Romanulu, mai 1864 (Anul 8)
1864-05-28
ANI LA ALU OPTULEA. VOIESCE ȘI VEI PUT&. Capit. — Distr. Pe >uní — — leî 128 — 152. Pe țc-je luni — „ 64 — 76. Pe trei luni — „ 32 — 38. Pe aă luna — „ 11 — — ADMINISTRA?ZONEA, PASAGWLO ROMANU No. 48. Unu esemplaru 24. par. Pentru Paris pe trimestru tr. 20 — Pentru Austria „ fior. 10 v. aR0HANULU Redacțiunea, Strada Fortunei (Cairnata) No. 15. — Articlele trimise și nepublicate se vor arde. — Gerante respung elerifi ANGHELU IONESCU. Din causa serbătorii de adi, (ziarul) nu va eși Vineri. REVISTA POLITICĂ. BUCURESCI 8 Cireșiaru. Publicamu mai la vale uă epistolă a d-lui Grig. Eliade, proprietarul!» Ziarului Convențiunea, prin care arată publicului din care causă n’a mai aparutö. Domnulü Eliade arată că d-nu ministru din întru i-a is“ că „numai „licența în care căduse acelu Z’arö „Pa făcută se aibă recursă la ordo„notiția asupra presei“ D. Ion A. Geanoglu ne trimite asemene următoria epistotă. Domnule Redactore! Iu doue ronduri amil făcuții încercarea lângă d. ministru de Interne, cerende, conformii ordinanței asupra Presei, autoritarea Anteiu, a fonda unu ijiariu politicii, comerciale și literariu, LEGALITATEA, și a doua oră să faie periodică literarie cu ilcerrațiuni, supui titlului: CLOPOTULU COLȚEI. Aceste doue încercări, domnule Redaetore, n'au avuții drepții resultatu de câtă cuvintele urmatorie ce mi-au adresații d. ministru: „dumitale, domnule Geanoglu, câtű vom fi eu ministru, nu-ți tioiu permite se publici nici unu fdü de feie, in t*emeială puterii ce ama.“ Unde este uă otărire luata, legea nu se mai póte invoca, și, darii, singurulu mijlocit ce vreiu că-mi mai remâne, domnule Redaetore, este se protestă, prin stimabilele domniei-vóstre Ijiariu, la opiniunea publică care va sei s’aprețuiască urmarea domnului ministru. Cu acestă ocasiune etc Ion A. Geanoglu. Suntemu siliți se ’nțelegemă ca Ministru să se suprime Rarnele care nu scriu, cumă Îi place Ministrului, dară, se ne fiă ertată se mărturimă cu umilință că nu puturămă înțelege cumu Ministru, pentru că, dupe domnia sea, Convențiunea a fostă cădutu în licință, atunci căndă totă acestă Ministru i-a ertată acea licință și n’a datu-o judecății, s’o pedepsască acumu, ne mai dăndu-i voie se apară? Nu’nțelegemă apoi cumă pentru că Convențiunea a căzută în licință, se pedepsescă ministru tóte celelalte (jiarie, presinte și vistórie? Nu ’ncape îndoială că dacă d. Ministru a făcută asta, bine a făcută, ș’așea trebuie se fiă, dacă vise legile cele nici aă ună efectă atâtă de putericii în cătu se ne facă se schemă că bine facă miniștrii, ori cari ar fi faptele loră, nu au vise și efectulu d’a ne da și inteligința d’a și înțelege acelă bine, și d’acea a ne mărginimii numai întru a areta strimpta nóstra înțelegere, despre care sperămu că ministru ne va plănge dacă nu ne va și lovi, căci nu lovesce ună ministru pe ună omă, numai pentru că omuli nu ’nțelege. jȘ’acastă sperandă ne face se cutezămă a-i areta că nu înțelegemu nici de cumu nici cele ce ne spune d. GeoHOglu c’a făcută d. Ministru. Dîmbovița ne spune că suprimarea lui Nichipercea, „era de prisasă, pentru că elă murise de mai narate“ etc. Nu înțelegem:, dară, pentru ce se suprimă chiaru cei morți? Și ’nțelegemă și mai puțină pentru ce nu s’a dată voie d-lui Geanoglu a deschide că foia politică, seriosa, cându mai cu sumă titlulu foiei era LEGALITATEA? De cândă, și pentru ce, nu trebue se se propage și se se susție Legalitatea? In sfîrșită, înțelegemu âncă și mai puțină pentru ce se nu se perniță nici chiaru uă faia literariă numai, ș’alu cărea-a titlu era se fiă Clopotulă Colții? Se scie c’a fostă uă dată unu omă atâtă de inteliginto ș’atâtă de „clapciu“, cumu adisă d. Otelele și auu, în cătu a vândută chiaru clopotulă celă mare, fórte mare, ală Colții. Ce ne mai pasă dară nouă acumă d’acelu renumită Bondy? Și care mai mare dovadă putea da d. Geanoglu de nevinovăția fotei ce voia se deschidă, de câtu a o restrânge numai in literatură ș-a aduce aminte, prin tillulu iei, două epocă în care țara era bântuită de nisce ceapchîni ca Bondy? De căndă, a vorbi numai literatură s’a combate ună viciu atătu de cutezătoriu, ca acela aiului Bondy, póte aduce oricui în țară cea mai mică neplăcere? căci despre vătămare nici că póte fi vorba. Scimu că cine póte are totă dauna dreptate, ne’nchinamu, daru, naintea dreptății puterii, dară, âncă uă dată, se simă ertuți a mai dechiara că nu’nțelegemu nici de ce se se lovască cei dechiarați morți, nici de ce se simă opriți d’a vorbi depre literatură și despre Clopotulă celă mare ală Colții, vândutu de renumitulă Bondy 1 Domnule Redactorul Încă de la 4 Masă am făcută cunoscută d. ministru de Interne că țtabulă Convențiunea va înceta, căci sciamă că cu ordinanța de presă nu se puteau esprime opiniunile. A doua zi însă, dupa Răcilosnire JOULy 28 MAIU 1864 LUMINEZATE ȘI VEI FI. Abonamentului în Bucureșci, Pasagi- Romanii No. 48.— în districte la Corespondințiî ijtazului și prin Poștă. — La Paris, la D. Itallegrain, rue de l'aticienne Comedie, Nr. 5. — Administratorele farului D. Or. Seruiie, andn cidbile, liniă de 30 litere — 1 — lefi, inserțiuni și reclame, linia 3 — „ CE AMU VOITU ȘI CE VOIMU. N. (A vede No. de la 26 Maiü)Nluirea face puterea, este uă maasimă vechie ca lumea. Și care este națiunea care a avută mai multă nevoie de putere de cătu noi? Noi cari suntemu înconjurați de elemente cu totulu străine naționalității nóstre? Noi cari avemii în spinarea nostră pe Rusia și pe Austria, cari amândoue voiesc: a se întinde până la Dunărea de jos ? Noi cari suntemu împinși de fatalitate a deveni teatrulu principalü alű marelui resbelă ce are se decide nu numai de partea Oriintelui, daru, dupe judiciósa aprețuire a d-lui Thiers, chiar d’a Occidintelui? In ftcia dată unei asemenea situațiuni periculose și amenințăriSrie Românii nu potu nesocoti nici unu elemente de putere, numai prin unirea lorii, prin îndrăgarea loru ca națiune, se potu pune în posițiu—ne d’a priimi tóte ciocnirile fără a fi sfărâmați și a eși din marea luptă remăindă în picióre. Numai adunendu-și tóte puterile România, o mai repetă, își póte asigura esi— stința iei; intr’altafelu ar fi a se lăsa in voia intâmplăriloru și in discrețiunea celora mai puterici, cari nu suntu conduși mai adesea de cătu de țlilniculă loru interesa. Eacă ce ne a făcută pe noi, cei mai radicali din Divanulu ad-hocă, cari deși sciamă că Revoluțiunea de la 48 iu sborulă scă n’a atinsă de câtă cu vârfulă aripei iei pe Moldova, și prin urmare putemă bănui cu opiniunile nóstre sociale și politice o se fiă, în genere vorbindă, puțină gustate acolo, și ca prin unirea Principatelor, o se remâne că în minoritate, se nu ne îndouirau una singură minută, și se simă dintre cei cari au luptată mai cu târnă pentru unirea Principateloră. Totă acestă considerare a unirii, și nu numai a unirii Principatelor, ci a feluriteloră interese a tutoră claseloră societății române, unire cu mulțumai de căpetenia decâtă cea dinteiu, căci nu este numai întinderea unei țeri, see numerată poporațiuneloră cari facă tăria unui Stată, ci unirea i aceloră poporațiuni în aspirațiuni și în simțiminte; totă acestă considerare, Zică, a unirii, ne-a făcută pe noi, cei mai pasionați pentru libertate, se ceremă ună Principe străină, deși ne tememă ca ună principe luată din tr’uă familia Domnitoriă o se vie cu tradițiuni, și prin urmare cu aspirațiuni de omniputință, mai mari decâtă ce credeamu c’o ră fi putută avea unu cetățeanu rădicată de noi pe tronă; aveamă însă credința că unu principe străină o se facă se pferă tóte ambițiunile la domnie, și prin urmare una din căușele lupteloră din trecută; că ună principe străină, ne avendă nici uă legătură, nici uă simpatie și nici uă antipatie cu vreuna din clasele societății nóstre, o se potă ține cumpăna dreptății, inspira conființa tuturoră și aduce unirea intre dinsele. Amintim aceste trăsuri principale ale purtării nóstre ca omeni politici, ca se servască de mărturie h scopulă de căpetenie ce au avută voințele nóstre, și se explice atitudinea nostră in cestiunea proprietății. De căndă arau intrată in țară și pănâ in Zlele din urmă amă evitată a discuta în publică și pe largă cestiunea emancipării clăcașilor; adversarii noștri politici ne provocaă in tote felurile,jiceidu-ne câ tăcerea nostră ascunde o rea credință; ambii noștrii politici de peste Milcova nu ne o imputa mai puțină ^icendu-ne că ne lipsește coragiala politică. Negreșită că imputările, ș’de unora ș’ale altora, eraă destulă de puterice ca se ne misce; dară interesulă comună ală Românie, ne a dată puterea d’a persista in prudința nóstra, și éea pentru ce. Căndă la 1848 cestiunea fu pusă la ordinea bleî de revoluțiune, opiniunea publică nu era încă bine formată în acesta cestiune; ea fu considerată de mulți ca o ideiă socialistă introdusă de contrabandă în România. Cuvântul ne nemerite de împroprietărire detelocă de rocă acestei ideie greșite. Cu nerușirea Revoluțiunii, partita liberală nu mai ara voce în țară, reacțiunea singură putu vorbi într’una timp de vre nouă ani; nu este dară de mirare ca cestiunea emancipării clăcașilor ă se fi fostă mai întunecată la 5*, de cătu era la 48. Fu lesne partitei regimelui vechiű dară capilară a se servi d’acésta cestiune ca d’ua armă contra partitei progresiste. Arma era puterica, și mânuită cu agerimea ce o dă desperarea, devenise teribile. Așiadică nu era discusiunea ce ni se oferea, ci lupta, ș’acumă lupta pe terâmură sociale. Dacă ambițiunea, daca dorința d’a domni cu orice pregiu, lă și macară vre câte-va zile, ar fi fostă înfiptă mai tare decâtă in ânimile ómenilor, din patriotismulă partita liberale, negreșită că ocasiuma era propricie, căci decă 48 lăsase în inimile unora griji asagerste, nu lăsase mai puțină în inimile mulțimii speranție, chiară credințe paterice. Încă vă dată o repetă, daca amu fi fostă ambițioși, dacă amă fi fostă de rea credință, cumă ne siceaă unii, sau mai dreptă d’am fi fostă niște scelerați, amă fi priimită lupta cu bucuriă, căci triumfală era sicură. Și cumă n'ai fostă sicură într’uă societate care, vie a fi furată de mai mulți secii de mii de furtuni, n’a putută nu a fonda dară nici chiară a potă resisti la priponi ceva care se cea din feiă suflare, la celu din feiă atacă. Nu, de la Convențiune íncoci n’amă voită se biruimă pe nimine, și cu atătu mai puțină intr’uâ cestiune socială. Biruința unora asupra altora ar fi fostă fatală nu numai acestora, dară națiunii întregi; amă așceptată dară ca spiritele se se potolescă, luptele politice se-și piardă caracterulă fară violente, și astăfe să se putemă discuta în linișce cecțiunea clăcașiloră ș’aduce lumina pentru toți asupra iei; acesta era singurulű mijjlocă d’a ajunge la uă soluțiune care se respirară la dorința proclamațiunii de la 48, cu paguba nimunui și cu folosulu tutuloru. Nu adădecă toți cari au concepută proclamațiunea de la 48 uă avută conspirnță de totă ce cuprinde acestă formulă, dară revoluțiunile, și vorbescă de revoluțiunele ce facă poporele, aăuă forță de creațiune în câtă tóte formulele lor suntă sintetice și devină aforisme. Mulți pretinși înțelepți aă rîsă d’acésta formulă ca de uni ce banală și amăgitoră; dară afirmă acumă, dupe 17 ani, că orice soluțiune s’ar da emancipării clăcașilor și n’ar deslega problema, asia cumă a fostă pusă de revoluțiune, adică „cu paguba ramului și cu folosulă tutulară,“ ar fi uă soluțiune nedreptă, fructă ală diorenței, uă soluțiune vatemotorie chiară pentru interesele ce ar avea pretențiunea d’a părtini, și n’ar respunde la ideia de reformă, ci la cea a d’a strica, d’a resturna. Problema emancipării clăcașiloră, astăfeiă pusă, ori cine s’a dată nițică ostenelă d’a o studia, ș’a încredințatu că soluțiunea este la noi astăi de dominiulă scăriței, ală economiei politice, și că prin urmare, pentru ca soluțiunea se fiă adoptată de amândouă părțile, nu este trebuință d’a lupta ci d’a demonstra, și deși tóte inteligințele ru potă avea aceaași agerime d’a pătrunde îndată uă demonstrațiune, dară senința are oă putere învingătore care se impune cu timpulă chiară inteligințeloră celoră mai mărginite. Piseră c’a ceda clăcașiloră în deplina loră propriette locurile ce posedeză asta^í, este uă cestiune cu totulu economică, căci la noi proprietatea nu mai păstrazâ nici unu privilegiu politică, nu mai dă nici ună avantagiă deosebită d’acela ce să dă tóte celelalte capitaluri. Așia dată, proprietarii nu potă avea altă preocupațiine în fagia soluțiunii acestei cestiuni de câtă acea a d’a și asigura interesulă soră materială, d’a nu păgubi la transformarea capitalului; boeria și ciocolea nu seă ce rolă pote juca în acetă cestiune, afară numai daca nu se face alusiune la acei ce aă voită se se servescă de cestiunea i proprietății ca se-și îndestdesc nesărțiosa loră ambițiune, profitândă de neșclința unoră proprietari, precumă alții voiescă se profite de neșclința celorălalte clase; și la locă de judecată nu știu care din aceste doue categorie de ambițioși suntă mai vinovați, carii din ei au compromișii mai multă re- afișarea acestei salutaiie reforme. Câte Zisei e reglă că suntă d’ajunsu ca se legitimese purtarea nóstra in acastă cestiune, și se încredințeze pe oricine cu pacietându -nă putută suferi ca indivizi, dară amă servită causa ș’amă asiguratu triumful ă iei. Ion Brătianu, mai matură, ami făcută cunoscută d ministru că voi urma cu publicarea lui, spre a me răfui de abonații acestui Jiarte. Domnule ministru, printr’uă resoluțiune pe petițiunea mea, n’aămai voită a încuviința aparițiunea lui, suptă cuvântă, că numai licință în care căzuse acestă rhabă l’aă făcută se aibă recursă la ordinanța asupra presei. Bine voiți, dară, domnule Redactorii, a da locă în Romănilă acestor rânduri ca se cunoscu atâtă publiculă lată și domnii abonați ai Convențiunii, pentru ce Convențiunea a încetată, și totă d’ua dată, ce nume se dă fi arie" soră cari spună lucrurile pe adeverstulu loră nume. Fiumiți etc. Grigore Heliadă turburările în Africa septentrionale. Tulburările in Africa septentrionale iau din ce în ce mă fisionomiă mai seriosa. Precumă citimu în Monitorul de sara, se prevede, că scenele petrecute in Algeria și’n Tunis se vorfi repeta și in Marokko. Guvernul d’acolo a ordonată supușilor, se d’a se abține de la tote operațiunile de comerciă cu creștinii. Consulii Francei, Englitezei și Italiei au protestată cu energiă in contra acestei popriri, și totă d’ua dată aă trimisă domnitorului ună feră de ultimată prin care ceră colectivă abrogarea acestei mesuri in timpă d’uă lună de zile. Ună altă conviera a provocată acolo emanciparea evreiloră. Domnu Moise Montefiore, celebrulă israelită englesă, care mersese, este câtăva timpă, la Marakka spre a îndemna pe Sultanulă Abderaman a imbunetăți sorta coreligionariloru sei in Statulă seu,a dobândită, precumă este cunoscută, unu firmana, care acordă israelițiloru aceleași drepturi ca și musulmanilorü. Din nenorocire, aceste concesiuni liberale au deșteptată în mai multe locuri fanatismul populațiunei mahometane, și este de temută, că emanciparea evreilor va produce nisce complicări seriose. Nuvele de la Tanger spună, că la Fez, la Mequinez și’n alte locuri din Elitru s’aă întâmplată scene regretabile, și că este fórte probabiu că la Marokka va isbucni oă violentă reacțiune in contra evreilor. Intre insurgenții arabi în Algeria s’a respinditu, de la isbucnirea rescalei scomotulu pucină probablu, că Abdel-Kader se va pune în capula insurecțiunea. Acesta vu se se află încă la Mekka, și, dupe ce va fi inplinitu datoriei sale religióse, va merge la Egipt, spre a visita lucrările canalului de la Suez. Din Francia se trimită necontenită recordări ia Algeria, chiar din garda imperiale. Se asigură, că Marșalul Mac-Mahon va deveni guvernătoră generale. Mac-Mahon, Duce de Magenta, a făcută cariera sa militară, ca și mareșalul Pelisier, până la graduli de generală de divisiune, pe pământulu africană. Lui se atribuie concisia provinciei Constantine, și ’n timpul resbelului din Crimea, a fostă câtăva timpă guvernătoră generale ad-interimu. Parisiii^u ÎN AMERICA. Capitolulu VI. (A vede No. de la 25 26—27 Maiă.) Unde se face cunoscința cu d. Alfred Nose și cu vecinii Green. Pe căndă eramă faciă ’n faciă, Alfred cu mine, amândoui tăcuți și prj-