Romanulu, februarie 1873 (Anul 17)

1873-02-23

172 ROMANULU 28 FEBRUARIE 1873 patetice și lugubre tată d'uădată, de vreme ce pe latură originale a avut a stă parte însemnata, după, cum afirmă ultimele corespondințe din Spania, vomă urmări d’aprópe ultima luptă, dintre papală și civilisațiune, dintre libertate și autoritate, dintre obscurantismu și lumina culturei, luptă cu atâtă mai importante, cu câtă este menită a da lovirea definitivă și a preface în pulbere sistema eseciabile care, bântuindă omenirea în timpii de atâtea secole, mai găsesce încă susțiitori interesați printre ilustrațiuni căzute sau pornite spre cădere. 1) Cornițele Cavur, acea cugetare puternică, acela politicii consciințioșii, tribunii neobosită și ’n totodeuna cutezătorii, căci animalul cea mare conținea că conferă nesfîrșită de iubire și de credință, acela aristocrată inteliginte, care repeta adesea cuvântul, nobleță obligă și afirma, plină de convincțiune, că singurul mijlocu d'a preveni socialismul, era numai îndeplinirea imediată a detoriei ce aveau clasele superiore se se devoteze binelui, intereselor generale și claselor inferiore în parte, căci altă feluresbelulă sociale este inevitabile, cornițele Cavur, gloria modernă a poporului italiană,fisese și repetase de mai multe ori de la tribuna parlamentului piemontese că cestiunea italiană, unitatea cu instituțiuni liberale, nu va fi desăvârșită terminată, decâtărădată cu resolverea problemei celei mari: Roma capitală. Astăferă sola curagiosulă ministru piemontese se ’nfrunte și se spulbere sentința perfidului ministru austriacă, supt semnătorul tratatului Sântei-Aliande: „Italia este și remane pentru totudeuna numai că espresiune geografică.“ făcea Cavur, ministrul unui stată de al douilea ordină și a timpii cei mai dificili, în urma catastrofei de la Novara, adică pe cândă baioneta austriacă recuprinsese Lombardo-Veneția și strălucia la radele sorelui piemontese, pe cândă peste restul Italiei apăsa mâna cruntă a tiraniei, sistema de stază scăldată în sânge a dinastieloră domnitore prin dreptură divină, spectaclulă înfiorătoră ală terorismului cu închisorile sale gemănde de spectre ce -și perduseră consciința ființei lor, prin torturi îndelungate, acea stare de lucruri înspăimântătore în fine, denunțată lumii civilizate de unul din cei mai însemnați omeni de stată englesi și definită: negațiunea lui Dumnezeu rădicată în sistemă, Credința nestrămutată în viitoră , iubirea cea mare de libertate, patriotismul neasemănată ală bărbatului de stată, înțelesă pe deplină bună rege inteliginte și bună patriotă și ajutată de toți omenii de bine , carii luptau ca stâncă neînvinsă în contra tiranei furiose din năuntru și din afară, aduseră naturale în urmă acelășiră de evenimente cari, în timpă de câțiva ani, derîmară totă ce era putredă și învechită, reedificată apoi pe base solide, și pregătiră încoronarea edificiului măreță ală unității, care se săvârși în cele din urmă pe piața Capitolului, în aplausele universului întreg ă. Cari au fostă luptele neîntrerupte, câtă de mari și numerose sacrificiele aduse pe altarul patriei italiane, le spune istoria imparțială: esemple vii și nepezitare, ele vor servi totudeuna ca modelă aspirațiunilor generose. Destulă se amintimă numai că ministrulă inteliginte, tribunală neobosită și care repeta la tote ocasiunile : „Italia trebuie să se facă prin libertate, altă felii trebuie să se renunțe, a o face“, peri în mijlocul luptelor, și nu multă timpă după memorabila ședință, în care s’a petrecută scena dramatică, lovirea durerosa dintre două inime de năpotrivă înflăcărate de iubire pentru Italia, déja despărțite prin suveniri amărîtore. — „Nici vă dată, esclamase atunci Garibaldi, în mândrulă séu resimțimântă, nici uă dată nu voiă întinde mâna mea celoră ce m’aă făcută străină în Italia.“ — „Ună faptă a săpată abisuri între generalele Garibaldi și mine, răspunse cornițele Cavur cu mă acceptă forte mișcată și înclinându-se înaintea unei drepte dureri. Amu crezută că îndeplinescă mă datoria, uă datoria cruntă pentru mine , cea mai cruntă ceamă avută să îndeplinescă în viața mea. Ceea ce amă resimțită că mă face să înțelegă ceaa ce a trebuită să simtă generarele , și décâ ’i este mai presusă de puterile sale d’a mă ierta, că simtă că nu potă să’i facă în privință acesta să imputare......“ Déru, déca prin sacrificiuri de totă felulă și prin concursul unoră eveniminte pe atâtă de nenorocite pe câtă au fostă mai puțină așteptate, Roma a devenită capitală și unitatea s’a ’ndeplinit, totuși greutățile tate nu s’au învinsă și luptele pe tărâmur ă clericale se continuă cu persistență: infailibilul despotă din Vatican se îndărătnicesce a nu recunosce, a protesta ș’a refuza milionele votate pentru întreținerea fusului cu care înconjura de călinta și miserarea ființa, cu osebire, și de atâtea ilustrațiuni întunecate, complice astăzi ca totodeuna la câte rele și neajunsurilă căzută pe societatea umană, Pio nono, liberalele prin escelență din 1848, continue cu furiă a se servi de intrigi, de injurii și de calomnii, cu speranță nebună în restabilirea puterii sale timporale. Corporațiunile religiose, acestă viespară, a căruia matcă este în Vatican, suntă perfidele mijloce de cari se servă pentru a-și întinde manoperile culpabile în tote direcțiunile. Generalaturile sau cuiburile acestoră corporațiuni cu tote bunurile loră suntă la disposițiunea prigionierului din Vatican, cari le întrebuințază în contra Italiei, în contra libertății și a progresului umană. Interesele Italiei, Ziaristica de tóte Zilele, opiniunea publică în genere aă cerută distrugerea acestui zel periculosă, și guvernulă a presintată în sine proiectulă pentru suprimerea acestoră corporațiuni cu escepțiuni însă și restricțiuni, cari în faptă apără și conservă. Acestă proiectă trecută prin comisiune, care l’a modificată în fre-care părți, vine zilele acestea în desbaterea parlamentului și se crede că ministerial va profita de ocasiune pentru a se retrage ș’a pune capătă astă-feră greșite’n sale sisteme de stată, cari l’a dusă la abdicarea lui Amedeo și la voturile care i-au probată că majoritatea l’a părăsită și slăbesce pe ce îi merge mai multă; seü va ceda, modificându’și sistema, și conformându-se opiniunei publice ce’i arăta calea pe care trebuie se apuce ; căci Italia, pentru norocirea ei, n’a avută încă miniștrii imprudinți sau stupidii, cari se califice și se trateze opiniunea publică de „femeie de uliță“ din contra, miniștrii italiani au crezută in toto-de-una și de acea a Italia ș’a conservată instituțiunile ș’a prosperată— aă crezută,ca și conservatorele Thiers, președintele unei mari Republice astăzi că opiniunea publică, adică, este oa ventura puternică care se strecoră în cele mai sigure adăposturi și sfărâmă prin virtejă obstacolele ce întâmpină. Cele petrecute în Spania fiă mă avisă salutamă celoră ce mai credă că instituțiunile liberali se discredită nepedepsită: între cei ce atacă directă sau indirectă libertățile și garanțiele publice, transformândă crimele în corecțiuni, și î ntre acei cari propună astăzi Cortesiloră abolițiunea pedepsei cu morte, despărțirea bisericii de stată, despărțirea administrațiunii de politică, stabilirea imediată a unui sistem penitenciară, inamovibilitatea judiciară, numirea membrilor tribunalulur supremă de către Camere, și în fine suprimerea ministerialui justiției, a fostă întotodeuna, și va fi încă pe viitoră, ună abilă și mai adâncă și pe care îndărătnicia și beția putere absolute ’să va împlea cu catastrofe teribile. Ștefană Sihlenu. SERĂȘI ADMINISTRAȚIUNE A JUDEȚULUI ARGESIV. Se vede că străinii s’aăotărită se ne cotropesca cu desăvîrșire și câtă mai în grabă, până se n’apucămă a ne descepta și simți veninulă ce ne infiltreza, pe calea economică, în tóte ramurele, servindu-se în reeșita planurilor ă față de protecțiunea regimului și instrumintelor sale. Intre altele, găsiră timpă a’și deschide oă trecere mai drepta de la Sihiță prin Turnu-Roșia, Rîmnicu-Vîlci, Pitesci-Bucuresci, și voiescă se aibă Sacrifieitrii MeonTapifaliilorTudețțului Argeșiă și Rîmnicu-Vîlci. Marele erou de la Cuca-Măcăi, Alesandru Zisu, președintele consiliul județului Argeș să, în unire cu puternicii Zilei, cari i-au pusă la disposițiune și pe inginerul statului d. Pancu, lucreza la proiectul unui drumă de seră județiană, care trece prin moșia d-lui Zisu numită Merișanii, din ale cărui păduri numitu să speră a trage folase enorme prin esploatare. Etă și condițiunile acestei întreprinderi, votate de consiliul de Argeșiă, supt președința eroului de Cuca- Măcăi. 1. Atâtă statulă, câtă și particularii vor ceda fără despăgubire terenulă necesariă liniei ferate cu tote dependințele. 2. Statulă va da fără despăgubire, din una din pădurile cele mai apropiate, traversele necesarie. 3. Județele Argeșiă și Râmnicu- Vîlci, voră face cu zile de prestațiune terasementele pe totă linia, voră căra cu carele foră totă petrisulă necesariă șioselei, voră face din fondurile județului tóte podurile, podișcele și apeducele, tóte casele de cantoniari, și tóte aceste lucrări se va termina cu desăvîrșire numai în timpă de 4 ani. 4. Concesionarii ce se voră îndura a-și face pomena cu noi a lua acesta liniă de esploatare, voră aduce șinele, vagonele și machinele, fiă acestă materiale chiară și mai nemernică decât celă cu care ne-a înzestrată Strousberg, și dreptă acestă enormă sacrificiă ce ne voră face, li se promite că bagatelă... profitulă esploatării numai pe 50 de ani, și iarăși uă mică bagatelă din bugetul județului, mi se pare pe fiecare ană. Nu mă indouiescă că totă ună asemenea votă trebuie se fi dată și consiliului județiană de Vilcea, pe câtă vreme se lucreza de inginerul statului și de cei particulari la traseu pe facla pământului. Eră unde a ajunsă regimele cu mania d’a ne da cu desăvîrșire în prada străiniloră, ș’acésta concesiune ruinătóre cu desăvîrșire acestoră două județe, care va ’mbogăți numai pe eroulă de Cuca-Măcăi et c nne, plus câteva decorațiuni unguresce, se zice că s’ar vota de camere chiară în sesiunea actuale , dându-i-se preferință ’naintea proiecteloră celoră mai folositóre pentru țară, și cu aceași ușiurință și repeziciune, cu care s’a votată atâtea alte greutăți pe țară. (I). Cine se mai gândesce că recolta acestoră județe a fostă slabă doui ani d’a rîndură, în câtă astăzi suntă comune întregi cari trăiescă cu căpătatulă mălaiului necesariă esistinței familieloră soră? Anulă acesta recolta porumbului, care formeză alimentară vieței țăranului, a fostă cu desăvîrșire perdută din causa secetei. Ce le pesáânsă puternicilorü ZUei, déca țăranulă mare de fome cu familia lui? Ei nu lucrezu decâtă a se ținea cu orice preță la putere, pe cândă în țară, pe lângă lipsa de nutrimente, se storce contribuțiunile prin torturi și esecuțiuni de gendarmerie. Ore majoritățile camereloră ară vota cu ușiurință atâtea impozite, cândă membrii acestoră camere ară fi din adevărată sorginte, ș’ar cunosce și aprecia greutățile semeniloră loră? In care țară din continuare sa mai putută vede ca la noi, votându-se într’u singură sesiune atâtea greutăți? Se vede că suntemă destinați se perimă prin noi onșine. Nu exagereză. • ■ - * «a rl í^VfArillíl. ésa afară la țară, nu în centruri, unde potă zice că suntemă cangrenați, și vedi în ce stare ne-a adusă regimele actuale. Suntemă amenințați d’uă mare catastrofă : disperarea țăranilor. Administrațiunea, de la celă mai de josă până la celă mai de susă funcționară, toți îlă sugă, îlă nedreptățescă și nu mai are cui se se plângă. După cum îmi spuneaă Zilele acestea nesce țărani din acestă judeciă, comuna Cocu, că se străgănescă pe drumuri d’uă jumătate de ană pe la tote autoritățile, în câtă și pe la ministeriă, și pe la procurorele generale că reclamată în două rânduri, se’i scape d’ună primară protegiată de prefectă, care, ca lipitorea, îi suge de zece ani, era în zadarü tóte reclamele loră, căci le înghite pământulă. Derü ce grijă póte duce prefectură Vasilescu pentru că nesce miserabili de țărani reclamă ministrului și procurorelui generale în contra protegiatului seă, cândă nu’i pesa de indignarea aprópe generale a prâșianilor. Pitesceni, cari văzură consumată Zilele acestea dă crimă de asasinare în contra unui orășiană, în mijlocul stradei, fără ca administrațiunea se se turbure câtuși de puțină ? Se spargă prăvălii succesivă în mai multe nopți de către făcători-de-rele, se spargă grajduri și se fură caii prâșianilor, se atenteza chiară la viața păzitorilor de nopte în mijloculă orașiului, înconjurându’i făcătorii-de-rele ca ’n mijloculă Vlăsiei, in câtă amă ajunsă se ne tememă a mai însera afară din casă: ce’i pésa administrațiunii de tóte acestea ? După cum Ziseramü mai susü, suntemă amenințați d’uă mare catastrofă: (1). Pene aȘi, noi nu seimu se se fi aflându unii asemene proiectă în studiulu secțiuniloră camerei. Nota redacțiunii: disperarea țăranilor, produsă de lipsa recoltelor, de marile dări cu cari ue a ’mpoveratu régiméle și de infernala administrațiune, care suge țera, ci uă lipitóre, fără ca ’n schimbă se li ședea ceva. S’a totă vorbită de fondarea unei banci funciare și alta de scumptă, prin asociațiunea Româniloră, cea a ce ară fi dată viață țărei, ară fi rădicată singura ei sorginte, agricultura, ș’ară fi emancipată proprietatea de marele greutăți cari o apésa, déra régiméi, tocmai acestă chiriă, prin care se póte intra în âuima țărei, voiesce a o ’ncredința în mână străină, de órece nici până azi nu vedemă făcându-se nimică în acésta privință. Déca și aceste salvatore instituțiuni voră ajunge în mâna străiniloră, suntemă perduți cu desăvârșire. In tóte ocasiunile, Românii aă dată probe de patriotismă și s’aă unită, cândă aă simțită eminința periculului. Ore d’astă dată se disperămă că nu se voră găsi câteva aniuni române, cari, cu fermitate, se impune regimelui voința țărei, care nu voiesce se fiă de câtă țara Româniloră? Deșceptați-vă și uniți-vă, ómeni mari și mici ai României, căci peirea naționalității este pusă ’n practică de puternicii Zilei, cari nu suntă ținuți la putere de câtă cu condițiune d’a ne înstrăina. Nepăsarea din parte-vă va fi uă crimă, pe care vor r espin-o copiii voștri. Totă din districtul Argeșia ni se comunică următorele: Unica consolațiune ce a rămasă pentru momentă Româniloră e libertatea presei, care stă forte greă la anima guvernului. Victimele stării actuale, obositele neareptate și multele suferințe, neascultate în plângerile loră, nu potă face d’uă cam dată altă, de câtă se înregistreze prin Zia*rie durerea ce simtă. De la uă parte până la ceal-alta a țării, plângeri de totă felulă, însă zadarnice, refulate chiară, căci nimeni n’aude, nimeni nu vede, domnesce tăcerea morții, plaga sistemei este de totă cangrenată. Intre alții, că și locuitorii din numerose comune, penă și cei pretinși ai ordinii din Piteșci au arătată d-lui ministru cele ce se petrecă în Argeș să supt administrațiunea cumnatului meu, prefectură M. Vasilescu. Abuzurile nemărginite și de totă felul ă au disperată lumea, cu osebire pe nenorociții sătiani, cari suntă amenințați a nu mai ave ce se dea, și nici ce se mai pérta. Cădată sleită acésta sorginte de viață a țării, ce va mai face guvernulă cândă nu va ave ce mai despoia de pe ei? Timpulü e aprope. Intre cele-lalte abusurî cunoscute și denunțate guvernului, se mai pună și tóte silințele spre definitiva stîrpire a sorgintei de înavuțire a cultivatorilor de tutună. Supt pretestată monopolului, s’aă luată de la locuitori recolta anului curinte în folosulă agințiloră, smulgându-se din pămentă chiară. Din sculele comuneloră s’aă făcută grajduri pentru caii călărașiloră, locuințele suptprefecțiloră și casele comunale asemenea. Fiiloră sătianiloră nu le mai trebuie învățătură, fiindă îndestulă a plăti numai lefi învățătorilor. Consilieriloră comunali și primariloră nu le mai trebuiescă cancelarii, fiindu-le îndestulă cârciumile. Până cândă se voră tolera cu atâta tenacitate acte de acestea, cari revoltă și pe cei adormiți ? Și de ce nu 1) Supt scriitorii pentru 70,000 franci presintati Paper intr’u cutie de cristalit de către patru frapne nobile: Regele și regina de Neapole, comitele de Chambord, frații lui Francois II, ducele și ducesa de Parma, arhiducii și arhiducesele de Austria, ducele și ducesa de Modena, principesa Elisa1ta de Hohenzollern, etc., etc,