Romanulu, noiembrie 1869 (Anul 13)

1869-11-21

ANULU ALU TREI­SPRE­ZECELEA ADMINISTRAȚIUNEA IN PASAGIULU ROMANO, No. 1. — REDACȚIUNEA IN STRADA COLȚEA No. 42. VOIESCE ȘI VEI PUTEA, Lei n. Le n Po­arta ... p. capitală 48 p. distr. 58 Pe șase luni « « 24 « 29 pencr.o« « « 12 « 15 pe ua lűna « « 5 « o una eseraplarü 24 bam. Pentru Paris, pe trimestru fr. 20. Pentru Austria « fior. 1 val. aust Din causa serbătorii de astă­ziT, ^iarulu nu va apare Sâmbătă. Recomandămă, mai cu semă tu­torii juniloru, foița a cărei publicare amu începutu-o ieri și o terminama adi. SERVICIUL­ TELEGRAFIC AK­U ROHAMI'IilK' PARIS, 1 Decembre. D. Schneider s’a a­­les­ președinte ai­ Camerei, d-niî Tab­onet, Chevandier de Valdrome, Jerome David și Dumb­al s’au alesă vice­președinți. CONSTANTINOPOLE, 30 Noembre. Server Efendi (prefectură Stambulului) a plecată la Alessandria pentru a duce Kedivului firma­­nulă Sultanului. BERLIN, 1 Decembre. D. de Bismark va reveni la Berlin pe la Neu­. VINERI, 2 T*mIEMBRE 1869 LUMINÉ2A­ ÍE ȘI VEI FI. Pentru abonamente, anunciurî și reclama a se adresa în Bucuresci, la administra­­țiunea­­ ji­ariului. In districte la corespondinții roiariului prin poștă. La Paris la D. Darras-Hau­i grain rue de l’ancienne comedie No. 5. ANTM­9i­rEN­,E Linia de 30 litere................ 40 bani Inserțiun își reclame, linia.. 2 lei nou! (Serviciulu privații alu Monitorului). PARIS, 30 Noembre. — In corpulu le­gislativă, Jules Favre a depusă, In numele stângei, interpelația contra prorogatei pre­lungite, asupra amestecului prefecților. Ia alegeri, turburările de la Iunia din Paris, înăbușirea sângeroisă a turburărilor­ din de­partamentală Loire­ și Avyronului. In fine ună proiectă de lege, are să declare că a­­tribuția de putere constituantă aparține Cor­pului legislativă. Ministrul­ de interne a ce­rută ca acestă din urmă proposiție necon­stituțională să fie înlăturată, ca ce știe prea­labilă. Ollivier cere menținerea vechiului re­­gulamentă pene la constituirea definitivă a Camerei. După mai multe discursuri, Came­ra s’a amânată până la numirea biuroului. Raspail, in mijlocul­ sgomotului, a depașit proposiția de punere în acusație a ministe­rului. PARIS, 30 Noembre. — b­arulu La Pa­­trie desminte sgomotulă că Porta va des­­mite uă escadră la Alesandria. Nu va tri­­mite de cătu uă declarație la care vice­re­­gele trebuie să respund­ă în termene de 10­0 zile. Ieri a fostă conferința celor­ 80 deputaț sub­ preșidenția lui Ollivier. Ollivier a țjist că trebuie a merge sinceră pe calea de re­conciliare. După deschiderea Camerei, făcându-se o celulă nominală ală deputațiloră d’a depun jurămentulă, cândă s’a aurjitu numele lu Rochefort, iată sala a strigată : „Traiesc imperatorul ă tu. Rochefort lipsia. LONDRA, 30 Noembre. — Qiabiulü Ti­mes nu crede în ultima tură Porțel și In is­carea resbelului între Sultană și Vice­regele Amu spusă, și forte lămuritu, că pentru mortea lui Ion Fălcoianu a­­cusămă pe guvernă numai pentru că la trămisii la Dobrowetzu. Amu spusu că l’acusămu de mortea lui Fălcoianu, fiindă­că, în contra legii, în contra dovediloră înfățișate, este bolnavă și are trebuință de căutare, guvernală, cu tóte protestările a șese procurori, răpesce în întunere­­culű nopții pe prisoniară din în­­chisorea de la Văcărescu, și­ să a­­fundă în scorbura umedusă de la Dobrovetza. Amu spusu cu imputama mor­tea lui Ion Fălcoianu ministrului din întru, căci în timpă d’atătea luni boia lui crescea și­ lă ținea, mai fă­ră ajutoră medicale, și pe căndă lua băi de sulfă și de sodă, în u­­med­ela unei scorbure, unde ierna în­cepuse de la Augustă. N’amă vorbită și nu vorbi mă­nâncă despre alte suferințe, ce i s’aă înfrigiată, căci fraremă de vecii; deja nimene nu va pute uita că, cu patru cicle naintea morții sale, Făl­coianu, spovedindu-se printr’uă e­­pistolă a­disă: „N’ar fi nimică, decă suferințele , „n’ar fi de cătă cea-a ce lumea ve­­­de în aparință. Suntă multe altele,­­„pe cari ve fericescu că nu le „sciți.“ Purtarea guvernului, de la mor­tea lui Bălcoianu și pe ne astă-dî, agravază lucrurile, și denund­ămă faptulă, îlă înregistrămă și protes­­tămă, și acesta chiară în interesulu guvernului! Ion Bălcoianu își dă sufletulă în scorbura de la Dobrovitza, în nop­­tea de 8 spre 9 Noembre, în care se sfărșia serbarea ArhangelilorC Mih­ailă și Gavriilă și incepea acea­ E a martirului Porfirie. La 13 Noembre, căndă se șerbi săntură Ion, Gură de aură, se sfăr­­șiașce autopsia corpului lui Ion Făl­coianu, și fratele seă se corpură și la 16, îl­ depune în mormântu. La 13 Noembre cinci medic­i scriă și supscrnă, faciă cu procuro­­­rele, următorea dechiarare, ce aces­­ din urmă o dă în copie fratelui lu­i Ion Fălcoianu: * I­atată, în câtă urma c’uă băgare de semn plină de temeri tóte mișcările penele­ sale. De­și Dumntru lucra tarte ’ncetă, totu­șî l într’uă oră acoperise­ră scena cu colorile Jcele mai frumóse, și triturile cele mai ded­­­icate. Incăntată de lucrarea m­a, strigă: — Mamă, uite, în curênda voiă și vinde­­­ată, căci am isbutită peste ce m’asceptamă. Retrena nu cunoscea nimică despre artea asupra cârei­a Duintiu o consulta, déjà fu sedusă de lucirea coloritoră și remase în­­­ rem­enită și mută de admirare în facia scó­­îtî colorate. — Quintin, strigă ea d’uă dată, dâc’așî luce-o s’o arelu îndată la monastire? — Ascepta mamă, se mai facă căte-va. Dă-mi-o p’asta s’o amă naintea mea. — O se le faci tóté la felă ? — Nu, mamă, dére acésta are multe gre­­șele, și voie se me uită la ele spre a nu le mai face. Bătrâna era asta de veselă, atâtă de tran­sportată, ca și cumă uă fericire nedescaipti­­bile duse peste densa; cee­a ce o încănta nu era că fiulă ei so ia se coloreze atâtă de bine, căci d’acesta ea nu se putea indoui, déra era fericită de mulțămirea fiului ei, care, susținută prin pasiunea lucrului, părea „Pe d’altă parte, considerăndă că „sesiunile stomacului, difluința său­­„gelu”, s. c. 1., nu ne permi­tu a es­­­clude posibilitatea unei intoxica­și­uni, printr’uă substanță vege­tală corosivă, suptă-semn­ația nu „potă emite uă opiniune definitivă, „penă nu se va face analiza chi­mică.“ Dec­lararea mediciloră este cla­ră. Se póte, dică ei, se fiă și otră­vire, și nu potă dice că nu este, pen­ă nu se va face analiza chimi­că. Ce face deja guvernulă de la 3, pena astă-dî, la 20 Noembre? Pentru ce miniștrii, parchetulă, staă d’atătea t’ile suptă că poveră arătă de gravă și n’aă cerută se se ’ncepă îndată analisa chimică? Ore miniștrii și parchetulă nu se­ă și, decă nu sei0, n’aă medici pentru a le spune că sunt otrăvi volatile, carii mai tărâi să dispară și nu mai potă fi prinse prin analisă? Căci deja a­­nalisa nu s’a făcută pen’acumă? Căci guvernul ă stă suptă sclobito­­rea bănuielă, emisă de medici ? Căci voiesce, prin acesta ne ’nțelesă în­­­ărdiare, a lăsa se s’adauge și cea altă gravă bănuielă: că se lasă a trece timpulă, pentru ca otrăvile ve­­atile se potă dispăre? Încă vădată, nu suntemă din scala d-lui Cogălniceni, pentru a a­cusa pe omeni de crimele cele mai atroce. Dumnelui ne a acusată camă voită a­ lă ucide prin Popovici, ca­re a fost­ prinsă asupra faptului pe căndă dormia. Nu­ să vomă imi­ta d’a-lă acusa, nici chiar­ căndă Fălcoianu a murită în scorbura în care l’a fostă închisă dumnelui, în contra legii, și care a murită fără fi anunciată administrații mea fami­liei lui Fălcoianu că este bolnavă și fără fi căutată de medici. Decă însă nu acusămă, avemă dreptul ă a cere ca opiniunea a cinci medici se fiă respectată și pusă îndată în lucrare, după cerințele legii. Amă clisă, și repetimă, că suntă otrăvi volatile, carii dispară. In in­teresulă societății și mai cu sumă în interesul­ miniștrilor, ceremă se nu se lase docă celei mai mici bănu­ rele. Se se facă îndată analiza chi­mică, căci, la din contra, fiă­care di de ’ntărcuiare dă dreptă familiei și societății se protesteze, și, ce este și mai gravă, dă dreptă a se ră­dica bănuielile ș’acusările cele mai grave, s’acosta în prejudi­ială gu­vernului ș’ală societății. Ne­amă împlinită datoria d’a des­­copt­i pe miniștrii și ’n acestă punt gravă. Se se constate ș’acesta, ș’a­­poi se remăie respunderea asupra celoră carii, ne­voindu lumina spre a se vede a foră inocință, s’afun­­dă în întunerică și se dau astă-feră ei înșiî de culpabili. Guvernul­ din Bucuresci a lă­sată pe prefectură de Argeșiă ca, împreună cu suptă­ prefecții și cu gendarmii sei, se intre în comune­­e Cuca-Măcăii, se bată femeile, co­jii și bătrânii, se-i lovască cu șa­ua, pene ce unii renaseră schilodi și m­ă pruncă fu ucisă, i-a lăsată apoi se spargă ușile, lădile, pătu­­ele și pimnițele și se prade totă a­­verea sătenilor a acestoră două co­mune. Guvernulă, îndată ce na dată judecății pe culpabilii cei mari, și-a însușită faptulă,crima, guvernală, însușindu-și aceste crime, a dechla­­rată că moșnenii din clisele comu­ne sunt­ rebeli, că ei s’aă împo­trivită legalei esecutări a unei sen­tințe judecătoresc!. Conformă principiului adoptată de guvernă, că toți câți reclamă con­tra jafuriloră sunt­ rebeli, Monito­­ukii, dhiak­ulă seă oficiale, spuse că baronul­ Apoi avea dreptă se des­­puie pe Toialonî, fiindă­că ei s’aă împotrivită la esecutarea unei sen­tințe. Este constatată că chiară (fi­arele maghiare, în facia suferințe­lor ă Tofalenilor), n’aă cutesată a-l acasa de rebeli, cumă putea case guvernulă din Bucurescî, care a fostă în privința Măcăianiloră multă mai crudă și multă mai vândată, de câtă Apoi în privința Tofaleni­loră, se nn scuse pe Maghiară și se n’arunce vina asupra Tofaleni­lor­? Diab­ulă Federațiunea de la 1 » 14 Noembre publică un­ articlu în acesta privință, luptă titlulă: „Mâna lui Andrassy în Bucurescî.“ Re­­produce mă mai la vale acestă du­­rerosă articlu pentru Români, căci ne silesce pe toți a roși de crime­le ce comite guvernul­ din Bucu­resci. Acestă articlu are însă a­­vantagială d’a ne face se mai gă­­simă încă uă caută, care a făcută pe miniștrii d’a opri darea în ju­decată a prefectului și a luptă-pre­­fecțiloră, cari aă făcută crimele de la Cuca-Măcăii. Da, amă disă că nu potă cutesa miniștrii a-î da în judecată, căci aceștia posedă secre­te cari, revelate, conducă și pe mi­niștrii la Dobrovetză. Cea-a ce amă disă este unu adeverit. Nu ne-a venită case în minte, până ce nu ne desceptă Federațiunea, c’aci era și mâna lui Andrassy. Acumă se­­cretulă e dată pe faclă. Da, An­drassy nu putea scăpa pe Ungaria d’a nu nu roși în facia lumei în­tregi de crimele lui Apor ală iei, dacă guvernul­ din România nu permitea a se face, în comunele Cuca și Măcău­, crime mai mari de­câtă cele severșite în Tofalaă, și carii spală pe Maghiari, presintân­­du-ne pe noi cu crucimî și jafuri pe cari înși. Maghiarii nu le-au comisă contra Românilor­. Aci deru­m­ai cu semn se vede mâna guver­nului maghiară, și acesta face ca guvernul­ din Bucuresci se fiă în­­douită criminale. Se spune că prefectură de Vlaș­­ca a fost­ destituită, din causa im­posibilul ilegale, ce s’a pusă pe co­mune. Noi protestamă contra a­­cestei destituiri. Protestămă, căci, cumă amă <jisă, este peste putință ca prefectură se fi pusă acestă im­­posită iară scirea și ordinulă mi­nistrului seă. D. N. Cantacuzino, maî repezimă, este destulă de inteliginte și destulă de ’nvețată, ca se fi cunoscută ile­galitatea unui asemene imposită și pedepsa ce legile prescriă celoră ca­rii le calcă astă-felă. Este asemene peste putință ca d. N. Cantacuzino se fi voită a în­­trăina pe săteni de Domnulă foră prin asemene acte. Faptele guver­nului actuale, pentru a ajunge la acestă scopă, suntă multe, și tóte aă fostă la rêndulü loră înregistra­r­­e în Romănulu și ’n presa inde­­pendinte. Este asemene sciută că nu pen­ Bucurescu, 20 Brumară. 2 Indrea FOITA ROMANULUI QUINTIU METSUS DE HENRI CONSCIENCE. (A vede no. de ieri). După ce plecă mamă-sea cu călugărița, luă scónele una după alta și cugetă la co­lorile cu care va trebui se ilumineze osebi­tele părți: aci albastru, calea galbenă, din­­coce roșiă sau verde. Acesta meditare îlă aprinse astă­feră, în câtă slăbiți­­sei obrazi trădară restul­ unui sânge generosă, își preumblă degetulă pe figuri, ca și cum­ ar­­ fi avută deja penelulă în mănă. Imaginile ce avea suptă ochi, erau tarte ordinarie și Quintin rețiu tóte defectele, căci în anii săi de ucenicie se deprinsese cu desemnață ; lu­crările de artă, ce făcuse în seră, mărtureau despre speri­nța și gustulu seă. Cândă s’a ’ntorsă mamă-sea cu colorile, se repuse in patn, așie^ă nainte’s­uă scân­dură pătrată și ’ncepu a depinge. Betrâna veduvă era atâtă de curiosă d’a vedea re­­sultatulă lucrului acestui fiu, atâtă de devo­dera mai bine, și care, după ce a sfirșitu a treia imagine, ’ncepu a îngrâna primele versuri ale unei­a din favoritele sale cântări. Din cându în cânda ea întrerupea pe pic­torii, spre a-lu ’mbrățișia, și elü îî rjrica rijendű: — Déru lasă-me, mamă, se lucrezu ! Cându se sfirși a patra imagină, buna femeiă insistă atâta lângă fiulu ei d’a i le da se le ducă îndată la sora Ursula, In câtu ela con­simți, și mama Metsys alergă, pe câtu o ținu puterile, la monastire, ce nu era mai departe de câtu la câte­va bătături de arba­letă. Ea bătu la pofta cu grabă și asceptă cu inima bătându se i se deschid­ă. Uă soră fórte în vârstă se ivi, deschise și ’ntrebă: — Ce poftesc­, femeiă bună? — Pe sora Ursula. — A eșitO, vino mâne. La aceste cuvinte puse măna pe portiță și făcu bătrâne, unii semnu ce insemna, retra­­ge-te ca se mehi dia portița. Mama Metsys suferi tare că sora Ursula nu era aci, și, reținută d’unu simțimentu maî tare de câtu voința eî, nu se putu mișca. Maî ai ceva do cjisu ? întrebă portă­resa. — Da, sora mea, respinse bătrâna, sco­­țenda im­aginele din capu și onuhi eî, ai bu­nătatea a da aceste icóne soreî Ursula, ș’a­î spune că Quintiu Metsys feraiulü le a făcută. — Ai Dumnezeule! ce grozave imagine strigă portiresa. Iți face rea se te uiți; la ele; pentru lumea totă n’ași voi se­ama ceva în cartea mea de rugăciuni! Déru le voia arela sorei Ursule. — Nu suntu bune, sora mea? întrebă mama în neodină. — C! ce groza! respinse sora. Și cu a­cesta bătrâna trebui se se­otărască se plece Cu anima sdrobită și cu sufletul­ plinit de intristare, mama reveni lengă fiulu ei Se-î spue óre resultatulü și se-lü arunce în desperare? Deru putea-va se-și reție lacri­mile și se stepănescă durerea ei în câtă elű se nu nțelegă? Și cu tóte aceste ea fără dreptă se ’n­trista de cuvintele portăresei, căci ele aveau una înțelesă cu totul­ asturi de cela ce se da mama Metsys. Ca se nțelegeau amăgi­rea ei, cată se spunemu că imaginile pinse de Quintin represintau leproși și ciumaț­ junele ferarhi le colorase cu atâta naturală și pare că și prin escesa de simțimentă exagerase natura, sora dorii, veende acele scene spaimântätore, și, speriată de adevĕra, strigă: ce groza! Mama, necunoscânda causa strigării, crezu că călugărița găsia că pictura este rea. Abia era pe pragulű ușei și fiulü seü íí Zise: — Ei bine, mamă, ce se spune ? Biata femeiă căzu în lacrămî în brad­ele fiului eî, și escesulu durerii o puse în ne­putință d’a rosti una singură cuvântă. Ea plângea și măngâia cu pasiune pe Quintiu, care ș’ascunsese capulu în sînulu maiceî séle. Cu cătu durerile acestoră nenorociți cresceaă, cu atătu se mărea ș’a loră iubire, ’și déca suspinele loră muar fi trădată suferința lor­, lesne ar fi crezutu cine­va că erau trans­portați de buc.’ună, căci își dau unula al­tuia dovezile cele mai vin­ ale unei ardinte iubiri. Durerea intimă ce’î mistuia îî împin­gea a se mângâia unula p’alulu, căci amân­­doui înțelegeau întinderea miserici loră. In sfârșită Quintiu Zise : — Mamă, scumpă mamă, ce se facema ? Totulu ne mcelă, totulü ne respinge, Dum­nezeule ! — Copilulu meu, strigă mama desperată,

Next