Romanulu, martie 1872 (Anul 16)

1872-03-26

278 Deosebirea între Napoleone III și Bismark este, cu acestă din urmă una avuții și mare nevoie de a se ascunde în trame și în conspirațiuni. Ele e născuții și a trăită în mi­i­­loculu unui întregii poporü de con­spiratori, precum ș­i poporulu ger­mană, care de șese­ zeci de ani nu se ocupă de­cât a fabrica cafenele Eu­ropei, care la rândul­ ei nu afla ni­micit de acesta pîn la Sadova și la Se­dan. Bismark e resolut, nerăbdătorii­, inimicii alți trăgănărilor­, ch­iar a opusulu lui Napoleone III. Dar se­măna lui Napoleone I în repedea coprindere a ideei, în arderea ce pune în esecutarea ei, și în forma bruscă ce iisopesce acțiunea. Vede dreptü în trebile Statului, precum Napoleone I vedea drepta în una câm­pă de res­belű, întruna întrecea Cavour pre Bismark, pentru că aseminea acestuia în luciditatea conceptului, dar lipsită de forța materiale ce avea Bismark, ela o suplinia prin conspirațiune, ale cărei vaste fire le întinsese în Răsărit­ și în Apus; conspirațiunea nu era pen­tru densu­i o altitudine, ci una midi­­locii de care se folosia pentru mări­mea Italiei. De trăia încă Cavour, astăzi, pre ruinele Franciei, ele ar fi înălțată edificiulă imperiului latină pîn la gurele Danubiului. Dar acestă mare astru a dispărută ! — și se ne intorcemă la Bismark. Acesta, ne a­­vând o nevoiă de a se preface, con­spiră la lumina sdrelui, adecă atacă posițiunea cu baioneta ca ună vechiu granaderă francesă, rezîmându-se pe forța oștirei prusiane și pe forța și mai grea a poporului germană. „Ună lucru remarcabilă se nu ne scape din vedere. Pre cândă tóte poporele du com­bătută imperială a­casă și în afară, începândă de la vechii Romani, ca­rii conspirau de a pururea contra Cesariloră soră: din contra, Germanii consideră imperială ca ală soră propriă, și toți pîn la unulă cei cincizeci milione de Germani câți sunt, în cursă de vre șăse­^ecî de ani sau mai bine, fabricată asta <fi­­coada imperială, așia în­câtă se póte considera ca fructulü de amóre ală întregei națiuni germane. Scîința, literatura, artele germane, se devo­tară în cursă de șase­ s­eci de ani a construi legătură în care se auuiră la 1870—71 primele strigăte ale nou-născutului imperiu. In acestă sensă Germania totă a fostă una câmpă de conspirațiune contra Eu­ropei care forte târziü ’șî deschise ochii la m­orii de fumuri ce se ’năl­­țară din câmpii Sado­vei și Sedanului. Literații germani au fă­cî cută în acestă secură oficială da­­meloru din evulă medită, cu mari­le loră mai puțină delicate de câtă acelea ale viraginilor­ feodali, derű mai multă amoróse, ei au în­cinsă spada la capsele nouilor. Nor­mani descinși spre cucerirea Apu­sului. Astăzi Europa are în sînulă scă­ună imperiu, care cu patru­ șirei mi­lione de omeni însetați de coneistă și de domnire și cu prestigiulu sci­­înței revoltă poporele contra inde­­pendinței loru proprie, le turbură, le pregătescă spre a deveni o pra­dă ușiară de cucerită. Etă starea actuale a Europei, care trăi în midiloculă grijeloră și triceloră continue ce-i causa impe­­siula rusescă în cursă de cinci-d­ece ani ți mai bine, déra­od! cu câtă e mai agravată posițiunea de astăd­î cu clocirea acestui imperiu germană care încinsă cu­­ spada victoriosă ue gonesce pre toți îndărătă întru întunerecele unui nou evă­me^iă. In acestă posițiune incertă, tur­burată, plină de perplesități și pe­ricole, ce­n­stantanță politică ar că­păta Europa când il s’ar pute face se soncționeze în Roma o ligă sau federațiune a Sfaturilor­ latine. De aci înainte Confederațiunea latină arătă pre largă folosesc con­­federațiunea pentru fie­care stată la­tină în parte, și anume pentru I­­talia: Confederațiunea ar deslega la momentu nodulă gordiană ală cestiunei romane. Confederațiunea mai permite Prusiei de a se apro­pia de Alpiî italianî. Vai! pentru Italia cândă Prusia ’șî va pute vîrî capul ű preste Alpi ftă măoară pen­tru ună momentu. Independința pe­ninsulei ar fi perdută. Roma, ve­­eheile și navele sale glorie, monu­mentele sale, maestatea sa, totulă ar peri pentru tată-de­ una, din mo­­mentu ce o forță a bandierei ger­mane ar mai pute flutura pre acestă pământă. Se nu ne facemă illusiune; nu putemă impedeca singuri agre­siunea prusiană. .. înlături trasele,... E inutile a mai spune că confeda­­rații mea ar stinge recriminațiunile și urele dintre Francia și Italia. A­colo în capitoliă Francesii voră gă­si mai bine acea Romă și acea pu­tere care astă­zi în vană o caută și cu puțină credită în Vaticanul. Francia, ruinată astă­zi, ar găsi m­ă refugii­ salutariă în brațele su­­rorilorii strînse în capitoliă pentru apărarea comune. Provincele pen­dute cu singurulă acestă mișli­locă le va recâștiga. Germania ar fi con­strînsă a restitui fără resbelă acestă pradă refl luată. Aretă apoi folosesc confederațiu­­nea pentru Belgia, Spania și Por­tugalia, și pentru tote Statele Europei, că­cî confederațiunea, cumă s’a mai arătată, e pacea. Venindu apoi în speciale, la noi Românii, ne consacră un pad« uiaî întinsa a articlului seă, pe care vomă reproduce în numărulă viitoră (Va urma). Acestă imperatore avea una pre justa simțitaentă despre demnitatea coronei sale și despre splendórea tronului seă, ca se le facă se consiste ’n numărul ă și ’n lu­­xulu sclaviloru din paiață, pa cari noi iî numirau curtesanî ș’a cărora ’ntreținere este așia de ruinătote și de fatale popore­­loră. Carolă celă mare nu privia ca lucra ne­demnă de dênsulu da intra în amănunte­­tele chieltuielile ru­sele private. Regina, femeia sea, trămitea ea ânsâșî se cumpere legumele pentru cuhniă și pumele pentru mesă. Cu tote acestea Carolă celă mare era împărată ală occidintelui: elă fusese ’n­­coronată de Papa; nimeni, nici ch­iarü astăzî, n’a putută găsi că corona acestui principe n’a fostă strălucită. Frideric, pe care istoria l'a numită a­­semenea celei mare, punea ’n numerală celeră mai riguróse detorie, ale­sele grija d’a menagia banii supușilor ă sei: elu nu’î răsipi, nu’i dete nici la femei nici la fa­voriți, nici la miniștrii, și daca acestă principe avu puține scrupuluri în materiă de religiune și chiară de politică, avu­­nse multe în materie de probitate. Gr. M. Alesandrescu. O DESPRE ÎNTREBUINȚAREA BANILOR­ PUBLICI. Montesquieu, în scrisorile sale persane, face pe Rica se dică: — „Noi ce știa orientalii credemă că nu este mai multă diferință între administrațiunea venitului anul principe și acea­a a averilor( unui particularii, de câtă diferință nu este in­tre a numera­uă sută de mii de romani 1) ș’a număra simplu pene la­uă sută.“ Dere diferință ce esiste între veniturile unui principe și ’ntre veniturile finii par­ticulară este că acesta din urmă se trage seu din industria sea, sau din averea sea, în vreme ce veniturile principiloră se tragă din produsurile averilor­ sau ale indus­­triei supușiloră, dintr’ună sondă ce nu le aparține. Veniturile chiară nu surită ale lui: elă nu e de­câtă depositaruiă, nutre­­buințătorulă acestora venituri. Ele i-au fostă încredințate pentru trebuințele so­cietății : nu pote dori — făr’a deveni ună depositară necredinciosă — se le ’ntre­­buințeze la altă ce­va. Splendorea tronului, demnitatea co­ronei , etă­nesce espresmnî de curtesană, ca și cumă splendórea n’ară fi străluci­rea ce dau înaltele virtuți, unite cu pu­terea d a fi reazimulă slăbiciunii și írculu puterii. Luxură curțiiora anunță multă mai multă moliciunea și orgoliulă monarh­i­­loru de­câtă mărirea loră adevărată. Nababii din Asia sunt­ înconjurați de păzitori, de femei, de eunuci, încărcați de aură și de rubinuri. Dură celă d’ân­­tâiu cutezâtură, ce trage saba ’n contra acestora colosurî strălucitore, îî restornâ ’n țărână. Augustă, singurulă etem­plu istorică d­ună oma pe care puterea l’a făcută mai bună, devenită stăpânulă lumii, locuia uă casă mică și puțină comodă, care apar­ținuse oratorelui Hortensia. Mesa­sea era frugale, hainele sele modeste, tunicele sele fuseseră țesute de femelele casei» 1) Monetă jersana. ROMANULU 27 MARTIE 1872 PROCESULUI CONTRA PRESEI CURTEA CU JURAȚI DIN BUCURESCI 15 MARTE, 1872. 1) Apărarea d-lui N. Fleva pentru „Ghimpele“ și „Da­­racule.“ După d. Pantazi Grhika, rea­cu­­ventulu d. Al. Geani și apoi d. N. Fleva, care se esprima camă în mo­dulă urmatorii : Facema apelă la aten­iurnea și la răbda­rea d-vostră, d-soră jurați, pentru ca cau­sa ce se desbate astă­­zi nu este un causă ordinară: ea este un cestiune de vieți sau de morte pentru noi toți, căci de so­­luțiunea ei depinde sorta libertățiloru nos­­tre publice. Verdictulfi d-vostră are se do­­vedescă decă din tote drepturile cetățe­nesc­ a mai remasa vre­unulű ín picioire, decă instituțiunea juraților­ este și ea în­chinată la piciorele arbitrarului și despo­tismului, decă în fine acestă tribunala su­premă, care este d’asupra tuturor și mi­­niștrilo­­r, regilor­ și împĕraților­, opiciu­­nea publică, este vă dovedă vine de su­veranitatea poporului, UnÖ judecătoru vir­tuos, și imparțial, sau o ființă degradată, un protectorii ale vițtului și alu minciunii, uă a­­deverată femeiă de ulițe, precumu­dicea dem­ă­ de unui ministru în finalu parlamen­tului f­omâniei, Facema apelă în indulgința d-vostră, d-le președinte, și vă­ dată cu­ recunoscința nostră pentru toleranța cu care ați con­dusă desbaterile, rezugămă ca, întru­câtă nu vomă rosti nimica contra respectului cuvenită legitoră, și ne vomă esprima cu cuviință și mode­rațiune, se nu final în­treruptî­ia apărarea ce vomă face acu sațiioră. Procesulă­lorii este ori procesă politică,și libertatea apărării este adesea sin­gura mângâiere care compenseza închi­­sorea preventivă, neajunsurile și relațiu­nile cu cari ună cetâțiană prevenită de a­­semenea crime este osînditul de putere înainte de a fi tradusă înaintea judecăți! Facem­ în fine apelă la resemnarea d-vostră, d-le procurore-generale, și la resemnarea d-vostră nu ca procurore-gene­­rale, ci ca represintante alu puterii, pen­tru că acei ce au puterea supremă, și pe car­­i represintațî, nu suntu alături cu d-vostră spre a ne adresa directă către dânșii. Puterea trebuie se se resemne în­­naintea inconvenientei oră ce resultă pen­tru densa din aceste desbateri, căci ea adesea, în asemenea circumstanțe, din acum sătoriă devine prevenită, și cetățenii acu­­sațî pentru cuvintele soru publice suntu iu iată dreptulu a se apăra criticându la rêndulu loru conduita publică a puterii care îi acasă. Acesta este, d-le procu­rore­ generale, ună inconvenientul ce ați creată singuri. Este cunoscută că unu dé­ri A redé nuí celulu de la 23 zi­l* 2S curiate. ictă de presă aduce totu-de­ una celoră ce au intentă mai multă rău prin judecata de­câtă prin esistența lui; de a­­cea­a în Englitera, în America, în tote acele ,ori pe cari se ați citată, dacă nu se facă procese de presă, este ore pentru că nu se aduseră da libertatea cuvântului? Vă încetați, nu pate se nu fiă abusu unde este libertate, se abuseză și acolo, și mai multă de­câtă la noi, dere înțelepciunea politică, care este în acele state singura normă de guvernare, face se nu se in­tențe mai nicî­ uă­ dată asemenea procese. Asta fiindă, puterea ce a creată că ase­menea situațiune trebuie se fiă hotărîcă mai d’înainte a înfrunta inconvenientele ei, și, în facia apărării ce va desvăli a­­deveruri cari sa’i displacă și chiară s’o irite, o rugăină, decă este vinovată, se se resemne. Se face, d-lorii jurați, înaintea d-vostră unu procesă de presă. Nu scimă dacă acusatiunea ce se face este sau nu întemeiată, vomă vede acesta mai în urmă; amu auditü casé pe onorabilele procurore­ generale rficândă că la noi, pe lângă alte cause, delictele de presă suntă adesea opera paraponișiților, cari, nemul­­țămiți, se pornescă la invective contra gu­vernului și’i facă o posițiune sistematică. Acesta ni se pare oă apreciare gra­tuită, căreia noi nu îndrăsnimă a res­­punde cu apreciarea nostră că delictele de presă, departe d’a fi opera paraponisi­țiloră, suntă mai adesea invențiunea ze­­losă a chivernisiților­ , și noi personală avem­ă curagiulă a afirma acesta, nefiindü în nici una din aceste doue categorii de persone. De aceia mai bine se nu mai pipăimă acestă cestiune spinosă și anche­tare, și se ne ocupăm­ de examinarea faptului ce ni se impută. Credeți ore, d-soră jurați, că procesulă ce se trateză înaintea d-vostră are de scop­ simpla pedepsire a unor­ delincv­enți ordinari, sau rădicarea prestigiului cuvenită religionii, prin urmărirea unor­ pretinși calomniatori ai capului ei? Câtuși de puțină , acesta este numai pretestulă, a­­parența lucrului. Scopulü onse ce ce urmă­­resce este cu totul ă altulă, și cea­ a ce vi se dice este ună mijlocu pentru a ajunge puterea acolo unde o conducă cei ce conducă astă­zl afacerile publice în Ro­mânia. Prin acestă procesă de presă nu se cere se osîndițî astă­zii nișce sim­plii calomniatori al Sf. Sale Mitropolitului: vi se cere se sugrumați libertatea presei, se declarați vinovăția cuvântului, pentru că cuvânt­ulu a fostă de la început­, și cuvântul ă este criminale pentru cei ce u­­răscă lumina, libertatea și adevĕrulu. Déca n’ași avea alte probe, una sin­gură ’m’-aru fi d’ajunsă, pentru a pune a­­cesta în evidință naintea d-vostră. Ce însemneză poliția și totă forța materiale ce puterea desvoltă împrejurul­ acestui locale și pe stradă, dacă nu că se tra­teză în acestă procesă, putemă dice, de esistența iei propriă ? Pentru ce ea nu face totă astă-felă, cândă se traducă ’na­intea d-vostră bandiții și criminalii pen­tru cari nu se tulbură, ci numai cândă acasă pe acei ce luptă pentru luminarea opiniunei publice și descoperirea reletoră ce se comită în acesta țară, singurii vi­novați periculoși pentru uă putere asu­­pritore, vinovații curentului'! Vădândă acestă numerosă publică, in­­trebămă: ce însemneză curiositatea pu­blică, asistința numerosă a cetățianilor, cari se grămădescă acum la miedusă nop­­tea și ascuptă cu tenacitate insultatură a­­cestui procesă, deca­rni­că publiculă l­l con­sideră­mu ca unu procesă făcută perso­nală acuzațiloră, ci drepturilor­ sacre, garantate tutulorü pr­in­ constituțiune, și pentru a căroră respectare totă cetăția­­nulă are dreptul ă se se intereseze și se stă în neliniște? înțelegeți dera, d-lorit, că scopul­ gu­vernului este cu totulă altulă de­cât și osândirea acestoră cetățianî sau rădicarea prestigiului celoră ce se zice că eî aă calomniată, nu adeverit, se cue óre se -osândiți pe acești ómeni ca nisce vinovați ordinari de calomniă? Deri acestă dorință a puterii s’a ’mplinită da multă. Suntă tr­ei luni a­­própe de cândă acești nenorociți acusați se dă alături cu bandiții și cu făcătorii de rele în pușcăria de la Văcărescu; ino­­cinți, ei și-au­ luată deja pedepsa pen­tru faptele ce li se impută, de­ore­ce, daca ele ară fi esistate , erau pedepsite numai cu închisorea de la 1 lună până la 6 luni și acusațil au scurtată termenulu mediă ală acestei pedepse cu 3 luni a­­própe, prin arestarea preventivă. Vă mică observațiune ne suscită cu acestă ocasiune­­ fișele onorale, procurore generale. „Mani­festați regretele d-vostră că pe banca acusațiloră s’ară afla între cei-l­alți și ună omu de spirit«, domnulă Nae Orășanu :‘ Dére, din causă că este pré inteliginte, ’ați trimisă se se tempereze în pușcăria de la Vacărești? Este justă, este ecita­­bile cea­a ce ați făcută cu acești acuzați, prin arestarea loră preventivă? Pentru d-vostră, cari ve pretindeți singuri libe­rali, căci urmăriți abusală și voiți a se respecta libertatea presei, este con­secințe a patrona arestarea preventivă în delicte de acestă natură? Nu sciți că în legea Belgiei este ună articulă formale care profează ori­ce arestare preventivă și că constituțimea nostrá, care este co­piată a­prope după a Belgiei, și chiară mai liberale de­câtă dânsa, n’a putută ave în gândulă iei uă asemenea vela­­țiune? Deni îmi veți respunde: în legea nostră nu este nici ună articola positivă, care se scolă pe preveniții de presă de sapt legea comună, care este suverana aprobiare a judecătorului în asemenea ma­terie ! Déca ’ml veți respunde astă­­felu, ve întrebă: ce se face cu tote principieile de liberalisom cu cari ve fă­liți, când­ aprecierile d-vestraj suverane sunt­ pentru arestarea preventivă?! Sunteți liberali! Doriți sinceră libertatea și, pe cândă liberați pe cauțiune pe es­­croche și pe furt, în acelașiă timpă ve umpleți temnițele cu preveniții în delicte de presă! Frumosă liberalismü! Frumóse principii! Revină la cestiune. Credeți óre, cumă amă disîl, domniioră jurați, că acestă procesă are de scopă măcaru rădicarea prestigiului cuvenită capului religionii nostrm, urmărindă pe presupușii sei calomniatori ? Vă ince­­tați. Deci puterea ară fi avută ună asemenea scapă, de sicură nară fi ur­mărită procesul­ de față. Ia adevără, d-la TU, cumă se póte rădica prestigiilă cui­va printr’unu delictă de calomnie? Dérü faptulă imputată unei persóne există elă în realitate? Atunci în ce prestigiulu iei póte fi rădicată,o cândă prevenitură, chiară déca n’ară veni selü dovedéscu, ară face fră măcaru uă alusiune la cea­ a ce este în cunoscința tuturoru; și câtă ară câștiga prestigiulü cui­va, deca faptele lui, în locă d’a rămâne isolate, uitate putemă­dice între omeni, ară deveni obiec­­tulă unei desbateri publice și s’ară des­­veli asta­felu într una modă solemnă ’na­intea tuturoru cetățianiloră? Faptul ă imputată crtse nu există, se va tfice. Atunci ce judecată mai as­pră pentru calomniasoră de­câtă opini­­unea publică? Pentru mine creditulă ono­rabilitatea, vir­tu­tea omului suntă d’asupra orî­cârei calomnie, și­ cu faptulă simplu ală unei asemenea plângeri mi s’ară părea a pune cine­va în înduoială persona sea propună. Mi se pare că a reclama numai contra unei calomnii ară fi deja a fi vi­novată pe jumătate. Va se­dică scopulu puterii nu este nici a ridica prestigiulu sf­­sele Mitropolitului Puindu persóna sea în jocă în fața tu­­tuloră ,putemă elice din contra că sin­gură a călcată prestigiulu acestei persone, a înjosit’o. Singurul­ scopu ce se ur­­măreșce déra este sugrumarea libertă­­ței presei, rădicarea acestui, miijlocă pu­ternică de emvilisațiune și de progresă, făcândă ca reulă se domnescă furatema în miijlocul­ întun­erecului, și,opinia publică, neputând descoperi adevărul, se se abată din

Next