Romanulu, martie 1872 (Anul 16)
1872-03-26
278 Deosebirea între Napoleone III și Bismark este, cu acestă din urmă una avuții și mare nevoie de a se ascunde în trame și în conspirațiuni. Ele e născuții și a trăită în miiloculu unui întregii poporü de conspiratori, precum și poporulu germană, care de șese zeci de ani nu se ocupă decât a fabrica cafenele Europei, care la rândul ei nu afla nimicit de acesta pîn la Sadova și la Sedan. Bismark e resolut, nerăbdătorii, inimicii alți trăgănărilor, chiar a opusulu lui Napoleone III. Dar semăna lui Napoleone I în repedea coprindere a ideei, în arderea ce pune în esecutarea ei, și în forma bruscă ce iisopesce acțiunea. Vede dreptü în trebile Statului, precum Napoleone I vedea drepta în una câmpă de resbelű, întruna întrecea Cavour pre Bismark, pentru că aseminea acestuia în luciditatea conceptului, dar lipsită de forța materiale ce avea Bismark, ela o suplinia prin conspirațiune, ale cărei vaste fire le întinsese în Răsărit și în Apus; conspirațiunea nu era pentru densui o altitudine, ci una midilocii de care se folosia pentru mărimea Italiei. De trăia încă Cavour, astăzi, pre ruinele Franciei, ele ar fi înălțată edificiulă imperiului latină pîn la gurele Danubiului. Dar acestă mare astru a dispărută ! — și se ne intorcemă la Bismark. Acesta, ne având o nevoiă de a se preface, conspiră la lumina sdrelui, adecă atacă posițiunea cu baioneta ca ună vechiu granaderă francesă, rezîmându-se pe forța oștirei prusiane și pe forța și mai grea a poporului germană. „Ună lucru remarcabilă se nu ne scape din vedere. Pre cândă tóte poporele du combătută imperială acasă și în afară, începândă de la vechii Romani, carii conspirau de a pururea contra Cesariloră soră: din contra, Germanii consideră imperială ca ală soră propriă, și toți pîn la unulă cei cincizeci milione de Germani câți sunt, în cursă de vre șăse^ecî de ani sau mai bine, fabricată asta <ficoada imperială, așia încâtă se póte considera ca fructulü de amóre ală întregei națiuni germane. Scîința, literatura, artele germane, se devotară în cursă de șase seci de ani a construi legătură în care se auuiră la 1870—71 primele strigăte ale nou-născutului imperiu. In acestă sensă Germania totă a fostă una câmpă de conspirațiune contra Europei care forte târziü ’șî deschise ochii la morii de fumuri ce se ’nălțară din câmpii Sadovei și Sedanului. Literații germani au făcî cută în acestă secură oficială dameloru din evulă medită, cu marile loră mai puțină delicate de câtă acelea ale viraginilor feodali, derű mai multă amoróse, ei au încinsă spada la capsele nouilor. Normani descinși spre cucerirea Apusului. Astăzi Europa are în sînulă scăună imperiu, care cu patru șirei milione de omeni însetați de coneistă și de domnire și cu prestigiulu sciînței revoltă poporele contra independinței loru proprie, le turbură, le pregătescă spre a deveni o pradă ușiară de cucerită. Etă starea actuale a Europei, care trăi în midiloculă grijeloră și triceloră continue ce-i causa impesiula rusescă în cursă de cinci-dece ani ți mai bine, déraod! cu câtă e mai agravată posițiunea de astădî cu clocirea acestui imperiu germană care încinsă cu spada victoriosă ue gonesce pre toți îndărătă întru întunerecele unui nou evăme^iă. In acestă posițiune incertă, turburată, plină de perplesități și pericole, censtantanță politică ar căpăta Europa când il s’ar pute face se soncționeze în Roma o ligă sau federațiune a Sfaturilor latine. De aci înainte Confederațiunea latină arătă pre largă folosesc confederațiunea pentru fiecare stată latină în parte, și anume pentru Italia: Confederațiunea ar deslega la momentu nodulă gordiană ală cestiunei romane. Confederațiunea mai permite Prusiei de a se apropia de Alpiî italianî. Vai! pentru Italia cândă Prusia ’șî va pute vîrî capul ű preste Alpi ftă măoară pentru ună momentu. Independința peninsulei ar fi perdută. Roma, veeheile și navele sale glorie, monumentele sale, maestatea sa, totulă ar peri pentru tată-de una, din momentu ce o forță a bandierei germane ar mai pute flutura pre acestă pământă. Se nu ne facemă illusiune; nu putemă impedeca singuri agresiunea prusiană. .. înlături trasele,... E inutile a mai spune că confedarații mea ar stinge recriminațiunile și urele dintre Francia și Italia. Acolo în capitoliă Francesii voră găsi mai bine acea Romă și acea putere care astăzi în vană o caută și cu puțină credită în Vaticanul. Francia, ruinată astăzi, ar găsi mă refugii salutariă în brațele surorilorii strînse în capitoliă pentru apărarea comune. Provincele pendute cu singurulă acestă mișlilocă le va recâștiga. Germania ar fi constrînsă a restitui fără resbelă acestă pradă refl luată. Aretă apoi folosesc confederațiunea pentru Belgia, Spania și Portugalia, și pentru tote Statele Europei, căcî confederațiunea, cumă s’a mai arătată, e pacea. Venindu apoi în speciale, la noi Românii, ne consacră un pad« uiaî întinsa a articlului seă, pe care vomă reproduce în numărulă viitoră (Va urma). Acestă imperatore avea una pre justa simțitaentă despre demnitatea coronei sale și despre splendórea tronului seă, ca se le facă se consiste ’n numărul ă și ’n luxulu sclaviloru din paiață, pa cari noi iî numirau curtesanî ș’a cărora ’ntreținere este așia de ruinătote și de fatale poporeloră. Carolă celă mare nu privia ca lucra nedemnă de dênsulu da intra în amănuntetele chieltuielile rusele private. Regina, femeia sea, trămitea ea ânsâșî se cumpere legumele pentru cuhniă și pumele pentru mesă. Cu tote acestea Carolă celă mare era împărată ală occidintelui: elă fusese ’ncoronată de Papa; nimeni, nici chiarü astăzî, n’a putută găsi că corona acestui principe n’a fostă strălucită. Frideric, pe care istoria l'a numită asemenea celei mare, punea ’n numerală celeră mai riguróse detorie, alesele grija d’a menagia banii supușilor ă sei: elu nu’î răsipi, nu’i dete nici la femei nici la favoriți, nici la miniștrii, și daca acestă principe avu puține scrupuluri în materiă de religiune și chiară de politică, avunse multe în materie de probitate. Gr. M. Alesandrescu. O DESPRE ÎNTREBUINȚAREA BANILOR PUBLICI. Montesquieu, în scrisorile sale persane, face pe Rica se dică: — „Noi ce știa orientalii credemă că nu este mai multă diferință între administrațiunea venitului anul principe și aceaa a averilor( unui particularii, de câtă diferință nu este intre a numerauă sută de mii de romani 1) ș’a număra simplu pene lauă sută.“ Dere diferință ce esiste între veniturile unui principe și ’ntre veniturile finii particulară este că acesta din urmă se trage seu din industria sea, sau din averea sea, în vreme ce veniturile principiloră se tragă din produsurile averilor sau ale industriei supușiloră, dintr’ună sondă ce nu le aparține. Veniturile chiară nu surită ale lui: elă nu e decâtă depositaruiă, nutrebuințătorulă acestora venituri. Ele i-au fostă încredințate pentru trebuințele societății : nu pote dori — făr’a deveni ună depositară necredinciosă — se le ’ntrebuințeze la altă ceva. Splendorea tronului, demnitatea coronei , etănesce espresmnî de curtesană, ca și cumă splendórea n’ară fi strălucirea ce dau înaltele virtuți, unite cu puterea d a fi reazimulă slăbiciunii și írculu puterii. Luxură curțiiora anunță multă mai multă moliciunea și orgoliulă monarhiloru decâtă mărirea loră adevărată. Nababii din Asia sunt înconjurați de păzitori, de femei, de eunuci, încărcați de aură și de rubinuri. Dură celă d’ântâiu cutezâtură, ce trage saba ’n contra acestora colosurî strălucitore, îî restornâ ’n țărână. Augustă, singurulă etemplu istorică dună oma pe care puterea l’a făcută mai bună, devenită stăpânulă lumii, locuia uă casă mică și puțină comodă, care aparținuse oratorelui Hortensia. Mesasea era frugale, hainele sele modeste, tunicele sele fuseseră țesute de femelele casei» 1) Monetă jersana. ROMANULU 27 MARTIE 1872 PROCESULUI CONTRA PRESEI CURTEA CU JURAȚI DIN BUCURESCI 15 MARTE, 1872. 1) Apărarea d-lui N. Fleva pentru „Ghimpele“ și „Daracule.“ După d. Pantazi Grhika, reacuventulu d. Al. Geani și apoi d. N. Fleva, care se esprima camă în modulă urmatorii : Facema apelă la ateniurnea și la răbdarea d-vostră, d-soră jurați, pentru ca causa ce se desbate astăzi nu este un causă ordinară: ea este un cestiune de vieți sau de morte pentru noi toți, căci de soluțiunea ei depinde sorta libertățiloru nostre publice. Verdictulfi d-vostră are se dovedescă decă din tote drepturile cetățenesc a mai remasa vreunulű ín picioire, decă instituțiunea juraților este și ea închinată la piciorele arbitrarului și despotismului, decă în fine acestă tribunala supremă, care este d’asupra tuturor și miniștrilor, regilor și împĕraților, opiciunea publică, este vă dovedă vine de suveranitatea poporului, UnÖ judecătoru virtuos, și imparțial, sau o ființă degradată, un protectorii ale vițtului și alu minciunii, uă adeverată femeiă de ulițe, precumudicea demă de unui ministru în finalu parlamentului fomâniei, Facema apelă în indulgința d-vostră, d-le președinte, și vă dată cu recunoscința nostră pentru toleranța cu care ați condusă desbaterile, rezugămă ca, întrucâtă nu vomă rosti nimica contra respectului cuvenită legitoră, și ne vomă esprima cu cuviință și moderațiune, se nu final întreruptîia apărarea ce vomă face acu sațiioră. Procesulălorii este ori procesă politică,și libertatea apărării este adesea singura mângâiere care compenseza închisorea preventivă, neajunsurile și relațiunile cu cari ună cetâțiană prevenită de asemenea crime este osînditul de putere înainte de a fi tradusă înaintea judecăți! Facem în fine apelă la resemnarea d-vostră, d-le procurore-generale, și la resemnarea d-vostră nu ca procurore-generale, ci ca represintante alu puterii, pentru că acei ce au puterea supremă, și pe cari represintațî, nu suntu alături cu d-vostră spre a ne adresa directă către dânșii. Puterea trebuie se se resemne înnaintea inconvenientei oră ce resultă pentru densa din aceste desbateri, căci ea adesea, în asemenea circumstanțe, din acum sătoriă devine prevenită, și cetățenii acusațî pentru cuvintele soru publice suntu iu iată dreptulu a se apăra criticându la rêndulu loru conduita publică a puterii care îi acasă. Acesta este, d-le procurore generale, ună inconvenientul ce ați creată singuri. Este cunoscută că unu déri A redé nuí celulu de la 23 zil* 2S curiate. ictă de presă aduce totu-de una celoră ce au intentă mai multă rău prin judecata decâtă prin esistența lui; de aceaa în Englitera, în America, în tote acele ,ori pe cari se ați citată, dacă nu se facă procese de presă, este ore pentru că nu se aduseră da libertatea cuvântului? Vă încetați, nu pate se nu fiă abusu unde este libertate, se abuseză și acolo, și mai multă decâtă la noi, dere înțelepciunea politică, care este în acele state singura normă de guvernare, face se nu se intențe mai nicî uă dată asemenea procese. Asta fiindă, puterea ce a creată că asemenea situațiune trebuie se fiă hotărîcă mai d’înainte a înfrunta inconvenientele ei, și, în facia apărării ce va desvăli adeveruri cari sa’i displacă și chiară s’o irite, o rugăină, decă este vinovată, se se resemne. Se face, d-lorii jurați, înaintea d-vostră unu procesă de presă. Nu scimă dacă acusatiunea ce se face este sau nu întemeiată, vomă vede acesta mai în urmă; amu auditü casé pe onorabilele procurore generale rficândă că la noi, pe lângă alte cause, delictele de presă suntă adesea opera paraponișiților, cari, nemulțămiți, se pornescă la invective contra guvernului și’i facă o posițiune sistematică. Acesta ni se pare oă apreciare gratuită, căreia noi nu îndrăsnimă a respunde cu apreciarea nostră că delictele de presă, departe d’a fi opera paraponisițiloră, suntă mai adesea invențiunea zelosă a chivernisiților , și noi personală avemă curagiulă a afirma acesta, nefiindü în nici una din aceste doue categorii de persone. De aceia mai bine se nu mai pipăimă acestă cestiune spinosă și anchetare, și se ne ocupăm de examinarea faptului ce ni se impută. Credeți ore, d-soră jurați, că procesulă ce se trateză înaintea d-vostră are de scop simpla pedepsire a unor delincvenți ordinari, sau rădicarea prestigiului cuvenită religionii, prin urmărirea unor pretinși calomniatori ai capului ei? Câtuși de puțină , acesta este numai pretestulă, aparența lucrului. Scopulü onse ce ce urmăresce este cu totul ă altulă, și cea a ce vi se dice este ună mijlocu pentru a ajunge puterea acolo unde o conducă cei ce conducă astăzl afacerile publice în România. Prin acestă procesă de presă nu se cere se osîndițî astăzii nișce simplii calomniatori al Sf. Sale Mitropolitului: vi se cere se sugrumați libertatea presei, se declarați vinovăția cuvântului, pentru că cuvântulu a fostă de la început, și cuvântul ă este criminale pentru cei ce urăscă lumina, libertatea și adevĕrulu. Déca n’ași avea alte probe, una singură ’m’-aru fi d’ajunsă, pentru a pune acesta în evidință naintea d-vostră. Ce însemneză poliția și totă forța materiale ce puterea desvoltă împrejurul acestui locale și pe stradă, dacă nu că se trateză în acestă procesă, putemă dice, de esistența iei propriă ? Pentru ce ea nu face totă astă-felă, cândă se traducă ’naintea d-vostră bandiții și criminalii pentru cari nu se tulbură, ci numai cândă acasă pe acei ce luptă pentru luminarea opiniunei publice și descoperirea reletoră ce se comită în acesta țară, singurii vinovați periculoși pentru uă putere asupritore, vinovații curentului'! Vădândă acestă numerosă publică, intrebămă: ce însemneză curiositatea publică, asistința numerosă a cetățianilor, cari se grămădescă acum la miedusă noptea și ascuptă cu tenacitate insultatură acestui procesă, decarnică publiculă ll considerămu ca unu procesă făcută personală acuzațiloră, ci drepturilor sacre, garantate tutulorü prin constituțiune, și pentru a căroră respectare totă cetățianulă are dreptul ă se se intereseze și se stă în neliniște? înțelegeți dera, d-lorit, că scopul guvernului este cu totulă altulă decât și osândirea acestoră cetățianî sau rădicarea prestigiului celoră ce se zice că eî aă calomniată, nu adeverit, se cue óre se -osândiți pe acești ómeni ca nisce vinovați ordinari de calomniă? Deri acestă dorință a puterii s’a ’mplinită da multă. Suntă trei luni aprópe de cândă acești nenorociți acusați se dă alături cu bandiții și cu făcătorii de rele în pușcăria de la Văcărescu; inocinți, ei și-au luată deja pedepsa pentru faptele ce li se impută, deorece, daca ele ară fi esistate , erau pedepsite numai cu închisorea de la 1 lună până la 6 luni și acusațil au scurtată termenulu mediă ală acestei pedepse cu 3 luni aprópe, prin arestarea preventivă. Vă mică observațiune ne suscită cu acestă ocasiune fișele onorale, procurore generale. „Manifestați regretele d-vostră că pe banca acusațiloră s’ară afla între cei-lalți și ună omu de spirit«, domnulă Nae Orășanu :‘ Dére, din causă că este pré inteliginte, ’ați trimisă se se tempereze în pușcăria de la Vacărești? Este justă, este ecitabile ceaa ce ați făcută cu acești acuzați, prin arestarea loră preventivă? Pentru d-vostră, cari ve pretindeți singuri liberali, căci urmăriți abusală și voiți a se respecta libertatea presei, este consecințe a patrona arestarea preventivă în delicte de acestă natură? Nu sciți că în legea Belgiei este ună articulă formale care profează orice arestare preventivă și că constituțimea nostrá, care este copiată aprope după a Belgiei, și chiară mai liberale decâtă dânsa, n’a putută ave în gândulă iei uă asemenea velațiune? Deni îmi veți respunde: în legea nostră nu este nici ună articola positivă, care se scolă pe preveniții de presă de sapt legea comună, care este suverana aprobiare a judecătorului în asemenea materie ! Déca ’ml veți respunde astăfelu, ve întrebă: ce se face cu tote principieile de liberalisom cu cari ve făliți, când aprecierile d-vestraj suverane sunt pentru arestarea preventivă?! Sunteți liberali! Doriți sinceră libertatea și, pe cândă liberați pe cauțiune pe escroche și pe furt, în acelașiă timpă ve umpleți temnițele cu preveniții în delicte de presă! Frumosă liberalismü! Frumóse principii! Revină la cestiune. Credeți óre, cumă amă disîl, domniioră jurați, că acestă procesă are de scopă măcaru rădicarea prestigiului cuvenită capului religionii nostrm, urmărindă pe presupușii sei calomniatori ? Vă incetați. Deci puterea ară fi avută ună asemenea scapă, de sicură nară fi urmărită procesul de față. Ia adevără, d-la TU, cumă se póte rădica prestigiilă cuiva printr’unu delictă de calomnie? Dérü faptulă imputată unei persóne există elă în realitate? Atunci în ce prestigiulu iei póte fi rădicată,o cândă prevenitură, chiară déca n’ară veni selü dovedéscu, ară face fră măcaru uă alusiune la cea a ce este în cunoscința tuturoru; și câtă ară câștiga prestigiulü cuiva, deca faptele lui, în locă d’a rămâne isolate, uitate putemădice între omeni, ară deveni obiectulă unei desbateri publice și s’ară desveli astafelu într una modă solemnă ’naintea tuturoru cetățianiloră? Faptul ă imputată crtse nu există, se va tfice. Atunci ce judecată mai aspră pentru calomniasoră decâtă opiniunea publică? Pentru mine creditulă onorabilitatea, virtutea omului suntă d’asupra orîcârei calomnie, și cu faptulă simplu ală unei asemenea plângeri mi s’ară părea a pune cineva în înduoială persona sea propună. Mi se pare că a reclama numai contra unei calomnii ară fi deja a fi vinovată pe jumătate. Va sedică scopulu puterii nu este nici a ridica prestigiulu sfsele Mitropolitului Puindu persóna sea în jocă în fața tutuloră ,putemă elice din contra că singură a călcată prestigiulu acestei persone, a înjosit’o. Singurul scopu ce se urmăreșce déra este sugrumarea libertăței presei, rădicarea acestui, miijlocă puternică de emvilisațiune și de progresă, făcândă ca reulă se domnescă furatema în miijlocul întunerecului, și,opinia publică, neputând descoperi adevărul, se se abată din