat prin fisiunea nucleară, o altă idee a cercetătorilor, care nu este nici ea foarte nouă. Conceptul rachetei termonucleare, cum a fost denumit, a fost lansat tot prin anii 1950, fiind o colaborare între NASA și Comisia de Energie Atomică a SUA în cadrul unui proiect denumit Aplicație pentru o Rachetă cu Motor Nuclear (NERVA). Proiectul a fost testat pe Pământ cu câteva motoare termonucleare și asta pentru că NASA dorea ca NERVA să echipeze o rachetă care să ducă un echipaj uman pe Marte în 1979, ceea ce, evident, nu s-a întâmplat ni­ciodată. După cheltuirea unor bugete uriașe, programul a fost abandonat. Iată că azi, vise­le acelea de a ajunge cu misiuni umane pe Marte se reaprind, fereastra de timp fiind pla­sată pentru anii 2030! Mai mult, se încearcă și o resuscitare a ideii motoarelor de rachetă termonucleare care, după noile aprecieri, ar putea scurta la 180 de zile timpul unei călători dus-întors spre Marte. Nave cu pânze prin Cosmos? Ambiția NASA nu se oprește la Marte, vecina noastră de Sistem solar. Bătaia este mai lungă, cum ar putea să călătorească prin spațiul cosmic viitoarele sonde spațiale lansate de pe Pământ folosind sisteme de propulsie mai rapide? Așa s-a ajuns la con­ceptul de „E-sails”, un sistem care ar putea folosi pânzele în loc de motoare, o idee care ar putea deveni realitate, după spusele NASA prin anul 2025. Mai exact, sondele spațiale robotizate ale viitorului, după cum relatează LiveScience.com, ar putea beneficia de o nouă generație de sisteme de propulsie, bazate pe fire electrice activate de vântul solar, diferite de propulsia cu vele solare, care era, oricum, o idee mai veche. E-sails, adică Electric Sails (Pânze electrice), este un concept la care se lucrează deja și care în principiu ar trebui să lucreze astfel: „pânze” spațiale formate din fire pola­rizate electric ar urma să preia din energia vântului solar, acel flux de protoni, electroni și alte particule ionizate care se propagă con­tinuu dinspre Soare cu viteze între 400 km/s și 750 km/s. Sistemul de propulsie E-sails folosește presiunea dinamică a vântului solar, generând o „velă” virtuală formată din firele ce compun un câmp electric care deviază protonii din vântul solar, preluându-le impulsul. Ideea e entuziasmantă și promițătoare pentru viitorul explorărilor spațiale până la granițele sistemului solar și dincolo de aces­tea, cel puțin în viziunea lui Les Johnson, cercetător la Centrul Spațial Marshall, aparți­nând NASA, din Huntsville, Alabama. Din echipa cercetătorului mai face parte și Pekka Janhunen, de la Institutul meteorologic fin­landez, care a propus conceptul e-sails încă din anul 2006. Cum s-ar putea transpune și în practică? După descrierile autorilor, o sondă sau navetă spațială ar fi conectată la 10 până la 20 de fire cu lungimea cuprinsă între 1 și 20 de kilometri și extraordinar de subțiri­­ diametru de doar 25 de microni, în con­dițiile în care, pentru comparație, un fir de păr uman are diametrul de 50 de microni. O astfel de sondă sau navetă va trebui probabil să se rotească pentru a menține aceste fire în­tinse (?) .De-a lungul unor perioade de timp de ordinul lunilor, această forță exercitată asupra firelor va ajunge să propulseze sonda spațială cu viteze enorme, de 100-150 km/s (20-30 UA pe an)”, sunt de părere inițiatorii conceptului. Interesant este faptul că nici conceptul e-sails, nici cel al velelor solare nu necesită carburanți. Diferența principală este însă legată de faptul că velele solare funcționează prin acu­mularea la suprafața lor a presiunii radiației solare (fotoni) și nu a vântului solar (particule ionizate). Velele solare sunt construite din materiale reflectorizante și nu din fire aflate sub sarcină electrică. Conform cercetătorilor, avantajul sistemului e-sails este că o sondă dotată cu un astfel de tip de propulsie va con­tinua să accelereze mult timp după ce una dotată cu vele solare ajunge la viteza maximă. Toate aceste calcule și idei sunt deocamdată doar pe hârtie, deoarece nu este clar dacă acest sistem de propulsie este fezabil. Și, cu toate acestea, proiectanții conceptului sunt siguri că e-sai­s „ne poate oferi abilitatea unică de a explora heliopauza și spațiul interstelar într-un interval de timp de mai puțin de o decadă (...) Este vorba despre un sistem de propulsie mult mai eficient decât alte sisteme ce au fost propuse pentru misiunile spre și dincolo de granițele sistemului solar”. Femina club .■ Pentru dumneavoastră, doamna Cu 14 ani mai tânără... ULTIMUL REGE DRAGOSTE Dosarele frumuseții Din petale de trandafiri al Iugoslaviei fără frontiere Noi sisteme de propulsie pe QBQH RACHETELE VIITORUlui U UN INAMIC DE TOP Ж/] cancerul de cap și de gât 5 948427 000119 udețean Cî I

Next