Romanulu, iulie 1866 (Anul 10)

1866-07-15

București­­\ Cuptoriu. Nici uă dată libertate mai mare în tóte felurile n’a esistatu la noi ca de la* 11 Fevruarie incita, ijiserămu in revista de eri. Și în adeveru în nici una din țerele Europei, libertate mai deplină, mai întinsă, mai nelimitată, nu s’a datu unei societăți. Tóte i­­deiele, tóté opiniuni­e, tóté stravagan­­ț­ele, tóté infamiele chiarű s’au pututu produce prin presă și prin mij’loculu turorü libertățiloru publice, din Ziua căndu Revoluțiunea resturnă regimele detestate ale lui Cuza și puse in lo­­culu seu domnia Libertății și a Dreptă­ții. Desfidemul pe cei mai inverșio­­nați inemici ai guvernului de la 11 Fevruariie și de la 11 Main d’a areta că în acesta timpui s’a pusu vre­mă pe­­dică esercițiului ,deplinii și nerestrînsii alu libertății discusiunii. Și cu tóte aces­tea acele guverne erau pînă ari armate cu ordinanța asupra presei, acea uneltă de ucidere a cugetării, de strivire a conșci­­inței, opere demnă a guvernului lui Cuza, și de diferitele ordinanțe ale poliției sale contra întrunirilor». In lipsa unei constituțiuni, unora legi cari se înlocuescă acele ordinanțe, guvernul a putea se se servescă de dînsele spre a lovi pe acel ce se servescu de li­bertate, pentru a respăndi totu felule de mișelie contra indivizilor și și con­tra înseși asistenței societății pe care o mineza prin propagandele lord plă­tite de străini. Guvernulu însă n’a voitű a ușa de nici una din acele ar­me. Avendu înaintea sea­ră națiune pe care o credea inteliginte, matură peiîi.rn vieța politică și pentru exerci­țiu­la tutorii libertăților fi­­elu a lăsatu ca ea și numai ea se judece și se in­sereze pe acei ce merită disprețiulu și stigma opiniuni­ publice. Forți prin conștiința că și-au­ făcutu­ și—și fac fi necontenită datoria d’a lucra pen­tru mântuirea României de relele la cari a espusű-o regimele trecute, în întru­prin­secarea și dilapidarea finan­ciilor­ séle, în afară prin discreditului și umilirea sa străină, prin compro­miterea înseși a esistenței naționale, bărbații de la 11 Fevruarie se ținură neclintiți pe calea ce apucaseră desfi­­dêndu ori ce injurie și referindu-se la țară în totu­și pentru tóte, șiruri de dreptatea, șiruri de imparțialitatea iei, de simptimîntulu binelui și alu adeverului ce trebue se bată în ori­ce inimă onestă. Garci­ ű I, venindu în țeră, suindu­se pe tronulu României, declară că va fi Domnitorii­ constituționale și că va fi totu de una cu națiunea și pentru națiune. Consecințe angajaminteloru séle, nici urmă întru tóte calea politică ce aleseră miniștrii sei. Chiar­ cândü ar vedea uă desarmoniă între opini­­unile diferițiloru membri ai guver­nului, chiarű cându unu felu de pa­­ralisare în acțiunea puterii ar resulta din acea desarmoniă, unu principe in adeveru constituționale, nu póte de­­căzu a atrage atențiunea miniștrilor­ sei asupra aceloru consecințe, confor­­măndu-se însă voinței loru pe călu tim­pu ei au Guvernulu în mănă. Sis­tema constituționale impune, în ade­vară, acestă regulă de conduită, și o­­tărîtfl a respecta jurămintele sele so­lemne, Carol­ I s’a ținută strictu de dînsa. Simplindu apoi bătîndu inima sea la cuvintele de Patriă, de Liber­tate, de Dreptate, de la suirea sea pe tronü éla n’a íncetatu d’a lupta pen­tru întemeiarea acestorei­a, pentru în­tărirea și neviolarea loiü. • Trebue are se întrebămu concur­­sulu, resunetul­ ce­a găsită în na­țiune și guvernulu de la 11 Fevruarie, care a pusu în periclu capulu seu spre a scăpa țera, și Carol­ I, care a lăsatu familia sea, țara sea, liniscea sea, spre a veni la chrămarea Romă­­niloru, se-i măntuie de diferite rele? — De 18 ani ceremu unire, Principe străinu ereditariu, libertați întinse. Re­voluțiunea din 11 Fevruariu ne a datu tóte acestea. Cumu scime insă a ne face flă­ care din noi datoria? Cumu scimit a se­conda p’acei ce au lucrată, au lup­­tatu nópte și Zl aö sacrificatu totu și ne-au datu totu ce am­e cerutö, totu ce amu doritu ?­­ Fiindu­că amu bătută din palme, fiindu c’amu aprinsu căte­va torțe, în onorea Revoluțiunii, facutu-amu totu ce suntemu datori ca cetățiani, ca Români? — Acestea sunt fl óre tóte sacrificiele, totu concursulu ce reclamă uă situațiune așta de grea, așia de sleită, ca aceea ce ne-a lă­­sat­-o trecutulu? — Nu vomu da res­­punsuri, ci vomu lăsa pe fle­care a și-le da singură, a-și cerceta consciința și a da­otărîrea asupra conduitei sale. Pentru ori­ce prmi oneste, ea va fi severă, nu ne îndoaimu. Se citesce în Gazetta, Germaniei de la Nord. „Pintre cele d’ăntîiă proiecte de legi pe care guvernulu le va supune Camerelor, va figura, după călii afirm­, legea electorale pentru Parlamentul­ germană, ministru­la fiind o formă de­cisă a grăbi pe cătă se va pute con­­vocațiunea acestui Parlament­. Poate că astă adunare va fi întrunită îndată după închiderea Camerilor­ prusiane, adică, în ori­ce casă, în Septembre, dacă nu la finele lui Augustă. Ale­gerile pentru Parlamentă se voră face pate spre jumatatea lui Augustă. Și fiindu că leasea proiec­tului de lege care­­să va presinta guvernulu va fi legea electorale a imperiului votată de Par­­lamentul­ de la Fran­cfort în 1859, re­­produ­cemă aoi principalile disposițiunii ale acestei lege. ..Art. I. — § I. Este alegători« ori ea germană cu bună purtare și cu bune obiceie care are 25 de ani împliniți. 2. Suntu escluși de la dreptul­ de a alege: 1. personele puse sub e­­pitropiă sau curatelă; 2. personele cari suntu falite, în timpulu procedurilor­ de falimentu; 3. personele cari pri­­mescă comune djutere de la­­tată sau de la sat cari le au primită în a­­­nulă precedéndú alegerea. 3. — Voru fi privați de dreptul ă de a alege, în timpă de 4 pînă la 12 ani, acei cari—și voră fi vîndută vo­­tulă, sau cumpărată voturi, cari-și vor fi dată de mai multe ori votulă în tota de suflete formeză uă circonscripțiune electorale. ,,Statele ce nu numeră cinc­­izeci de mii de suflete se voră întruni cu alte State pentru a forma uă circonscrip­­țiune. ,,§ 10. Circonscripțiunile vor­ fi des­părțite în secțiuni mai mice. .,Art. 4, § 11. Acela care voiesce se esercite dreptul ă electorale in­să circonscrîpțiune trebue se aibă domi­­ciliul ă seă lipsă în acea circonscrip­­țiune. Nimine nu póte alege de cătă într’uă singură circonscrîpțiune. „Reședinția soldaților­ ș’a perso­­nelorü i­iiutarie, este privită ca do­rn­ici­­ să și autori să a alege, dacă n’a fostă schimbată de trei Line din reșe­­dințiă. § 12. Listele electorale vor fi publicate cetă mai tănâră patru septemăne înainte de alegere. Ori­ce personă pate să facă reclamațiuni, obiecțiuni In cele op­ta zile după publicarea listelor­. Aceste reclamațiuni voră fi judecate în cele cinci­spre­ dece­ni^ urmatorie, după cari listele vor­ fi închise. „Art. 5.—•§ 13. Alegerea se face în publică. Se va cere asistenția ace­lora membrii comuni­ cari, n’ar­ fi în­vestiți de funcțiuni publice nici comu­nall. Dreptură electorale e estrcitată în persona prin buletine de votă fără semnătură. 14. Dacă uă alegere nu dă majo­­ritatea asolute, se va proceda la uă a două alegere. Dacă în acesta erap și nu se formeză majoritate asolută, se va proceda la un­ scrutinu de balo­­tagiă între cei două candidați cari ară fi avută mai multe voturi în cea de pe urmă alegere. In casă de egalitate de voturi, sorții decidu. ..§ 15. Nu se voră alege suplininți. „§ 16. Alegerile vor f 6 făcute toră în acee­ași zi în totü Imperiulu. Pen­tru alegerile parțiali suplementarie, gu­­vernul­ Statelor­ particularie vor­ con­voca pe alegători. „§ 17. Și cele de pe urmă. Deosebi­tele guverne voră regula cea ce pri­­vesce circonscripțiunile electorali, biu­­rourile electorali, etc, întru cătă aces­te obiecte nu suntă regulate de pre­sinta lege, sau nu voră fi regulate de puterile publice ale Imperiului.“ bea lingă Lanfach, dară a fostă res­pinsă, cu mari perderi de Brigada Wringel. La 14 puterile întrunite ale Austri­­acilor­ și ale celor­ doue Hesse au combătută la Aschaffenburg contra di­­visiuni Goeben. Prnssienii au luată cu asaltă Aschaffenburg și aă respinsă pe inemici peste Mein. Se citesce în Oste Deutsche Post din 10 iulie. „Afir­rmă că generaliulă, comite de Clam-Galns a fostă achitata de con­­siliulă de resbelă. Cu tote astea nu i se va reda comandamentulă corpului sef de armată.“ FOIȚA ROMANULUI. SUFLETUL­ CALÎULUI. Intr’uă séra de iarna era unai strînși în giurură focului. Se vorbise de tó­te, mai alesă de m­usică, și dintr’una într’alta, venise vorba de Beethoven și întrebarea de ce surdise, și prin ce mare dicțiune omulu ce trebuia se se bucure mai multă prin simplulă su­dului, fusese privată de dinsule. — Negreșită spre pedépsa crimilorü ce­a comisă in tim­pul ă esistinț­iară sare anteriori, dise «nusă din noi care are uă credință ferbinte în transmigra­­țiunea sufletelor”. Asupra acestei opiniuni, discusiunea se îngagiă din nou și fiă­ care lua parte la dînsa afară de unul­ din amicii noștri care sta mută în colțulă vetrei, cu fruntea ra­dim­ak pe straclulu­șcă și cu ochii nemiș­cați în asorbționa contemplare a focului. Era doctorele Vatinel. N­u cunosceți toți. Cunosceți înalta sea talia ușiară încovoiată, espresiunea camă luătorră în risă a ochilor u­nei căprii, slăbiciu­nea figuro­­sele binevoitorrră, fruntea sea lată abia încongiurată de căți­va peri albi, și eu născuți și neschimbata sea indulgință pe care o corege une­­ori pucină ironiă. — Ei bine, doctore, îi diseră, ca­­re-ți e­­te părerea? Vié­ a unui omă pute­ate fi espiarea greșeliloră sele trecute ? — E! e! dise doctorele rădică o dă încetă capulă. — Doue interjecțiuni nu suntă ună respinsă, doctore! Ai séu n’ai uă opi­­niune asupra acestei materie? — E! e! copii mei, urmă Vatine!, opiniunea mea este uă istoria. — Spune-o iute. — Fiă­ ascultați-me și veți conchide dacă veți cutecta. Aprinseră cigărî, turnară ceară în ceșce, fiă­ care se aședă cum a putu mai bine ca s’asculta, și căndu tăcerea fu restabilită, doctorele vorbi asta: Cumă scrii, amu fostă în resbelele din Rusia, din Germania, din Francia și de la Waterloo, în calitate de chi­­rurgă-majore pe lingă ună regimentă aceeași alegere, și ai genere că nu voru fi întrebuințată midioce ilicite pentru a influința alegerea. Art. 2, § 5.— Este eligibile pentru deputată la Camera poporului ori­ce alegătorie germană, în vîrstă de doue­­zeci și cinci ani împliniți și cari a aparținută de trei ani cehi puțină unui Stată germană. Grimile politice pentru cari pedepsa a fostă suferită sau cari au fostă grațiați, nu escludă de la eli­gibilitate. § 6 — Personale învestite cu uă funcțiune are care n’aă nevoia de ună concediu de la guvernulu țară pentru a intra în Camera poporului. Art. 3. § — In fie­ care Stată par­ticulariă vară trebui se fie formate circonscripțiuni electorale de­uă sută de mii de suflete după celi mai de pe urmă recensemînță. „§ 9. — Statele mici cu uă popor a țîune de cele puținii cinci­zeci de mii de liniă. Am fosta licențiată ca ar­mată de la Loire, apoi primise mii noue însărcinări de serviții cari me îndreptau spre média-di, la orasiulu­i spre a fi chirurg« primari« ala Spi­­talelui militariă. Era epoca acelei sângerose reacțiuni regaliste care cu dreptu cuvîntu s’a numită Terórea albă. Se schimbase în crudime egois­m­ulu­lui Ludovicu­ XVIII, și, supta pre­­testi de rațiune de stată, se făcuse im­placabile unu cmă care nu era decâtu in­diferinte și coruptă. Se resealia fiă­­care consciință spre a găsi într’însa­lă cugetare rea, se rădică fie­care cu­vinte spre a descoperi în el fi­lă m­u­­siune; speranța și părerea de rea­erau crime; fruntaria închisorele erau pline, fie­care se deschidea înaintea esi­­liului; comisiunile militare reședeau pre­­tutindine ; arestau, judecau, condamnau eșecuînă fără întrerupere. Iși restu­­nnă de tóte fricele ce pățiseră, îne­cau în sânge basețele trecute, și Res­­taurațiunea, celebrăndu prin ecalombe umane intorcerea ,,familiei lui Santulu Ludovicu,“ săpă mormîntulu în care a­­vea se se culce peste căți-va ani. ” Divisiunea osliriloră din Hesse Darm­stadt a atacată, la 13, divisiunea Goe­ Me instalasemu într’una din subur­­bile orașiului, trăiumai acolo fórte re­trasă, făcendă servițiulu meu de mi­­neja, căte-va visite la bolnavi peste di, și neeșîndă, sara, decăzu spre a face ore cari datorie în lumea efi sale unde funcțiunile mele me siliau a me duce. Cela-i-altu timpă, staină a­casă lucrăndu see me preămblamii la țară, care era pre plăcută în giurulă orașiu­lui­­. Acesta orașu­l era, în acestă momentă, fórte ocupată de una procesă politică care se judeca înaintea jurați­­loră. Nesce vechi militari, doai trei burgesî și cățî-va studințî forte juni erau acuzați de complot« contra sigu­ranției Statului și contra personei Re­gelui; asta mi se pare că se numescă acestu felu de lucruri. Nu era nici uă materiă de condamnare, dară se disese jurațiloră. Trebue unu exemplu spre a m­isci societatea amenințată, și judecă­torii s’aretară zeloși; patru soldați fură condamnați a fi împușcați, unu studinte a fi decapitată; cei­l­alțî fura aruncați in ínchisoriu pe cinci, d ece, düne-^eci de Eisenach, 17 Iuliu. --------------—or«»— -------------? Corespondinția particulând a :,Romanului“ Madrid» 14 Iuliu 1866. Ministerul­ O­donell a picată; și nici că se putea altă­ felă, blamată de o­­piniunea publică, fără sprijinulă mo­rale ală Camerei și ală Senatului ce in deosebite ocaziunî manifestară ne­­mulțăm­irea și neîncrederea loră în a­­­cestă cabinetă, fără nici ună prestigii­ în oștirea ce se insurecționă în contră i;­lustrată în cugetulu seu (?) de au­tea acte ilegale și mai cu semn de dilapi­darea atătoră sume enorme a banilor­ publici, îngrozită pe fie­care momentă și în ori­ce parte de umbrele aceloră victime inocințî co, fiindă că reclamară libertatea, picară în Ziua memorabilă de 22 Liniă sub ascuțitulă baionetelor« armatei odoneltiste, implîndu de rîuri de sănge ulițele Madrizului și produ­­clndă doliulu și desolațiunea in nobila și generosa poporațiune a acestui e­­roică orașiu, după tote acestea și alte nenumerate de acestă felu, era peste putințță a mai sta la putere ună Mi­­nisteriu atâtă de miserabile. Mai alaltă era Mare și alele Narvaez, capulă partitei moderate, fu chiămată de D-na Isabella II pentru a forma un nou cabinetu. Ministerială fu formată, vidală, și mai totă-de-aceiași individ! ce-lu compune o anulă trecută. Narvaez, duce de Valencia, preșe­­dinta și la resbelă. Luis Gonzalez Bravo, Interne. Manuel Barzanallana, finance. Alexandro de Castro, domenile Ul­tramarine și Colonii. Eusebio Calonge, marina. Manuel Orovio, Culte, Instrucțiune și lucrările publice. Lorenzo Arrazola, Justiție și ad- in­­sorimă la esterne­ anî și mai bine. Orașiul­ era spaimíntată. Toți se așteptaseră la uă severă dojenire din partea magistraților­ și la uă acitare curată și simplă. Junii condamnați erau din familiile cele mai bune. Uă peti­­țiune fu semnată cerêndu regelui gra­ția culpabililor». Petițiunea reveni c’uă notă negativă, care dicea : ..Anima pa­ternă a Maiestății sale s’a mișcatu... dară idra anarc­iei... darui religiunea amenințată . . . tronulă . . . arlariulă, și mai alesă și toto-de-una trebue unu exemplu, ,,etc, etc. în fine flocurile or­dinari« ale aceloru rațiuni inepte, a­­serțiunile comune și învechite cari sântă argumentele acelor» nefericiți cari nu stiu se înțelagă că dreptul« de grațiă este adeveratură dreptă ce trebue in­vidiată regalității. In ajunul« dileî in care esecuțiuste» capitale trebuia se se facă, prefectul» mă rugă a merge la dînsulă pentru uă afacere arginte. Me dusei fără întărijia­­re. Era unu omu forte amabile prefec­­turi, avea ciorapi de metase vînetă, uă perucă pudrată și uă codiță care nnc%

Next