Năzuința, ianuarie-martie 1970 (Anul 3, nr. 105-117)

1970-02-14 / nr. 111

NĂZUINȚA 2 ADUNAREA GENERALĂ A COOPERATORILOR DIN ALMAȘ Căminul cultural din comu­na Almaș a găzduit, la 7 fe­bruarie a.c., adunarea generală a membrilor cooperatori care a analizat modul de îndeplinire a sarcinilor de plan pe anul 1969, a dezbătut indicatorii de plan pe 1970. Cu acest prilej cooperatorii au salutat căldu­ros prezența în mijlocul lor a tovarășului Laurean Tulai, prim-secretar al Comitetului județean Sălaj al P.C.R. Atît darea de seamă cît și dezbaterile purtate pe margi­nea ei au avut un profund caracter de analiză a rezulta­telor economice și financiare obținute în anul care a trecut S-a desprins astfel cu preg­nanță faptul că rezultatele ob­ținute­­ nu au fost pe măsura posibilităților și nu toți mem­brii cooperatori și-au adus con­tribuția la realizarea produc­țiilor planificate. Astfel nu s-au realizat producțiile scon­tate la principalele culturi: grîu, porumb, cartofi, sfeclă, fapt ce s-a răsfrînt negativ în activitatea economică și finan­ciară a cooperativei. Aceste nerealizări au fost puse pe seama condițiilor de mediu,­­mai puțin prielnice în anul ca­re a trecut, dar mai cu seamă pe neparticiparea cooperatori­­rilor la lucru. In cuvîntul său cooperatorul Nicolae Brindaș arăta că, în campaniile de întreținere și recoltare a culturilor, nu toți membrii cooperatori au răs­puns la chemarea consiliului de conducere de a participa la lucru, iar unii membri au luat parte numai la lucrările din culturile unde beneficiau de retribuție suplimentară. Aceasta a dus la întîrzierea recoltării păioaselor: unele lo­turi de porumb repartizate nu au fost prășite, iar furajele au rămas pe cîmp netransportate. Recolta a fost lăsată multă vreme la dispoziția ploilor, pierzîndu-se cantități însem­nate prin putrezire. Cooperatoarea Cornelia Igna a scos în evidență faptul că mulți membri cooperatori, printre care și femei, nu și-au făcut minimum de zile-muncă stabilite de adunarea genera­lă, lucru ce a determinat ne­­executarea unor lucrări impor­tante la întreținerea culturilor. S-au purtat discuții și pe marginea rezultatelor obținu­te din creșterea animalelor. Am desprins faptul că și în a­­cest sector bilanțul realizărilor înregistrate la sfîrșitul anului trecut este negativ. Această situație a fost determinată și de slaba preocupare a consiliu­lui de conducere, de lipsa unui brigadier priceput în organi­zarea treburilor în zootehnie, a unei furajări raționale a ani­malelor. De aceea — arăta dr. Ioan Coșeru, zootehnistul coo­perativei — la venirea mea aici, in luna noiembrie 1969, nu erau asigurate furaje su­culente, iar calitatea fînurilor era slabă. Vorbitorul arăta că în urma măsurilor care au fost luate (prepararea furajelor cu adaus de melasă și uree, intro­ducerea apei în grajdul de ti­neret la îngrășat etc.) și a ce­lor care vor fi luate în con­tinuare (înființarea unei ferme zootehnice mixte) se vor asi­gura condiții ca sarcinile de plan stabilite pe acest an să fie realizate și chiar depășite. Intîmpinat cu vii aplauze, a luat apoi cuvîntul tovarășul Laurean Tulai, care s-a refe­rit pe larg la importanța deo­sebită a măsurilor preconizate de Plenara C.C. al P.C.R. din decembrie 1969, măsuri con­cretizate în hotărîrile Plenarei Consiliului U.N.C.A.P., la con­cluziile ce se desprind din dezbaterile adunării generale­ a cooperatorilor din Almaș. Vorbitorul a precizat că rezul­tatele anului care a trecut nu sunt la nivelul posibilităților de care dispun cooperatorii din Almaș. Producțiile scăzute obținute din culturile de cîmp nu pot fi puse numai pe sea­ma unor condiții mai puțin favorabile, ci și pe factori le­gați de organizarea muncii, pe neparticiparea cooperatorilor la lucru. A fost, într-adevăr, un an capricios, dar urmările negative ale acestuia s-au manifestat cu pregnanță numai acolo unde nu s-a muncit așa cum trebuie, acolo unde se aș­tepta ca totul să se înfăptu­iască de la sine. Participarea cooperatorilor la lucru nu este o facere de bine pentru coope­rativă, ci este o obligație în­scrisă în legile țării, în Statu­tul C.A.P. Tocmai de aceea nu se poate accepta tendința unor cooperatori care consideră că, dacă vreau merg la lucru, da­că nu vreau, e bine și așa. Vorbitorul s-a referit în con­tinuare la sectorul de crește­re a animalelor unde, de ase­menea, rezultatele obținute nu reflectă posibilitățile existente. Producția de lapte pe vacă furajată a fost mică în com­parație cu alte cooperative din județ. Conducerea cooperativei nu s-a orientat bine nici în a­­cest an cînd a planificat nu­mai 1­050­­ litri lapte pe vacă furajată. Această producție nu este mobilizatoare, stimulativă și nu va întruni efortul comun al cooperatorilor și al celor­lalți factori care concură la realizarea ei. De aceea va tre­bui reanalizată această situa­ție. In încheiere, vorbitorul s-a referit la cîteva probleme le­gate de alegerea noului consi­liu de conducere, la efortul pe care va trebui să-l între­prindă noua conducere în re­dresarea actualei situații, pen­tru ca la sfîrșitul anului 1970 sarcinile înscrise în planul de producție să fie realizate și de­pășite. G. SIMION SECTOARE CE PUTEAU FI RENTABILE Timpul trece, iar reparațiile rămîn...in urma (Urmare­a lin pag. I-a). •dean am întîlnit prima mașină nereparată. Același lucru ne-a fost dat să-l ve­dem și la secția nr. 1 Bene­­«at și secția nr. 4 Sălățig aparținînd I.M.A. Cehul Silvan­iei, unde mașinile de semănat SPC-6 și 2­ SPC-2 nu sînt puse la punct, cu oate că au fost raportate erminate de reparat. Su­bliniind aceste stări de lu­cruri nu putem decît să-i „felicităm“ pe cei care în acest fel au terminat re­parațiile, însă aceasta nu încălzește pe nimeni și nici chiar conducerea celor do­­uă I.M.A. ALERTĂ LA I.M.A. CEHUL SILVANIEI în atelierul central de la I.M.A. Cehul Silvaniei au fost planificate a se repara 154 tractoare. Au fost ter­minate pînă la data de 9 februarie a.c. un număr de 99 tractoare, deci prin mina mecanicilor mai trebuie să treacă încă 03 de tractoare. Aceasta reclamă însă o pe­rioadă bună de timp. Care este cauza întîrzierii reparațiilor? întrebarea am adresat-o inginerului șef Vasile Man. — Am dus lipsă de piese de schimb. Odată cu acest răspuns ni se înmînează o listă cu un număr însemnat de re­pere ce nu se găsesc în ba­zele de aprovizionare. — Cum vă aprovizionați, totuși, cu piese? — Trimitem mașini a­­proape zilnic la bazele de aprovizionare din Cluj, O­­radea și Satu Mare de un­de primim foarte puține piese. Conduși prin atelierul central am remarcat că pe lângă linia de reparații în flux se mai lucrează și pe echipe specializate la revi­zia tehnică a tractoarelor. Aceasta a fost necesar, ne spune interlocutorul nostru, pentru a grăbi terminarea reparațiilor și pentru a îm­bunătăți calitatea lor. Con­siderăm totuși că nu e so­luția cea mai potrivită ca la secții să nu se facă mă­car unele din reviziile teh­nice la tractoare, deoarece aglomerează reparațiile la atelierul central, pe cînd la secții, mecanizatorii nu au un volum atît de mare de reparații. La secția din Sălățig, de pildă, trei trac­toare așteptau să fie duse pentru R.T­ la atelierul central, lucru ce se putea face și în secție. Această i­­dee este susținută și de in­ginerul șef, dar că s-a pro­cedat altfel... cine­ î­­­a vi­nă? Ținînd cont de ritmul re­parațiilor de pînă acum ne îndoim că acestea vor fi terminate în următoarele zile. De aceea în timpul scurt cît mai e la dispoziție e necesar să se concentreze toate eforturile în această acțiune, să se folosească la maximum timpul de lucru atît la secții cît și la ate­lierele centrale de repara­ție din I.M.A. Sîntem, totodată de părere că Di­recția agricolă județeană trebuie să intervină cu mai multă promptitudine și efici­ență în accelerarea ritmu­lui de reparații a întregu­lui set de tractoare și ma­șini agricole pe care-i re­clamă cu acuitate apropiata campanie de primăvară. I Vorba e, haideți la lucru! Satul Sutor, comuna Zimbor. Un grup de țărani cooperatori discută despre recentele hotărîri privind or­ganizarea, normarea și retribuirea muncii în cooperativa agricolă de producție. Printre ei, Teodor Bocu grăiește nu fără tîlc: — Iha, măi! Păi se schimbă situa­ția. Noi asi­ vară, cînd mergeam la sapă pe sub „Margine“ — cum îi zi­cem noi la partea aceea de hotar —, ziceam că mergem la... sanator. Era un teren fain și cu umbră. Cam pe la opt ne arăduiam de acasă, ajungeam acolo pe la 10, răsuceam cîte­ o țigară, scoteam o postază pînă sus la pădure și ne abăteam la um­bră. Frigeam cite o halcă de slănină, trăgeam un pui de somn de vreo două ore, mai dădeam ce dădeam cu sapa și pe la patru eram acasă. Da amu, nu mai ține. Nu lucri, n-ai. Așa că. haideți la lucrul («. P.) I ECONOMICS Agenda crescătorilor de animale LOTURI DE PRĂSILĂ, DOAR CU NUMELE? Ca urm­are a unor acțiuni între­prinse de Direcția agricolă în cola­borare cu Centrul județean de selec­ție și reproducție, am consemnat, la sfîrșitul lunii ianuarie un bilanț po­zitiv în realizarea planului de montă la vaci și vițele. Cu toate acestea, un unele coope­rative agricole nu s-a realizat pla­nul de montă la vițele pe luna ia­nuarie, punîndu-se încă de pe acum în pericol îndeplinirea efectivelor de animale pînă la sfîrșitul anului. S-au constituit loturi de prăsilă în majoritatea cooperativelor, fapt po­zitiv, insă în multe cazuri loturile constituite nu se bucură de atenția cuvenită din partea consiliului de conducere și a specialiștilor. La C.A.P. Jac, spre exemplu, ne-am interesat de stadiul reproducției la vitele. — Nu s-a montat nici una in cursul lunii ianuarie — ne răspunde prompt Gheorghe Pemeș, tehnician veterinar la C.A.P. — Cauza? *— Sunt furajate nerațional. Intr-adevăr, deși recomandările sunt date (rațiile trebuie să fie iden­tice cu a tineretului la îngrășat), la C.A.P. fac vițelele pentru reproduc­ție primesc următoarea rație: 5 kg fin, 3 kg paie de trifoi, 3 kg paie de grîu, furaje ce nu asigură necesa­rul de unități nutritive. Acest „model“ de furajare a de­terminat existența, la ora actuală, a unui efectiv de 44 așa zise „vițele bătrîne“ care trebuiau de mult să aibă cite un vițel sau doi. Dar să dăm cuvîntul unei scurte statistici. Vițelele ce constituie lotul pentru reproducție sînt născute după cum urmează: în anul 1968 — 13 capete. In 1967 — 19 capete, în 1966 — 1« capete, în 1965 — 2 capete. Total 44 de vițele care sînt ținute fără să producă nimic. Alte comentarii sînt de prisos. Tragem doar un semnal de alarmă și așteptăm măsurile și eficiența lor. (s. g.) PE URMELE ARTICOLELOR PUBLICATE Nu se putea și intra critica? In numărul 100 al ziarului „Năzu­ința“, la rubrica „Surprize în ... o­­biectiv“ a apărut o fotografie, cri­tică bineînțeles, care viza unele ne­glijențe la C.A.P. Zimbor și Fildu de Jos, în ce pri­vește furajarea și întreținerea ani­malelor. Din răspunsul primit din partea U.J.C.A.P. Sălaj aflăm că o perioa­dă de timp la C.A.P. Zimbor co­cenii se adminis­trau în stare natu­rală deoarece ma­șina de tocat a fost stricată. Au fost luate măsuri pen­tru repararea ma­șinii, astfel că în prezent cocenii se administrează to­cați. La C.A.P. Fildu de Jos, la un grajd a căzut o parte din perete din cauza căruței ca­re circula pentru alimentarea vaci­lor. Și în acest caz au fost luate mă­suri pentru repa­rarea zidului, în­locuirea­ ușii ca una corespunză­toare. Oare nu se pu­teau remedia, fără critică, aceste nea­junsuri? Ba da. In cazul cînd contro­lul și îndrumarea se făceau la timp și mai exigent. (t. n*j

Next