Romanulu, aprilie 1874 (Anul 18)

1874-04-08

VOIESCE ȘI TEI PETE Ori­ce cereri pentru România, se adre­­sază la administrațiunea diariului . ANUNȚURI. In pagina IV, spațiulu 30 litere petit 40 bani In pagina III, linia petit 6 leî. A se adresa lA PARIS : la d-niî Drain et Micoud, 9 rue Drouot, 9. LA YIENA: la d-niî Haasenstein și Vogler W allfischgasse. 10. Scrisori și ori­ ce trimiteri nefrancate vor­ fi refnsate.—Articlele nepublicate se vor arde. 20 BANI EXEMPLARULU. ANULU ALU OPTU-SPEE­ pECELE Redact­imea și Administrațiimea, Strada Academiei, No. 26. LUNI, MARȚI 8, 9 APRILE 187.4. ‘ (A) IUMINEZI­ TE ȘI TEI FI ABONAMENTE In Capitale: unu anii 48 leî; șese luni 21 leî trei ;luni 12 leî; să lună 5 lei. In Districte: un anii 58 leî; șase luni 29 leî trei lunî 15 leî; uăslună 6 leî. Francia, Italia și Anglia, pe trimistru fr. 20. Austria și Germania, pe trimestru franc. 18. A se adresa LA P­ARIS, la d. Darras-N­al­­grain, Rue de l’ancienne comedie 5, și la d-n­î Drain et Micoud, 9. rue Drouot, 9. LA VIENA , la d. B. G. Popovicî, Fleich­­markt, 15. BUCWI, £ PR1ABU. (1.) Oraulö esprimă dorințele sale prin rîsă, ca și prin plânsă. Se privi mo­deja asta^I unele părți ale stării nóstre, cu sub­sulfi pe buse. Ni se spune că alegătorii din capitala României sunt­ convocați astăzi pen­tru a procede la alegerea unui re­­presintante ale lor­ la Camera legiu­­itóre! Câți suntu acei carii penc­ieri avură cunoșcința despre acesta serioisă ope­rațiune politică ? Abia pate m­ulü la sută de cetă­­țiani alegători. Câte suntu fiarele carii penă ieri anunțară ziua alegerii, și desbătură diferiții candidați carii s’au propusu a­­legetorilorü ? Nici unule. Unde suntfi profesiunile de credință ale candidaților­? Nu se ved­u nici una. Cari fură ’ntrunirile alegătorilor, și ce resultată avură desbaterile lor­? Nici uă singură ’ntâlnire, nici uă singură desbatere, și prin urm­are nici uă resoluțiune. Carii sunt­ candidații propuși de diferitele partite, fiă mucarii prin afi­­șiuri ? Nici una singură candidata , nici una singura afișiă. Guvernulu este tare iubita de țară; asta ne spunu doi, miniștrii și organele dumneloru. Primimu afirmarea fără cercetare; mergemu pân’a o primi chiar­ după maxima sântului Au­­gustina : „Credă, tocmai fiindă­ că este ap­­surdu.“ Credemu că ' guvernulu este iubita și slavita de tóta națiunea, și tocmai d’acea­ a pote că și d. Catargi aruncă din cândă în cândă câte unula din colegii săĭ, ca se’și ușiureze corabia Statului, ce-o conduce cu atâta solință, pătrundere și moderațiune. Admitemü după că domul­ Lascară Catargi soiti­se de târei atâtea satis­faceri, în câtă, ne mai rĕmânendü nici uă ideiă ne’nțelăsă de domnia-sea, și nici uă dorință ne’ndestulată, tóte partitele se contopiră în mărețulă și bine-facotorulu séa sínü. I Și de ce se nu se facă pentru pri­ma ora în lume un asemene minune ? De ce are se nu fiă domnia-sea bărba­­tulu celu mare, înzestrată de Zene ca fiă care se găseseă în domnia-sea i­­deiele și credințele sale? Filosoful­ Dide­rot, vorbindă despre că femeia mare și grasă, zicea: „ară puté cine­va s’o îm­­brucișeze necurmată și ’n timpă de șase săptămâni, fiica o săruta în a­­celași locă.“ De ce dérü se nu cre­demü și noi că înțeligința și solința d-lui primă-ministru sunt­ atâtă de vaste, în­câtă fiă­care găsesce aci re­presiv tate și ’mplinite dorințele și chiară aspirările sale? Cu tote acestea totuși nu putem­ pătrunde taina prin care trei și chiar­ patru mii de alegători—căci guvernulü actuale are și meritulă ne mai pomenită d’a face ca toți se ia parte la alegerile sale— pute-vorü, fără cea mai mică întru­nire prealabilă, fără nici macara una singură anuneiă în zorele gu­vernului sea­ună afiștă pe zidurile o­­rașiului, se ’ntrunescă votulă soră a­­supra unei singure persone? Susține-va guvernulu că sântulă spirită scrie elă singură, nn mintea și consciința alegotorilor­, numele can­didatului plăcută înaltei stăpâniri? Acesta ’n adevĕrit este singurul­ mijloc practic ce’nu putemă admite spre es­­plicarea minunii,—căci nu putemă zice că guvernulu desprețuiesce întréga țara păn’a nu scăpa nici chiară aparin­­țele—și d’acea­a ne plecămă eapulă. Zice udă și noi cu totă țara guvernu­lui: „Mare ești tu, Domne, și minunate suută faptele réle.“ Asoluta tăcere a guvernului ș’a candidatului șefi, în privința alegéto­rilor­, ne silesce se vorbimă despre necurmatură șuierații, cu care poliția salută pe toți cetâțianii. Admitem­ că unii din noi me­rită se fiă necontenită și bine șuierați de către puterea esecutivă. Toți însă, toți fără osebire se merite a fi șuie­rați de poliția? Toți, de la miniștrii până la Popa-Tache ? și nu se găsesce nimeni în țara acesta, care se protes­teze contra unei sisteme asia de bar­bare? Familiele, cândă că nenorocirea se aibă ună bolnavă, așternă strada cu paie. Este peste putință însă nenoro­­ciților, pătimași și delicatelor­ femei lăușe să se ferescă de acea strigare dis­cordantă, care iritază nervele cele mai puterice? Și nimeni nu protes­­teza? Și ănsuși d. Blaremberg menține acestă obiceiă barbară, care, pe câtă scimă, nu există în nici l­ă țară? Pentru ce șuieratură acesta, domni miniștrii ? Spre a deprinde urechiele Români­­lor, cu sunetele cele mai barbare și mai discordante, cu scapă d’a ne face se găsi ma plăcută uă asemene armo­nia guvernamentală? Se fiă are spre a prevesti pe furi să se ferescă d’a ’i pute prinde veghiă­­torii poliției? Se fiă numai pentru a pedepsi pe Români prin tóte modurile, ș’a ’i de­prinde se ’ndure chiară derîderile, și de nimică se nu se mai iriteze nu nu­mai consciința, déru nici chiarü au­­zură loră? Mărturimă că nu ’nțelegemă pen­tru ce ș’acâstă pedepsa, pentru ce ș’a­­césta derîdere gratuită, și prin urm­are se ne fiă permisă s’o constatămă și s’o deplângemă, rîzăndu de rîsulă nos­tru. Spre a scuti pe locuitorii Palatului de pe calea Mogoși0iă de scompturii trăsureleră, membrii Comunei au ma­­cadamisată strada în fa­ia Palatului. Ințelegemă faptulă și nimică n’avemă a­dică în contra lui. Pentru ce însă uă sosea atâtă de prosta, atâtă de gaunósa și scofilcită, ș’atâtă de necurată, tocmai în calea cea mare și ’n facia Palatului? Pentru ce se pune pe trișiură pe tro­­toare, astă­felă în câtă trecătorii sunt siliți se cară, se ’și spargă capulă, séu se se împle de tină, ș’acesta chiar­ pe calea cea mai aristocratică și toc­mai în facia Palatului ? Este ad­ ună scopă politică, pa­triotică și dinastică din partea mem­­briloră Comunei capitalei, sau voitu­ a guvernulu se pare necontenită în facia Palatului fotografia Comunei ordinii guvernamentale, cu bortele, cu­tina și necurățeniele cele splimêntatóre, cum o presinta țărei raportulă comi­­siunii parlamentare, pe cari le bine­cuvânta și le sancționa din nou guver­nul­, permițendă d’a se face m­ă noă împrumută, și destulă de onerosit, de către cei acuzați de felurite jafuri, hoții și fără-de-legi? Nu ne este ier­tată s’aprofundămă cestiunea și d’a­cea­a constatămă ș’aei reală, rîzăndă de rîsulă nostru. Intorcendu-ne ochii de la starea nóstra de durere și de derîdere, se ’i repausă mă țină momenta, întoropu­­ne privirea spre națiunea francesă" în lupta iei de regenerare. Chiar­ din Ziua căderii d-lui Thiers,, susținnrămă în aceste colóne că­ mi­­nisteriul­ de noptea nu va pute face se triumfe întunecata sea politică, in­­tr’uă națiune care voiesce și scre se facă lumină. Faptele confirmară ne­contenită opiniunile nóstre basate pe logica lucrurilor“. Ministeriulă „ordinii morale,“ sau alü „luptei,“ cum s’a definită ănsuși, — precum s’a fost„ definită alu nos­tru, numindu-se ensuși „ministeriulă ingagiaminteloră,“— mănținu starea de asediu, suprime ztarele, dobândi legi pentru uciderea comuneloru, puse in servițiul­ regalității tóte mijlo­­cela*, regate și ilegale, de dispune întregă puterea esecutivă, și resulta­­tul ă fu că, in locă se proclame pe rege, se numi mareșialese Mac-Mahon președinte al­ Republică pentru șapte ani. Faptulă făcută, regaliștii se silescă acum se’lu desfacă, uitândă că cu câtă este de lesne pentru guverne d’a do­bândi legi rele de la uă cameră care nu represintă națiunea, cu atâtă de­vine mai anevoiă, mai peste putință d’a pune ’n lucrare asemene legi a­­colo unde națiunea voiesce, scie ce vo­iesce și nu se speria ca noi d’a cugeta ș’a procede prin cugetare și cu me­todă la lucrările regulate și legale ce­rute de fiă­care Z. Românii suferă, în genere vorbindă, d’uă bóla fórte grea, arătată cu 0­ bicinuita’i solință ș’artă de doctorele Obedenaru. Acea bula, produsă prin numerósele și feluritele miasme ce ne bântuie, aduce, ne spune doctorele, lenea d'a cugeta. Românulă de astăzî primesce mai bucuroșii vă pedépsa, de­câtă să’să 0­­sândéscu cine­va a cugeta seriosă două minute. Dovezile sunte cu miele, le vomă arăta case printr’ună sin­gură esemplu, care, supt forma sea giumăță, este fotografia balei ce a­­minti făină. Ună medică bătrână, care a trăită cu noî ani îndelungați­, făcu ună sta­­bilimentă de băi cu vapore, și puse ună însemnă, uă tablă, uă firmă, pe care scrie : „Bai vaporese“! Și nimeni nu vede, nimeni nu rîde de acesta ridiculă espresiune, căci lenea ne face ca cuvintele și chiar­ cugetă­rile nóstre se fia „vaporese“. Vaporese dera fură, și vaporese vor a fi, din ce în ce mai multe, și cu­getările și lucrările majorității rega­liste ale Camerei de la Versailles. • Guvernarea pentru șapte ani a mare­­și ale lui Mac-Mahon, votată prin aso­­ciarea a trei partite regaliste, este as­­tăzi susținută numai de către partita republicană, care a votată în contra iei la 20 Noembre trecută. Pentru ce ? ■ Fiind­­că tóte cele­l­­alte partite s’au încercată să­ specule situațiunea și pe capul­ Statului, pen­tru interese personale, pe cândă par­tita națională a mersă și merge con­dusă d’uă ideiă, d’unii principiu iden­tică cu interesele și cu principiul­ ce urmă­rește m­ajoritatea națiunii. Ilegaliștii din Camera de la Versa­illes, numindă pe marerialele Mac-Ma­­hon președinte alu Republicei pentru șapte ani, aă era]otă câ’și reservă dreptul ă d’a numi ună rege și că ma­­reșialele­ președinte se va supune. Io deșertă le spunea d. Thiers : nu puteți numi ună rege, fiindă c’aveți ună singură trona și trei candidați, și națiunea vă de chiară necontenită că nu mai voiesce pe nici unulü. Io deșertă le­șise ințeleptulă și­­ FOIȚA „ROMANULUI.“ In anii și mai cu semn ’n țjilele din urmă s’a vorbită atâta de multă des­pre uă insulă care face parte di­n coloniele Franciei. Credemü derit că vomă satisface uă legitimă curiosi­­tatea cititorilor­, dându-le urmatorea descriere sciințifică și istorică despre NOUA­ CALEDOnIĂ. 1) Dintre coloniile, pe care Francia le-a păstrată séu dobândită, și pe care se pare că nu le administreză totu-de-una în interesul ă soră și ’n­­tr’alti séu, nu e alta mai interesantă și mai puțină cunoscută de­câtă Noua­ Caledoniă. Acestă depărtată pământă, care face parte integrantă din Fran­cia, i se dă­ună rolă principale în sistema penală și politică. Suprstitu­­indu-se Caienei, acesta insulă safetă ca una fela de Eldorado la orizontele filantropiei. In ce măsură corespunde cu ’ndouita’i destinați­ane penitenci­ară și comercială? Care’i clima, ve­niturile, viitor­ulu? E că ce ne vomu încerca se determinamu, după cele mai de curentă informațiuni istorice și statistice. 1). Dupâ la Républéqae frangaise. Noua­ Caledonie aparține Franciei numai de 20 ani. Până la 1853, nesce misionari protestanți și catolici, nes­­e ómeni de comerciă, cari nu se sfiiaă se ’nfrunte pornirile indigeniloră pen­tru ca se cucerăscă uă sarcină de lemne de sandală, numai dănșii debarcaseră ’n acesta insulă. Câți­va coloni an­glos­ se stabiliseră cu turmele lor, într’ună punctă sau două de pe țărmă. Dera Marea­ Britanie — atâtă de ge­­losă d’a ocupa ’n Oceania, și mai cu sema în jurul­ posesiunilor­ sele aus­­traliane, tóte ținuturile ce potă des­chide noui câmpuri activității sale — nu crezuse nici-uă­dată oportună se facă ’n Caledonia vr’uă stabilire ofi­ciale. Trebuie se credemü că ’și avea motivele sale. Guvernul­ din Decembre avea și dănsulă motivele sale ca se nu dis­­prețuiască cuceririle lesuicióse. In luna lui Septembre 1853, contra-admiralele Febrier-Despoiates luâ ’n posesiune cu mare scom­ptă Noua­ Caledoniă și dependințele iei, în numele Maiestății sale Napoleon III. După câte­va luni, căpitanul­ de navă Montravel decreta preasta sud-vest a ținutului Nouméa, viitorea capitală a coloniei. La 20 ia­­nuarie 1855, căpitanul­ de navă Bou­­zet semna uă declarațiune, în basa căreia ori­ce contractă închiriată de mai nainte de coloni­eu indigenii se declara desființată și statală, singură proprietară alu pămănturilor­ neocu­­pate de indigeni, își păstra dreptulă esclusivă de a dobândi cedarea acelora pe care le ocupa. In fine, la 14 ianu­­arie 1860, ună decretă despărția Noua­ Caledonie de cele­l­alte stabilimente franceze din Oceania și a declara colo­nia deosebită supt autoritatea unui guvernatore. Locul­ ce se onora cu acestă dis­­tincțiune e uă insulă de 75 leghe în lungime și de 10 până la 15 în lăr­gime, situată lingă tropicală australe, la 300 leghe de cósta orientale a Aus­traliei și formată d’uă grămădire de înălțimi monotone, ale căror contururi se ascundă unul pe altul­, fara se desvăli vr’uă dată mai multă ș’a căroră basa se perde ’n oceanulă Pacifică, printre sco­biturile ce forneză Caledoniei un­ brâu madroporică. Pe aceste înălțimi, în scorbere, pretutindeni, se ’ntinde să colore gălbuia uniformă a ierbei ce acopere totulă și pe care a uscat-o sarele. In fundulu nenumărateloră golfu­­lețe, cari taiă că cósta cu totulă ne­regulată, sunt­ bălți acoperite de mari arbori americani: dup’acesta perdea, pe marginea văgașelor ce despică strim­tele văi, se ’nalță din locăîn locă câte ună arbore speciale ținutului, n­auri, ună felu de mare dafină, ală cărui trunchiă albă și nodorosă, întorsă de venturi către uă direcțiune comună, pretutindeni íutristeza privirea. Cur­geri de ape puține sau mai de locă: insula e preaugusta, povîrnișiurile pre răpezi și pré puțină padurese. Cândă ploaiele inceteza, e de ajunsă uă oră pentru ca se se usuce torentele, pe care uă oră fusese de ajunsă să le imite. Din depărtare în depărtare, pe unele punctări privilegiate, s’a rădi­cată câte ună crângă, ca și cum ară fi voindă s’ateste că clima tropicelară nu póte abdica la tóte drepturile sale și presintă ochiului împletirea liane­­loră și pinilor­ săi. Sandalulă, care s’arăta altă-dată, azi abia se găsescă dintr’însulă câte-va rădăcini, uitate de specula englesă. In totale, trecerea e tristă și urî­­ciosa: mereu aceași ierbă, aceași flore sălbatecă, același arbore eternă. Se pare că natura nu are aci de câtă uă­mura uniformă pentru fie­care din regnurile sale: munții se asemănă toți, lacurile asemenea, plantele, ómenii a­­semenea. Pene și stagiunile n’aă vre’uă deosebire între densele. Nici vară, nici iarna, nici primă­vara, căldură sau plouia, ne’ncetată ele, cândă una cândă alta, și ce călduri, ce ploui! Vă arșiță care arde totă și lasă insula fără apă de băută, ploui cari cadă fără veste, terăscă totulă, restorna totală, transformă scorborele în cataracte și locurile de josă în bălți. Ce­va care surprinde: sărăcia de a­­nimale a acestui ținută. Cela ce se ocupă de insecte găsesce aci, ce e drep­tură, tote varietățile cunoscute de lo­­custe și de musculițe, déra cela ce se ocupă de paseri își termină curăndă lista de păsărelele ce se potă zări. Și, câtă despre cela ce se ocupă de ani­male, nu întâlnescc alte mamifere de câtă șiorecii, de origine europenă, a­­dușî de Darele lui Cook. Acesta lipsă totală de venata e de bună-sema u­­nică ’11 lume. Urmn faptă și mai însemnată âncâ : nu numai că Calendonia n’are animale cari se’i fiă proprii, déru nu le póte nici aclimata. Berbecuță și boală peru, și ’n zadară s’a ’ncercată să se ’ntro­­ducă iepurele-de-casa , acestă soră de iepure, care trăieșee pretutindeni, aci nu se prăsesce. Fără animale, nu e gunoiă; fără gunoiă, nu e pămentă bună. D’acea-a pate țâri­ele sunt­ puțină apte pen-

Next