Patria, august 1920 (Anul 2, nr. 165-186)
1920-08-01 / nr. 165
Dűmmecá IfAűgustfliEö Nämäiiii 2 Qomm& DIRECTOR! HÓK AGAKBICEAJNti KaWAtJţlA Şi ADhiiMISTRAŢU SLUJ, Str,REGINA MARIA U ANUNŢURI DUPĂ TARIF PRIMEŞTE ADMINISTRAŢIA |I AGENŢIILE DE PUBLi- i i»s CITATE •: :.r 0. ...LPARTIDULUI NAŢIONAL ROMiaH Andi NI. Nflmâruî 165 PRIM-REDACTOR: RADU DRAGNE ABONAMENTUL: PE UN AN 240 LEI - 480 COR PE V. AN 120 LEI - 240 COR PE V. AN 60 LEI— 120 COR TELEFONSSEX. S3S Frânţi.Prileo legi Majorităţile din Senat au votat legea islazurilor comunale, ca o completare a legii agrare votată de majorităţile liberale din parlamentul din 1917. Cu toată siguranţa legea va fi votată şi de majorităţile averi spanagogiste din Cameră. La Senat, opozţia, după ce i s'au respins toate amendamentele, s’a abţinut dela vot. La Cameră opoziţia poate va mai face încă o încercare de-a amploara şi completa legea prin amendamente; dar, cu siguranţă majorităţile averesco -gogiste nu vor primi amendamentele şi vor zădărnici astfel iizuinţa opoziţiei de a veni cu partea ei de credinţa şi de concepţii politice la făurirea legilor noui. Majorităţile de azi sunt conservatoare; majorităţile care au votat întâia reformă agxat în parlamentul din 1917 au fost liberale. Şi unele şi altele — representând partidele vechi, şi deci, lumea veche, se mulţunesc cu frânturi de legi, pe care le procumă de cele mai larg democratice, crezând că printr’o simplă pro * »mare pot ţinea pas cu credinţele şi treblaţele lumii noui. * Partidul liberal a ţinut morţiş la un principu: că reforma afară pentru vechiul « gat e legiferată de parlamen*l din 1917, că e at.lt de larg democratic.1^ şi atât de .rfectă încât nu mai poate - . lărgită, şi ă, deci, nu restează decât tV es să fie executat pentru a ferici ţărănimVj, , chiul regat. A ţinut atât de mult la acest principiu, care se înţelege era favorabil, ca şi reforma, păturilor suprapuse din vechiul regat, încât când guvernul Vaida a venit cu o nouă lege agrară, completă, a mişcat toate pietrile să restoarne guvernul democratic, cum i-a şi reuşit să-l răstoarne. Reforma agrară liberală erao frântură de lege, ia tot cazul era departe de-a fi completă, şi totuşi dl general Averescu când a venit la putere a ţinut să se declare de perfect acord cu liberalii în ce priveşte reforma agrară, spunând în micul exposeu ce-l făcuse înaintea camerelor disolvate, că reforma agrară e legiferată în tot cuprinsul României mari, şi că nu mai testează decât o grabnică executare a ei. Dl Avereseu şi guvernul său s’au declarat, deci, mulţumit cu legea care era necompletă. Şi,totuşi venea şi dsa în numele democraţiei şi a ridicării la bunăstare a ţărănimei române, încă de-atunci declaraţia dsale că-i mulţumit cu reforma agrară liberală, a decepţionat toate păturile societăţii noastre, afară, bine .neles, de cele ale oligarhiei române, din care au născut vechile partide politice. Dar a urmat campania electorală. Guvernul, ca şi candidaţii săi, au ajuns în contact cu poporul, şi sau convins că reforma agrară liberală nu satisface deloc ţărănimea română. Atunci guvernul, de teama să nu-şi piardă pampatiile ţărănimii, a binevoit să admită ca reforma agrară a liberalilor e o frântură de lege, că nu-i completă. Şi s'a gândit s o cârpească, venind cu proectul de lege al Islazurilor. Reforma agrară a liberalilor nu dădea teren de islazuri suficient, pe alocuri nu dădea deloc islaz, şi totuşi clasei oligarhice române îi părea că aduce o lege democratică. Ciudată democraţiei Să-i dai omului pământ, dar să nu-i dai şi loc de păşune pentru vitele lui, şi apoi tot tu să strigi că ţăranul nu munceşte pământul dat, neoferindu-i, cu intenţie, posibilitatea de aşi ţinea vite de jug! Şi se ştie că în vechiul regat aproape întreg terenul de păşunat era în mina marilor proprietari! Şi partidul liberal era mulţumit cu o astfel de lege: pentru păşunea arendată de proprietar ţăranul ar fi rămas şi pe mai departe la discreţia latifundiarului. Ei bine», în sfârşit, guvernul Averescu s’a convins că legea liberală nu-i completă şi şi-a zis: hai s’o completăm. Un partid şi un guvern cu adevărat democratic ar fi zis: facem o lege cu totul nouă, completă, pentru ce să cârpim un lucru vechi şi prost, când avem de unde face un lucru nou şi bun? Partidul liberal a dat dovadă că nu-i caribil decât de jumătăţi de legi democratice; ce ar fi fost mai frumos din partea „partidului poporului“ să vină şi să arate că el, în frunte cu gloriosul general, ne pot da legi întregi ? Ar fi fost frumos, într’adevăr, dar iată că nu s’a putut! Sunt interese tot atât de mart la cei ce deţin azi puterea ca şi cele ale liberalilor, care nu-i lasă să aducă legi complete în interesul ţărănimei. Tot reprezentanţi ai marei proprietăţi opresc regre întregi agrare şi la averescani precum le-au opri şi la liberali. Astfel guvernul Averescu voind să răspundă frânturii de legi liberale, răspunde printr’o nouă frântură de lege: islazurile nu trec în proprietatea ţărănească şi nici preţul lor de arendă nu-i fixat de lege, rămânând să stabilească... forurile judiciare. Adevărată cârpocire, când se putea croi din întregul, veţi spune! Da, numai cât e o cârpocire cu tâlc . . . latifundiar! Dacă nu se stabileşte în însuşi textul legii preţul islazului, asta înseamnă a favoriza fără nici o perdere pe marii proprietari reprezentaţi prin guvernul şi majorităţile actuale. Am accentuat adeseori la acest loc, că partidele vechi reprezintă lumea veche, şi că ele, chiar când ar voi să ţină pas cu trebuinţele lumii noui, sunt robite de mentalitatea veche și de interesele de clasă atâta vreme favorizate, încât niciodată nu vor putea aduce legile larg democratice cerute de lumea nouă și care trebuie nesmintit puse la bazele noului nostru Stat. Pentru această adâncă convingere a noastră și a tuturor partidelor democratice din ţară, noi suntem declaraţi lipsiţi de patriotism sau chiar de bolşevici de către reprezentanţii lumii vechi, pentru că vedem singurul drept al policei interne din România mare, vechile partide vor să ne desbine, să nu macine, pentru c că intrând în rândurile lor, să se delăture primejdia pentru lige, rămânând încă multă vreme cu frânturi de legi, şi nici decât cu legi complete. Partidul liberal această ţintă o urmăreşte vânând la noi după aderenţi, absorbând cât mai mulţi să le impună voinţa şi mentalitatea lui. Numai cât democraţiei române această vânare după partizani la noi, numai folositoare poate să-i fie: acei cari trec la oamenii cari nu se pot ridica deasupra frânturilor de legi, democraţiei nu i-ar fi fost de nici un folos. Intrigi liberale Ziarele partidului liberal cu scopul învederat al „înfrăţirii tuturor claselor sociale“, continuă să fie mereu preocupate de desfiinţarea partidului nostru. In nr. 228 al „Avântului“ se publică din nou ştiri tendenţioase privitoare la colaborarea partidului naţional cu guvernul. Aceasta colaborare ar fi pe cale să se realizeze,— după ziarul liberal — dar ceea ce o împiedecă — e rezistenţa ardelenilor din partidul poporului, cari ar fi declarat, că într’un astfel de caz, părăsesc cu toţii partidul poporului. „Avântul“ vrea să spună: intri un astfel de caz gogiştii vor trece dela averescani la liberali. După liberali ardelenii ard de dorinţa de a intra într’unul din vechiie partide, ştiind că partidul naţional e gata să-şi dea duhul. Se’nţelege, că nu e vorba decât de intrigile bizantine ale liberalilor. Noi am mai scris în acest ziar, după declaraţiile tuturor fruntaşilor din opoziţie, şi în rândul cei dintâi după declaraţiile fruntaşilor din partidul naţional, că nu poate fi vorba de o colaborare a guvernului numai cu partidul nostru, ci cu întreaga federaţie opoziţionistă. Partidele democratice din federaţie au acelaşi program politic, şi ele luptă sincer pentru realizarea lui. Nu-şi vor despărţi, deci cărările, şi nu-şi vor farâmăţi puterea, ci vor continua să lupte într-o singură tabără între orice împrejurări. „Avântul“ spune, că un deputat ardelean averescan i-a făcut declaraţiile privitoare la colaborarea noastră cu guvernul. Nu-i dă însă numele, poate din simplul motiv, că nu are nume, svonurile reproduse eşind din oficina liberală. Dar s’ar putea să aibe şi nume, însă „Avântul“ nu-l află vrednic de publicare. Şi pricepem, când vedem, că gogistul „Avântului* nu mai are nimic nou de spus despre partidul naţional decât „abuzurile* C. Jr. Ba, era să uităm: o ideie originală: cică ei, gogiştii, vor face o astfel de reformă agrară in Ardeal care să meargă cu „exproprierea până la jugăriar latifundiarii dela noi ,dacă vor voi fi vom trimite în colonii, de pildă în Dobrogea“. Halal de-aşa bărbaţi politici, dacă n’ar fi existând decât în capul celui ce i-a publicat declaraţia în „Avântul“. Intr’adevăr e maximul ce se poate face: să expropriezi până la jugăr ! Când ai terminat eu esproprierea contemplată aşa, să te apuci să-i împroprietărişti apoi pe aceia dela care ai luat până la un jugăr! Noi credem însă că nici un gogist n’a putut fi chiar aşa de mărginit încât să-i facă „Avântului* astfel de declaraţii mai mult decât puerile. Mai uşor credem că-s pure intrigi liberale. Falşii democraţi Cel mai reacţionar, cel mai demagogic şi cel mai sector dintre partidele noastre politice, a fost şi este partidul naţional-liberal. Născut în frământările unor vremuri de prefacere, şi-a zis naţional ca şi când partidul conservator nu ar fi fost românesc, şi-a zis liberal, ca şi când liberalismul nu ar fi decât un cuvânt pe care la escamotat decenii în rând, încătuşat în Retorismul strimt al unui om şi unei familii, toate valorile cari s’au afirmat în acest partid prin democratism şi adevărată dragoste de popor, au fost înlăturate din vieaţa publică, începând cu Mihail Cogălniceanu la a cărui împroprietărire s-au opus, au redus la neputinţă pe C. A. Posetti, care, înţelegea să fie cu adevărat liberal, murindu-şi şi întărindu-şi cadrele prin mijloacele pe cari le-a sintetizat bătrânul Brabana în neuitata lui mărturisire: „Am tolerat hoţii şi chiar asasinate..." Când mai târziu P. Aurelian a încercat să valorifice activitatea partidului în raport cu titlul de naţional-liberal, a avut aceeaş soartă. G. Păun, cu mişcarea lui radicală, având acelaş scop, a fost atât de mult urmărit cu răutatea, încât, a fost nevoit să fugă în străinătate în urma unui proces de les majesté. Dl Toma Stelian, C. Stere şi alţii au fost scoşi din circulaţie tot de sectarismul reacţionar şi demagogic al acestui partid de afaceri. Escomatarea cuvântului liberal o dovedeşte faptul că, deşi au avut înscrisă în program reforma votului univeral încă de acum 20 de ani, totuş nu au înfăptuit-o. La fel o dovedeşte expropierea pe care au enunţat-o ca principiu, luptând apoi din răsputeri ca să nu poată fi realizată. Liberalismul lor l-au mai dovedit când au împuşcat ţăranii la Slatina, desfiinţarea cluburilor dela sate, confiscarea Constituţiei şi condamnarea ca excroci a acelora cari o răspândeau. In 1907 au dat cea mai strălucită dovadă de reacţiune moscovită făcând sângeroasa represiune în contra flămânzilor. Şi, în ultimul timp, s’au ilustrat prin răsturnarea guvernului Vaida, împiedicarea reformei agrare, cât şi prin faptul că s’au pus in fruntea oligarhiei de sânge şi a banului. Acesta este partidul liberal şi aceştia sunt liberalii cari au pornit în cruciadă prin provinciile alipite pentru a căuta noui tovarăşi. Un straşnic rechizitoriu Un temeinic şi straşnic rechizitoriu a făcut politicei agrare a guvernului Averescu, fostul ministru de domenii în cabinetul Vaida, dl. Mihalache, şeful partidului ţărănesc din vechiul regat. In discursul său la mesagiu dl Mihalache a arătat că guvernul de azi e în esenţă conservator, şi ca atare în chestiunea reformei agrare e nevoit să apere interesele marei proprietăţi. Dl Mihalahe arată că dl Garoflid a venit cu propunerea ca expropierea să fie oprită pe câtva timp, pentru a da prilej marilor proprietari să şi vândă din mână liberă, cu preţuri fabuloase, partea din moşia lor care, după lege, cade subt expropriere, — dar cerea să se execute imediat reforma în judeţele Caliacra şi Durostor, unde latifundiarii din vechiul regat erau pământ. Din aceleaşi motive s’au desfiinţat şi comisiile din Basarabia însărcinate cu exproprierea. Opoziţia a venit, din iniţiativă parlamentară cu un proect de lege, care să oprească vinderea pământului până după executarea expropierii, pentru a feri ţărănimea de exploatarea marilor deţinători de pământ. Deşi Camera a admis urgenţa, proectul acesta, la inzistenţa dlui Garoflid incă nu s’a adus nici In desbaterile secfiilor. Dl. Mihalache arată că între declaraţiile dlor Averescu şi atitudinea guvernului in chestia agrară e contrazicere, care se poate explica numai admiţând că dl Averescu nu poate răzbi cu punctul său de vedere faţă de atâţia latifundiari ce-i are un guvern. Fostul ministru al Domeniilor arată că reforma agrară, chiar înţelegând numai aplicarea legii liberale adoptate de guvern, n’a progresat cu nimic, de când dl Averescu, venind la putere, i-a dat-o în mână dlui Garoflid. El arată că guvernul Averescu, pentru a putea împlini promisiunile şefului, ar trebui să exproprieze 3 mii. hec., că ni numai aşa s’ar putea ajunge pământ pentru cei 1 mii. şi jum. de capi de familii ţărani, cărora ie revine dreptul de pământ Nici guvernul, nici majorităţile n’au putut spune un singur cuvânt prin care să îndulcească strașnicul rechizitoriu făcut de dl Mihalache reformai agrare a guvernului. Două concepţii Ziarul maghiar „Irrndenta“ scrie în articolul: „însemnătatea Transilvaniei în statul maghiar“ următoarele: Siguranţa şi continuitatea vieţii de stat maghiar a depins în toate timpurile dela problema Ardealului. Acest lucru s’a văzut şi în rfisboiul mondial, că cine era stăpân pe Ardeal, era stăpân şi pe Balcani. Renumitul scriitor politic suedez Rudolf Kjeilen, în descrierea sa asupra răsboiului mondial, spune, ori asigurarea cea mai principală a statorniciei ţării ungureşti este Ardealul. Politicianii unguri din toate timpurile au ştiut aceasta. Imperiul roman numai atunci şi-a văzut asigurată stăpânirea în Peninsula Balcanică, de îndată ce împăratul Traian la 105 d. Hristos, a cucerit Dacia, care era ca o cunună asupra stăpânirei romane în Balcani. După ce însă Aurelian în 275 d. Hristos a evacuat Dacia s’a clătinat stăpânirea romană din Balcani. Din acest moment apoi nu s’a nun putut face faţă hoardelor din răsărit. Stăpânirea lui Árpád şi a urmaşilor lui, numai atunci a fost asigurată şi deplină, când a cucerit Ardealul. Poporul maghiar în toate timpurile numai cu ajutorul situaţiei geografice a Ardealului, a putut face faţă hoardelor ce veneau din răsărit, sub Arpazi şi regii din casa Anjou, cu toate că puterea principală a ţării era ţinutul dintre Dunăre şi Tisa şi ţinutul dincolo de Dunăre. Totuşi stăpânirea nu era deplină cât timp în Ardeal domneau voevozii Gyula şi Kean, cari nu prea purtau frica nici unui rege ungur de pe vremea aceea. Puterea lui Ioan Huniadé şi Martin era Ardealul. Huniadé aici şi-a câştigat renumele, bătând pe Turci în nenumărate rânduri. Ardealul era scutul întregului Apus. Petru Pázmány, renumitul scriitor maghiar, de pe timpul contra reformaţiei, spune, că Ardealul este Alfa şi Omega, fiinţei de stat maghiar, înfrângerea lui Rakotzy al n-lea, se poate explica, prin faptul, că nu i-a fost asigurată stăpânirea peste Ardeal. Răsboiul de libertate din 1848 şi 49 a fost pierdut, din cauză, că generalul Bem a fost bătut la Sighişoara şi a pierdut Ardealul. însemnătatea Ardealului , fie el alipit la Ungaria, fie la România, este una şi aceeaşi aici în răsărit pentru toate timpurile. A încerca cu această ocazie să mai legitimăm drepturile noastre în Ardeal şi prin urmare dreptul ce-l avem de stăpânire eternă asupra lui, ar însemna să scriem de prisos. Ceasul, care a bătut intru recunoaşterea drepturilor noastre de stăpânire asupra Ardealului, a fost ceasul cel mare, când Antanta a tras cu condeiul hotarul României mari. Acolo, pe pământul binecuvântat al Franţei, s’au adunat înţelepţii marelui aeropag şi după ce au cântărit cererea şi oferta, au hotărât şi hotărârea lor veşnică este. Şi prin ei au hotărât toţi acei, cari au luptat pentru dreptate şi echitate. Dar oare pentru ce îşi întoarce Ungaria privirea înapoi, spre Balcani? Pentru ce îşi aduce în sprijinul ei Ardealul, ca închipuită şi împuternicită stăpânireîn Balcani? Nu cumva s'a înfiripat acolo, la Budapesta, visul foştilor ţari, dela Petersburg? Când ei cu un ochi ţinteau la Consstantinopole şi cu altul privigheau norodul ? „Ardealul este scutul întregului Apus“ ? Da — România mare este scutul întregului Apus. Acest pion al sângelui latin, al culturei latine, al tradiţiei latine, înconjurat de marea masă de slavi, fără Ardeal, s’ar diminua zi cu zi. Noi n’am luat în spate Ardealul ca să trântim cu el în Balcani. Ardealul este pentru noi artera prin care curge sângele vieţii împrospătate. Căci orice problemă s’ar pune aici în Orient, fără România nu se poate deslega. România mare, prin cele 3 guri ale Dunării, strigă în largul lumii, că santinela latină veghează la drepturile Apusului. Două lumi stau faţă în faţă: a Apusului şi a Răsăritului. De o parte, cât şi de alta sunt felurite concepţii de viaţă economică, politică, culturală. De o pare şi de alta, sufletul îşi are structura lui deosebită Nu se poate confunda unul cu altul, cum nu se pot confunda degetele de la mână. România mare este nodul gordian, între aceste două lumi, pus la întreţierea încrucişării curgerii vieţii lor, păstrându şi caracterul latin şi prin urmare raţiunea de a fii. Insă, ne miră faptul astăzi că Ungaria cere Ardealul, numai pentru existenţa ei şi dominaţiunea îa Balcani. Noi lam unit ca fâcând parte din trupul nostru întru întărirea noastră pentru întărirea avangărzii culturei Apusene, la gurile Dunărei. Căpitan Năsturaş. Unificarea valutei interesele romane $1 streine — Păreri competente $1 interesate — Discreţia guvernului — O întrunire de protestare —complectă. Atâta se ştie numai, că unificarea nu se va face 1:1, după cum a declarat dl Tache Ionescu. Insă această declaraţie a fost de ajuns ca să se ştie, că populaţia provinciilor alipite va păgubi. Discreţia guvernului contribue şi la răspândirea svonului, că această discreţie este în Interesul averescano-gogiştilor, cari profită, ştiind proporţia in care se va face schimbul. La Sibiu de p. a avut loc Sâmbătă după amiazi în sala de la „Gesellschaftshaus“ o mare adunare de protestare contra schimbului coroanei în sensul plănuit de guvern. La adunare au luat parte mai multe mii de persoane din oraşul Sibiu şi judeţ, fără deosebire de naţionalitate sau clase sociale. Adunarea a fost prezidată de dl advocat dl I. Preda, care a rostit cu prilejul acesta o vorbire mai lungă de deschidere. Au luat cuvântul din partea românilor dl A. Boiu, director de bancă, din partea saşilor dl dl Reinhold Horvath; pentru maghiari a vorbit dl Gabriel Zagolli şi în numele socialiştilor dl Rudolf Mayer. Oratorii şi au exprimat îngrijorarea faţă de intenţiile guvernului de a retrage coroanele 1,2, reducând astfel la jumătate bunăstarea locuitorilor din ţinuturile alipite, fapt a cărui nedreptate ar stârni adânci nemulţumiri. La sfârşit,advocatul dr Victor Muntean, a cetit următoarea rezoluţiune, redactată în limba română, germană şi maghiară : „Locuitorii oraşului şi comitatului Sibiu, adânc îngrijoraţi pentru felul intenţionat de guvern, cu privire la retragerea coroanei, declară unanim, că schimbul coroanei cu un curs inferior celui un leu egal o coroană, ar cauza vieţii financiare şi economice a ţinuturilor alipite o pagubă incalculabilă, pretindem energic şi urgent schimbul coroanei cu un leu, rugând guvernul şi ambele corpuri legiuitoare, să ia în considerare pretenţiunile noastre. Aşteptăm din partea tuturor deputa-ţilor şi senatorilor provinciilor alipite, ca o conlucrare comună să întreprindă toţi paşii necesari, ca să înlăture pericolul ce ne ameninţă ţara, precum şi situaţia fiuaa^ dară fi sooaemic* a pataiei lor*. In vederea retragerei coroanelor se ţin mereu consfătuiri, atât din partea autorităţilor în drept, cât şi din partea celor interesaţi. Interesaţi Insistă pentru schimbarea 1:1 iar autorităţile afirmă, că astfel nu se poate face unificarea valutei, pentru că interesul statului este ca să rămână cât de puţini bani in circulaţie. Numai aşa am ajunge iar la timpuri normale, ridicând valoarea banului. Pe de altă parte, se ia în considerare, că banii streini ce se retrag din circulaţie sunt foarte puţini în posesiunea publicului român, iar interesul statului este ca să rămână cât de puţin capital în mâni streine. Faţă de aceasta interesaţii argumentează, că astfel vor da faliment, pentru că concurenţia din vechiul regat ar lua în stăpânire toate pieţile nouilor teritorii, contribuind la scăderea preţurilor de la noi, încât acei cari îşi au capitalul în marfă, ar pierde enorm, din cauză că ar fi siliţi în urma concurenţei să-şi vândă marfa sub preţul de cumpărare. Aceasta este şi părerea industriaşilor şi comercianţilor români. Având în vedere emanciparea nouilor comercianţi şi industriaşi români, cari au început naţionalizarea, in cazul când schimbul nu se va face al pari. In urma enormelor pierderi, vor fi siliţi să abandoneze încercarea de naţionalizare a industriei şi comerţului. Pentru aceştia s ar putea face unele înlesniri, ca să-şi poată urma munca începută. E drept că s’ar da curs multor nemulţumiri, asemenea şi multor abuzuri, dar se pot înainte lua măsuri, ca să fie împiedicate, întrunirile şi protestările contra intenţiilor guvernului de a nu unifica valuta alpari, se manifestează destul de vădit. Se aşteaptă deci cu nerăbdare şi curiozitate dispoziţia guvernului, referitor la modul de unificare. Discreţia guvernului de a nu da lămuriri publicului, a înlesnit fel de fel de svonuri, încât deşiri entorsa spte