Romanulu, octombrie 1869 (Anul 13)

1869-10-09

A­mu ALU TREI­SPRE­ZECELEA VOIESCE ȘI VEI PUTCA. Levi. Le­i pe anö.....p. capitală 48 p. distr. 58 Pe șase luni « « 24 « 29 pe trei luni « « 12 « 15 pe ua lună « « 5 « 6 Unu esemplar fi 24 bani. Pentru Paris, pe trimestru fr. 20. Pentru Austria « fior. 7 val. aust JOUI, 9 OCTOMBRE 1869. LUMINEZA-RE ȘI VEI FI. Pentru abonamente, anunciuri și reclame a se adresa în Bucuresci, la administra­­țiunea pariului. In districte la corespondinții pianului prin poștă. La Paris la D. Darras-Hal­fe grain rue de l’ancienne comedie No. 5. ANT II SIȘIT TRIX/E Linia de 30 litere................ 40 bani Inserțiunî și reclame, linia.. 2 lei noul SERVICIU TELEGRAFIC« A Ii­­­RU1UMM I. PARIS 19. Octombre, plariuri oficiale des­­minte schimbarea ministeriului. Miniștrii se ocupă la Compiègne a pregăti proiecte de legi. Cazare. Trupele austriace au ocupatü fără luptă innălțimele de la Codeme ; bateriele bate cei­laltă parte a costei. înălțimea Sea Domnulu Româniloră a a­­dresatu Pré S. S. mitropolitului primatu alu României urmarirea de peștă din Neuwied, cu data de 6 Octombre curentu: Em. S. mitropolitului primatii alu R­omâniei. Placenda divinei provedințe a co­rona în fine dorința ce am­ avutü, de a găsi oă socie demnă de asociată pentru înalta misiune, ce mi-am­ propusă în iubita mea patrie, mă grăbescă a ruga pe Pre­tenția­ Vostră, pre­­cumă și pe totă clerula română, a înălța rugi către celă a totă Putin­țe, pentru bine­cuvântarea acestei uniuni, atâtă de scumpă inimea mele. CAROL. Mai toți suveranii Europei au adresatu de­ja Inălțiimea Séle felicitările lor­, pentru fe­licita sea logodnă cu principesa Elisabeta. Bucurescî, 2o Brumărelu. Loteria Comunei Bucurescu este destulă de cunoscută acumă Romă­­niloră. Arătă prin cele arătate de noi, câtă și prin cele ce a pub­licată foia comerciale din Frankfurt, scia Românii cacestă lotăriă păgu­­bitore pentru noi, din puntură de vedere materiale și morale, este nu numai ilegale, dar fi încă nu oferă cerutele cfi,iezește nici chiar­ pen­tru jucătorii la lotărie. Se facem­ă astă­zi cunoscută celoră cărora le placă jocurile la norocă ce spune, despre acestă faimosă lotărie, și cita­­rculă din Viena Neue-Freie-Prese din 13 Octombre, „împrumutului urbei Bucurescî. Citimü In foile Berlinesci că subscripțiunea se face la 12, 13 și 14 Oct. Se emita 15 milióne franci In loturi de căte 20 franci, cu cur­­suri de 18­. După tóte căte amu aflatu, in­­vitamu pe publicu la precauțiune și prudință. Suma reale a Împrumutului nu este de 15, ci de 10 milióne, diferita intră în pungile asociațiloru, cari Împrumută orașiulO. Gaze­ta de la Frankfurt dice că prețulu emi­­siunei ar fi pré mare, facéndu comparațiune cu cursulil actuale alü obligațiunilor si dru­mului Srato román ü (cursulü 71 g, dobendă 7.1) cari suntu celu puținii totű atâtü de se­cure, ca presintele imprumutu, credernil­e ar fi potrivită și justü ca împrumutului urbei Bucurescu se se emită cu 10 franci In locu de 18.1 bileturi. După planulu tragerii, pri­mele represintă dobânda de 5­ la sută, la uă dobândă atâta de mică este cursul­ de emisiune de 921 camü straordinarü.“ ADMINISTRAȚIUNEA IN PASAGIULU ROMANÜ, No.­ 1. - REDACȚIUNEA IN STRADA COLȚEA No. 42. Anunciurile lotariei se­ resfață pe zidurile Bucurescilor­, rejendă ast­­­felă de legi și de repetitele voturi ale camerelor­, și nici procurorele D-luz Ricciardi, secretară al­ liberului conciliu din Neapole. 24 Septembre, 1869. Domnule. Apelul­ liberei Italie, a Neapole­­lui, contra Romei, ne-a mișcată forte. Vom­ fi forte fericită a fi cu voi în adevăratulu conciliu, care va judeca pe cele mincinoșii. Gloriosul­ vostru orașiu care cu atâta cerbicie a respinsă inchisițiu­­nea, avea titlulu celü mai frumosu pentru a priimi Inaltulu juriu alü liberei cugetări. Suntu alu vostru încă din ju­nețea mea. Singurulu meu măies­tru a fostă marele Vico, emancipa­­torele istoriei, profundulu juriscon­sultă. Era celu d’ăntâiă una ini­țiată ca ideia acelui jude supremă, Justiția, de care depinde Dumne­zeu­ ca și omenii, de la care bise­ricile, ca și tronurile, acceptă și în­dură judecata. Culpabile ce vi s’aduce, conci­­liulü­celu mincinoșu de la Roma' este osândită din nainte prin basea dogmei séle, arbitrariumu, Anti-drep­­tulu. Este osândită prin istoria și ac­tele acestei biserici, prin stăruitorulu sĕu adulteriu cu tiranulă. Cine l’acusă?..............Seu, mai bine, cine nu-lă acusă? Marele amfiteatru alu Neapole­ui, ș’ală Vesuviului nu va fi încăpă­­tură pentru atâția acusatorî. Tóte națiunile voru pute veni pentru a denund­a acestă ligă, ce perpetuă servitudinea, pe preotulu tirană, sugrumându pe omu și dân­­duri tiranului rege. Nenumărată adunare, morții chiarü voru veni, toți invitațiî­ la ocnă pentru ucidere și fură, fugise după câțî­va ani și trecuse în Spania. Acolo, în­­tr’uă strimtóre pustie, intem­indü uni ofi­­cialu francesti, pe cornițele de Saint-Hélène, ílű ucisese­ întâmplarea facéudü ca elü se semene cu victima’î, îl veni în minte se se dea dreptu cornițele. Prin adjutorulu hhăr­­tieloru mortului, prin câte­va epistole adause la aceste hhărtiî, de conținutul ă cărora se petrunse, mulțămită mai cu semá udcî au­­dacie de necredutu și unui rară spiritu de intrigă, reeși ași juca rolulu. In 1815, și un anu cari urmară, împrejurări favorabile și regalismulu séu esaltatu­­lu rădicară la unu grada înaltă. Elü se ’mpodobia cu cute­­zare cu titlul­ său de comite, devenise­­ o­ Joann Huss a reapărută chiar d ín anulă acest­a, mai viu de­câtă ori condil, nemărginită între două lumi: Germană și Slavă, aclamată de una sută milione de omenii . Unu fotoliu, te rogu, în conciliul­ nostru pentru Joan Huss, unul­ pentru Luther, unu altulű pentru Galileii, unul­ pentru apărătorul­ lui Calaf. 1) A­lorii se fiă președinta și a dom­­niloru jurisconsulți, carii, în acesta lungă triumfă alți nedreptului ar­­bitrariu, au remasa nemișcați pe stânca eternă a dreptului. Căndă ne ascuptă atătea cestiuni, (grave și pălpitore) ar fi rușine a mai urma p’acei copii bătrâni în deși artele lorü berfeli. Lucrul­ este seriosit. Omenirea ve­nomeză; acusați, res­­punde-ți și nu rabotați! Lăsați în­colo immaculatele vostre ș’ală vos­tru Sacre- coeur și Sacre-Sang. Sângele, de care acuma este vor­ba, este sângele ce necontenită sau­ vărsată în torente: acea mare de sângiurî se rădică spre cem și ne­contenită strigă contra vostră! I. Michelet, nici Prefectură Poliției n’ascultă stri­garea ardeiului 350 din coduri penale, care dice: „Acei carii vor­ ține casă de jocuri de norogű, primindu obștesce pe jucători, sau după recomandațiune, precum­ și acei carii fără autorisațiunea legii vorü fi deschisă că lotărie publică, se voru pedepsi cu inchiso­­re pănă la 6 luni și cu amendă de la 100 p­înă la 4000 lei. „Către acesta se vomu lua pe sema sta­­bilimentelor­ publice de bine­facere toți ba­nii sau biletele de bancă sau alte valori, ori lucrurile carie vor­ fi espuse la jocuri sau la lotărie.“ Decă însă nimine n’aude striga­rea codului, a moralității ș’a înte­­reseloru publice, prefectului poliției are cea mai d’aprope îngrijire pen­tru d. C. A. Rosetti. Aginții poli­ției nu numai că veghieză locuința sea ca ochii din capu, deru nu la­să pe omu a face unu singura pasa, fără fi veghiatu și urmărită de că­tre întradinșii gardiană. Se ne per­mită éase d. capit­alü asecurării publice a’lu ajuta și noi în misiu­nea sea printr’unu slutu. Urmărirea nu se face bine, cănd fl­aginții ur­măritori sunt­ în uniformă. Se dea deja ordine se se lepede uniforma și se se schimbe pe totă diua ur­măritorii. Făraceste neapărate pre­­cauțiuni, este lesne de ’nțelesfi, mai cu semă pentru un barbatii inteli­­ginte ca aptualele capit alu secu­rității publice, că urmărirea nu póte ave nici unu efectu. îndată ce urmăritorulu este vedutu, urmă­­ritulu se feresce, lup­ăncă mare de câtă a voi, spre a amăgi, încurca pe urmăritori ș’alu face se pertră urma. Sperându că d. prefectu va profita de sfatulu ce-i dămu, în in­­teresulu publici, trecemu de la fap­tele cele mici din întru, la cele mari din afară. Atâta noi, câtă și mai totă Presa străină, are tarama că mișcarea din Francia, nu numai că curmă d’uă camu dată pofta de resbelű, ce a­­veau unele puteri, deja schimbă și ’ncercările de aliancie. Asta­felu re­­zurumu toți cumu se curmă d’uă dată lupta cea mare dintre Prusia și Austria, cumü âncă începu a se vorbi d’uă nouă sântă aliand­ă a pu­­teriloru nordului și cumu guver­nulu din Viena, prin elű însu­și séu prin sfaturile ce i-au datu bunii sei amici din Berlin, se pare c’am­ înțelege că nu mai merge cu dua­­lismul­. De mulții încă și ’n repe­­tite rânduri amu demonstrază că, pe câtu timpu guvernulu Austriei nu se va asecura în întru, prin egala îndreptățire a tutorii naționalități­­lor­, nimeni nu se póte alia cu Austria, căci nemulțămirea popó­­relorű este unii vulcana ce póte is­­bucni în ori­ce momentu. Ințele­­ge-va guvernulu din Viena acesta mare ș’arătă de invederatu adevérü ? Nu scimți, vedemű numai că, de câte­va zile spirite ce vino din Vie­na aretă ore care desceptare. In ori ce casă, noi suntemă detori se cu­­noscemü bine situațiunea Austriei și, din acesta punct de vedere, re­­comandamu unu articlu alű Fede­­rațiunii din Pesta, pe care­ la re­produceam mai la vale în între­­gulu seü. Albina din 14 Oct., dându sema despre soirile ce circulă în privința sântei aliand­e, dece intre altele: „Da, aliand­ă sântă, și Romănim cu rolu întrensa, alăturea cu Aus­tria, Rusia,Prusia și ... . Papa? Toți se temu că mâne, poi­măne, murindă marele Imperatore din Tui­­leriî, — morte naturale, de care ni­­mene nu scapă, morte politică, de care d’una timpu íncepe asemene nu pre­a scăpată despoțiî — ce o se s’alegă de ei, de ei cu poparele nemulțămite, cu bugetele împove­­rate, și ’n tóte maiestriele de pén’a­­cumă struncinați! ? „Deju lumea de astă­zi nu mai este cea de nainte d’uă sută, nici cea din cinci­zeci și de doue­ deci de ani. Nu mai merge cu min­ciuna! „Marturimit că noi, din parte-ne, nici n’am­ fi amintită seriosü ace­stă ciudată ideiă, decă mai dem­ă­ dî chiar. Esti~Lap, organul­ d-lui comite Andrisy, nu ne spunea la rândul- sea cuma că nu încape îndouială că Prusia, Rusia și Austria lucră la înființarea unei sânte ab­and­e.“ Și la rândul­ nostru ciicemn, asta se crede, acesta pate se fie lu­crarea unora cabinete; dérü se nu uite ele că multe și forte multe a ’nvățată acuma ș’acea mare națiune, ce se numesce Francesa, și că mai tóte popórele au invețată și densele acumü că’n aliand­ă stă puterea! Cu acestă ocasiune se facemu cu­noscută că Papa, capulu celu ma­re și puteri cu alu reacțiuniî, alü trunchiăriî ș’ală sclăviei popóreloru, vedêndu că ora de pe urmă s’a­­propiă, credu se recâștige vieța prin convocarea unui conciliu ecu­menică. Acesta convocare, după ce provocă mari protestări chiară în sînulu bisericeî, desceptă și popo­rele, și d. Ricciardi făcu unii a­­pelu „către toți liberalii din lume,“ prin care ’i convocă a se ’nfăcișia la 8 Dec. viitoru la unu sinodu în Neapole. Italia luă inițiativa d’a organisa mai bine. Scena teribilă e chirieî i se’nfă­­țișia. Ce deliri și férise óre atunci? De bună samă proba pe care ei o cautau se putea găsi în sertarii, dérü era ea de securit a­­colo ? Și, decă n’ar­ fi găsit-o, unde arü fi are ei amêndouí? Unde arü fi acea feri­cire, pe care ea ’și făcea­uă plăcere d’a o ’nvenina, și care cu tóte aceste îi era atâta de scumpă ? Spre sfîrșitulu anului 1820 se desnodă unu procesă straniu. Cogniard, unu vechiű ocnași fi, fu osândită la marte. Cu tóte că era ’ncepută de multă timpü, afacerea se străgănase. Trebuise se se confrunte acu­­saturu cu consorții de ocnă, anevoie de găsită, apoi apelulu și recursulü la grad­e luaseră timpu. De altmintrele istoria acestui omü este straordinariă. Trimisa de fórte ténerü unu conciliu ecumenică ale liberi­­loru cugetători, contra conciliului despotismului calugériloru de la Ro­ma. Marele istorică alű Franciei, d. Michelet, scrie unui ()iariu din Paris: „Neapole este orasiulu legistitorü; va fi una fapta însemnată a­ lu ve­de anatemisándu, articlu cu arti­clu ,­otărîrile teleogiloru din Ro­ma, și punêndu moderna morală contra moralei bisericei.“ Ca se ’nțelegemă însă însemnă­tatea acestui mare sinodu alű libe­­riloru cugetători, ce se pregătesce, și, pentru ca ori­cine se ved­ă cu ce pași răpedi și securi omenirea merge acumă pe calea libertății și a sântei ab­and­e a popórelor­, se lă­­sămă cuvânturu marelui istorică, se reproduce cu aci îndată cea­a ce dice d. Michelet omenirii, prin epistola­rea către d. Ricciardi. CALEA FERATĂ DE LA PITESCI LA CRAIOVA Priimimu mai multe scrisori, prin cari ni se cere a publica reclama­ții­­ni contra traseului drumului de seră de la Pitesci la Craiova, tra­­seu ce, ne spună reclamanții, ar fi se se lipseze într’una modă contra­riu convențiunii și vătămătorii in­tereselor­­ Statului și comerciului. Resumămă aci acele scrisori, și a­­tragemü atențiunea ministrului de lucrări publice asupra acestui puntu, de cea mai mare însemnătate. Convențiunea Strasberg dice că drumul­ feratű va merge de la Pi­teștii la Slatina și de acolo la Craio­va și Severinu. Ea nu determină, este adeverată, punturile interme­­diarie, prin cari are se trecă, dejit, punturile principale fiind­ însemna­te se înțelege de sine că drumul­ trebue să urmeze linia cea mai scur­tă între ele. Se scia reclamările la cari o dată locu ocolul ű de vre-o zece k­ilometre, pe câtă ne adu­­cemű aminte, făcută la Galați, o­­colă aprobată de guvernulü actua­le și care impune statului uă chel­­tuielă de mai multe milione în pla­tă de capitaluri și dobânzî, și co­mercialui unai adausa perpetuă la cheltuielele de transportă, care nu­mai pe timpul­ duratei concesiunii 1) Voltaire. FOITIA ROMÂNULUI MARCHISA DE CIREIX­­­ V. (Urmare) Mai mulți ani se urmară asta­fele. Nici vă dată nu mai fusese vorba intre marchisa și Adrian despre fatalulü secreta. Marchisa se mai gândia d­e la dénsula? Câte vădată, cândă­uă convingere asolută, întreținută țiece ani, prin ură și desperare, nu este ni­­ veché „Rom­ânulu“ de la 26, 27, 28, 29 și 30 Septembre 1, 4, 6 și 7 Octombre, micită prin fapte, ce nu se potü repeta, nu póte nimeni se treca la convingerea contra­rie fără reserve crude și involuntarie. Con­tra aventurilor animei nóstre, care ne târăscu, contra elocințeî simțimentelorfi nóstre, care ne ademenesce, contra generosității caracterului care ne revoltă, suntu momente funeste în care obiceiulu trecutului ne reapucă cu gloara’i rece. Din cându în cându marchisa se’ndouia. In deșertu voia se fugă de banuiéla, o ur­­măria și n o mai lăsa. Este adeveratü c’atuncî, cându generaliulu era lângă dânsa, ea res­pira. Acésta fisionomie atâtu de deschisă ș’a­­tâtu de francă, acești ochi lucitori, acésta voce secură, nu putea se mință; elu nu era culpabile dérit, generaliulu­uă dată plecata, índouiala revenia. Obosită da fugi de bă­­nuiala, se’ncerca s’o întâmpine și nu reeșin geluî, fu recunoscută de douî dintre con­sorții lui d’uă dinioră. Nevoindu séa nepu­­tându se satisfacă cerințeloru­esagerate ale acestora două ómeni, puțină timpu după a­­cesta fu denunțată de dânșii. Sorta lui se sfărîmă de acesta mică stâncă. Cu tóte că a­­cesta aventură făcuse mare scompta în tóta Francia, nu se vorbise de câtü fórte pu­țină la castelul­ de Ch­eix despre densa. Nu pentru că doctorele sau abatele nu vor­biseră, însă, déca generaliulu era sau nu de față, marchiza se silise toto­de­una se schimbe convorbirea. Acesta era lesne de înțelese. Ori­care ar­ fi fost­ depărtarea de la cornițele de Berthelot la cornițele de Saint- Hélène, afară de ucidere, în destinatele cotenințe-generalie. Din nefericire pentru dâna acestora două ómeni erau analogie isbitore sulu, întruă revistă ce trecea dinaintea re- și înfricoșitore. In­­ ziua în care foile de *

Next