România Liberă, ianuarie 1970 (Anul 28, nr. 7839-7863)

1970-01-14 / nr. 7848

,România liberaí§ A ARTA ŞI PERSONALITATEA atamatizarea producţiei industriile sau planificarea ştiinţifică a economiei, aselenizarea sau transplantarea inimii, explorarea Antarcticii sau prospectarea fundului oceanelor, cercetarea sociologică a idealurilor morale sau amplele tratate de isterie a artelor — nu pot fi concepute fără o participare colectivă a realizatorilor unor asemanea înfăptuiri, care poartă pectetea contemporaneităţii Dar colaborare nu înseamnă angreunaj anonim de elemente amorfe — ci tocmai, cel puţin în articulaţiile esenţiale, manifestarea tmor personalităţi care îşi aduc, fiecare, aportul capacităţilor lor specifi- 5£. Cu cit complexitatea processor care intră astăzi în stăpînirea emulsii este mai mare, cu cit organizaicontrolată a acestor procese» este mai eficientă — cu atît taai mult verigile acestei organizări trebuie să fie deţinute de subiecte umane, care să intervină cu virtuţile lor, originale, în punerea la punct şi reglarea continuă a funcţionării imenselor procese dirijate. Pe de altă parte, valul informaţional, care în civilizaţia contemporană se abate asupra noastră oră de oră, prin toate canalele a ceea ce numim massmedia care, pare că, tendinţa nivelării personalităţilor, tendinţa netezirii proeminenţelor caracteristice fiecărui subiect uman. Informaţiile presei şi radioţele viziunii, răspîndirea quasi-instantanee a aceloraşi ştiri şi prezentarea lor quasi-uniformă, multiplicată în milioane de exemplare ale ziarelor şi revistelor, ale radiodifuzoarelor şi micilor ecrane, creează condiţiile propice cufundării continue a receptivităţii umane în acelaşi flux spiritual. Dialectica coliziunii acesteia, între necesitatea conservării personalităţii specifice şi presiunea continuă a mediului informaţional uniformizant — reprezintă, cred, una dintre caracteristicile majore ale tensiunii spirituale a epocii noastre. Aici, îmi voi îngădui să atrag atenţia asupra însemnătăţii artei, ca factor menit să potenţeze personalitatea umană, ca stavilă în calea nivelării cu care ne poate ameninţa o nejudicioasă folosire a mijloacelor de masă in răspîndirea culturii. Mi se pare că, luptînd împotriva acestei primejdii, una dintre căile eficiente pentru salvarea de uniformitate, este educaţia artistică. Arta este una dintre valorile umane care presupun, nu numai pentru creaţia, dar şi pentru receptarea ei, existenţa unui factor personal sine-qua-non. Starea de spirit în prezenţa creaţiei artistice este una de maximă valorizare a unor înfăptuiri umane. Arta presupune un limbaj, adică un vehicul de comunicare a unui mesaj, a cărui receptare nu poate fi pasivă. Limbajul artistic cere, pentru a fi receptat în modalitate adecvată, un subiect receptor, care „re-creează“, intr-un mod propriu fiecărui „consumator“, opera făurită de artist. Cercetările moderne de semiologie au arătat că limbajul artistic, spre deosebire de cel ştiinţific, este conotativ. Asta înseamnă că, în vreme ce limbajul denotativ tehnico-ştiinţific este univoc, „denotă“ prin elementele lui semnificante un singur sens al informaţiei pe care o transmite — limbajul artistic conotează sensuri multiple, coexistînd în structura semnificanţilor săi. Aşa se explică posibilitatea interpretărilor numeroase ale operei eminesciene, să zicem, sau posibilitatea .,lecturilor“ diferite ale unui tablou al lui Picasso, posibilitatea audiţiilor variate ale unui coraj de Bach. In accepţia asta, s-a spus că autentica critică de artă este cea care creează noi puncte de vedere asupra operei interpretate. Roland Barthes susţine, pe drept cuvînt, că semnificaţia unui mesaj rezidă în dialectica dintre obiectul semnificat şi elementul de limbaj semnificant, că această semnificaţie se constituie în relaţia dintre semnificat şi semnificant. Or, tocmai în acest proces de semnificaţie se manifestă personalitatea umană, truai cu seamă în constituirea semnificaţiilor polivalente ale operei de artă. Personalitatea fiecăruia dintre noi aduce, în procesul de semnificaţie, tot fondul aperceptiv specific, constituit în situaţia istorică în care ne aflăm: toate achiziţiile general-umane şi toate particularităţile naţionale şi sociale ale comunităţii căreia îi aparţine, filtrate prin sita individualităţii noastre unice , multitudinea de semnificaţii a operei de artă, polisemia ei, este posibilă tocmai pentru că receptarea ei se face în aceste condiţii, proprii personalităţii fiecăruia dintre noi. In măsura în care cultura noastră artistică socialistă atinge cote mereu mai ridicate, receptarea estetică a ceea ce ne aduc variatele „mass-media“ va fi mai exigentă. Din cantitatea imensă de informaţii venită pe canalele publicaţiilor, a radioteleviziunii, a reproducerilor plastice sau muzicale datorate tehnicii moderne — vom putea culege criterii din ce in ce mai selective de apreciere a conţinutului de idei şi a calităţilor lor. „îndoparea creierului“ care în atîtea ţări ale lumii ameninţă cu despersonalizarea, prin presiunea unor mass-media ce difuzează produse de calitate inferioară, uniformizante, va fi evitată. Sigur, problema nu trebuie nicidecum simplificată prin schematizare. Am ţinut însă, în aceste rînduri, să sugerăm dezbaterea ei, prin abordarea de la această latură a formării personalităţii, care este educaţia artistică Dacă vom şti să nu pierdem exigenţele noastre faţă de conţinutul artistic, ideatic şi emoţional, al operelor de artă, dacă vom căuta în continuare mesajul uman al artei vom folosi una dintre marile căi pe care le avem spre a ne îmbogăţi personalitatea. Prof. univ. M. Breazu 99LUCIA“ Regizorul Umberto Solas este tînăr. Iar „Lucia“ este filmul unui tînăr revoluţionar. Se simte abordarea pieptişă a temei, răzbate clocotitoarea pasiune juvenilă pentru meserie, dragostea fără reticenţe pentru oameni. Solas are 26 de ani şi „Lucia“ se înscrie după cea de a doua realizare in filmografia sa (după debutul său cu „Manuela“). Om care plămădeşte istorie, nici un moment nu se va detaşa de personaje, nici o secundă nu va fi privitor. Revoluţionarii din orice timp îi sunt contemporani prin forţa dăruirii. Film în trei episoade, „Lucia“ este însă naraţiunea unei singure trăiri la confluenţa dintre dragoste şi lupta revoluţionară, chiar dacă fiecare din momentele de istorie şi formele de înţelegere a sentimentului de dragoste sunt surprinse în trei registre diferite. Momentele de istorie alese sunt puncte de apogeu în lupta poporului cubanez . 1895 — an de culminaţie în războiul împotriva spaniolilor. 1932— 1933 perioadă de mari eforturi pentru răsturnarea dictaturii generalului Gerardo Machado. 196... — etapă activă în revoluţia socialistă cubană. Deci, însăşi tensiunea istoriei va deschide drum tensiunii cinematografice. Lucia, personaj — simbol al iubirii totale şi frenetice, va întîlni revoluţia. De fiecare dată altfel, în permanentă modificare a conştiinţei de sine. Cele trei eroine purtătoare ale numelui se împlinesc reciproc ca portret al iubirii. Lipsa de rezerve în dăruire le este comună, acţiunile fiecăreia şi înţelegerea istoriei sunt termenii diferenţiali. De aici, şi registrele diferite în care Solas tratează naraţiunea. Vom fi întîi copleşiţi de amestecul neaşteptat, dar perfect de romantism şi violenţă. Albul incredibil din imaginile romantice înfruntă predominanta neagră — transcripţia violenţei. Minunatul sentiment crescut între portocali înfloriţi, legat de fragile simboluri florale, va fi obligat să se confunde în universul de dincolo de zidurile dalbe, pe străzile cu răniţi, între cei ce luptă pe viaţă şi pe moarte, să cunoască trădarea, disperarea şi ura. Şi superba „gardenie“, uşor fanată, trebuie să dispară. Cînd oamenii se înfruntă, nu mai este loc pentru gardenii. Imaginea închizînd în sine violenţă ajunge treptat termen de activizare spre paroxism, în timp ce muzica se prezintă drept coordonată tensională încă din primele momente. Patru decenii mai tîrziu, o altă Lucie, fragilă, puţin eterică, sunete calme de clavecin, revoluţia pătrunde încet inexistenţa adolescenţei, dar vigoarea luptei, atingînd şi de această dată paroxismul, transformă luminile calde din privirile Luciei, în hotărîre, iar fragilitatea devine incrîncenare. Ne aflăm în registrul naraţiunii realiste cu zvîcniri spre violenţă, tragicul înstăpîneşte ecranul — victoria revoluţiei în acel moment istoric nu este decit o scurtă etapă, reacţiunea îşi reciştigă pe neobservate terenul, efortul a fost sublim, dar neîmplinit. Şi deodată ne aflăm în deceniul al şaptelea. Cuba şi-a cîştigat independenţa, poporul are puterea inniinile sale. Solas se arată interesat de mentalităţi depăşite. Comedia invadează ecranul, iisul puternic nu iartă, bucuria de viaţă se transmite în jur. Oamenii nu trebuie numai să înţeleagă noul, sunt obligaţi să-l trăiască din plin. In pofida unor lungimi ale peliculei, acest tînăr regizor (care a cucerit Marele premiu la ultima ediţie a festivalului de la Moscova, socotit cap de listă printre cei care au făcut să se îndrepte din nou atenţia întregii lumi spre mişcarea cinematografică din Cuba) apare ca încercat meşteşugar, face operă de unitate stilistică. Nu trebuie uitat însă numele semnatarului imaginii — Jorge Herrera —, care dovedește o incontestabilă personalitate. FLORICA ICHIM Pledoarie (Urmare din pag. 1) lasă încă aşteptat, din partea unora dintre cei care trebuie să dea produsului vindut un plus de nobleţe printr-un gest sau un zimbet, plin, nişte miini obligatoriu îngrijite. Te duci cu bani, buni la magazin, împăturiţi frumos, cu acoperire in aur. Ai impresia că te duci într-un magazin de-al tău, cu sentimentul omului de bună cuvinţă care merge la un egal de-al lui şi nu de puţine ori eşti pus de către un vinzător sau vînzătoare intr-o situaţie de om obligat prin structura lui, inferioară să tacă şi să aştepte, să se roage pentru a fi luat in seamă şi a nu i se trinti pe tejghea produsul pentru care a plătit cinstit. Vii de la muncă, obosit, vrei să-ţi ajuţi nevasta care lucrează şi ea şi intri in magazin, convins că, intr-o jumătate de oră, ţi-ai rezolvat coşniţa pentru a doua zi, ca de fapt să stai cu ceasurile pe la cozi deoarece tovarăşa sau tovarăşul au de discutat in dosul acelor multe uşi din spatele tejghelelor in care plasele se umplu cu produse pentru care tu de obicei primeşti invariabilul răspuns „Nu avem“ sau ,,S-a terminat“ Ar fi un cuvînt de spus ,si despre amplasarea centrelor comerciale, nu suficient de numeroase, pe măsura construe pentru zimbet ţiilor de spaţii locuibile tot mai vaste, dar chiar în magazinele existente s-ar pierde incomparabil mai puţin timp, sau dacă l-ai pierde l-ai trece cu vederea dacă nu te-ar intîmpina de multe ori vocea de uşieri a unor vinzători, dacă mişcările lor n-ar fi de plumb, dacă miinile nu s-ar mişca parcă nu smoală, dacă cuţitele n-ar trece de la brinză la salam şi de la magiun la şvaiţer. Am stat o oră într-un magazin, unde două vînzătoare îşi disputau clienţii şi am constatat că una dintre ele, în acelaşi timp, a servit de două ori mai mulţi cumpărători, complinind in acelaşi timp cite un zimbet discret şi un mulţumesc verbal, zimbet pentru care personal, in fiecare zi fac cu doi kilometri in plus, ca să simt că trăiesc civilizat. Pe statul de salarii, situaţia era insă inversă, vechimea in plictis şi moţăială fiind — nu ştiu de ce — plătită mai bine. Salut din toată inima Concursul pentru cei mai destoinici vinzători şi după încheierea lui aş sugera altul intitulat „Pentru cel mai frumos zimbet“. Pentru cel mai frumos „Mulţumesc". Pentru cele mai destoinice miini", cu angajamentul cumpărătorilor de a susţine asemenea forme de ridicare a nivelului conştiinţei profesionale. nr. 7 m — u.i.mp — pag. 2-a U nitate a Ministerului Sănătăţii cu un profil bine conturat, de un specific deosebit, întreprinderea de ptroduse ortopedice şi protezare din Bucureşti îşi afirmă în mod necesar prezenţa, prin nomenclatorul cuprinzător, sortimental şi calitativ, de produse pe care le execută. Destinată unei minorităţi, oameni cu deficienţe fizice congenitale sau provocate de diverse împrejurări nefaste , activitatea acestei întreprinderi îmbracă un caracter social şi uman. De aci, surplusul de solicitudine şi atenţie pe care le reclamă fiecare cerere, atît din punct de vedere al operativităţii cît şi pe planul execuţiei comenzilor primite, îşi împlineşte I.P.O.P. rosturile pentru care a fost creată ? Realitatea atestă că atît colectivul din Capitală — 300 de salariaţi — cît şi cele zece centre interjudeţene manifestă receptivitate la suferinţele şi nevoile persoanelor invalide, că, în general, cererile şi comenzile acestora sînt tratate şi onorate cu seriozitate, şi corectitudine. întreprinderea bucureşteană inclusiv filialele din ţară execută pentru beneficiarii lor lucrări de diferite genuri — de la sensibilele aparate electroacustice pînă la mototriciclete. Şi nu-i lipsit poate de interes să evidenţiem că cei mici, copiii şi şcolarii ca şi studenţii beneficiază, asemeniea majorităţii invalizilor, de gratuitate şi de servire prioritară (e vorba, îndeosebi, de încălţăminte ortopedică). Cu aceste cîteva aprecieri fugare, n-am epuizat, desigur, tot ce-i pozitiv în activitatea acestei întreprinderi. Ne-am rezumat însă la cîteva date, pentru a face loc și unor scrisori critice, care constituie „pete“ pe fondul general pozitiv proiectat mai sus. Const. I. Popescu din com. Rocşoreni, jud. Mehedinţi, invalid de război, şi-a aşteptat o pereche de ghete ortopedice din septembrie 1968 pînă în octombrie 1969. A avut deci răbdare cu, carul. Văzînd că cele două scrisori de „rapel“ trimise Centrului de produse ortopedice şi proteze din Craiova şi drumul făcut special acolo s-au dovedit zadarnice, s-a adresat ziarului : „Aş vrea să ştiu, ne-a întrebat acesta, cît trebuie să dureze confecţionarea unor ghete ortopedice ?“ Pentru o lucrare similară, Ion I. N. Bărboi din corn. Domneşti, jud. Argeş, a păţit-o şi mai rău. Şi acestui beneficiar comanda făcută în decembrie 1968 i-a fost onorată în octombrie 1969, după ce omul a fost purtat pe drumuri (la Bucureşti, de două ori pentru măsură, şi pentru alte încurcături de ordin scriptic la Piteşti). Şi le-a obţinut în octombrie 1969, după intervenţia ziarului la Ministerul Sănătăţii. în acelaşi context, consemnăm şi cazul invalidului Emil Cristea din Sebeş, care a fost „expediat“ acasă de şeful Centrului de la Cluj, cu cele mai optimiste promisiuni. Dacă a intrat în posesia ghetelor comandate cu multe luni în urmă, n-am putut afla cu precizie nici la întreprinderea de produse ortopedice şi protezare din Bucureşti, unde am cerut relaţii în legătură cu aceste cazuri regretabile. Pentru neexecutarea la timp a comenzii lui Const. I. Popescu , ne-a informat ing. Aron Ciovică, directorul I.P.O.P. Bucureşti — salariatul vinovat de întîrziere de la Centrul din Craiova a fost sancţionat. Lui Ion Bărboi din Domneşti-Argeş, actele i-au fost rătăcite de o fostă salariată a noastră. Din cauza acesteia, au mai avut de suferit şi alţi oameni. Cît priveşte cazul de la Cluj, pentru abateri de la disciplina muncii şi comportare necorespunzătoare faţă de beneficiari, şeful centrului a fost mutat disciplinar. — Care e totuşi durata de executare a unei comenzi ? — Termene precise nu avem — ne răspunde ing. Ciovică — pentru că planul nostru e în funcţie de numărul comenzilor. Cînd solicitările sînt mari, durata de execuţie creşte. Dar în ansamblul muncii noastre, cazurile relatate de dv., chiar dacă nu sînt singurele, constituie totuşi accidente. Noi vă putem arăta şi multe scrisori de mulţumire. Şi-apoi, unele deficienţe au la bază şi cauze obiective“. Cu riscul de a ne repeta, reluăm, pentru a o sublinia, următoarea idee de la începutul articolului nostru : în materie de suferinţă umană mi ne este îngăduit să tratăm cu nepăsare, cu indiferenţă, nici măcar un singur caz. Deci raportarea la ansamblul activității, realmente pozitiv, nu constituie, după părerea noastră, un argument valabil. Neignorînd o serie de factori obiectivi care favorizează uneori întîrzierile acuzate , Ministerul Sănătății ar trebui să acorde un spor de preocupare aprovizionării la timp cu materialele necesare, pregătirii noilor cadre de lucrători, condiţiilor de muncă etc. — pledăm însă pentru fixarea unor termene, dacă nu ferme, măcar cu un coeficient redus de aproximaţie, care să sporească răspunderea fiecărei unităţi pentru data de livrare a lucrărilor, şi pentru un control mai activ şi mai eficient. Cu actualul sistem, durata în funcţie de volumul de muncă, termenele devin prea elastice. Iar, de aci şi pînă la bunul plac nu rămîne decit un pas. P. IEŞEANU Nu se admite nici un dram de nepăsare Pe afişele teatrelor ASTĂZI, 14 ianuarie, are loc pe scena Teatrului dramatic din Braşov, a doua premieră a anului 1970. Este vorba de comedia eroică a lui Radu Theodoru „Albatros contra U 42“, pusă în scenă de Ion Maximilian, lt. decorurile lui Mihai Tofan. Prima premieră a anului, „Travesti“ de A. Baranga, a avut loc cu cîteva zile înainte, tot în regia lui Ion Maximilian. ECOURILE succesului repurtat de teatrul „Ion Creangă“ la bienala de la Veneţia cu „Cocoşelul neascultător“ şi „Regele cerb", nu s-au stins încă. Acum cîteva zile, Radioteleviziunea română a primit o telegramă din partea Radiodifuziunii italiene, prin care aceasta din urmă, cere Radiodifuziunii noastre o bandă cu fragmente substanţiale, vorbite în limba italiană, din cele două spectacole prezentate de Teatrul pentru copii şi tineret la .yepella. Imprimările au şi început. O altă invitaţie adresată, de astă dată direct teatrului „Ion Creangă“, va avea ca urmare participarea colectivului acestuia la zilele festive ale Berlinului 1970. TEATRUL DE STAT din Oradea a prezentat la interval de numai trei zile, două premiere. Una, la secţia maghiară, cu comedia „Trebuie să ştii spaniola“ de Tabi László, în regia lui Halasi Gyula, cealaltă la secţia română, cu „Chiriţa în provincie“ de V. Alecsandri în regia lui Dorel Urlăţeanu. VIITOAREA premieră a Teatrului „Ion Vasilescu“ va avea loc sîmbătă 17 ianuarie, la Sala Palatului, cu un spectacol muzical de „actualitate“ : „Fotbal Mexico 1970“, în regia lui Nicolae Frunzetti şi scenografia lui Sorin Popa. CUNOSCUTUL prozator, Fănuş Neagu a prezentat teatrului ,,C. I. Nottara“, prima sa piesă intitulată „Echipa de zgomot“. IN CURIND, pe scena Teatrului de comedie, va avea loc, în regia lui Dinu Cernescu, premiera comediei lui Machiavelli „Mandragora“. TEATRUL DINIBACAU are în program „Othello“ de Shakespeare. In regia lui Ion Omescu şi decorurile lui Dan Nemţeanu, rolul lui Othello îl va interpreta Teofil Vîlcu de la Teatrul Naţional din Iaşi, iar pe cel al lui Iago, Ion Buleandră. SE VA CĂLĂTORI MAI BINE IN ACEST AN LA BRASOV? Anul acesta se ve călători în condiţii mai bune în oraşul Braşov ? Este o întrebare care se încăpăţînează să rămînă în actualitate în acest mare centruindustrial. „Iac multe ori mă aflu în postura unui indisciplinat, deoarece ajuns la uzină după ora de începere a programului de lucru. Şi nu din cauza mea, deoarece şi rezerva de timp pe care mi-o asigur este consumată aşteptînd troleibuzul“. Aceste rînduri spicuite din scrisoarea adresată redacţiei de Dumitru Bîrsanu, muncitor la uzinele „Tractorul“ din Braşov, sintetizează o problemă a acestui oraş. Un sondaj pe traseele transportului în comun din Braşov între orele 6,6,30 dimineaţa a confirmat întrutotul aspectele relatate de cititorul nostru. Intr-adevăr, se circulă foarte greu spre locurile de muncă. Dar dacă spre platforma industrială „Steagul roşu“—„Metrom“ mijloacele de transport pe cele patru linii au o frecvenţă întrucîtva regulată, spre zona opusă : „Tractorul“—„Rulmentul“, circulaţia este în permanenţă defectuoasă. — Este un traseu care ne creează mari greutăţi — ne spunea tov. I. Bejenaru, directorul întreprinderii de transport din Braşov. în primul rînd, încă nu s-a ajuns la o corelare judicioasă a programului de lucru al principalelor uzine din această zonă cu capacitatea de transport. Există o veche dispută între I.T.B. şi conducerile uzinelor „Tractorul“ şi „Rulmentul“ în ceea cepriveşte ora de începere a programului de lucru. Cele 10 de minute dificile între 5,45—6,35 dimineaţa, nu se datoresc unei proaste exploatări a mijloacelor de transport, ci sarcinilor mult depăşite in acest timp. Fluxul de călători atinge atunci vîrful traficului, deoarece ora de începere a lucrului coincide în ambele întreprinderi. Pînă în momentul de faţă nici una dintre cele două mari uzine n-a vădit înţelegere în problema decalării orei de începere a programului de lucru. Uzina noastră are un număr mai mare de salariaţi, iar numeroşi dintre aceştia sunt navetişti, deci suntem legaţi ,şi de mersul trenurilor şi de cel al autobuzelor I.R.T.A. Pentru noi, formula actuală de program este deci cea mai convenabilă — suntem informaţi de către tov. Constantin Petcu, directorul administrativ al uzinelor „Tractorul“. Poate „Rulmentul“ are posibilităţi de a acţiona în acest sens. Personal, consider că o mai bună organizare a circulaţiei, bazată pe cunoaşterea fluxului real de călători, conjugată cu o disciplină mai fermă a salariaţilor I.T.B. ar avea efecte pozitive. Reţinînd remarca tovarăşului director C. Petcu, aflăm şi replica I.T.B. — Disciplina şi buna organizare sunt intr-adevăr condiţii importante în activitatea noastră şi, fireşte, facem eforturi în acest sens. Am redus staţionările la capul liniilor şi credem că noul sistem de salarizare care are elemente avantajoase pentru conducătorii auto care activează în reţeaua noastră va elimina intructiva fluctuaţia cadrelor. După cum ne relata tovarăşul director Bejenaru, un alt aspect ar fi devierea unor, trasee datorită lucrărilor de reparaţii şi de amenajări edilitare, care afectează viteza comercială. — îmbunătăţirea transportului în comun în municipiul Braşov este una din preocupările noastre principale — ne spune tov. ing. HORIA COMAN, vicepreşedinte al Consiliului popular municipal, căruia i-am solicitat părerea în această chestiune. Este o problemă complexă, pentru rezolvarea căreia şi acţiunile întreprinse de noi sunt complexe, de anvergură. Astfel, s-au construit două substaţii de redresare amplasate în centrele de greutate ale traficului, reducându-se pierderile de tensiune pe liniile troleibuzelor. Avem în vedere apoi descongestionarea circulaţiei în centrul oraşului. Lucrările edilitare de mare importanţă începute în zona „Tractorul“, modernizarea şi sistematizarea unor străzi şi alte măsuri, a căror înfăptuire va începe anul acesta, vor avea în viitor efecte pozitive şi în modernizarea transportului, în sporirea vitezei de circulaţie. Se va călători anul acesta în condiţii mai bune în oraşul Braşov ? Depinde. Ca să nu repetăm, vom sublinia doar necesitatea aplicării şi urmăririi cu consecvenţă a măsurilor preconizate. Cu efort, desigur, cele 50 de minute dificile pot fi eliminate. STEFANIA GRUIA UNA PE ZI de MATTY — Basmul cu cocoşul roșu, mămica nu-l mai știe, dar poate să-mi repete tot ce i spune responsabilul de la alimentara, despre stocurile de mazăre fină pe care le tot așteaptă... CURIER CETĂŢENESC ..............--------------- De trei luni, clientul lui „02" vr fi ghicit, desigur ! Este vorba de necazurile unui abonat al serviciului telefonic care, în disperare de cauză, a cerut şi sprijinul ziarului. Cititorul nostru, IOAN MARINESCU din strada Platinei, sector IV, dispune de un post telefonic de 20 de ani. Şi l-a instalat dintr-o necesitate stringentă şi de aceea, orice deficienţă de funcţionare, îi aduce direct, prejudicii. Dar... „Sunt trei luni, fără exagerare, ne scrie tov. Ioan Marinescu, de cind, sesisez că telefonul meu de la domiciliu, pentru care plătesc taxa cu regularitate, a devenit aproape inutilizabil. In acest răstimp, am avut de-a face în continuu cu „02“, unde mi se promitea mereu că „lucrarea s-a transmis spre soluţionare, mecanicilor“. Şi, intr-adevăr, a venit de cîteva ori cite un mecanic, care meşterea ce meşterea, dar fără rezultat. Tonul vine foarte greu sau, de multe ori, deloc. Cind formăm un număr, cu maximă corectitudine bineînţeles, la capătul celălalt al firului ne răspund poci străine, oameni necunoscuţi. Zilnic, suntem sunaţi de opt-zece ori de cetăţeni care formează alte numere. Carenţele sesizate de cititorul nostru sunt destul de frecvente, in ultima vreme, şi la alţi abonaţi serviţi de centrala telefonică a cartierului „Balta Albă". — Titan. Deci ,,soluţia salvatoare“ nu poate veni nici din partea mecanicilor şi nici prin înlocuirea aparatelor. Este imperios necesar să se efectueze o revizie generală şi temeinică a aparaturii centralei respective şi în funcţie de rezultatele acesteia, să se treacă la măsuri practice eficiente. Cadrele medico-sanitare în ipostaza de „donatori de sînge" Caravana mobilă a Centrului de hematologie din Capitală a poposit, recent, la Spitalul prof. dr. Gh. Marinescu. Aici, un grup compact de salariaţi — 95 —, printre care numeroase cadre medico-sanitare, au dovedit deosebită înţelegere, prezentîndu-se imediat pentru recoltări. Remarcind acest gest de solidarizare cu bolnavii a oamenilor în halate albe, cititorul nostru Florian Ene ne-a furnizat şi o serie de amănunte, care merită a fi date publicităţii „Aş vrea să amintesc, ne-a scris acesta, numele medicilor L. Horvath, Nistor Diaconescu şi Elena Vrabie, care s-au situat in fruntea donatorilor de sînge, ca şi pe asistenţii Ileana Niculescu, A. Găman, Elena Tiepoc, Dumitru Bordea, Ion Lupu etc. Spre deosebire de ceilalţi donatori, aceştia, care folosesc şi în munca lor singele donat, înţeleg mai bine ca oricine rosturile acestei acţiuni, ce înseamnă de multe ori o transfuzie de sînge pentru viaţa unui om“. le-au crăpat fetele"' de ruşine ? // » *ida cizmuliţelor a fost /1/7 adoptată rapid. Expli- L ’i- caţia e simplă . Cizmuliţele sunt comode şi călduroase, într-un cuvînt, practice. Cu precizarea : să fie de bună calitate. „Am cumpărat pentru soţia mea o pereche de cizmuliţe, care au costat 144 de lei. Erau frumoase şi păreau de bună calitate. Calitatea lor era insă intr-adevăr o „părere“, bune pentru că după ce au fost purtate de cîteva ori au ajuns bune de aruncat, le-au crăpat feţele astfel incit nu mai pot fi încălţate — ne scrie cititorul SORIN GIURCA din Galaţi. în interior, cizmuliţele cu pricina au înscrise citeva numere şi iniţialele ICIA. Sp. Ispir cu conţinut similar — calitatea slabă a încălţămintei — am mai primit în ultimul timp la redacţie. Elena Crăciunescu din Capitală, bunăoară, ne scrie că unor ghete fabricate la „Flacăra“ li s-a dezlipit talpa după cîteva zile de purtare. Alte scrisori s-au referit la calitatea îndoielnică a unor cizmuliţe din import, care se vind la un preţ destul de ridicat. Semnalăm toate acestea cu speranţa că întreprinderile de încălţăminte vor acorda un plus de atenţie realizării unui indicator primordial al producţiei lor : calitatea. Aceeaşi atenţie trebuie acordată şi încălţămintei importate. poşta; fIEPACŢIEI GHEORGHE ZARNESCU, Bîrlad, solicită lămuriri privind drepturile care îi revin ca membru al cooperativei agricole de producţie în cazul cînd îşi stabileşte domiciliul în altă localitate. RĂSPUNS : Atunci cînd un membru cooperator, prin căsătorie sau din alte motive, îşi stabileşte domiciliul în altă comună, el poate deveni membru al cooperativei agricole de producţie din localitatea pe raza căreia se mută. Pentru aceasta, este necesară aprobarea adunării generale a cooperativei de unde pleacă, precum şi a celei în care cere să intre. După aprobare, membrul cooperator îşi păstrează toate drepturile inclusiv ajutorul din fondul de 2,4 la sută. OLIMPIA GRIGORIU din Bucureşti întreabă dacă locatarii care lipsesc temporar de acasă sunt obligaţi să plătească cheltuielile de întreţinere. RĂSPUNS : In instrucţiunile elaborate de Comitetul de Stat pentru economia şi administraţia locală, privind repartizarea cheltuielilor de folosinţă şi reparaţii a locuinţelor, la capitolul II art. 9 alin. b, se menţionează : „Persoanele care lipsesc din imobil mai mult de o lună şi care au anunţat asociaţia locatarilor sunt scutite de plata cotei de apă şi canal“. Pentru celelalte cheltuieli, instrucţiunile nu prevăd reducerea cheltuielilor de întreţinere pentru locatarii care lipsesc temporar din imobil, deoarece este necesară asigurarea continuităţii funcţionării instalaţiilor şi a serviciilor care deservesc imobilul. TRAIAN IONESCU, Bucureşti, cere lămuriri referitoare la taxarea unor trimiteri poştale externe. RĂSPUNS : In conformitate cu tariful poştal în vigoare de la 9 noiembrie 1968, taxa pentru o scrisoare simplă expediată în Albania, Bulgaria şi Iugoslavia este de 1,80 lei, iar pentru o carte poştală de 1,15 lei. In celelalte ţări, taxa pentru o scrisoare simplă este de 2,40 lei, iar pentru o carte poştală de 1,50 lei. De menţionat că în interiorul unităţilor P.T.T.R. sunt afişate extrase uzuale din tarifele poştale externe cit şi interne, iar salariaţii P.T.T.R. au obligaţia de a informa corect publicul solicitator.