Patria, august 1920 (Anul 2, nr. 165-186)

1920-08-04 / nr. 166

§ Miercuri 4 August h \ 9 '"" ^"­111 ■^N­^W^,'*, c'«“upei DIREG' 10K AGAI Mi“«o; «»DACTIA S1 ----­CLUJ.Str. REGINA anunţuri dupa tamf PRIMESTE ADMINISTRATIA I AGENTIILE DE PUBLI­­î­ i­CITATE :»■ OR­GAN a­L PARTIDULUI NAŢIONAL tfumaruf 2 Coroane nOHRHI Mffl ÎL Amărui 166 PRIM-REDACTOR: RADU DRAGNEA ABONAMENTUL: PE UN AN 240 LEI - 480 COR PE V. AN 120 LEI-240 COR PE VN AN 60 LEI -120 COR TELEFON :A ITM ROMÂN Osânda ! »Clasa noastră conducătoa­re se presintă cu sate sărace,ca o pedeapsă,pe când satele din provinciile alipite se prezintă ca o floare“. (I. Mihalache, în discursul la mesagiu.) Iată, într’adevăr, piatra de osândă a vechilor partide politice, a clasei conducă­toare din care au eșit, pe care le-au re­prezentat şi le-au servit aceste partide, vreme de cincizeci de ani, ţărănimea din toate provinciile alipite României a fost în condiţii materiale şi de train neasemănat mai bune decât ţărănimea din vechiul regat. Nu e afirmaţiunea unui şef de partid de clasă, nu e o vorbă aruncată în înflă­cărarea pătimaşe a unui discurs, nu e manifestarea unei simţemânt de ură, el e cel mai trist adevăr care se poate spune la adresa unei clase conducătoare. Mulţi români l-au cunoscut de mult, azi, după ce ţăranii-ostaşi din vechiul regat au eutrierat Basarabia, Bucovina şi toate ţinuturile româneşti de dincoace de Carpaţi, afirmaţia dlui Mihalache trăeşte în conştiinţa tuturor ţăranilor din vechiul regat. Cu nespusă surprindere au văzut aceşti ţărani-o­staşi, satele în care trăesc fraţilor foşti robi streinilor, surprindere care s’a schimbat repede într’o dureroasă reflec­ţie, comperând condiţiile de traiu dela ei ae­ acasă, cu ale fraţilor pe care veneam să-i libereze. Ei au văzut şi au înţeles mai adânc şi mai desăvârşit decât ori când, greul păcat pe care clasa conducătoare din ve­chiul regat l-au săvârşit împotriva lor. Şi sufletul lor bun şi bând s’au umfat da-o dureroasă melancolie. Şi, mulţi dintre ei, vorbind cu ţăranii dela noi, ne-au spus limpede: „trebuie să ne ajutaţi să eşim şi noi de-asupra năcazului.“ De câte ori n’am văzut ţărani-ostaşi din vechiul regat luând sate do­ate noastre drept târguri (orăşele), şi dând espresie mişcării lar că în aceste târguri locueau plugari români. E cea mai dureroasă şi cea mai umi­litoare constatare pe care o face azi o con­ştiinţă românească trebuind să recunoască grozava inferioritate a condiţiilor de traiu a ţărăniei din România liberă faţă de ţă­rănimea română, subjugată până mai ieri, streinului. E atât de umilitoare constatarea în­cât noi nici n’am cutezat s o facem, îna­inte de unirea cu România, şi pentrucă ne era greu şi ne era ruşine, şi pentrucă simţeam cum am fi slăbit lupta noastră de rezistenţă şi cum am fi întunecat do­rinţa de unire, dacă am fi arătat lumii dela noi în ce condiţii trăesc ţăranii din vechiul regat. Nu numai că n’am cercat nici­odată în trecut să ridicăm vălul de pe marea du­rere şi ruşine a vechiului regat, ci, de câ­­te ori ziarele ungureşti descopereau câte ceva din miseriile în care se zbate ţărăni­mea română, noi, prin presă noastră na­ţională, îi combăteam, arătând poporului că ungurii­ numai din pismă şi ură ne vor­besc din rău fraţii şi ţara românească. Dar, aceia dintre noi cari cunoşteau mai bine împrejurările din vechiul regat — şi mulţumită lui Dumnezeu că de ace­ştia n’au fost prea mulţi, ne-am zis de nenumărate ori, că de vom apuca unirea, cel dintâi şi singurul lucru ce ne va ră­mânea în restul vieţii noastre, trebuie să fie ajutorul şi lupta noastră, pentru a ri­dica ţărănimea din vechiul regat la o si­tuaţie omenească. Atâta durere şi atâta umilinţă a cu­prins orice suflet românesc care în vremea răsboiului s'au refugiat în vechiul regat la vederea mizerabilei stări materiale a ţârănimei române, încât o mărturisire era pe buzele tuturor, pornind din simţirea cea mai îndurerată. Mai multă nevoe de des­­robire au aceştia decât noi. Şi, în aceiaşi vreme, ni se forma ju­decata faţă de clasa conducătoare, care ţi­nuse pe cei mai buni fraţi ai noştri într'o scl­ăvie, care în Ardeal se ştersese în 1848, judecată, care creştea mereu nerugătoare, dureroasă. Să se ştie odată şi simpatia noastră a ardelenilor faţă de ţărănimea română din vecinul regat şi faţă de partidele democra­tice ce-i reprezintă interesele, nu-i un joc politic, nu-i o combinaţie de-a ajunge la putere, nu-i născută de la înfăptuirea unirii, ci ea a prins rădăcini adânci în inimile noastre, de când am cunoscut mai bine ade­vărata situaţia a imensei majorităţi româ­neşti de dincolo de Carpaţi. Ba, aceasta simpatie a crescut cu vremea, in timpul refugiului atâtor arde­leni, în timpul petrecerii la noi a ostaşilor români, aceasta simpatie a răsărit în tot mai multe inimi din Ardeal, poruncindu-ne nouă, care am rămas şi vom mai rămâne cea grea în partidul naţional, să luptăm din răspu­teri alăturea de partidele noui democratice pentru mântuirea ţărănimei române. Şi, în aceeaşi vreme depărtarea noastră de vechea clasă conducătoare din regatul vechiu, clasă în care noi nu putem vedea manifestarea sufletului românesc, s’a ac­­centuiat­ din zi in zi. Osânda, care se ridică din satele ve­chiului regat, împotriva clasei stăpânitoare românești, ne-a înstreinat pentru totdeauna de aceasta clasă veşnici ne va depărta de ea întrebarea: Cum se poate, ca aceasta clasă, aceasta stăpânire zisă românească, în cincizeci de ani să ne lase pe fraţii noştri în robie mai grea decât aceea, în care ne-au cufundat pe noi duşmanii nea­mului, stăpăniile streine ? Cum am putea noi să ne contopim în vechile partide politice, care tocmai ele, reprezentând pătura suprapusă din ve­chiul regat, ne-au ţinut în iobăgie pe fra­ţii noştri cei mai buni ? Cum şi credem că liberalii sau con­servatorii, vor acum ridicarea acestor fraţi când cincizeci de ani nimic nu i-a­­împie­decat să o facă, fiind mereu la cârma ţării ? Pentruce nu ne-a dat o Românie cum o merită imensa majoritate a păturii ţărăneşti ? Pentruce ne-au făcut să roşim în faţa streinilor de stările mizerabile în care au ţinut ţărănimea română ? Pentruee­­ au făcut un simbure de lumină şi căl­dură, de atracţie atotputernică din ve­chiul regat pentru toate provinciile româ­neşti ? Am avut pâinea şi cuţitul. Pentru ce au tăiat fălci numai pentru clasa pe care au reprezentat-o, au îmbogăţit-o şi au fă­cut-o putredă, cincizeci de ani ? Iată osânda cea grea, de care clasa oligarhică română e vinovată, osândă de sub care nu se va putea ridica nici­odată, ci-i va fi peatra de pe mormânt. In zadar încearcă azi aceasta clasă se conducă mai departe destinele ţării, in za­dar se îmbracă In costum modem, apunân­­du-şi partidele vechi ca’s democratice, ni­­me nu te mai poate crede. Ele au dat dovada cincizeci de ani de ceea ce pot face. Ce folos să mai pui haină nouă, când trupul tău e vechi şi sufletul din el tot aşa? Ţărănimea şi intelectualii români ne-au conservat neamul în trecut; tot a­­ceşti doi factori trebue să ne asigure, de azi încolo, existenţa ca neam şi ca ţară unitară. Aceia dintre ardeleni cari nu pot cu­prinde acest crez politic, care trebue să triumfeze, fac foarte bine trecând în ta­băra vechilor partide. E folositor să se aleagă cât mai în grabă credinţa şi convin­gerea nouă, de vechiturile care nu mai pot fi folositoare. Neamul nostru merge cu paşi repezi spre triumful adevăratei democraţii româ­neşti în cadrele noului nostru stat. In lo­cul celor ce se vor da la o parte din şi­rurile noastre, vor venii sute şi mii; in­stinctul de conservare, conştiinţa şi con­vingerea vor triumfa! Dl Tach­e lonescu recunoaşte opera guver­nului Vaida In discursul său la încheierea discuţiei la mesagiu în Cameră, dl Tache lonescu a spus textual: „Dl Vaida ştie şi trebuie să o recunosc că dela venirea sa la guvern, s’a produs o mare ameliorare. Sunt om de drept şi ţin să o recunosc.“ Senatorii guvernamentali îşi dau vot de blam La Senat s’a petrecut un lucru neo­bişnuit, adică averescan. într’o şedinţă precedentă, Senatul a admis procetul de lege din iniţiativă par­lamentară, prin care se cerea sâ se acorde schimbul da valută necesar studenţilor ro­mâni din streinâtate. Nu numai atât. După propunerea prezentatorului, Senatul a admis şi ur­genţa şi a votat la unanimitate luarea în considerare a proectului. Intre timp, guvernul a luat cuno­ştinţă de acest proect şi şi-a adus aminte că are nevoe de valuta nu pentru studenţi ci pentru diverşi samsari cari mişună între Paris şi Bucureşti. Şi atunci, dl I lache lo­nescu, s’a prezentat î­n­ Senat pentru a opri înfăptuirea acestui proect de lege. Dl lonescu n'a avut prea mult de luptă cu mameluoui guvernamentali, cari au dat un răsvot propriului lor proect de lege adoptat cu o zi mai înainte. Condamnarea dlui Schina Condamnarea integrului magistrat Schina, de către Consiliul superior al ma­­gistraturei la doi ani suspendare, pentru că s’a pus în fruntea organizaţiilor funcţiona­rilor, îşi are origina în prima încercare de sugrumare a dreptului de asociaţie, garan­tat de Constituţie. In urma unui atentat pus la cale de agenţii provocatori ai poliţiei liberale, mi­nistrul liberal de atunci, dl G. Orleanu, a făcut să se voteze de­­ltre parlament, în 1909, într’o singură n­­apte, o lege, prin care se răpea muncit primei dreptul de aso­ciaţie, prevăzându-şi pedepse aspre contra acelora, cari ar fi călcat o. „Legea scelerată cum i se spunea atunci, nu a putut fi însă aplicată şi cu toată dorinţa liberalilor de a sfărâma orice încercare de asociaţie a celor muncitori, a rămas literă moartă. Câţiva daţi judecăţii, alţi câţiva elimi­naţi din slujbe şi atâta tot. Dreptul de asociaţie, garantat de Con­stituţia, pe care nimeni nu a■ călcat-o cu mai mult cinizma decât liberalii, a continuat să existe. In actuala mişcare a funcţionarilor, mişcare făcută numai pentru apărarea drepturilor şi justelor revendicări materiale, mişcare absolut legală, având în fruntea ei un integru membru al magistraturei supe­rioare, liberalii au văzut un pericol, prin faptul, că funcţionărimea nu mai voia să fie instrument politic. Guvernul Averescu, care a mers până la admiterea consiliilor muncitoreşti, a făcut jocul liberalilor decretând desfiinţarea sindicatelor naţionale funcţionăreşti, apli­când legea Orleanu, pe care guverrnele lor nu au putut să o aplice. Condamnarea dlui Schina îi face cinste, pentru că d-sa a apărat un drept ga­rantat de Constituţie, drept pe care liberalii, în reacţionarizmul lor orb, au căutat să-l sugrume. Şi ceea ce nu le-a reuşit în 1909 prin ei însăşi, nu le va reuşi nici acum, prin generalul Averescu, care nu este decât un paravan, în spatele căruia liberalii îşi im­pun reacţionarizmul lor oligarhic. Dl C. C. Cuza părăsit de toţi partizanii Naţionaliştii democraţi din Iaşi, în frunte cu dnii Ifrim, părintele Tincoca, Stamboliui Lohan şi alţii au hotărât a părăsi pe dl Cuza şi a trece cu toţii la dl Iorga. Toţi au semna un proces­­verbal de acest fapt şi au a ales o dele­gaţie, compusă din dnii Ifrim, Lohan din Iaşi şi Dăscălescu din Chişinău, va remite cele hotărâte dlui N. Iorga. Aniversarea intrării trupe­lor române în Budapesta Acum un an trupele române, după o strălucită ofensiva la Tisa, după o fulge­rătoare încunj­urare a armatei maghiare, a întrat în capitala Ungariei. Aniversara acestei zile va fi totdeauna un prilej de mândrie pentru armata română, pentru puterea de vieaţă şi de rezistenţă a nou­lui Stat român, pentru spiritul de or­dine de care a fost veşnic animat neamul românesc. Armata roşie maghiară subt dictatura lui Bala­tut voia sâ treacă Tisa, sâ re­cucerească Ardealul. Ungurii dela ceri aşteptau într’o suprema înfrigurare. Nici cei din Budapesta, nici ungurii noştri nu viiau să creadă ca armata română va pu­tea să răstoarne din temelie toate planu­rile duşmanilor noştri, şi că din ofensiva începută de Baia Kun se vor trezi cu intrarea triumfătoare a trupelor noastre, în Budapesta. Opinea valahă a călcat pământul ca­pitalei subjugării noastre. Nu cu dorinţa distrugerii, nici pentru a umili pe acest popor cu capul tare, ci pentru a asigura liniştea de care avea nevoe statul nostru, şi pentru a-i da chiar Ungariei liniştea necesară pentru consolidarea sa interna. Remru întâia oră, în ofenziva dela Tisa soldaţii ardeleni au luptat, în cadre mai largi, alăturea cu soldaţii vechiului regat pentru desrobirea noastră. Era întâiul râsboi naţional la care au participat în număr mai mare feciorii Ardealului. Srângere lor s’a amestecat cu sângele fraţilor din ţara veche, sa pună temeiu de unire vecini să apărăm din viitor a ţării. Binecuvântată fia amintirea morţilor din această campanie in Ungaria, ei ne-au dat putinţa ca un an Întreg să putem munci pentru consolidarea statului nostru. Discursul dlui Iorga­ ­ In discuţia Dl N. IORGA (şeful partidului na­ţional din regat, e primit cu aplauze şi strigăte de bravo, de opoziţie). Ca vechi parlamentar, ştiu că discuţiile de mesagiu aveau odată un caracter de solemnitate. In vechile parlamente, era un obicei că după un discurs, fie că criticai puţin mai violent, la sfârşit cei doi adversari îşi dădeau mâna şi se înţelegeau din ochi, părând a-şi spune „de, aşa-i în focul lup­tei“. De asemeni, era obiceiul că miniştrii să fie prezenţi şi să poată răspunde criti­celor ce li se aducea. Eu, spune dl Iorga, aă voi să văd pe banca ministerială pe dl Argetoianu, ca şi pe dl Tache Ionescu, fiindcă ne-ar interesa să ştim cum se rezolvă politica externă a ţarii; declaraţiile pe care le-ar face dl­or ar interesa foarte mult ţara. Eu voi să definesc situaţia ţărei pe care o cred dezastruoasă, nu pentru ţară, fiindcă am încredere în viitorul ei (aplauze) al doilea să arăt greşeala ce se comite de a nu se face apel la forţele reale ale ţărei. Oratorul ironizează partidul liberal in comparaţie di­ partidul naţionalist despre care spune că n’a făcut nici unul din „marile acte“ pe cari le a făcut liberalii. Acuzaţiei că şeful guvernului trecut era la Paris, dl Iorga spune că datoria unui şef e să fie acolo unde are de apărat intere­sele ţărei. Dl Iorga spune că a propus Suvera­nului ca să se ţină un Consiliu de Coroană la care să ia parte toţi şefii de partide, al doilea să se complecteze fostul cabinet cu oameni din oricari partide, dar cari să fie capabili de a contribui la refacerea ţărei. Nici una din aceste propuneri nu a fost acceptată. Suveranul Oratorul aduce elogii Suveranului, despre care spune, că reprezintă un sim­bol, iar nu e ficţiune, cum s’a spus aici. Pe rege, continuă dl Iorga, l’am cunoscut la Iaşi în clipe grele, când cu lacrimi în ochi mi-a spus: dacă e nevoie de plecarea mea ca naţia aceasta să fie fericită, eu plec. (Aplauze). Regele nu trebuie să fie sub presiunea sau influenţele câtorva inte­resaţi. Dizolvarea primului parlament In continuare, dl Iorga vorbeşte de­spre alegerile din Noemvrie trecut şi de lupta care s’a dus pentru a diflolva, chiar dela început, fostul parlament. Regretă, că dl general Averescu şi alţi fruntaşi politici nu se găseau în palamen, şi atunci când s’au declarat vacanţe în Ardeal am decis să nu opunem contracandidaţi personalită­ţilor cari lipseau. Noi eram de convingerea că parlamentul nu se poate disolva şi ne-am interesat şi ceva mai sus. Totuşi, ne-am pomenit într’o zi cu noul guvern al dlui general, cari a venit în parlament, fără sâ ştim noi ce intenţiuni aveaţi şi cari era bine să ne fie comunicate la timp. Majoritatea Camerei, in urma decla­raţiilor făcute de dl general, nu a crezut in sinceritatea guvernului şi a democra­tismului lui. Peste câteva zile dl Averescu a venit cu decretul de dizolvare, fapt pe care noi nu l’am aprobat. Drul Lupu Vorbind de dl dl Lupu, dl Iorga spune că se va felicita că l’a recomandat ca ministru în Decemvrie trecut, reţinân­­du-l astfel prin patriotismul său în mijlo­cul nostru. Dl Iorga îi aduce mari elogii drului Lupu care a ştiut să aibă o atitu­dine faţă de mişcările sociale ce se mani­festează la noi. Dl Iorga expune părerea că nu tre­buie să se recurgă la armată pentru a îm­­piedica manifestaţiuni pacinice, fără inten­ţii demonstrative, la armată nefiind nevoe să se facă apel decât în cazuri extreme. La Odessa In altă ordine de idei, oratorul critică şi condamnă pe cei care dela Iaşi, s’au dus la Odessa, afirmând înfrângerea ţărei şi acolo să ducă o vieaţă uşoară şi plă­cută, făcând, bine înţeles, cum n aveau alta ce face şi puţină pontică. Acolo, ce­reau să se pună bazele unor noui vieţi politice, acolo au făcut o adresă către Su­veran prin care­­ solicitau intrarea în Con­stituţie şi schimbarea regimului. Semnat, în frunte e dl C. Argetoianu. Va să zică de acolo, din Odessa, a început a lua na­ştere partidului poporului. Pe urmă, după venirea guvernului Marghiloman, dl gene­ral s’a gândit să înfiinţeze Liga Poporului şi a tipărit un program relativ bun în u­­nele părţi. Liga a degenerat din cauza per­soanelor care au venit în ea şi din cauză că agenţii înscrişi in registre din ordinul dlui Argetoianu, au fost induşi in eroare, prin promisiunile cari ii se făceau, la mesagiu — Decretele legi . Făcând o paranteză, dl Iorga spune că a ţinut să fie ales de preşedinte pen­tru a introduce în vieaţa noastră politică adevăratul parlamentarism. Totuşi s’a făcut disolvarea şi guvernul dlui Averescu a început să lucreze cu decrete-legi, crezând că reformele se pot face cu decrete Dacă decretele vin în parlament atunci se poate ca să nu fie admise în totalitatea lor, şi se creiază astfel un compromis. Cine formează guvernul Oratorul critică compoziţia actualului guvern despre care spune că n’are o linie de conduită, o directivă și o legalitate de fiecare moment. Se cere apoi un gu­vern, care atunci când membrii lui își pun iscăliturile sub un program de guvernare, o iscălitură să nu distrugă pe alta. Dă ca exemplu pe dl Garoflid, care e conserva­­tor-marghilomanist, membru în comitetul executiv conservator şi autorul celei mai odioase legi agrare. • Partidul ţărănesc Vorbind despre dl Mihalache şi par­tidul ţîrănesc, dl Iorga îi retimpeşte le­gitimitatea şi face un scurt istoric al în­­fiinţărei lui. Sufonul Cuza (Dl Cuza întrerupând, dl Iorga îi răspunde : dumneata eşti o monedă caldă, ai trecut printr’atâtea mâini, te-ai ros şi nu se mai vede nici o copie sau inscripţie pe ea. (Apl.) Unirea democraţiei In continuare, spune că partidul na­ţionalist a contribuit la înfiinţarea parti­dului ţărănist şi azi sunt alături, aproape instinctiv, fiindcă aceasta le-o dictează le­gătura cu masele ţărăneşti. Unirea cu ce­lelalte partide din Basarabia, Bucovina şi Ardeal va constitui cel mai mare bine pentru întreaga Românie. (Apl.) Partidul socialist Despre partidul socialist, spune că e un strigăt de suferinţă al maselor munci­toreşti, care au murit şi au luptat în tran­şee pentru mărirea acestei ţări. (Apl ) Concluzia: sunt convins că această ţară cuprinde o putere morală neînchipuită că a un tezaur de bogăţie, că trebue să începem pregătirea morală a ţărei pentru facerea de reforme şi adresându- ne popo­rului, pe care noi i-am schilodit să-i spu­nem: Ia-ţi patul tău şi umblă. * Misiunea franco-engleza în Polonia Varșovia. — Aci a sosit misiunea franceză și britanică, având lungi con­sfătuiri cu prim-ministrul polon. Ţăranii sunt opriţi a vorbi în Cameră — Cazul Mişa Vasiescu —­­ La închiderea discuţiei la mesagiu în Cameră, s’a petrecut un fapt care pune într’o adevărată lumină, iubirea de ţărani a guvernului şi în deosebi atitudinea dlui general Averescu faţă de ei. La discuţia la mesagiu, mai fusese înscris, din partea opoziţiei, şi dl Mişa Vasiescu, deputat ţăran din Lipova. Din cauză că preşedintele Camerei îl omisese la cuvânt, s’a petrecut urmă­toarea scenă la tribuna Camerei: dl Mişa Vasiescu suise tribuna de­ odată cu dl general Averescu şi lupta se dădea acum, pentru obţinerea cuvân­tului, între primul-ministru şi un de­putat ţăran. Da dl general Averescu nu a înţeles că pentru a face un act care să cadreze cu demnitatea sa ministe­rială trebuie să cedeze cuvântul depu­tatului ţăran, şi, pur şi simplu, a bruscat deja tribană pe dl Mişa Va­siescu. In strigătele de protestare ale de­putaţilor ţărani, că ei n’au dreptul la cuvânt în Cameră, dl general Averescu şi-a început cuvântarea, acoperită de­ o atmosferă imposibilă. Rezultatul a fost că dl general Averescu a rostit un discurs lamentabil,, iar ţăranii deputaţi şi-au făcut parerea că ei în zadar se aleg deputați.

Next