Romanulu, ianuarie 1875 (Anul 19)

1875-01-13

DEPEȘI TELEGRAFICE (Servițiulă privată alu Monitorului oficiale). Berlin, 22 Ianuarie. — Reichstagule a adoptată proiectată pentru ridicarea glote­­lor, cu 198 contra 84 voturi. Se vorbesce de retrage­rea ministrului de financie, Camphausen. tvsmj&sgm­: /villamntas. BUCURESCI,­­­ GABISDARII. In fad­a mărimii scandalului la care d. Mavrogheni juca ună rolă atâta de însemnată și supt greutatea că­ruia n’a mai putută sta nici chiară într’ună ministeriă atâtă de puțină scrupulosă în cestiune de probitate publică, în facia posițiunii de mituită și de agentă corupetorii, ce i-o crează epistola d-lui de Hera, apărarea d-lui Mavrogheni, publicată în Pressa de la 11 cuvinte, este de uă nesuficientă atâtă de isbitare, în­câtă de­și obli­gațiunile discnsiunii publice nu ne o­bligă absolutamente a i-o reproduce de­ore­ce nu ne-a fostă adresată, to­­tuși ne vomă da mulțămirea de-a o insera în colanele nóstre și de-a ’i face alăturea analiza. Nedispunându énse de atâta spațiu astăzi, reservămă a­cestă lucrare pentru numărul­ viitor. In Decembre trecută, se considera ca și terminată, conformă drepturi­­lor­ și intereseloră țăran, grava cesti­une a ipotecării căieloră nóstre ferate. Din nefericire, și acesta încredere Într’ună sfîrșită favorabilă României ce ară pute se ieră cerere venită de la Berlin nu ținu multă timpă : fiilele din urmă fi­arulu Allgemein Zeitung organilă înalte foră confesiuni, aduse telegrama din București, cu data 2 (14) Ianuarie, pe care o reprodu­­serămă în numărul­ din urmă. In alte împrejurări nu s’ară fi dată póte nici m­ă creficmentu aces­tora informațiuni; cândă éasé cu i so­sirea lor, coincidea mutarea d-lui Gl. Cantacuzino de la ministerială lu­crărilor­ publice și înlocuirea d-sele prin d. Teodoră Rosetti, fostă agentă la Berlin și negociatoră în cestiunea multă eneresei conversiuni Bleich­röder, câta să se admită că bucuria din Decembre nu fusese pote de câtă uă ilusiune. N­­u cee­a ce ne privesce, n’amă perdută însă ori­ce speranță, căci telegrama țarului germană conține o­ parte vădită neesactă, cee­a ce lasă să se spere că și restul­ va fi póte eronată. Partea neesactă este comunicarea „că tribunalulă arbi­trară a recunoscută dreptulă socie­tății căieloră ferate române de­ a e­­mite obligațiuni cu siguranță ipote­cară*. In Bucuresei se scie că nici ună tribunală arbitrara nu sa constitu­ită pentru judecarea acestei cestiuni; și apoi cunoscema pre bine modulă în care se formeză acestă tribunală după convențiune, pentru ca să nu considerămă procesulă ca câștigată pentru România, pe dată ce sară deferi arbitriloră. Totuși, în cestiune de pretensiuni berlinese, nici uă precauțiune nu este­­ de prisasă, și de acee­a, împărtășindă­­ temerile generale, vomă desbate as­tâzii cestiunea, astă­felă cum e pusă­­ de tele­grama farului din Augsbourg., Amă comunicată la timpu cititori­­lor, că d. Reinhard nu primise nici chiarü propunerea’făcută în consiliul­ de miniștrii de către d. Maiorescu de­ a se face din ipotecare să lege ge­nerale, privitóre la tóte căilee ferate ale Statului. Telegrama de la 2 (14) Ianuarie conține aceași ideiă. „Repre­­sintantele societății căreloră ferate,­­zice ea, se opune la acesta, fiindu-ca acesta dreptii nu se póte contesta după convențiune“. Netemeinicia unei asemeni preten­­țiuni este vădită, căci daca „după con­­vențiune“ concesionarii ar­ ave fa­cultatea de-a ipoteca căiele nóstre ferate, și acesta arü fi unu „dreptu necontestabilü“ alü lora, care arü fi necesitatea se recurgă acum întru a­­césta la autoritarea guvernului ro­mână ? Negreșită că, déca în conven­­țiune sară prevede dreptulu pretinsă incontestabilă, concesionarii n’arü avé de câtü se îngagieze căiele ferate, în virtutea articolului cutare, și ipoteca arü fi bine și legalmente constituită. Este veditü dejű că din alte dis­­posițiuni ale convențiunii ei caută se derive unu dreptu ce nu ’lu au. Aceste disposițiuni sunt­ negreșită cele privitóre la posițiunea lor, ca parte contractantă. Se ne represintămă și noi acea posițiune, spre a vede daca pute de­curge din­tr’ensa dreptuli în cestiune. Care este prima condițiune cerută pentru ipotecare? Negreșită ca acela care pune ipoteca să aibă mai întâiă proprietatea lucrului ipotecată. Deci, pentru ca concesionarii să potá ipoteca căiele ferate, ară trebui se fiă proprietarii lor­. Luntă însă ei proprietari? Negre­șită că nimeni nu pote susține ase­mene monstruoșitate. Derii căiele ferate trebuie se fiă proprietatea cui­va, și acela nu pote fi de­câtă Statula română. Cum déra concesionarii pot­ să aibă dreptul­ de a ipoteca proprietatea al­tuia, proprietatea Statului? Ca să stabilim­ și mai lămurită posițiunea concesionarilor, ca parte contractantă, se ne servimü de unü esemplu simplu, apropiată de înțele­gerea ori­cui: Proprietarulă unui tărămă voiesce să’și construiescă să casă. Neavendă iasă destui bani și tóte îndemânările ca să și-o facă singurü și să plătescâ­mediată tóte lucrările, găsesce unu constru etorü, cu care se învoiesce să­­ o construiéscu, și costulă iei să i’să ■ăspund că în rate, spre exemplu în t ermină de 10 ani. Bine reu, constructorulű face casa; moprietarulă intră în posesiunea iei­i urmeză regulată cu plata rateloră. )Ara iată că după acesta, onstructură se găsesce lipsită acelă de 1 iani și, spre a și’l procura, îi vine ' n gândă și pretinde se ipoteceze [ asa pe care a construită-o. Constructorul­ nu va fi are tra­­s­ată de smintită pentru uă asemene­a retensiune. Ei bine, posițiunea Statului ro­­m­­ână facia cu concesionarii căreloru­erate, este întocmai posițiunea pro­­­ netarului despre care vorbirăm­ă cc­ad­ă cu constructorulu casei sale. Deci, déca pretensiunea constructoru­ ct­u­­cată se fiă smintită, nici preten­­­­siunea concesionariloru nu este altfi­­felă, afară numai déca nu se va con­­veni că e de­uă rapacitate pe care nu vr’unu dreptu o póte justifica. Unde e dorit dreptulu despre care d. Reinhard a cutesată să se preva­leze în tratările la cari consiliulă de miniștrii s’a înjosită? Destulă se întrebă că atâtă: con­cesionarii sunt: sau nu constructori ai linieloră? Statula este sau nu pro­prietarulă, intrată cinară în exerci­­țiulă posesiunii din momentul­ pri­mirii linieloră și începutulă cur­gerii auuităților­? Negreșită că da, deci singură Statulu pate ipoteca. A recunosce societății acesta dreptu este peste putință, căci ară fi a’i cede proprietatea, a o lăsa la discrețiunea creditoriloră, la casă de neîndeplini­­rea îngagia minteloră. Pretensiunea concesionarilor­ e cu atâtă mai stransă, cu câtă vine după terminarea linieloră. Nu se pute dori sprijini nici pe necesitatea Statului ro­mână de-a face noul sacrificiu, pe lângă cele deja atâtă de colosale ce­a făcută spre a dobândi în fine căi ferate. Bune­rele, căiele ferate sunt­ dobândite, și chiară de-ară lipsi constructorilor, bani .pentru completările ce mai sunt­ necesare, convențiunea, art. 10, pre­vede în terminii cei mai preciși că, într’ună asemene casa, guvernul­ ro­mână completeza prin întreprindere iată ce este nescermi A­­­ comptuiu concesionarilorü. Prin urmare, nu lipsa de bani pen­tru terminarea lucrarilor o face pe d. Bleichröder și compania se fie spri­jiniți de înalte epistole, cu nesce ce­reri in adeverű fenomenale. Este de sicura amenințarea de una imensă procesă din partea acționariloră, pro­cesa care ară aduce la baza justi­ției pe acei principi și duci, des­pre cari d. Dimitrie Ghika asigura că este peste putință să nu facă onore îngagiamentului loră, și cari totuși în urmă să adată concursulă loră celui mai mare jafu care s’a comisü vr’uă dată de uă companiă comercială asu­pra unui Stată. Amă făcută onerasa conversiune Bleichröder; amă autorizată emiterea atâtoră­­ Jecimi de milione în priori­tăți, cari ne-ară îndoiți greutatea u­­nei răscumpărări când­ ama pute-a face; ama primita lucrări proste, materială rulantă insuficientă, în lo­cuia unei linii ca cele d’ântâi din Europa, și tóte aceste capitulațiuni ruinatore și umilitare s’au impusü Etomâniei ca să scape de răspundere morală și materială principii și ducii cari și-au ilustrată numele în fam­­­asa corearcă Strousberg. Ei bine, nu suntemă încă plătiți? N­u se voră rădica are de nă­dată treptulă și demnitatea română în fa­da atâtoră impuneri batjocoritore, în­­ alt avemă aerulă, facia cu nesce­peculanți străini, ca uă națiune in­dusă prin arme, căreia nu ’i mai re­­mâne de­câtă a se supune la tot c­ondițiunile învingătorului ? Punemă aceste întrebări noului mi­­nistru, onor. d. Teodoră Rosetti. Și amintimă că predecesorului d-sele fostă ministrulă celă mai onorată hiară de oposițiune, fiindă­că, în a­­estă cestiune, a ruptă cu tradițiunea nora din predecesorii d-sele și s’a pusă cu neînduplecare chiară cole­­iloră sei. Déca înse numirea noului ministru la lucrările publice va însemna schim­barea acestei căi, atunci nu numai cî d. T. Rosetti va îndeplini cea mai tristă misiune dată unui ministru, care acum începe vieța­tea politică, și care astă-feră se va ucide ca Omă publică, deră va­tere în căderea d sele și pe d. G. Cantacozino, căci nu va fi ni­meni care se in­idică cu dreptă cu­vântă că aceste mutări și noule nu­miri au fostă făcute în înțelegere chiară cu d. Cantacozino, spre a se pute să­vârși necalificabilul­ faptă. Ensö d. Cantacozino înțelege ne­greșită, că nu se póte spăla pe mâni ca proconsulul din Pontă, ci că ori la ce ministeriă ară fi, trebuie se merga pene în capătă, pene a face în acésta cestiune, ia trebuință, chiară casă de rupere cu guvernulă, ca se mă uiie triumfatóre prima d-sele decisiune, împovărări, noul sarcine și ocrotiri numai pentru împilători. Duminecă, la 12 ale cuvintei, adu­­nându-se membrii societății creditu­lui fondară urbane, spre a completa consiliului de administrațiune cu ună ală optulea membru, care în întru­nirea precedinte nu obținuse majo­­ritatea necesară, s’a aleșii d. Alesan­­dru Crețescu, membru al­ înaltei curți de casațiune. Ră­mas întrunită înse uă mare parte de voturi și d-nii P. Buescu, Dumitru Geani, Gr. Manu și alții. In ședința de la 10 ianuarie, ca­mera a votată legea pentru ajutarea sătenilor l­­ipsiți de mijilace din causa secetei. Acesta lege va fi de bună sema­tină adevărată „muștarul după mesă* a că­rei menire nu e d’a aduce vr’uă îmbu­nătățire reală sort? I nenorocițiloră săteni sărăciți mai multă printr’uă administrațiune jâfuitore de­câtă prin seceta anului trecută, ci d’a scăpa a­­parințele gi se facese se crode că a­­cestă regiună, cu camerile sale, purta­uă mare solicitudine poporațiuniloră ajunse în sapă de lemnă. Probă că legea nu va fi de­câtă uă slabă paliativă, uă mână de pulbere care se aruncă în ochii nefericiților­ să­teni, e faptulă înțărcării iei péne a fii. Péné va vota o și senatulö, péné se va comunica consilielor­ județene, péné acestea vor­ face publicările ne­cesare și tóte formalitățile pentru contractarea împrumuturilor, autori­­zate prin lege, e mai multă de­câtă sigură că va trece cu desăvârșire tim­­pulă semenaturilorü și că țăranii fără mijiló ce voră ave totu timpul a să cadă într’uă mai adâncă miseriă de câtă suntă anii. Deră chiară déca legea s’ară pune in practică cu tóta graba posibilă, con­secințele ce va ave peste câți­va ani voră fi de natură a nămoli pe săteni în datorii, căci legea nu determină masimulă dobândit cu care să se con­tracteze împrumuturile, deci mărimea lor­ va căde —­ sub­ formă de fiecimi și adause județene — totă în sarcina nenorocițiloră muncitori. Apoi lipsa unui regulament­ de aplicare, nedeterminarea modului de procedere în privința distribuirii aju­­toreloru și tóte lacunele în ziduru semnalate de oposițiune în ședința de Vineri a camerei voră da hocă la nu­­meróse abuzuri, pe care de obicinuită le plătescă totă cei fără altă avere de­câtă speranța unei mai bune recolte, cândă se întâmplă să aibă­ cu ce­ o pre­găti. Tóte aceste motive ne facă a con­sidera proiectulă în cestiune ca uă simplă mascare a aparințeloră, eră nu ca uă dorință sinceră d’a scăpa de ultima miseriă uă mare parte din lo­cuitorii țării. Lucrulă era și natu­rală supt ună regime și cu nesce ca­mere care n’au sclutit s’aducă de câtă D. primară ală capitalei ne tri­­mite ună comunicată, care, daca ară fi scutită numai de cuvântul, recti­ficare, ne-ară pune în celă mai per­fectă acordă cu d-sea. In adevără, noi amü filsă că îm­prumutarea de 7 milione s’a făcută nu de către Banca României, ci prin Banca României; și d. primară ne spune acum că „Banca României a făcută numai versămintele, în numele d-lui Dimsdale“. Asta dorit cine nu se mulțămesce numai cu formalități și caută de preferință fondulă lucru­­riloră, vede că d. Dimsdale n’a fostă de câtă formalitatea, pe cândă Banca României era fondută. Deci ori amă fiice scurtă ,prin Banca României“, ori s’ară • fiice ..Banca Rom, făcută vărsâmintele,“ cândă se scie că d. Dimidale nu era de câtă sam­sarii, care negăsindă mușterii aiurea, a trebuită sé încerce realizarea afa­cerii „prin Banca României,“ totă coloe. In cee­a ce privesce legalitatea dem­­misiunilor­ luate de consiliulă comu­nală actuală, în privirea împrumutu­lui în cestiune, nici uă singură dată n’amă pus’o la cea mai mică índouiela; din contra, pentru cea din urmă l’am­ă felicitată, și profitămă de ocasiune spre a’iă felicita din nuoă; deci, nu înțelegemă la ce­respunde în acesta privire d. primară. Asemene­a’amă spusă că d. D. Gh­ica a demisionată de la comună din causa împrumutului de 7 milione, ci după părerea nóstru particulară era forte nemerită ca d. D. Gh­ica se nu facă parte din consi­liul­ comunală, în momentul­ cândă trebuia să se trateze despre oă nouă călcare a condițiunilor a împrumutu­lui vărsată de banca României, cu ală cărui directorü d. D. Ghika era strânse relațiuni. Nu putem­ deja privi lămuririle ce d. primiră crede de cuviință a ni le tr­imite, de­câtă ca dictate de uă mare dorință de a nu fi uimită dis­­plă­tită d-lui Dumitru Ghika. E ce acumă și comunicatură d-lui primară: „Primăria capitalei Bucureșei este datare a rectifica aj­etarea ce faceți în fiiarulu J Românulu de la 10 Ianuarie, cum că împrumutulă de 7 milióne ce s’a făcută de fostulă cor­sisiă comu­nală, ară fi fostă făcută prin banca Români. I. „Acestă împrumută este făcută de d-lă Dimidale. Banca României a fă­cută numai vărsâmintele în numele acistui domnă. „Ori­ ce decisiune dore3 luată de con­­siliulă comunală, în privința acestui împrumută la care a participată d-lă Di­mitrie Ghika, consilieră comunală, este din cele mai legale. „Demisiunea d-lui Dimitrie Ghika, de este dată, cee­a ce ar­ fi regreta­bilă, nu are nici oă relațiune cu îm­­prumutură de 7 milione.“

Next