România literară, iulie-septembrie 1970 (Anul 3, nr. 27-39)

1970-09-16 / nr. 38

Porţile şcolii s-au deschis la bătaia emoţionată a unei dimineţi, şi pentru mai bine de un sfert din oamenii ţării au început iarăşi grijile învăţăturii. Zilele verii întîrzie în do­goare ca intr-o joacă, zilele copiilor cu­nosc însă un alt calendar, ce se deschide ca o carte de citire ori de aritmetică, un calendar cu sonerie şi cu orar, al ceasu­rilor de linişte şi al minutelor de zbenguia­lă, sfint în laicitatea lui didactică. Au apă­rut de te miri unde, au umplut străzile şi uliţele şi porţile şcolilor i-au primit cu lă­zile lor de zestre, ca nişte porţi ale săru­tului. De acum pînă în iunie ce vine, pă­­mîntul cu cele de deasupra se cheamă geografie, cerul cu stelele se cheamă as­tronomie, timpului îi vor spune istorie, nesfîrşitului o să-i spună matematică, oa­menii cu toate ale lor se cheamă societate şi naţiune şi politică, iar gîndurile lor vor alcătui o cultură, o ştiinţă, un tărîm al în­văţăturii. Totul trebuie cunoscut şi adăugat fiinţei în alcătuirea ei frumoasă de la cei şase ani din familie pînă la cei optspre­zece ai maturităţii. Din aceste zile părinţii deschid iarăşi cărţile cu gîndul copiilor, iar copiii le vor închide cu tot mai multe gînduri ale părinţilor. Intre ei şi realitate apar imagini, simboluri, numere, idei, ca preocupări de seara şi de dimineaţa, prin­tre toate celelalte, multe. Cu alte cuvinte, trăim acele zile festive încă în gravitatea lor, cînd o parte însemnată din energiile materiale şi spirituale ale ţării se investesc în ceea ce este necesar ca pîinea şi lu­mina ochilor : şcoala. Pentru societatea noastră, în structura­rea şi dezvoltarea ei socialistă, şcoala a fost dintru început un atribut esenţial. Alt­fel nu s-ar fi explicat nici edificarea ei economică, nici înzestrarea în perspectivă cu acele virtuţi umane care vor defini sen­surile filozofice şi dimensiunile culturii şi ale civilizaţiei celei mai drepte alcătuiri. Vorbim acum de învăţămînt şi de cerin­ţele lui, căutînd puncte de reper în ştiinţa şi cultura lumii contemporane, în concep­ţia marxist-leninistă despre lume şi viaţă, în formele cele mai avansate ale ştiinţei şi tehnicii. Intre disciplinele umaniste şi cele ştiinţifice, între pregătirea multilaterală şi specializare, între mijloacele de predare moderne şi tiparele vechi, între pregătirea teoretică şi deprinderile practice ale ele­vilor, se află probele severe ale unui exa­men pe care învăţămîntul nostru va trebui să-l susţină de azi înainte în evoluţia fi­rească a lucrurilor, în pregătirea cit mai temeinică a rîndurilor de şcolari în vederea rosturilor lor sociale. Uzinele şi pămînturile ţării aşteaptă ge­neraţii de specialişti, cultura românească îşi cere condeiele strălucite şi spiritele ne­liniştite în afirmarea şi cinstirea ei. Aceste zile ale învăţătorilor, profesorilor şi elevi­lor, de început şi de durată, sînt zilele unor gînduri mari, ale unor înalte respon­sabilităţi faţă de patrie, zile ale cunoaşte­rii şi ale frumuseţii, ale sîrguinţei şi disci­plinei, ale prieteniei în spiritul învăţăturii care configurează lumea de mîine a mun­citorilor şi cărturarilor României socialiste. Ion HOREA V. Dimitrie Stelaru Prin grădini Trec prin grădini, printre plumbul brazdelor dimineaţa cînd simfonia telurică a văilor cu mări de aburi se desfoaie şi caută extazul talgerului solar — e mereu inima dragostei aici în unghiurile brazdelor de plumb. Merg prin grădini prinse în ritmul cosmic, ascult, neliniştea ascult dar privesc mărgelele ochilor tăi şi mă aplec în mine ca în cămara pămîntului. Jurnal de poet Păsările noastre de aur Lui Constantin Argat» Este o revelaţie pentru mine să văd pen­tru întîia oară tezaurul de la Pietroasa aici cu pasărea divină şi puii de aur. Expoziţia de artă românească veche deschisă pe malul Senei la Palatul mic e la doi paşi de Muzeul de artă modernă cu cealaltă pasăre a altui român, Con­stantin Brâncuşi. In haosul şi agitaţia modernă a lumilor în care veacul ne ţine, iată două păsări de aur ce se întîlnesc aici pe malurile unei ape tîrînd după sine istoria spirituală a atîtor veacuri. Două păsări din Carpaţi stau acum către mie­zul de noapte, una în preajma celeilalte, în zbor coborît pe malul acestei ape străine. Păsări, două păsări de aur. Una din veacul al patrulea, cealaltă din veacul douăzeci, una zi­dită fără nume, cealaltă tîrînd numele unui bă­iat de ţărani dintr-un sat necăjit de pe lîngă Tismana, pe unde am trecut cu cîţiva ani în urmă pe le neamurile lucrătorului acestuia cu nume bizantin, Constantin Brâncuşi. Nu se poate ca Brâncuşi să nu fi văzut pa­sărea de aur de la Pietroasa. Nu ştiu, pînă as­tăzi n-am citit că ar fi aşa. Dar aici, acum aşa cum stau la doi paşi una de alta sunt de-o în­rudire fără discuţie. Două păsări de aur. Una din veacul al pa­trulea, cea mai aleasă moştenire a noastră, cea mai de neuitat, cea pe care o ştim cu toţii din anii cei mai timpurii, anume o pasăre cu pui de aur, o cloşcă, fraţilor, o maică, o pasăre în toată firea care în loc de pene şi o­ trecător e tăiată adînc în aur, în aur curat netrecător, o pasăre de aur care aşa de aur fiind a născut pui tot de aur. Nu-i atît de nefiresc­­ să ai pui de aur dacă făptura ta este un aur curat zidită, făptuită, în­făptuită, născută, înnăscută. Dar păsările ştim că anume trec prin au înainte de-a deveni. Păsările sînt nişte divini­tăţi atît de altfel decit noi, ele trec prin cos­mos odată, ele devin mai întîi cosmos, devin ceva departe, devin un al treilea între maică şi fiu, devin Oul, devin străinătate şi împietrire, devin perfecţiune şi dumnezeire, devin mijloci­tor intre două sfere şi viraje ce nu se pot în­­tîlni, devin al treilea în zodia triadei, devin le­gătura necesară, devin cîntul, devin ceva străin şi cutremurător de care atîrnă cu frică şi mi­rare atît maica ce născu, precum şi viitoarea pasăre, fiu ce va să fie alt nou mai departe, neam pasăre în lume. Pasărea de aur de la Pietroasa poartă şi oul după sine, oul este acolo lîngă ea, oul este abia îm­plinit, abia înstrăinat, devenit nouă făptură. I se spune Cloşca cu puii de aur. Puii sînt deja, pui a trecut, a coborît în fiinţele acestea cîntă­­toare. Naşterea s-a întîmplat, puii ciripesc, puii prunci sînt cu maica laolaltă aici în veghea văz­duhului. Din veacul al patrulea neamul acesta al nostru gîndea astfel, gîndea în aur zborul păsă­rii ce naşte urme, ce naşte neam de aur. Pasărea de aur este sfînta noastră familie. Este maica noastră a fiecăruia, este maica mea din Transilvania şi a Dumitale şi a Dumitale, care îşi adună pruncii pui la primejdii şi în nopţi, sub aripile ocrotitoare. loan ALEXANDRU (C­ontinuar­e In pojmn» 2S) OVIDIU MAITEC COPACUL i

Next