Patria, august 1920 (Anul 2, nr. 165-186)
1920-08-04 / nr. 166
§ Miercuri 4 August h \ 9 '"" ^"111 ■^N^W^,'*, c'«“upei DIREG' 10K AGAI Mi“«o; «»DACTIA S1 ----CLUJ.Str. REGINA anunţuri dupa tamf PRIMESTE ADMINISTRATIA I AGENTIILE DE PUBLIî iCITATE :»■ ORGAN aL PARTIDULUI NAŢIONAL tfumaruf 2 Coroane nOHRHI Mffl ÎL Amărui 166 PRIM-REDACTOR: RADU DRAGNEA ABONAMENTUL: PE UN AN 240 LEI - 480 COR PE V. AN 120 LEI-240 COR PE VN AN 60 LEI -120 COR TELEFON :A ITM ROMÂN Osânda ! »Clasa noastră conducătoare se presintă cu sate sărace,ca o pedeapsă,pe când satele din provinciile alipite se prezintă ca o floare“. (I. Mihalache, în discursul la mesagiu.) Iată, într’adevăr, piatra de osândă a vechilor partide politice, a clasei conducătoare din care au eșit, pe care le-au reprezentat şi le-au servit aceste partide, vreme de cincizeci de ani, ţărănimea din toate provinciile alipite României a fost în condiţii materiale şi de train neasemănat mai bune decât ţărănimea din vechiul regat. Nu e afirmaţiunea unui şef de partid de clasă, nu e o vorbă aruncată în înflăcărarea pătimaşe a unui discurs, nu e manifestarea unei simţemânt de ură, el e cel mai trist adevăr care se poate spune la adresa unei clase conducătoare. Mulţi români l-au cunoscut de mult, azi, după ce ţăranii-ostaşi din vechiul regat au eutrierat Basarabia, Bucovina şi toate ţinuturile româneşti de dincoace de Carpaţi, afirmaţia dlui Mihalache trăeşte în conştiinţa tuturor ţăranilor din vechiul regat. Cu nespusă surprindere au văzut aceşti ţărani-ostaşi, satele în care trăesc fraţilor foşti robi streinilor, surprindere care s’a schimbat repede într’o dureroasă reflecţie, comperând condiţiile de traiu dela ei ae acasă, cu ale fraţilor pe care veneam să-i libereze. Ei au văzut şi au înţeles mai adânc şi mai desăvârşit decât ori când, greul păcat pe care clasa conducătoare din vechiul regat l-au săvârşit împotriva lor. Şi sufletul lor bun şi bând s’au umfat da-o dureroasă melancolie. Şi, mulţi dintre ei, vorbind cu ţăranii dela noi, ne-au spus limpede: „trebuie să ne ajutaţi să eşim şi noi de-asupra năcazului.“ De câte ori n’am văzut ţărani-ostaşi din vechiul regat luând sate doate noastre drept târguri (orăşele), şi dând espresie mişcării lar că în aceste târguri locueau plugari români. E cea mai dureroasă şi cea mai umilitoare constatare pe care o face azi o conştiinţă românească trebuind să recunoască grozava inferioritate a condiţiilor de traiu a ţărăniei din România liberă faţă de ţărănimea română, subjugată până mai ieri, streinului. E atât de umilitoare constatarea încât noi nici n’am cutezat s o facem, înainte de unirea cu România, şi pentrucă ne era greu şi ne era ruşine, şi pentrucă simţeam cum am fi slăbit lupta noastră de rezistenţă şi cum am fi întunecat dorinţa de unire, dacă am fi arătat lumii dela noi în ce condiţii trăesc ţăranii din vechiul regat. Nu numai că n’am cercat niciodată în trecut să ridicăm vălul de pe marea durere şi ruşine a vechiului regat, ci, de câte ori ziarele ungureşti descopereau câte ceva din miseriile în care se zbate ţărănimea română, noi, prin presă noastră naţională, îi combăteam, arătând poporului că ungurii numai din pismă şi ură ne vorbesc din rău fraţii şi ţara românească. Dar, aceia dintre noi cari cunoşteau mai bine împrejurările din vechiul regat — şi mulţumită lui Dumnezeu că de aceştia n’au fost prea mulţi, ne-am zis de nenumărate ori, că de vom apuca unirea, cel dintâi şi singurul lucru ce ne va rămânea în restul vieţii noastre, trebuie să fie ajutorul şi lupta noastră, pentru a ridica ţărănimea din vechiul regat la o situaţie omenească. Atâta durere şi atâta umilinţă a cuprins orice suflet românesc care în vremea răsboiului s'au refugiat în vechiul regat la vederea mizerabilei stări materiale a ţârănimei române, încât o mărturisire era pe buzele tuturor, pornind din simţirea cea mai îndurerată. Mai multă nevoe de desrobire au aceştia decât noi. Şi, în aceiaşi vreme, ni se forma judecata faţă de clasa conducătoare, care ţinuse pe cei mai buni fraţi ai noştri într'o sclăvie, care în Ardeal se ştersese în 1848, judecată, care creştea mereu nerugătoare, dureroasă. Să se ştie odată şi simpatia noastră a ardelenilor faţă de ţărănimea română din vecinul regat şi faţă de partidele democratice ce-i reprezintă interesele, nu-i un joc politic, nu-i o combinaţie de-a ajunge la putere, nu-i născută de la înfăptuirea unirii, ci ea a prins rădăcini adânci în inimile noastre, de când am cunoscut mai bine adevărata situaţia a imensei majorităţi româneşti de dincolo de Carpaţi. Ba, aceasta simpatie a crescut cu vremea, in timpul refugiului atâtor ardeleni, în timpul petrecerii la noi a ostaşilor români, aceasta simpatie a răsărit în tot mai multe inimi din Ardeal, poruncindu-ne nouă, care am rămas şi vom mai rămâne cea grea în partidul naţional, să luptăm din răsputeri alăturea de partidele noui democratice pentru mântuirea ţărănimei române. Şi, în aceeaşi vreme depărtarea noastră de vechea clasă conducătoare din regatul vechiu, clasă în care noi nu putem vedea manifestarea sufletului românesc, s’a accentuiat din zi in zi. Osânda, care se ridică din satele vechiului regat, împotriva clasei stăpânitoare românești, ne-a înstreinat pentru totdeauna de aceasta clasă veşnici ne va depărta de ea întrebarea: Cum se poate, ca aceasta clasă, aceasta stăpânire zisă românească, în cincizeci de ani să ne lase pe fraţii noştri în robie mai grea decât aceea, în care ne-au cufundat pe noi duşmanii neamului, stăpăniile streine ? Cum am putea noi să ne contopim în vechile partide politice, care tocmai ele, reprezentând pătura suprapusă din vechiul regat, ne-au ţinut în iobăgie pe fraţii noştri cei mai buni ? Cum şi credem că liberalii sau conservatorii, vor acum ridicarea acestor fraţi când cincizeci de ani nimic nu i-aîmpiedecat să o facă, fiind mereu la cârma ţării ? Pentruce nu ne-a dat o Românie cum o merită imensa majoritate a păturii ţărăneşti ? Pentruce ne-au făcut să roşim în faţa streinilor de stările mizerabile în care au ţinut ţărănimea română ? Pentruee au făcut un simbure de lumină şi căldură, de atracţie atotputernică din vechiul regat pentru toate provinciile româneşti ? Am avut pâinea şi cuţitul. Pentru ce au tăiat fălci numai pentru clasa pe care au reprezentat-o, au îmbogăţit-o şi au făcut-o putredă, cincizeci de ani ? Iată osânda cea grea, de care clasa oligarhică română e vinovată, osândă de sub care nu se va putea ridica niciodată, ci-i va fi peatra de pe mormânt. In zadar încearcă azi aceasta clasă se conducă mai departe destinele ţării, in zadar se îmbracă In costum modem, apunându-şi partidele vechi ca’s democratice, nime nu te mai poate crede. Ele au dat dovada cincizeci de ani de ceea ce pot face. Ce folos să mai pui haină nouă, când trupul tău e vechi şi sufletul din el tot aşa? Ţărănimea şi intelectualii români ne-au conservat neamul în trecut; tot aceşti doi factori trebue să ne asigure, de azi încolo, existenţa ca neam şi ca ţară unitară. Aceia dintre ardeleni cari nu pot cuprinde acest crez politic, care trebue să triumfeze, fac foarte bine trecând în tabăra vechilor partide. E folositor să se aleagă cât mai în grabă credinţa şi convingerea nouă, de vechiturile care nu mai pot fi folositoare. Neamul nostru merge cu paşi repezi spre triumful adevăratei democraţii româneşti în cadrele noului nostru stat. In locul celor ce se vor da la o parte din şirurile noastre, vor venii sute şi mii; instinctul de conservare, conştiinţa şi convingerea vor triumfa! Dl Tache lonescu recunoaşte opera guvernului Vaida In discursul său la încheierea discuţiei la mesagiu în Cameră, dl Tache lonescu a spus textual: „Dl Vaida ştie şi trebuie să o recunosc că dela venirea sa la guvern, s’a produs o mare ameliorare. Sunt om de drept şi ţin să o recunosc.“ Senatorii guvernamentali îşi dau vot de blam La Senat s’a petrecut un lucru neobişnuit, adică averescan. într’o şedinţă precedentă, Senatul a admis procetul de lege din iniţiativă parlamentară, prin care se cerea sâ se acorde schimbul da valută necesar studenţilor români din streinâtate. Nu numai atât. După propunerea prezentatorului, Senatul a admis şi urgenţa şi a votat la unanimitate luarea în considerare a proectului. Intre timp, guvernul a luat cunoştinţă de acest proect şi şi-a adus aminte că are nevoe de valuta nu pentru studenţi ci pentru diverşi samsari cari mişună între Paris şi Bucureşti. Şi atunci, dl I lache lonescu, s’a prezentat în Senat pentru a opri înfăptuirea acestui proect de lege. Dl lonescu n'a avut prea mult de luptă cu mameluoui guvernamentali, cari au dat un răsvot propriului lor proect de lege adoptat cu o zi mai înainte. Condamnarea dlui Schina Condamnarea integrului magistrat Schina, de către Consiliul superior al magistraturei la doi ani suspendare, pentru că s’a pus în fruntea organizaţiilor funcţionarilor, îşi are origina în prima încercare de sugrumare a dreptului de asociaţie, garantat de Constituţie. In urma unui atentat pus la cale de agenţii provocatori ai poliţiei liberale, ministrul liberal de atunci, dl G. Orleanu, a făcut să se voteze deltre parlament, în 1909, într’o singură napte, o lege, prin care se răpea muncit primei dreptul de asociaţie, prevăzându-şi pedepse aspre contra acelora, cari ar fi călcat o. „Legea scelerată cum i se spunea atunci, nu a putut fi însă aplicată şi cu toată dorinţa liberalilor de a sfărâma orice încercare de asociaţie a celor muncitori, a rămas literă moartă. Câţiva daţi judecăţii, alţi câţiva eliminaţi din slujbe şi atâta tot. Dreptul de asociaţie, garantat de Constituţia, pe care nimeni nu a■ călcat-o cu mai mult cinizma decât liberalii, a continuat să existe. In actuala mişcare a funcţionarilor, mişcare făcută numai pentru apărarea drepturilor şi justelor revendicări materiale, mişcare absolut legală, având în fruntea ei un integru membru al magistraturei superioare, liberalii au văzut un pericol, prin faptul, că funcţionărimea nu mai voia să fie instrument politic. Guvernul Averescu, care a mers până la admiterea consiliilor muncitoreşti, a făcut jocul liberalilor decretând desfiinţarea sindicatelor naţionale funcţionăreşti, aplicând legea Orleanu, pe care guverrnele lor nu au putut să o aplice. Condamnarea dlui Schina îi face cinste, pentru că d-sa a apărat un drept garantat de Constituţie, drept pe care liberalii, în reacţionarizmul lor orb, au căutat să-l sugrume. Şi ceea ce nu le-a reuşit în 1909 prin ei însăşi, nu le va reuşi nici acum, prin generalul Averescu, care nu este decât un paravan, în spatele căruia liberalii îşi impun reacţionarizmul lor oligarhic. Dl C. C. Cuza părăsit de toţi partizanii Naţionaliştii democraţi din Iaşi, în frunte cu dnii Ifrim, părintele Tincoca, Stamboliui Lohan şi alţii au hotărât a părăsi pe dl Cuza şi a trece cu toţii la dl Iorga. Toţi au semna un procesverbal de acest fapt şi au a ales o delegaţie, compusă din dnii Ifrim, Lohan din Iaşi şi Dăscălescu din Chişinău, va remite cele hotărâte dlui N. Iorga. Aniversarea intrării trupelor române în Budapesta Acum un an trupele române, după o strălucită ofensiva la Tisa, după o fulgerătoare încunjurare a armatei maghiare, a întrat în capitala Ungariei. Aniversara acestei zile va fi totdeauna un prilej de mândrie pentru armata română, pentru puterea de vieaţă şi de rezistenţă a noului Stat român, pentru spiritul de ordine de care a fost veşnic animat neamul românesc. Armata roşie maghiară subt dictatura lui Balatut voia sâ treacă Tisa, sâ recucerească Ardealul. Ungurii dela ceri aşteptau într’o suprema înfrigurare. Nici cei din Budapesta, nici ungurii noştri nu viiau să creadă ca armata română va putea să răstoarne din temelie toate planurile duşmanilor noştri, şi că din ofensiva începută de Baia Kun se vor trezi cu intrarea triumfătoare a trupelor noastre, în Budapesta. Opinea valahă a călcat pământul capitalei subjugării noastre. Nu cu dorinţa distrugerii, nici pentru a umili pe acest popor cu capul tare, ci pentru a asigura liniştea de care avea nevoe statul nostru, şi pentru a-i da chiar Ungariei liniştea necesară pentru consolidarea sa interna. Remru întâia oră, în ofenziva dela Tisa soldaţii ardeleni au luptat, în cadre mai largi, alăturea cu soldaţii vechiului regat pentru desrobirea noastră. Era întâiul râsboi naţional la care au participat în număr mai mare feciorii Ardealului. Srângere lor s’a amestecat cu sângele fraţilor din ţara veche, sa pună temeiu de unire vecini să apărăm din viitor a ţării. Binecuvântată fia amintirea morţilor din această campanie in Ungaria, ei ne-au dat putinţa ca un an Întreg să putem munci pentru consolidarea statului nostru. Discursul dlui Iorga In discuţia Dl N. IORGA (şeful partidului naţional din regat, e primit cu aplauze şi strigăte de bravo, de opoziţie). Ca vechi parlamentar, ştiu că discuţiile de mesagiu aveau odată un caracter de solemnitate. In vechile parlamente, era un obicei că după un discurs, fie că criticai puţin mai violent, la sfârşit cei doi adversari îşi dădeau mâna şi se înţelegeau din ochi, părând a-şi spune „de, aşa-i în focul luptei“. De asemeni, era obiceiul că miniştrii să fie prezenţi şi să poată răspunde criticelor ce li se aducea. Eu, spune dl Iorga, aă voi să văd pe banca ministerială pe dl Argetoianu, ca şi pe dl Tache Ionescu, fiindcă ne-ar interesa să ştim cum se rezolvă politica externă a ţarii; declaraţiile pe care le-ar face dlor ar interesa foarte mult ţara. Eu voi să definesc situaţia ţărei pe care o cred dezastruoasă, nu pentru ţară, fiindcă am încredere în viitorul ei (aplauze) al doilea să arăt greşeala ce se comite de a nu se face apel la forţele reale ale ţărei. Oratorul ironizează partidul liberal in comparaţie di partidul naţionalist despre care spune că n’a făcut nici unul din „marile acte“ pe cari le a făcut liberalii. Acuzaţiei că şeful guvernului trecut era la Paris, dl Iorga spune că datoria unui şef e să fie acolo unde are de apărat interesele ţărei. Dl Iorga spune că a propus Suveranului ca să se ţină un Consiliu de Coroană la care să ia parte toţi şefii de partide, al doilea să se complecteze fostul cabinet cu oameni din oricari partide, dar cari să fie capabili de a contribui la refacerea ţărei. Nici una din aceste propuneri nu a fost acceptată. Suveranul Oratorul aduce elogii Suveranului, despre care spune, că reprezintă un simbol, iar nu e ficţiune, cum s’a spus aici. Pe rege, continuă dl Iorga, l’am cunoscut la Iaşi în clipe grele, când cu lacrimi în ochi mi-a spus: dacă e nevoie de plecarea mea ca naţia aceasta să fie fericită, eu plec. (Aplauze). Regele nu trebuie să fie sub presiunea sau influenţele câtorva interesaţi. Dizolvarea primului parlament In continuare, dl Iorga vorbeşte despre alegerile din Noemvrie trecut şi de lupta care s’a dus pentru a diflolva, chiar dela început, fostul parlament. Regretă, că dl general Averescu şi alţi fruntaşi politici nu se găseau în palamen, şi atunci când s’au declarat vacanţe în Ardeal am decis să nu opunem contracandidaţi personalităţilor cari lipseau. Noi eram de convingerea că parlamentul nu se poate disolva şi ne-am interesat şi ceva mai sus. Totuşi, ne-am pomenit într’o zi cu noul guvern al dlui general, cari a venit în parlament, fără sâ ştim noi ce intenţiuni aveaţi şi cari era bine să ne fie comunicate la timp. Majoritatea Camerei, in urma declaraţiilor făcute de dl general, nu a crezut in sinceritatea guvernului şi a democratismului lui. Peste câteva zile dl Averescu a venit cu decretul de dizolvare, fapt pe care noi nu l’am aprobat. Drul Lupu Vorbind de dl dl Lupu, dl Iorga spune că se va felicita că l’a recomandat ca ministru în Decemvrie trecut, reţinându-l astfel prin patriotismul său în mijlocul nostru. Dl Iorga îi aduce mari elogii drului Lupu care a ştiut să aibă o atitudine faţă de mişcările sociale ce se manifestează la noi. Dl Iorga expune părerea că nu trebuie să se recurgă la armată pentru a împiedica manifestaţiuni pacinice, fără intenţii demonstrative, la armată nefiind nevoe să se facă apel decât în cazuri extreme. La Odessa In altă ordine de idei, oratorul critică şi condamnă pe cei care dela Iaşi, s’au dus la Odessa, afirmând înfrângerea ţărei şi acolo să ducă o vieaţă uşoară şi plăcută, făcând, bine înţeles, cum n aveau alta ce face şi puţină pontică. Acolo, cereau să se pună bazele unor noui vieţi politice, acolo au făcut o adresă către Suveran prin care solicitau intrarea în Constituţie şi schimbarea regimului. Semnat, în frunte e dl C. Argetoianu. Va să zică de acolo, din Odessa, a început a lua naştere partidului poporului. Pe urmă, după venirea guvernului Marghiloman, dl general s’a gândit să înfiinţeze Liga Poporului şi a tipărit un program relativ bun în unele părţi. Liga a degenerat din cauza persoanelor care au venit în ea şi din cauză că agenţii înscrişi in registre din ordinul dlui Argetoianu, au fost induşi in eroare, prin promisiunile cari ii se făceau, la mesagiu — Decretele legi . Făcând o paranteză, dl Iorga spune că a ţinut să fie ales de preşedinte pentru a introduce în vieaţa noastră politică adevăratul parlamentarism. Totuşi s’a făcut disolvarea şi guvernul dlui Averescu a început să lucreze cu decrete-legi, crezând că reformele se pot face cu decrete Dacă decretele vin în parlament atunci se poate ca să nu fie admise în totalitatea lor, şi se creiază astfel un compromis. Cine formează guvernul Oratorul critică compoziţia actualului guvern despre care spune că n’are o linie de conduită, o directivă și o legalitate de fiecare moment. Se cere apoi un guvern, care atunci când membrii lui își pun iscăliturile sub un program de guvernare, o iscălitură să nu distrugă pe alta. Dă ca exemplu pe dl Garoflid, care e conservator-marghilomanist, membru în comitetul executiv conservator şi autorul celei mai odioase legi agrare. • Partidul ţărănesc Vorbind despre dl Mihalache şi partidul ţîrănesc, dl Iorga îi retimpeşte legitimitatea şi face un scurt istoric al înfiinţărei lui. Sufonul Cuza (Dl Cuza întrerupând, dl Iorga îi răspunde : dumneata eşti o monedă caldă, ai trecut printr’atâtea mâini, te-ai ros şi nu se mai vede nici o copie sau inscripţie pe ea. (Apl.) Unirea democraţiei In continuare, spune că partidul naţionalist a contribuit la înfiinţarea partidului ţărănist şi azi sunt alături, aproape instinctiv, fiindcă aceasta le-o dictează legătura cu masele ţărăneşti. Unirea cu celelalte partide din Basarabia, Bucovina şi Ardeal va constitui cel mai mare bine pentru întreaga Românie. (Apl.) Partidul socialist Despre partidul socialist, spune că e un strigăt de suferinţă al maselor muncitoreşti, care au murit şi au luptat în tranşee pentru mărirea acestei ţări. (Apl ) Concluzia: sunt convins că această ţară cuprinde o putere morală neînchipuită că a un tezaur de bogăţie, că trebue să începem pregătirea morală a ţărei pentru facerea de reforme şi adresându- ne poporului, pe care noi i-am schilodit să-i spunem: Ia-ţi patul tău şi umblă. * Misiunea franco-engleza în Polonia Varșovia. — Aci a sosit misiunea franceză și britanică, având lungi consfătuiri cu prim-ministrul polon. Ţăranii sunt opriţi a vorbi în Cameră — Cazul Mişa Vasiescu — La închiderea discuţiei la mesagiu în Cameră, s’a petrecut un fapt care pune într’o adevărată lumină, iubirea de ţărani a guvernului şi în deosebi atitudinea dlui general Averescu faţă de ei. La discuţia la mesagiu, mai fusese înscris, din partea opoziţiei, şi dl Mişa Vasiescu, deputat ţăran din Lipova. Din cauză că preşedintele Camerei îl omisese la cuvânt, s’a petrecut următoarea scenă la tribuna Camerei: dl Mişa Vasiescu suise tribuna de odată cu dl general Averescu şi lupta se dădea acum, pentru obţinerea cuvântului, între primul-ministru şi un deputat ţăran. Da dl general Averescu nu a înţeles că pentru a face un act care să cadreze cu demnitatea sa ministerială trebuie să cedeze cuvântul deputatului ţăran, şi, pur şi simplu, a bruscat deja tribană pe dl Mişa Vasiescu. In strigătele de protestare ale deputaţilor ţărani, că ei n’au dreptul la cuvânt în Cameră, dl general Averescu şi-a început cuvântarea, acoperită de o atmosferă imposibilă. Rezultatul a fost că dl general Averescu a rostit un discurs lamentabil,, iar ţăranii deputaţi şi-au făcut parerea că ei în zadar se aleg deputați.