Romanulu, noiembrie 1869 (Anul 13)
1869-11-21
ANULU ALU TREISPREZECELEA ADMINISTRAȚIUNEA IN PASAGIULU ROMANO, No. 1. — REDACȚIUNEA IN STRADA COLȚEA No. 42. VOIESCE ȘI VEI PUTEA, Lei n. Le n Poarta ... p. capitală 48 p. distr. 58 Pe șase luni « « 24 « 29 pencr.o« « « 12 « 15 pe ua lűna « « 5 « o una eseraplarü 24 bam. Pentru Paris, pe trimestru fr. 20. Pentru Austria « fior. 1 val. aust Din causa serbătorii de astăziT, ^iarulu nu va apare Sâmbătă. Recomandămă, mai cu semă tutorii juniloru, foița a cărei publicare amu începutu-o ieri și o terminama adi. SERVICIUL TELEGRAFIC AKU ROHAMI'IilK' PARIS, 1 Decembre. D. Schneider s’a ales președinte ai Camerei, d-niî Tabonet, Chevandier de Valdrome, Jerome David și Dumbal s’au alesă vicepreședinți. CONSTANTINOPOLE, 30 Noembre. Server Efendi (prefectură Stambulului) a plecată la Alessandria pentru a duce Kedivului firmanulă Sultanului. BERLIN, 1 Decembre. D. de Bismark va reveni la Berlin pe la Neu. VINERI, 2 T*mIEMBRE 1869 LUMINÉ2A ÍE ȘI VEI FI. Pentru abonamente, anunciurî și reclama a se adresa în Bucuresci, la administrațiunea jiariului. In districte la corespondinții roiariului prin poștă. La Paris la D. Darras-Haui grain rue de l’ancienne comedie No. 5. ANTM9irEN,E Linia de 30 litere................ 40 bani Inserțiun își reclame, linia.. 2 lei nou! (Serviciulu privații alu Monitorului). PARIS, 30 Noembre. — In corpulu legislativă, Jules Favre a depusă, In numele stângei, interpelația contra prorogatei prelungite, asupra amestecului prefecților. Ia alegeri, turburările de la Iunia din Paris, înăbușirea sângeroisă a turburărilor din departamentală Loire și Avyronului. In fine ună proiectă de lege, are să declare că atribuția de putere constituantă aparține Corpului legislativă. Ministrul de interne a cerută ca acestă din urmă proposiție neconstituțională să fie înlăturată, ca ce știe prealabilă. Ollivier cere menținerea vechiului regulamentă pene la constituirea definitivă a Camerei. După mai multe discursuri, Camera s’a amânată până la numirea biuroului. Raspail, in mijlocul sgomotului, a depașit proposiția de punere în acusație a ministerului. PARIS, 30 Noembre. — barulu La Patrie desminte sgomotulă că Porta va desmite uă escadră la Alesandria. Nu va trimite de cătu uă declarație la care viceregele trebuie să respundă în termene de 100 zile. Ieri a fostă conferința celor 80 deputaț sub preșidenția lui Ollivier. Ollivier a țjist că trebuie a merge sinceră pe calea de reconciliare. După deschiderea Camerei, făcându-se o celulă nominală ală deputațiloră d’a depun jurămentulă, cândă s’a aurjitu numele lu Rochefort, iată sala a strigată : „Traiesc imperatorul ă tu. Rochefort lipsia. LONDRA, 30 Noembre. — Qiabiulü Times nu crede în ultima tură Porțel și In iscarea resbelului între Sultană și Viceregele Amu spusă, și forte lămuritu, că pentru mortea lui Ion Fălcoianu acusămă pe guvernă numai pentru că la trămisii la Dobrowetzu. Amu spusu că l’acusămu de mortea lui Fălcoianu, fiindăcă, în contra legii, în contra dovediloră înfățișate, este bolnavă și are trebuință de căutare, guvernală, cu tóte protestările a șese procurori, răpesce în întunereculű nopții pe prisoniară din închisorea de la Văcărescu, și să afundă în scorbura umedusă de la Dobrovetza. Amu spusu cu imputama mortea lui Ion Fălcoianu ministrului din întru, căci în timpă d’atătea luni boia lui crescea și lă ținea, mai fără ajutoră medicale, și pe căndă lua băi de sulfă și de sodă, în umedela unei scorbure, unde ierna începuse de la Augustă. N’amă vorbită și nu vorbi mănâncă despre alte suferințe, ce i s’aă înfrigiată, căci fraremă de vecii; deja nimene nu va pute uita că, cu patru cicle naintea morții sale, Fălcoianu, spovedindu-se printr’uă epistolă adisă: „N’ar fi nimică, decă suferințele , „n’ar fi de cătă cea-a ce lumea vede în aparință. Suntă multe altele,„pe cari ve fericescu că nu le „sciți.“ Purtarea guvernului, de la mortea lui Bălcoianu și pe ne astă-dî, agravază lucrurile, și denundămă faptulă, îlă înregistrămă și protestămă, și acesta chiară în interesulu guvernului! Ion Bălcoianu își dă sufletulă în scorbura de la Dobrovitza, în noptea de 8 spre 9 Noembre, în care se sfărșia serbarea ArhangelilorC Mihailă și Gavriilă și incepea acea E a martirului Porfirie. La 13 Noembre, căndă se șerbi săntură Ion, Gură de aură, se sfărșiașce autopsia corpului lui Ion Fălcoianu, și fratele seă se corpură și la 16, îl depune în mormântu. La 13 Noembre cinci medici scriă și supscrnă, faciă cu procurorele, următorea dechiarare, ce aces din urmă o dă în copie fratelui lui Ion Fălcoianu: * Iatată, în câtă urma c’uă băgare de semn plină de temeri tóte mișcările penele sale. Deși Dumntru lucra tarte ’ncetă, totușî l într’uă oră acoperiseră scena cu colorile Jcele mai frumóse, și triturile cele mai dedicate. Incăntată de lucrarea ma, strigă: — Mamă, uite, în curênda voiă și vindeată, căci am isbutită peste ce m’asceptamă. Retrena nu cunoscea nimică despre artea asupra câreia Duintiu o consulta, déjà fu sedusă de lucirea coloritoră și remase în remenită și mută de admirare în facia scóîtî colorate. — Quintin, strigă ea d’uă dată, dâc’așî luce-o s’o arelu îndată la monastire? — Ascepta mamă, se mai facă căte-va. Dă-mi-o p’asta s’o amă naintea mea. — O se le faci tóté la felă ? — Nu, mamă, dére acésta are multe greșele, și voie se me uită la ele spre a nu le mai face. Bătrâna era asta de veselă, atâtă de transportată, ca și cumă uă fericire nedescaiptibile duse peste densa; ceea ce o încănta nu era că fiulă ei so ia se coloreze atâtă de bine, căci d’acesta ea nu se putea indoui, déra era fericită de mulțămirea fiului ei, care, susținută prin pasiunea lucrului, părea „Pe d’altă parte, considerăndă că „sesiunile stomacului, difluința său„gelu”, s. c. 1., nu ne permitu a esclude posibilitatea unei intoxicașiuni, printr’uă substanță vegetală corosivă, suptă-semnația nu „potă emite uă opiniune definitivă, „penă nu se va face analiza chimică.“ Declararea mediciloră este clară. Se póte, dică ei, se fiă și otrăvire, și nu potă dice că nu este, penă nu se va face analiza chimică. Ce face deja guvernulă de la 3, pena astă-dî, la 20 Noembre? Pentru ce miniștrii, parchetulă, staă d’atătea t’ile suptă că poveră arătă de gravă și n’aă cerută se se ’ncepă îndată analisa chimică? Ore miniștrii și parchetulă nu seă și, decă nu sei0, n’aă medici pentru a le spune că sunt otrăvi volatile, carii mai tărâi să dispară și nu mai potă fi prinse prin analisă? Căci deja analisa nu s’a făcută pen’acumă? Căci guvernul ă stă suptă sclobitorea bănuielă, emisă de medici ? Căci voiesce, prin acesta ne ’nțelesă înărdiare, a lăsa se s’adauge și cea altă gravă bănuielă: că se lasă a trece timpulă, pentru ca otrăvile veatile se potă dispăre? Încă vădată, nu suntemă din scala d-lui Cogălniceni, pentru a acusa pe omeni de crimele cele mai atroce. Dumnelui ne a acusată camă voită a lă ucide prin Popovici, care a fost prinsă asupra faptului pe căndă dormia. Nu să vomă imita d’a-lă acusa, nici chiar căndă Fălcoianu a murită în scorbura în care l’a fostă închisă dumnelui, în contra legii, și care a murită fără fi anunciată administrații mea familiei lui Fălcoianu că este bolnavă și fără fi căutată de medici. Decă însă nu acusămă, avemă dreptul ă a cere ca opiniunea a cinci medici se fiă respectată și pusă îndată în lucrare, după cerințele legii. Amă clisă, și repetimă, că suntă otrăvi volatile, carii dispară. In interesulă societății și mai cu sumă în interesul miniștrilor, ceremă se nu se lase docă celei mai mici bănu rele. Se se facă îndată analiza chimică, căci, la din contra, fiăcare di de ’ntărcuiare dă dreptă familiei și societății se protesteze, și, ce este și mai gravă, dă dreptă a se rădica bănuielile ș’acusările cele mai grave, s’acosta în prejudiială guvernului ș’ală societății. Neamă împlinită datoria d’a descopti pe miniștrii și ’n acestă punt gravă. Se se constate ș’acesta, ș’apoi se remăie respunderea asupra celoră carii, nevoindu lumina spre a se vede a foră inocință, s’afundă în întunerică și se dau astă-feră ei înșiî de culpabili. Guvernul din Bucuresci a lăsată pe prefectură de Argeșiă ca, împreună cu suptă prefecții și cu gendarmii sei, se intre în comunee Cuca-Măcăii, se bată femeile, cojii și bătrânii, se-i lovască cu șaua, pene ce unii renaseră schilodi și mă pruncă fu ucisă, i-a lăsată apoi se spargă ușile, lădile, pătuele și pimnițele și se prade totă averea sătenilor a acestoră două comune. Guvernulă, îndată ce na dată judecății pe culpabilii cei mari, și-a însușită faptulă,crima, guvernală, însușindu-și aceste crime, a dechlarată că moșnenii din clisele comune sunt rebeli, că ei s’aă împotrivită legalei esecutări a unei sentințe judecătoresc!. Conformă principiului adoptată de guvernă, că toți câți reclamă contra jafuriloră sunt rebeli, Monitoukii, dhiakulă seă oficiale, spuse că baronul Apoi avea dreptă se despuie pe Toialonî, fiindăcă ei s’aă împotrivită la esecutarea unei sentințe. Este constatată că chiară (fiarele maghiare, în facia suferințelor ă Tofalenilor), n’aă cutesată a-l acasa de rebeli, cumă putea case guvernulă din Bucurescî, care a fostă în privința Măcăianiloră multă mai crudă și multă mai vândată, de câtă Apoi în privința Tofaleniloră, se nn scuse pe Maghiară și se n’arunce vina asupra Tofalenilor? Diabulă Federațiunea de la 1 » 14 Noembre publică un articlu în acesta privință, luptă titlulă: „Mâna lui Andrassy în Bucurescî.“ Reproduce mă mai la vale acestă durerosă articlu pentru Români, căci ne silesce pe toți a roși de crimele ce comite guvernul din Bucuresci. Acestă articlu are însă avantagială d’a ne face se mai găsimă încă uă caută, care a făcută pe miniștrii d’a opri darea în judecată a prefectului și a luptă-prefecțiloră, cari aă făcută crimele de la Cuca-Măcăii. Da, amă disă că nu potă cutesa miniștrii a-î da în judecată, căci aceștia posedă secrete cari, revelate, conducă și pe miniștrii la Dobrovetză. Cea-a ce amă disă este unu adeverit. Nu ne-a venită case în minte, până ce nu ne desceptă Federațiunea, c’aci era și mâna lui Andrassy. Acumă secretulă e dată pe faclă. Da, Andrassy nu putea scăpa pe Ungaria d’a nu nu roși în facia lumei întregi de crimele lui Apor ală iei, dacă guvernul din România nu permitea a se face, în comunele Cuca și Măcău, crime mai mari decâtă cele severșite în Tofalaă, și carii spală pe Maghiari, presintându-ne pe noi cu crucimî și jafuri pe cari înși. Maghiarii nu le-au comisă contra Românilor. Aci derumai cu semn se vede mâna guvernului maghiară, și acesta face ca guvernul din Bucuresci se fiă îndouită criminale. Se spune că prefectură de Vlașca a fost destituită, din causa imposibilul ilegale, ce s’a pusă pe comune. Noi protestamă contra acestei destituiri. Protestămă, căci, cumă amă <jisă, este peste putință ca prefectură se fi pusă acestă imposită iară scirea și ordinulă ministrului seă. D. N. Cantacuzino, maî repezimă, este destulă de inteliginte și destulă de ’nvețată, ca se fi cunoscută ilegalitatea unui asemene imposită și pedepsa ce legile prescriă celoră carii le calcă astă-felă. Este asemene peste putință ca d. N. Cantacuzino se fi voită a întrăina pe săteni de Domnulă foră prin asemene acte. Faptele guvernului actuale, pentru a ajunge la acestă scopă, suntă multe, și tóte aă fostă la rêndulü loră înregistrare în Romănulu și ’n presa independinte. Este asemene sciută că nu pen Bucurescu, 20 Brumară. 2 Indrea FOITA ROMANULUI QUINTIU METSUS DE HENRI CONSCIENCE. (A vede no. de ieri). După ce plecă mamă-sea cu călugărița, luă scónele una după alta și cugetă la colorile cu care va trebui se ilumineze osebitele părți: aci albastru, calea galbenă, dincoce roșiă sau verde. Acesta meditare îlă aprinse astăferă, în câtă slăbițisei obrazi trădară restul unui sânge generosă, își preumblă degetulă pe figuri, ca și cum ar fi avută deja penelulă în mănă. Imaginile ce avea suptă ochi, erau tarte ordinarie și Quintin rețiu tóte defectele, căci în anii săi de ucenicie se deprinsese cu desemnață ; lucrările de artă, ce făcuse în seră, mărtureau despre sperința și gustulu seă. Cândă s’a ’ntorsă mamă-sea cu colorile, se repuse in patn, așie^ă nainte’suă scândură pătrată și ’ncepu a depinge. Betrâna veduvă era atâtă de curiosă d’a vedea resultatulă lucrului acestui fiu, atâtă de devodera mai bine, și care, după ce a sfirșitu a treia imagine, ’ncepu a îngrâna primele versuri ale uneia din favoritele sale cântări. Din cându în cânda ea întrerupea pe pictorii, spre a-lu ’mbrățișia, și elü îî rjrica rijendű: — Déru lasă-me, mamă, se lucrezu ! Cându se sfirși a patra imagină, buna femeiă insistă atâta lângă fiulu ei d’a i le da se le ducă îndată la sora Ursula, In câtu ela consimți, și mama Metsys alergă, pe câtu o ținu puterile, la monastire, ce nu era mai departe de câtu la câteva bătături de arbaletă. Ea bătu la pofta cu grabă și asceptă cu inima bătându se i se deschidă. Uă soră fórte în vârstă se ivi, deschise și ’ntrebă: — Ce poftesc, femeiă bună? — Pe sora Ursula. — A eșitO, vino mâne. La aceste cuvinte puse măna pe portiță și făcu bătrâne, unii semnu ce insemna, retrage-te ca se mehi dia portița. Mama Metsys suferi tare că sora Ursula nu era aci, și, reținută d’unu simțimentu maî tare de câtu voința eî, nu se putu mișca. Maî ai ceva do cjisu ? întrebă portăresa. — Da, sora mea, respinse bătrâna, scoțenda imaginele din capu și onuhi eî, ai bunătatea a da aceste icóne soreî Ursula, ș’aî spune că Quintiu Metsys feraiulü le a făcută. — Ai Dumnezeule! ce grozave imagine strigă portiresa. Iți face rea se te uiți; la ele; pentru lumea totă n’ași voi seama ceva în cartea mea de rugăciuni! Déru le voia arela sorei Ursule. — Nu suntu bune, sora mea? întrebă mama în neodină. — C! ce groza! respinse sora. Și cu acesta bătrâna trebui se seotărască se plece Cu anima sdrobită și cu sufletul plinit de intristare, mama reveni lengă fiulu ei Se-î spue óre resultatulü și se-lü arunce în desperare? Deru putea-va se-și reție lacrimile și se stepănescă durerea ei în câtă elű se nu nțelegă? Și cu tóte aceste ea fără dreptă se ’ntrista de cuvintele portăresei, căci ele aveau una înțelesă cu totul asturi de cela ce se da mama Metsys. Ca se nțelegeau amăgirea ei, cată se spunemu că imaginile pinse de Quintin represintau leproși și ciumaț junele ferarhi le colorase cu atâta naturală și pare că și prin escesa de simțimentă exagerase natura, sora dorii, veende acele scene spaimântätore, și, speriată de adevĕra, strigă: ce groza! Mama, necunoscânda causa strigării, crezu că călugărița găsia că pictura este rea. Abia era pe pragulű ușei și fiulü seü íí Zise: — Ei bine, mamă, ce se spune ? Biata femeiă căzu în lacrămî în bradele fiului eî, și escesulu durerii o puse în neputință d’a rosti una singură cuvântă. Ea plângea și măngâia cu pasiune pe Quintiu, care ș’ascunsese capulu în sînulu maiceî séle. Cu cătu durerile acestoră nenorociți cresceaă, cu atătu se mărea ș’a loră iubire, ’și déca suspinele loră muar fi trădată suferința lor, lesne ar fi crezutu cineva că erau transportați de buc.’ună, căci își dau unula altuia dovezile cele mai vin ale unei ardinte iubiri. Durerea intimă ce’î mistuia îî împingea a se mângâia unula p’alulu, căci amândoui înțelegeau întinderea miserici loră. In sfârșită Quintiu Zise : — Mamă, scumpă mamă, ce se facema ? Totulu ne mcelă, totulü ne respinge, Dumnezeule ! — Copilulu meu, strigă mama desperată,