Romanulu, septembrie 1873 (Anul 17)

1873-09-16

812 Generarele Pavia a intrat ieri în Malaga, far antâmpina vr’uo resistență. Carliștii au rădicată blocuru orașiulul Olot. Ultimele noutăți primite de guvernă mic și oferă forte multă pretinsa importanță a mișcării carliste în provincia Valencia. Scomptele răspândite,c’ară fi isbucnită desordini în unele provincii, suntă cu totul neîntemeiate. Ministrul de interne va publica monedă circulară relativă la ordinea publică a țării. Guvernul a trimisă uă corabia de resbelă la Tanger, în imperială Maroc, pentru a protege interesele conaționalilor, în faca resbelului civile ce a isbucnit în acelă orașiă, în urma morții sultanului. Oacerta publică regulamentulă prin care se organiseră miliția obligatoriá. Fregatele insurginte, cari aă părăsită din nou Cartagena, au luată calea spre Alicante. Guvernul a dispusă măsuri pentru a fi urmărite și ’mpedicate d’a desbarca. Din partea carliștiloră, nu suntă de câtă aceste solii: Don Carlos a numită pe Velasca comandante ală trupelor din Noua Castiliă ș’a ’nsărcinată pe brigadiarele Camundi a organisa forțele din Aragon. Provincia Guipuzcoa e bântuită d’măncă Santa-Cruz : elă se numesce Portaeche și a comisă uă mulțime de crime. Agința Curierului de Paris publică telegramele următore : Saint-Jean-de-Luz, 18 Septembre. — Seria sosită în tabăra carlistă ună convoiă cu bani din Englitera: elă conținea produsul„ primelor, sunt scripțiuni făcute de comitatulă carlistă, în sumă de șapte milione. Două milione din acestea sunt adunate din Francia. Saint-Jean-de-Luz, 19 Septembre. — Ieri s-a ținută la Estei la ună consiliă de resbelă, compusă din toți generălii carliști, supt președința pretendintelui, fiindă faciă și Eliot. După să vină desbatere, s’a acoptată planulă lui Dorregaray, care consiste într’ună atacă asupra Madridului, esecutată de patru armate d’uădată. Din Italia, avemă astăzinesce declarațiuni ale unoriliare italiane oficiase, cari dărâmă opiniunea ce se formase în presa europenă, că Italia face demonstrațiuni ostile Franciei, prin vizitele ce dă regele la curțile Vienei și Berlinului. Supt titlulă Politica italiană în Europa. (Ziarulă V Italie de la 16 Septembre publică ună articulă, ale cărui conclusiuni sunt cele urmatore: «Călătoria regelui este considerată ca necesară interesului Italiei, care câștigă, prin acestîi faptă chiar n, vă mai mare importanță; și, din acestă punctă de vedere, ea va putean să se serve de avertismentă reacțiunii, probându-i că nu numai nu suntemă isolațî, derűancă cavemă amici putinți. In câtă pentru aspectul ă ce voiescă unii se dea acestei călătorii, și mai cu osebire Se facă din ea uă amenințare în contra oricui, acesta ară și a se depărta cu totul de adaveră, arăti unice cu totulă în oposițiune cu politica nostră. «Francia, care vede astăzi acestă actă politică cu temere, nu va ’ntârijia a recunosce în elă germenile saluten iei, pentru că el e destinată a ’i înlătura nouî nefericiri; dérű Francia liberale, Francia republicana mai cu semn, trebuie se recunoscă că presința lui Victor-Emanuele la Berlin da ultima lovitură edificiului burboniană și reacțiunii care -l ajută. Presința lui Victor-Emanuele la Berlin, ori care ară fi neplăcerea ce pare a causa Francesiloru, este uă mare victoria în favorea libertății în Europa; uă mare victoria, care, salvândă presintele, nu compromite și n’ară pute compromite în nimică viitorulă vreunei națiuni, și cu atâtă mai puțină ancă pe acela ală Franciei. «Și Italia, care ’nsocescepe regele iei cu totă anima, ’ncepe acum a plătită parte din datoria contractată către ună poporă frate, pe câmpurile de bătălia de la Magenta și Solferino. «Francia ne-a ajutată versândă pentru noi sângele fiilor mie î o ajutămă astări și noi prin politica nostră, și timpulă ne va da justiția.» Un altă fata italiană, Journal de Borne, se esprimé asta felfi: «Ară fi uă temere exagerată și nejustificată din partea Franciei d’a ’șî închipui că Italia va semna ună tratată de aliandă cu imperială germană, tratată destinată a facilita în contra Franciei invasiunea și desmembrarea. «Italia, care a suferită se fie privată secole întregi de integritatea sea naționale și care a făcută atâtea sacrificii pentru a o dobândi, nu va cugeta se intrigă altora, și mai cu semă acelora de la caria primită binefaceri, relele nesuferite din caria reeșită a se emancipa. Și d'altă parte, ce interesă ară avea ea la căderea unei națiuni sonore? Cea a ce a făcută mai multă pe Italia ca se dorescă unitatea germană, este că acestă unitate se-’î permită d’a nu mai fi la discrețiunea Franciei. Sterga se mâne Francia din rândul marelor națiuni, și Italia va cădea supt vasalitatea Germaniei. Interesul Italiei, ca și principiele seî, îi impună, ca lege, a dori independința și mărirea celoră done națiuni francese și germană. «D’altă parte, Germania ține totă atâtă ca și Italia se nu ’șî alieneze libertatea sea de acțiune. «Va resulta dorit din’călătoria regelui Victor-Emanuele uă strîngere de amiciția, eră nu ună tratată. Va eși din acestă călătorie, în aplaudele nu numai ale Italianiloră și Germanilor, oferă în ale tuturoră spiritelor liberale din Europa, uă ’nțelegere în prevederea uneî restaurațiuni burbone în Francia, și de p’acum, ună concertă de măsuri în contra conspirațiunii Jurutta la Vatican în protiva libertății generale.» Citimiî în legibele de la 22 Septembre . Ua telegramă a aginței Nivas anunță ca dl. Germain Gasse, candidată republicană, s-a alesă deputată la Guadelupa (coloniă francese în America) cu 5900 voturi, în contra a 2500, întrunite de bonapartistulă Paul de Cassagnac. Oiarulă italiană Paose comunică că nunțială Papei de la Viena ar fi făcută cunoscută cardinalului Antonelli că autoritatea polițienescă din Viena a oprită servițiulă bisericescă ce era să se celebreze la 20 Septembre, considerându-lă ca ostile Italiei. Acestă noutate a escitată forte multă mânia clericalilor, și se asigură că Vaticanul va protesta. Midhat-Pașta a fost destituită din postură de ministru al justiției. Uă telegramă din Paris, cu data de 21 Septembre, către Independința belgică, anunță că doctorele Nelaton a murită. Biografia acestui mare chirurgă am făcut’o acum uă lună, cândă amă mai anunțată ancă vă dată, după fiarele străine, c’a murită. In interesulă solinței ș’ală omenirii suferinde, amă dori se mai anunțămă și pentru a treia ora acestă sorie trista, oeră peste ani îndelungați. Sfilele acestea au apărută trei fiare nouă: Lumina, Curienda Craiovei și Vocea hușiloru. Cele done d’ântâiă apară în Craiova, cele din urmă se tipărește în Huși. Represintantele societății de asigurare Assigurazioni generali din Trieste ne trămitu epistola de mai la vale, prin care spune că nu acestă societate, ci pate alta totă din Triest și care funcționeză în România, nară voi să dea de câtă 20 la sută incendiațiloră asigurațî de la Huși. Orî care ară fi, asigurațiloră din Huși le este indice ROMANULU 16 SEPTEMBRE 1873 runte, cea-a ce le trebuie lară, este să li se respundă, după cum s’aă învoită. In Câtă privesce dreptulă Assigurazioni generali d’a nu fi confundată cu cealaltă societate, îi publicămă aci epistola, și negreșită că Gazeta de Bacău, care a adusă scirea, va arăta lămurită care anume din societățile străine voiesce se înceie pe asicurații săi, în modulă celă mai sfruntată. Bucmvsci, 12 (24) Septembre, 1873. Domnilor ű redactori al ROMANULUI. Domni redactori, Instimabilele d-vestre «fiară d astăzi, vădit reprodusă, după Gazeta de Bacău, că uă societate d’asigurare din Triest nu voiesce a despăgubi pe incendiații din Fâlciu și Huși, de câtă cu 20 %. Spre a vă convinge că alusiunea Gazetei de Bacău, nu se referă la societatea „ Assigurazioni generali din Trieste, pe care amă onore a o represinta aici, îmi permită printr acesta a vă arăta c’acésta societate nici n’a avută vr’uă pagubă cu ocasiunea incendielor, întâmplate de curândă în cele două orașe susă-indicate. Aserțiunea Gazetei de Bacău privesce póte p’uă altă societate d’asigurare din Triest, care asemenea funcționeză în România. Ve rogă, domni redactori, ca, în interesul adevărului, se bine-voii a publica aceste rânduri în stimabilele (fiară ce dirigeți, pentru care vé esprimă recunoscința mea de mai nainte. Primiți, vé rogă, domni redactori, încredințarea distinsei mele considerațiuni. Represintantele, I Pon de Jacques Poumay. Aici s Intele acordate de ’iperatulu Chinei. Ziua de 29 iuniă va fi d’acum încolo ua dată ’nsemnați în istoria relațiunilor Europei cu China ; represintanții străini, cari pân’aci nu fuseseră delocă admiși în presința suveranului cerescului imperiă, au fostă primiți de ’mpârată, căruia i-au dată epistolele loră de acreditare. In sara de 27 iunie 1873, ambasadorii Rusiei, Statelor Unite, Englitareî, Franciei și Olandei fură anunțați că ceremonia se va face a treia ji, după obiceiurile curții din Pekin. Intr’adevără,împaratală se scdlă în tóte filele la trei ore și jumătate dimineța, își face rugăciunile, ș’apoi se pune la lucru cu miniștrii săi. Kioșkulă Tzen-Koang-Ko, unde avea se se facă primirea, fiindă departe d’uă legă de locuința legațiunilor, la scoborîrea de pe podulă de marmoră ș’aproipe de stabilimentul misionarilor ă lazariști, abatele de la Place își puse locuința la disposițiunea represintanțiloră, carul se ’ntruniră aci la 29 luni, la cinci și jumătate ore de dimineții. Ministrul Tehang-Heon venise’i ieași se’i conducă la grădina imperială, unde ’i accepta marele secretară Anen Liang, înconjurată de Tsang Su Yamen seă consiliulă de miniștrii și d’uă mulțime de mandarini, carii purtau toți costumulă de ceremonia, compusă dintr’ună văștmântă lungă de colore liliachiă, cu ună petecă patrată pe peptă și pe spate, cusută pe dânsulă uină cocoră pentru mandarinii civili și ună tigru pentru madarinii militari. Numai principii portă poticuță rotundă și pe dânsulă cusută ună balaură. De la porta Fon Non Men, ambasadorii fuseră conduși la templul Fon Hoa Men — geniul plaiei, — unde erau mese pline cu prăjituri și cofeturi. Apoi merseră lîngă kioșkulă imperiale, supt ună cortă, unde ’i primi principele Kong. După câtăva timpă, se produse u o mare mișcare: împaratală, în mijlocul unui îndouită șiră de garde, se ’ndreptă spre kioșkă. Represintanții fură invitați atunci se suieră scară de marmoră, ce conducea la uă sală monumentală, în care erau deschise cu totulă cinci uși mari. In acea sală, se aflau cei doui principi, cari purta apărătorile de lungi cade de leopardi, ce nu părâsescă nici nă dată pe suverană. In fundul kioskului,se rămmrănesce trepte, pe cari ședea ’mpăratură cu piciorele ’ncrucișiate, p’ună tronă destula de josă; la stânga, sabia ’i era atârnată d’uă panopliă de lemnă aurită. De fiecare parte a tronului era ’n piciore ală șaptelea principe, unchiul săă, și principele Po Ouang, amândoui comandanți ai gardelor. De la intrare până ’n fundulu sale erau înșiruiți vre0 gardi nobili, principi și seniori mongoli și mandensî, cu mari săbii încovăiate. In fine, dinaintea treptelor, era pusă uă mesă galbenă, lungă, strimtă, învălită cu atlasă și lîngă care stau miniștrii, întorși spre tronă. Impăratul e tânără și cu fisionomiă delicată, cu același costumă pe care ’lă purta tóta curtea, mai cu sema liliachiă, fără cusături, pe dedesupt c’mă vestmântă albăstria și cu cisme de pere negră. Ambasadorii făcură, după cum se cuventa, trei salutări, una intrândă pensta, alta la jumătate distanța și cea de a treia oprindu-se la ună pusă distanță ele mesa galbenă: aci se puseră câte cinci în rândă și de canulă soră, generarele Vlangaly, citi ună discursă, care felicita pe împărată cu ocasiunea majorității sale și esprima urări pentru durata domnirii sale și prosperitatea poporului chineză. Fiecare represintante înainta apoi pe rândă și depuse epistolarea de acreditare pe masa cea galbenă. După ’ndeplinirea acestei formalități, principele Kong, care sta la stânga ’mpăratului, îngenuchia înaintea Maiestății sale, care, pin câteva cuvinte pronunțate ’ncetă, îlă însărcina se spune că primesce epistolele de acreditare și se intereseza de sănătatea împăraților, regilor și președințiloră ce erau represintați, adăugândă speranța că afacerile ce voră ave de tratată cu Tsang Lu Yamen se voră regula în modă amicale și satisfăcătoră. Ceremonia se terminase. După ce trecu prin templul Ghe Jun Kong, unde se pregătiseră mesă, represintanții străini se despărțiră de miniștrii și fură reconduși cu ceremonia până la parta din afară a grădinii imperiale. (Journal officiel). că ’i lipsesce voința, că esistenă incapacitate moralescă uă orbire mintale, care îlă pune în imposibilitate d’a se lupta în contra instinctelor re-făcetore și ’n contra cuvintelui care îl atrage pe valea primejdiosă a degradării sale fisice și morale? Omulă póte se ’nvingă chiară mortea și societatea póte se ’nlatureze chiară degenerarea ieî, destulă numai se voiescă. Igiena publică, de cândă a luată, prin progresele seî, dreptă de cetate în administrațiunea și ’n economia publică, multe rele fisice au fost învinse și multe bole au fostă depărtate și mortalitatea a descrescută întrună modă surprinsetorii. Libertinagiulă, care este asemenea uă bălă, ense uă bolă morale, și una din cele mai puternice șanse de degradare a indivizilor și a societăților, trebuie se fie combătută prin tóte chipurile, restrânsă prin orî-ce mersu pene la cele mai după urmă refugiu*, c’astă-felă se se pot a ’nlătura efectele lui morale, carî, distrugendă desigură voluntatea omului, îlă precipită la cea mai tristă decadință. Istoria altă felă a trecutului ne dă, prin probe îndestule, gravidă învățământ că multe familie, multe societăți, popóre chiară întregită dispărută, cândă rătăcirea pasiuniloră desordonate și cândă abusurile voluptase sale simțuriloră le cuprinseră. Istoria Ebreiloră ne arăta sortea orașieloră Sodoma și Gomora, viața desfrânată a lui David, a lui Solomon și a altora. Istoria Egiptului ne descrie insulă și insuria Ptolemeilor, piramida faimosă a lui Cheope zidită de amanții fiicei lui, disoluțiunile Cleopatrei și altora, în fine moravurile desfrânate ale printelui, pe cari Nerodotă ni le-a povestită așta de bine. In vechia Grecia, misterele lui Bachus și ale Venerii, danțurile imorale, ce se esecntaă de femei și de bărbați în cele mai indecinte costume, ne aretă că libertinagiul și prostituțiunea intrau în preocupațiunile zilnice ale societăților elene. In Roma, fără a vorbi de împărații romani, de Tiberiu, de Caligula, de Nerole, de Eliogabală, pare că libertinagiula pătrunsese în ultimele clase ale societății, căci studiul artei voluptății făcea parte integrante din educațiunea junilor feciare romane. Orașele Libanus și Capuală rămasă proverbiale. De la Roma astăferă desfrânată datăză magiunurile, filtrele secrete, poțiunile afrodisiace transmise pân’la noî. Caligula, poetulu Lucreția ș’alții, se zice că s’ară fi smintită în urma unoră asemene filtre, și la noî domnesce să credință în poporă, în mare parte eronată, care atribuie smintirea întrebuințării poțiunilor afrodisiace. Societatea romană, putrezită prin atâtea turpitudini și desfrânare, era deja în agonia, când a apărută chreștinismul, predicândă pretutindeni morala și moderațiunea. Apostolii lui, prin voci învățate, ca Ieronimă, Origene și alții, au strigată în contra disordinelor u lnjuriase și desfrânate, și c creștinismulă astăfelă a putută se ’nvingă libertinagiulű și viiturile. Din nenorocire case, reeșita a fostă cu totulă trecătore, căci în ală XIII seculii reapărură din nod, împreună cu insulă și cu averea, setea plăcerilor și desfrânarea, elemente strînsă legate și neseparabile. Veneția, Florența, Roma, chiară cădeaă în viiturile sensualității. Scandalurile familieloră Borgia și Medicis sunt cunoscute de toți și moravurile epocei forte clară represintate în tablourile lui Alban, lui Coregiu și altora. Din Italia viiturile și viața desfrânată au coprinsă și restul Europei, degenerândă noi societăți, aiurea familie și caste și aruncândă perturbațiunea și miseria în multe popore. Francia are nu datoresce decadin ța iei actuale, provisoriă o sperămu, desfrânăriloră și viiturilor, cari coprinseseră tóte clasele ieî supt ultimele regime regale și imperiale ? Ceră de ce se mergem așia departe ? Ore istoria României nu ne dă același învățămentă? Cândă în vechia România orice Română nu era decâtă cultivatore și ostașă, națiunea era tare, autonomă și, prin unirea membreloruiei, amenințătore chiară pentru popórele vecine, cândă femeiele române erau animate de înalte simțiminte de onore și de pndure, ca mama lui Ștefană și altele, poporală română sciase’șî apere drapelulă în facia cotropitorilor și se’șî mănție independința sea. Când ense mnî ’n urmă setea averii a coprinsă uă clase din societate, cândă lusură și corupțiunea, slăbindă moravurile, aă copleșită încetulă cu încetul orașiele nóstre, aă resultatu lenevia, moliciunea și nepăsarea, și țara s’a veijutu lovită cu indiferință în indipendința iei prin năvălirile străiniloră, carî, pe lîngă desenare, ne aduceau și viiturile loru. Altora maî competințî de câtă noî aparține rolulu d’a descri ce transformațiuni speciologice STUDII DE IGIENĂ PUBLICĂ. II. Libertinagiul. 1) Omulă și societățile își facă singuri destinulă sară mai multă de câtă împrejurările. Ună omă cade în miseriă, cândă desfrânarea l’a coprinsă; uă societate degenereze, cândă pasiunile și viiturile aă cotropit’o. La omulă acela, considerată fiă din punctul de vedere individuale, fiă din punctul de vedere colectivă, care, deși pătrunsă póte d’acestă adevără, nu’î urmăresce realizarea cu totă dinadinsulă, unu observatore ce póte are conchide de Câtă 1) A vede ♦Ecn tii.le» do la 10—11 cerințe.