Romanulu, februarie 1867 (Anul 11)

1867-02-26

AWULÜ ALU VOIESCE ȘI VEI PUTE ADStKÍISTRAfUríRA, PASAaiOLü ROMANO No. t__REDAOȚTUNEA STRADA ACADEMIEI No. 20. Cap. Dist. Pe anü............................lei 128 — 152 Pe gése luni................... » 64 — 76 Pe trei luni.................... . 32 — 38 Pe uă lună..................... » 11 — — Unu esemplaru 24 par. Pentru Parisu pe trimestru fr. 21) Pentru Austria.................fior. 10 v. a. Articlele trimise și nepublicate se voru arde. — Redactorii respundetorii Eugeniu­ Carada. SERVITIU TELEGRAFICII : Alili RORIANUI LUI. C PETERSBURG- 7 Martin.— Ambasadorele ru­ P V C­sescu la Constantinopole, susținută de ceî­ i­alțî 11 ambasadori a reclamată de la PariS aplicarea I ^ hatti-humaiumului și concesiuni pentru creștini. PARIS, 7 Martin. — Emile de Girardin, con­ 1 I ^ damnată la 5,000 de franci amendă, a declarată I ^ în (fianiulă Liberii, că condamnarea, punîndu-lă I £ în numerală inemiciloră sistematici aî puterii im-1 ^ periale, îî credză că noiuă situațiune ce face im-1 posibile uă amb­­ă, uă legătură de 20 de ani. I ^ Thiers a presintată în Corpulă legislativă că in-1 ^ terpelare asupra afacerilor­ străine. Proiectul­ reorganisării armatei lipsază durata I­­ servițiului la 5 ani în armata activă, 4 ani în reservă. Durata serviciului pentru junii ce nu­ facă parte din armata activă este de 4 ani în­­ reservă și de 5 ani în garda naționale mobile. LONDON, 7 Martiu. — Guvernul­ comunică­ Parlamentului că liniștea domneșce în principalile­­ orașie ale Irlandei. Soirile de prin istorie asupra unei mișcări a fenianilor­ exagerate. DEPEȘIE TELEGRAFICE. (Serviciul­ privată ală Monitorului). ATENE. 2 Martie. — în Cameră oposițiunea creșce contra nouilor­ imposite. Vaporulă Arca­­r dion, a plecată cu 3,500 pusei pentru Creta. De­putații Cretei s’aă îmbarcată cu Sili Pașa pentru Constantinopole. Ali-Bey a sosită din Egyptă la Constantinopole în misiune importantă. Arm­ata buckharană a fostă cu deseverșire bătută de Ruși­­i Christici și Baltagi au fost­ numiți directori al băncei otomane. PARIS, 8.— Francia anuncță că puterile pro­­tectrice recunoscă necesitatea independinții Cre­tei. Anglia ar fi dispusă asemenea a consim­ți la acesta. Bucuresci ’5 Areta rămâ­nul opiniunea nostra ș’a­­supra stângei ș’supra centrului ș’asupra dreptei, s’arezăm­ăncă principiele și fap­tele pe cari ea este basată pentru fie­care din aceste trei părți ale Camerei. Spre a se vedea lămurită temeiurile pe cari ne-amii basată In cele ce amă ijită de­spre centru și stânga, punem­ă aici suptă och’i națiunii programa pe care s’a putută reî ntruni partita liberale. Spre elaborarea acestei programe de­putații din centru și stănga întruniți, au­ numitu­ră comisiune compusă de dd. Cogălnicianu, Vernescu, Cernă­tescu, I. Brătianu și Nicolae Io­­nescu. Programa a fostă făcută de cei patru d’űnteiü, fiindă­că d. Io­nescu n’a voită a lua parte, de chiarăndu totfi­ deuna că nu trebue programă și d’acea­a nu a votată nici pentru nici ontra. Desbătută apoi în întruniri de c­âte 50 și 60 de deputați, ea a fostă­rim­­ită într’uă ședință în care au fostă <­resinți 50, din cari mnulă a votată c­ontra și trei s’aă abținută, de chiarăndu­i asă că remănă credincioși drapelului s oră. Afară din procesulă verbale cari s’a­upscris în acea sără de cei 46 de deputați i nsăși programa s’a supscrisă în acea sară i vnia­ în urmă de 40 deputați. din cari intă căți-va cari n’au fostă presințî n acea sără spre a supscrie procesulă verbale, ș’asta-feră ea a fostă adop­­ată pîn’acumă ca de vre 60 de de­­putați. Partita liberale clară avendu presinț î­n ședința Adunării de la 21 Fevrua­­riă 60 de deputați și sciindă că mai fre încă vre 15 cari lipsină în con­­seciiă a putută se se crăiță în dreptă d’a da ună votă de neîncredere guver­nului și mai urmă d. Ștefană Golescu s’a putută crede datoră a primi în­sărcinarea d’a compune noulă cabinete. La acelă votă am luată parte Iașii dd. Botărescu și Costa-Foru, de­și n’aă voită a supăcine programa, pentru că n’am crezută că trebue se fiă una. Cândă însă d. Ștefană Go­escu a fă­cută apelă la dd. Vernescu, Boiărescu, Păclianu, a lua parte la compunerea ministeriului domnialor s’aă refuzată și d Botărescu a z isit că nu crede că aț­i este cu putință a dobândi că majo­ritate stabile de câtă numai ură mi­nist­rie de fusiune, adică drepta, cen­tru și stănga. Daru are drepta primesce, și pri­­mesce a supscrie programi ? Și stăn­ga póte primi făr’acastă condițiune, fără de care s’ar forma ună mainiste­­m­ă de coadițiune éru nu de fusiune? Nu scimă, și fiindă că d. Ștefană Go­lescu nu putea primi a se însăr­cina cu necunoscutulă și nici nu mai avea timpă a negocia, a trebuită, pe câtă se spune, a depune în manele Măriei Sale, înalta misiune cu care fusese în­sărcinată. Programa va arăta tutoră Romăni­­­oru principiile pe cari stănga și cen­tru s’a­ fostă întrunită; votula de la 2 Fevruarie a pusă îndatorire celoră cari Taă dată a forma ministerială; stănga cea vechia a priimitu îndată și Sarci­na și respunderea; unii din acei cari au luată parte activă la votulă de la 21, n’aă mai credută că potă lua și respunderea d’a forma ministerială, acumu dar, publiculă cunoscăndă lămu­rită și principiile din programă și vo­turile și faptele fiă­ câria părți a Adu­nării, va putea judeca și ser ia timpă cui se cuvine respunderea în bine și în reă­stătă servi ția 1 u nostru telegrafică câtă și ală Monitorului aducă scrii pri­n vitójie la Oriinte, cari arăta din ce în ce mai multă că temerile nóstre reia live la uă transformare ce se prepară în Oriinte. Ambasadorele rusescu la Constantinopole, susținută de cei­l­alți ambasadori, reclamă punerea în lucra­rea a hatihumaiumului și concesiuni pentru creștini. Intre aceste concesiuni este, spune ț­iariulă la France recuno­­scerea independinței Candiei. Insă, după solii anteriori acestora depește dară cari Se prevestescă, sacrificiulă insulei Gretei n’ar fi singurul­» care s’ar cere Turciei. Ea va trebui se deșerte și­ortărețele serbe fără nici uă condi­­țini, căci Serbii nu voru a auiți vor­­bindu-se de condițiune și ei pară­otă­­rîți a cere totă și la nevoiă, a dobîn­­di prin arme ..Ună drarnă slavă din Praga, spu­ne Independința Belgică, afirmă că Ru­sia ar fi dată principelui Michael con­­siliulă indirectă de a dobândi prin arme ce se refuză solicitării oră­șele. Rusia ar fi­­ jigodit că nu mai astăptă nimicii de la Partă, ea nu mai crede la concilia­­rea între musulmani și creștini; ea va veghia deci, și în casă de intervenire, Rusia va lua netedă și pe fadă aperarea creștinilo­r din Oriunte.'''" E că ce se spunea, acuma căte­va­­ Zile, asupra intențiuniloră Rusiei, in casa de intervenire. Intervenirea in­să a începută. Primele demarșe au fost făcute de înseși Rusia, susținută de cele­l­alte puteri. Acuma Turcia cede­ va? — Concilia­­rea între crești­n­ și musulmani, în care Rusia nu mai crede, putea se va resta­bili, fiă și provisoriă ? Aci este ces­­tiune». Judecăndă după atitudinea Ru­siei, judecăndu de pe tote presemnele ce se vedă pe oriziyitere politică, sun temă înclinați a ne îngriji și a aștepta cu temere desfășiurarea evenimentelor. Dorimă se ne înselămă, căci uităn­­du-ne in tóte părțile în țară nu vedem nimică care se ne spuiă că suntemă în stare a înfrunta asemeni eventualități și a profita de ele. ----------------------------------------------------­ DUMINECA 26 PEVRURU 10 1867 SUHISTEZA­TE ȘI VEI FI Abonamentele în Bucuresci Pasagiu lu Romani^No. 1. — In districte la cores­­pondinții pariului și prin poștă. La Pa­ris la D. Caras-Hallegrain, rue de l’an­­cienne Commedie, No. 5. A se adresa pentru administrațiune la d.C. Ciocârlan. a nânciubile Linia de 30 litere........................ 1 leu. Inserțiuni și reclame, linia........5 - PROGRAMIA votată la întrunirile Stângei și Centrului. După uă sesiune de trei luni, sup­­senișii deputați represintăndu deose­bite grupe liberale din Adunarea le­gislativă socotim­ că este bine, că chiar­ necesitatea causei ce apără re­clamă ca ei se constate că ori care a fostu calea ce au urmatu pin’aci mesurele ce le au întrebuințatu, ei n’au avutu și n’au urmăritu de cătu unulu ș’acela­și finitu, fundarea în România a unui guvernu stabile în­­temeiatu pe instituțiuni egalitarie și li­berale, pe instituțiuni democratice. Acesta sluita este astă­zi dobân­dită. Prin realizarea marelui principiu proclamă de Adunările naționale din 1857, prin suirea pe tronul­ Româ­niei a Principelui Gard­ă I și a dinas­tiei sale, țera a dobândită ună gu­vernă stabile, prin urmare mai pre­­susă de ambițiunile și de intrigile as­­piranțiloru la Domnie. Prin Constituțiunea sancționată de Domnă în 30 Iunie 1866, România posedă astă-ț­i tóte libertățile,, tóte ga­­ranțiele cetățiănesc, cu alte națiuni mai puterice, mai naintate séu nu le aă încă séu nu le aă dobândită de câtă cu pred­ulă unoră stăruinți se­­cularie și cu vărsare de torințî de sănge. A mănține și consolida tronulă lui Carol I I și dinastia sea. A susține și a desvolta regimele con­stituționale, acesta trebue se fiă, acesta este programa partitei liberale din Ca­meră și din fera. Aplicarea cu bună credință a con­­stituțiunii, desvoltarea și îmbunâtățirea pe calea legale a principiilor­ egali­tarie și liberale ce ea le cuprinde, a­­doptarea unei întrege sisteme de re­forme în tote ramurile administrațiu­­nii publice și tote în spiritul­ regi­ate, în urmarea a cărui dramă poli­tică ele póte dobândi atătă în Adu­nare câtă și ’n țară concursulă reale și sinceră ală partitei liberale, venimă ațib a face profesiunea nóstru de cre­dință ce nu este de­câtă însumarea principiilor­ egalitarie și liberale cari, — deși prin osebite căi, — pururea aă însuflețită ș’au condusă partita li­berale din România, în cursă d’apro­­je doua-d­eci de ani, cu ’ncepere de la 1848 și pînă astă-ț­i. I. Mai nainte de tóte, cu ori ce pred­ă și ’n ori ce împregiurare ți­­nemă la apărarea și desvoltarea na­ționalității romăne. Provedința și glorioșii noștrii stră­moși ne dă dată uă misiune de civi­­lisațiune la gurele Dunării. Acesta sân­tă misiune trebue se ne o ’mplinim­ă. Respectăndă drepturile și interesele Sfaturilor­ vecine, trebue se simă și noi pururea în posițiune d’a face a se respecta și drepturile și interesele României de către țarele străine. II. Ținemă la libertatea consciinței, la toleranța religiósă, ca la uă sacră mostenire, ca la legea betrănă a Ro­mâniei. Ținemă cu arătă mai multă la religiun­ea părinților­ noștrii. Religiunea ortodocsă a aperată ș’a păstrată seoli întregi naționalitatea ro­mână. Voimă dară se dămă bisericei nóstre totă prestigială, tóta indepen­­dinția, ca astă-felă ea se pótá cu suc­­cesă se-șî índeplinescá măntuit0rea și sufletésca sea chiămare. Vomă căuta a-i asigura acésta posițiune prin legi întemeiate pe datinele nóstre strebune CO saulu ai­i tu iultumn­e cu npii­nile civilisațiunii moderne, ce pretutindme acumă proclamă principiulă „bisericei libere în Statula liberă.“ îmbunătățirea morale și materiale a clerului nostru nu de ații figureza în programa politică a partitei liberale. Voimă dară ca ea se devin din ce în ce mai reale și mai eficacie. III. Națiunea romănă a cărei­a ori­ce membru este ună cetățiană chră­­mată a d'06 cuvântulă seă în aface­rile Statului, judeciului și comunei, are mai multă de câtă ori care altă tre­buință d’uă largă și ’ndestulatória ins­trucțiune publică. Libertatea și garan­silință ca și la începută, și continuă a face serviție unoră óment ce-lă urină și­ să îm­­povernă de desplăcere; dară nu atinge ci­neva fără pedepsa egoismulă omenescă, și D. de Tresserves revenia de la fie­care din călătoriele sale la Vaudeloise cu să tristeță nouă ce s’adăugea la nesce suferințe mai învechite și mai nevindecabili. Amicii soi se spartau­ d’acéstă crescere necontenită de tristeță și se ’ncercară în deșertă ală dis­trage; elă căuta se nu se întelnescá cu dînșii și petrecea cea mai mare parte din timpul ă­seă singură în lungi breâmblări prin munții ce ’nconjură orașial. Pug­­elă se întorcea adese obosită, și mii totă de una mai pucină gănditoră. Altă dată, după ca­priciul i­d ilei, lua cu dînsule creiene, mer­gea de se așeiia pe vre­ună punta înaltă ală localității, și ore întrege desemna cănd i­uă posițiune ce-i plăcea, pe care o copia c’uă esactitate scrupulosa, căndă vre­ună peisagiu fantastică pe care ’lă împlea cu visurile lui, căci nicî timpulă nicî suferin­țele nu înlătură visurile cuiva. Fiă ca­re își urmăresce chimera, nobile sau comună, și o duce cu dînsa în mormântă. Una din posturile de observațiune pe care ’lă preferin d. de Tresserves, era­uă terase îngustă, lipită de castele catedralei, pe vîrful­ muntelui Corneille, adăpostită d’uă parte de bastimentele vechiei sale ca­pitulare, și domnindă la o­ înălțime des­tulă de mare asupra orașiului ce se ’nalța treptată de la polele muntelui și tóte lo­calitățile învecinate. FOITA ROMANULUI. TRISTETA.1. (Urmare). De­și D. de Tresserves nu mai era una copilă și deși severele realități ale vieței sale­­ nu făcuseră se perda pucinulă gusta ce putuse ave altă dată pentru romanescu, nu se putu opri, căndă fu singură, d’a scote ascunste prin sea pungulița al­bastră și d’a compara cuvîntulă lăsată de Marta în mănele sale cu celă ce strălucia d’uă lucire camă închisă pe una din păr­țile pungei Nu era de îndouită, acele­ași litere se aflau reproduse pe dînsa. D. de Tresserves nu se putu opri asemene d’a însemna ciudata coincidință ce, de doue ori în asia de pucină timpă, arunca ace­­stă cuvântă de tristă augură suptă ochii sei și elă se întrebă dacă era în destinata Martei , a fi instrumentală alesă spre a agita din nou posomolita nemișcare a vie­­ței lui. Că astă cugetare îlă speriă multă, este permisă a ne îndoui, căci simtă pu­­ține nefericiri, dintre acele chiară ce pară nesuferite, cari se ne oprescă d’a spera ceva mai bună în viitoriă, și este rară ca uă inimă se stă îndestula de tare atinsă în­câtu se se oprască la uă singură spera­nță; ea perde celă multă pentru cătă­va timpă gustulu unor­ noue cercări, dară nu și speranța d’a reuși mai bine la ocasiuie. Asia D. de Tresserves, ori­cătă de lo­vită și strivită era ăncă, se simpui fórte pucină neliunșcită d acele vage prevestiri 1) A vedea No. din 21 23 24 și 25 Fermariă ale destinului, ală căroră singură efectu­ fu d’a descepta curiositatea sea în privința Martei, lucru ce póte tota frumuseța ace­lei fete n’ar fi putută face. Elă pu­se punga albastră în portofoliulă seă cu intențiunea d’a o înapoia cătă mai curîndă, și se informă a doua zii chiară de la d-na de Sommereuil despre locuința Martei. Cu tote acestea țiilele trecură și D. de Tres­serves nu se duse la d-na Daubert. Ocupațiuni ^jle;,d’natură îi luară, este adevărata, scă. Ele se­otărîse d’uă dată a cumpera vechiulă castelă forte ruinată de Vaudeloise, situată pe una din stăncele cele mai rîpose ale muntelui Ma­rene; acestá cumperatóre îi creă în dală totă felia de strîmptorărî. Nu mai remă­­­sese din vechia locuință feudale, de cătă ună șiră de camere forte strîmptă, răb­unată de ună înaltă turnă pătrată ce se legănă în filele de furtună ca ună piopă în cămpă, și care de mai mulți ani amenința d’a se derăma la cea d’ăntâiă bătaiă de vântă. Trebuia se s’apuce de lucră. In întru nu era uă singură lemnăriă care se nu fiă roșă și putrezită de timpă și de umed­elă. D. de Tresserves desvoltă uă mare activi­tate ca se facă îndată bine de locuită căte­­va camere ce-i erau neaperate, și nu fără greutate și fără anevoință putea spera a reuși. Lucrătorii erau rari, drumurile des­fundate; castelul­ de Vaudebise, construită p’uă culme isolată, nu era apropiabile de cătă d’uă singură parte pe uă potecă strîmp­tă, răpede, ce șerpură d’asupra unei aipe profunde în care curgea cu scomptă ună rîurelă ce venia din munte. Acea potecă, d’uă lungime de mai multă d’ună kilo­metru, era găurită de ploi, crepată în mai multe locuri și cu latură nepracticabile pentru ori­ce felă de trăsure. Materialele necesarie reparării castelului erau deci de­puse mai ăntâiă la palele acelei căi peri­­culose și suite apoi cu catări. Petrele din fericire nu lipsiau la Vaudeloise; le luă pre­gătite gata din zidurile derămate și grămă­dite in ruine. Ori­cătă dorință ar fi avuta D. de Tres­serves­­!’a se instala în acela vechiu cas­tel« a cărui sălbăticiă îl« atragea, și ori cătă osteneli își da pentru ca acesta se se f­ică mai curîndă, fu oblig dă a-șî măr­­turî că voră trece mai multe lune înainte d’a pute într’ună modă raționalele se ié în posesiune noulă seă dominia. Astă con­vingere alină piternă pasiune­a ce i inspira­se turnură știrbită de Vaudelhise, și nea­junsuri d’altă natură veniră a s’adăugi la astă ăntâiă neplăcere. Dominiulă de Vau­dechise se compunea d’uă întindere destulă de mare de pădure și de turiște, și d’uă întindere și mai mare de stănce sterpe ce formed ună feliă de aperare naturale și dă îngrădire în parte imposibile de trecută la giurulă castelului; dară, ori cătă de rîpose eraă, stăncele nu opriau nici d­e predarea pădurilor­, nici destrucțiunea vînatului. Vi­­nătorii neautorizați nu se opriau pentru a­­tăta, și negligința președintelui proprietariu, care era ună betrănă celibatariă forte bo­gată și forte infirmă, ce-și bătea pucină capulă și de vînătdre și chiară de bani, încuragiase ore cumú și justificase aceste desprtini. Locuitorii dim­pregiurî luaseră meiul nostru constituționale, suntă ne­gr<3$i­ü­imid’sónele cele mai neuien­te spre a face ca națiunea se iubască și se bine­cuvinteze noua ordine de lu­cruri, întemeiată în România prin Ple­­biscitură din 8/20 Aprilie 1866 și prin Constituțiunea din 30 Iunie. S­­e a dovedi acesta, spre a asi­­gura României calea de egalitate și de libertate in care a intrată, spre a sinisci națiunea despre fricele ce în­­cepă a se simți că s’ar fi cugetândi ’ p­re’napoi în regimele de predom­­nire a unei singure clase ș’a unei sin­gure categorie de interese, spre a a­­reta totă d’uădata miniștrilor, cu ce condițiuni, cu pășirea căroră prind­­deprinderea d’a considera Vaudeloise ca unu felă de pământ și liberă, ună­locu co­mune din care fiă­care trăgea folosă după trebuințele sale. Li se păru dară fórte ciu­dată că D. da Tresserves avea pretensiu­­nea d’a fi stăpănă p’averea sea și d’a ave păzitori spre a face se se respecte pădu­rile și iepurii sei, i se disputa terîmală pașii cu pasă, trebui ca elfi se se otă­­rescá a lua mesuje de pedepsire. Căte­va procese-verball se închiriară contra auda­­cioșilor­ vecini înderetniciți în deprinderile lor­ de răpiri, și înainte d­'aru d’a fi dor­mită în casa soa­n de Tresserves se ved­u î­ncongiurată de inemici și obligată a sta într’uă defensivă vigilante. In deșertă s’a­­rată generosă către săraci și dreptă în ori ce ocasiune; nu putu desarma urele. Te­­ranii stârniră a­ lă privi ca p’ună usurpa­­tore și tirană; binefacerile de cari­eră îl acoperi nu putură se-i facă se uite lem­nele ce erau deprinși a tăia din pădurile lui, nici vînatură ce ucideau pe moșia s­a. D. de Tresserves care visase a între­buința pentru fericirea altoră­ a­ptă viață din care pentru elă nu sdiea ce se mai facă, se întrista forte d’acésta rea voință, despre care dovezile nu-i lipsiră. Cu tote astea, deși are cumă recita, nu se descu­­ragia de locă, și lăsă timpului grij­a d’a­ lu face a fi mai bine judecată. Persistă totuși a mănține cu energie drepturile sele, con­vinsă că slăbiciunea n’are nici uă afinitate cu bunetatea, și că ună adasă tolerată dă locu la altele ce nu suntă tolerabili. El­ urmă reparările la Vaudebise, de nu cu acele­ași ilusiuni, celă pucină cu aceeași F. Albane. , (Va urma).

Next