Romanulu, ianuarie 1864 (Anul 8)

1864-01-29

ANULl7 ALU OPTULEA. VOIESCE ȘI VEI PUTÉ. Capi t. — Distr. Pe aim — — Iei 128 — 152. Pe șdse luni — „ 64 — 76. Pe trei luni — „ 32 — 38. Pe o lună — „ 11 — — Unfi exemplarul 24. par. Pentru Paris pe trimestru fr. 20 — Pentru Austria „ fior. 10 v. a. ADMINSTRAȚIUNEA ACESTUI­U­ I­A­RIN­. Sunt­ rugați domnii abonați, atătfl din capitală cătil și din dis­tricte, ale cărora abonamentu espi­­ră la 1 și 16 Fev.1864, anulă co­­rentu, se bine-voiască a grăbi rea­­bonarea d-loru ca să nu fie nevoită acésta Administrațiune în observa­rea reguleloru sale, a le înceta da­ g­rea fótei pe căndu voiescă a o­ară. Gr. P. Seruire. A­DMINISTRA­ȚIUNEA PASAGIULU ROMÂNU No. 48. (Caimata) No. 15. — Articlele trimise și nepublicate se vor fi ard­ Gerante respumjletoriü ANGHELU IONESCU. Redacțiunea, Strada Fortunei MIERCURI, 29 JANUARIU 1864. EUMINEZĂ-TE ȘI VEI PI. Abonamentulu în Bucurescu, Pasagiu Română No. 48__în districte la Co­respondinții­­ jiarului și prin Poștă.—La Paris, la D. Hellegrain, rue de l’an­­cienne Comédie, Nr. 5.— Administra­­torele­­ jiarului D. Gr. Serurie, ANUNCIÜBILE, liniă de 30 litere — 1 — leu. Inserțiuni și reclame, linia 3 — „ simpatiele ce guvernul­ francese are pentru Polonia; și căndă­uă națiune merită simpatiele Franciei, acea nați­­une nu va fi nici vădată părăsită. Ne­fericita Poloniă va isbuti în eroica sa luptă, pentru că opiniunea Europei în­tregi este favorabile cauzei sale sânte, și opiniunea publică este regina care guvernă chiară pe suverani. Radu Ionescu. BEISTA POLITICA. BUCURESCI ț Feuraru.1“ Legea pentru curtea de Compturi votată de Adunare s’a promulgată de guvernă cu urmatoarele oservațiuni cari ne arata dispulă forte originale cu care ministeriulă înțelege promulgarea unei legi. In tote Statele constituționale, unde uă lege nu pate fi promulgată și pusă în lucrare de cătă dupe ce a fostă votată de Adunare, puterea e­­secutivă, căndă promulgă uă lege, do­­vedesce că aprobă acea lege, și atunci o promulgă astă­ feliă cumă este, fără s’o însoțesc, de nici uă oservațiune care n’ar ave nici uă valore, fiindă că cuvintele puterii esecutive n’au putere de lege; ele din contra ar pune-o în cea mai vederată contradicțiune cu cea­a ce face, fiindă-că, sefi legea nu este bun­ă și conformă reguleloră constituționali și atunci nu póte promulga ce este rea și neconstituționale, sdă legea este fo­­lositoriu și consacră drepturile Adu­nării, și atunci este promulgată fără nici uă oservațiune, care dupa cumă ne arătă logica și chiară și bu­­nuru simpl­ă, nu póte ave nici uă va­lore înaintea legii. Astăfel să se ur­­mază în tote țerele unde ministerial­ este adevărată constituționale și înțe­lege că contradicțiunea este totă­de­­una­nă slăbiciune. E că oservațiunile cu cari este în­sorită promulgarea legii: „Ved­ îndă că acela proiectă, amendată de Adunare, statornicesco de a se face numirile la acea Curte, după oă listă îndouită, presintată de Adunare. „Ve^endă că art. 7 și 44 din Convențiune ne dau noă singuri dreptul­ de a numi la tote posturile ale administrațiunii publice . „Voindă a da­uă garanțiă mai multă Terei despre dorința nóstrá, ca întrebuințarea banilor­­ publici se fie supusă unui controlă, pe cătă sc­­ri­să pe arătă și neatertată de ori­ce bănuieli de înrîurire din partea aginților, însărcinați cu manipulația bugetului. „Noi aprobămă pentru acesta unică și sin­gură lege presintarea unei liste îndcuite din partea Adunării pentru numirile la curtea de Compturî. “ Cuvintele din urmă, pentru acesta unică și singură lege, ne aducă forte firesce aminte cee­a ce face diploma­ția puterilor­ străine, —și să fie bine constatată că vorbimă de puteri e străi­ne,—cănd este nevoită a se pleca îna­intea voinței unei națiuni și a recu­­nosce acesta voință ca ună faptă îm­plinită, iescendă însă că numai pen­tru acea unică și singură dată. Astă­fel că, căudă Românii vă alesă ună sin­gură Domnă, Puterile au recunoscută voința națiunii ca ună faptă împlinită, l protestăndă înse că ele nu voră mai face acesta în viitoriă, căndă, mai tărdiă, s’a proclamată unirea definitivă Puterile s’au redutií orășî în facia vo­inței națiunii și aă recunoscută și a­­cestă faptă împlinită, declarăndă că numai pentru acésta singură dată re­cunoscu m­ă asemine fapta; în fine, căndă monastirile închinate s’aă secu­­larisată, sir Henri Bulwer a­disă că a­­cesta fiindă voința națiunii întregi, Pu­terile voră recunosce acestă faptă, a­­retăndă vise cu asprime guvernului de a nu privi acesta ca ună precedinte. Din tóte acestea vedemă că de căte ori națiunea voesco cu­otărîre și esprime acesta voință cu energie, puterile cele m­ai mari ale Europei, regi și împerați puternici, au învețată că trebue a ține semă de voința unei națiuni și se înclină înaintea acestei voințe suverane, ori cari ar fi oser­vațiunile cu cari ar însori recunosce­­rea acestei voințe. Invețemăntulă este mare și trebue se­ să înțelegemă și se ne folosimă. Căndă uă națiune voes ce a dobândi drepturi și libertăți cari s’o puie pe calea progresului ș’a măririi, ea trebue se esprime cu otărîre voința sa, avândă încredințarea că dacă regi și împerați mari și puternici se înclină înaintea voinței naționale, nu voră pute miniștrii respundetori înaintea națiunii, a se împrotivi multă timpă, fără a se surpa ei singuri, unei asemene voințe cu energiă manifestată. Fiindă­că vorbirămă de cea­a ce­­ juuă și facă puterile străine căndă suntă in facia voinței unei națiuni, ne tran­­sportarămă prin acesta în străinetate, și cea d’ănteiă cestiune ce ni se pre­­sintă este resbelulă ce­a isbucnită în­tre Danemarca cu Prusia și Austria. De căte ori suntemu în facia unei cestiuni însemnate care nu este încă bine determinată spre a sei cumă­are se se deslege, recunoscemă pozițiunea dificile și neplăcută în care ne aflămă. Trăimu într’ună midiocu departe de centrulă celă mare ală mișcării ide­­ieloră, ală acțiunii cabineteloră ș’ală relațiuniloră politice cari aruncă lumi­nă asupra cestiuniloră la ordinea­­ filii puindu-ne în posițiune a ne pronunța cu mai multă siguranță asupra conse­­cințelor­ ce ar pute se aibă. Lipsiți de tóte acestea, nu putemă esprime pă­rerea nostră asupra unei mari cestiuni de cătă cercetăndă împrejurările cari au produsu-o și de care este încon­­giurată. Logica loră ne póte face a prevede pînă la ună puntă ore cari re­­sultate, fără se simă însă și cum­ de a nu ne înșela Rebelul c a începută. Acestă res­­belă se va termina ore prin ocuparea Șleswigului de trupele austro-prusiane știindă pe Danemarca a recunosce in­­dependința ducateloră, s­ă va da locu la cele mai mari complicațiuni, fiindă, precumă a­disă lordulă Palmerston chi­­britură care va aprinde incendiulă în totă Europa? Dupe faptele petrecute pînă acumă, vedemă că Francia, refu­­zăndă propunerea Englitezei de a e­­xercita u­ acțiune comună contra Pru­siei și Austriei, caută a compromite pe Englitera înaintea Germaniei și a dobîndi simpatiile puternicei confede­­rațiuni germanice prin declararea ce­a făcută că va respecta voința popo­­rațiunii ducatelor­. Acesta politică a Franciei, întemeiată pe marele princi­­piu de a respecta voința poporelor, s’a afirmată din nou de guvernă în Ca­­m­era franceso. Cu ocasiunea desba­­terii Adresei, baronul­ de Geiger vor­­bindă despre conflictul­ dintre Dane­marca și Germania, a (1*3“: „Ducatele aperă autonomia și na­ționalitatea loră. Interesul­ franceso este preconizarile acestoră simptiminte? Nu, negreșită. Engliteza și Rusia aă ună interesă particulariu în acesta ces­­tiune, dară ar fi uă rea politică pen­tru Francia de a le sprijini. (Mai multe voci: Prea bine !) Ară fi se uitămă și se părăsimă principiulă naționalității loră, căci este vorba de uă cestiune de naționalitate. „Francia, apoi, n’are a se teme în nimică de eventualitățile ce pre­­zintă acesta cestiune. Dacă Danemarca ar fi redusă a se contopi într’uă mare monarh­ă scandinavă, acestă tronă noă ar fi ocupată de descending lui Ber­­nadotte, și ar fi mai bine fără îndou­­iala de a vedea chiăieie măritoră Nor­dului în marile loră decătă in acele ale Englitezeî și ale Rusiei. „Trebue se ne ferimă asemenea de a nemulțiămi acestá națiune ger­mană, atătă de luminată, atătă de în­­țeleptă, atătă de liberale, care póte deveni cea mai fidele aliată a nóstru pentru gloria și progresul­ civilisațiu­­nii creștine.“ (Mai multe voci. Prea bine !) înaintea acestoră însemnate de­­clarațiuni, aprobate de Adunare , mi­­nistrulă a tăcută și acésta tăcere în­­semne dă cu guvernulu francese impar­­tăsesce aceste ide­ie cari arata în chi­­pul a celă mai vederată politica ce Francia are se urmede în acesta Ges­tiune. Engliteza n’a voită a se asocia la ideia cea mare a unui Congresă, a u­­nui mare areopagă de suverani regu­­lăndă problemele redutabili cari ame­nință pacea Europei, precumă a­disă ministrulă francesa, îndestulăndă tóte plângerile și nedreptățile poporelor, și întemeindă confederațiunea cea mare a națiunilor, prin care s’ar fi dobîn­­dită pacea libertatea și progresul­ o­­menirii. fusulu soă. Astăz­i Englitera esplază re- Ea se vede isolată, com­promisă înaintea Germaniei, și apăsată de respunderea ce póte căde asupra sa pentru marile complicațiuni euro­­piane cari potă resulta din resbelulă începută și cari s’ară fi înlăturată prin congresului propusă de imperatulu Na­poleone. Gestiunea polonă s’a desbătulu în Camera franceso și guvernulu­i făcută declarațiuni forte însemnate. Cându s’a urmat în Senată desbaterea Adre­sei la Tron, nu s’a disp­ună singură cuvântă despre Polonia, și însu­șî prin­cipele Napoleone, care, în anulă trecută a rădicată vocea sa clocinte în favo­­rea eroicei și nefericitei Polonie, a păstrată în sesiunea actuale cea mai asolută tăcere. După declarațiunile îm­­păratului Napoleon I din discursul­ de la 5 noembre, atâtă de favorabili Po­loniei, în care a constatată vechiele drepturi ale acestei naționalități și căl­carea tructelor­ la Warszawa de către Rusia, propuindă Congresulă ca sin­­gurură miijlocă de a deslega tóte gre­utățile fără uă perturbare generale, gu­­vernul­ francese s’a ferită de a se mai pronunța asupra cestiunii polone, lă­­sândă ca incurcaturele ce ară putea isbucni în Europa, se convingă pe toți suveranii despre necesitatea unui Con­gresă. Am trebuiră cuvintele elocinți și puternice ale d. Jules Favre în Corpulă Legislativă ca se silască pe ministrul­ francese a vorbi și a declara din nou simpatiele guvernului fracesc pentru naționalitate polonă. Cândă spațială ne va permite, vomă publica acestă însemnată discursă, din care vomă es­­trage astă­zi căte­va pasagie. Făcâdă istoriculă negoțieriloră gu­vernului francesc în favorea Poloniei, ministrul de stată, de Reucher, a­disă. ..Dorințele nóstre era modeste, cereamu pentru Polonia uă administra­­țiune autonomă, binevoitoria și repara­­trice care se-i permită de a se rădica dupe lungele sale suferințe. Temerile neste erau asupra amânării cugetărilor a împăratului Alesandro. A amâna în pre­sing unui poporu cu atâta asprime încer­cată era a se espunne s'aprindă unu in­cendiu. „Vai! dacă consiliele ară fi fostă următe, dacă uă generósa încredere ară fi însuflețită pe suverană, póte n’amă avé se regretămă jalnica privelisce ce íntristeza Europa, póte n’emă avé s’a­­udimă astă­zi durerósa povestire a a­­cestei lupte fatali între uă autoritate care crede a avè dreptură pentru dînsa și uă națiune care reclamă istoria sa și tractatele. „Amă făcută totă pentru a risipi ponitură negru care se areta la orisonte; dară cândă insurecțiunea a isbucnită, cându mesura recrutării a venită s’o a­­graveze, simplim­ântulă suveranului n’a fostă îndouială elă a eșită la lumină.“ Arezândă apoi că acțiunea comună ne ajungându la nici ună resultată, pentru că Francia n’ară fi putută în­treprinde singură resbelulă și străbate Germania întrâgâ și continintele în­­tregă fără a se îngriji dacă nu s’ară rădica armate înainte și în urmă, mi­nistrul­ francesc dice: „Acțiunea isolată era cu neputință; dicu aceste cuvinte cu ună simptimantă de amărăciune și durere, am o simpatie profunde pentru acesta nefericită națiune nu uit că Polonia a avut simpatiele cele mai vine căndă a fostă bulevardulu creștin­ătății; nu uită că în ea tratatele au fost­ violate și că vechia nóstra a­­fecțiune pentru dânsa a remasa în­ rugă. Viindă la propunerea Congresului, d. Roucher declară că împăratulă „s’a întrebată ce era cu putință spre a scă­pa acesta națiune pe jumătate învinsă și care nu voesce a muri; s’a între­bată dacă nu era uă soluțiune pentru problemele redutabili cari se mișcă în Europa“. Medităndă multă timpă a­­supra acestei situațiună împeratură a propusă congresulă pe care Engliteza lu-a refusată. „Guvernul­ englese póte ave pentru dânsulă istoria, a­d jisă mi­nistrulă francese, dară nu credă ca o­­posițiunea sa sa fie întemeiată înain­tea consciinței ș’înaintea judecății.“ „Dacă acésta întrunire s’aru fi fă­cută, și speră că se va face, căndă toți suveranii se vor­ afla uniți inainte omenirii setase de repaus, ei n’ar fi res­­pinsă acestei mari așteptări printr’un decepțiune, căci esteuă regină care gu­vernă chiară pe suverani, este opiniunea publică.“ Aceste însemnatorie cuvinte ne arăta în chipulă celă mai limpede Kiel, 1 Fevruarie. Sără­ Prusianii au ocupată înălțimile dincolo de Eckern­­forde. — Ducele Frideric a fost și pro­clamată la Eckernförde de poporu cu mare entusiasmă. — Ambasadorii Aus­triei și Prusiei au plecată de la Ko­penhagen prin Eckernförde, au sosită la Kiel și au continuată călătoria loră. — Kiel. 2 Fevruarie. Prusianii au luată Danesilorn 100 care legate îm­preună la Danish-Wohld, au făcută pri­­sonieri 10 dragoni dsnesî între cari 5 vulnerați.­­ Dupe ce Burgemestrul­ Leisner a părăsită Eckenforde, a fost proclamată Ducele Frederick de către președintele burgesiei, domnulu Ste­­gelmann. Ducele a priimită astă­­zi la Kiel uă deputațiune a locuitorilor­ din Schleswigulă merdionale. (Sóra, 9 ore 20 minute) Astă­zi dupe a amiadi s’a întâmplată între Casei și Misunde, spre Nord-Vest de la Eckenforde, uă bătălie în timpă de trei ore, la care au luată parte tóte armele, mai cu se­­mă artileria. Danesii au fost­ respinși de către Prusian­ cu mare bravură la capulu podului. — Rendsbug, 2 Ferruarii. Nave­le ulteritorie sosite acumă anund­ă, că trupele Austriace aă petrunsă ieri pâ­nă la reula Sorge. Danesii, retrăgăn­­duse­ră arsă podurile. Mareșalul­ Wran­­gel, Principele colonel ală Prusiei și Principele Albrecht aă plecată cu sta­­tură generale la Krop. — Berlin, 2 Fevruarie. Anunță­­torul­ Statului cuprinde somațiunea motivată a Mareșalului Wrangel de la 30 Ianuarie adresată Locotenentului generală danesa Domnu de Mera, d a evacua Schleswigul­, cu adăugirea nn­­tei Austro-Prusiane presintată la 16 ianuarie la Kompehagen, precumă și respunsul­ generalului de Meza, care dice: „Subscisulă nu póte recunosce nici dreptulă trupeloru Austro-Prusia­­ne d’a ocupa vr’uă parte a statului da­­nese, nici logica documentului alătu­rată după coprinsulă scă. El­­are de la guvernulă scă uă instrucțiune cu totulă opusă acestei pretențiuni și este gata a întâmpina ori­ce siluire cu ar­mele in mănă.“ — Anunțătorul­ statu­lui publică încă uă proclamațiune a Mareșalului Wrangel către locuitorii Schleswigului, în care­­ zice într’altele: „Venimă a apera drepturile vostre; ad­­ministrațiunea va fi esecutată de co­misari civili ai Austriei și Prusiei, or­­diniloră cărora se va da ascultare.“ Proclamațiunea consiliă în sine, a se ab­ține de agitațiuni de partidă, pe cari comandantele superioră nu le pote per­mite în interesul­ locuitorilor­ Schles­­wigului. — London, 2 Fevruarie. Citima In ^iatulă „Morning­ Past“ de astăzi. Pu­terile cele mari declară, că ocupă Schles­wigul, numai ca uă garanție pentru împlinirea pretențiunilor­ îndreptățite. — Domnulu Bismark remăne. Regele a consimțită a recunosce tratatul­ de la

Next