Romanulu, ianuarie 1872 (Anul 16)

1872-01-13

30 ROMANULU 13 IANUARIU 1872 " pănia prin puterea loru, cele-l-alte se unia între sine pre cum timpu equilibriulu era amenințată, pentru mai multe lune sau anî, câte o dată și pentru mai multu de unü quartü de seclu, cumu se întâmplă în resbelulucelu de treizeci de ani. Cu acestü sistemu se trăi în Europa după căderea imperiului romanu. Cufinitulü seclului din urmă și în primii cincisprezece ani ai seclului curente, alianțele Englitezeî, Austriei și Rusieî, în cursa de 20 ani scăpară aceste țeri de absorbirea francese, și le deferă apoi victoria de la Waterloo. Alianțele Nordului contra Revoluțiunei disputară acesteia terenulü preste o jumătate de seclu. Alianța intimă între Prusia și Rusia a distrusu la 1866 imperiulu milenariu alű HabsburgilorO asupra Germaniei, și o alta triplice alianță a Prusiei, Rusiei și Eneretezei, acoperită de câtvă acești douî din urmă complici prin văluri prefâcute ale unei neutralități pruditorie, a dat o lovitura de grația prestigiului și preponderanței francese și celui de al douile imperiu. Astfel, confederațiunile ’și găsesc germenulü lorO în aceste și alte alianțe de o durată mai multa sau mai puținO lungă ce au existatu pururea în Europa. Și așa precumO alianțele durată cât și periclul ce le provoca, și precumO periclul de astăzi va ținâ unü timpu nemăsurate, neprevedutü, va fi permanente: asia alianțelorO timpurarie voru sucede acuma alianțele perpetue, adecă confederațiunile, cari vorü nasce dintr’uă condițiune istorică a umanității cu unii caracteru de permanență din causa permanenței penelului. Rusia se ține putinte de mai mulți secol!, și totă Europa mai multű seu mai pușinO fă-și fu constrînsă de a se mențina aliată contra ei, Germania ce se ridică acum în centrul Europei, face mai mult decât Rusia, și ver cine o va considera astăzi, ca mai cu putere și mai bine provenată cu duci și oștiri esercitate, va nimeri adevărata și dura realitate politică. Europa deci se află astăzi în aceeși necesitate de a sta compactă în facța Germaniei, ca mai nainte în fapta Rusiei, spre a-și apăra propria libertate și independență. Vom adice mai multa: proclamarea noului imperiu germană, fondată de noii Longobarzi, e o provocare făcută lumoî, provocare teribile, avendu pentru sine la barul victoriei, apoi și forma proclamațiunei și pretensiunile unanime ale Germaniei întregi, cu toți scriitorii germani în frunte, o spune prefaciă, că avemü în seclul XIX reînviiarea imperiului Carlo-Magna, care însemnază supunerea tăcută și vasalagiulu tuturoru popóreloru și principiloru Europei dinaintea noului Cesare. Da, Carlű Magnu ese din mormêntu reîntinerită prin forță și barbarie. Nemții sunt carii ’lu facO se resoiise, și în fruntea NemțilorO profesoratulu nemțesco. O spune acésta Times, organe nemțescă, de și ese în Londra. „Profesorii nemți, dice acestu Jiariu, au manifestatü cele mai sălbatice teorie în privirea teritoriilor din afară cari trebue a fi anexate Germaniei unite, fără a provoca vreune semne de nemulțămire.“ Ni o spune și contele de Cray în Camera deputaților din Monaco la 19 Ianuarie 1871. Nu le mai ajunge NemțilorO Germania crescută, precumO e adic prin teritorie danese, polonese și francese. Înainte, TOTO înainte , la barul germano purta scrisă pre foile sale fluturânde, concista Europei. Ei vorü Germania cea mare, care va sedică absorbirea și germanizarea ItalianilorO, UngurilorO, RomânilorO, Slavilor O, adecă a tutora poporeloru ce constitue astăzi imperiulu Austriei, și așta mai departe. Pentru că elă cum a încheia contele de Cray discursul O seO în camera bavarese. O alianța cu Austria e uniculu mij locu spre a realiza idea unei mare Germanie! Adevărată că în același timp, noula Cesare decilară că „nu as„piră preste fruntariele sale decât „la unu comercia cu celealte po„pare întemeiată pe respectul reciprocă ale independinței proprie... „ă Imperiul O nemțescă e IMPERIULU „păceî !!!...“ Când se și scriu asemeni cuvinte, ele prevestescu cele mai grave eveniminte. In limbagiulu oficiale imperiullu păcea scrmO ce va se va dodipă IMPERIULÜ resbeldluî, respectul independinței altora popore, se traduce prin opresiune și concistă. Periclul e astăzi nu numai de o intensitate precum n’a mai fostă dete fiului seu profesori, și elü urmă cu silință nesce cursuri cari ’I profitară admirabile. Gabriel era puțină espansioü, forte iubitorii de retragere; humoria ’I era sigură, inteligința viiă, caracterulu cugetătorii , se dete studiului totu cu atâta plăcere, câtü și folosit. Trebuie s’adaugemă pe lângă acestea că Gabriel intălnia puțină afecțiune în casa tatălui seu, puțină atragere și încă și mai puțină seducere ’n cerculu masculina în mijloculu căruia s’afla pusă, puțină, farmecă în plăcerile seci și scomotóse ale lumii; într’unu cuventu, era ’n opozițiune de gusturi, de obiceiuri și de idei cu totu ce viețuia mprejurul lui. Se concentră déja în studiele séle și le consacră totă activitatea, își puse ’ntr’ânsele totă plăcerea și ținta ’ntregeî sele vieți. Ș’acâsta era pentru dênsuiü iă mare fericire, căci, în cercul straniu și respingetura unde s’afla, posițiunea ’a deveni afluentă. Din tóte astea resultă că Gabriel trăi într’un sf temă de isolare și de abțiere, care lăsă pe tată și pe fiu cu d‘ceârșie șirâiul unuia de altulü. — E unu telbincü, (zicea generarele către amicii se) vorbindu despre Gabriel; e fâră activitate, țâră slugii; cu tóte asea prost&oril spinű care ia mare in eligințâ, multă memoriâ, că ’nțelege lesne ți o’<reuă mare dorință de ’nvățâtură; déru acésta iubire de ființă pesigheză péué ’nir atâta în câtă vrta s’o puie tdă a cărțile sale, și ’uda ă sa făcută apalică, cea a ce e cea mai rea nenorocire ce se póte ’ntempla unui copilă din alu XlX-lea seculü. Dispera d’a la vedévr’ua nici odinioră, daru e chiaru de faciă, pentru că Germania are unu milionO soldați, rupți în măestria armelor». Victoriei« Germaniei, poporu BARBARÜ ÎN FONDÜ, de contele Ricciardi, dar avută de tóte instrumentele cele mai eficaci ce pote da sclința și civilitatea, amenință civilitatea Europei, nu numai prin forța sa propriă, dar și prin alianța gintei germanice cu cea slavică. Periclul e imininte și grave momentulu e suprem. Uă confederațiune potinte a gintei latine e nu numai necesariă, dar o caută a se face immediat, înainte de a interveni noulu imperiu consolidată spre a o împiedica cu preponderanța forțelor sale. Confederațiunea latină ce propuneam nu difere câtuși de puține de vechiele alianțe, afară numai că, după condițiunile în cari se află acum Europa, acesta confederațiune nu va fi mărginită la una determinate perioda de timpo, totu odată ea nu va pute recusa unu asesjămêntu militariö uniformu, totudeuna în stare de a pune stavilă înspăimântătoriului organismu militariu ale Germanilor, care amenință la totu momentulu libertatea și independința Europei. Acestea sunt necesități politice cari se impună, și contra cărora nici unu raționament speciosü nu are vreo valore. Sunt trădători patriei acel ce prin sofisme și spre a servi străinului abatü pre popore de a îngriji de salute a lorü comune. Acesti trădători de patriă în acestü chipa aruncară Francia în prăpastia teribile în care dispare acuma politicamente; totu astafelü stau gata se facă pentru Italia, pentru Spania, Portugalia, România, pentru Belgia, Elveția, Olanda și alte țări, tote asemenea amenințate de forțele preponderante ale Germanilor. Nu ușiora obstacolü pentru semnarea unui pactO federale sunt gelosiele interne ale Staturilor. Cu tote acestea, dacă o federațiune micșoreză într’unu grade orecare libertatea de acțiune a unui guvernă, apoi invasiunile nordice o distruge de totuși reproducă evul mediu. De altă parte, o ingerință inevitabile a confederațiunei, o permite ușiară frăția de astudi a popóreloru, civilitatea comune, originile comuni și fonduri comune alü limbeloru, dată devenindu unu membru activu, esaltatu și intusiastü alü regenerațiunii nóstre politice și morale; énsé sperè că celu puțină va contribui, cu pena, a resturna acestu vechiu edificii sociale, rădicată de barbariă și de neșciință și ale căreia producte suntu inchisițiunea, care ne-a perdutu, și ordinile religiose cari ne-au tâmpila. Generarolul îl plăcea se nutrescă pe fiul- seu cu ’nvățăminte d’acestă natură, printre cari aceste cuvinte, cari se numesc vorbe seci, jucau una rolă importante. Aprópe trei ani trecură astafelu, în cursul cărora generarele dise ’ntr’uu dimineță fiului seu : — Speră că n’ai de gându se'țî prelungesc! acestă urîciosă viață de filosefe asociabile și denvița tu mută, nu trebuie se’țî închipuiesci câ’ți voiu permite se continui a vegeta ca pene adi cu cheltuiala mea. Gabriel, care — după cum am spus-o — post dată perfectă strinătate ca calitate de căpiteniă a caracteruluî seu, respinse gentrareli , — Tocmai îmi propusesema, domnule, se’țî vorbescu în acésta privință. împlinit doue-treci și cinci de anî, și creiju că potu cugeta prin mine ensumi la sartea’mi vntâie. — Se cugrețî prin tine ensu’ți ițise posomorîndu-se dă dată acesta antagonismu alü despotismului, a căruia gură desemnă unu surisu rece și disprețuitori; déru se vedemu, se vedemu cea cugetată serioadevărate dialecte ale aceleiași idiome. Chiar pentru aceea adevăratele confederațiuni nu se pot stabili de câtă între popore având aceleși legături de origine, de limbă, de cultură, de credințe, de instituțiune și viață politică. Daca Elveția a legată împreună trei naționalități, și republica Statelor Unite ale Americei reunesc spre teritoriulú seu naționalitățile tutorii vechilor țări ale Europei, cu câtă e mai posibile o confederațiune care are se apropie între sine nisce popolațiuni cari prin aceeași limbă comune a formată în cursu de mai multe secole istoria, doctrinele, sculele, aspirațiunile și civilitatea lor ? Cu Germanii nu avuroma de câte lupte milenarie, și anume Italianii de abia sunt câțiva ani că mai răsuflă de rabbia tedesca, care se revărsă astăzi asupra miserei Francie; cu Rusia nu avemu simpatie nici antipatie, suntemü indiferinți; cu Englitera ne aflamü mai în aceiași termini ca și cu Rusia. Legături de frăție nu se socotescü de câte acele ce exista între țerele asia d,se la fine, cari exista de două mii de ani în capă, fără a fi încetată vreodată de a se considera între sine ca fracțiuni ale aceleiași familie. Asia dar, daca grelele împregiurări ale Europei impune necesitatea unei confederațiuni de Staturi care se subrage, și încă cu multă mai bine, confederațiunea germanică astăzi schimbată în imperiu, acestă ligă de Sfaturi sau confederațiune nu e posibile, ea nu va pute nici va trebui a se constitui între alte popore de câte acele cari se tragă din vița latină. (Va urma). UA AFACERE INTERNATIONALE, necesarie pentru locuința personelor eclesiastice, și prin libera înțelegere între dânșii, ’și au alesă unü comitatu de gestiune, în mânile căruia au supt clausa controlului lorü, încredințată, administrațiunea intereseloru materiali și spirituali ale comunității. Până aci, nimică mai naturale și mai simplu. Ce se întâmplă însă ? Noul adepți al ordinului Isus, ne maiavândă unde se mârgă a propaga doctrinele nefaste și învechite ale sântului Loyola, găsită cu care se vre a turbura dulcea fraternitate a creștinilor și catolici din Severino. El se instalară aci ca într’unu cenobiu alü lora, se suită cu temeritate pe amvonulu sântului locaș și alți fidelilor, începură se intre în sanctuarul familielor, și pentru a fi în mai multă siguranță se puseră supt augusta și a tatăputernica protecțiune a vice-consulelui austro-ungarü din urbea nostră. Grație acestei protecțiuni tutelare, Jesuiții secretură domni pe situațiune, ei nu mai voi să se scie de nimeni și de nimică. Imperială lorü dură astafela câteva zile. Uitaseră însă acești venerabili religioși că fiă ce medalie are reversul ă iei, și că chiar în lună suntă pete. Catolicii din Severinü, voindu se adore pe Dumnezeu în plină libertate și se nu mai lase ca și până aci religiunea se devie una obiectă de speculă în mâna a câtorăva precupeți cu sutană, protestată în contra presinței jesuiților din mijlocullorü și în locul vechiului comitat, care presida la interesele cultului, aleseră pe calea sufragiului unit comitatu care împărtășia vederile lor. Erau sau nu catolicii liberi de a face acesta? Nu credemă ca ună omă cu minte întregă secată a le refusa acestă dreptă. Nu de acastă opiniune fu și d. Zagorsky, vice-consulele austro-ungară din Severină. D-sea s’a credută în dreptă de a considera ca supuși imperiului-regat, pe toți catolicii din urbea nóstra, și arogându-și prerogative suverane, în cabinetul- sec, de conivență cu comitatul desființată, modificare personalului eclesiasticü alü comunității. Mai multă de câtü atâtă , d. vice-consule în facia nevoinței catolicilor, de a accepta destituirea sacristanului bisericei, fondată și întreținută cu chiăltuiala loră, se introduse singură și cu forța în domiciliul acestui sacristană, îlă goni din casă pe elü și totă familia lui și asverii tóte efectele în miijlocul stradei și supt acțiunea plaiei, și încuindă camera ocupată, luă chiria în buzunarulă scă și merse satisfăcută acasă se’și fumeze în liniște și gările sale de Havana, venită ? La ce dori ți-aă servită cărțile și studiele ? — La multe, domnule, la multe, Ele mi-aă servită agitări, a confirma, a nrădâcina hotărîrea Tui instinctivă că basele și sorgintea unei viețe bune și fericite suntă uă inimă onestă, una trasă firescă și simplu ; că ’ntrunirea acestoră trei lucruri formeza practica acelora frase ale elocinței morale ș’ale acelor aspirațiuni estetice, cari în lumea d-vóstre nu suntă decâtă nesce teorii. Cea a ce amă studiată mi-a demonstrată că educațiunea cea mai completă nu 'nveță altă ceva și că, „împlinirea unei datorii, oricâtă ară fi de simplă, oricâtă ar fi de modestă, e uă mai adevărată mărire decâtă acea filosofiă de servitori, care constă in a nega sau a nesocoti totă ce nalță natura omenesca“ 1). — Ce’mî vorbesci despre detoriî! <ji se arătă cu vioiciune , cari suntă dérit acele detoriî pentru tine ? — Domnule, d-tea scui că există uă ’emeiă care a nutrită cu laptele seu, c’uă iubire de mamă pe bietula copilă lepădată, scii că există unü oma care a crescută, care a ’nvățată ș’a făcută omă pe fiegulă părăsită, și care și-a vândută jumătate din ne’nsemnata’i avere pentru a’să scăpa d’a fi soldată. Cea-a ce nu scrie c’năuă fiică unică, dulcea soră a tristei mele copilării. — Și tu aî amăgit-o? (jise generarele surînîndă. — Numai d-tea, iată, mă poți presa FOIȚA „ROMÂNULUI* MAI MULTA ONORE DE CATÜ OMORI. ' da CA BALLERO CAPITULULU VI. 1) Gabriil sosi la Madrid. întrevederea tatălui cu fiulü nu iu și nu putea fi căldurosă, și ’I lată p’amâidouî, cumu trebuie se presupuse oricine, forte puțină satisfăcuți pe unul d’altulű. Gabriel esprese respretuosii tatălui seu dorința d’a se ’merce la țâră, la câmpia n care fusese crescuții și pentru care avea atâta aecțiune. Tatasen se puse pe îsu, și, Gabriel stâruindQ, generalele îîmpuse tăcere cu tută autorittea pârinéscu și nespotismulu celu mai crudu. ,Ce deosebire, își zise Gabriel în sine. ntre dénsulu și ’ntre tatalu mtü Juan laminlia dată ce acâtă ideiă se strecurase a spriiuiü tânăr iul, în zadaru se sine ajunge, și fiă care nouâ ’ntrivedere Ice* Se i vie ’n minte mai limpede și sal tmeinicâ. 1 „Ce gicoiu stupidă, necivilisatD și guuaianu! cugeta tatâlu cu indisposițiunte di ese de la dată țera muleta de Sanchez e unu trunchiiU de copaciu nedestatU !“ •"„ In urma acestoiurnflesiuni, generalele / 1) A vedé „Iittatnlii“ de lai laíuani^riata. Nu de multă s’a petrecută în orașulă nostru ună faptă care afirmă că ară fi data locu la multe desbateri în unele cercuri oficiale. Există în Severinü carnal tn tóte orașele din țară, ună numără însemnată de catolici, dintre care unii se bucură de cetățenia română, eră alții sunt supuși la diferite protecțiuni străine. Acești catolici, osândă de sacrulü principii ale libertății consoiiațe, care este uă libertate tradiționale la Români, au fondată uă biserică pentru trebuințele cultului lorü, au clădită în jurul acestui templu zidirile unasea ’n sferile ’nalte ale abstractei sale inteligințe. Iți aduci aminte, re’ncepu Gabriel cu liniște, c’atunci, când ajunsei aci, ți-am spusă că nu vrea să se pășescă peste limitele educațiunii ce primiseră. Ți-amuspusă că doriamă se remânfi în acea sferă liniscită ’n care fuseseră crescută. D-tea n’aî vrută se respundi dorinței mele, ai vrută se mă cultivi și se mă faci a dobândi orecare solință, crestăndă c’acésta mi-ară schimba ideiele și mi-ară modifica inclinațiunile. M’ama supusă d-téie ca unui părinte și unui stăpână alu meu; déru acuma cându cărțile m’au instruită, îți repeta, cu liniștea reflesiunii, aceleași cuvinte ce ți-am fi spusă cându amu sosită aci. Generarele iu atâtu de surprinsă d’acestü limbagiu amn fiului seu, încâtă nu găsi la ’nceputu nici unu respunsu, Gabriel, profitândă de tăcerea tatălui seu, urmă: — Cu tote astea nași vre se vă desplacü : nu cumă va ați fi avendu alte intențiuni asupră’mî. — Ași pute se nu le amü și se nu le suposezi? strigă generarele încetă. Ași puse se nu gândeacă că tu vrei se urmezi înjositele ’ți inclinațiunî și prostele’ți vederi, și, după ce teamu ținutu trei anî cu mine cătându a te pune la nivelulu ómeniloru de rangulu și de posițiunea tea sociale, silindu-mă a’ți îndrepta tendințele vulgare ș’a lumina ’n tine instinctulu, o se tevăită acumu totu atâtu de greoiu, totu atâta de țărănescu, totu atâtă de ne’ndemânatecă ca și ’n (țiua ’n care ar 1) Julie Landeau. „Madeleine.“