Romanulu, martie 1871 (Anul 15)

1871-03-26

266 ROMANULU 27 MARTIU 1871 Citima în Albina de la 11 Martii! cuvinte: „Reform, Pester Loyd, și alte fol de aici continuă a publica la corespondințe din Criinte, cari până că învasiune muscălescă în celă mai aprópe și sucură termenă, — invasiune nu a României, ci a Ungariei! Vorba este că Muscalul care se procedă în Oriunte și anume contra Austro-Ungariei, întocmai cum ă făcea Pruso-nemțulă în Occidinte. — Și cu tote acestea, Maghiarii, domni stăpănitori ai noștril, nu voră a se înțelepți!— Mai bine vor a deveni sclavii Nemților sau chiar ai Muscalilor, decâtă se recunoscă naționalităților nemaghiare din țară egalitatea de dreptă și se împartă cu ele avantajele vieței de stată!“ germani sărî. In România ura in contra Nemților d âccă se baseză în prima linie pe florură mai multoril mii de individ, lipsiți de cunoscințe și leneși a ’șî câștiga unăposta în servițiul statului sĕu al comunei. Se înțelege de sine că, într’unQ poporă câdută prin hidosa tirăină seculară, atâta spiritual minte câta și moralminte, sub nivelul ă celu mai josfl și care, afară de aceia este nespusă de leneșie, abia se potu afla câte-va sute de amploiați cultivați și onesti. Aceea ce, după modelul al altorfl state se numesce radministrațiune,“ nu este nimica alta decât a unui klephticismu — hoție — organisată prin legi. Orice guvernă română, ce ar dori rădicarea țerei, trebuie astfel să se curețe fără cruțare că armată de amploiați și se pună străini în tote acele funcțiuni, ce reclamă că responsabilitate seriosă, solință modestă și activitate. Ostilitatea neîmpăcată a întregei clase de amploiați în contra principelui și a personelor sale de încredere devine astfel: ua necesitate naturală. Pe cândă în alte țări amploiații se luptă pentru favorea curții, în România sunt siliți, pentru a pute scăpa de pușcărie și a-șî căpăta pânea lorii bogată, a se lupta pe morte și viață în contra unei puteri ce voiesce a restabili ordinea și uă stare onorătore a lucrurilor”. In împrejurarea acesta stă póte cu deosebire pericolul crisei actuale din România. Abisului ce se întredeschise acuma între masa poporului, între principe și elementele stimabile (?!) ale poporațiunii nu se va pute închide póte nici vă data. Prin forță fară pute ensă pune uă punte — decât tocmai nu vă fi împedicată chiară și guvernului celă mai onestă, prin uă administrațiune coruptă și ostie. Aceaa ce a produsă situațiunea critică de astă^în ete pe d’uă parte antipatia în contra Nemțiloru, la care se crede obligată fiecare Română, din causa închipuirii că este de origine română, ceea ce este esplicabile și chiar și la unu poporă ce, din causa lenei sale, veghieză în sărăcie și miserie într’nă țară dotată în abundațiă prin favórea ceriului, și privesc« cu unu ochiu invidiosă la fructele activității nemțesc!, la cultura nemțesc! Și la curagiulă de întreprindere nemțescu, (elc!) eradecă porumbii fripți nn voră se sbere în gură, se ține de încetată și furată pe străinulă laboriosă. Pe lângă, acesta se înălțară tote fantasiile născute din chiemera unei Daco-Românii, în giurulu speranței basate pe neobositele intrigi ale cu Napoleon, și astafel in furia desarmăgirii se îndreptă firesce asupra Nemțiloru, ce calează în piciore încetăciunile napoleoniane. Pentru simțimintele séle nu este resposabile nici imu poporă de pe lume. Decă Valahhiloră le face să plăcere ura sinucisătore în contra Nemțiloru — în numele Domnului!., urască’! pe întrecute cu Bohemil. Dară eî suntă obligați, ca fie-ce poporă, a respecta securitatea persanii și a posesiunii. Nișce studințî, încă linși la faclă și umeriî după urechi, uniți cu cete de plebe au putute cuteza se arunce cu petre și bâte asupra Nemțiloru invitați de către consulate nemțesce la uă serbare privată, șî poliția, deși era avisată de cu timpii, nu intervenite. Acesta a fostă uă crimă in contra drepturilor a gintelor. Și decă principele este Nemțu, decă elfi nu iubesce și nu urasce, asemenea plebei, ară trebui a da satisfacțiunea cea mai completă pretensiunilorű consulului generală Neamț la momente și fără întârziare. In cea altă cestiune, ce se rădică între Principe și Cameră — în dosula aceștia stă de siciiru majoritatea poporului — principele este determinată a respecta cele mai simple noțiuni de onore, pe care poporule le-a perdutü seii mai bine dîsă nu le a avută ncîtă dată. . ..De orece Dr. Strusberg nu voiesce a ’și împlini obligațiunea da plăti procentele împrumutului drumului de serii rolaluil, trebuie cee plătescă guvernilă din Bucureșci. — Sărmană logică! Cu Strasberg se póte înțelege prin procesă. Valahiloră veseli neplătirea se pare mai favorabile. Că prin încelășiunea comisă faciă cu creditorii sufere forte multă creditură statului românii, acesta nu neliniștesce pe nisce omeni cari n’au nici cea mai palidă ideie despre fioarțe, cu atât e mai puțină pe masa poporului, ce nu sc iese numere nici pene la trei. — Manopera financiară a d-lui Strasberg a complatit pe pungile posesorilor celorfi mici; obligațiunilor române au fost cumperate cu una cursă forte mare de meseriași, țerani și servitori prusiani cu bani economisați. Sărmanii, deja au perdută multă prin căderea cursului și prin perderea procentelor, ajungă într’nă calamitate și mai mare. Guvernul prusianii este deci nevoită a se îngriji de păgubași. Fiindă că uă parte a obligațiunilor a fostă cumpărată și ’n Austria, și guvernul austroungarii este în dreptă a apăra, deși numai indirectă, interesele creditoriloră Romăniei. Cestiunea ce servesce de masă crisei din România este deci simplă. Trebuie și voiesce România a’șî împlini obligămintele, ca orice stată faciă cu străinătatea? Trebuie și voiesce România a proba că este capabile de uă esistență independinte, sau voiesce a arăta necesitatea d’a fi pusă sub curatela Europei întregi sau sub aceia a unui stată vecină? Certa din România semănă cu aceia ce este pendinte între Paris și Francia. Principele și patrioții prudințî (!?!) pretindă respectarea, era partea cea mai mare a poporului voiesce ruptura obligămintelor internaționale. De la victoria uneia sau a celeîlalte părți va depinde, de că România va mai trăi ca Statu nedependinte, sau că poliția internaționale va interveni pentru a face ordine. La momentă pare că principile este încă stepânit peste situațiune. Miniștrii aleși de ele au renumele a fi relative bărbați culți și onești, cu deosebire însă energici. Nu este imposibile ea eî se reușise că a’șî aduna doue camere după inima lortt — cu totă agitațiunea febrile a Roșiiloru pentru a infrica plebea, — a o supune legii și’n casă de va putea afla bani se scape tera de datorii. Intr’uă lovitură de stată nu credemă. Deca ministerială are puterea d’a o face, nare necesitate, déra atunci oră pute fi sicură de resultatură alegeriloră. Posibilă deci că furtuna va adormi și intervențiunea străină va căde. Resolverea acesta în aparință paeinică none ne pare a fi cea mai periculosă. Ora apropiată ară fi salvată, eră viitorulă periclitată. Deorece, precumü ama disă, pentru de a face ordine în România, afară d’uă putere străină, una din țară nu este capabile. Valahii se bucură de nedisputatulîi renune a fi poltronii cei mai mari; eî se plecă oricărei acțiuni puternice. Ea se chiară în acea poltronerie face pericolulu resistenței. Pe una inamică, pe care poți se lă apuci, îl poți învinge. Dejű mulți, ce pareză lovitura și apoi din ascundetóre șicură aruncă petre în spatele inamicului, obosesce în fine energia cea mai supremă. Decă cedeză astăzi Camera unei pretensiuni juste a guvernului, mâne scii poimâne își restornă decisiunea. Dintr’uă astăfelă de masă de cauciuc nu se póte crea organe de încredere, nici pentru guvernă, nici pentru administrațiune. Decă și armata ar fi de încredere, fară putea suprima oă revoltă, nu pe a se administra. Birocrația autohtonă este inamica oricărei ordini firme a Statului: ea aruncă obstacole infinite în drumulu guvernului. Amploiații străini nu poți se’i pună în funcțiuni fină guvernă națională. Condițiunea primă deci a ordinii în România este epitropia printr’unuitată puternică. Se nunchidemă ochii înaintea faptei demonstrate că România este incapabile de self-guvenământă. Decă se voru înțelege tute puterile garante, atunci ele voru june termenii unei situațiuni ce neîntreruptă amenință pacea Europei. Decă se voru mulțămi d’a acoperi buba, voră lăsa se esistență periculă pentru pacea lumei. Ce tribune se se întâmple că dată se fie făcută curândă.“ ȘI COSTITIÎIIILE TRANSILVANIEI.1) de Dr. I. HODOȘIU (Urmare) Românii, ca aceste conduse ale congresului loră națională, cu acestă „protestă solemnă,“ aă trămisără deputațiune la împeratură și alta la Didă, precum îi amă versată în partea primă a acestui tractată. Sașii încă, deși națiune politică, totuși și temeaă prin „uniune“ și naționalitatea, și ’și vedeau periclitate și instituțiunile și libertățile politice: astăfelă universitatea loră s’a întrunită în Sabiiu la 5 Maiă 1848, și a numită uă comisiune care se arate periclulă uniune pentru națiunea săsescă, și se lucre contra acestei uniuni, prin urmare universitatea s’a declarată contra uniune!. Asemeneaă ținută Sașii uă adunare de poporă în Sabiu la 18 Mai, unde națiunea sa sa între împregiurările de față s’a declarată contra uniunea Ardilului cu țara ungurescă, și în astă privință a trimisă și el uă deputațiune la împeratură. Chiară nici Ungro-secuii mai cuminte nu erau pentru uniune necondiționată. „Care vrea pace și îndestulare— idbeaă ei — nu pate fi amicală uniune necondiționate, căci ea duce la rebela civilă pe lungă timpă în Transilvania. Uniune necondiționată nu pate vroi acela, care întradeteră eomă liberă și independentă, căci condițiune numai acela nu pune, care, penjându-și mintea și inima, se lasă la discrețiunea altuia, ceaa ce nu e independință ci servitute; uniune necondiționată numai acela pate voi, care nu e amică adeverata ale drepturilor constituționali. Și ce pate fi dreptă mai înaltă constituțională, de câtă careva se dispună liberă despre averea mea întru folosulă comună ale patriei? Spuneți-mă acumă — dicenă tată Ungro-secuii — 69 deputați ardeleni față cu 377 deputați ai Ungariei, cumă voră pute dispune despre veniturile Ardelului, cari în proporțiune suntă pe de doue ori arăte căte ale țereî unguresc! ? Ar fi crimă a prezăce acesta, și a grăbi crearea unei petre de scandală numai cu eca-așa necondiționații“ *). Chiară și popóre, cari erau afară de Transilvania, vedeau că „uniunea,“ precum o vreau Maghiarii, nu se unesce cu sanțiunea pragmatică. Asia Austria de josă, fată în luna lui Maiu 1848, a substernută uă represinațitee la maiestate, în care a cerută ca se nu concedă „uniri A rede „Rominulu“ de la is—25 Mait.isi. *; Veii, Buda pe Mi bicclo de la 21 Mai si unea,“ căci ea pericliteză unitatea imperiului basată pe sancțiunea pragmatică. Astăfelă de visa Maghiariloră fanatisațî era: uniune sau morte; Romănul respundeau: nici nă lege mai multă de noi fără noi; Sașii strigau: keine Union mit Ungarn; Ungro-secuil: uniune necondiționată duce la rebelă civilă; poporele esterne: uniunea vaternă sanțiunea pragmatică. Și cu tote aceste, Maghiarii fanatisați n’au luată în considerațiune nici pretensiunile cele mai legale și protestele cele mai solemne ale Romănilor, nici strigătele Sașiloră, nici condițiunile Ungro-secuiloră, nici nimică-nimicit, ci au continuată cu „uniunea sau mortea* loră, cu terorismulă, arbitrială celă mai furiosă, și properaă, și precipitat ruinarea a totă suveranitatea poporelorü din patrie și a tóte drepturile țerei. Ei începuseră a persecuta, a aresta pre preoții și inteligenții romăni, cari cutezaă a vorbi în contra „uniunii sau morție.“ Maghiariloră. Déru astoră împregiurărî destulă de marcante pentru viitórea lege a uniunei, s’aă mai asociată, s’aă mai adausă și altele. Maghiarii stăruiau pentru că Dietă „uă singură și ultimă Dietă în Transilvania,“ care se proclame îndată „uniunea“ și nimicu alta. Stăruința loră și în astă privință era amenințătore, terorisatore. „Se nu se mai ascepte nici ună rescriptă de la Viena, pentru convocarea Dietei; Dieta se se convoce numai de câtü“ — strigă tumultură pre stradele Clușiului; și „la 10 Aprilie“ 1848, a declarată tumultului ca: a însărcinată pre guvernatorele a conchisma Dieta pentru 29 Maiă 1848. Decretulă convocătoru s’a și emanată la 11 Aprile, 1848. In acestă decretă nu se zice alta, decâtă ca guvernatorele, în puterea art. VIII de la an. 1692 ordina a se ține dieta la 29 Mas în Dlușiu, și municipalitățile se convoce colegiurile electorale. Intr’aceea ânsă, și încă înainte de emanarea acestui decretă, prin urmare în formă cu totul nelegale, (chemă , înainte de condimarea formare a dietei, în unele municipalități se aleseră acumă deputații. așia Maghiarii din comitatul Alba-inferiore ș’aă alesă deputați în adunarea marcate de la 30 Martin, 1848, și le-aă dată instrucțiune ca, deca nu se va ține dieta în Transilvania, se mergu la cea din Pesta, asemeneaă purcesu și Maghiarii din comitatulă Clușiului, eî cu asemene instrucțiune ș’afi alesă deputații la 3 Aprile, 1848; nu altmintere aă urmată Maghiarii din comitatul Doboca, alegendu-și deputații la 6 Aprile, 1848. Și alți Maghiari din alte comitate asemenea că primulă defectă de formă legale a legei despre „uniunea“ de la an. 1848 din Clușig. pricmiu defectă de forma legale, căci: a) colegiurile electorali, cari aă alesă deputați, nu au fostă adunări elective în interesul legei; b) ele aă pertractată una obiectă, care numai în urma unei ordinațiuni de la guvernă pute fi desbătută; éiü ordinațiune de la guvernă pentru alegerea deputațion încă nu se emanase. Prin urmare aci s’a călcată legea, și anume art. XII de la an. 1791, care la privitu 4,zice: „ordo consultationum idem observabilur, qi.i quoad generalia regni comitia stabilitus est; obiectaque ordine sequenti assumenda erunt: a) ordinationes regiae vel guberniales pro consultatione, vel pro publicatione ad universitates mittendae,“ Asia dorit, acei deputați n’au fostă legalmente aleși, prin urmare ei n’au putută fi membrii legali ai dietei, care se știce că a decretată „uniunea“; ei au fostă aleși fără ordinațiune de la guvernă și înainte nu numai de emanarea, déja chiară și de crearea decretului convocătorii. Comitatele erai în dreptă a stărui la guvernă conchimarea dietei, dori nicide cum nu putea fi în dreptă legale de a anticipa consumarea actului de alegere. „Status et ordines per regales literas medio Regii Gubernii convocabuntur“ dice art. X, de la an. 1791, derit „regales literae“ încă nu erau emanate, prin urmare sfaturile și ordurile încă nu erau convocate: énse nime nu pute alege și cu atâta mai puțină a compărui. In urmă a eșită la 5 Maiă, 1848, și rescriptură imperatescă pentru convocarea dietei. In acestă rescriptă, asemene ordinațiunei guvernatorului, diua pentru ținerea dietei se defige pe 29 Mas, și loculă cu urbea Clușiu. Apoi se enumeră propo sițiunile regelă, și se spune ordinea în care aă de a se pertracta ele în dietă. Și anume prima posițiune dice: „mai nainte de ori ce altă desbatere, dieta, amesorată art. XX din legea de la an. 1791, are a se ocupa cu alegerea cancelariuluĭ de curte, care poștă este vacantă.“ A doua : „asemene are se se facă alegerea președintelui la tabla regescă din Mureșiă-Osterheid, care postă încă este vacantă.“ A treia: „în câuiî pentru uniunea Transilvaniei cu Ungaria, are se urmeze uă matură consultare după însemnătatea obiectului, și cu privire la legile municipale ce există, precum și la legalele raporturi între cele trei națiuni." A patra : „se se dea în desbatere încetarea relațiunilor- urbarială pe lângă uă dreptă desciaunare a proprietarilorü, și proiectulu de lege se se substerna astăferă, ca întărindu-lă, încă în decursul acestei diete se se potă publica și pune în lucrare spre folosulă țeraniforă.“ A cincea : „se ia măsurile necesari pentru suportarea greutăților comunei fără distingere de persone. “ A șasea: „în câtă pentru Romani se se faca lege, atâtă despre drepturile loră de cetățiani, câtă și despre cele religiose.“ A șe plea : „se se facă proiecte de lege pentru libertatea presei și împedicarea abusuriloru ei. “ Rescriptură conclude diândă: „se fiți cu luare aminte ca proposițiunile se se pertracteze conformă articlului XI, de la anul 1791, cu cuviință, cumpetu și bună ordine.“ Se însemnămu aci îndată ceea ce ifice acestă articou. Acestă articlu ține că: „ordo pertractandorum negotiorum sequens est. 1. propositiones regiae cum connexis fors gravaminibus vel postulatis Statuam.“ Era ordinea seu seria proposițiunilor regesc! nici-uă-data nu se póte inverte: ea trebuie strictă observată. Totă acestă articlu (fice că: „comitiorum locus cancellis cum in finem circumscribatur, ut intra illorum recunctum nemo, nisi membra Dietae admittantur, reliquis estra illud spatium pro ausenitando „in silentio“ admissis.“ Se însemnămă iată aci și acea ce zice art. X de la anul 1791, acesta ține că „negotia Dietalia debite, et legali cum libertate pertradentur.“ Se intrămă acumă pe câteva minute în vedentură din Clușiu, ca se vedemă cumă s’a observată, sau mai bine cumă nu s’a observată acelă rescriptu și aceste prescripte ale legii, și apoi se remână constatată alț douilea defectă legală ală legii de uniune de la anul 1818. După publicarea resciptului ceamă citată mai in sulă, Maghiarii erau serbatecî in furia loră pentru ce „uniunea“ nu s’a pusă „primo ci tertio loco“ ca proposițiune regescă de pertractată în Dieta, și amenințau înainte și chiară la deschiderea Dietei că „voră vede el, care președinte va cuteda se țină acestă ordine a proposițiunii regesc!!“ Și voru vede el, cine va cuteza se pertracteze în acea Dietă altă cestiune decâtă numai și singură cestiunea uniune!! Jurnalele maghiare nici n’au publicată acelă rescriptă, căci jiceaă că este revoltătorq de inimă, frijl voie**'; a wpa B].()țî pentru cancelariq de curte!