Romanulu, ianuarie 1864 (Anul 8)
1864-01-29
ANULl7 ALU OPTULEA. VOIESCE ȘI VEI PUTÉ. Capi t. — Distr. Pe aim — — Iei 128 — 152. Pe șdse luni — „ 64 — 76. Pe trei luni — „ 32 — 38. Pe o lună — „ 11 — — Unfi exemplarul 24. par. Pentru Paris pe trimestru fr. 20 — Pentru Austria „ fior. 10 v. a. ADMINSTRAȚIUNEA ACESTUIU IARIN. Sunt rugați domnii abonați, atătfl din capitală cătil și din districte, ale cărora abonamentu espiră la 1 și 16 Fev.1864, anulă corentu, se bine-voiască a grăbi reabonarea d-loru ca să nu fie nevoită acésta Administrațiune în observarea reguleloru sale, a le înceta da grea fótei pe căndu voiescă a oară. Gr. P. Seruire. ADMINISTRAȚIUNEA PASAGIULU ROMÂNU No. 48. (Caimata) No. 15. — Articlele trimise și nepublicate se vor fi ard Gerante respumjletoriü ANGHELU IONESCU. Redacțiunea, Strada Fortunei MIERCURI, 29 JANUARIU 1864. EUMINEZĂ-TE ȘI VEI PI. Abonamentulu în Bucurescu, Pasagiu Română No. 48__în districte la Corespondinții jiarului și prin Poștă.—La Paris, la D. Hellegrain, rue de l’ancienne Comédie, Nr. 5.— Administratorele jiarului D. Gr. Serurie, ANUNCIÜBILE, liniă de 30 litere — 1 — leu. Inserțiuni și reclame, linia 3 — „ simpatiele ce guvernul francese are pentru Polonia; și căndăuă națiune merită simpatiele Franciei, acea națiune nu va fi nici vădată părăsită. Nefericita Poloniă va isbuti în eroica sa luptă, pentru că opiniunea Europei întregi este favorabile cauzei sale sânte, și opiniunea publică este regina care guvernă chiară pe suverani. Radu Ionescu. BEISTA POLITICA. BUCURESCI ț Feuraru.1“ Legea pentru curtea de Compturi votată de Adunare s’a promulgată de guvernă cu urmatoarele oservațiuni cari ne arata dispulă forte originale cu care ministeriulă înțelege promulgarea unei legi. In tote Statele constituționale, unde uă lege nu pate fi promulgată și pusă în lucrare de cătă dupe ce a fostă votată de Adunare, puterea esecutivă, căndă promulgă uă lege, dovedesce că aprobă acea lege, și atunci o promulgă astă feliă cumă este, fără s’o însoțesc, de nici uă oservațiune care n’ar ave nici uă valore, fiindă că cuvintele puterii esecutive n’au putere de lege; ele din contra ar pune-o în cea mai vederată contradicțiune cu ceaa ce face, fiindă-că, sefi legea nu este bună și conformă reguleloră constituționali și atunci nu póte promulga ce este rea și neconstituționale, sdă legea este folositoriu și consacră drepturile Adunării, și atunci este promulgată fără nici uă oservațiune, care dupa cumă ne arătă logica și chiară și bunuru simplă, nu póte ave nici uă valore înaintea legii. Astăfel să se urmază în tote țerele unde ministerial este adevărată constituționale și înțelege că contradicțiunea este totădeunană slăbiciune. E că oservațiunile cu cari este însorită promulgarea legii: „Ved îndă că acela proiectă, amendată de Adunare, statornicesco de a se face numirile la acea Curte, după oă listă îndouită, presintată de Adunare. „Ve^endă că art. 7 și 44 din Convențiune ne dau noă singuri dreptul de a numi la tote posturile ale administrațiunii publice . „Voindă a dauă garanțiă mai multă Terei despre dorința nóstrá, ca întrebuințarea banilor publici se fie supusă unui controlă, pe cătă scrisă pe arătă și neatertată de orice bănuieli de înrîurire din partea aginților, însărcinați cu manipulația bugetului. „Noi aprobămă pentru acesta unică și singură lege presintarea unei liste îndcuite din partea Adunării pentru numirile la curtea de Compturî. “ Cuvintele din urmă, pentru acesta unică și singură lege, ne aducă forte firesce aminte ceea ce face diplomația puterilor străine, —și să fie bine constatată că vorbimă de puteri e străine,—cănd este nevoită a se pleca înaintea voinței unei națiuni și a recunosce acesta voință ca ună faptă împlinită, iescendă însă că numai pentru acea unică și singură dată. Astăfel că, căudă Românii vă alesă ună singură Domnă, Puterile au recunoscută voința națiunii ca ună faptă împlinită, l protestăndă înse că ele nu voră mai face acesta în viitoriă, căndă, mai tărdiă, s’a proclamată unirea definitivă Puterile s’au redutií orășî în facia voinței națiunii și aă recunoscută și acestă faptă împlinită, declarăndă că numai pentru acésta singură dată recunoscu mă asemine fapta; în fine, căndă monastirile închinate s’aă secularisată, sir Henri Bulwer adisă că acesta fiindă voința națiunii întregi, Puterile voră recunosce acestă faptă, aretăndă vise cu asprime guvernului de a nu privi acesta ca ună precedinte. Din tóte acestea vedemă că de căte ori națiunea voesco cuotărîre și esprime acesta voință cu energie, puterile cele mai mari ale Europei, regi și împerați puternici, au învețată că trebue a ține semă de voința unei națiuni și se înclină înaintea acestei voințe suverane, ori cari ar fi oservațiunile cu cari ar însori recunoscerea acestei voințe. Invețemăntulă este mare și trebue se să înțelegemă și se ne folosimă. Căndă uă națiune voes ce a dobândi drepturi și libertăți cari s’o puie pe calea progresului ș’a măririi, ea trebue se esprime cu otărîre voința sa, avândă încredințarea că dacă regi și împerați mari și puternici se înclină înaintea voinței naționale, nu voră pute miniștrii respundetori înaintea națiunii, a se împrotivi multă timpă, fără a se surpa ei singuri, unei asemene voințe cu energiă manifestată. Fiindăcă vorbirămă de ceaa ce juuă și facă puterile străine căndă suntă in facia voinței unei națiuni, ne transportarămă prin acesta în străinetate, și cea d’ănteiă cestiune ce ni se presintă este resbelulă cea isbucnită între Danemarca cu Prusia și Austria. De căte ori suntemu în facia unei cestiuni însemnate care nu este încă bine determinată spre a sei cumăare se se deslege, recunoscemă pozițiunea dificile și neplăcută în care ne aflămă. Trăimu într’ună midiocu departe de centrulă celă mare ală mișcării ideieloră, ală acțiunii cabineteloră ș’ală relațiuniloră politice cari aruncă lumină asupra cestiuniloră la ordinea filii puindu-ne în posițiune a ne pronunța cu mai multă siguranță asupra consecințelor ce ar pute se aibă. Lipsiți de tóte acestea, nu putemă esprime părerea nostră asupra unei mari cestiuni de cătă cercetăndă împrejurările cari au produsu-o și de care este încongiurată. Logica loră ne póte face a prevede pînă la ună puntă ore cari resultate, fără se simă însă și cum de a nu ne înșela Rebelul c a începută. Acestă resbelă se va termina ore prin ocuparea Șleswigului de trupele austro-prusiane știindă pe Danemarca a recunosce independința ducateloră, să va da locu la cele mai mari complicațiuni, fiindă, precumă adisă lordulă Palmerston chibritură care va aprinde incendiulă în totă Europa? Dupe faptele petrecute pînă acumă, vedemă că Francia, refuzăndă propunerea Englitezei de a exercita u acțiune comună contra Prusiei și Austriei, caută a compromite pe Englitera înaintea Germaniei și a dobîndi simpatiile puternicei confederațiuni germanice prin declararea cea făcută că va respecta voința poporațiunii ducatelor. Acesta politică a Franciei, întemeiată pe marele principiu de a respecta voința poporelor, s’a afirmată din nou de guvernă în Camera franceso. Cu ocasiunea desbaterii Adresei, baronul de Geiger vorbindă despre conflictul dintre Danemarca și Germania, a (1*3“: „Ducatele aperă autonomia și naționalitatea loră. Interesul franceso este preconizarile acestoră simptiminte? Nu, negreșită. Engliteza și Rusia aă ună interesă particulariu în acesta cestiune, dară ar fi uă rea politică pentru Francia de a le sprijini. (Mai multe voci: Prea bine !) Ară fi se uitămă și se părăsimă principiulă naționalității loră, căci este vorba de uă cestiune de naționalitate. „Francia, apoi, n’are a se teme în nimică de eventualitățile ce prezintă acesta cestiune. Dacă Danemarca ar fi redusă a se contopi într’uă mare monarhă scandinavă, acestă tronă noă ar fi ocupată de descending lui Bernadotte, și ar fi mai bine fără îndouiala de a vedea chiăieie măritoră Nordului în marile loră decătă in acele ale Englitezeî și ale Rusiei. „Trebue se ne ferimă asemenea de a nemulțiămi acestá națiune germană, atătă de luminată, atătă de înțeleptă, atătă de liberale, care póte deveni cea mai fidele aliată a nóstru pentru gloria și progresul civilisațiunii creștine.“ (Mai multe voci. Prea bine !) înaintea acestoră însemnate declarațiuni, aprobate de Adunare , ministrulă a tăcută și acésta tăcere însemne dă cu guvernulu francese impartăsesce aceste ideie cari arata în chipul a celă mai vederată politica ce Francia are se urmede în acesta Gestiune. Engliteza n’a voită a se asocia la ideia cea mare a unui Congresă, a unui mare areopagă de suverani regulăndă problemele redutabili cari amenință pacea Europei, precumă adisă ministrulă francesa, îndestulăndă tóte plângerile și nedreptățile poporelor, și întemeindă confederațiunea cea mare a națiunilor, prin care s’ar fi dobîndită pacea libertatea și progresul omenirii. fusulu soă. Astăzi Englitera esplază re- Ea se vede isolată, compromisă înaintea Germaniei, și apăsată de respunderea ce póte căde asupra sa pentru marile complicațiuni europiane cari potă resulta din resbelulă începută și cari s’ară fi înlăturată prin congresului propusă de imperatulu Napoleone. Gestiunea polonă s’a desbătulu în Camera franceso și guvernului făcută declarațiuni forte însemnate. Cându s’a urmat în Senată desbaterea Adresei la Tron, nu s’a dispună singură cuvântă despre Polonia, și însușî principele Napoleone, care, în anulă trecută a rădicată vocea sa clocinte în favorea eroicei și nefericitei Polonie, a păstrată în sesiunea actuale cea mai asolută tăcere. După declarațiunile împăratului Napoleon I din discursul de la 5 noembre, atâtă de favorabili Poloniei, în care a constatată vechiele drepturi ale acestei naționalități și călcarea tructelor la Warszawa de către Rusia, propuindă Congresulă ca singurură miijlocă de a deslega tóte greutățile fără uă perturbare generale, guvernul francese s’a ferită de a se mai pronunța asupra cestiunii polone, lăsândă ca incurcaturele ce ară putea isbucni în Europa, se convingă pe toți suveranii despre necesitatea unui Congresă. Am trebuiră cuvintele elocinți și puternice ale d. Jules Favre în Corpulă Legislativă ca se silască pe ministrul francese a vorbi și a declara din nou simpatiele guvernului fracesc pentru naționalitate polonă. Cândă spațială ne va permite, vomă publica acestă însemnată discursă, din care vomă estrage astăzi căteva pasagie. Făcâdă istoriculă negoțieriloră guvernului francesc în favorea Poloniei, ministrul de stată, de Reucher, adisă. ..Dorințele nóstre era modeste, cereamu pentru Polonia uă administrațiune autonomă, binevoitoria și reparatrice care se-i permită de a se rădica dupe lungele sale suferințe. Temerile neste erau asupra amânării cugetărilor a împăratului Alesandro. A amâna în presing unui poporu cu atâta asprime încercată era a se espunne s'aprindă unu incendiu. „Vai! dacă consiliele ară fi fostă următe, dacă uă generósa încredere ară fi însuflețită pe suverană, póte n’amă avé se regretămă jalnica privelisce ce íntristeza Europa, póte n’emă avé s’audimă astăzi durerósa povestire a acestei lupte fatali între uă autoritate care crede a avè dreptură pentru dînsa și uă națiune care reclamă istoria sa și tractatele. „Amă făcută totă pentru a risipi ponitură negru care se areta la orisonte; dară cândă insurecțiunea a isbucnită, cându mesura recrutării a venită s’o agraveze, simplimântulă suveranului n’a fostă îndouială elă a eșită la lumină.“ Arezândă apoi că acțiunea comună ne ajungându la nici ună resultată, pentru că Francia n’ară fi putută întreprinde singură resbelulă și străbate Germania întrâgâ și continintele întregă fără a se îngriji dacă nu s’ară rădica armate înainte și în urmă, ministrul francesc dice: „Acțiunea isolată era cu neputință; dicu aceste cuvinte cu ună simptimantă de amărăciune și durere, am o simpatie profunde pentru acesta nefericită națiune nu uit că Polonia a avut simpatiele cele mai vine căndă a fostă bulevardulu creștinătății; nu uită că în ea tratatele au fost violate și că vechia nóstra afecțiune pentru dânsa a remasa în rugă. Viindă la propunerea Congresului, d. Roucher declară că împăratulă „s’a întrebată ce era cu putință spre a scăpa acesta națiune pe jumătate învinsă și care nu voesce a muri; s’a întrebată dacă nu era uă soluțiune pentru problemele redutabili cari se mișcă în Europa“. Medităndă multă timpă asupra acestei situațiună împeratură a propusă congresulă pe care Engliteza lu-a refusată. „Guvernul englese póte ave pentru dânsulă istoria, ad jisă ministrulă francese, dară nu credă ca oposițiunea sa sa fie întemeiată înaintea consciinței ș’înaintea judecății.“ „Dacă acésta întrunire s’aru fi făcută, și speră că se va face, căndă toți suveranii se vor afla uniți inainte omenirii setase de repaus, ei n’ar fi respinsă acestei mari așteptări printr’un decepțiune, căci esteuă regină care guvernă chiară pe suverani, este opiniunea publică.“ Aceste însemnatorie cuvinte ne arăta în chipulă celă mai limpede Kiel, 1 Fevruarie. Sără Prusianii au ocupată înălțimile dincolo de Eckernforde. — Ducele Frideric a fost și proclamată la Eckernförde de poporu cu mare entusiasmă. — Ambasadorii Austriei și Prusiei au plecată de la Kopenhagen prin Eckernförde, au sosită la Kiel și au continuată călătoria loră. — Kiel. 2 Fevruarie. Prusianii au luată Danesilorn 100 care legate împreună la Danish-Wohld, au făcută prisonieri 10 dragoni dsnesî între cari 5 vulnerați. Dupe ce Burgemestrul Leisner a părăsită Eckenforde, a fost proclamată Ducele Frederick de către președintele burgesiei, domnulu Stegelmann. Ducele a priimită astăzi la Kiel uă deputațiune a locuitorilor din Schleswigulă merdionale. (Sóra, 9 ore 20 minute) Astăzi dupe a amiadi s’a întâmplată între Casei și Misunde, spre Nord-Vest de la Eckenforde, uă bătălie în timpă de trei ore, la care au luată parte tóte armele, mai cu semă artileria. Danesii au fost respinși de către Prusian cu mare bravură la capulu podului. — Rendsbug, 2 Ferruarii. Navele ulteritorie sosite acumă anundă, că trupele Austriace aă petrunsă ieri până la reula Sorge. Danesii, retrăgănduseră arsă podurile. Mareșalul Wrangel, Principele colonel ală Prusiei și Principele Albrecht aă plecată cu statură generale la Krop. — Berlin, 2 Fevruarie. Anunțătorul Statului cuprinde somațiunea motivată a Mareșalului Wrangel de la 30 Ianuarie adresată Locotenentului generală danesa Domnu de Mera, d a evacua Schleswigul, cu adăugirea nntei Austro-Prusiane presintată la 16 ianuarie la Kompehagen, precumă și respunsul generalului de Meza, care dice: „Subscisulă nu póte recunosce nici dreptulă trupeloru Austro-Prusiane d’a ocupa vr’uă parte a statului danese, nici logica documentului alăturată după coprinsulă scă. Elare de la guvernulă scă uă instrucțiune cu totulă opusă acestei pretențiuni și este gata a întâmpina orice siluire cu armele in mănă.“ — Anunțătorul statului publică încă uă proclamațiune a Mareșalului Wrangel către locuitorii Schleswigului, în care zice într’altele: „Venimă a apera drepturile vostre; administrațiunea va fi esecutată de comisari civili ai Austriei și Prusiei, ordiniloră cărora se va da ascultare.“ Proclamațiunea consiliă în sine, a se abține de agitațiuni de partidă, pe cari comandantele superioră nu le pote permite în interesul locuitorilor Schleswigului. — London, 2 Fevruarie. Citima In ^iatulă „Morning Past“ de astăzi. Puterile cele mari declară, că ocupă Schleswigul, numai ca uă garanție pentru împlinirea pretențiunilor îndreptățite. — Domnulu Bismark remăne. Regele a consimțită a recunosce tratatul de la